PDA

View Full Version : Despre blaturi cu MM Stoica si Craciunescu



Darkslowstar
17th January 2005, 13:02
Fragment dintr-un foarte interesant articol din Buna Ziua Brasov de azi:

"Eroul acelei întâmplări, cu o suspendare pe şase luni, actualmente un apreciat antrenor la Tractorul Braşov, Dorel Purdea, nu a uitat acea situaţie şi prin faptul că avea o dublă calitate de jucător şi antrenor secund alături de Nicolae Pescaru. Cele două echipe, care au ţinut deschise paginile ziarelor, se aflau în mare criză de puncte, ambele se aflau în zona inferioară a clasamentului, cu numai 9 puncte, cu – 6 la adevăr. Poziţia jucătorului antrenor este şi astăzi, după mai bine de zece ani, tranşantă. „Pe această temă s-a scris mult la vremea respectivă. Actualul preşedinte de la Steaua, M.M. Stoica şi Marius Stan, erau cei doi conducători ai celor din Galaţi. Vali Ştefan, fostul jucător al acestora, era căpitanul echipei. Pe atunci figura încă regula reciprocităţii. Sperăm ca astăzi să nu mai fie aşa. Personal nu am fost niciodată de acord cu acest sistem. În primul rând au venit cei doi conducători ai Oţelului şi au zis să câştigăm noi la Braşov şi ei la Galaţi, bineînţeles contra unui comision. Pentru a-şi lua însă măsurile de prevedere, au contactat doi jucători de la noi, pe fundaşul central Ştefan Nagy, care a mai jucat şi la Arad şi pe Marius Gaica. Au fost chemaţi de Marius Stan şi M.M. Stoica, care se dă corect în zilele noastre, pentru că eu nu sunt de acord cu ce spune. În momentul contactării, băieţii au venit şi au comunicat conducerii, ceea ce era foarte corect, comunicând despre ce este vorba. Arbitrul partidei era domnul Ion Crăciunescu. Şi cu el s-a întâmplat un eveniment în teren. Înaintea partidei, cei doi conducători ne-au chemat pe mine şi pe Nelu Nagy (n.n. antrenorul principal) să ne spună să stăm liniştiţi, că oricum vom câştiga. În timpul meciului, Vali Ştefan m-a atenţionat, «Dorele! Vezi că oamenii mi-au zis că dacă putem să câştigăm, să obţinem victoria». Asiguraţi de toţi că nu se pune problema victoriei, noi am lăsat-o mai moale. O greşeală a unui coechipier, în minutul 30, Vali Ştefan a înscris. La reluare, galeria braşoveană a început să scandeze împotriva lui Cră-ciunescu. Acesta m-a chemat şi mi-a spus să le cer susţinătorilor să înceteze. A oprit meciul pentru a-mi permite să dialoghez cu publicul. În momentul în care eu discutam cu aceştia, a dat drumul la joc şi Cornea, fără să aibă în faţă o opoziţie serioasă, a scăpat şi a înscris golul doi. Era clar că nu mai aveam ce face. La vestiar le-am reproşat gălăţenilor lipsa de fair – play, iar aceştia mi-au râs în nas. Pe mine m-a deranjat felul în care ne-au lucrat, cu cei doi jucători contactaţi, cu faptul că ne-au adormit vigilenţa. Pe de altă parte nu este exclus ca şi Ion Crăciunescu să fi fost în acest joc, nu ştiu, nu pot afirma cu certitudine, pentru că nu am dovezi palpabile, dar după felul în care au procedat, poţi să gândeşti orice”. Federaţia s-a autosesizat şi Comisia de disciplină a dictat o suspendare de şase luni pentru Dorel Purdea şi Ştefan Nagy şi un an pentru Marius Gaica. Ulterior, sancţiunile au fost reduse: „Problema era că lumea spunea că am participat şi eu la combinaţia care a fost. Dar nu a fost aşa. Singura chestie pentru care am fost suspendat, a fost aceea că am spus adevărul”.

Articolul intreg poate fi citit aici:


http://www.bzb.ro/index.php?page_name=stire_detalii&id_stire=11726

Darkslowstar
17th January 2005, 14:59
Din fericire acea epoca a reciprocitatilor a trecut. E interesant cum se dau unii (MM-ul) corecti, uitand de faptele "eroice" din trecut. Pareri?

Ayrton
17th January 2005, 16:02
Pai voi pe Mee Mee il credeati om corect??? Pai asta pupa acolo unde a scuipat pt un pumn de lei, iar la primul semn ca se va schimba iar directia vantului scuipa iar, pt a linge altadata... Nu va faceti griji din pricina lui...

inter
17th January 2005, 16:14
mm? primul ultras din Ro? :D:D:D

Darkslowstar
17th January 2005, 16:44
Acum e ultras, atunci era Kondukator de Klub. Jawohl. Acum asteptam stelistii :D sa ne sara la beregata.

Ayrton, eu nu l-am mai crezut corect dupa ce am vazut cum l-a lucrat pe Marius Stan, omul care l-a bagat in paine la Otelul. Si dupa aceea din limba in limba a ajuns la Steaua, unde ciobanul ii apreciaza in cel mai inalt grad limba paroasa si unde l-a lucrat si pe Piturca.
Ce ma distreaza este cum se da el corect si cinstit.