PDA

View Full Version : Nicolae Forminte a demisionat

Pages : [1] 2 3

mikeyy
1st June 2010, 16:02
Antrenorul lotului feminin de gimnastică a României, Nicolae Forminte, și-a dat astăzi demisia de la conducerea echipei.

"Am hotărât să renunț la funcția de antrenor-coordonator și să mă despart de lotul de la Deva. Am luat această decizie ținând cont de faptul că în proiectele pentru pregătirea echipei, în vederea JO de la Londra 2012, nu îmi găsesc locul. Atâta timp cât federația a solicitat sprijinul domnului Octavian Bellu și doamnei Mariana Bitang, consider că nu se mai are încredere în mine și că locul meu nu mai e aici. Plec cu satisfacția că las niște copii buni, cu potențial, și mai ales că lotul se află într-o situație mult mai bună decât atunci când l-am preluat!"

Președintele FRG, Adrian Stoica, a confirmat pentru ProSport decizia lui Nicolae Forminte

"Lucrurile sunt amestecate. E adevărat că domnul Forminte a renunțat azi la conducerea lotului, deși noi l-am rugat să se mai gândească și să-și schimbe hotărârea. Practic, am hotărât în comitetul executiv să-i angrenăm în activitatea de pregătire pe domnul Bellu și pe doamna Bitang, și niciodată nu ne-am gândit că acest lucru l-ar putea determina pe antrenorul-coordonator să renunțe la echipă.

Momentan, oficialii FRG nu se gândesc la un înlocuitor pentru Forminte. "În acest moment nu ne gândim la o posibilă înlocuire a lui Forminte. Avem un colectiv la Deva care se ocupă de pregătire. Totul va fi supervizat de Bellu și Bitang, care vor mai merge la Deva, dar și lotul se va mai deplasa la Izovrani. Ne-am hotărât să cerem sprijinul celor doi antrenori, pentru că la ultimele două concursuri lucrurile nu s-au legat și lucrurile nu păreau a merge spre bine." , a încheiat Stoica.

PROSPORT
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/gimnastica/exclusiv-nicolae-forminte-a-demisionat-6236851

E de bine...sau e de rau?
Doar timpul ne va spune....

Cata_RB
1st June 2010, 16:08
Cu informatiile pe care le avem acum din acest articol, e clar ca nu s-a putut trece peste orgolii si sa colaboreze cu totii pentru binele fetelor, varianta discutata pe-aici de mai multe ori.
Tot ce pot sa sper e ca fetele se vor acomoda cat mai repede cu noua situatie si ca vor fi multumite de schimbare - asta e cel mai important.
Iar daca Belu si Bitang se intorc la lot, va fi nevoie de o schimbare si in atitudinea lor...

niagara64
1st June 2010, 16:15
Mda , s-a intamplat ce am prevazut ...caracterul lui a iesit inca o data la iveala . SA nu accepti ajutorul de la niste antrenori care totusi sunt legenda fata de micimea ta .... :)
Este patetic !
Acum sa vedem Stoica cum va raspunde la aceasta situatie ....Asta e interesant . Sper sa nu faca ca in cazul lotului de la Bucuresti pentru ca asa cum am mai spus eu nu il vad pe Belu preluand in adevaratul sens al cuvantului lotu ...cel mult sa mearga din cand in cand la DEva .
Si asta din motive care tin de altceva .

cineva_cineva
1st June 2010, 16:15
Este o veste pe care atunci cand am auzit-o, credeam ca... e o gluma... Desi imi imaginam o astfel de veste in ultimele zile... parca totusi nu-mi venea sa cred ca se va intampla. Nu stiu daca e de bine sau nu... Este putin timp pana la Mondiale, si fetele au doar foarte putin timp sa se obisnuiasca cu schimbarea, dar si noii antrenori au putin timp sa le cunoasca pe fete si sa se obisnuiasca cu ele... Va fi destul de greu, oricine ar veni la lot... O schimbare intotdeauna aduce si neliniste, emotie si... sa vedem ce o mai fi... Dar cum zicea si Cata, sper din tot sufletul ca fetele sa se obisnuiasca repede cu ideea, sa isi vada de treaba lor si sa le vedem fericite dupa ceva timp. E nevoie de oamenii care au ramas, adica ceilalti 3 antrenori, domnul doctor... e nevoie ca ei sa stie cum sa gestioneze situatia si sa le ajute pe fete pentru a se acomoda cat mai repede. Fetele sunt pe primul loc in momentul asta si tot ce trebuie gandit trebuie gandit pentru a le ajuta pe ele!

dracsor
1st June 2010, 16:20
eu sunt inca :shocked: . pe de o parte ma bucur, pe de alta parte.. now what? am criticat, am sarit de sus de nervi etc in ceea ce-l priveste pe dl. Forminte, dar acum ca a plecat .. now what? putin bulversant, nu?

r_anacristina
1st June 2010, 16:24
Eu asteptam vestea asta, stiam ca astazi s-au intalnit toti antrenorii de la Deva la Bucuresti. Fetele sunt usor speriate de schimbare, dar poate va fi mai bine pentru ele.

