PDA

View Full Version : Pregatirea de iarna 2004/2005



Vulturul
26th January 2005, 17:54
F.C.ARGES-Casino Schwartz Weiss Bregenz 1-0(Bogdan Vrajitoarea)

Vulturul
27th January 2005, 15:26
Primul meci, prima victorie, primul 1-0
FC Argeş a debutat cu dreptul în noul an, învingând pe Casino Schwartz Weiss Bregenz cu scorul de 1-0, prin golul reuşit de Bogdan Vrăjitoarea. Acesta a fost primul meci la care Sorin Cârţu a stat pe banca tehnică a echipei FC Argeş, şi scorul nu putea fi altul decât 1-0. Poreclit Sorinaccio pentru modul în care îşi aşează echipa în apărare, într-un sistem ermetic, Sorin Cârţu este specialistul victoriilor la limită din fotbalul românesc. La Galaţi, Cârţu a izbutit patru rezultate de 1-0 numai în turul campionatului.

Două noutăţi la start
Sorin Cârţu a început meciul cu Bogdan Vintilă şi Ciprian Danciu dintre noile achiziţii, folosind un sistem 4-4-2, cu o dispunere simetrică: doi fundaşi laterali şi alţi doi centrali, doi mijlocaşi de bandă şi alţi doi pe centru, plus doi atacanţi de careu. Formaţia piteşteană a dominat jocul aproape în totalitate şi, chiar dacă au fost momente în care adversarii au avut o posesie prelungită a balonului, Vintilă a fost ferit de ocazii mari de poartă. În primele 45 de minute FC Argeş a ratat trei mari ocazii de a deschide scorul, două prin Emil Dică, şi o bară a lui Ciprian Tănasă. În partea a doua, sistemul a rămas în linii mari acelaşi, doar jucătorii s-au schimbat. Pe finalul partidei, Bogdan Vrăjitoarea a marcat singurul gol al meciului, în urma unui pressing. Portarul bosniac al lui Casino a degajat mingea greşit, piteştenii au recuperat-o, iar Vrăjitoarea a îndeplinit o simplă formalitate. De remarcat este şi faptul că Raul Marincău a fost eliminat de pe teren în urma unui fault grosolan făcut în poziţie de ultim apărător.

FC Argeş - Casino SW Bregenz 1-0 (0-0)
Vrăjitoarea (81)
FC Argeş (în prima repriza): Vintilă - M. Stan, M. Radu, Şomcherechi, Negoiţă - Prepeliţă, M. Sava, Danciu, E. Dică - C. Tănasă, Bilaşco
FC Argeş (în a doua repriza): Preda - Dobre, Dr. Radu, Chiţa, Marincău - Crivac, Domocoş, A. Ionescu, Baicu - Vrăjitoarea, Verdeş
Cartonaş roşu: MARINCĂU

Dragoş Radu a fost în vizorul austriecilor
Liberoul echipei FC Argeş, Dragoş Radu, ar fi putut fi adversar al piteştenilor ieri, dacă interesul celor de la Casino Schwartz Weiss Bregenz s-ar fi materializat în anul 2000. Echipa austriacă a vrut să-l transfere pe Dragoş pe vremea când acesta era căpitan de echipă la Dacia Piteşti, în Divizia B. Austriecii au venit chiar la Ştefăneşti pentru a-l vedea la treabă, au fost mulţumiţi de randamentul piteşteanului, iar după meci au negociat cu Gabriel Sicoe, preşedintele echipei FC Argeş, şi membru în Comitetul Director al Daciei. De faţă la discuţie a fost şi fostul alb-violet, Sorin Radu, care-l cunoştea foarte bine pe directorul sportiv al lui Casino Bregenz, un cetăţean de origine maghiară. Din păcate pentru Dragoş Radu, transferul nu s-a materializat deoarece cuplul Stroe-Sicoe deja pregătise mutarea verii, transferarea echipei la Timişoara. În acel an, Casino SW Bregenz a terminat campionatul pe locul 9 din 10.

Sursa:Top

Vulturul
27th January 2005, 21:44
La 3 zile după ce au ajuns la Larnaca, piteştenii au disputat ieri prima partidă de verificare a turneului. Adversari le-au fost austriecii de la Bregenz (locul 10, ultimul, în Austria). Cu Sorin Cîrţu pentru întîia oară pe bancă, argeşenii au jucat exact cum a făcut-o Oţelul în 2004, fosta echipă a actualului antrenor din Trivale, adică fără pic de greşeală în apărare în prima repriză şi cu ieşiri rapide pe contraatac. Numai neşansa a făcut ca piteştenii să nu înscrie pînă la pauză, Emil Dică reluînd din voleu puţin peste (29), pentru ca tot el, peste 8 minute, să trimită cu capul în transversală.

După pauză, Cîrţu a schimbat întreaga echipă, dar şi aşa, Argeşul s-a închis bine în apărare şi a punctat decisiv în minutul 82. Domocoş şi Dobre au făcut presing, un austraic a trimis la portar, Vrăjitoarea a urmărit, a cîştigat balonul dintr-o contră cu goalkeeper-ul advers şi a marcat. 1-0 pentru echipa lui Cîrţu, adică scorul preferat de cel supranumit Sorinaccio, scor pe care Oţelul l-a reuşit în tur pe teren propriu aproape la fiecare meci.

FC Argeş - Bregenz (Austria, prima liga) 1-0
A marcat Vrăjitoarea (82)
FC Argeş, prima repriză: Vintilă - M. Stan, M. Radu, Şomcherechi, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, E. Dică - M. Sava - Bilaşco, C. Tănasă
FC Argeş, repriza a II-a: Preda - Chiţă, Dr. Radu, Marincău (61, M. Radu), I. Baicu - Ionescu, Crivac - C. Dobre, Domocoş, Verdeş - Vrăjitoarea. Marincău a fost eliminat în minutul 61, pentru fault în postură de ultim apărător, în locul lui intrînd M. Radu.
Antrenor Sorin Cîrţu

"A fost primul nostru amical din perioada de pregătire şi sînt mulţumit. Chiar dacă am dat gol în repriza a doua, mi-a plăcut mai mult de echipa mea în primele 45 de minute"
Sorin Cîrţu

Un "bravo" pentru Vintilă, un "berbecule" pentru Preda
Titular în poarta Argeşului a fost Bogdan Vintilă, care a apărat exact, Sorin Cîrţu complimentîndu-l de pe margine: "Bravo, Bogdi, aşa tată, eşti portar, ce naiba". După pauză, între buturi a intrat Ştefan Preda. La prima acţiune mai periculoasă a austriecilor, Preda a respins în faţă o minge, care apoi a fost împinsă în gol de un adversar, dar de la margine s-a ridicat fanionul. "Ia uite, bă, berbecul ăla o scăpase în faţă", a spus Cîrţu.

Adi Matei caută de lucru în Cipru
O apariţie-surpriză ieri la baza Alpha Sport de lîngă Larnaca a fost cea a lui Adrian Matei, fost jucător la Dinamo, Steaua şi FC Naţional. Cum în acelaşi timp în centrul de pregătire se aflau şi FC Argeş, şi FC Naţional, "Cacao" s-a salutat mai întîi cu piteştenii, după care s-a dus la "bancari", primul pe care l-a îmbrăţişat fiind Şumudică. Matei a venit în Insula Afroditei pentru a-şi depune CV-ul la mai multe echipe pentru postul de antrenor principal.

Sursa: www.gsp.ro

Vulturul
28th January 2005, 12:24
Zi de cumpărături
Cârţu a făcut cinste în Cipru
Mulţumit de jocul prestat în compania austriecilor de la Casino SW Bregenz, dar şi de rezultat, antrenorul Sorin Cârţu a făcut o excepţie de la programul impus, anulând antrenamentul programat pentru după-amiaza zilei de ieri. În schimb, a vorbit cu un localnic pentru închirierea unui mijloc de transport, cu care i-a dus pe jucătorii echipei FC Argeş la Larnaca. Timp de trei ore, piteştenii au avut liber să facă ce vor în oraşul cipriot de pe malul Mării Mediterane, uitând de lungile şedinţe de pregătire pe care Cârţu are obiceiul să le ţină. Pe câţiva dintre jucătorii care nu s-au îndepărtat de grup, Sorin Cârţu i-a luat la o cafenea, şi le-a dat un suc sau o cafea. Consumaţia a fost plătită de antrenorul piteştean, ca mulţumire pentru că a debutat cu victorie la FC Argeş.
Şedinţă de analiză seara
Imediat după meciul câştigat împotriva lui Casino SW Bregenz, Sorin Cârţu i-a invitat seara pe fotbaliştii echipei FC Argeş la sala de şedinţe din holul hotelului Beau Rivage. Aici a discutat cu jucătorii pe marginea greşelilor făcute pe parcursul celor 90 de minute, a pus la punct unele amănunte legate de tactică şi a cerut eliminarea fentelor în momente critice. Dimineaţa, la antrenamentul de ieri, Cârţu a încercat să pună în practică ideile exprimate la şedinţa din seara trecută.

Sursa:Top

Vulturul
28th January 2005, 12:25
Azi cu Schaffhausen, luni cu Thun
Programul de meciuri amicale a suferit unele modificări, faţă de cel prezentat de impresarul cipriot care a organizat sejurul de la Larnaca. Meciul cu elveţienii de la FC Schaffhausen a fost devansat pentru astăzi, de la ora 15, din cauza faptului că ultima clasată din prima ligă elveţiană a sosit în Cipru abia miercuri seara. O altă modificare o reprezintă programarea unui meci amical cu FC Thun, altă echipă din Super Liga elveţiană. Partida se va desfăşura luni la prânz. Astfel, FC Argeş mai are de jucat patru meciuri amicale în Cipru: vineri cu Schaffhausen, sâmbătă cu Dinamo Tbilisi, luni cu Thun şi marţi cu Smederevo.
# FC Thun - Elveţia
Ocupanta locului 6 campionatul trecut
Se află pe poziţia a doua la finalul turului
Antrenor: Urs Schönenberger (elveţian)
7 stranieri: doi camerunezi, un brazilian, un bosniac, un australian, un portughez şi un paraguayan

„Mai bine, că oricum ne săturasem de Cipru”
Jucătorii alb-violeţi susceptibili de a fi convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă la echipa naţională pentru meciul cu Slovacia, care va avea loc pe data de 9 februarie chiar la Larnaca, au comentat acid lista acestuia pentru amicalul de peste două săptămâni: „Ia uite, a luat zece inşi de la Steaua şi niciunul de la noi. Ce, Danciu sau Prepeliţă sunt mai prejos decât cei de acolo? Dar lasă, mai bine că nu ne-a chemat acum, pentru că oricum ne săturasem de Cipru”.

Domocoş, căutat de Walter Zenga
Fotbaliştii echipei FC Argeş s-au intersectat zilele trecute cu cei ai Stelei, cele două grupări făcând schimb de terenuri de antrenament. După ce l-a salutat pe Sorin Cârţu, cu care se cunoaşte din duelurile din campionat, Walter Zenga, antrenorul Stelei, l-a căutat din priviri pe Viorel Domocoş. După ce a dat cu ochii de el, Zenga l-a întrebat cum s-a simţit în China şi dacă a învăţat să vorbească limba asiatică: „Trebuia să înveţi chineza, să vezi ce greu e să te adaptezi într-o ţară străină”, i-a spus Zenga lui Domocoş, dându-se exemplu pe el. După ce a terminat cu Domo, italianul l-a luat de gât şi pe Marius Sava, ambii fiind elevii lui la FC Naţional în urmă cu un an de zile.

Fără alcool, dar cu prăjituri
Sorin Cârţu a demonstrat şi în sejurul de la Larnaca faptul că este un antrenor exigent, care ţine la principiile sale chiar dacă acestea nu sunt în concordanţă cu cele ale colegilor lui de breaslă. Cârţu le-a interzis total jucătorilor lui să pună în gură vreo picătură de alcool, nefiind acceptată nici măcar berea. De fapt, olteanul le-a transmis fotbaliştilor că nu va accepta să-i vadă cu cutiile de bere nici în vestiar, la vreo zi onomastică, şi nici în autocar, la sărbătorirea unui rezultat pozitiv. Astfel, la ieşirea în oraş de aseară, cel mai căutat lichid a fost berea fără alcool.
În schimb, deşi mulţi dintre antrenori interzic consumarea dulciurilor şi a prăjiturilor, Cârţu nu a făcut nici o recomandare în acest sens. Piteştenii au fost surprinşi să vadă că au liber la prăjiturile din restaurantul hotelului Beau Rivage, spre deosebire de jucătorii Naţionalului, care nu au voie să se apropie de dulciuri.

Sursa:Top

Vulturul
29th January 2005, 10:58
FC Argeş - FC Schaffhausen 0-0
Remiză albă într-un joc murdar
Partidă de o duritate fără precedent pentru o întâlnire amicală, terminată fără gol, dar cu trei eliminări şi mai multe accidentări. Pentru că la meciul precedent, cu austriecii de la Casino, echipa de bază a fost trasă la sorţi, pentru meciul de ieri a venit rândul celuilalt „unsprezece” pentru a intra în teren, cu o mică excepţie: Mircea Negru în locul lui Bobi Verdeş. Sorin Cârţu nu a schimbat însă şi stilul său arhicunoscut de joc, baricadând poarta lui Fane Preda, şi jucând mai mult pe contraatac. În prima repriză adversarii mai mult s-au tatonat, dar odată cu partea a doua jocul s-a mai animat. Prima ocazie reală de poartă a fost şutul excelent al lui Liviu Negoiţă din lovitură liberă de la circa 20 de metri, dar portarul elveţienilor a respins în extremis mingea care se ducea la vinclu. Peste un sfert de oră Ciprian Tănasă a construit de unul singur o fază aplaudată la scenă deschisă, dar a tras în transversală, iar ultima ocazie a meciului s-a consumat în minutul 81, când Sava a irosit o bună acţiune de contraatac. După două meciuri disputate în Cipru, Sorin Cârţu se poate lăuda că a luat patru puncte unor formaţii din puternicele campionate ale Austriei şi Elveţiei, chiar dacă respectivele se găsesc pe ultimul loc.

FC Argeş - FC Schaffhausen 0-0 (0-0)
FC Argeş (în prima reprriza): Preda - Dobre, Dr. Radu, Chiţa, Marincău (35 M. Radu) - Crivac, Domocoş, A. Ionescu, Baicu - Vrăjitoarea, M. Negru
FC Argeş (în prima repriza): Vintilă - M. Stan, M. Radu, Şomcherechi, Negoiţă - Prepeliţă, M. Sava, Danciu (Crivac), E. Dică - C. Tănasă, Bilaşco
Cartonaş roşu la FC Argeş: DANCIU

Marincău scos cu faţa plină de sânge
Fundaşul central Raul Marincău a fost din nou protagonist într-un meci al echipei FC Argeş! După ce cu două zile în urmă fusese eliminat din teren pentru fault în poziţie de ultim apărător, la partida cu Schaffhausen a primit un pumn în figură în minutul 35, şi a trebuit să părăsească terenul cu faţa plină de sânge. În locul său a intrat Marius Radu, care a rămas pe teren şi în repriza secundă. De remarcat este că isprăvile lui Marincău din aceste meciuri disputate la Larnaca sunt identice cu cele făcute în turul campionatului: pumn în figură primit în meciul cu Universitatea Craiova, cartonaş roşu încasat în partida cu Sportul Studenţesc.

Danciu eliminat
Arbitrul cipriot al partidei a fost nevoit să scoată de trei ori cartonaşul roşu din buzunar, sancţionând astfel jocul dur prestat de ambele formaţii. Elveţienii, care formează o echipă de talie, au adoptat pentru partida cu FC Argeş stilul nemţesc de joc, bărbătesc, care n-a fost însă pe placul cavalerului fluierului. Acesta a sancţionat intrările dure cu şase cartonaşe galbene şi două cartonaşe roşii. Nici piteştenii nu au fost cu mult mai cuminţi, din echipa alb-violetă fiind eliminat Ciprian Danciu. Toţi jucătorii eliminaţi au putut fi înlocuiţi de antrenorii celor două echipe, astfel că echilibrul partidei nu a fost rupt. Dacă s-ar fi ţinut cont de cartonaşele roşii, FC Argeş ar fi avut posibilitatea să-şi treacă în cont a doua victorie consecutivă.

