PDA

View Full Version : Cupa Mondiala Gent 2010



Pages : [1] 2 3

ducus
30th August 2010, 16:25
Elita gimnasticii mondiale se va reuni în zilele de 11 si 12 septembrie, în Topsporthal Vlaanderen din Gent (Belgia), pentru o nouă etapă a Cupei Mondiale, a 4-a din actualul sezon, o întrecere foarte importantă, dacă o privim prin prisma apropiatelor Campionate Mondiale.



La acest concurs vor fi prezente și gimnastele românce Sandra Izbașa, Ana Porgras, Amelia Racea și Diana Chelaru, într-o competiție la care și-au anunțat participarea peste 200 de gimnaste și gimnaști din aproape 38 de țări.

Este pentru a cincea oară când orașul Gent găzduiește o etapă de Cupa Mondială, după edițiile din 2004, 2005, 2006 și 2007, întreceri care ne amintesc și de faptul că gimnastele noastre s-au aflat mereu printre cele mai bune, fie și dacă nu uităm de victoriile și clasările pe podium realizate de Cătălina Ponor (2005) și Steliana Nistor (2007).

Cupa Mondială, care se derulează sub egida forului internațional al gimnasticii, cuprinde opt etape, patru dintre acestea având deja loc la Doha (Qatar, 22-24 martie), Paris (10-11 aprilie), Moscova (14-15 mai) și Porto (Portugalia, 18-20 iunie), în program mai figurând încă patru, la Gent (Belgia, 11-12 septembrie), Osijek (Croația, 3-8 noiembrie), Stuttgart (Germania, 12-14 noiembrie) și Glasgow (Marea Britanie, 18-21 noiembrie).

La Gent, după cum declară organizatorii, și-au anunțat participarea sportivi din Austria, Brazilia, Bulgaria, Chile, China, Columbia, Croația, Spania, Finlanda, Marea Britanie, Grecia, Hong Kong, Ungaria, India, Israel, Italia, Iordania, Letonia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Elveția, Tunisia, Uzbekistan, Venezuela, Belgia etc, o listă de competitori cu nume cunoscute în arena gimnasticii internaționale.AGERPRES
http://www.agerpres.ro/media/index.php/sport/item/26455-Gimnastele-romance-la-etapa-de-Cupa-Mondiala-de-la-Gent-Belgia.html
Mult succes fetelor noastre, dar vad ca de baieti nu se pomeneste nimic, stie cineva ceva? Competitia va fi transmisa de TVR?

imbo
30th August 2010, 18:10
-nu cred ca va fi transmis de TVR!!!!poate pe net gasim ceva live !!!!

Anicia Juliana
6th September 2010, 17:30
Cateva nume in competitia feminina:

Ariella Kaeslin
Yang Yilin
Liufang Wu
Jessica Lopez

http://www.gymfed.be/nieuws.lasso?id=8512&pg=agd

Yilin e o surpriza pentru mine.

Cata_RB
6th September 2010, 17:58
Si Jade Barbosa, Alexander Shatilov, Tomi Tuuha...oare de ce nu pun si lista completa?

dracsor
7th September 2010, 16:11
http://fangymnastics.com/2010/09/07/ghent-world-cup-11-12-september/ - fooarte interesant. avem cate doua gimnaste la fiecare aparat. :D oare de la ce ora e concursul si unde se poate vedea live sau la tv?

Cata_RB
7th September 2010, 17:06
Foarte interesant, imi place imparteala pe aparate! Poate vom avea live ticker chiar acolo pe site...sau de la nemti...uf, sa vedem in zilele urmatoare ce mai anunta.
Nu mai apare Barbosa, pacat...

MitzGym
7th September 2010, 17:16
la mine nu merge sa deschid lista
deci care e imparteala?

Cata_RB
7th September 2010, 17:31
Diana Chelaru: sarituri, sol
Sandra Izbasa: sol
Ana Porgras: paralele, barna
Amelia Racea: sarituri, paralele, barna

mikeyy
7th September 2010, 19:09
Amelia oare de ce nu face sol?
Interesant ca au ales sariturile si paralelul pt ea, in loc de sol.
Sper sa fie ok!

MitzGym
7th September 2010, 19:22
io-s curioasa daca amelia face elementul ala dificil la barna(nu ii pronunt numele,ca poate citesc strainii)

mikeyy
7th September 2010, 19:43
io-s curioasa daca amelia face elementul ala dificil la barna(nu ii pronunt numele,ca poate citesc strainii)

Ce tare esti :)
Mi-a placut!

niagara64
7th September 2010, 20:25
Ce tare esti :)
Mi-a placut!

Nu rade de ea ca are dreptate .Asa Mitz mama de ce sa afle concurenta inainte de vreme:ok:

ioanavol
7th September 2010, 20:26
Nu rade de ea ca are dreptate .Asa Mitz mama de ce sa afle concurenta inainte de vreme:ok:

Ce bine, asa nu ma mai chinui nici eu sa filmez in weekend, si-asa nu prea aveam cu ce:D

stere78
7th September 2010, 20:36
"Elementul ăla dificil" e deja pe youtube, într-un promo la Naționale. Cine e realmente interesat află. Pe de altă parte, poate - sper - se lucrează la un alt sol al Amei, care n-o fi tocmai complet în momentul de față. Mi-aș dori tare mult să-l schimbe. Mihai, de vreme ce face trei aparate (cele mai multe dintre toate româncele din concurs), presupun că e bine.

niagara64
7th September 2010, 20:36
Ce bine, asa nu ma mai chinui nici eu sa filmez in weekend, si-asa nu prea aveam cu ce:D
POti filma dar pui pe un cont de youtube cu acces limitat . si arunci nu vede chiar oricine ce ai filmat . Eu asa fac cand e prea privat .:happy

Cata_RB
7th September 2010, 20:42
Concurenta cred ca a aflat demult, daca a vrut :P
E concurs pana la urma...daca Martha, sa zicem, vrea sa vada in mod special cum stau romancele, gaseste ea un cunoscut care sa fie in sala, nu cred ca sta pe youtube sa caute pentru ca n-are alta varianta :D

Nu-mi fac griji pentru Amelia pentru ca nu face sol. Ea pare sa fie om de baza la toate cele 4 aparate, e bine-venita verificarea si la acestea 3. Poate la sol mai lucreaza una-alta...sau au niste limite / aparat / tara.

mikeyy
7th September 2010, 20:51
De data aceasta nu mai sunt optimist. Eu chiar imi fac griji ca Ama nu face sol....pt ca e aparatul la care nu prea a stat bine in ultima vreme si cred ca era nevoie de o verificare in plus la acest aparat.

Dar sper sa ma insel....

r_anacristina
7th September 2010, 20:52
POti filma dar pui pe un cont de youtube cu acces limitat . si arunci nu vede chiar oricine ce ai filmat . Eu asa fac cand e prea privat .:happy

Chiar daca de exemplu pe facebook iti pui poze si ai permis accesul doar pentru prieteni, si altii le pot vedea...asta pentru ca mi-am amintit ca vorbeai o data despre pozele cu Robert Stanescu preluate de ziare de pe facebook :D

niagara64
7th September 2010, 21:03
Chiar daca de exemplu pe facebook iti pui poze si ai permis accesul doar pentru prieteni, si altii le pot vedea...asta pentru ca mi-am amintit ca vorbeai o data despre pozele cu Robert Stanescu preluate de ziare de pe facebook :D

Da , dar pe youtube poti pune filmari la care nu au acces decat cei ce iti cer aprobarea .Asa am procedat cu exercitiul lui de la Montreal dupa ce m-a rugat sa-l retrag .Da, de pe facebook se pot lua .Dar tot tu trebuie sa-i permiti accesul ca prieten .Ca nu intodeauna casti ochi cui dai voie sa le vada asta e alta poveste:mda: Dar asa invata omul :sa sufle in iaurt dupa ce s-a fript cu ciorba !:happy

r_anacristina
7th September 2010, 21:13
Da , dar pe youtube poti pune filmari la care nu au acces decat cei ce iti cer aprobarea .Asa am procedat cu exercitiul lui de la Montreal dupa ce m-a rugat sa-l retrag .Da, de pe facebook se pot lua .Dar tot tu trebuie sa-i permiti accesul ca prieten .Ca nu intodeauna casti ochi cui dai voie sa le vada asta e alta poveste:mda: Dar asa invata omul :sa sufle in iaurt dupa ce s-a fript cu ciorba !:happy

Daca cineva care e in lista ta de prieteni ti-a etichetat pozele, ele apar si la acel prieten si atunci se pot vedea si implicit copia :)

niagara64
7th September 2010, 21:22
Daca cineva care e in lista ta de prieteni ti-a etichetat pozele, ele apar si la acel prieten si atunci se pot vedea si implicit copia :)

Da stiu:no: .Am am aflat asta in altfel .Am avut pe cineva din lista mea care a fost etichetat in albumul cuiva care nu era nici in lista mea si nici in a lui .Dar fiindca fusese etichetat un" prieten" mi-au aparut si mie si asa am vazut ceva ce nu si-ar fi dorit sa vad ...Asta e !:evil:
Dar asta e , la youtube nu au optiunea asta Adica inchizi contul (sau doar anumite videouri )si il deschizi strict ptr prieteni .Chiar daca "prietenul" iti trimite linkul in alta parte nu poate fi vazut .

MitzGym
7th September 2010, 21:33
@ioana:mergi la ghent?

miafangina
7th September 2010, 21:50
Nu-mi fac griji pentru Amelia pentru ca nu face sol. Ea pare sa fie om de baza la toate cele 4 aparate, e bine-venita verificarea si la acestea 3. Poate la sol mai lucreaza una-alta...sau au niste limite / aparat / tara.

Tocmai la asta m-am gindit si eu si am numarat exercitiile,avem cite doua la fiecare aparat,sau asa mi-a iesit mie la numaratoare.

crisloregym
7th September 2010, 22:12
Tocmai la asta m-am gindit si eu si am numarat exercitiile,avem cite doua la fiecare aparat,sau asa mi-a iesit mie la numaratoare.

Din ce am vazut si la celelalte tari, sunt doar cate doua gimnaste pe aparat...deci cred ca asta e limita, iar dat fiind ca merge si Sandra pe sol, Amelia face doar trei aparate. Eu cred ca ea se decurca chiar bine la sol:P Ceea ce ma surprinde e prezenta Ameliei si a Dianei la sarituri...oare sa avem parte de ceva surprize?:D

mikeyy
7th September 2010, 22:19
Articol pe site-ul FRG.