Cata_RB
1st June 2010, 16:28
E normal sa fie putin speriate, e o schimbare majora...dar sper sa fie mai bine pentru ele.

mikeyy
1st June 2010, 16:33
Important e sa fie bine pt fete. Ele sunt cele mai importante.
Insa vorbim de o schimbare in ambele sensuri...fetele vor trebui sa se obisnuiasca cu stilul B&B, iar celor 2 antrenori nu le va fi chiar usor...dupa atata pauza, cu schimbarea de cod si cu toate cele.
Va dura putin. In plus presiunea e mare pe umerii lor....pt ca toata lumea se va astepta sa aiba rezultatele din trecut. Dar nu se poate chiar peste noapte.

Din pct-ul meu de vedere...efectele acestei schimbari se vor vedea doar in 2012. Cu siguranta este vorba de un obiectiv pe termen lung.

Oare Sandra mai ramane?

r_anacristina
1st June 2010, 16:38

Probabil ca deja a plecat:D

mikeyy
1st June 2010, 16:40
Un articol si in Jurnalul National: http://www.jurnalul.ro/stire-sport/octavian-bellu-si-mariana-bitang-au-revenit-la-lotul-feminin-de-gimnastica-al-romaniei-545310.html

@Cris: :)
Da, ma astept sa plece....sau sa continue cu Forminte...cum a facut Ponor cu Stanei

Anicia Juliana
1st June 2010, 16:40
daca isi doreste cu adevarat sa revina, la mentalul ei tare, nu ar trebui sa o impiedice nimic, nici macar plecarea lui Forminte.

r_anacristina
1st June 2010, 16:45
Un articol si in Jurnalul National: http://www.jurnalul.ro/stire-sport/octavian-bellu-si-mariana-bitang-au-revenit-la-lotul-feminin-de-gimnastica-al-romaniei-545310.html

@Cris: :)
Da, ma astept sa plece....sau sa continue cu Forminte...cum a facut Ponor cu Stanei

Iarta-ma dar nu prea cred Mihai...

mikeyy
1st June 2010, 16:47
Iarta-ma dar nu prea cred Mihai...

Da, sincer nici eu nu cred.
Oricum se anunta o perioada interesanta. :)
Tre sa urmarim stirile de la TVR diseara...poate dau ceva interviu.

myrab3la_19
1st June 2010, 17:11
Eu cred ca Sandra tragea tare sa revina acum la mondiale stiind ca daca Forminte pleaca "in stilul ei " nu o va mai accepta noul antrenor .Poate nu am dreptate...cert e ca Sandra ori se conformeaza ori se va retrage.

Nu stiu exact ce simt in legatura cu schimbarea asta ...sper ca fetele sa fie tratate egal de acum inainte ,sa i se acorde o sansa fiecareia ,sa fie speculate si scoase in evidenta calitatile fiecareia astfel incat sa avem nu doar o echipa frumoasa si talentata ci si puternica. Cred ca daca se ramane la formula aceasta cu Belu si Bitang coordonatori lotul va migra usor usor catre Izvorani.Sau poate vin fetele in "camp" la Izvorani ca americancele.:)

ela_diana
1st June 2010, 17:16
Mie mi-ar parea tare rau daca Sandra nu ar continua. Eu am inteles ca este la Deva si face antrenamente. Oare Gabita si Ana vor ramane? De ce credeti ca Sandra se va retrage?

Cata_RB
1st June 2010, 17:22
Cu situatia actuala, nici eu nu o vad continuand pe Sandra. Sincer si fara vreun pic de rautate, nu ar fi corect sa prinda echipa doar pentru sol, daca l-ar avea. La restul aparatelor sunt 3-4 optiuni mult mai bune pentru echipa.
Cu Forminte avea sanse mari pentru ca se stie ca o trata diferit.

myrab3la_19
1st June 2010, 17:29
Mie mi-ar parea tare rau daca Sandra nu ar continua. Eu am inteles ca este la Deva si face antrenamente. Oare Gabita si Ana vor ramane? De ce credeti ca Sandra se va retrage?

Da facea antrenamente dar nu stim daca le mai continua...cred ca se va retrage pentru ca asa cum a spus-o si ea nu prea ii place sa se antreneze ori nu stiu cine in afara de Forminte ar accepta asta.
Teoretic Ana si Gabi sunt pe drumul cel bun cu recuperarea ...daca totul merge ok nu vad de ce Gabi nu ar reveni la aparatele ei forte..Ana are bacul deocamdata ,sa-i uram SUCCES!!!

imbo
1st June 2010, 17:31
-doamne chiar e advarat???????!!!!!!!!!
-cum a zis cineva mai sus oare o sa fie de bine inaintea mondialelor???sa vedem cum se adapteaza fetele!!!!