Dică bate adversarul Argeşului de luni
Fostul căpitan al Argeşului, Nicolae Dică, a marcat două goluri în victoria Stelei Bucureşti, 2-1, cu FC Thun. Echipa clasată pe locul doi în campionatul elveţian de fotbal va disputa luni, de la ora 15, un amical cu FC Argeş. Chiar dacă nu contează foarte mult rezultatele înregistrate în turneul din Cipru, antrenorul Sorin Cârţu l-a trimis pe secundul Mircea Irimescu să spioneze pe FC Thun. Până la această întâlnire, FC Argeş va mai juca astăzi, de la ora 15, cu campioana Georgiei, Dinamo Tbilisi.

Sursa:Top

Vulturul
29th January 2005, 11:03
Ghinioniştii lui Cîrţu
Trupa din Trivale a remizat ieri cu prim-divizionara din Ţara Cantoanelor, FC Schaffhausen, la capătul unui meci în care noua achiziţie, Ciprian Danciu, a primit cartonaşul roşu. Sorin Cîrţu a vrut să pună la punct noul sistem pe care vrea să-l folosească în retur la FC Argeş, 4-2-3-1, motiv pentru care l-a interesat mai puţin spectacolul. “Este pentru prima oară cînd la Piteşti jucătorii evoluează în această formulă, aşa că va trebui să fiu foarte atent pentru a descoperi locul fiecărui fotbalist”, ne-a spus antrenorul lui FC Argeş înainte de meci. Cum şi elveţienii au arătat ca o echipă care practică un fotbal de angajament, ocaziile mari au întîrziat să apară pînă în minutul 60. Atunci Liviu Negoiţă a bătut bine o lovitură liberă de la 25 de metri, dar portarul adversarilor a scos mingea miraculos de la vinclu. Ultimele 20 de minute au aparţinut argeşenilor care şi-au creat două situaţii clare de gol, dar Tănasă în minutul 70 a şutat în bara transversală, în vreme ce Sava, în minutul 82, a preferat şutul în locul unei pase spre Tănase, care ar fi rămas singur cu portarul, scorul final fiind 0-0. Danciu a fost eliminat de arbitru ca şi doi dintre elveţieni, dar regulamentul a permis înlocuirea lor cu alţi jucători imediat după ce au părăsit terenul de joc.

Monitorizaţi de stelişti
Jucătorii piteşteni au avut parte de cîţiva spectatori speciali la partida cu Schaffhausen. Atît violeţii, cît şi roş-albaştrii jucau pe terenurile alăturate, dar FC Argeş a început partida cu 20 de minute mai devreme decît Steaua. Astfel, Neaga, Paraschiv şi Pitu s-au dus să vadă primul sfert de oră din jocul argeşenilor. Neaga a stat un pic mai mult întreţinîndu-se cu rezervele lui Cîrţu.

www.prosport.ro

Vulturul
31st January 2005, 14:43
Mai bună decât campioana Georgiei
FC Argeş bate pe Dinamo
Schimbare totală la FC Argeş odată cu venirea lui Sorin Cârţu! Piteştenii au uitat cum este să părăseşti terenul la finalul unui meci cu capul plecat, şi acest lucru se datorează numai tehnicianului oltean, care nu ştie ce este aceea o deziluzie provocată de eşecuri. Dacă pierde, Cârţu o face rar, şi doar pe mâna arbitrilor, sau dacă adversarii au fost cu mult mai buni. Nu a trecut decât un an de la suprema umilinţă încasată de FC Argeş în Italia, 0-1 cu Foligno, echipă din liga a şaptea a Italiei, şi FC Argeş este complet schimbată. Chiar dacă încă mai sunt greşeli în apărare, echipa a reînvăţat jocul de fotbal, ştie când să dea gol şi cum trebuie să se apere. Cel mai bine s-au văzut toate aceste lucruri în meciul amical disputat în Cipru, între FC Argeş şi campioana Georgiei, Dinamo Tbilisi.
Tănasă reîncărcat
Unul dintre cei mai buni jucători ai meciului cu Dnimao Tbilisi a fost Ciprian Tănasă, care pare să fi renăscut sub comanda lui Sorin Cârţu. La venirea sa la FC Argeş, Cârţu a afirmat, printre altele, că nu înţelege cum un atacant ca Tănasă nu poate fi titular... La cele câteva miuţe de la Piteşti, Cârţu l-a corijat pe vârful său în mai multe rânduri, şi practic i-a interzis să mai joace după „ureche”, ci simplu şi eficient. Urmarea este că Tănasă a jucat foarte bine împotriva lui Tbilisi şi poate deveni arma principală a lui Cârţu, un antrenor căruia îi place foarte mult jocul pe contraatac. Tănasă a marcat primul gol al echipei în meciul de sâmbătă şi a fost printre protagoniştii victoriei cu 3-2 în faţa lui Dinamo.

FC Argeş - Dinamo Tbilisi 3-2 (2-1)
Au marcat pentru FC Argeş: C. Tănasă (20), Prepeliţă (28), M. Sava (68)
FC ARGEŞ (în prima repriza): Vintilă - Chiţa, M. Radu, Şomcherechi, Negoiţă - Prepeliţă, Domocoş, Danciu, E. Dică - Bilaşco, C. Tănasă
FC ARGEŞ (în a doua repriza): Preda - M. Stan, D. Radu, Marincău, Baicu - M. Sava, Ad. Ionescu, Crivac, M. Negru - Vrăjitoarea (70 Năstăsie), Verdeş

Goluri de TOP
# Min. 20 - 1-0 C. TĂNASĂ. Acesta a luat mingea de la centrul terenului, s-a dus în viteză spre poarta echipei georgiene şi a şutat necruţător în colţul lung
# Min. 28 - 2-0 PREPELIŢĂ. O nouă acţiune de contraatac a piteştenilor, Prepeliţă într-o acţiune pe cont propriu pe partea dreaptă, a driblat doi mijlocaşi georgieni, a intrat în centru, şi de la 25 de metri a şutat fără nici o speranţă pentru Mamaladze
# Min. 68 - 3-1 M. SAVA. A transformat o lovitură de pedeapsă obţinută de Mircea Negru
# Golurile lui Dinamo Tbilisi au fost marcate în minutele 35 şi 83, ambele în urma unor greşeli de apărare

Pe cine a bătut FC Argeş...
Piaza rea a lui Newcastle
Echipa pe care FC Argeş a învins-o în Cipru, Dinamo Tbilisi, nu este chiar formaţia care domină campionatul georgian de câţiva ani de zile, sau cea care a pierdut anul trecut cu doar 2-0 meciul cu Newcastle United. Antrenorul Ivan Susak a pierdut în această iarnă pe cinci dintre cei mai buni jucători ai săi, golgheterul Gia Megreladze, atacantul Lado Akhalaia (FC Zurich), talentatul Lado Burduli (Alania Vladikavkaz), mijlocaşul Kakhaber Aladaşvili (suspendat 6 luni de către FIFA) şi mijlocaşul Sandro Iaşvili (Glasgow Rangers). În anul 2004, Dinamo Tbilisi a jucat în preliminariile Ligii Campionilor şi în Cupa UEFA, având rezultate satisfăcătoare împotriva unor formaţii puternice, precum Newcastle United, Sporting Lisabona, Sparta Praga, Sochaux, Wisla Cracovia sau Panionios. În lotul deplasat în Cipru, Dinamo are cinci jucători titualri în echipa naţională a Georgiei: portarul Mamaladze, fundaşul Şaşiaşvili, mijlocaşii Nemsadze şi Kakaladze şi atacantul Melkadze.

Piteştenii se pun în faţa Thunului
Al patrulea meci amical pe care FC Argeş îl va disputa în sejurul din Cipru va fi cel împotriva echipei clasate pe locul al doilea în campionatul elveţian de fotbal, FC Thun, astăzi de la ora 15. După două victorii şi un meci egal, Sorin Cârţu va avea o altă misiune dificilă, Thun fiind un club cu un buget de 4 milioane de euro. Secondanta lui FC Basel în campionatul elveţian de fotbal a pierdut vineri meciul disputat în Cipru împotriva Stelei, golurile echipei lui Walter Zenga fiind reuşite de fostul căpitan al echipei piteştene, Nicolae Dică. Thun a trimis în teren echipa a doua, după pauză intrând şi vedetele Hodzic şi Dos Santos: Portmann (portar) - Pallas, Milicevic, Deumi , Cerrone (fundaşi) - Ferreira, Renggli, Baykal, Aegerter (mijlocaşi) - Moser, Rafael (atacanţi).

Sursa:Top

Vulturul
1st February 2005, 13:34
N-a stat „drepţi” în faţa Thunului
Tănasă a dat un thun de zile mari
Nici în al patrulea meci de pregătire din Cipru FC Argeş nu a pierdut, ba mai mult, s-a aflat dimp de 70 de minute în avantaj, în faţa echipei clasate pe locul secund în campionatul elveţian la finalul turului, FC Thun. De altfel, de când se află sub comanda lui Sorin Cârţu, FC Argeş nu a fost niciodată condusă pe tabela de marcaj. Vedeta piteştenilor a fost şi de această dată atacantul Ciprian Tănasă, care a deschis scorul în minutul nouă, fructificând simplu şi elegant o pasă inteligentă primită de la Danciu, nu înainte de a se descotorosi de doi fundaşi elveţieni.
FC Argeş, echipă italiană
În primele zece minute de joc, echipa piteşteană a marcat un gol şi a mai ratat alte trei ocazii imense, prin Tănasă, Prepeliţă şi Danciu. Scorul putea lua proporţii, dar prima repriză s-a încheiat doar cu 1-0. În partea a doua a meciului, pe fondul numeroaselor schimbări intervenite în formula de start, meciul s-a mai echilibrat, şi a permis elveţienilor să revină în joc. La o fază prelungită de atac a adversarilor, petrecută în minutul 78, Marius Radu l-a împins în careu pe omul său de marcaj, şi arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă. Chiar dacă a fost fericit că greşelile din apărare nu s-au mai repetat, ca în partida cu Dinamo Tbilisi, Sorin Cârţu a acuzat la finalul meciului ratările din prima repriză şi uşurinţa cu care s-a încasat gol în ultimul sfert de oră. „La un amical mai merge, dar într-un joc oficial nu trebuie să se repete această greşeală. N-avem voie să primim gol în ultimele minute”, le-a spus Cârţu jucătorilor săi la finalul meciului.

FC Argeş – FC Thun 1-1 (1-0)
C. Tănasă (9)
FC ARGEŞ: Vintilă (46 Preda) – Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă – Prepeliţă, Danciu, Ad. Ionescu, E. Dică – Bilaşco, C. Tănasă (46 Domocos).
Au mai jucat: M. Stan, Dr. Radu, Şomcherechi, Baicu, M. Sava, Crivac, M. Negru, Dobre, Vrăjitoarea, Verdeş, Năstăsie

Sorin Cârţu:
„Am făcut un nou meci de angajament foarte bun, ne-am creat numeroase situaţii clare de gol, dar din păcate s-a ratat destul de mult. Sunt foarte mulţumit de cum au evoluat băieţii şi sper să se implice la fel de mult în joc şi în retur”.

Sursa:Top

Vulturul
1st February 2005, 13:39
Azi, ultimul meci cu Smederevo
# Echipa sârbă este performera negativă a Europei
FC Argeş a înregistrat până acum la Larnaca două rezultate de egalitate şi două victorii. Ultimul meci înaintea plecării, programată pe data de 3 februarie, va avea loc astăzi, tot de la ora 15, în compania formaţiei FC Smederevo. Echipa sârbă trece în aceste momente printr-o situaţie financiară grea, combinatul de prelucrare a materialelor feroase, Sartid, care sponsoriza clubul, dând faliment. Smederevo se află pe locul al zecelea la finalul turului, dar este la doar un punct distanţă de un loc retrogradant. În campionatul Serbiei şi Muntenegrului, FC Smederevo s-a remarcat prin faptul că a marcat foarte puţine goluri, 9, fiind de departe echipa cu cel mai slab randament ofensiv. În opt meciuri din turul campionatului, FC Smederevo nu a reuşit să marcheze, „performanţă” cu care nici o altă formaţie din Europa nu se poate lăuda!

Sursa:Top

Vulturul
2nd February 2005, 12:04
Piteştenii revin azi în ţară neînvinşi
Din nou egal
Ultimul meci din sejurul cipriot al echipei FC Argeş s-a terminat cu un nou rezultat de egalitate, 1-1 în compania sârbilor de la FC Smederevo. Şi de această dată FC Argeş a condus ostilităţile pe teren, reuşind deschiderea scorului în minutul 6, printr-o lovitură de la 11 metri transformată de Marius Sava. Penalty-ul a fost acordat ca urmare a unui henţ comis de un apărător sârb la o incursiune viguroasă în careu a lui Mircea Stan. Adversarii au egalat până la pauză după un gol reuşit pe o bâlbâială a apărării piteştene. FC Argeş putea câştiga meciul, pe care l-a avut în mână în repriza a doua, însă elevii lui Sorin Cârţu au ratat destul de mult. Cu toate acestea, tehnicianul oltean s-a declarat foarte mulţumit de toate rezultatele, şi aşteaptă o concentrare şi mai mare în turneul de la Norcia, care va deveni decisiv în privinţa acontării locurilor de titular.
FC Argeş vine azi acasă
Astăzi de dimineaţă, de la ora 6, echipa piteşteană a decolat din Larnaca şi va sosi la aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti în jurul orei 8:30. La Piteşti, jucătorii vor primi liber din partea antrenorului Sorin Cârţu timp de două zile, până vineri. Sâmbătă este programat meciul cu Rapid Bucureşti, iar duminică se va pleca din nou, de data aceasta în Italia, la Norcia.

FC Argeş - FC Smederevo 1-1 (1-1)
M. Sava (6-penalty)
FC ARGEŞ (în prima repriza): Preda - M. Stan, Chiţa, Marincău, Baicu - M. Sava, Prepeliţă, Şomcherechi, E. Dică - Vrăjitoarea, Verdeş
FC ARGEŞ (în repriza a doua): Vintilă - Dobre, M. Radu, Dr. Radu, Negoiţă - Domocoş, Ad. Ionescu, Crivac, Negru - Bilaşco, C. Tănasă.

Sursa:Top

Vulturul
2nd February 2005, 12:11
Prepeliţă se întoarce în Cipru
Andrei Prepeliţă este singurul jucător de la FC Argeş care a fost convocat de selecţionerul echipei naţionale de tineret, Nicolae Manea, pentru meciul amical cu Slovacia, din data de 8 februarie. Astfel, Prepeliţă va pierde a doua oară consecutiv prima parte a stagiului de pregătire de la Norcia, pentru a da curs convocării la lot. Pe data de 7 februarie mijlocaşul Argeşului se va prezenta la Casa Fotbalului, după care se va întoarce la Larnaca la doar patru zile de la întoarcerea din Cipru.

Tănasă a fost menajat
Ciprian Tănasă nu a jucat în meciul cu FC Smederevo decât din repriza a doua, el resimţind oboseala acumulată în ultimele meciuri, în care a ieşit la rampă de fiecare dată, dar şi o accidentare minoră. În ultima partidă, cu FC Thun, o gheată l-a bătut pe Tănasă la picior şi i-a creat acestuia o echimoză destul de urâtă. El a efectuat ieri de dimineaţă doar alergări uşoare, iar Sorin Cârţu l-a scutit de la efort.