Pe langa greselile care au devenit o obisnuinta...e si o declaratie a lui Belu: http://romgym.ro/?p=3458
M-am bucurat cand am citit ca celelalte fete nu mai au probleme de sanatate si ca sunt amintite, in special, Gabita si Cera care lucreaza pe toate aparatele. :ok:

Cata_RB
7th September 2010, 22:30
Ha, ce bine ca a avut dreptate GSP! :D Daca au ales sa lucreze cu ele pe 4 aparate, inseamna ca intr-adevar sunt ok din punct de vedere medical. Tare-as vrea sa le vedem la nationale pe 4 aparate, chiar cu exercitii modeste, de revenire.
Si se confirma, tot din GSP, informatia cu acel amical...inseamna ca va fi si la fete, si la baieti cu aceleasi tari.

crisloregym
7th September 2010, 22:43
Ehe, ce vesti bune!!! Cate chestii s-au intamplat in trei luni!!! Si va fi transmis la TV, ceea ce este foooarte bine...oare nu o sa il dea si pe postul acela portughez, unde s-a transmis si cand a participat Stela? Oare are cine sa inregistreze? Cate intrebari!!! Dar vreau sa le vad pe fete, sper sa se califice in finala toate la aparatele la care concureaza si sper sa avem si medalii!!! Deja nu mai am rabdare:D

ancaqwe
7th September 2010, 22:52
Stiu ca la multe cupe e limita de 2 gimnaste pe tara pe apalgrat - poate fi asa si aici, si e logic sa fie Sandra si Diana. Eu zic sa nu ne ingrijoram.

dracsor
7th September 2010, 23:04
duminica, 12 septembrie, de la ora 13.00, ora locala - cat inseamna ora Romaniei? eu voi fi la Buzau si trebuie sa imi programez intoarcerea in Buc. in plus, de ce nu si la TVR??? macar 2... daca aflati ceva cu transmisie live, da-ti un semnal ca sa ma bat cu fratele pe comp. presimt inceperea unui razboi mondial... trebuie sa-mi fac pregatirea psihica.

mikeyy
7th September 2010, 23:17
Ora 14 in Romania

Tess_AN
7th September 2010, 23:22
Voi avea acces limitat la calculator asa ca le spun fetelor SUCCES de pe acum. Hai Amelia! Hai Ana! Hai Diana! Hai Sandra! (pt. circotasi e ordinea alfabetica).

Ma bucur sa aud ca Cerasela si Gabi fac 4 aparate.
Tot caut un nod in papura declaratiei: <<Asa dar, chiar daca nu exista obiective majore in fata reprezentantelor noastre, cu siguranta, cunoscandu-le ambitia, vor incerca sa se afle printre cele mai bune.>> .... Cred ca am gasit: asadar se scrie intr-un cuvint ;)

mikeyy
7th September 2010, 23:24
@Tess: mai adaug si eu o fraza....ca nu ma pot abtine :D
"Dupa cum se stie, antrenorii lotului nostru le-au desemnat pe Sandra Izbasa, Ana Porgras, Amelia Racea si Diana Chelaru sa se prezinte la la startul acestei a a 5-a runde din circuitul de 8 cat cuprinde aceasta importanta competitie"

dracsor
7th September 2010, 23:30
multumesc, Mihai!
@Tess - e cel putin a doua oara cand fac greseala asta.

crisloregym
7th September 2010, 23:37
Mai, carcotasilor...dupa ce ca avem declaratiile domnului Bellu la cald:D

Tess_AN
7th September 2010, 23:40
Mai, carcotasilor...dupa ce ca avem declaratiile domnului Bellu la cald:D
pai nu zice nimic de giste si alte cele....:confused:

dracsor
7th September 2010, 23:42
pai nu zice nimic de giste si alte cele....:confused:
domle, unde exista un point exista un point. :happy

Cata_RB
8th September 2010, 00:08
Ha? Ce gaste? :thinkso:

Tess_AN
8th September 2010, 00:10
<< ... in circuitul de 8 cat cuprinde aceasta importanta competitie: Doha (Qatar, 22-24 martie), Paris (Franta, 10-11 aprilie), Moscova (Rusia, 14-15 mai), Porto (Portugalia, 18-20 iunie), Ghent (Belgia, 11-12 septembrie), Osijek (Croatia, 3-8 noiembrie), Stuttgart (Germania, 12-14 noiembrie) si Glasgow (M. Britanie, 18-21 noiembrie).>>

Cottbus nu e in cele 8 etape? Cum e treaba mai nou cu etapele de Cupa Mondiala? Pe vremuri erau etape de cupa A si B... Stiam ca Montreal-ul e B si Cottbus era A. Aici vad ca nu apar. Parca s-a anulat finala de Cupa Mondiala dar nu stiu cum si ce e acum. Stie cineva?

dracsor
8th September 2010, 01:06
Ha? Ce gaste? :thinkso:

daca imi aduc bine aminte, dl. Forminte le-a facut pe gimnaste odata gaste. :)

niagara64
8th September 2010, 02:40
Dragilor , pe cuvant ca am senzatia ca ultima fraza cu transmisia la Tv belgiana e pusa pentru noi ! Ca de ieri tot ne intrebam unde vedem Cupa ! :) :ok:

ioanavol
8th September 2010, 07:36
@ioana:mergi la ghent?

Merg:)

Clau93
8th September 2010, 10:01
Succes fetelor! Cred si eu ca Amelia lucreaza mult la sol si poate nu e gata sa isi arate exercitiul, dar pe de alta parte chiar a avut niste probleme aici, fata de anul trecut unde chiar era foarte buna la aterizarile de la sol. Ma intreb cum vor arata sariturile fetelor acuma :rolleyes:.

Tess_AN
8th September 2010, 10:48
Merg:)
Abia astept sa ne povestesti si poze!

Cata_RB
8th September 2010, 12:56
Dragilor , pe cuvant ca am senzatia ca ultima fraza cu transmisia la Tv belgiana e pusa pentru noi ! Ca de ieri tot ne intrebam unde vedem Cupa ! :) :ok:

Mira-m-as. Cred ca s-a demonstrat deja, prin numarul de greseli semnalate aici [si nu numai aici] si ramase nemodificate, ca nu sta nimeni de pe site-ul federatiei sa citeasca un forum.

niagara64
8th September 2010, 13:17
Mira-m-as. Cred ca s-a demonstrat deja, prin numarul de greseli semnalate aici [si nu numai aici] si ramase nemodificate, ca nu sta nimeni de pe site-ul federatiei sa citeasca un forum.

Draga mea...greselile gramaticale se corecteaza ultimile,,,:happy

Cata_RB
8th September 2010, 13:18
Si Andrei Muntean = Vlad Cotuna sau Doina Bulimar tot greseli gramaticale sunt? :D

r_anacristina
8th September 2010, 13:31
Amelia oare de ce nu face sol?
Interesant ca au ales sariturile si paralelul pt ea, in loc de sol.
Sper sa fie ok!

Amelia pregateste un alt sol si probabil din aceasta cauza nu-l prezinta acum la Ghent pentru ca inca nu o fi gata...
De-abea astept Nationalele :yes:

MitzGym
8th September 2010, 14:52
dar in reportajul din 6 august avea tot piratii
@anacristina:vi la nationale pana la urma?

r_anacristina
8th September 2010, 15:55
dar in reportajul din 6 august avea tot piratii
@anacristina:vi la nationale pana la urma?

Daca ai fost atenta ti-am raspuns si ti-am spus ca un sol se poate schimba in cateva ore...cred ca la Diverse, deci crede-ma pe cuvant.
Nu stiu daca pot merge la Nationale, probabil saptamana viitoare voi fi sigura daca da sau nu.

niagara64
8th September 2010, 16:19
Daca ai fost atenta ti-am raspuns si ti-am spus ca un sol se poate schimba in cateva ore...cred ca la Diverse, deci crede-ma pe cuvant.
Nu stiu daca pot merge la Nationale, probabil saptamana viitoare voi fi sigura daca da sau nu.

SE face in cateva ore la modul ideal (cred ca am asistat in viata cum au luat nastere cateva soluri absolut superbe , e un proces magic si iti trebuie talent ) dar ii trebuie vreo luna sa devina routina ca altfel arata aiurea de tot .Gimnastei ii trebuie ceva timp pana devine parte din ea ...pana il simte .Pana il face cursiv .

cineva_cineva
8th September 2010, 16:56
Buna tuturor! Am revenit si eu, si am citit vesile cu privire la transmisia concursului. Deocamdata eu tot caut site-uri de la acel post TV, dar inca nu gasesc in program TV gimnastica, insa... mai caut, poate, poate!

Edit: cu ajutorul informatiilor pe care mi le-a dat Cris, am gasit asta: http://www.sporttv.pt/Programacao/ProgramacaoAvancada.asp?Modalidade=GINASTICA&Competicao=&Canais=&select=8&select2=9&select3=8&select4=9# insa... sunt in cautari de un site unde am putea vedea online, se pare ca vor da inregistrare! AM observat ca linkul nu functioneaza. Dati voi cautare in saptamana 12-19 septembrie la gimnastica si veti gasi:)

MitzGym
10th September 2010, 20:50
maine care o sa fie programul?
o sa avem ticker?

Cata_RB
10th September 2010, 21:31
Mitz, programul: http://worldcupgymnastics.be/?page_id=33&lang=en
+1 pentru ora Romaniei.

De live ticker inca nu am citit nimic...poate maine sa anunte vreun blog ceva, desi nu prea cred.

Ioana, Anicia, distractie placuta! :ok:
Bafta fetelor noastre, sa se intoarca multumite si sanatoase!

MitzGym
10th September 2010, 22:19
mersi cata!

Ada24
11th September 2010, 00:59
Deci duminica va fi si streaming online live?:cool:

Clau93
11th September 2010, 03:51
Sper ca vor fi filme si din calificari!

mikeyy
11th September 2010, 09:25
Slabe sanse sa existe un stream online.
Dar sa speram ca vor exista filmulete.

Multa bafta fetelor noastre!
Hai Ana! Hai Ama, Hai Diana, Hai Sandra :ok:

LuisaGym
11th September 2010, 10:27
Articol in IGM http://www.intlgymnast.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1896:world-cup-returns-saturday-in-ghent&catid=2:news&Itemid=166

AuriB
11th September 2010, 11:01
http://romgym.ro/?p=3513

Ada24
11th September 2010, 11:02
Multumesc Mihai, nu stiu cum am ajuns eu la concluzia ca va fi live online.:P

http://romgym.ro/?p=3513
Va fi si Bellu acolo se pare.