LuisaGym
1st June 2010, 18:16
Ei, poate lui Forminte o sa-i treaca suparea si va antrena 1-2 gimnaste. In fine, ce s-a intamplat e o revenire la normalitate. Eu personal am apreciat curajul lui Forminte in 2005 -2006 cand a preluat lotul dar din pacate timpul a demonstrat ca nu prea a facut fata la a fi antrenor principal.
In ceea ce priveste mondialele ce doriti: 1, 2 medalii si cateva finale cu inca 1-2 gimnaste accidentate sau 1-2 medalii si o vizibila crestere a echipei astfel incat sa se vada ceva sperante pentru podium Londra 2012? Cred ca la mondialele astea se vor lua exact aceleasi rezultate care se puteau lua cu Forminte dar cred ca se va vedea clar diferenta in ceea ce priveste atitudinea fata de concurs, seriozitatea etc... In sfarsit o veste buna. Sper sa ramana asa.

dracsor
1st June 2010, 18:17
au spus si la radio la eliberadio despre demisia dlui Forminte si revenirea B&B :)

LuisaGym
1st June 2010, 18:30
"Tot ce am făcut până acum a fost din pasiune. Dacă mi se respectă fișa postului și fără alți coordonatori, am mai putea discuta."

Eu ii urez lui Forminte mult succes in tot ceea ce va hotara sa faca de-acum inainte.

http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Belu_si_Bitang-din_nou_la_lot-_Forminte_a_demisionat_0_272373211.html

Cata_RB
1st June 2010, 18:39
Mersi, Luiza. Deci inca o confirmare a orgoliilor...serios ca e pacat.
Pe tot mai multe site-uri apare stirea, dar sunt cam aceleasi fraze, fragmente din ce stim deja, a fost un comunicat Mediafax si au preluat toti...deci nu le mai postez.

Eu nu ma astept la cine stie ce performante la mondiale sau alte obiective de acest gen. Tot ce vreau e sa le vad pe fete sanatoase, determinate, cu mai multa incredere in ele si mai vesele.

Ada24
1st June 2010, 18:49
:shocked: Chiar ma gandeam ce s-a intamplat cand am vazut peste 50 persoane la gimnastica...

Deci sa inteleg ca acum (cand a vazut ca nimeni nu plange dupa el :P) e de acord sa ramana , sa accepte sfaturi, dar doar el sa fie coordonator, si, evident doar el felicitat daca lucrurile se vor imbunatati?

r_anacristina
1st June 2010, 18:50
"Tot ce am făcut până acum a fost din pasiune. Dacă mi se respectă fișa postului și fără alți coordonatori, am mai putea discuta."

Eu ii urez lui Forminte mult succes in tot ceea ce va hotara sa faca de-acum inainte.

http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Belu_si_Bitang-din_nou_la_lot-_Forminte_a_demisionat_0_272373211.html

Pai daca e pasiune ce rost au orgoliile? Offf!

dracsor
1st June 2010, 19:05
din ce observ, ca reactii, 90% sunt mai mult decat pozitive. majoritatea cititorilor articolelor legate de aceasta plecare sunt entuziasmati de schimbare si de revenirea cuplului B&B. sa speram ca totul o sa fie bine. :) bafta multa!

Liukingym
1st June 2010, 19:17
Plecarea lui forminte nu poate fii decit benefica din toate punctele de vedere.Nesimtirea,orgoliu,inginfarea si slaba lui prestanta l-au trimis de azi inainte la pescuit.Dumnezeu nu bate cu parul domnule forminte.O ultima strigare inainte de plecare:Fir intins!!!!!

Anicia Juliana
1st June 2010, 19:20
se zice ca federatia nu i-ar fi dat de ales lui Forminte, ca indirect l-a fortat sa se retraga, dar felul in care au evoluat lucrurile mi se pare optim, fara mare scandal dupa europene, tatonarea cu B&B, fetele nu au fost luate total prin surprindere. ideea de scandal si de "complot" vine numai din atitudinile si cuvintele dlui Forminte... Chiar imi place de el in multe lucruri, dar atitudinea asta de copil...

MitzGym
1st June 2010, 19:38
daca revin bellu si bittan
e bine intr-un fel ca a demisionat

tsupi
1st June 2010, 19:39
Ma bucur de schimbarea asta si imi pun mari sperante in viitorul gimnasticii romanesti. Este cam tirziu pentru Mondialele de anul asta, dar nu-i bai. Important este sa fie fetele sanatoase, sa isi imbunatateasca executia (fetele care lui BB parca lucrau mult mai curat in opinia mea) si sa revedem spiritul de echipa de altadata.
Gazeta Sporturilor are un articol la zeflemea, dar in rest tonul este destul de pozitiv din cite am citit eu pe ici pe colo.