Azi face 24 de ani
Tănasă împlineşte astăzi 24 de ani, prilej de a fi felicitat de întreaga delegaţie a Argeşului din Cipru. Pentru prima oară după foarte mult timp, atacantul piteştean este optimist înaintea debutului returului de campionat, spunând că se află în formă. „Mă simt foarte bine, am primit încredere totală de la domnul Cârţu şi sper să nu-l dezamăgesc. Nu mă gândesc în aceste momente decât la jocul meu, şi sper ca anul acesta să fie mult mai bun decât ultimii doi, în care nu prea am jucat”, a spus din Cipru Ciprian Tănasă.

Danciu şi Negoiţă, remarcaţii lui Ilinca
Preşedintele clubului FC Argeş, Viorel Ilinca, aflat în Cipru împreună cu echipa, a declarat că este atât de mulţumit de stagiul din Insula Afroditei încât, de acum încolo, FC Argeş va veni numai aici în perioada de iarnă. Referitor la rezultatele înregistrate de echipă, Ilinca este mai mult decât încântat de faptul că jucătorii şi-au recăpătat moralul de învingători sub comanda lui Sorin Cârţu. Deşi a remarcat aportul întregii echipe în cele cinci meciuri jucate, Ilinca s-a arătat plăcut surprins de evoluţia a doi jucători: Ciprin Danciu şi Liviu Negoiţă, copnsideraţi de preşedinte „cei mai constanţi” din întreg lotul.

Sursa:Top

Vulturul
2nd February 2005, 12:15
Amicalul cu Rapid sub semnul întrebării
Sâmbătă, 5 februarie, FC Argeş are programat un meci amical cu Rapid Bucureşti, ca parte a înţelegerii dintre cele două cluburi pentru transferul lui Dănuţ Coman. Însă, din cauza căderii masive de zăpadă, partida s-ar putea amâna. O dată probabilă pentru disputarea ei ar fi 22 februarie, după revenirea din Italia a Argeşului şi Turcia a Rapidului. Meciul este condiţionat de eliminarea zăpezii de pe terenul „Florin Halagian”, din spatele stadionului.

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 09:52
FC Argeş s-a întors în ţară. Nu pentru mult timp...
Împotmoliţi în zăpada de la Piteşti
Jucătorii piteşteni au făcut cunoştinţă cu vremea din România încă de dimineaţă, la aterizarea pe aeroportul „Henri Coandă”. Plecaţi la mânecă scurtă de la Larnaca, fotbaliştii au trebuit să caute în bagaje gecile groase. În jurul orei 11, autocarul echipei a intrat pe poarta stadionului „Nicolae Dobrin”. Alb-violeţii au descărcat repede echipamentul de joc şi au sărit în maşini pentru a pleca acasă.

FC Argeş renunţă la Norcia în favoarea Ciprului
FC Argeş nu va mai pleca la Norcia, deşi confirmase participarea la turneul de iarnă din localitatea umbriană, ci se va întoarce în Cipru pe data de 11 februarie. Foarte mulţumit de calitatea terenurilor, de vreme şi de numeroasele echipe din Europa care vin în Cipru, antrenorul Sorin Cârţu a propus să se renunţe la plecarea la Norcia, prevăzută pentru duminică. Preşedintele Ilinca a acceptat, mai ales pentru că organizatorul turneului i-a trimis doar o fişă preliminară cu programul de jocuri, nu una finală. „Decât să mergem acolo ca anul trecut, şi să căutăm adversari din liga a şaptea italiană, mai bine mergem din nou în Cipru, unde adversarii ne caută ei pe noi”, a declarat Ilinca. Preşedintele clubului a fost supărat pe faptul că pe lista trimisă de Florin Bălan, organizatorul sejurului Italia, era trecută şi echipa poloneză Wisla Cracovia, care la acea dată se va afla în Cipru.

Trei amicale stabilite
În Cipru, FC Argeş va juca cinci meciuri amicale din două în două zile, trei dintre ele fiind deja confirmate: cu FC Seul şi Chunnam Dragons (ambele din Coreea de Sud), şi cu Aarhus (Danemarca), pe 13, 15 şi 22 februarie. În prima parte a stagiului de la Larnaca, FC Argeş a disputat cinci partide, terminând victorioasă în două dintre ele, 1-0 cu Casino Bregenz (Austria) şi 3-2 cu Dinamo Tbilisi (Georgia), şi la egalitate în celelalte trei: 0-0 cu FC Schauffhausen (Elveţia), şi 1-1 cu FC Thun (Elveţia) şi FC Smederevo (Serbia).

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 09:54
Prepeliţă se satură de Cipru
Selecţionat la echipa naţională de tineret, mijlocaşul Argeşului va ajunge la performanţa de a petrece în Cipru 27 de zile în acest început de an! “O să mi se ia de Cipru, o să mă satur de drumurile dus-întors şi de oamenii de acolo, pe care o să ajung să-i cunosc mai bine decât pe prietenii mei”, a declarat Prepeliţă. De altfel, pentru a-l scuti de o oboseală în plus, preşedintele Viorel Ilinca intenţionează să obţină de la selecţionerul Nicolae Manea permisiunea de a-l lăsa pe jucător la Larnaca după meciul României cu Slovacia, pentru că FC Argeş va ajunge în Cipru la 40 de ore de la finalul partidei.

Cârţu are 7 titulari după sejurul cipriot
Antrenorul Sorin Cârţu n-a făcut un titlu de glorie din faptul că FC Argeş nu a pierdut nici un meci în Cipru, şi spune că mai sunt multe de făcut. „Am evoluat oscilant, alternând momentele bune cu alte mai puţin reuşite. Am condus de fiecare dată dar n-am putut menţine prea mult diferenţa, păcat că nu putem menţine o constanţă. Sunt mulţumit în primul rând de faptul că jucătorii sunt receptivi la ceea ce vreau eu”. Cârţu a declarat că echipa se află la o capacitate de 60-70%, şi că are deja 7 titulari cerţi după acest turneu, pe care nu a vrut însă să-i nominalizeze. Antrenorul Argeşului spune că îşi mai doreşte trei jucători noi în lot, un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant. Nu pentru că nu ar avea posturile respective acoperite, ci pentru a crea concurenţă titularilor.

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 09:57
A căzut meciul cu Rapid
Din cauza căderii masive de zăpadă, FC Argeş şi Rapid au anulat meciul de sâmbătă, care trebuia să aibă loc la Piteşti. Deşi angajaţii ADP-ului s-au străduit să niveleze zăpada pe cele două terenuri de antrenament, Sorin Cârţu a spus că nu vrea să rişte accidentarea jucătorilor săi. În jurul prânzului a fost anunţat şi preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe de intenţia piteştenilor de a amâna amicalul, şi acesta se pare că a fost de acord. Este pentru a doua oară în două luni când cele două echipe stabilesc să joace un meci de pregătire, după care acesta este anulat.
Programul echipei FC Argeş
# Joi, 3 februarie - liber
# Vineri, 4 februarie - antrenament la ora 14
# Sâmbătă, 5 februarie - două antrenamente
# Luni, 7 februarie - un antrenament
# Marţi, 8 februarie - două antrenamente
# Miercuri, 9 februarie - două antrenamente
# Joi, 10 februarie - un antrenament
# Vineri, 11 februarie - plecarea în Cipru

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 09:59
FC Argeş nu şi-a ales căpitanul
După plecarea lui Dănuţ Coman la Rapid, postul de căpitan de echipă a rămas descoperit. Din cauza faptului că Sorin Cârţu a rotit toţi jucătorii în meciurile disputate în Cipru, nu a fost timp pentru alegerea unui căpitan stabil, care să poarte banderola pe braţ meci de meci. Cele mai mari şanse le au Bogdan Vintilă, care a mai îndeplinit această funcţie în 1998, Alin Chiţa, care a fost căpitan de echipă în singurul meci din sezonul de toamnă - iarnă în care Coman nu a fost prezent pe teren, Dănuţ Şomcherechi şi Iulian Crivac (foto), cei mai vechi componenţi ai echipei pe o perioadă neîntreruptă, şi Andrei Prepeliţă, fotbalist din noul val. Alegerea căpitanului se va face prin vot secret al fiecărui jucător în parte.

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 10:07
Viorel Ilinca: „Turneu foarte bun”
# Aţi fost mulţumit de condiţiile găsite în Cipru?
- Condiţiile au fost foarte bune din toate punctele de vedere. S-a lucrat la 17-19 grade Celsius pe nişte terenuri de antrenament cum nu sunt în România terenurile de joc. A fost un turneu foarte bun dat fiind şi că am evoluat împotriva unor echipe bune, din prima ligă. Ca o concluzie, a fost util şi bine organizat acest sejur în Cipru.
# De ce aţi refuzat să mergeţi în Italia, la Norcia?
- Pentru că ştim foarte bine ce găsim acolo, am cântărit ofertele şi am ales un nou sejur în Cipru. Avem deja trei meciuri acontate, pe 13, 15 şi 22 februarie, şi alte două date libere în calendar. Echipe vor fi destule în zonă, nu ne e teamă că nu vom avea cu cine să jucăm.
# Cum s-au mişcat jucătorii?
- Amănunte vă poate da numai antrenorul, însă pot spune că s-au mişcat destul de bine în primele patru meciuri, cu plusurile şi minusurile de rigoare, bineînţeles. La momentul acesta nu poţi cere un randament total, mai ales că Sorin Cârţu a încercat mai câteva sisteme de joc noi: 4-4-2 sau 4-3-3, diferite de ceea ce juca Ion Moldovan. La vreo două jocuri am rămas plăcut surprins de cum au răspuns jucătorii, arătând o concentrare foarte mare.
# Veţi mai căuta în continuare fundaşul central cu care aţi rămas dator lui Cârţu?- Sunt o mulţime de variante care apar de la zi la zi. Sigur că mai sunt multe lucruri de pus la punct, dar din câte am înţeles de la Cârţu, fundaşii actuali au dat roade.
# Veţi pleca din nou în Cipru cu echipa?
- Poate că nu am să mai stau tot sejurul, dar la un meci tot am să fiu. Sunt momente în care este nevoie de prezenţa unui oficial pentru a rezolva unele probleme de ordin organizatoric sau financiar.

Sursa:Top

Vulturul
3rd February 2005, 10:13
Chiţa n-a jucat niciodată pe un teren mai bun
Alin Chiţa a fost plăcut surprins de calitatea terenurilor din Larnaca, întreţinute perfect pentru această lună din an. „Era un complex de cinci terenuri, toate gazonate, şi toate perfecte, a o masă de biliard. N-am văzut în nici un turneu de pregătire un gazon mai bun. Nici nu se compară cu ce avem noi în ţară, şi mă refer aici nu la terenurile de antrenament, ci la cele de joc”. De asemenea, Chiţa nu şi-a putut ascunde admiraţia faţă de echipa coreeană FC Seul, care s-a cazat la hotelul Beau Rivage cu o zi înainte ca FC Argeş să plece. Coreenii au venit cu un echipament de prezentare şi erau cu toţii disciplinaţi, atrăgeau atenţia numai prin prezentare. „Mai avem de lucrat mult în România la acest capitol”, a mai spus Chiţa, care a încercat în urmă cu câţiva ani să joace în Asia, dar transferul său nu s-a materializat.

Neagoe a jucat doar 20 de minute
Jucătorul care a evoluat cel mai puţin în turneul din Cipru a fost Robert Neagoe, care a intrat pentru 20 de minute în meciul cu FC Smederevo, ultima partidă disputată de FC Argeş la Larnaca. Neagoe a suferit de pe urma unei entorse la gleznă suferită în ţară, la un antrenament. Nu foarte departe de Neagoe s-au aflat Cosmin Năstăsie, atacantul care a pierdut toată pregătirea centralizată de la Piteşti, şi Ciprian Stancu, al treilea portar din lotul Argeşului, după Bogdan Vintilă şi Ştefan Preda.

Sursa:Top

Vulturul
4th February 2005, 11:21
Titularii lui Cârţu
La revenirea în ţară, antrenorul echipei FC Argeş a făcut o declaraţie interesantă, spunând că are la ora actuală 7-8 titulari, restul locurilor urmând a fi acoperite în funcţie de celelalte partide care urmează să se joace până la începutul returului. Deşi nu a vrut să nominalizeze pe cei 7-8, cotidianul TOP a făcut o analiză a evoluţiilor jucătorilor în turneul din Cipru, şi a descoperit care sunt titularii la care s-a referit Sorin Cârţu, şi care va fi formula de joc preferată a antrenorului oltean.
Preferaţi: Chiţa, Prepeliţă şi Dică
FC Argeş a disputat cinci meciuri în Cipru, partide pe care Sorin Cârţu le-a folosit pentru a încerca diverse formule de echipă. Studiind primul „unsprezece” din fiecare partidă, rezultă că favoriţii lui Cârţu sunt Alin Chiţa, Andrei Prepeliţă şi Emil Dică, fiecare cu câte patru apariţii în formula de start. Alţi doi jucători care au confirmat ar fi Ciprian Danciu şi Ciprian Tănasă, însă ei au fost menajaţi în ultimul meci al turneului, şi au rămas cu doar trei apariţii în primul „unsprezece”. La polul opus s-ar afla Dragoş Radu, Cornel Dobre şi Iulian Crivac, fiecare jucând doar o singură dată de la începutul meciului. În calcul n-au intrat Negru, Năstăsie şi Neagoe, care au avut probleme de sănătate, precum şi al treilea portar din lot, Ciprian Stancu.
Apariţii ca titulari
# 4 meciuri - Chiţa, Prepeliţă, Dică
# 3 meciuri - Vintilă, M. Radu, Şomcherechi, Marincău, Negoiţă, Danciu, Tănasă, Bilaşco
# 2 meciuri - Preda, M. Stan, Baicu, M. Sava, Domocoş, A. Ionescu, Vrăjitoarea
# 1 meci - Dobre, Dr. Radu, Crivac, Negru, Verdeş
# Nici un meci- Stancu, Neagoe, Năstăsie

11-le ideal
Antrenorul Argeşului a spus, de asemenea, că va folosi în cele mai multe meciuri ale returului un sistem de joc 4-4-2, renunţând la 5-3-2 pe care l-a practicat predecesorul său, Ion Moldovan, sau 4-3-3 cu care a început turneul. „Acest sistem îţi dă posibilitatea să joci şi ofensiv, dar şi să te aperi, este un sistem elastic, foarte fructuos dar extrem de periculos”, a declarat Cârţu despre intenţiile sale. Acest „unsprezece” ideal poate suferi modificări de la meci la meci, din cauze pur obiective: accidentări sau suspendări.
Fundaşii: Cârţu se pare că are o preferinţă pentru trimiterea a trei fundaşi centrali pe linia de fund, şi a unui fundaş de bandă. Cei trei fundaşi par a fi Chiţa, M. Radu şi Marincău, adică apărători de forţă, care domină careul, dar la fel de bine poate intra în schemă şi Şomcherechi, un fundaş mai tehnic şi mai mobil decât Marincău. Pe benzile laterale, Cârţu pare a-l prefera pe Negoiţă pe stânga, lăsând întreaga parte dreaptă pe mâna mijlocaşului Prepeliţă, dispus la un efort susţinut.
Mijlocaşii: Titulari de drept în linia mediană sunt Prepeliţă pe dreapta şi Dică pe stânga. Cei doi flanchează doi mijlocaşi centrali, care pot fi Danciu şi Crivac (în sistemul cu doi închizători), Danciu şi Sava, Danciu şi Ionescu sau Danciu şi Domocoş. Al patrulea loc de mijlocaş poate fi acoperit şi cu o altă soluţie externă, Cârţu declarând că mai aşteaptă sosirea unui jucător de piciorul stâng în linia mediană, soluţia fiind simplă şi la îndemâna conducerii piteştene: Constantin Schumacher.
Atacanţii: Cel mai probabil, linia de atac va fi compusă din Tănasă şi Bilaşco, un cuplu sudat încă de la juniori, de la Şcoala „Nicolae Dobrin”. În lipsa unuia dintre ei, Vrăjitoarea este următoarea soluţie pentru Cârţu. Năstăsie nu este ieşit din calcule, el aflându-se în urmă cu pregătirea, dar cert este că Bobi Verdeş are cele mai mici şanse să joace.