Hai fetele!! :cheer:

imbo
11th September 2010, 11:47
-maine va fi transmis live de televiziunea Belgiana ????
-si azi calificarile nu o sa fie transmise????

mikeyy
11th September 2010, 12:07
Concursul va incepe la ora 15 (ora Romaniei), nu?
Abia astept :)

Chiar sunt curios daca B&B vor fi acolo, in zona de concurs. Mie inca nu imi e clara situatia lor.

Ada24
11th September 2010, 12:42
Nu cred ca va merge toata familia:P, cred ca doar Bellu, eu asa inteleg din articol.
(Ce avatar frumos ai Mihai :ok:)

crisloregym
11th September 2010, 12:48
Eu cred ca cel putin Bellu va fi acolo. Sunt din ce in ce mai sigura ca cei doi vor fi pe podiumul de concurs si la Mondiale. Asa ar trebui sa fie:P
Edit: Chiar ca e dragut avatarul.

Ada24
11th September 2010, 12:58
Eu cred ca cel putin Bellu va fi acolo.


Poate va fi si "filmator" ca acum 6 ani. :D
http://farm4.static.flickr.com/3383/4644277073_91bedfd965_s.jpg

Cata_RB
11th September 2010, 13:05
Mai, de unde ati dedus ca va fi si Belu acolo? Sau am citit eu pe diagonala si am ratat ceva? :D

Ada24
11th September 2010, 13:06
Mai, de unde ati dedus ca va fi si Belu acolo? Sau am citit eu pe diagonala si am ratat ceva? :D

"Ne reamintim, Octavian Bellu, care se afla si el la prima mare competitie dupa revenirea la lot, spunea, in exclusivitate pentru site-ul nostru,"

crisloregym
11th September 2010, 13:08
"Ne reamintim, Octavian Bellu, care se afla si el la prima mare competitie dupa revenirea la lot, spunea, in exclusivitate pentru site-ul nostru"??? Sau sa avem vreo surpriza??? Dar cred ca va fi acolo, sa vada exact cum reactioneaza fetele in concurs:D, ca tot zicea ca inca nu le cunoaste cum se comporta in astfel de situatii.

Edit: Ada, acuma vad ca ai pus si tu:P Gand in gand cu bucurie:D

Cata_RB
11th September 2010, 13:13
Aaaa...eu de-acolo inteleg ca e primul mare concurs pentru el in calitate de antrenor, de la revenire - oficial, pe hartie. Nu ca e acolo.
Dar e posibil, cine stie :D

mihafrancisc
11th September 2010, 13:22
Bafta fetelor!
Hai Romania!

stere78
11th September 2010, 14:32
Sunt aproape sigur că transmisiune live sau quick hits din calificări nu pupăm, așa că aș întreba când credeți că putem afla ceva cu certitudine. Înțeleg că avem "iscoade" în sală, să sper la niște clipuri sau să-mi iau gândul?

ancaqwe
11th September 2010, 14:50
Bafta!
Poate macar niste rezultate "live", dupa fiecare calificare in parte vom avea...

dracsor
11th September 2010, 14:59
E interpretabila fraza din art. Sper totusi sa fie dl. Bellu la concurs. Ar fi bine pt fete. Bafta, fetele!

imbo
11th September 2010, 14:59
-bafta fetelor!!!!!!!!!!

Anicia Juliana
11th September 2010, 15:02
Ioana e in sala. Eu voi merge maine.

Intre timp, am aflat ca in Belgia transmite maine postul Sporza. Nu am gasit nici un live stream, din pacate. Dar, sunt 20 de televiziuni din lume care vor transmite live (http://www.gymfed.be/nieuws.lasso?id=8543&pg=agd), deci e posibil sa se gaseasca vreo transmisie pe net. Fani din toata lumea, manifestati-va!:D

Un album foto de la antrenamentele de ieri (fetele noastre nu ajunsesera din cate vad):
http://www.gymfed.be/fotobank/photoset.lasso?set=72157624799451501

imbo
11th September 2010, 15:07
-ce emotii am!!!!!!eu le doresc sa se califice in toate finalele fetele noastre!!!!:yeah:
-dar cand o sa aflam rezultate de la competitie??????

Ada24
11th September 2010, 15:28
Cred ca au inceput si sariturile acum.Tare fetele!! :cheer:

mikeyy
11th September 2010, 15:35
A inceput incalzirea fetelor la paralele si sarituri, dar Ioana zice ca nu le-a vazut pe ale noastre deloc in sala :(
Oare sunt mai multe grupe de concurs?

Ada24
11th September 2010, 15:40
Poate sunt mai multe grupe pt ca sunt 18 gimnaste la sarituri si 21 la paralele.

dracsor
11th September 2010, 16:11
Trebuie sa fie mai multe grupe, altfel nu se explica. Offf, cate emotii!

mikeyy
11th September 2010, 16:30
Diana : 14000 media de la sarituri E pe locul 2 dupa o brazilianca. A doua sariura a fost din 4.8, dar prima saritura e putin cu semnul intrebarii. Nu am inteles nici eu prea bine ce a facut.
Belu cam suparat dupa ce a sarit Diana. Oare a incercat ceva nou? :D

Nu au voie sa filmeze....dar poate se descurca :)


Amelia se pregatea de paralele. Probabil sunt mai multe subdiviziuni, ca Ioana nu stia de ce Ama nu e la sarituri.
Sandra a sustinut-o pe Diana la sarituri, apoi a mers la paralele si vorbea cu Amelia. Frumos!

Ada24
11th September 2010, 16:32
Deci sunt acolo!:D (si Bellu)
Multumim de vesti.

mikeyy
11th September 2010, 16:34
Da, Belu e acolo...a stat cu Diana la sarituri.
La paralele e Lucian Sandu.

Nu mie trebuie sa-mi multumiti, ci Ioanei!

Cata_RB
11th September 2010, 16:34
Mersi!
4.8 trebuie sa fie salt inainte cu 180.

Nu conteaza daca nu au voie sa filmeze...le vedem intr-o saptamana :) Tot e bine ca avem "martori oculari" si vom sti cam ce au facut.

stere78
11th September 2010, 16:35
Nu mie trebuie sa-mi multumiti, ci Ioanei!

Îți mulțumim ție pentru că ții legătura cu Ioana :yes: . Ah, și apropo: câte avataruri cu Dana Silivaș! Mie-mi convine, ar putea să fie toate așa, la o adică.

Ada24
11th September 2010, 16:36
Multumim si tie si Ioanei. :D
Tare fetele! :cheer:

mikeyy
11th September 2010, 16:36
Ama: 14.500 (D: 6) la paralele.
Nota f buna la executie :ok:
Bravoo!

Eu as vrea sa vad prima saritura a Dianei. Din ce mi-a zis Ioana...am o banuiala, dar nu vreau sa-mi fac iluzii. :)

Ada24
11th September 2010, 16:38
Bravooo Ama! :cheer:

Cata_RB
11th September 2010, 16:39
Bineinteles ca ii multumim Ioanei! Si tie, pentru ca transmiti ce iti spune.

Sandra isi intra in rolul de lider si cu faptele, asa cum si trebuie.

Stii cumva daca brazilianca a facut sigur 2 sarituri? E inscrisa la toate cele 4 aparate si uneori clasamentele in timp real pe aparat amesteca gimnastele indiferent de numarul de sarituri.

Ada24
11th September 2010, 16:40
Cata -toate cele inscrise fac 2 sarituri. (cred :P)

mikeyy
11th September 2010, 16:40
Diana era pe 2 cu media de 14...iar pe primul loc brazilianca. Mai mult ca sigur a facut 2 sarituri.

stere78
11th September 2010, 16:40
Ama: 14.500 (D: 6) la paralele.
Nota f buna la executie :ok:
Bravoo!

Eu as vrea sa vad prima saritura a Dianei. Din ce mi-a zis Ioana...am o banuiala, dar nu vreau sa-mi fac iluzii. :)

O "iluzie" născută prin 2000 și tot mai folosită în ultima vreme, cumva?

EDIT: cât a avut Ama la execuție? Mi-e lene să fac și cea mai simplă scădere.

mikeyy
11th September 2010, 16:42
8.5 la executie, Flip :)

Ada24
11th September 2010, 16:42
o "iluzie" născută prin 2000 și tot mai folosită în ultima vreme, cumva?

Edit: Cât a avut ama la execuție? Mi-e lene să fac și cea mai simplă scădere.

14.500-6=8.5 ;)

Cata_RB
11th September 2010, 16:42
Mihai, mersi.

Filip, 8.5 [incepe scoala luni, e momentul sa ne antrenam la mate :P]

stere78
11th September 2010, 16:43
Mersi! Era tare greu... Tare, fetele! Își aduce aminte cineva cam ce scoruri avea Ama la paralele?

mikeyy
11th September 2010, 16:44
Nota la executie a Amei e foarte buna, tinand cont ca sunt si chinezoaicele prin zona.
Inseamna ca a lucrat foarte frumos!

Eu sunt bucuros....se incadreaza in media pt mondiale de care avem nevoie :P

Ada24
11th September 2010, 16:44
Deja ai facut medii?:D
Bravo Mihai! :cheer:

Cata_RB
11th September 2010, 16:45
Le-a facut demult :D Erau pe undeva pe forum.

stere78
11th September 2010, 16:46
Sunt convins că Mihai a adunat totalurile echipelor de top la competițiile mari, că le-a comparat și că mai are de completat cu notele de-aici și de la Naționale. Statistica, vorba lui, e o știință mult mai profundă decât pare.

Ada24
11th September 2010, 16:46
lol ok, nu am vazut
Sper ca de data asta sa ii iasa. :P

imbo
11th September 2010, 16:48
-100000 de multumiri de informatii !!!!!!!!
-wow cresc notele fetelor !!!!nu mai vreau note sub 14,000!!!!!!!!!!!!!!!!!

stere78
11th September 2010, 17:00
OK, am cercetat puțin - în calificările de la Europene, Ama a luat la paralele 13.825, iar în finala pe echipe a avut 13.975, cu plecare din 5.8. Aș zice că a progresat :-) .

ancaqwe
11th September 2010, 17:04
daca stie cineva olandeza...
Het uitkijken naar de Roemeense Ana Porgras heeft geloond! Ze turnde een knappe oefening aan de brug
http://twitter.com/gymfederatie

mikeyy
11th September 2010, 17:06
Ana Porgras: 14.350(6.1)
Yilin: 15.225
Wu: 14.775 (6.3)

Ama e pe 3.