MitzGym
1st June 2010, 19:43
cand incep antrenamentele cu bellu si bitang?
unele fete pot sa isi imbunatateasca executia(ma refer la cele mare au dificultate ex:diana la sol,ana la barna,raluca la barna,ana la paralele)

tsupi
1st June 2010, 19:47
cand incep antrenamentele cu bellu si bitang?
unele fete pot sa isi imbunatateasca executia(ma refer la cele mare au dificultate ex:diana la sol,ana la barna,raluca la barna,ana la paralele)

Cred ca au inceput deja.:D

r_anacristina
1st June 2010, 19:47
Plecarea lui forminte nu poate fii decit benefica din toate punctele de vedere.Nesimtirea,orgoliu,inginfarea si slaba lui prestanta l-au trimis de azi inainte la pescuit.Dumnezeu nu bate cu parul domnule forminte.O ultima strigare inainte de plecare:Fir intins!!!!!

N-as zice chiar asa...gandeste-te la fetele care il stiu de atatia ani, care se antreneaza zilnic cu el, pentru care bun, rau, cum a fost le-a fost acolo aproape (mai mult sau mai putin). E foarte greu acum pentru ele...

ducus
1st June 2010, 19:54
Surprinzatoare decizia lui Forminte, cu atat mai mult cu cat a colaborat si in trecut cu Belu si Bitang din cate stiu eu. Topescu mereu il amintea la fiecare CM sau CE. Ce i-o fi indemnat si pe oficiali sa nu-i mai acorde incredere lui Forminte nu stiu, cu toate ca avusesem rezultate bune in ultima vreme.
Sper doar ca noile fete sa fie ascultatoare si sa inteleaga ca performanta nu se poate face cu indisciplina si fite, si sa nu mai avem acuzatii pe la televizor cu sportive infometate si prinse-n miez de noapte ca au parasit cantonamentul, asa cum s-a intamplat cand au plecat cei doi antrenori de la lot.
Avem nevoie de liniste si de captele limpezi, nu de balacareli prin presa care nu folosesc la nimic. Au mai ramas 2 ani pana la olimpiada, timp suficient pentru a inchega colectivul tehnic cu colectivul gimnastelor. Munca+perseverenta=rezultate :)

ancaqwe
1st June 2010, 20:04
Wow, nu ma asteptam.
Deci o sa fie un sistem cam ca la americani - cu tabere de pregatire sub B&B? Cineva o sa trebuiasca sa ia carma si la Deva...

onlyme88
1st June 2010, 20:17
In primul rand ma sperie anumite aspecte: fetele din generatia actuala sunt foarte sensibile si se stie deja ca Belu intotdeauna a cerut implicare totala, nu a trecut cu vederea niciun refuz de munca sau abatere de la regulile impuse de el. Mi-e putin teama ca fetele sa nu se simta coplesite.
Pe de alta parte vorbim de B&B. Fratilor, sunt cei mai de succes antrenori de gimnastica ai tuturor timpurilor. Oamenii astia doi creaza aur la propriu. Sunt convins ca oriunde s-ar duce ar crea campioane olimpice. Daca se hotarasc sa ramana cel putin pana la Olimpiada (ma rog si pt ciclul 2012-2016) sunt convins ca vom vedea transformari incredibile atat in atitudinea fetelor cat si in munca lor. Nu uitati ca pt Atena au creat in doi ani una dintre cele mai bune echipe de gimnastica ale tuturor timpurilor (omorati-ma, dar indraznesc sa spun ca cea mai buna).
Desi nu stiu daca ar trebui sa fiu atat de entuziast (pentru ca Forminte nu este un antrenor slab sub nicio forma), SUNT, pentru nu-mi vine in minte nicio competitie la care B&B sa fi dat gres. NICIUNA

Tess_AN
1st June 2010, 20:20
Deocamdata suntem la faza: presa are subiecte, romanul indragostit de gimnastica uita de cele 15% sau 25% reduceri la buzunar ca avem ceva sa ne distraga atentia.

Sper ca, federatia sa aiba un plan ce si cum vrea sa faca, sa fie cineva (Anca Grigoras sau Gina Gogean sau ?!?) care, indiferent care vor fi personajele ce vor aparea/disparea, sa tina friiele situatiei. Uite popa nu e popa si alte jocuri gen bambilici nu ajuta pe nimeni. (Ce ziceti, ar accepta B&B sau Forminte un "supervizaj" de la Dr. in Gimnastica Gogean?!?)