FC Argeş: Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău (Şomcherechi), Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, Sava, Dică - Tănasă, Bilaşco.

Sursa:Top

Vulturul
4th February 2005, 11:30
Năstăsie este în urmă cu pregătirea
Antrenorul Sorin Cârţu l-a introdus în trei dintre meciurile de pregătire de la Larnaca şi pe Cosmin Năstăsie, deşi acesta abia a reluat pregătirile după o lună şi jumătate de pauză forţată. Tehnicianul Argeşului spune că nu se aştepta la prea multe de la Năstăsie în această perioadă a anului, când îi lipsesc antrenamentele de forţă, dart a vrut să-i testeze totuşi randamentul în timpul unui meci. Concluzia lui Cârţu este că Năstăsie va trebui să mai tragă separat de restul lotului, şi abia spre finalul celui de-al doilea turneu din Cipru va putea să emită pretenţii la titularizare.

Sursa:Top

Vulturul
5th February 2005, 12:00
Primul asalt al nămeţilor
După o zi şi jumătate de mini-concediu, fotbaliştii de la FC Argeş s-au întors la treabă ieri după-amiază. Antrenorul Sorin Cârţu a programat un antrenament în sală, dar exerciţiile de forţă nu puteau fi de ajuns, pentru că jucătorii se află la un anumit nivel de pregătire tehnico-tactică. Astfel, după trei sferturi de oră de tras de fiare, întregul lot a ieşit la o alergare prin zăpada de pe terenul de antrenament „Ion Barbu”. Pentru finalul antrenamentului, jucătorii echipei FC Argeş s-au mutat pe terenul sintetic, unde au lucrat cu mingea scheme elementare.
Chiţa a fost menajat
Din cauza unei dureri la un genunchi, Alin Chiţa nu a mai ieşit afară din sala de forţă, preferând să rămână la aparate în loc să rişte o tendinită pe terenul înzăpezit. Chiţa a fost singurul jucător de la FC Argeş care nu s-a antrenat normal, dar în scurt timp este aşteptat să revină în lot. Pentru că meciul cu Rapid a fost anulat, Sorin Cârţu nici nu a mai încercat să găsească un alt adversar, pentru că nici un teren din România nu este deszăpezit. Antrenorul Argeşului spune că cele cinci meciuri pe care le va juca în Cipru sunt mai mult decât suficiente pentru pregătirea echipei, pentru a risca vreo accidentare la Piteşti.

Sursa:Top

Vulturul
7th February 2005, 15:17
Săptămâna de schi
Timp de o săptămână, până la revenirea în „ţările calde”, FC Argeş nu va face altceva decât să se antreneze prin zăpadă. Sorin Cârţu a refuzat orice propunere pe care a primit-o pentru disputarea de meciuri amicale pe terenurile îngheţate din România, şi a programat opt antrenamente în cinci zile. Cârţu va pune accent pe menţinerea tonusului muscular câştigat în cantonamentul de zece zile de la mijlocul lunii ianuarie prin exerciţii fizice la sala de forţă. Antrenamentele de afară vor fi mai scurte în această perioadă şi vor consta în alergări pe zăpadă şi miuţe pe terenul sintetic. Vineri seara, echipa va pleca din nou în Cipru. Deocamdată nu s-a luat decizia dacă alb-violeţii vor locui la acelaşi stabiliment, impresarul cipriot care a asigurat ambele sejururi promiţând că va încerca să obţină unele reduceri la cazare. Pentru că se apropie finalul sezonului de turnee ale echipelor din Europa în Insula Afroditei, hotelierii ciprioţi vor apela la oferte pentru atragerea „întârziaţilor”.
Programul săptămânii
# Luni, 7 februarie - un antrenament
# Marţi, 8 februarie - două antrenamente
# Miercuri, 9 februarie - două antrenamente
# Joi, 10 februarie - două antrenamente
# Vineri, 11 februarie - un antrenament

Sursa:Top

Vulturul
7th February 2005, 15:22
Ce-a pierdut FC Argeş la Norcia
FC Argeş a renunţat în ultimul moment la turneul „Winter Norcia Cup”, anunţându-i pe organizatori că nu mai dau curs invitaţiei. După cinci ani de participare neîntreruptă, clubul piteştean a spus „pas” din cauza proastei organizări de anul trecut. Fără FC Argeş, turneul se va desfăşura, având ca invitate următoarele echipe: FC Oradea (câştigătoarea ultimei ediţii) şi FC Vaslui din România, Pobeda Prilep (Macedonia), Belacraina şi Libertas Ljubliana (Slovacia), Wisla Wrosny (Polonia), OFC Deyaounde (Camerun), Michtystaz (Ghana), echipa a doua a clubului Perugia şi formaţia de amatori Politecnico Sas din Roma (ambele din Italia). Tragerea la sorţi a grupelor „Norcia Winter Cup 2005” are loc azi. Meciurile din grupe se vor disputa pe 8, 10 şi 12, urmând ca fazele finale ale competiţiei să se dispute pe 14, 16 şi 18 februarie.

Sursa:Top

Vulturul
9th February 2005, 14:54
Antrenor la FC Argeş, caut nisip

Sorin Cârţu a căutat toate soluţiile posibile pentru ca echipa FC Argeş să beneficieze de o suprafaţă optimă pentru antrenament, înainte de a doua descălecare în Cipru. Cum nu este deloc recomandat ca echipa să intre pe terenul central, asupra căruia nu s-a făcut nici o operaţie de deszăpezire, una dintre opţiunile valabile în această perioadă de iarnă este antrenamentul pe nisip. Chiar astăzi, într-una dintre cele două şedinţe de pregătire programate, fotbaliştii vor călca terenul de nisip de lângă cimitir, teren pe care echipa nu a mai intrat de ani de zile datorită gropilor şi bălţilor care se crează în restul anului.
Sinteticul nu e o soluţie
Timp de două zile, Sorin Cârţu şi-a dus jucătorii pe terenul sintetic de la Centrul de Copii şi Juniori. Deşi acolo fotbaliştii au avut posibilitatea să schimbe pase fără teama de a aluneca pe un sloi de gheaţă, Cârţu s-a declarat nemulţumit de covorul sintetic. Suprafaţa este totuşi tare, şi poate provoca jucătorilor tendinite, iar portarilor luxaţii ale braţelor şi contuzii.

Sursa:Top

Vulturul
9th February 2005, 14:56
Turneul din Cipru este esenţial
Antrenorul Sorin Cârţu a afirmat că primul turneu în Cipru a constituit un prilej de cunoaştere a fotbaliştilor, a potenţialului lor. „În acest moment nu poţi fi la un nivel foarte înalt, ci doar la un anumit procent din forma maximă, atât în atac, cât şi în apărare. E important cum rezişti cele 90 de minute, apar fluctuaţii în exprimare de la meci la meci, dar şi în timpul aceluiaşi joc”, a declarat Cârţu despre primul sejur din „Insula Afroditei”.
În a doua parte a pregătirii din Cipru, antrenorul principal al Argeşului va urmări ca jucătorii să dea randament maxim şi să se impună ca titulari. „De la al doilea turneu în Cipru aştept să cristalizăm formula de bază, în funcţie de forma sportivă. Este mult mai bine pentru noi să ne întoarcem în insulă decât să fi ales turneul de la Norcia. Avem acolo tot ce este necesar în această etapă de pregătire: condiţii de lucru tehnico-tactic, terenuri de antrenament bune şi adversari puternici. În ceea ce priveşte căpitanul echipei, băieţii îl vor alege prin vot secret, dar eu voi avea drept de veto”.

Sursa:Top

Vulturul
9th February 2005, 14:58
Ture pe zăpadă
Profitând de soarele care şi-a făcut apariţia în jurul orei 10, jucătorii echipei FC Argeş au ieşit pe terenul de antrenament din spatele „Centralului”. Antrenorul principal Sorin Cârţu a ordonat un exerciţiu complex, obositor, care presupunea mai multe mişcări într-un singur circuit: sărituri peste obstacole, sprinturi, sărituri într-un picior, slalom printre jaloane, alergare cu spatele şi alergare uşoară. După ce norma de exerciţii a fost completă, jucătorii s-au luat la bătaie cu bulgări, profitând de faptul că Sorin Cârţu nu mai era de faţă.
Duş la juniori
Din cauza faptului că gazele au fost oprite ieri la stadion, apa caldă a lipsit la vestiarul clubului. Astfel, jucătorii au mers să se spele după antrenamentul de dimineaţă la Centrul de Copii şi Juniori. „Ne-am descurcat destul de greu cu duşurile alea pitice, dar ne-am amintit de unde am plecat. Cei care au plecat de aici...”, a declarat unul dintre jucătorii alb-violeţi, care a făcut junioratul la Piteşti.

Sursa:Top

Vulturul
11th February 2005, 15:21
24 pentru Cipru
Sorin Cârţu a întocmit lista cu jucătorii care urmează să plece în al doilea turneu din Cipru din această iarnă, programat în perioada 11-23 februarie. Diferenţa faţă de lotul care s-a pregătit la Larnaca în urmă cu două săptămâni o reprezintă absenţele lui Mircea Stan, plecat în Ucraina, şi Ciprian Stancu. Al treilea portar al echipei va fi lăsat acasă, unde va face joncţiunea cu lotul Daciei Mioveni, care se va întoarce acasă astăzi. Un singur jucător este incert pentru a doua parte a pregătirii din străinătate, Marius Sava. În schimb, Robert Neagoe are credit în continuare de la Sorin Cârţu, cu toate că a fost accidentat o mare perioadă de timp.
Meciurile Argeşului în Cipru
# 13 februarie - FC Seul (Coreea de Sud)
# 15 februarie - Dragon Chunnan (Coreea de Sud)
# 17 februarie - adversar nedesemnat
# 19 februarie - adversar nedesemnat
# 22 februarie - Aarhus (Danemarca)

Sursa:Top

Vulturul
11th February 2005, 15:27
Marius Sava nu s-a antrenat
La antrenamentul de ieri dimineaţă, Sorin Cârţu nu a putut conta pe Marius Sava. Mijlocaşul Argeşului s-a resimţit după o lovitură neintenţionată primită în ajun de la Iulică Crivac, şi nu a vrut să rişte o agravare a afecţiunii sale, foarte posibilă în condiţiile în care jucătorii au lucrat la capacitate maximă. Sava a rămas în sala de forţă, unde a lucrat doar cu greutăţile, după care a mers la cafe-barul de la terenul sintetic, de unde şi-a urmărit la lucru colegii. Până la plecarea în Cipru, prevăzută pentru data de astăzi, Sava trebuie să facă o radiografie, pentru a nu apărea alte complicaţii.
Cârţu şi-a dus elevii pe terenul III, unde i-a supus aceluiaşi exerciţiu complex pe care l-a făcut de la revenirea în ţară: sărituri peste porţi, alergări printre jaloane, sărituri într-un picior, alergări cu spatele, sprinturi şi viteză.

Sursa:Top

Vulturul
12th February 2005, 09:26
FC Argeş a plecat în Cipru fără bani
# Clubul nu a dat jucătorilor diurna obişnuită
Jucătorii echipei FC Argeş au plecat ieri în al doilea stagiu de pregătire din Cipru, dar fără nici o tragere de inimă. Conducerea clubului i-a înştiinţat că nu le va mai da diurnă pentru cele 12 zile pe care le vor sta la Larnaca. În acest caz, fotbaliştii vor trebui ori să nu îşi cumpere nimic, ori să cheltuie bani din buzunarul propriu. Pentru prima debarcare în Cipru piteştenii au încasat 100 de dolari, bani care nu le-a ajuns nici pentru o apă minerală în fiecare zi. De data aceasta va fi şi mai rău, astfel că starea de spirit nu era una dintre cele mai bune.
Nici Steaua n-are diurnă
Se pare că preşedintele Viorel Ilinca s-a inspirat de la Steaua Bucureşti şi FC Naţional, echipe care au fost în Cipru în aceeaşi perioadă cu FC Argeş, la sfârşitul lunii ianuarie. Cele două echipe bucureştene au venit în insulă fără a-i plăti pe fotbalişti, practică pe care o folosesc şi alte echipe din Divizia A, printre care şi Sportul Studenţesc. Cel mai câştigat dintre toţi este Andrei Prepeliţă, care tocmai s-a întors de la meciul cu Slovacia cu diurna de 75 de euro primită de la Federaţia Română de Fotbal, pentru cele trei zile de stat în Cipru.

Sursa:Top

Vulturul
12th February 2005, 09:34
Şase jucători de forţă
Ultimul antrenament pe zăpadă al echipei FC Argeş a fost împărţit de Sorin Cârţu în două: jumătate în sala de forţă şi cealaltă jumătate afară, pe zăpadă. Marius Sava s-a pregătit din nou separat, el având o contuzie la piciorul drept. Dacă toată lumea a făcut programul de forţă, pe zăpadă nu au mai ieşit cei doi portari, Bogdan Vintilă şi Ştefan Preda, fundaşul central Alin Chiţa, mijlocaşii Ciprian Danciu şi Viorel Domocoş şi atacantul Ciprian Tănasă. Ei au scăpat de obositoarele ture de alergare, fiind lăsaţi să se antreneze la aparatele de forţă sub supravegherea lui Vasile Stan.

Sursa:Top

Vulturul
12th February 2005, 09:41
Info FC Argeş
# Gazdă. Paşaportul lui Andrei Prepeliţă a rămas la Federaţia Română de Fotbal după revenirea în România a loturilor naţionale de tineret şi juniori. În drum spre aeroportul „Henri Coandă”, un oficial al Argeşului ar fi trebuit să treacă pe la Casa Fotbalului pentru recuperarea documentului. „Lui Prepe nici nu i-ar mai trebui paşaport, la câte curse Bucureşti - Larnaca a făcut în trei săptămâni. Cred că vameşii îl recunosc de departe”, a glumit unul dintre oficialii piteşteni.
# Beau Rivage. Jucătorii echipei FC Argeş vor sta la acelaşi hotel la care au tras şi în luna ianuarie: Beau Rivage. Stabilimentul din Larnaca a fost ales de piteşteni pentru că deja aceştia s-au familiarizat cu împrejurimile. Problema este la acelaşi Prepeliţă, care a stat cu Naţionala de tineret tot la Beau Rivage!
# Tunaru. Un singur oficial al echipei FC Argeş se va deplasa în Cipru, directorul Răzvan Tunaru. Acesta va suplini absenţa preşedintelui Viorel Ilinca, care va rămâne în ţară pentru rezolvarea problemelor inerente care apar în această perioadă. Totuşi, Ilinca va ajunge la Larnaca la două meciuri amicale.
# Polonezi. Cele două date libere din programul de meciuri amicale, 17 şi 19 februarie, au fost deja acoperite. FC Argeş va juca împotriva polonezilor Wisla Cracovia şi Polonia Varşovia, care se află în zonă în această perioadă. Totuşi, este posibil ca programul să mai sufere modificări la faţa locului.

Sursa:Top

Vulturul
14th February 2005, 10:31
FC Argeş - Banik Ostrava 1-1
Egalii campioanei Cehiei
Sorin Cârţu nu se dezminte: după al şaselea meci pe banca tehnică a echipei FC Argeş, acesta a rămas neînvins. În primul meci din Cipru, sejurul al doilea, FC Argeş a dat piept cu campioana en-titre a Cehiei, Banik Ostrava. Piteştenii au jucat de la egal la egal cu echipa care a învins pe Bayer Leverkusen în calificările pentru Liga Campionilor, fiind chiar aproape de a o învinge în minutele de prelungiri. Cehii au deschis scorul în minutul 18, dar Ciprian Tănasă a adus egalarea zece minute mai târziu. Cehii, la care evoluează internaţionalii Latal şi Tomaşek, au condus în mare parte meciul, dar piteştenii au avut câteva ieşiri periculoase pe contraatac. La ultima dintre ele, în minutul 90, Viorel Domocoş a fost faultat clar în careu, dar arbitrul nu a dictat lovitură de la 11 metri. După meci, acesta a explicat jucătorilor de la FC Argeş că nici în meciurile oficiale nu se dă penalty, dar în cele amicale...