Ada24
11th September 2010, 17:09
daca stie cineva olandeza...
Het uitkijken naar de Roemeense Ana Porgras heeft geloond! Ze turnde een knappe oefening aan de brug
http://twitter.com/gymfederatie

cu google translate

Looking out for the Romanian Ana Porgras has paid off! They turnde a clever exercise in the bridge
oare bridge e barna?:D

Cata_RB
11th September 2010, 17:09
Asa mi-a tradus si mie, dar nu inteleg :D
Nu prea poate sa fie barna, barna si solul sunt mai tarziu, e si pauza intre cele 2 jumatati de concurs.

mikeyy
11th September 2010, 17:10
Cica Ama e doar un zambet :)

Urmeaza sol si barna. E pauza acum.

Ada24
11th September 2010, 17:11
Asa mi-a tradus si mie, dar nu inteleg :D
Nu prea poate sa fie barna, barna si solul sunt mai tarziu, e si pauza intre cele 2 jumatati de concurs.

Or fi in cunostinta de cauza cei de la Federatia lor ca cei de la FRG.:drak:

Ada24
11th September 2010, 17:12
Cica Ama e doar un zambet :)

Urmeaza sol si barna. E pauza acum.

Ce bine. :)
Nu a mai facut sarituri? :hmm:

stere78
11th September 2010, 17:12
Cica Ama e doar un zambet :)

Dă, Doamne, să fie toate așa! Și așa să și rămână!

niagara64
11th September 2010, 17:18
cele care concureaza la etapele de cupa mondiala la sarituri trebuie musai sa arate 2 sarituri .Nu exista concurs de AA deci nu ar avea rost sa vina nimeni doar cu o saritura .
Nu e rau pana acum ...

Cata_RB
11th September 2010, 17:18
Cica Ama e doar un zambet :)


:ok:
Ea e serioasa de obicei, nu prea o vezi zambind larg :D

niagara64
11th September 2010, 17:20
:ok:
Ea e serioasa de obicei, nu prea o vezi zambind larg :D

Alta mentalitate la lot ... Daca ar fi fost schimbarea asta dupa Beijing...

ancaqwe
11th September 2010, 17:21
eee ce vesti bune! E bine si 14.3 pentru Ana la paralele. Ea probabil mai are timp de recuperat pana la mondiale :)
Oare vroiau sa zica un exercitiu destept la paralele?

Ada24
11th September 2010, 17:22
da, brug inseamna paralele

Cata_RB
11th September 2010, 17:29
Alta mentalitate la lot ... Daca ar fi fost schimbarea asta dupa Beijing...

Nu chiar. Asa e firea ei, asa era si ca junioara si in afara salii.

myrab3la_19
11th September 2010, 17:33
Multumim pentru informatii Ioana si Mihai :).
Cum Diana nu prea rateaza DTY -ul imi cam dau seama de ce s-a suparat Bellu...lasa ca poate iese in finala :D..cat mi-as dori sa putem vedea maine sa vedem si daca a mai curatat asa executia.
Pentru Ana nu-mi fac griji,si-a recuperat destul de bine paralelele ,ba chiar mai are 0.2 in maneca.
Pentru Ama sunt fericita!!!!! Ma bucur ca a reusit sa ajunga la 6 la paralele fara sa plateasca prea mult cu executia.
Bafta mai departe fetelor!!!Am emotii si pentru Sandra...Hai fetelor!!!:yes:

niagara64
11th September 2010, 17:36
Nu chiar. Asa e firea ei, asa era si ca junioara si in afara salii.

pai asta spuneam...de ce nu zambea si acum un an la concursuri ? Cu atat mai mult daca asta e firea ei ...

imbo
11th September 2010, 17:52
-si eu am emotii pt Sandra!!!!!hai fetelor!!!!!!!!:cheer:

mikeyy
11th September 2010, 18:40
Sandra a luat 13.900 la sol (D:5.8) A primit o penalizare de 0.3 pt iesire din covor (la a doua diagonala).
Melodia e cea din reportajul TVR.

A avut si intrare artistica.

Tracoromana
11th September 2010, 18:47
Sper sa se califice

ela_diana
11th September 2010, 19:10
La sol concureaza si Diana ?

MitzGym
11th September 2010, 19:10
si care au fost diagonalele sandrei?
adica ce elemente a avut pe diagonale?

Ada24
11th September 2010, 19:14
La sol concureaza si Diana ?

Da.

mikeyy
11th September 2010, 19:22
Belu e suparat rau...
Diana 13.8 la sol....

Dar la barna...Ana a facut fara greseala (doar un pas la coborare)
14.825 (din 6.1). Ioana spune ca Ana era tare bucuroasa la final.
Bravo Ana! :ok:

imbo
11th September 2010, 19:27
-bravo Ana !!!!
-si eu sunt dezamagita pentru Sandra si Diana !!!oare se califica in finala????:(

mikeyy
11th September 2010, 19:29
Da, se califica. Deocamdata sunt pe 1 si pe 2.

imbo
11th September 2010, 19:30
-hmmmm de obicei la sol sunt notele mai mici nu???

myrab3la_19
11th September 2010, 19:30
Eu cred ca se califica...asta pentru ca nu e cine stie ce concurenta.

mikeyy
11th September 2010, 19:31
Cred ca mai e Ama sa concureze la barna.

dracsor
11th September 2010, 19:32
Bravoooooo! Sunt asa fericita ca schimbarile sunt in bine. Hai, fetele, tareee!

deni
11th September 2010, 19:35
Hai Ama!!!!!!!!
Felicitari fetelor pentru cum s-au mobilizat!iar maine sa se descurce si mai bine!

imbo
11th September 2010, 19:36
-mi-a placut punctajul de la paralele 14,500 Ama si 14,380 Ana????
-au crescut fetele la paralele !!!asta e de bine!!!!!
-pana la ce ora tine ????sa vedem cum s-au calificat!!!
-la ce ora sunt stirile sportive la TVR 1????

MitzGym
11th September 2010, 19:37
dar pe twitter nu au mai zis nimic

Tracoromana
11th September 2010, 19:41
Hai fetelor! 101 users asteapta cu sufletul la gura. Parca ar fi CM.

stere78
11th September 2010, 19:41
-la ce ora sunt stirile sportive la TVR 1????

Pe la vreo opt și jumătate-nouă fără douăzeci.

onlyme88
11th September 2010, 19:42
So...sa inteleg ca doar pe Diana am avut-o la sarituri? Fara Ama?
Si mie imi par mici notele de la sol, dar fara termen de comparatie nu ne prea putem forma o imagine clara...

MitzGym
11th September 2010, 19:47
fata de europene eu zic ca se vede un mic progres

Ada24
11th September 2010, 19:49
Bravo Ana la barna!
Bravo fetelor!

:cheer:

myrab3la_19
11th September 2010, 19:53
Nu ma asteptam ca Ana sa se prezinte asa bine dupa accidentarea pe care a avut-o.Si Ama s-a descurcat bine,sper ca si barna o va duce frumos pana la capat.Nu prea inteleg nota Dianei la sol dar probabil a facut si ea greseli..poate nu si-a facut exercitiul cu dublu intins..in fine aflam noi.Si la Sandra eu spun ca e destul de bine.Stiti cum e acum la sol cu pasii la aterizare.Un mic pas la fiecare diagonala si din start se scad 0.4.La Sandra speram mai mult la dificultate.Succes maine!

mikeyy
11th September 2010, 19:53
Uf...si prima veste mai putin buna :(

Amelia doar 12.700 la barna (4.7)
Ezitari si nu a facut coborarea deloc....:(
Locul 12 momentan

Ana a ramas pe locul 1.
Wu a primit 14.7


Rezultatele de la sarituri-fete: http://www.gymfed.be/images/File//Resultaten2010/AGD/WC-Ghent-WAG-Qual_VAULT.pdf
Si paralele: http://www.gymfed.be/images/File//Resultaten2010/AGD/WC-Ghent-WAG-Qual_UNEVEN-BARS.pdf

myrab3la_19
11th September 2010, 19:58
Of..sper sa nu fi patit nimic Ama.

imbo
11th September 2010, 20:03
-la stirile sportive eu nu am vazut nici o stire de la Ghent!!!
-offf ce pacat pentru Ama!!!eu sper sa fie bine,sa nu fi patit nimic!!!:(

MitzGym
11th September 2010, 20:06
pierde 0,5p pt ca nu a facut-o(cerintele obligatorii)
alte 0,2p pt bonificatii(B+B+E)
alte 0,5p pt ca sunt cele mai dificle elemente plus coborarea
EDIT:

Rezultatele de la sarituri-fete: http://www.gymfed.be/images/File//Resultaten2010/AGD/WC-Ghent-WAG-Qual_VAULT.pdf
Si paralele: http://www.gymfed.be/images/File//Resultaten2010/AGD/WC-Ghent-WAG-Qual_UNEVEN-BARS.pdf
eu nu pot sa vad rezultatele,nu merge
daca se poate dai copy si paste te rog

imbo
11th September 2010, 20:16
-mikeyy nu mai sti nimic de Ama??????

mikeyy
11th September 2010, 20:17
Nu, nu mai stiu nimic. Asta e tot ceea ce mi-a zis Ioana.

Ada24
11th September 2010, 20:19
Ce se intampla cu Ariella? Sarituri doar din 5.00:o:

LuisaGym
11th September 2010, 20:31
Ariella a fost bolnava vara asta (virus?). Cred ca nu e refacuta.

Tracoromana
11th September 2010, 20:32
Originally Posted by MitzGym
eu nu pot sa vad rezultatele,nu merge
daca se poate dai copy si paste te rog

Uite Mitz rezultatele la sarituri.