Fetele nu au de ce sa fie afectate. Cine vrea sa faca gimnastica de performanta va face. Sunt plecate de linga parinti de atita vreme, au concursuri destul ar trebui sa aiba psihic puternic. Si in afara de Sandra (care a avut tratament privilegiat) celelalte nu vad de ce ar fi afectate. Din contra.

Deocamdata, eu zic ca federatia e cea care trebuie sa isi spuna clar punctul de vedere in situatia actuala si atunci vom vedea. Mi-e frica doar ca se va proceda haotic si se va lungi treaba si atunci da, fetele vor avea de suferit. Si noi si gimnastica romaneasca.

tsupi
1st June 2010, 20:21
Forminte declara in Adevarul ca a fost silit sa-si dea demisia si ca va pleca in strainatate unde va primi contract mai mare.

Robbert_ro
1st June 2010, 20:33
legat de demisia lui forminte.

Bellu și Bitang au revenit la lotul feminin de gimnastică!

http://www.gsp.ro/sporturi/gimnastica/bellu-si-bitang-au-revenit-la-lotul-feminin-de-gimnastica-192478.html

MitzGym
1st June 2010, 20:35
Forminte declara in Adevarul ca a fost silit sa-si dea demisia si ca va pleca in strainatate unde va primi contract mai mare.

cine stie cat o sa il tina si aia din strainatate!
fetele o sa se obisnuiasca dupa o luna,2 cu el(ma refer la faptul ca nu o sa fie ca un strain)

imbo
1st June 2010, 20:41
-cam toata lumea dorea o schimbare !!!!!aici e schimbarea !!!!eu cred ca si B&B cred in fete si mai ales in junioare!!!!chiar Bitang zicea de echipa de junioare ce potential au fetel de la junioare!!!
-RUSIA a inceput sa-si revina de ce sa nu fim si noi acolo sus unde ne este locul!!!!!
-sigur usor nu o sa fie ,dar nu e nimic usor de obtinut!!!!!
-succes B&B si va doresc multe victorii si medalii, alaturi de o generatie de aur as zice eu!!!!!:ok:

onlyme88
1st June 2010, 20:45
Apropo de Rusia: cat de tare ar fi sa vedem un nou duel Romania-Rusia la olimpiada?

MitzGym
1st June 2010, 20:47
da ce zici de sua romania sau china romania?
la mondialele din 2011 eu zic ca o sa avea o echipa f buna

Cata_RB
1st June 2010, 20:48
Minune, TVR a inceput stirile din sport cu gimnastica. I-au anuntat pe Belu si Bitang ca fiind noii coordonatori
Au fost 2 sau 3 reportaje separate, imagini de la sedinta de azi dimineata, interviuri si diverse imagini cu succesele obtinute cu Belu si Bitang la lot.

Are cineva posibilitatea sa inregistreze? Fiind multe declaratii, mi-e greu sa-mi adun gandurile si sa reproduc ce am vazut.
Ce am retinut e ca Belu si Bitang au zis ca trebuie regandite unele aspecte, ca nu mai e loc de orgolii in acest moment in gimnastica romaneasca si ca toti sunt soldati.

onlyme88
1st June 2010, 20:49
Oricare dintre cele doua variante ar fi buna (desi dezavantajul chinezilor la sol si sarituri incepe sa fie cam prea evident), dar eu zic ca e timpul sa mai scoata si rusii capul la lumina dupa o perioada nu foarte favorabila.

step1
1st June 2010, 20:50
Deci cei de pe IG ,care au anuntat schimbarea in urma cu 2 saptamani,au avut dreptate!
Personal ,ma bucur ca B&B au revenit!
Fetele vor arata minunat pe prima treapta a podiumurilor ...acum :)

MitzGym
1st June 2010, 20:51
Oricare dintre cele doua variante ar fi buna (desi dezavantajul chinezilor la sol si sarituri incepe sa fie cam prea evident), dar eu zic ca e timpul sa mai scoata si rusii capul la lumina dupa o perioada nu foarte favorabila.
eu zic ca romania o sa o bata pe rusia,mai tot timpu era asa inainte de 2005(de cand bellu a antrenat)
romania pt mondiale nu prea are timp sa se pregateasca pt aur sau argint,dar pt bronz are mari sanse

cineva_cineva
1st June 2010, 20:51
Si reportajul de la TVR: http://www.youtube.com/watch?v=F5DP9M3HT0w

Cata_RB
1st June 2010, 20:52
Ah, si era si Sandra la federatie... Au aratat-o vorbind cu Forminte inainte ca el sa plece din cladire, plangea si parea socata. Forminte a vrut sa o pupe de la revedere, ea a zis "Nu!"...n-am auzit foarte bine ce vorbeau, Forminte i-a spus, cred, ca asa cum a facut si pana acum, poate sa mearga inainte si de-aici incolo sau o asteapta la Constanta sa se antreneze. TVR i-a luat si ei interviu si a spus ca se intoarce la Deva sa rumege ce s-a intamplat.