Răzvan Tunaru: „Am făcut un nou meci bun, dat fiind faptul că am evoluat împotriva campioanei Cehiei, o formaţie foarte puternică. Sigur, puteam câştiga meciul dacă arbitrul dădea penalty la faza din ultimul minut, dar în general suntem mulţumiţi de joc şi de rezultate. Mai sunt unele probleme individuale de rezolvat, pentru că n-au dispărut cu totul greşelile din apărare, dar sunt convins că acestea vor fi îndepărtate până la începutul returului”.

Program modificat
Aşa cum a anticipat, antrenorul Sorin Cârţu a avut surpriza să descopere că unii dintre adversarii cu care vorbise pentru disputarea unor meciuri amicale au plecat acasă mai devreme, sau nu au mai venit deloc în Cipru. Este cazul coreenilor de la Chunnan Dragons, respectiv al danezilor de la Aarhus. Cu toatre acestea, adversari sunt încă foarte mulţi în zonă, astfel că programul meciurilor din două în două zile nu a fost dat peste cap.
# Marţi, 15 februarie : FC Argeş - FC Seul
# Joi, 17 februarie: FC Argeş - Wisla Cracovia
# Sâmbătă, 19 februarie: FC Argeş - Obilic Belgrad
# Luni, 21 februarie: FC Argeş - echipă din Ungaria

FC Argeş - Banik Ostrava 1-1 (1-1)
C. Tănasă (28)
FC ARGEŞ (în prima repriza): Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, M. Sava, E. Dică - C. Tănasă, Bilaşco
Au intrat după pauză: Preda - Dobre, Şomcherechi, Baicu, Domocoş, Crivac, Ad. Ionescu, Vrăjitoarea, Verdeş, Năstăsie

Trei inşi menajaţi
Sorin Cârţu nu a mai procedat ca în meciurile din primul turneu cipriot, atunci când folosea într-o repriză o echipă de 11 jucători, iar în cealaltă repriză o altă formulă de echipă. La pauza meciului cu Banik Ostrava, antrenorul Argeşului i-a schimbat doar pe Vintilă cu Preda, pe Marincău cu Şomcherechi şi pe Negoiţă cu Baicu, restul schimbărilor intervenind pe parcurs. Din această cauză, Cârţu nu a avut timp să rodeze tot lotul în partida cu campioana Cehiei, trei jucători rămânând pe dinafară: Dragoş Radu, Mircea Negru şi Robert Neagoe. Aceştia vor fi introduşi însă în celelalte meciuri ale turneului.

Sursa:Top

Vulturul
15th February 2005, 09:35
Campionii de la Larnaca
Fotbaliştii de la FC Argeş au început să se autointituleze campioni, după rezultatul de egalitate înregistrat duminică în faţa campioanei Cehiei, Banik Ostrava. Pentru că nu au pierdut în faţa primei echipe a campionatului ceh de fotbal, a cărui selecţionată a învins România în actualele preliminarii, piteştenii sunt convinşi că nu vor mai fi bătuţi până la sfârşitul sejurului în Cipru. În plus, în lotul piteştenilor au început să apară şi campioni individuali: Bilaşco revendică titlul la tenis de masă, iar Tănasă la biliard. În hotelul Beau Rivage nu este cazat nici un turist, singurii care mai pot fi văzuţi la faţă de piteşteni fiind nişte ciclişti.
Adversar din Polonia
Sorin Cârţu a luat legătura la faţa locului cu reprezentanţii unei echipe poloneze de primă ligă, şi a stabilit cu aceştia să se întâlnească duminică, de la ora 15, într-un meci amical. Problema este că atât sâmbătă, cât şi luni, FC Argeş avea programate alte partide de pregătire. În ciuda riscului de a obosi echipa cu două săptămâni înainte de startul returului, Cârţu va disputa şi acest amical, în care va trimite în teren jucătorii care au avut mai puţine apariţii în primul unsprezece.

Sursa:Top

Vulturul
15th February 2005, 09:40
Info FC Argeş
# Lenevire. Antrenorul Sorin Cârţu are obiceiul de a conduce antrenamentele echipei sale stând jos, în mjlocul elevilor săi. La Piteşti, Cârţu are băncile de rezervă de pe terenurile de antrenament, pe care s-a aşezat în toate poziţiile. Nici în Cipru antrenorul Argeşului nu a făcut rabat de la obiceiul său. Şi-a luat scaunul pliant de pe balconul camerei sale de hotel, s-a întins, şi din poziţia culcat dă indicaţii jucătorilor piteşteni şi antrenorilor secunzi. Toţi aceştia ştiu că nu e decât liniştea dinaintea furtunii, pentru că în timpul meciurilor oficiale Cârţu stă pe vine, se agită şi ţipă la toată lumea.
# Libere. Miercuri seara şi vineri seara, jucătorii vor pleca la Larnaca pentru plimbări şi cutreierat magazine. Cârţu îi va scoate pe jucători de două ori din programul obişnuit pentru că aceştia s-au plictisit îngrozitor la Beau Rivage. În zonă nu sunt decât trei supermarketuri cu marfă obişnuită, de unde nu cumpără decât turiştii, nu şi fotbaliştii. Singurii cu care mai discută piteştenii sunt jucătorii echipei Ploi Timişoara, cazaţi la 15 minute de mers depărtare, la hotelul Palm Beach.

Sursa:Top

Vulturul
15th February 2005, 09:44
Începe deszăpezirea la stadion
Săptămâna aceasta, muncitorii de la ADP detaşaţi la stadionul „Nicolae Dobrin” vor începe lucrările de deszăpezire de pe terenul II de antrenament. Antrenorul echipei FC Argeş, Sorin Cârţu, i-a informat pe responsabilii de starea terenurilor că doreşte ca la revenirea din Cipru, indiferent de starea vremii (ninsoare, soare sau ploaie), să aibă la dispoziţie o suprafaţă de joc de iarbă. Cârţu vrea să dispute la Piteşti 2-3 meciuri amicale, dintre care unul cu Dacia Mioveni, pentru a pune la punct planul tactic pentru returul campionatului.
În schimb, pe terenul central nu se va face nici o intervenţie, aşteptându-se acţiunea naturii pentru topirea zăpezii. De altfel, datorită programării primului meci din retur în deplasare, este preconizat ca pe gazonul oficial să se intre abia în jurul datei de 7 martie.

Sursa:Top

Vulturul
16th February 2005, 12:37
Aşa ceva mai rar!
FC Argeş câştigă din nou în Cipru
Al şaptelea meci al echipei FC Argeş sub comanda lui Sorin Cârţu s-a terminat cu un nou succes: 2-1 cu sud-coreenii de la FC Seul. Sub bagheta lui Sorinaccio Argeşul a renăscut, fiind neînvinsă în meciurile amicale disputate în Cipru. Împotriva Seulului, formaţie clasată pe locul al patrulea în campionatul asiatic, Cârţu a folosit o formulă de echipă care tinde să devină standard, singurul care a lipsit fiind Emil Dică, cu unele probleme la unghiile de la picioare. Tehnicianul oltean a pus pe picioare şi pe câţiva dintre jucătorii care începuseră să se prăfuiască sub vechiul mandat: Marius Radu, Liviu Negoiţă şi Ciprian Tănasă.
Victorie clară
FC Argeş a început meciul cu alura echipei mai valoroase, şi a intrat în avantaj încă din minutul 23, când Tănasă a speculat o neînţelegere în mijlocul careului coreean şi a marcat primul gol al meciului. Alb-violeţii au continuat să se afle la conducerea meciului până la pauză, timp în care adversarii nu s-au apropiat de poarta lui Bogdan Vintilă. În partea a doua, Domocoş a făcut o nouă fază spectaculoasă, ca în precedentul meci cu Banik Ostrava, şi incursiunea sa s-a soldat de data aceasta cu lovitură de la 11 metri. Bilaşco a transformat-o, şi astfel scorul a urcat în minutul 50. Asiaticii au redus din handicap nouă minute mai târziu, dar scorul nu s-a mai modificat până în minutul 90.

FC Argeş - FC Seul 2-1 (1-0)
C. Tănasă (23), Bilaşco (50-penalty)
FC ARGEŞ (în prima repriză): Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, M. Sava, Dobre - C. Tănasă, Bilaşco.
Au mai evoluat: Preda - Şomcherechi, Baicu, Domocoş, Crivac, Ad. Ionescu, Vrăjitoarea, Verdeş, Năstăsie

Tănasă e golgheter în amicale
Ciprian Tănasă a regăsit pofta de a marca sub comanda unuia dintre cei mai buni atacanţi pe care i-a avut România, Sorin Cârţu. Acesta a ştiut să-i trezească instinctele adormite ale lui Tănasă şi să-l readucă în prim-plan. În meciul cu FC Seul, Ciprian Tănasă a marcat al patrulea gol din cele şapte disputate de FC Argeş în Cipru, fiind de departe golgheterul echipei.

Dragoş Radu n-a jucat
Cu câteva ore înainte de ziua lui, Dragoş Radu nu s-a putut bucura de o prezenţă în lotul echipei FC Argeş pentru meciul cu FC Seul, fiind lăsat din nou pe dinafară. De altfel, Sorin Cârţu a repetat figura din partida precedentă, cu Banik Ostrava, când nu i-a folosit deloc pe Dragoş Radu, Mircea Negru şi Robert Neagoe. Deşi spune că nu are nici un conflict cu cei trei, este interesant că în două partide consecutive, amicale, aceiaşi trei componenţi ai echipei sunt uitaţi în tribună.

Coreenii au poftit la câini
Adversara echipei FC Argeş, FC Seul, a avut în această iarnă în vedere trei jucători de la Dinamo Bucureşti, dar n-a reuşit să pună mâna pe niciunul. Prima ofertă i-a fost făcută lui Ionel Dănciulescu, înainte ca acesta să plece în China, dar cei 700.000 de dolari nu au fost de ajuns. Apoi l-au vrut pe Claudiu Niculescu, dar acesta a declinat oferta, iar Angelo Alistar s-a antrenat o bună perioadă cu coreenii în Cipru, dar antrenorul Seulului nu l-a acceptat.

Sursa:Top

Vulturul
17th February 2005, 12:23
FC Argeş joacă azi cu Wisla Cracovia
FC Argeş va disputa astăzi, de la ora 15, al treilea meci de pregătire din Cipru, în compania puternicei echipe poloneze Wisla Cracovia. Campioana Poloniei şi lidera clasamentului de toamnă are în lot câţiva componenţi ai Naţionalei, printre care şi cel mai bun fotbalist polonez din anul 2004, Maciej Zurawski (13 goluri în actualul sezon). Ceilalţi internaţionali sunt Tomasz Frankowski (17 goluri) şi Tomasz Klos, dar Wisla se mai poate lăuda şi cu un bosniac de valoare, Mijailović, un nigerian, Ekwueme şi un argentian, Cantoro.
Două meciuri într-o zi
În aceeaşi zi în care va juca împotriva lui FC Argeş, Wisla Cracovia va disputa un alt meci în paralel, cu FK Pardubice. Până acum, în Cipru, Wisla a învins pe Chunnam Dragons şi pe Slovan Liberec, la ultimul meci având doi jucători eliminaţi. În precedentul turneu din Turcia, Wisla Cracovia a remizat cu Sportul, 1-1 după 90 de munte, dar a câştigat după executarea loviturilor de pedeapsă.

Amical cu Polonia Varşovia
Pentru duminică, de la ora 15, antrenorul Sorin Cârţu a stabilit un meci cu o altă echipă poloneză de valoare, KSP Polonia Varşovia. Deşi programul este destul de plin, Cârţu nu a renunţat la nici o partidă, ba chiar caută în continuare adversari disponibili să joace în compania Argeşului. Tehnicianul oltean vrea să asigure echipei un program complet de meciuri, pentru că nu ştie ce va găsi în ţară la întoarcere. „Domnul Cârţu a luat la cunoştinţă de faptul că în România plouă neîntrerupt, şi vrea să fie sigur că poate beneficia la maxim de terenurile bune care se găsesc în Cipru”, a declarat Răzvan Tunaru, conducătorul delegaţiei cipriote.

Semne de întrebare la ultimul adversar
FC Argeş ar trebui să dispute ultimul meci din turneul cipriot în compania unei divizionare secunde din Ungaria, pe nume Bodaik, dar valoarea scăzută a adversarei îl nemulţumeşte pe Sorin Cârţu. Acesta i-a cerut lui Răzvan Tunaru să discute cu alte cluburi aflate în zonă, pentru contactarea unui amical mai tare. În afară de echipele cu care deja s-au stabilit relaţii, FC Argeş are posibilitatea să joace luni, 21 februarie, cu Ferencvaros (Ungaria), Pristina (xxx) sau FK Primorje (xxx).


Sursa:Top

Vulturul
18th February 2005, 09:47
Invincibilii
FC Argeş remizează cu Wisla
# Al optulea meci în 2005 fără înfrângere!
După ce a terminat la egalitate, 1-1 cu campioana Cehiei, Banik Ostrava, FC Argeş nu a putut fi învinsă nici de campioana Poloniei, Wisla Cracovia! Formaţia piteşteană a remizat cu cea mai bună echipă poloneză din ultimii ani, care a fost foarte aproape de grupele Ligii Campionilor. Cel mai percutant atacant din Polonia, Maciej Zurawski nu a putut să dea gol lui Ştefan Preda sau Bogdan Vintilă, dar se poate spune că a suferit de pe urma absenţei colegului său din linia de atac, Tomasz Frankowski, împreună cu care a marcat 30 de goluri în 13 etape. Ba mai mult, Bobi Verdeş, atacantul cu cele mai mici şanse de a fi titular la FC Argeş, a fost aproape de a marca în poarta internaţionalului polonez Majdan, dar bara s-a opus.
A doua echipă a Argeşului
Sorin Cârţu nu a ţinut cont că joacă împotriva campioanei Poloniei, şi a trimis în teren din primul minut echipa a doua a Argeşului. Atacantul de temut Ciprian Tănasă a fost introdus pentru doar un minut de joc, în timp ce Marius Radu, Andrei Prepeliţă, Emil Dică şi Marius Bilaşco nu au evoluat nici măcar atât! Cu toate acestea, „rezervele” au ţinut să-i demonstreze lui Cârţu că pot să reprezinte oricând o soluţie pentru prima echipă, fără teama că valoarea acesteia ar putea scădea.

FC Argeş - Wisla Cracovia 0-0 (0-0)
FC ARGEŞ: Preda (63 Vintila) - Chiţa (46 Dobre), Dr. Radu (63 Negoiţa), Marincău, Baicu (74 Neagoe) - Domocoş (46 M. Sava), Crivac (82 Danciu), Ad. Ionescu, Negru (49 Şomcherechi) - Verdeş (89 C. Tănasa), Vrăjitoarea (63 Năstăsie). Antrenor: Sorin Cârţu
WISLA: Majdan - Baszczynski, Klos, Glowacki, Mijailovic (46 Stolarczyk) - Sobolewski, Cantoro, Ekwueme (35 Kwiek, 65 Blaszczykowski), Zienczuk - Zurawski, Brozek (46 Kuzba). Antrenor: Werner Licka

S-a rupt nigerianul
Antrenorul polonezilor a fost extrem de nervos în timpul meciului, mai întâi pe jucătorii săi, şi apoi pe cei ai noştri. Licka a vrut să-l înlocuiască pe Radoslaw Sobolewski pentru că acesta nu-i făcea faţă tehnicului mijlocaş Mircea Negru, dar a fost nevoit să renunţe la această schimbare, deoarece nigerianul Martins Ekwueme s-a accidentat destul de rău la o contră cu un jucător piteştean. Cel introdus, Aleksander Kwiek, a avut o prestaţie slabă şi a fost şi el schimbat după o jumătate de oră de joc. Interesant este că antrenorul polonezilor a folosit în repriza a doua un alt internaţional polonez, Martin Kuzba, care a sosit în Cipru de doar două zile.