1 104 NUNES GOMES Adrian Geovana 1990 BRA
5.000 9.200 14.163
5.000 9.125
2 125 CHELARU Diana Maria 1993 ROU
5.800 8.775 14.000
4.800 8.625
3 111 WONG Hiu Ying Angel 1987 HKG
5.200 8.625 -0.10 13.925
5.000 9.125
4 133 KAESLIN Ariella 1987 SUI
5.000 8.875 13.888
5.000 8.900
5 114 TOTH Renata 1994 HUN
5.000 9.100 -0.10 13.825
5.000 8.650
6 139 LOPEZ Jessica 1986 VEN
5.000 9.000 -0.10 13.725
4.400 9.150
7 108 GIL ORTIZ Jessica 1990 COL
5.300 8.925 13.575
2 5.000 7.925
8 118 KARMAKAR Dipa 1993 IND
5.000 8.725 13.425
4.600 8.625 -0.10
9 130 KYSSELEF Tjasa 1993 SLO
4.400 8.750 13.388
5.000 8.625
10 112 BOCZOGO Dorina 1992 HUN
5.000 9.050 13.375
5.000 7.700
11 121 SEE TENG Cheong 1993 MAS
5.000 8.900 13.175
4.600 7.850

si primele 10 la paralele:

1 107 YANG Yilin 1992 CHN China - China 6.500 8.725 15.225
2 106 WU Liufang 1994 CHN China - China 6.300 8.475 14.775
3 128 RACEA Elena Amelia 1994 ROU Romania - Romania 6.000 8.500 14.500
4 127 PORGRAS Ana 1993 ROU Romania - Romania 6.100 8.250 14.350
5 139 LOPEZ Jessica 1986 VEN Venezuela - Venezuela 5.400 8.150 13.550
6 109 MILLOUSI Vasiliki 1984 GRE Greece - Grece 5.400 7.875 13.275
7 112 BOCZOGO Dorina 1992 HUN Hungary - Hungary 5.400 7.800 13.200
8 133 KAESLIN Ariella 1987 SUI Switzerland - Switzerland 5.200 7.450 12.650
9 120 RABINOVITZ Roni 1993 ISR Israel - Israel 5.100 7.425 12.525
10 104 NUNES GOMES Adrian Geovana 1990 BRA Brazil - Brasil 5.000 6.975 11.975

Cata_RB
11th September 2010, 20:33
Mersi pentru informatii!

Daca nu ma insel, 5.8 iesea ce ma gandeam eu ca o sa aiba Sandra la sol, adica 3 diagonale, nu 4.

Pe Diana asa o taxau de obicei...ati uitat notele de 13.5 de la mondiale? La europene a mai plusat la dificultate si poate nici n-au taiat tot ce s-ar fi putut la executie. Sunt curioasa ce nota de plecare a avut.
Partea buna e ca daca Belu era suparat, e clar ca in antrenamente merge mult mai bine. Ea e tare agitata in concurs...poate vor reusi sa o cizeleze putin la acest aspect.

Ciudat ce s-a intamplat cu Ama la barna...hmmm...

Edit: Sa se fi lovit Ama la glezna, de exemplu, de cand au ajuns acolo? Ceva usor, bineinteles, altfel nu o lasau sa concureze. Asta ar explica absenta de la sarituri si coborarea lipsa + problemele de la barna.

Alta viata la inele pentru Van Gelder: 15.35 (6.4). Diferenta ca de la cer la pamant fata de notele D si E de acum cateva zile.

Cata_RB
11th September 2010, 20:47
Barna: http://worldcupgymnastics.be/wp-content/uploads/2010/09/WAG-Qualifications_BEAM_simpl.pdf
Sol: http://worldcupgymnastics.be/wp-content/uploads/2010/09/WAG-Qualifications_FLOOR_simpl.pdf

Scuzati posturile consecutive, asa se vede mai bine.

Ada24
11th September 2010, 20:51
Te scuzam.:P Multumim pt linkuri.:D
Ce imi place sa o vad pe Ana prima la barna. :cheer:

MitzGym
11th September 2010, 21:01
mersi flavia
super notele E ale dianei de la sarituri
dar va rog,dat copy si paste si la barna si sol

Auré_Gym
11th September 2010, 21:05
Ce bine să mai vedem Sandra pe locul 1 la sol chiar dacă n-a luat cea mai mare notă posibilă cu codul !

Tracoromana
11th September 2010, 21:35
dar va rog,dat copy si paste si la barna si sol

Barna
1 127 PORGRAS Ana 1993 ROU 6.100 8.725 14.825
2 106 WU Liufang 1994 CHN 6.100 8.600 14.700
3 135 GALIULINA Luisa 1992 UZB 6.000 8.425 14.425
4 107 YANG Yilin 1992 CHN 5.200 8.900 14.100
5 139 LOPEZ Jessica 1986 VEN 5.700 8.300 14.000
6 102 SCIANGUETTA Floriane 1994 BEL 5.100 8.600 13.700
7 120 RABINOVITZ Roni 1993 ISR 5.700 8.000 13.700
8 122 TRACIE Ang 1993 MAS 5.300 8.375 13.675
9 112 BOCZOGO Dorina 1992 HUN 5.100 8.375 13.475
10 111 WONG Hiu Ying Angel 1987 HKG 5.100 8.350 13.450
11 109 MILLOUSI Vasiliki 1984 GRE 5.800 7.700 -0.10 13.400
12 110 MITRAKOU Paschalina 1988 GRE 5.200 8.125 13.325
13 113 DIVEKY Luca 1994 HUN 5.100 8.125 13.225
14 104 NUNES GOMES Adrian Geovana 1990 BRA 4.800 8.100 12.900
15 128 RACEA Elena Amelia 1994 ROU 4.700 8.000 12.700
16 133 KAESLIN Ariella 1987 SUI 5.600 6.975 12.575
17 130 KYSSELEF Tjasa 1993 SLO 4.900 7.600 12.500
18 108 GIL ORTIZ Jessica 1990 COL 5.300 7.125 -0.10 12.325
19 138 VOLODCHENKO Irina 1994 UZB 4.500 7.750 12.250
20 121 SEE TENG Cheong 1993 MAS 5.300 7.000 -0.10 12.200
21 131 NOVAK Fiona 1994 SLO 5.000 7.050 12.050
22 116 DAS Priti 1989 IND 4.600 7.350 -0.10 11.850

sol
1 126 IZBASA Sandra Raluca 1990 ROU 5.800 8.400 -0.30 13.900
2 125 CHELARU Diana Maria 1993 ROU 5.800 8.000 13.800
3 112 BOCZOGO Dorina 1992 HUN 5.300 8.400 13.700
4 100 CROKET Julie 1994 BEL 5.400 8.200 13.600
5 106 WU Liufang 1994 CHN 5.300 8.250 -0.10 13.450
6 139 LOPEZ Jessica 1986 VEN 5.100 8.225 13.325
7 120 RABINOVITZ Roni 1993 ISR 5.200 7.850 13.050
8 114 TOTH Renata 1994 HUN 5.300 7.775 -0.20 12.875
9 121 SEE TENG Cheong 1993 MAS 5.200 7.675 12.875
10 135 GALIULINA Luisa 1992 UZB 5.300 7.750 -0.50 12.550
11 133 KAESLIN Ariella 1987 SUI 5.300 7.400 -0.30 12.400
12 131 NOVAK Fiona 1994 SLO 4.900 6.875 11.775
13 138 VOLODCHENKO Irina 1994 UZB 5.000 6.450 11.450
14 104 NUNES GOMES Adrian Geovana 1990 BRA 5.000 6.400 11.400
15 101 EGGERMONT Jolien 1993 BEL 5.000 6.225 11.225
16 129 KAMNIKAR Ivana 1993 SLO 4.800 6.200 11.000
17 122 TRACIE Ang 1993 MAS 5.200 5.750 -0.30 10.650
18 116 DAS Priti 1989 IND 4.500 6.025 -0.20 10.325
19 117 JOGLEKAR Roma 1994 IND 4.000 4.400 8.400

cineva_cineva
11th September 2010, 21:35
Va multumesc frumos pentru toate vestile! Mihai si Ioana, ati facut o echipa frumoasa! Eu am citit acum totul, dar de la inceput... si am trait un pic emotiile. M-am bucurat de Diana si m-am bucurat cand am auzit ca Octavian Belu era suparat... La fel ca si Catalina, m-am gandit si eu ca daca el e nemultumit, sigur trebuia sa ii iasa mai bine. Sper ca Diana sa isi revina si sa isi controleze mai bine emotiile... Si cred ca pe parcurs va reusi. Ma bucur si pentru revenirea Sandrei si abia astept sa vad toate filmuletele. Am mari emotii in legatura cu Ama si astept cu nerabdare vesti... sper sa fie bine, sa nu se fi intamplat ceva. Am lasat-o, ca de obicei, pe Ana la urma... pentru ca din nou m-am bucurat cel mai mult pentru ea... Oricat de mult as tine la fiecare din fete si ma bucur pentru fiecare, cand e vorba de Ana emotiile mele cresc de cateva ori in plus. Asa ca atunci cand am citit de paralelul ei m-am bucurat tare mult, si cand am citit si de barna... Offf, ce mult ma bucur ca si-a dus ambele aparate bine si sunt sigura ca pana la Mondiale va fi foarte bine, numai sa fie bine, sanatoasa! Bravo, fetelor, si tare maine in finale!

stere78
11th September 2010, 21:51
Ce bine să mai vedem Sandra pe locul 1 la sol chiar dacă n-a luat cea mai mare notă posibilă cu codul !

Câtă dreptate ai! Chit că nota nu e tocmai liniștitoare în perspectiva Mondialelor. Și mai frumos îi stă Anei pe primul loc, numai acolo vreau s-o văd de-acum înainte. Bravo, fetelor, tare mâine!

Tracoromana
11th September 2010, 21:57
Sunt sigura ca Ama ar fi fost in topul clasamentului langa Ana daca nu se intampla aceasta ratare, a carei cauza inca nu o cunosc. Sper ca nu s-a accidentat.

crisloregym
11th September 2010, 22:37
Ioana, Mihai, multumim tare tare mult pentru vesti si pentru ca ne-ati tinut la curent cu toate notele si exercitiile. Ma bucura urmatoarele rezultate: Ana Porgras la barna, Amelia la paralele (executie mai buna decat Liufang!!!). Ana la paralele trebuie sa poata mai mult, sa se apropie de nivelul din 2009:D. La sol sunt note relativ mici de plecare, sper ca in finala sa fie mai bine si la executie. Nu pricep ce s-a intamplat cu Ama la barna, nu-i sta in fire sa faca o barna praf in stilul asta, in mod sigur s-o fi intamplat ceva, mai ales ca a fost retrasa si din finala de la sarituri. Sper sa fie bine, ar fi prea tarziu pentru o accidentare si avem nevoie de ea la Mondiale!!! Doamne ajuta pentru maine!!!