Edit: Super, Amalia, ce rapida ai fost...multumim! :)

cineva_cineva
1st June 2010, 20:58
Cu placere! Deocamdata eu l-am uploadat dar nu e finisat ca si calitate... observ ca... se vede cam aiurea... Mai asteptati putin pana e gata!

dracsor
1st June 2010, 21:00
multumim!!! >:D<

MitzGym
1st June 2010, 21:00
sandrei i-a placut perioada cu forminte,forminte era pt ea un al doilea tata,forminte o iubea pe ea cel mai mult,cred ca nu-i place treaba asta,dar ce sa faca

Cata_RB
1st June 2010, 21:03
Nu-i problema, Ama, dureaza cateva minute pana este procesat complet filmuletul, apoi se va vedea mai clar. Dar e foarte bine si asa :)

tsupi
1st June 2010, 21:04
Multumesc pentru link, l-am savurat si asa. Intr-adevar, pentru Sandra este un soc. Nu stiu ce se va intimpla cu ea, nu pot decit sa sper ca se va ambitiona sa faca treaba, chiar daca nu mai este neaparat in postura de favorita.
Inteleg ca Forminte este ranit in orgoliul lui, dar nu mi-a placut deloc atitudinea afisata de el. De fapt nu ma suprinde deloc, dar poate ca si-o da si el seama la un moment dat ca nu-i in avantajul lui sa se poarte asa.

cineva_cineva
1st June 2010, 21:04
Si sunetul are ceva probleme... dar asta nu imi dau seama de ce. Aici o alta declaratie: http://fm.realitatea.net/n--forminte--plecarea-mea-este-un-gest-de-onoare_4409.html

onlyme88
1st June 2010, 21:05
Eu spun ca atata timp cat munceste Sandra isi poate face loc in lotul olimpic. Sper doar sa nu-si formeze o ambitie prosteasca si sa refuze sa se conformeze situatiei (nu prea e momentul atitudinilor gen Ungureanu sau Marinescu).

Ada24
1st June 2010, 21:06
Multumim Amalia

Dar au fost toate fetele acolo sau doar Sandra? Si de ce Sandra a mers ?(daca celelalte nu):mda:

21mai
1st June 2010, 21:10
Ura sper din suflet sa fie de bun augur, sa nu auzim de valuri de retrageri, haide ana p. Sa fii campioana olimpica!!!!

http://www.tvr.ro/articol.php?id=83177&c=137

Tess_AN
1st June 2010, 21:10
Multumim Amalia

Dar au fost toate fetele acolo sau doar Sandra? Si de ce Sandra a mers ?(daca celelalte nu):mda:
Daca bine imi amintesc, Sandra e in ceva comisie din federatie, s-a discutat aici pe forum la un moment dat. Cred ca asa era normal ca ea sa fie acolo si restul nu.

Ada24
1st June 2010, 21:12
Multumesc Tess, nu stiam ca e intr-o comisie.

Cata_RB
1st June 2010, 21:13
Ada, asta ma intreb si eu... Ea aparea in organigrama federatiei, sa zicem ca asta e cea mai obiectiva varianta.

Ca sa fim corecti, trebuie amintit ca si Andreea Raducan spunea prin 2000 ca se retrage daca Belu pleaca de la lot. Sandra nu va mai fi favorita, asta e clar...depinde numai de ea daca va accepta situatia sau nu.

Din declaratia de la Realitatea, mai iese la iveala un episod...din 2005, cand Belu si Bitang au refuzat sa colaboreze cu Forminte.
Eu totusi nu inteleg atitudinea de "eu nu raman daca se cere parerea si altora". Pana la urma, la lot este oricum un colectiv de antrenori. Sau sa ne uitam la alte tari, unde gimnastele stau la cluburi, cu antrenorii lor, si ajung sub supravegherea coordonatorului lotului national doar de cateva ori pe an.

r_anacristina
1st June 2010, 21:18
Multumim Amalia

Dar au fost toate fetele acolo sau doar Sandra? Si de ce Sandra a mers ?(daca celelalte nu):mda:

Mda..doar Sandra a fost...

Tess_AN
1st June 2010, 21:19
Eu totusi nu inteleg atitudinea de "eu nu raman daca se cere parerea si altora". Pana la urma, la lot este oricum un colectiv de antrenori.
Vezi ca acusi vine Kino si iti da in cap cu ochelarii roz ;)

lalalilu
1st June 2010, 21:24
In primul rand ma sperie anumite aspecte: fetele din generatia actuala sunt foarte sensibile si se stie deja ca Belu intotdeauna a cerut implicare totala, nu a trecut cu vederea niciun refuz de munca sau abatere de la regulile impuse de el. Mi-e putin teama ca fetele sa nu se simta coplesite.

da, si pe mine ma sperie chestia asta. cred ca Amalia o sa se adapteze bine, dar nu stiu Raluca. Ea a fost mereu mai sensibila si mai avea nevoie de cate un hug pentru moral.
m-as bucura daca BB ar lua initiativa sa vorbeasaca cu Sandra, sa o incurajeze si sa ii dea sperante pentru a continua. Stiu ca sandra e atasata de Forminte, dar daca ar vedea ceva incurajari din partea lor poate ar continua.

tsupi
1st June 2010, 21:24
Ada, asta ma intreb si eu... Ea aparea in organigrama federatiei, sa zicem ca asta e cea mai obiectiva varianta.