Sursa:Top

Vulturul
18th February 2005, 09:51
Mircea Stan se antrenează cu Dacia
Sorin Cârţu a discutat ieri telefonic cu Mircea Stan, şi cu preşedintele Viorel Ilinca, şi a covenit cu aceştia ca fotbalistul să nu mai vină în Cipru, pentru ultimele trei meciuri din cele patru zile care au mai rămas. Cârţu nu vrea ca fundaşul dreapta piteştean să acumuleze o stare de oboseală suplimentră, după cea din Ucraina. În aceste condiţii, Mircea Stan a intrat în programul de pregătire al Daciei Mioveni, antrenându-se de ieri cu Cornel Iliescu. În prima zi de la revenirea din peninsula Crimeea, Stan s-a antrenat de unul singur la stadion.

Ilinca nu mai merge în Cipru
Adunarea Generală extraordinară a societăţii Sportag, programată a avea loc pe data de 22 februarie, l-a reţinut în ţară pe preşedintele clubului FC Argeş, Viorel Ilinca. Acesta ar fi dorit să ajungă în Cipru, pentru a urmări la faţa locului ultimele meciuri din turneul de la Larnaca. FC Argeş mai are de jucat cu Obilic Belgrad sâmbătă, cu Polonia Varşovia duminică şi cu un adversar nedesemnat încă luni, toate meciurile fiind programate la ora 15.

Sursa:Top

Vulturul
20th February 2005, 19:50
Wisla - cel mai puternic adversar
Antrenorul Sorin Cârţu se exteriorizează destul de rar, şi aproape niciodată nu îşi spune face publice opiniile personale despre un meci amical. Însă, după remiza nulă cu campioana Poloniei, Wisla Cracovia, tehnicianul Argeşului s-a arătat extrem de mulţumit, şi a ţinut să-şi felicite jucătorii pentru jocul prestat împotriva echipei care a jucat în 2004 în preliminariile Ligii Campionilor şi în Cupa UEFA. „Wisla este o echipă foarte bună, masivă, care a jucat tare, dar noi am fost mai buni. Puteam câştiga, am dominat meciul”, a declarat conducătorul delegaţiei piteştene, Răzvan Tunaru. Acesta a dezvăluit şi nemulţumirile lui Cârţu exprimate într-un cerc restrâns: jocul pe marginile terenului nu a fost pe măsura aşteptărilor, concentrarea la finalizare a lăsat de dorit, Sava ratând o ocazie de unu-contra-unul cu portarul Majdan, şi toate centrările venite de la fundaşi au fost mult prea înalte pentru atacaţii piteşteni.

Sursa:Top

Vulturul
20th February 2005, 19:56
Excursie la Nicosia
Ieri după-amiază, Sorin Cârţu şi-a dus elevii la Nicosia, oraş în care piteştenii nu au mai fost niciodată. Aceştia ar fi vrut să meargă la Limassol, dar experienţa neplăcută de miercuri i-a făcut să renunţe. Acum două zile, alb-violeţii ar fi trebuit să ajungă la Limassol, dar au aflat că magazinele sunt închise după-amiaza în toată ţara, astfel că nu ar fi avut ce face acolo. În Nicosia piteştenii se vor plimba şi vor încerca să viziteze cât mai multe obiective turistice ale capitalei Ciprului, precum Monumentul Libertăţii, ridicat în cinstea eliberării de sub ocupaţia otomană.
Experţi în fotbalul cipriot
Aflaţi în a 20-a zi de stat în Cipru, fotbaliştii au devenit experţi în fotbalul din Insula Afroditei. Cum pe tarabe se găsesc numai ziare cipriote, plus britanicele The Sun şi The Mirror, piteştenii ştiu totul despre campionatul cipriot. „APOEL Nicolsia şi Anorthosis Famagusta sunt cele mai bune echipe, iar vedetele din campionat sunt georgienii Temuri Ketsbaia (ex-Newcastle) şi Georgi Kinkladze (ex-Ajax), sau croatul Robert Spehar (ex-As Monaco). Tot aici joacă şi fratele golgheterului Campionatului European de fotbal, grecul Dimos Charisteas, dar faima lui este incomparabil mai mică”, a declarat Răzvan Tunaru, care nu a scăpat nici un meci televizat din fotbalul cipriot. Alţi jucători de valoare mai sunt slovenul Mladen Rudonja şi englezul Chris Bart-Williams, iar până de curând a jucat în insulă şi Corneliu Papură, revenit între timp la Univ. Craiova.

Sursa:Top

Vulturul
20th February 2005, 19:58
Meciul cu Obilic e incert
Sâmbătă, de la ora 15, FC Argeş ar fi trebuit să dispute un meci amical în compania prim-divizionarei sârbe FC Obilic Belgrad, dar întâlnirea a devenit incertă. Motivul pentru care piteştenii riscă să se antreneze, în loc să joace al patrulea meci de pregătire din acest sejur, este acela că cei de la Obilic nu şi-au plătit datoriile pentru închirierea bazei Alpha Sport, şi administratorul refuză să-i mai primească! Problema este că Sorin Cârţu nu mai are cu cine să îi înlocuiască pe sârbi, pentru că aproape toate echipele au părăsit Larnaca: FC Seul (după 40 de zile), Chunnam Dragons, Poli AEK Timişoara sau Slovan Liberec. Au rămas în picioare însă meciurile cu Polonia Varşovia (locul 7 în Polonia) şi Bodajk (divizia a doua ungară).
Ultimele meciuri din Cipru
# Sâmbătă - FC Argeş - Obilic Belgrad - incert
# Luni - FC Argeş - Polonia Varşovia - ora 15
# Marţi - FC Argeş - Bodajk (Ungaria II) - ora 15

Sursa:Top

Vulturul
21st February 2005, 14:38
Sârbii au fost neserioşi
Amicalul cu Obilic a căzut
FC Argeş ar fi trebuit să joace sâmbătă cu fosta campioană a Serbiei din anul 1998, FC Obilic Belgrad, dar meciul a fost anulat din cauza faptului că sârbii au mari probleme financiare. Conducătorii grupării care altădată se scălda în bani, pe vremea când acesta era patronat de celebrul terorist Arkan (Zeljo Raznatovic), nu au avut bani cu care să achite utilităţile din Cipru (telefoane, masă, închirierea complexului Alpha Sport). În plus, se pare că nici pe jucătorii proprii nu i-a mai plătit de foarte mult timp, pentru că în lotul lui Obilic a fost o mică revoltă care s-a lăsat cu părăsirea cantonamentului a celor mai buni nouă jucători. Rămânând fără adversari, Sorin Cârţu a fost nevoit să comande o nouă porţie de antrenamente pe terenul uscat de pe Alpha Sport. Jucătorii de câmp au exersat diverse combinaţii care au darul de a fixa schemele tactice ale antrenorului Sorin Cârţu, iar portarii Bogdan Vintilă şi Ştefan Preda s-au antrenat sub comanda lui Vasile Stan. Dacă meciul cu Obilic a căzut, în schimb au rămas în picioare cele cu Polonia Varşovia, de azi, ora 15, şi Bodajk, de mâine, de la aceeaşi oră.

Sârbii sunt conduşi de o femeie
FC Obilic Belgrad a dominat fotbalul sârbesc timp de un an şi jumătate, atunci când Arkan a preluat frâiele clubului fără nici o tradiţie. Micuţul club din capitala Serbiei s-a luat la trântă cu marile puteri Partizan şi Steaua Roşie Belgrad, aşa cum Zeljo Raznatovic s-a războit pentru libertatea poporului său cu cei de la putere şi cu alianţa nord-americană, NATO. După moartea lui Arkan, Obilic a intrat în anonimat, iar în acest sezon este pe punctul de a părăsi, poate pentru totdeauna, prima ligă sârbească. FC Obilic se află pe locul al 14-lea în campionat, la trei puncte de salvarea de la retrogradare. La ora actuală, preşedintele clubului este cunoscuta cântăreaţă şi actriţă Svetlana Ceca Raznatovic, soţia fostului terorist sârb, dar rolul acesteia este mai mult decât simbolic.

Sursa:Top

Vulturul
21st February 2005, 14:42
Spectatori la derby
FC Argeş a fost la Omonia - APOEL
Sorin Cârţu a modificat din nou programul de pregătire al jucătorilor piteşteni, pregătindu-le ieri o surpriză foarte plăcută. După un antrenament normal de dimineaţă, tehnicianul oltean i-a dus la derby-ul cipriot Omonia Nicosia - APOEL Nicosia, meciul dintre locurile 3 şi 2. Aflată la 14 puncte distanţă de Omonia, APOEL avea neapărată nevoie de victorie pentru a rămâne la egalitate de puncte cu liderul clasamentului, Anorthosis Famagusta, echipă antrenată în trecut de Anghel Iordănescu. Cu această ocazie, piteştenii au avut ocazia să-i vadă la lucru pe englezii Chris Bart-Williams şi Dean Gordon, italianul Michele Di Piedi sau slovenul Milan Pavlin, nume cunoscute în fotbalul european, jucători care activează la APOEL. Între cele două echipe din capitala Ciprului s-a dat anul trecut lupta pentru câştigarea titlului, câştig de cauză având APOEL, care a terminat la o distanţă de trei puncte de adversara sa.

Sursa:Top

Vulturul
22nd February 2005, 17:51
FC Argeş ar fi campioană în Kazahstan
# 3-1 cu Qayrat Almaty
Piteştenii au avut surpriza să constate luni că nu mai joacă cu Polonia Varşovia, aşa cum convenise, din cauza faptului că leşii au refuzat să evolueze două meciuri la rând cu echipe româneşti. În precedenta întâlnire, Poli Timişoara învinsese cu scorul de 1-0 pe ocupanta locului al şaptelea din campionatul polonez de fotbal. După ce îi picase cu o zi în urmă şi meciul cu FC Obilic Belgrad, antrenorul Sorin Cârţu i-a cerut impetuos lui Răzvan Tunaru să găsească un partener, pentru că nu poate sta atâtea zile fără să joace nimic. Pe ultima sută de metri, piteştenii s-au înţeles cu campionii Kazahstanului, jucătorii de la Qayrat Almaty.
Urcaţi pe garduri
Vintilă, Tănasă şi ceilalţi au zâmbit probabil când au aflat numele adversarei, dar s-au liniştit rapid, când au văzut cu ex-sovieticii joacă extrem de dur. Prima jumătate de oră a aparţinut kazacilor, care şi-au creat numeroase ocazii la poarta lui Bogdan Vintilă, spre disperarea lui Sorin Cârţu. La pauză, acesta a schimbat trei jucători, introducându-i pe Dobre, Dică şi Verdeş, şi echilibrul din teren s-a restabilit. Totuşi, ex-sovieticii au deschis scorul în minutul 62, dar bucuria acestora nu a durat decât şapte minute, până Prepeliţă a fost trântit în suprafaţa de pedeapsă de portar, şi Bilaşco a transformat lovitura de la 11 metri. După alte şase minute scorul a devenit 2-1 pentru FC Argeş, acelaşi Bilaşco executându-l pe portarul kazac, vinovat de obţinerea celui de-al doilea penalty. În ultimul minut de joc, Dobre a şutat imparabil la vinclu, şi a închis tabela. FC Argeş învinge cu 3-1 campioana Kazahstanului şi rămâne neînvinsă după nouă meciuri în 2005.

FC Argeş - Qayrat QTJ Almaty 3-1 (0-0)
Bilaşco (69-penalty, 75-penalty), Dobre
FC ARGEŞ: Vintilă (64 Preda) - Chiţa, M. Radu, Marincău (82 Şomcherechi), Negoiţă (64 Baicu) - Prepeliţă (69 Domocoş / 86 Neagoe), Ionescu (46 Dobre), Danciu (64 Crivac), M. Sava (46 E. Dica) - C. Tănasă (46 Verdes), Bilaşco (75 Vrăjitoarea)

Bilaşco a fost scos după două goluri
În lipsa specialiştilor numărul 1 şi 2 la executarea loviturilor de la 11 metri, Marius Sava şi Ciprian Tănasă, rolul de executant al celor două penalty-uri şi l-a asumat Marius Bilaşco. El a transformat cu sânge rece loviturile de pedeapsă acordate de arbitrul cipriot în urma faulturilor asupra lui Prepeliţă şi Bilaşco. Interesant este că antrenorul Sorin Cârţu l-a scos de pe teren pe Prepeliţă imediat după ce a obţinut penalty-ul, şi a recidivat cu Bilaşco, la câteva secunde după ce a transformat a doua lovitură de pedeapsă. La 17 minute după ce l-a înlocuit pe Prepeliţă, Domocoş a fost scos de Cârţu de pe teren, în locul său intrând Robert Neagoe

Negru şi D. Radu, din nou pe tuşă
În meciul cu campioana Kazahstanului, Sorin Cârţu a folosit aproape întregul lot, mai puţin Dragoş Radu, Mircea Negru şi Cosmin Năstăsie. Atacantul este în continuare în urmă cu pregătirea fizică, el lipsind de la stagiul centralizat de la Piteşti din cauza unor complicaţii apărute la operaţia de amigdalită, dar ceilalţi doi erau apţi de joc. De altfel, din cele patru meciuri disputate până acum în Cipru, Radu şi Negru au lipsit la trei dintre ele. În schimb, cei doi au fost titulari cu Wisla Cracovia, lucru care se aşteaptă şi astăzi, în partida cu ungurii de la Bodajk.

Sursa:Top

Vulturul
22nd February 2005, 17:59
Mâine se întorc
FC Argeş a stat o lună în Cipru
Al doilea sejur în Cipru al echipei FC Argeş va lua sfârşit în această seară, după partida pe care o vor juca în compania divizionarei secunde Bodajk, ocupanta locului al 11-lea la sfârşitul campionatului trecut. Pentru fotbaliştii piteşteni se va încheia astfel o perioadă plictisitoare de 28 zile peste hotare, cea mai lungă din ultimii 15 ani. FC Argeş a stat în Cipru, la Larnaca, în acelaşi hotel, între 19 ianuarie - 2 februarie şi între 10 - 22 februarie. Componenţii delegaţiei se vor scula în zorii zilei pentru că trebuie să prindă avionul care pleacă la ora 6 dimineaţa. În jurul prânzului echipa va ajunge la Piteşti, iar o zi şi jumătate jucătorii vor primi liber din partea antrenorului Sorin Cârţu.

Sursa:Top

Vulturul
23rd February 2005, 14:03
Au dat-o „la pace” cu ungurii
FC Argeş - Bodajk 3-3
Ca şi în precedentul turneu din Cipru, antrenorul Sorin Cârţu a programat cel mai lejer meci ultimul, ştiind probabil că elevii lui se deconcentrează în preziau plecării spre Piteşti. Dacă în partida cu Smederevo de la începutul lunii februarie, scorul a fost „alb”, după un meci tern, fără faze de poartă, de data aceasta jocul a fost extrem de animat. FC Argeş a deschis scorul în minutul 28 prin Ciprian Tănasă, dar ungurii, jucători în liga a doua, au marcat trei goluri consecutive, în minutele 39, 40 şi 53. Acelaşi Bilaşco a readus pe FC Argeş în joc, ca şi în partida de luni cu kazacii de la Qayrat Almaty, marcând două goluri. După cele două reuşite, a fost din nou schimbat de pe teren de către Sorin Cârţu. Partida s-a terminat cu scorul de 3-3, iar FC Argeş ajunge la cota 10 a meciurilor în care nu a cunoscut înfrângerea, toate sub comanda noului antrenor.