Anicia si Ioana, sa aveti parte de un concurs cat mai frumos maine si de imnul Romaniei cantata in sala;)
Fetelor noastre le urez bafta si Doamne ajuta sa fie totul bine la Amelia!!!

Clau93
11th September 2010, 22:54
Felicitari fetelor!! La sarituri, Diana cred ca a facut un dublu grupat inainte, pentru ca saritura a 2-a care a facut-o la europene a fost mai dificila...cel putin asa cred eu.

MitzGym
11th September 2010, 23:10
eu cred ca a facut ronda cu 180 si dublu echer inainte
sau un jumate de surub grupat
sariturile astea 2 au dificultate 4.8

Cata_RB
11th September 2010, 23:13
Inclin sa cred ca a facut stand pe maini salt inainte grupat cu 180. Asta deoarece saritura ei obisnuita [adica pe care a inceput sa o faca la internationale si apoi la CE] e cu 360, nu 180...si probabil a usurat-o.

AuriB
11th September 2010, 23:18
http://romgym.ro/?p=3525

Clau93
11th September 2010, 23:50
Inclin sa cred ca a facut stand pe maini salt inainte grupat cu 180. Asta deoarece saritura ei obisnuita [adica pe care a inceput sa o faca la internationale si apoi la CE] e cu 360, nu 180...si probabil a usurat-o.

Exact asa cred si eu. Oare a avut probleme la DTY? Mi se pare mica nota :confused:.

De pe "Gymworld" Softke spune asta: I have videos of Chelaru VT and FX, Porgras UB and BB, Racea UB (no BB, battery down) and Izbasa FX. Racea did her ff-ff and pushed of, but performed a single layout (IIRC). But I think one of her teammates saw something was wrong, because it looked like they were panicking a bit. Both FX were very entertaining!

Are niste filmulete dar numai maine le putem vedea. Eu nu inteleg clar ce a vrut sa zica de Racea, dar se pare ca a facut flick+flick si doar un salt intins la aterizare. Crede ca cineva din echipa a vazut ca ceva nu merge bine si s-au speriat putin. Ambele exercitii la sol au fost foarte 'entertaining', adica distractive. Cred ca Chelaru si-a pastrat muzica la sol de la Europene.

Cata_RB
11th September 2010, 23:59
Comparand cu CE, nu e mica nota pe DTY...e chiar mai mare :P E drept ca poate nu s-a notat asa strict.

Interesant ce spune despre Ama, multumim. Deci a batut ca de dublu echer...dar fara element. Asta e chiar ciudat.

Clau93
12th September 2010, 00:02
Tot ma gandesc cum a fost depasita de gimnasta din Brazilia care are sarituri cu nota de plecare mai mica.

Asa cred si eu, umpic ciudat.

mikeyy
12th September 2010, 00:07
Barna Anei e pe drum :)
Mi-a trimis-o Ioana si acum o incarc pe youtube.
Doar atat a reusit sa-mi trimita in seara aceasta.

E ceva schimbat in stilul Anei....e mai agresiva, sau asa mi se pare mie. Oricum foarte frumos. Imi era tare dor!
Imediat!

Clau93
12th September 2010, 00:11
:yes: Asteptam cu nerabdare!!

Cred ca si faptul ca a crescut si s-a maturizat spune asta, si mai ales ca B&B s-au intors! Acuma cred ca 'ataca' barna!

Wu Liufang: http://www.youtube.com/watch?v=BcbHgHp99ig
Yang Yilin: http://www.youtube.com/watch?v=L3I5vUr3Qbo

Ada24
12th September 2010, 00:13
E ceva schimbat in stilul Anei....e mai agresiva, sau asa mi se pare mie. Oricum foarte frumos.

Cred ca e amprenta dnei Bitang.:D

Ada24
12th September 2010, 00:32
Am gasit 2 filmulete cu China la paralele aici
http://www.youtube.com/user/ohwhatamesswemade

imbo
12th September 2010, 00:35
-abia asteptam filmuletele!!!!macar cu Ana!!!!!:ok:

mikeyy
12th September 2010, 00:41
3 cuvinte: eleganta, siguranta si agresivitate
Ana Porgras: http://www.youtube.com/watch?v=KSofoMtkjUw

Inca nu e 100% procesat, deci calitatea inca nu e ok...dar in cateva minute va fi tocmai bun :)

Multumim Ioanei!

Ada24
12th September 2010, 00:42
Paralele Ana -via IG

http://www.youtube.com/watch?v=0_Dyvb8T5F0

imbo
12th September 2010, 00:46
-WOW !!!!!!!!!Ana executa cu foarte multa usurinta elementele de la barna,da senzatia ca s-ar juca!!!!!!
-100000 de multumiri Ioanei!!!!!si tie!!!!!

Cata_RB
12th September 2010, 00:47
Multumesc frumos!
Si-a schimbat putin urcarea Ana :) Nu are saltul intins, cum ma asteptam dupa nota D, si vad ca nici pirueta cu piciorul la 90, insa aia era doar "rezerva" in caz ca nu primeste cloche-ul, nu i se numara.

Frumos si paralelul! Putin tarziu intors la 540 si cam atat. Ar putea sa invete de la ea chinezoaicele cum se face trecerea pe bara mare :D

crisloregym
12th September 2010, 00:49
Multumim, Ioana, pentru barna Anei!!!! Nu stiu ce sa spun, imi pare rau ca e mai scurta intrarea fata de ce avea ea inainte. De asemenea, nu mai are pirueta cu piciorul la 180 de grade si mai este un element de coregrafie care este scos si care imi placea mult:( (un fel de trei sferturi de pirueta cu picioarele incrucisate)...insa parca arata mai bine cuibul, de cloche cu piciorul la cap nu mai zic, Ana il executa extraordinar!!!

La paralele mi se pare ca a ferit piciorul la aterizare, sper sa mi se para doar.
Doamne ajuta sa fie sanatoase fetele astea!!!!

Edit: Deci oricum nu i s-ar numara pirueta cu piciorul la 180?
Intr-adevar, arata asa de bine Ana...daca ar mai fi compulsories, Ana ar fi la fel de exceptionala ca Daniela Silivas, la cat de frumos executa tot:)

imbo
12th September 2010, 00:49
-Ana are un bandaj la piciorul drept!!!

crisloregym
12th September 2010, 00:52
E piciorul ranit la Europene...cred (si sper) ca il protejeaza si ca nu o jeneaza prea tare.

Ada24
12th September 2010, 00:56
Ar putea sa invete de la ea chinezoaicele cum se face trecerea pe bara mare :D

:happy De acord.:P

Si mie imi placea mult elementul ala de coregrafie de care zice crisloregym, dar sincer ma asteptam la schimbarea prioritatilor in excercitiile de la barna ca sa zic asa...:P

mikeyy
12th September 2010, 01:00
Nota Anei iese 6.2 la barna...undeva a pierdut 1 zecime....
Hmmm...oare unde? :D

dracsor
12th September 2010, 01:12
Mi-a placut Anuska mult de tot. Extraordinara la barna! Sigura pe ea si eleganta. Abia astept sa vad si restul fetelor. Totusi, ce s-o fi intamplat cu Ama-chan la barna? Si de ce nu a facut sariturile?

stere78
12th September 2010, 01:17
Habar n-am unde pierde Ana zecimea aia, chiar nu-mi dau seama. Se mișcă regește, dar mi-e și mie ciudă că nu mai face pirueta cu piciorul la cap și nici elementul ăla de coregrafie despre care vorbea Cris. Aș mai vrea să-și recupereze și saltul întins. Dar acum nu fac decât să caut noduri în papură: s-a recuperat bine și pare foarte sigură. Cum de nu a luat nouă sau peste la execuție chiar nu știu. Poate mă lămuriți voi :-). Apropo de execuție, la paralele pirueta de pe bara mare vine foooooarte târziu, cred că pierde zdravăn acolo și că o mai și încurcă la desprindere. Mor de curiozitate s-o văd și pe Ama. Până una-alta, ce spunea domnul Bellu pare să se confirme - siguranță și execuție.

Ioana și Mihai, sunteți grozavi! O mie de mulțumiri. Nota 16.000!

Clau93
12th September 2010, 01:26
Felicitari Anei!! Exercitii superbe! Umpic mai diferit la barna, dar poate mai schimba exercitiul pana la mondiale. Vreau sa spun si eu ca la paralele pierde la pirueta cu 1.5, dar in schimb are forma superba!!

Multumim Ioana!:ok:

AuriB
12th September 2010, 01:34
http://www.youtube.com/watch?v=MAzJ0P0UNLQ&feature=channel
Solul Sandrei.

mikeyy
12th September 2010, 01:45
Nu prea imi place coregrafia. E prea statica....
Dar ma bucur ca si-a bagat pirueta dubla cu piciorul la 90. :ok:

dracsor
12th September 2010, 01:47
Nu e integral solul. Nu am vazut decat 3 diagonale. Trebuie sa spun ca mai are de repetat. Dar dupa atat timp, e de inteles. Bravo!

mikeyy
12th September 2010, 01:53
Solul e facut pt 3 diagonale...nu cred ca vom vedea a patra diagonala. Nu prea mai are unde o bage in structura exercitiului.

stere78
12th September 2010, 02:07
Măcar am lămurit controversa legată de muzică - are și "Hava Nagyla", și "Kalinka"! Prima mea îngrijorare e legată de nota D - cât ar fi dacă primește tot? Suficient cât să se bată pentru podium la Mondiale? Coregrafia de la jumătate - cam de pe la secunda 34 încolo - nu mă dă nici pe mine pe spate, dar cap-coadă mi se pare bună. Bucățile iuți de muzică sunt bine "jucate", îmi place mult și partea de început, imediat după pirueta dublă. Mai are de lucrat, aterizările sunt defectuoase, dar după un an de pauză să-i dăm Sandrei ce-i al Sandrei: arată chiar foarte bine! Ba aș îndrăzni să spun că n-am văzut-o niciodată atât de expresivă.

mikeyy
12th September 2010, 02:13
Daca primeste toate elementele cred ca nota ar fi 6.0:
- tsukahara (E)
- 540 (C) + 1080 (E) + 0.2
- 900 (D) + 360 (C) + 0.2
- pirueta dubla cu piciorul la 90 (D)
- pirueta tripla (C)
- Gogean (D)

stere78
12th September 2010, 02:16
Țțțțțțț, Beth a avut 6.2 la Europene. Fără coregrafie, ce-i drept, bâțâiala aia nu se pune. Ar putea să recupereze oare Sandra suficient la nota E? După cum arată acum, nu prea, dar ceva vreme - puțină! - tot mai e.