Ca sa fim corecti, trebuie amintit ca si Andreea Raducan spunea prin 2000 ca se retrage daca Belu pleaca de la lot. Sandra nu va mai fi favorita, asta e clar...depinde numai de ea daca va accepta situatia sau nu.

Din declaratia de la Realitatea, mai iese la iveala un episod...din 2005, cand Belu si Bitang au refuzat sa colaboreze cu Forminte.
Eu totusi nu inteleg atitudinea de "eu nu raman daca se cere parerea si altora". Pana la urma, la lot este oricum un colectiv de antrenori. Sau sa ne uitam la alte tari, unde gimnastele stau la cluburi, cu antrenorii lor, si ajung sub supravegherea coordonatorului lotului national doar de cateva ori pe an.

Nu stiu ce s-a intimplat in 2005, acum Forminte refuza sa colaboreze cu cei doi.:(

Mihai Cinpoeru
1st June 2010, 21:27
Dupa parerea mea e o veste buna pentru gimnastica romaneasca. Bellu si Bitang sunt cei mai indicati pentru munca aceasta, asta au demonstrat in multi ani de munca.
Eu unul sper din suflet sa ramana Sandra la lot, e o generatie care ar putea trage din nou la aur.

r_anacristina
1st June 2010, 21:29
Au fost reportaje si pe Antena 1 si pe ProTv, la stirile din sport.

Cata_RB
1st June 2010, 21:31
Vezi ca acusi vine Kino si iti da in cap cu ochelarii roz ;)

Aaaaa...stiu ce era ceva cu ochelari roz, dar nu stiu exact ce :P

Nu stiu ce s-a intimplat in 2005, acum Forminte refuza sa colaboreze cu cei doi.:(

Nici eu nu stiu...dar din tonul pe care a zis-o, mi-a lasat impresia ca e o polita platita, daca ei n-au vrut atunci, nici el nu vrea acum.
Repet, se merge prea departe cu orgoliile.

Federatia trebuie sa aseze lucrurile cat mai repede, sa nu stea fetele sa se intrebe cum si cu cine se vor antrena. Daca Belu si Bitang merg full-time la Deva, sa ii cunoasca repede, nu e in interesul nimanui ca perioada de zvonuri si acomodare sa se lungeasca.

onlyme88
1st June 2010, 21:33
Cat de vinovat ma simt de faptul ca sunt incantat de intreaga situatie.
Pana la urma este adevarat ca intotdeauna este necesar sa atingi "fundul" pentru a reveni printre cei buni. Am atatea curiozitati cu privire la strategia pe care B&B o vor aborda....

21mai
1st June 2010, 21:34
sper doar sa fie lasati sa isi faca treba nu sa inceapa iar ca x s-a retras cva a venit belu la lot, ca bitang a batut fetele si alte tampenii - sper sa se acomodeze fetele cu noul stil care va fi sigur mult mai dur si sa nu se retraga

Aaaaa...stiu ce era ceva cu ochelari roz, dar nu stiu exact ce :P

Nici eu nu stiu...dar din tonul pe care a zis-o, mi-a lasat impresia ca e o polita platita, daca ei n-au vrut atunci, nici el nu vrea acum.
Repet, se merge prea departe cu orgoliile.

Federatia trebuie sa aseze lucrurile cat mai repede, sa nu stea fetele sa se intrebe cum si cu cine se vor antrena. Daca Belu si Bitang merg full-time la Deva, sa ii cunoasca repede, nu e in interesul nimanui ca perioada de zvonuri si acomodare sa se lungeasca.

ioanavol
1st June 2010, 21:35
Uau, ce veste...

Eu prefer sa astept sa vad ce se va intampla. Eu una ma tem ca se vor retrage multe fete in urmatoarea perioada...

Multumesc mult, Amalia , pt reportaj! Ai putea te rog sa-nregistrezi si de pe Antena 1 si ProTV? :kiss:

Nicole25
1st June 2010, 21:37
Sunt socata si mi-e mila de Forminte.
Ii doresc numai bine si vreau sa-i multumesc pentru tot ce a facut pentru gimnastele si pentru echipa. N-a fost usor ce a gasit cand a inceput.

tsupi
1st June 2010, 21:37
Eu cred ca daca fetele vor sa faca treaba cu adevarat se vor adapta stilului B&B. Eu am incredere ca va fi bine, ei sint niste tipi inteligenti (desi nu lipsiti de defecte).