C. Tănasă (28), Bilaşco (55, 66) - 39, 40, 53
Vintilă (46 Preda) - Chiţa (46 Baicu), Şomcherechi (57 Dr. Radu), Marincău, Negoiţă (55 Verdes) - Dobre, Danciu (66 Crivac), Prepeliţă (46 M. Sava), E. Dică (55 Ad. Ionescu / 72 Neagoe) - C. Tănasă (60 Năstăsie), Bilaşco (75 Vrăjitoarea)

Sursa:Top

Vulturul
24th February 2005, 10:29
Piteştenii s-au întors din a doua cruciadă
Bronzaţi şi învingători
FC Argeş a revenit ieri în ţară după al doilea stagiu de pregătire din Cipru, şi se pregăteşte să intre în ultima linie dreaptă înainte de startul returului. Fotbaliştii păreau obosiţi după 28 de zile de stat la Larnaca, motiv pentru care au primit din partea antrenorului Sorin Cârţu liber până vineri. Totuşi, moralul acestora era ridicat după zece meciuri în care nu au cunoscut înfrângearea, majoritatea recunoscând că privesc cu optimism începerea campionatului. Absolut toţi jucătorii au venit bronzaţi din Insula Afroditei, dar nu pentru că ar fi stat la plajă, ci pentru că au prins antrenamente şi jocuri chiar şi la 25 de grade Celsius.

Sursa:Top

Vulturul
24th February 2005, 10:30
Andrei Prepeliţă: „Returul va fi bun”
# Andrei, cum priveşti returul campionatului, prin prisma rezultatelor bune din meciurile de pregătire?
- Cred că returul va fi unul bun, trebuie să începem bine. Va conta foarte mult să avem rezultate bune în primele patru etape, când vom juca cu echipe apropiate nouă în clasament, şi orice punct contează.
# Cum va fi în prima etapă, la Craiova?
- Mergem să câştigăm. Meciul va fi dificil şi cred că şi un rezultat de egalitate ne-ar fi foarte bun, dar pornim montaţi să câştigăm.
# Ce-ţi propui pentru acest retur?
-Încerc să-mi fac treaba cât mai bine, dar nu îmi propun ceva anume, pentru că atunci când îmi programez ceva nu prea îmi iese.

Sursa:Top

Vulturul
24th February 2005, 10:31
Raul Marincău: „Evoluţii promiţătoare”

# Raul, ai fost titular în aproape toate meciurile de când a venit Sorin Cârţu. Crezi că ţi-ai revenit după o perioadă mai puţin reuşită?
- Rămâne de văzut ce va fi în meciurile oficiale, au fost doar meciuri de pregătire. Eu cred că se poate şi mai bine în ceea ce mă priveşte. Dacă aş fi mulţumit cu nivelul la care sunt acum ar însemna să nu-mi propun mai mult.
# Cum a fost evoluţia echipei în turneele din Cipru?
- Promiţătoare, având în vedere că nu am pierdut nici un meci deşi am avut meciuri destul de tari, cu adversari puternici. Cred că echipa merge spre bine.
# Ce crezi că va fi în campionat?
-Va fi mult mai dificil, dar rezultatele bune din Cipru ne dau încredere într-un parcurs bun în campionat.

Sursa:Top

Vulturul
24th February 2005, 10:33
FC Argeş joacă duminică
Singurul amical pe care FC Argeş îl va desfăşura în România a fost programat pentru duminică, 27 februarie. Deocamdată nu a fost stabilit adversarul, din cauza faptului că majoritatea echipelor sunt încă în stagiile de pregătire din străinătate. În cazul în care conducătorii piteşteni nu găsesc înţelegere la nici o echipă din Divizia A, FC Argeş va juca cu Dacia Mioveni, satelitul din Divizia B al clubului.

Sursa:Top

Vulturul
24th February 2005, 10:35
Singura echipă din România neînvinsă în 2005
Cu zece zile înainte de meciul din prima etapă, cu Universitatea Craiova, FC Argeş s-a întors din Cipru cu o aură de campioană. Întâmplător sau nu, FC Argeş este singura echipă din campionatul românesc care nu a cunoscut înfrângerea în anul 2005, în meciurile de pregătire, cu toate că a jucat meciuri destul de grele. Dintre cele zece întâlniri desfăşurate la Larnaca, patru au fost contra unor campioane din ţările lor: Dinamo Tbilisi (Georgia), Banik Ostrava (Cehia), Wisla Cracovia (Polonia) şi Qayrat Almaty (Kazahstan). În total, FC Argeş a izbutit patru victorii şi şase egaluri, rezultate care măresc doza de optimism a conducătorilor, antrenorilor, jucătorilor şi suporterilor.
Meciurile din 2005 ale Argeşului
# FC Argeş - Casino Bregenz 1-0: Vrăjitoarea
# FC Argeş - FC Schaffchausen 0-0
# FC Argeş - Dinamo Tbilisi 3-2: C. Tănasă, Prepeliţă, M. Sava
# FC Argeş - FC Thun 1-1: C. Tănasă
# FC Argeş - FC Sartid 1-1: M. Sava (penalty)
# FC Argeş - Banik Ostrava 1-1: C. Tănasă
# FC Argeş - FC Seul 2-1: C. Tănasă, Bilaşco (penalty)
# FC Argeş - Wisla Cracovia 0-0
# FC Argeş - Qayrat Almaty 3-1: Bilaşco (2 - ambele penalty), Dobre
# FC Argeş - Bodajk 3-3: C. Tănasă, Bilaşco (2)

Sursa:Top

Vulturul
25th February 2005, 10:18
Acesta este FC Argeş!
Cu opt zile înainte de startul returului şi de derby-ul suferinţei cu Universitatea Craiova, Sorin Cârţu a definitivat primul „unsprezece” de bază al echipei, care poate suferi modificări în funcţie de adversar sau de evenimente nedorite. După cele două turnee din Cipru, FC Argeş a demonstrat siguranţă şi forţă într-un sistem 4-4-2 compact şi elastic, capabil să se apere grupat, dar şi să contraatace rapid. Sorin Cârţu pare să aibă cea mai mare încredere în Alin Chiţa, care a jucat în toate meciurile din Cipru, şi care a intrat în teren de la început în nouă dintre cele zece întâlniri. Surprinde apariţia lui Raul Marincău în postura de titular de opt ori, dacă ţinem cont că el căzuse în dizgraţie sub mandatul lui Ion Moldovan, dar şi de faptul că nu s-a debarasat de tot de un obicei mai vechi, primirea cartonaşelor galbene. Un alt fotbalist în care Cârţu îşi pune mari speranţe este Andrei Prepeliţă, de care tehnicianul oltean nu vrea cu nici un preţ să se despartă. De altfel, se pare că supărarea lui Sorin Cârţu la întoarcerea în ţară a fost generată de speculaţiile apărute în presa centrală legate de trecerea lui Prepeliţă la Steaua.

Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, Sava, Dică - Tănasă, Bilaşco

Portar - Bogdan Vintilă s-a impus în cele zece meciuri amicale ca titular, fiind preferat lui Preda datorită intervenţiilor mai exacte. Ploieşteanul, care este mai în vârstă decât Vintilă, are parte de reflexe mai bune, dar este inconstant, lucru de care ex-bancarul nu poate fi acuzat. Dacă în turul campionatului, concurenţa dintre buturi aproape că nu a existat, postul fiind acaparat de Dănuţ Coman, în retur Preda va avea mai multe şanse. Sorin Cârţu este adeptul rotirilor: la Oţelul, deşi a primit cele mai puţine goluri din Divizia A, Cârţu l-a folosit pe Barbu de nouă ori şi pe Cernea de şase ori în poartă.
Bogdan Vintilă - 7 titular / 3 rezervă, 4 goluri primite
Ştefan Preda - 3 titular / 7 rezervă, 6 goluri primite

Fundaşi - Linia de fund va suferi modificări în mandatul lui Sorin Cârţu. Acesta a transformat sistemul de joc dintr-un 5-3-2 în 4-4-2, din schemă sărind libero-ul şi un fundaş de bandă, acesta fiind înlocuit un alt fundaş central. Apărătorii centrali, care vor juca în zonă şi la marcaj, în funcţie de fază, sunt Alin Chiţa, Marius Radu şi Raul Marincău, trei fundaşi foarte puternici. Au rămas pe dinafară Dragoş Radu şi Dănuţ Şomcherechi, ambii cu profil de libero. De asemenea, a sărit din schemă şi Mircea Stan, dar nu din cauza plecării în Ucraina. Cârţu preferă să joace cu un singur fundaş de bandă, şi a găsit în Negoiţă fotbalistul perfect pentru a face ambele faze.
Alin Chiţa - 9 titular / 1 rezervă, cel mai des folosit jucător
Raul Marincău - 8 titular / 2 rezervă, un cartonaş roşu
Marius Radu - 6 titular / 2 rezervă, în două meciuri a fost menajat
Liviu Negoiţă - 7 titular / 3 rezervă, fundaşul stânga ideal
Dănuţ Şomcherechi - 4 titular / 6 rezervă, l-a schimbat de cele mai multe ori pe Marincău
Ilie Baicu - 3 titular / 7 rezervă, a evoluat şi la mijlocul terenului
Mircea Stan - 2 titular / 3 rezervă, nu a mai fost în Cipru a doua oară
Dragoş Radu - 2 titular / 5 rezervă, în trei meciuri nu a fost folosit

Mijlocaşi - Compartimentul median a suferit foarte mult în turul campionatului. Cârţu a adus cu el de la Galaţi pe Ciprian Danciu, jucător de echipă naţională, care a adus siguranţă şi clarviziune la mijlocul terenului. Toate mingile recuperate de apărare trec pe la Danciu, el reuşind să ordoneze şi jocul celor doi talentaţi mijlocaşi Prepeliţă şi Sava, destul de apatici în prima parte a sezonului. Încredere aproape totală i-a dat Cârţu şi lui Emil Dică, pe partea stângă a terenului, acesta crescând în maturitate foarte mult în perioada de întrerupere a campionatului. Toţi cei patru mijlocaşi au înlocuitori de valoare, gata oricând să suplinescă absenţa vreunuia: Dobre (viteza), Domocoş (fantezie), Crivac (travaliu), Ionescu (forţa) şi Negru (tehnicitate) reprezintă tot atâtea soluţii pentru Sorin Cârţu la mijlocul terenului.
Andrei Prepeliţă - 8 titular / 1 rezervă, un meci a fost menajat, a înscris 1 gol
Ciprian Danciu - 7 titular / 2 rezervă, un meci a fost menajat, un cartonaş roşu
Marius Sava - 5 titular / 5 rezervă, două goluri înscrise
Emil Dică - 6 titular / 2 rezervă, în două meciuri a fost accidentat
Adrian Ionescu - 4 titular / 6 rezervă, s-a accidentat în ultimul meci
Cornel Dobre - 3 titular / 6 rezervă, un meci a fost menajat, a înscris 1 gol
Viorel Domocoş - 3 titular / 6 rezervă, un meci a fost accidentat
Iulian Crivac - 2 titular / 8 rezervă, într-un meci a revenit de la cabine
Mircea Negru - 2 titular / 3 rezervă, în cinci meciuri nu a fost folosit
Robert Neagoe - 0 titular / 5 rezervă, în cinci meciuri nu a fost folosit

Atacanţi - Indiscutabil, cei doi atacanţi titulari vor fi Ciprian Tănasă şi Marius Bilaşco, un cuplu care a marcat 10 dintre cele 15 goluri pe care FC Argeş le-a reuşit în cele două turnee din Cipru. Avantajul celor doi atacanţi piteşteni este că ei au jucat împreună, în aceeaşi formulă, încă de la vârsta de 16 ani, când erau componenţi ai Şcolii „Nicolae Dobrin”. Tănasă va fi sufletul contraatacurilor, omul care va face sprinturi la nesfârşit spre porţile adverse, în timp ce Bilaşco va fi atacantul de careu, care se va bate cu fundaşii centrali adverşi pentru spaţii şi balon. Al treilea vârf din angrenajul lui Cârţu este Vrăjitoarea, iar Năstăsie şi Verdeş sunt cotaţi cu aceleaşi şanse de a intra după pauză.
Ciprian Tănasă - 7 titular / 3 rezervă, cinci goluri marcate
Marius Bilaşco - 7 titular / 2 rezervă, cinci goluri marcate, a fost menajat un meci
Bogdan Vrăjitoarea - 3 titular / 7 rezervă, un gol marcat
Bobi Verdeş - 2 titular / 7 rezervă, nu a fost folosit într-un meci
Cosmin Năstăsie - 0 titular / 6 rezervă, în patru meciuri a fost accidentat

Sursa:Top

Vulturul
28th February 2005, 10:38
Dacia - FC Argeş 0-1
FC Argeş - echipă beton
FC Argeş a disputat sâmbătă primul meci amical pe pământ românesc, sub comanda noului antrenor, Sorin Cârţu. Amicalul cu Dacia de la Ştefăneşti a arătat o echipă foarte pragmatică, împotriva căreia adversarul cu greu îşi poate face jocul. Cârţu mizează în linia de fund pe forţa trioului Chiţa - M. Radu - Marincău, care se apără foarte agresiv, departe de poartă, la aproximativ 30-35 de metri. La mijlocul terenului, tinerii Prepeliţă, Ionescu şi Dică fac un pressing continuu, iar Sava, Tănasă şi Bilaşco stau la pândă pentru recuperarea mingilor pierdute. FC Argeş formează o echipă scurtă, ţinută în priză continuu de Sorin Cârţu, care urmăreşte meciul de pe marginea terenului. Prima impresie lăsată de fotbaliştii piteşteni este aceea că intră în teren cu gândul să nu piardă, şi apoi se gândeşte să câştige meciul.
Autogolul a făcut diferenţa
Sub privirile unor oaspeţi foarte importanţi, Constantin Nicolescu, Nicolae Văcăroiu sau Gigi Neţoiu, FC Argeş a început mai bine meciul şi a deschis scorul în minutul 8 prin autogolul lui Iulică Vladu. Acesta s-a interpus nefericit în faţa portarului Savu, care a respins o minge venită din corner exact în piciorul colegului său. Piteştenii au continuat să domine meciul, Tănasă ratând alte trei bune ocazii de desprindere. Pe fondul pressingului dur făcut de alb-violeţi, miovenenii au ieşit rareori cu mingea la picior din jumătatea proprie, şi au ratat singura ocazie a meciului în minutul 17 prin Chelu, şutul acestuia din marginea careului trecând peste poarta lui Preda. Tabela se putea modifica a doua oară când Ciprian Tănasă a fost faultat în momentul în care îl fentase pe portarul Savu şi se pregătea să înscrie în poarta goală, dar a fost faultat de Marius Stoica. Căpitanul Daciei a fost eliminat de pe teren, dar Dică nu a transformat lovitura liberă de care a beneficiat. În repriza a doua, pe fondul multiplelor schimbări, jocul a scăzut în spectaculozitate, cei doi antrenori urmărind cum se descurcă rezervele.