EDIT: mersi pentru răspunsul detaliat, Mihai. M-am mirat și eu puțin că mai face Tsukahara, tocmai de la ea i s-a tras.

EDIT 2: articol sec în ProSport: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/gimnastica/izbasa-si-porgras-locul-i-in-calificari-la-cm-de-la-gent-7198014 .

niagara64
12th September 2010, 03:06
Ana este reinventata .Este altceva ... Absolut e pe drumul cel bun .
Sandra...inca slab , inca in cautari .De asta pare si asa saracacioasa in a doua parte coregrafia .Nu au cum sa-i bage mai mult pentru ca deocamdata nu are suflu pentru mai mult . Altfel nu e rea coregrafia si pare sa i se potriveasca ...Cu o conditie sa aiba rezistenta fizica si suficiente repetari .Deocamdata nu o face fluid ci pe bucati .

mihafrancisc
12th September 2010, 08:26
Felicitari fetelor!!!
Stiti ceva de Ama? Sper sa fie bine.

cineva_cineva
12th September 2010, 08:33
Pentru ca Mihai nu a mai apucat aseara sa scrie, si pentru ca si eu cunosc sentimetul si ingrijorarea, o sa imi permit sa scriu eu in locul lui. L-am intrebat si eu tarziu azi-noapte ce stie de la Ioana si a zis ca e ok cu sanatatea Ama, deci... a fost probabil o clipa de neatentie. Ma bucur ca e bine si sper ca momentul asta sa o invete pe viitor! Multumesc inca odata lui Mihai ca aseara nici eu nu puteam adormi de emotia ''ce o fi cu Ama''

Andraf
12th September 2010, 08:45
Un alt video cu solul Sandrei (sursa IG), se vede bine intro-ul si finalul exercitiului
gDFF52yxX8U&feature=channel

mihafrancisc
12th September 2010, 08:54
Pentru ca Mihai nu a mai apucat aseara sa scrie, si pentru ca si eu cunosc sentimetul si ingrijorarea, o sa imi permit sa scriu eu in locul lui. L-am intrebat si eu tarziu azi-noapte ce stie de la Ioana si a zis ca e ok cu sanatatea Ama, deci... a fost probabil o clipa de neatentie. Ma bucur ca e bine si sper ca momentul asta sa o invete pe viitor! Multumesc inca odata lui Mihai ca aseara nici eu nu puteam adormi de emotia ''ce o fi cu Ama''
Multumesc Amalia!

Tracoromana
12th September 2010, 08:55
Andra, ai fost cu cateva secunde mai rapida in postarea acestei variante.
Ce sa spun de Sandra? Ea arata super. Exercitiul insa inca nu-i legat, nu-i dinamic si Sandra parca paseste pe oua, da senzatia ca nu stie ce urmeaza. O contributie are si muzica care si ea e din 2 parti distincte si nu sugereaza continuitate. Cuvantul potrivit pentru coregrafie l-a gasit Niagara - saracacioasa.

ioanavol
12th September 2010, 09:15
Buna tuturor,

Nu va faceti griji - Ama este bine, nu parea sa aiba nimic. Imi cer scuze daca v-am facut sa va ingrijorati...Nu stiu insa de ce n-a facut sarituri si de ce a abandonat la barna )asa a parut, ca a abandonat finalul, nu parea sa fi aterizat deviat / dar o sa vedeti si/n filmulet'. In ceea ce priveste ingrijorarea Sandrei si Anei - nu m-am prins nici eu de ce s-au dus in fata la un moment dat in timpul ex Ameliei - eram chiar in spatele lor, dar nu am auzit nimic.

Azi-noapte am uploadat pe transfer.ro filmuletele ce le mai aveam cu fetele noastre, cand are timp Mihai poate reuseste sa le puna pe Youtube (aici la hotel a mers groaznic netul).

Solul Sandrei nici pe mine nu m-a impresionat, vad ca si voi aveti aceeasi parere...dar probabil ca e in lucru, o sa vedem ceva mult mai bun la Mondiale (cel putin sper). Oricum, Sandra arata f bine fizic, de acum incolo cred ca e loc numai sa creasca.

Celelalte fete arata si ele ff bine, frumoase ca de obicei si cu o mina pozitiva. In afara de Diana, care mi s-a parut cam stresata.

Dintre celelalte fete mi-au placut f mult chinezoaica Wu si venezueleanca Lopez.

cineva_cineva
12th September 2010, 09:38
Multumim frumos, Ioana pentru noutati! Sper sa ai parte de un concurs frumos azi... Daca afli cumva de televiziuni care transmit azi concursul sa ne anunti si pe noi sa cautam online!:) Si daca vorbesti cu fetele sa le pupi din partea noastra, a tuturor! Multumim pentru tot si asteptam filmuletele!

myrab3la_19
12th September 2010, 09:40
Va multumesc pentru filmulete,nu speram sa apara asa repede :P
Sandra arata bine fizic...cam inceata ce-i drept.Mainile si le misca mai bine acum dar parerea mea e ca mai puteau baga coregrafie pe acolo pe undeva.
Putin schimbate paralelele Anei probabil cu intentia de a mari nota E ,astfel maxim 6.2 poate obtine la dificultate si pirueta aia e tot tarzie..
Ma bucur ca Ama n-are nimic..poate a patit ca Liukin in 2007 cu coborarea,bataie proasta.

ioanavol
12th September 2010, 09:43
Si....dedicatie pt Mihai...paralelele Ameliei
http://www.youtube.com/watch?v=rbLKsncs1MM

mihafrancisc
12th September 2010, 09:46
Si....dedicatie pt Mihai...paralelele Ameliei
http://www.youtube.com/watch?v=rbLKsncs1MM

Multumim Ioana!

Andraf
12th September 2010, 09:47
Eu cred ca judecam mult prea dur acest sol al Sandrei prin prisma solului ei cu care a castigat medalia olimpica.
Ganditi-va ca Sandra vine dupa o accidentare foarte serioasa, ca ea are o anume conformatie, statura, nu putem avea pretentii sa o vedem topaind ca un copil de 14-15 ani.
In plus este prima ei iesire in concurs dupa mai bine de 1 an, poate sa aiba emotii si sa nu fi reusit sa dea tot ce poate/stie in acest moment.
Stiu ca e foarte tentant sa facem comparatii insa trebuie sa tinem cont de toate imprejurarile si circumstantele.
Nu e ca si cum am avea un CD player si am apasa pe un buton PAUSE si apoi pe un alt buton PLAY, iar muzica ar porni de acolo de unde am oprit-o.
Pe mine ma intereseaza ca solul ei sa arate foarte bine la mondiale si nu neaparat acum. Intr-adevar pentru moralul ei e foarte bine ca acum sa castige aceasta finala. Si sa aibe o evolutie pozitiva pana la mondiale. Eu am incredere in ea si in puterea ei de munca.

Inca nu am vazut nici un video al Dianei sau al Ameliei...bafta fetelor!
Tare Ana, Amelia, Diana si Sandra!!!

cineva_cineva
12th September 2010, 09:50
Multumesc, Ioana! In sfarsit am vazut-o si pe Ama, multumesc frumos. Nu faci o dedicatie si pentru mine cu solul Dianei? Te rooog! :)

ioanavol
12th September 2010, 09:50
Cu placere. Acum ma duc la masa si sper ca pana plec sa uploadeze si solul Dianei pe Youtube.

In rest cred ca numai sariturile Dianei nu le/ati vazut, nu/i asa (scuzati punctuatia, tastatura imi face figuri)

EDIT&plusmn; da, Amalia, va fi dedicatie pt tine solul Dianei:)

Andra, sa stii ca Sandra m/a impresionat, arata f bine si e peste tot si le incurajeaza pe celelalte fete. Dar solul nu e impresionant nu neaparat din cauza ei, ci a coregrafiei...incepe ff frumos si cand s/a incins lumea cu aplauzele incepe o bucata lenta...iar cand e rapid din nou ritmul Sandra e intr/un colt in loc sa faca o linie acrobatica. Am vazut coregrafii mult mai dragute aici la gimnaste mult inferioare Sandrei.

cineva_cineva
12th September 2010, 09:52
Ce bineeee! Multumesc, Ioana!!!!!!! Sper sa reusim sa vedem si solul Dianei! Daca nu... poate il pune Mihai! Da, sariturile Dianei, dar si barna Ameliei... sau am pierdut eu ceva?

ioanavol
12th September 2010, 09:55
Asa cred si eu...tu Amelia ai timp si posibilitate sa le pui= Ca/ti trimit si tie linkul.

Clau93
12th September 2010, 10:15
Foarte frumos exercitiul la paralele a lui Amelia. Hand stands sunt excelente!
Articol in IG: http://intlgymnast.com/index.php?option=com_content&view=article&id=1897:romania-greece-on-top-in-ghent&catid=5:competition-reports&Itemid=164

ioanavol
12th September 2010, 10:20
Solul Dianei&#177;
http://www.youtube.com/watch?v=epcmg5p6sRM

Clau93
12th September 2010, 10:28
Nu e rau. Niste probleme pe aici si pe acolo dar imi place! Se pare ca gimnastele fac piruete cu piciorul la 90 de grade acuma.

mikeyy
12th September 2010, 10:32
Si....dedicatie pt Mihai...paralelele Ameliei
http://www.youtube.com/watch?v=rbLKsncs1MM

Multumesc frumos!!!:ok:
Departeaza putin picioarele in prima parte a acelor intoarceri, dar oricum foarte frumos lucreaza.
Mi-a placut!


Solul Dianei&#177;
http://www.youtube.com/watch?v=epcmg5p6sRM

Vad ca vrea si Diana sa incerce pirueta cu piciorul la 90...inseamna ca vrea 3 D-ul la artistica. Tinteste sus :) Ma bucur si sper sa-i iasa pe viitor.
Sper sa-si bage inapoi saltul intins si bineinteles dublul intins.

Ada24
12th September 2010, 10:42
Frumos Ama la paralele, mi-a placut!
Bafta azi in finale! :cheer:

Multumesc pt linkuri.

