PDA

View Full Version : Un articol dedicat automobilistilor



georg40
16th November 2006, 13:31
VOM CIRCULA SI ZIUA CU FARURILE APRINSE ?

XX Suedia “descopera” prima farurile XX 15 tari membre ale UE au deja o reglmentare
XX Cine suport costurile ? XX Poluarea revine in discutie XX “Farul de zi” exista

Cu cativa ani in urma, in Ungaria, am fost oprit pe sosea de un agent de circulatie care m-a avertizat sa circul cu luminile aprinse. Prevederea era noua de aceea am scapat fara amenda.
Tema m-a interesat, masura parand lipsita de logica. Mai tarziu insa mi-am schimbat parerea.
De cateva luni exista si in Germania recomandarea de a folosi farurile si ziua, imperativului “a vedea mai bine” adaugandu-i-se si acela de “a fi mai bine vazut”. Iar exemplele convingatoare s-au pravalit ca o avalansa…
Asa am aflat ca in Suedia ( deh, tara nordica) folosirea luminilor ziua este obligatorie inca din anul 1977, contravenientii fiind sanctionati cu o amenda de 55 €. Intre timp obligativitatea circulatiei cu lumina de intalnire (faza mica) a fost extinsa in Norvegia, Finlanda,Danemarca, Estonia, Letonia, Italia, Austria, Slovenia,Ungaria. O utilizare sezoniera, adica iarna, a fost introdusa in Lituania,Polonia,Cehia si Slovacia.Doua dintre cele mai insemnate tari europene in ce priveste circulatia rutierea Franta si Germania, ( impreuna au aproape 100 de milioane de autovehicole inmatriculate), recomanda folosirea luminilor, fara insa a o impune.
De ce toate acestea ? Studii concretizate in cifre clare vorbesc de o substantiala reducere a numarului evenimentelor rutiere. In Suedia , Finlanda si Norvegia, in perioada 1970-1988 numarul accidentelor s-a diminuat cu aproape 38 la suta , iar in Germania in decursul unui singur an, accidentele mortale au fost reduse cu peste 3 la suta, specialistii vorbind doar de un inceput optimist.
Toate bune dar problema, cel putin , aici , in Germania are o “chichita” ce nu poate fi trecuta cu vederea. In anii exploziei preturilor pe piata carburantilor, folosirea luminilor ziua este umbrita de un consum suplimentar de curca 0,2 litri la suta de kilometri. Neinsemnat la prima vedere, dar totusi in valoare de circa 40 € pe an. La nivelul economiei nationale datele sunt insa ametitoare. Un consum suplimentar anual de 817 milioane litri benzina si o emisiune nociva de circa 2 milioane metri cubi de bioxid de carbon , pun un mare semn de intrebare, nemaivorbind de prevederile si obligatiile asumate prin semnarea Protocolului de la Kyoto privind protectia mediul inconjurator.
Reactia celor direct interesati, adica a posesorilor de automobile, este diferita, asa cum rezulta din sondajele ADAC ( marele club automobilistic german numarand 17 milioane de membri). Circuland pe strazi sau sosele se poate usor aprecia ca mai multe de jumatate din participantii la circulatia rutiera nesocotesc recomandarea, din motive financiare in primul rand. Initiativa este buna, ea este acceptata aproape fara rezerve in ce priveste circulatia in afara localitatilor, dar privita ca non-sens pentru tranzitul urban. Iar intrebarea cheie revine mereu in prim-plan: cine plateste ? Pe de alta parte , organizatiile ecologice isi manifesta clar resentimentul vizavi de uriasa emisiune de gaze toxice in atmosfera, cerand vehement modernizari in echiparea autoturismelor. Un asemenea echipament exista deja, se numeste “far de zi” , consuma doar 0,02 litri la suta de kilometri, dar costa circa 900 €, adica foarte-foarte mult comparativ cu pretul unui automobil de clasa medie, iar o echipare ulterioara intr-un autoservice nu este nici ea mai putin costisitoare.
Desi “lobby”-ul industriei automobilelor in Germania este foarte influent se asteapta ca in cativa ani, paralel cu obligativitatea folosirii farurilor ziua, producatorii sa fie obligati prin lege sa echipeze noile modele cu asa-numitul “far de zi”, fara insa a majora substantial preturile de vanzare.
Alte pareri, tot mai sonore, cer o reglementare europeana. Daca ne gandim la numarul mare de state membre ale uniunii europene care si-au modificat deja legislatia in aceasta directie ( ele sunt in majoritate) , nu este greu de preusupus ca o asemenea uniformizare va veni, ea se afla probabil deja in forma de proeict intr-un sertar al vreunui comisar european.
Iar din anul 2007 interesul Romaniei pentru aceasta tema devine mai actual ca oricand prin aderarea la Uniunea Europeana.

07Ex
20th February 2007, 05:44
Mda, intr-adevar un articol interesant, dar dupa parerea mea articolul vorbeste numai de partile negative ale "farurilor de zi" sau DRL (Daytime Running Lights) fara a vorbi si de beneficiile acestor faruri.

Am incercat sa caut pe net articole care vorbesc despre partile pozitive ale acestor faruri, dar din pacate la repezeala nu am reusit sa gasesc mare lucru. Mai jos este un link care mi s-a parut interesant:

http://www.ibiblio.org/rdu/DRLs/studies.htm

Dupa parerea mea, ce-i lipseste articolului tau georg40 este faptul ca nu vorbeste despre cat de multi bani nu sunt cheltuiti anual pe doctori, spitale, masini si oameni loviti, etc. Deci se poate ca instalatiile DRL sa coste mai mult in sensul ca masinile ar consuma mai mult carburant, desi nu prea cred, dar parerea mea este ca una peste alta farurile astea isi scot banii prin numarul de accidente care nu au loc tocmai din cauza farurilor instalate pe masini.

Elphax
20th February 2007, 08:14
ce e asa interesant?
ce conteaza 40de euro pe an comparativ cu o viata de om

nu ati patit niciodata, cand nu e lumina buna, sau ceata sau asa ceva, sa il injuri pe unul care vine din spate sau din fata fara lumini?

parerea mea e ca mai usor estimez viteza unei masini cu farurile aprinse deci e mai bine pt mine...

07Ex
20th February 2007, 16:44
ce conteaza 40de euro pe an comparativ cu o viata de om

Sunt cu totul de acord cu tine. Eu initial cand m-am mutat in Canada si cand am vazut ca toti erau cu farurile aprinse in timpul zilei mi-am zis ca sunt tampiti, dar incet incet am realizat cat de bine este daca masinile au DRL. Pe soselele unde nu trebuie sa depasesti pe celalalt sens conteaza mai putin daca ai farurile aprinse sau nu, dar de cand am ajuns aici in Argentina si cand am inceput iar sa depasesc pe sensul celalat mi-am dat seama ce bine este in Canada unde toti au farurile aprinse. Aici masinile nu au asa ceva, si in plus chiar si pe vreme cu ceata sau ploaie, ba chiar uneori si noaptea, sunt masini care nu au farurile aprinse. Este cumplit sa incerci sa depasesti deoarece nu stii niciodata cine vine din fata.

In plus, aici e si problema ca multe din masinile lor sunt antice si deci abia ating 90km/h, iar daca tu vii cu 130 treci pe langa ei de parca stau pe loc.