Dacia Mioveni - FC Argeş 0-1 (0-1)
- I. Vladu (8 - autogol)
DACIA: M. Savu - Olteanu, B. Stoica, M. Stoica (37 Pripu), Hapaină - Drăghici, J. Stoica, Craioveanu, I. Vladu - R. Radu, Chelu. Antrenor: Cornel Iliescu
Au mai jucat: I. Ilie - M. Vladu, Nilă, Cl. Ionescu, L. Nicolae, Rogozinaru, A. Popa
FC ARGEŞ: Preda - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, A. Ionescu, M. Sava, E. Dică - C. Tănasă (44 Verdeş), Bilaşco. Antrenor: Sorin Cârţu
Au mai jucat: Vintilă - Vrăjitoarea, Crivac, Domocoş, Baicu, Şomcherechi, Negru, Dobre, D. Radu, Năstăsie, M. Stan
Arbitri: Bogdan Ciolacu - Edi Dumitrescu şi Benone Săvulescu (toţi din Piteşti)
Cartonaş roşu: M. STOICA (37)

Sursa:Top

Vulturul
28th February 2005, 12:06
Cu cuţitele la jambiere
În afara spectacolului fotbalistic de bună factură din prima repriză, cele două echipe au arătat sâmbătă şi o încrâncenare inexplicabilă, dat fiind caracterul amical al partidei, dar şi faptul că Dacia şi FC Argeş sunt cluburi înfrăţite! Jucătorii ambelor echipe au evoluat extrem de dur, peste limita meciurilor cu miză din campionat. Sorin Cârţu s-a enervat foarte tare la un moment dat, şi i-a reproşat preşedintelui Ilinca, aflat în tribună lângă invitatul Gigi Neţoiu, că nu a găsit un adversar mai comod: „Aici sunt orgolii, băi tată! Vali, ţi-am şi spus să-mi găseşti o echipă ca lumea, nu ăştia care ne rup picioarele pe aici! Dacă ei aşa înţeleg să joace, nu mai comentez nimic”. Cârţu s-a luat de câteva ori şi de omologul său de pe banca Daciei, Iliescu, dar s-a dovedit a fi fair-play atunci când Stoica a fost eliminat de pe teren: „Cornele, bagă un alt jucător, că nu vrea să joc împotriva a zece inşi”, i-a transmis Cârţu. Prepeliţă, de două ori, Dică, Stan şi Negoiţă au rămas întinşi la pământ după dueluri peste limita sportivităţii. De altfel, Andrei Prepeliţă şi Bogdan Stoica şi-au pus mâinile în gât şi au fost aproape de a se lua la bătaie.

Verdeş a jucat 1 minut!
Sorin Cârţu s-a supărat foarte tare pe Bobi Verdeş, pe care l-a scos din teren după numai un minut! În minutul 44, Ciprian Tănasă s-a accidentat uşor şi a cerut înlocuirea, pentru a nu risca nimic. Cârţu l-a chemat de la margine pe Verdeş, şi l-a introdus în joc. Abia după ce atacantul său şi-a luat locul în avanposturi, Cârţu a observat că ghetele de fotbal ale lui Verdeş erau de teren uscat, şi nicidecum de mocirlă... Astfel, în pauza meciului l-a certat foarte tare pe acesta, şi l-a înlocuit cu Vrăjitoarea. „Verdeş a venit să joace pe noroaiele astea cu crampoane turnate, de-aia l-am schimbat. Mentalitate de fotbalist...”, a comentat Cârţu scrâşnind din dinţi la adresa jucătorului său.

Sursa:Top

Vulturul
28th February 2005, 12:18
Amical FC Argeş - FC Internaţional
Antrenorii Sorin Cârţu şi Octavian Grigore au bătut palma pentru un meci amical luni sau marţi, pe terenul de nisip de la complexul sportiv „Nicolae Dobrin”. Pentru tehnicianul Argeşului acesta este ultimul prilej de a juca înainte de debutul în campionat, în timp ce interistul mai are la dispoziţie o săptămână. FC Argeş se confruntă cu mari probleme în găsirea unui teren acceptabil de antrenament, unele surse din conducerea clubului spunând că este posibil ca returul Diviziei A să fie amânat, aşa cum s-a întâmplat şi cu eşaloanele secundare.
Inter - Conpet 1-0
Înainte de a juca cu FC Argeş, FC Internaţional a dispus la Budeasa de Conpet Ploieşti cu scorul de 1-0, gol reuşit de fundaşul dreapta Marius Dumitru, în minutul 53. Octavian Grigore a folosit din nou echipa tip, pe care a rulat-o în ultimele meciuri amicale: Pampea - Dumitru, Georgescu, Oancea, Dobozi, Cercel - Butaru, Raicu, Manea - Armel, Hada. După pauză au mai intrat Bier, Voinea şi Nica.


Sursa:Top

Vulturul
2nd March 2005, 17:58
Amicalul cu Inter a fost reprogramat
Din cauza ninsorii şi a frigului pătrunzător, amicalul pe care FC Argeş trebuia să-l dispute cu FC internaţional la începutul acestei săptămâni a fost amânat. Ieri, meciul a mai cunoscut o amânare, dar din cauza căldurii din timpul zilei, care a înmuiat zăpada de pe terenuri. În aceste condiţii, partida de pregătire pe care Sorin Cârţu vrea neapărat s-o dispute se pare că va avea loc mâine, pe unul dintre terenurile complexului sportiv. În plus, Cârţu caută şi alt adversar pentru ziua de sâmbătă, nefiind exclus ca FC Argeş să joace ultimul amical al intersezonului la Rm. Vâlcea, cu divizionara C din localitate. Acesta ar fi un bun prilej pentru tehnicianul oltean al lui FC Argeş să îşi acomodeze jucătorii cu suprafaţa de joc pe care se va disputa meciul Universitatea Craiova – FC Argeş din prima etapă a returului.
Zi de atletism
Antrenamentul de ieri dimineaţă al jucătorilor piteşteni a constat din alergări şi sărituri peste gardurile de atletism, exerciţii efectuate pe pista de atletism a stadionului „Nicolae Dobrin”. Absolut toţi jucătorii au efectuat sesiunea de alergări, lotul lui Sorin Cârţu fiind valid în întregime.

Sursa:Top

Vulturul
4th March 2005, 10:56
FC Argeş - Inter 0-0
Rezultat alb ca terenul
# FC Internaţional a avut cinci mari ocazii de poartă
FC Argeş a disputat ieri, pe terenul III al complexului, un meci amical cu divizionara B FC Internaţional. Dacă Sorin Cârţu şi-a menajat titularii, pe care nu i-a aruncat în terenul moale şi greu, în schimb Octavian Grigore nu a avut de ales şi a trimis primul „unsprezece”. Echipa a doua a Argeşului nu a putut face faţă decât cu greu „lanternei roşii” a Seriei a doua a Diviziei B. Foarte puţin a lipsit ca Interul să fie prima echipă care administrează lui Cârţu prima înfrângere de la numirea sa la FC Argeş. Bogdan Vintilă, cel care a apărat poarta Argeşului, a făcut adevărate minuni între buturi. De două ori l-a oprit pe Armel din drumul său spre gol, o dată a respins o bombă a lui Butaru în bară, iar încă o dată a plonjat în noroi ca în iarbă, reuşind să îndepărteze din apropierea porţii o minge care se ducea clar în plasă. În afara acestor patru mari ocazii, FC Internaţional a mai avut şi două goluri anulate de centralul Aurelian Cagheorghis, ambele pe motiv de ofsaid. De partea cealaltă, de la FC Argeş nu am putut remarca decât un şut bun al lui Crivac, de la circa 30 de metri, care a trecut milimetric de poarta lui Rusandu.
Sistem schimbat
Pentru a face loc tuturor jucătorilor care au evoluat mai puţin în turneul din Cipru, Sorin Cârţu a schimbat sistemul său obişnuit de joc, folosind un 4-3-3. La mijloc a avut decât trei jucători, pe Mircea Negru, Iulian Crivac şi Robert Neagoe, şi în atac i-a trimis pe Cosmin Năstăsie, Bogdan Vrăjitoarea şi Bobi Verdeş. Cum sistemul nu a prea dat roade, Năstăsie a fost retras de câteva ori pe postul de mijlocaş dreapta. Spre finalul meciului, Cârţu a introdus în teren câţiva juniori de perspectivă de la grupa lui Mihai Ianovschi junior

FC Argeş - FC Internaţional 0-0 (0-0)
FC ARGEŞ: Vintilă - M. Stan, Dr. Radu, Şomcherechi, Baicu - M. Negru (84 A. Neagoe), Crivac, R. Neagoe (73 Cr. Tănase) - Năstăsie, Vrăjitoarea (75 Rupa), Verdeş. Antrenor: Sorin Cârţu
INTERNAŢIONAL: Rusandu - Dumitru, Oancea, Dobozi (64 Bier), A. Georgescu, Cercel - Butaru, Manea, Raicu - Armel (58 Hada), Trifu (61 Gafiţa). Antrenor: Octavian Grigore
Arbitru: Aurelian Cagheorghis (Piteşti)
Cartonaş galben: Baicu

Sursa:Top

Vulturul
4th March 2005, 11:03
Titularii au preferat sinteticul
După ce şi-au câştigat statutul de titulari, jucătorii din prima echipă a Argeşului au avut privilegiul de a se antrena pe terenul sintetic, în timp ce colegii lor înotau prin nămol. Chiţa, M. Radu şi ceilalţi au jucat cu mingea sub supravegherea lui Mircea Irimescu. După ce au termina şedinţa tehnciă, titularii au venit să urmărească ultimele minute ale amicalului cu FC Internaţional. Dică, Prepeliţă sau Preda se felicitau că nu au intrat în nămolul de pe terenul III. Suprafaţa de joc pe care s-a disputat meciul FC Argeş - FC Internaţional era albă ca neaua la începutul întâlnirii, şi arăta destul de bine. În repriza a doua, din cauza căldurii de afară, omătul s-a îmnuiat şi s-a transformat în nămol în mare parte, dar cel mai mult au avut de suferit portarii şi mijlocaşii.

Sursa:Top

Vulturul
10th March 2005, 08:08
Sub lupa returului
Una dintre echipele care au schimbat antrenorul în Divizia A, în pauza inter-competiţională, este FC Argeş. Venirea lui Sorin Cârţu trebuie să umple golul fizic şi de rezultate rămas după plecarea lui Ion Moldovan. Aflată pe locul al 12-lea la sfârşitul turului, şi cu doar un punct în plus faţă de ultima clasată, FC Argeş are o misiune grea în retur. Cu toate acestea, noul antrenor Sorin Cârţu este optimist în privinţa şanselor de salvare de la retrogradare pe care le are formaţia pregătită de el. Cârţu a estimat cucerirea a 20-22 de puncte în partea a doua a campionatului, ceea ce ar corespunde unui loc în primele 10 echipe, în final.
Deşi a pierdut pe cel mai bun jucător al său din acest campionat, portarul Dănuţ Coman, FC Argeş a compensat cu aducerea unui mijlocaş aflat în vizorul echipei naţionale, Ciprian Danciu, şi mai ales prin angajarea lui Sorin Cârţu. Primele efecte ale numirii tehnicianului oltean s-au văzut chiar din pregătiri, acolo unde FC Argeş a disputat 12 meciuri, nepierzând niciunul! De asemenea, Cârţu a reuşit să pună la punct toate compartimentele, în afara postului de portar unde s-a excelat în tur: atacanţii nu mai gafează, mijlocaşii au un joc mai consistent, iar atacanţii marchează aproape meci de meci.
Prezentare
# Au venit: Sorin Cârţu (antrenor principal, Mircea Irimescu (antrenor secund), Bogdan Vintilă (Bursaspor), Ciprian Danciu (Oţelul Galaţi), Viorel Domocoş (Chongqing Qiche, China), Robert Neagoe (Dacia Mioveni)
# Au plecat: Ion Moldovan (fără angajament), Constantin Stancu (antrenor principal Oltul Slatina), Dănuţ Coman (Rapid Bucureşti), Daniel Petroiesc (FC Braşov.

Meciuri amicale
FC Argeş - Casino SW Bregenz 1-0 (0-0): Vrăjitoarea
FC Argeş - FC Schaffhausen 0-0 (0-0)
FC Argeş - Dinamo Tbilisi 3-2 (2-1): C. Tănasă, Prepeliţă, M. Sava
FC Argeş - FC Thun 1-1 (1-0): C. Tănasă
FC Argeş - FC Smederevo 1-1 (1-0): M. Sava
FC Argeş - Banik Ostrava 1-1 (1-1): C. Tănasă
FC Argeş - FC Seul 2-1 (1-0): C. Tănasă, Bilaşco
FC Argeş - Wisla Cracovia 0-0 (0-0)
FC Argeş - Qayrat QTJ Almaty 3-1 (0-0): Bilaşco (2), Dobre
FC Argeş - Bodajk 3-3 (1-2): C. Tănasă, Bilaşco (2)
FC Argeş - Dacia Mioveni 1-0 (1-0): C. Tănasă
FC Argeş - FC Internaţional 0-0 (0-0)

Palmares amicale:
FC Argeş 12 5 7 0 16-10 22p.

Formaţia tip: Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, M. Sava, E. Dică - C. Tănasă, Bilaşco

Sursa:Top

Vulturul
10th March 2005, 08:09
Nicolae Dobrin: „Cu Craiova trebuie să se joace cu ambiţie”
# Ce părere aveţi de echipa noastră, cum se va comporta în retur?
- După rezultatele obţinute în amicale, eu cred că este pe drumul cel bun. Să nu pierzi în nici un meci... Ca jucător, porneşti în campionat cu un moral foarte bun! Oricum, la ora actuală lotul este de jumătatea clasamentului, şi acolo ne va găsi sfârşitul campionatului.
# Cum credeţi că se prezintă echipa, la 48 de ore înainte de începerea turului?
- Nu pot să fac o analiză completă, atâta timp cât nu am văzut echipa decât într-un singur meci în perioada de pregătire. Am fost la partida cu Dacia şi mi-a plăcut foarte tare atitudinea jucătorilor faţă de joc. Sunt mai responsabili acum, nu mai pierd mingea prosteşte, nu răspund antrenorului, nu se ceartă între ei şi sunt mai montaţi.
# Care ar fi diferenţa dintre FC Argeş din tur, şi FC Argeş din retur?
- Cu Ion Moldovan, jucătorii erau mobilizaţi la antrenamente, păreau concentraţi pentru meci, dar la joc arătau cu totul altfel. Orice le-ar fi zis Ion în timpul meciului, ei nu mai ascultau, eu nu ştiu ce se petrecea cu ei. Acum am observat că sunt atenţi la orice le transmite Sorin de pe marginea terenului. El vede meciul foarte bine de la linie, aţi văzut că nici nu stă pe bancă, şi are mare dreptate în ceea ce le spune. Iar ei execută... Ar fi bine să fie aşa şi în timpul partidelor oficiale...
# Cum va fi meciul cu Universitatea Craiova?
- Unul foarte tare. Sunt mulţi jucători care au evoluat la Craiova, şi cred că vor fi foarte ambiţioşi să arate că nu trebuiau să plece de acolo, că ar fi putut fi utili. Ar trebui să fie primii care să-i mobilizeze şi pe ceilalţi. Trebuie neapărat să nu pierdem cu Craiova.

Sursa:Top

Vulturul
10th March 2005, 08:10
FC Argeş învinge cu 2-0
În singurul antrenament al zilei de ieri, Sorin Cârţu a programat un meci amical între două echipe formate din cei 25 de jucători ai clubului. Titularii au învins cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Negoiţă şi Prepeliţă. Ambele reuşite au vent în urma unor şuturi din afara careului, aproape de vinclu, intervenţia lui Fane Preda fiind inutilă. Partida a fost dominată cu autoritate de titulari, care au mai avut şi alte ocazii de a marca. Antrenorul Sorin Cârţu a repetat partitura pe care va încerca s-o joace la Craiova. S-a lăsat dominat „fals”, pe alocuri, după care a contraatacat periculos. Apărarea şi-a făcut foarte bine datoria, în formula Chiţa - M. Radu - Marincău părând destul de sigură. În repriza a doua au mai intrat pe teren Năstăsie, Crivac şi Neagoe.

FC Argeş (titulari) - FC Argeş (rezerve) 2-0
Negoiţă, Prepeliţă
Titulari: Vintilă - Chiţa, M. Radu, Marincău, Negoiţă - Prepeliţă, Danciu, Sava, Dică - Tănasă, Bilaşco.
Rezerve: Preda - M. Stan, D. Radu, Şomcherechi, Baicu - Dobre, Ad. Ionescu, Domocoş, Negru - Vrăjitoarea, Verdeş.

Sursa:Top