Ada24
12th September 2010, 10:53
Barna Ama:
http://www.youtube.com/watch?v=51-QU87_R4k&feature=channel

Sarituri Diana:

http://www.youtube.com/watch?v=L1UibZMsWxo&feature=channel
http://www.youtube.com/watch?v=nJKTyy5GZEA&feature=channel

mikeyy
12th September 2010, 11:02
Nu-mi place ca Ama nu mai face combinatia: danilova laterala + salt :( Acea combinatie era highlight-ul exercitiului. Acum vad ca ar vrea sa faca danilova laterala legata de la salt lateral.
Dar sa fiu optimist.....oricum, cred ca Ama va manca barna pe paine la intoarcerea acasa....cam multe ezitari :)

Vedeti....am avut dreptate sa fiu ingrijorat cu Belu. La sarituri nu e el...ci Lucian Sandu. Cred ca nu are voie sa fie in zona de concurs. Nu-mi place asta.

ioanavol
12th September 2010, 11:03
Nu stiu ce sa zic...la sol a fost acolo. De fapt numai la sol l/am vazut f agitat.

La paralele a iesit din sala, la barna era departe.

Astazi o sa fiu mai atenta (imi vin si intariri:))

stere78
12th September 2010, 11:12
Cred că Ama lucrează deja la o altă versiune a bârnei și, probabil, de acolo și confuzia. S-a încurcat, se întâmplă tuturor! Mai bine acum decât la Mondiale, zic. Ama chiar poate să mai crească la paralele, termină piruetele foarte bine, aproape în stând. Diana depărtează încă picioarele la DTY, dar săritura e altminteri înăltuță și mai și aterizează bine, chiar în mijloc. Iar Ana - dacă era posibil - îmi place și mai dihai. E de bine, dacă mă întrebați pe mine, doar solul e cam cu semnul întrebării. Vedem.

EDIT: să nu uit, că mi se pare relativ important - Ama a cam bâlbâit bârna, dar se mișcă și ea mai fluid și mai grațios. Mie așa mi se pare, că a "împrumutat" un pic din delicatețea Anei pe aparat. Frumos!

Sri Ea
12th September 2010, 11:23
What a treat! Thanks a lot Ioana and Mihai for filming and uploading so quick these great vids and for all the news.
Good to know that nothing seems to be wrong with Amelia... maybe she got scared to have her feet so close from the end of the beam at the dismount (she has them further usually.)
Good luck to all girls today!

Clau93
12th September 2010, 11:38
Nu-mi place ca Ama nu mai face combinatia: danilova laterala + salt :( Acea combinatie era highlight-ul exercitiului.

Vedeti....am avut dreptate sa fiu ingrijorat cu Belu. La sarituri nu e el...ci Lucian Sandu. Cred ca nu are voie sa fie in zona de concurs. Nu-mi place asta.

Si eu sunt umpic trist ca nu mai are acea combinatie si chiar sper sa o puna din nou in exercitiu!

Diana la sarituri, ma asteptam la mai mult (la capitolul forma).

De ce nu ar avea voie Belu sa fie in zona de concurs?

Ada24
12th September 2010, 12:22
Wu Liufang barna
http://www.youtube.com/watch?v=ZEGPzdyYAM4&feature=sub

mikeyy
12th September 2010, 12:32
Un alt video cu solul Sandrei (sursa IG), se vede bine intro-ul si finalul exercitiului
gDFF52yxX8U&feature=channel

La ultima diagonala, acel 360 nu e intins (se vede mai bine in filmuletul asta), cum credeam...vad ca e grupat, deci element B si nu mai primeste 0.2 bonus, ci doar 0.1

Atunci se explica si nota 5.8. Deci a primit toate elementele.
Cred ca ii intra un B in nota.....sper sa-l faca intins pana la mondiale.

MitzGym
12th September 2010, 12:34
ce clos la cap inalt a facut ana
eu cred ca amelia nu s-a putut concentra,de aia nu a facut coborarea,ca daca era accidentata avea bandaj
super trecerile pe bara mare,atat ale ameliei,cat si ale anei
sandra mai are muult de lucrat,dar ce sa faca,e dupa accidentarea aia rea
mie imi place la nebunie melodia sandrei

onlyme88
12th September 2010, 12:36
Wu Liufang barna
http://www.youtube.com/watch?v=ZEGPzdyYAM4&feature=sub

:)))) cand a ajuns calare pe barna (0:40) am avut impresia ca le face "semnul prieteniei" arbitrilor.
Anyway, gratioasa si ghinezoaica. M-as fi asteptat ca la inaltimea ei dublul de la coborare sa fie mai inalt.

step1
12th September 2010, 13:04
Vedem oare undeva live concursul ?
VRT mentionat de romgym pare sa nu emita online.
Cineva mentiona in IG un post tv brazilian (Sportv)care va transmite competitia dar nici acela nu are live streaming.
Cunoasteti alta alternativa,va rog?
Multumesc!

ela_diana
12th September 2010, 13:14
Bravo fetele!
Ana a fost perfecta pe barna( sa fiu sincera parca intotdeauna am crezut ca in urmatoarea competitie pe care o sa o vedem va fi asa).Are foarte multa ambitie si cred ca munceste super mult.
Sandra mi se pare un pic inceata, dar calculatorul meu de la lucru nu are sonor asa ca nu-mi dau seama bine.
Amelia e superba la paralele, dar la barna imi pare un regres total fata de europene, parca nu are destule repetari in picioare.
Iar Diana o vad din ce in ce mai bine. Imi e tare draga.
Bravo inca o data si mult succes in finale.
Sa credem ca asta e echipa pentru mondiale? Pe cate locuri se bat fetele?

Ada24
12th September 2010, 13:42
Sa credem ca asta e echipa pentru mondiale? Pe cate locuri se bat fetele?

Sunt 6 locuri pt mondiale.

Cata_RB
12th September 2010, 13:44
Multumesc pentru toate filmuletele!

Diana tare agitata la sol, a lasat multe zecimi cu pasii de la aterizari.
Ma bucur ca incearca pirueta dubla cu piciorul la 90. Din pacate, piruetele nu sunt punctul ei forte, dar asta e drumul pentru medalii la sol in momentul de fata: artistica valoroasa.

Solul Sandrei nu prea-mi place nici mie. E ciudat, 3 diagonale = loc mai mult pentru coregrafie si pare fix invers. Vedeti, de asta nu-s fan al schimbarii solurilor: de cele mai multe ori, dupa un sol foarte frumos urmeaza unul care nu are ceva deosebit. Muzica e frumoasa, poate va mai prinde cursivitate in executie si atunci ii va da alt aer - ea are aceasta calitate. Fizic arata foarte bine.
Cadetul cu 360 a fost cam cu semnul intrebarii pentru mine...intoarcerile nu le pot numara, dar sfoara mi se pare laterala. Si saltul cu 360 care n-a prea fost intins. Insa in reportajul TVR am vazut-o facand ambele diagonale cu probleme mult mai bine, deci se poate. Ma bucur ca a invatat pirueta, are nevoie de ea.

Ama...cred ca a batut prost. Nu stiu ce putea fi altceva, ca nici macar salt simplu n-a facut, doar a sarit de pe barna. Si eu as fi vrut sa pastreze combinatia din debutul exercitiului, dar probabil in locul ei va veni stim-noi-care element :P Si ea, si Ana sigur vor mai avea diferente in exercitii.
La paralele a intors super la verticala, foarte frumos! I-au mai scapat picioarele si cam atat.


Wu Liufang barna
http://www.youtube.com/watch?v=ZEGPzdyYAM4&feature=sub

Wow! Asta cred ca e un yang bo de manual! :shocked:

onlyme88
12th September 2010, 13:59
La 2 incepe...banuiesc ca nu avem nicio sansa sa urmarim comptitia online, nu?

stere78
12th September 2010, 14:00
Mă tem că nu. Dar poate că ne mai ține Ioana la curent.

inna
12th September 2010, 14:04
http://www.tvonlinegratis.net.br/ canalul Sport tv
Ana 14375 la paralele

onlyme88
12th September 2010, 14:08
http://www.tvonlinegratis.net.br/ world cup link

Tot incerc sa accesez linkul asta de cand a fost postat pe IG, insa nu mi se incarca.
Functioneaza cuiva?

stere78
12th September 2010, 14:08
Mie nu.

inna
12th September 2010, 14:09
@ onlyme88's incearca linkul asta http://www.assistatvonline.com/canais/sportv.php

stere78
12th September 2010, 14:11
Ăsta merge, dar Ama a ratat coborârea la paralele :-(.

onlyme88
12th September 2010, 14:11
@ onlyme88's incearca linkul asta http://www.assistatvonline.com/canais/sportv.php
Binecuvantata-ti fie inima cetatene :D
Dau o bere

stere78
12th September 2010, 14:13
Cred că Ama a luat 12.775 sau pe-acolo. Oricum, sub 13.000. Grrrrrrr!

Cata_RB
12th September 2010, 14:13
Multumim! Al 2-lea imi merge si mie cat de cat, din cauza netului.
N-am vazut-o pe Ama...pacat :(

stere78
12th September 2010, 14:14
A ratat și Yilin aceeași coborâre. Cred că e blestemată (coborârea)!

onlyme88
12th September 2010, 14:14
YYL in fund...la aceeasi coborare ca a Amaliei, nu?

dracsor
12th September 2010, 14:16
pfoaaa.. am inceput eu sa ma uit si rateaza gimnastii. am inceput cu chinezoaica.. cat a primit? ati vazut?

Ada24
12th September 2010, 14:16
Multumim de link, imi pare rau pt Ama :(

Diana a fost la sarituri?

stere78
12th September 2010, 14:16
Da, Yilin a căzut la aceeași coborâre - dublu înainte, cred. Inna, încă o dată, mulțam frumos de link!

Cata_RB
12th September 2010, 14:16
Daca e blestemata, sigur Cerasela a simtit-o din plin...brrr.

stere78
12th September 2010, 14:19
Daca e blestemata, sigur Cerasela a simtit-o din plin...brrr.

La asta mă gândeam și eu. Ptiu, să nu fiu gură spurcată :headbang:!

dracsor
12th September 2010, 14:21
cat a luat pana la urma Ama-chan?

Cata_RB
12th September 2010, 14:21
Sa spunem doar ca e mai greu de controlat :D Ca daca gimnasta vine putin pe spate...e cam gata.

inna
12th September 2010, 14:22
@stere78 cu placere...bine ca am gasit si putem vedea live :)

onlyme88
12th September 2010, 14:24
Nu am reusit sa aflu nota lui YYL...peste Ana?

Ada24
12th September 2010, 14:26
Sariturile au fost?

stere78
12th September 2010, 14:26
A ratat și Ariella, ce Dumnezeu?

onlyme88
12th September 2010, 14:26
Ratare si la Kaeslin