Tess_AN
1st June 2010, 21:38
da, si pe mine ma sperie chestia asta. cred ca Amalia o sa se adapteze bine, dar nu stiu Raluca. Ea a fost mereu mai sensibila si mai avea nevoie de cate un hug pentru moral.
m-as bucura daca BB ar lua initiativa sa vorbeasaca cu Sandra, sa o incurajeze si sa ii dea sperante pentru a continua. Stiu ca sandra e atasata de Forminte, dar daca ar vedea ceva incurajari din partea lor poate ar continua.
Daca suntem toti soldati in vorbe sa fim si in fapte. Toata lumea tratata la fel. Fara favoritisme si "vorbit si rugat sa..."

Din ce am vazut eu, Raluca nu era chiar imbratisata de taiaca-sau (in filmul acela)... asa ca...

Fetele tratate omeneste. Fara sa fie "calcate in picioare" si fara favoritisme. Daca B&B vor putea face asta sau nu, ramine de vazut.

ancaqwe
1st June 2010, 21:39
Sper numai sa nu fie afectate fetele... Pentru Cera, Ana, Gabi si mai ales Sandra va fi f greu. Sincer, nu sunt optimista in privinta lor. Dar sper ca nu am dreptate
Multa bafta, sanatate si sa fie bine!

Dar cred ca din punctul de vedere al strategiei de concurs, tehnicii in executie (sariturile!) si psihicului va fi mai bine. Sper doar sa se adapteze toate fetele! Nu vreau retrageri

Tess_AN
1st June 2010, 21:46
Sunt socata si mi-e mila de Forminte.
Ii doresc numai bine si vreau sa-i multumesc pentru tot ce a facut pentru gimnastele si pentru echipa. N-a fost usor ce a gasit cand a inceput.

Sa nu exageram. Nu e cazul de mila. Cred ca nici Forminte nu isi doreste sa ajunga de mila cuiva. E umilitor sa ti se plinga de mila intr-o situatie de asta. Pentru gimnaste - cred ca se putea muult mai bine... adica sa se poarte mult mai bine cu ele, ma gindesc cum erau tratate de Forminte si alte chestii ce tin de coordonare/strategie.

Pentru munca lui (mai ales ca antrenor) si pentru ca a avut curajul sa intre in pozitia asta in 2005 in situatia de atunci, da, merita multumiri. A primit si atunci multe voturi de incredere. Si are dreptate cind declara ca lasa lotul intr-o situatie mai buna decit l-a gasit.

MitzGym
1st June 2010, 21:54
forminte nu e bun ca antrenor al lotului national,dar ca antrenor la un club,da,e bun

21mai
1st June 2010, 21:55
forminte nu e buna cxa antrenor al lotului national,dar ca antrenor la un club,da,e bun

sper sa nu plece din romania sau sa se lase de acest sport, desi nu l am putut suferi totusi la junioare e nevoie de antrenori si nici el nu e chiar asa slab, mai ales daca vorbim la nivel de junioare:(

MitzGym
1st June 2010, 21:57

acum va pare rau de el,hai ca asta-i buna
da ce mai fac tamarjan si dragoi?

lalalilu
1st June 2010, 22:00
Daca suntem toti soldati in vorbe sa fim si in fapte. Toata lumea tratata la fel. Fara favoritisme si "vorbit si rugat sa..."

Din ce am vazut eu, Raluca nu era chiar imbratisata de taiaca-sau (in filmul acela)... asa ca...

Fetele tratate omeneste. Fara sa fie "calcate in picioare" si fara favoritisme. Daca B&B vor putea face asta sau nu, ramine de vazut.

Sandra e totusi un caz mai special in momentul de fatza. Stiu ce vrei sa zici ca sa fie tratate de la egal la egal, dar pentru ea trebuie facut un efort in plus ca sa ramana. daca bineinteles cei doi considera ca are sens sa ramana. Eu cred ca daca Sandra vrea cu adevarat sa castige titlul la mondiale poate sa o faca. Se poate bate cu Beth si cu Mizdrikova si cu cine mai vreti. problema e daca psihologic are puterea sa sa se adapteze unui nou antrenor.

Cat despre Raluca ea cauta mereu o imbratisare de la antrenoare, un cuvant bun.

inca o chestie de care ma tem serios: sa nu regresam din nou la paralele. Suntem pe drumul bun si ar fi teribil sa nu mai progresam, pentru ca de cativa ani paralelele fac legea.

mikeyy
1st June 2010, 22:02
Multumesc Amalia pentru inregistrare.
Acum am ajuns acasa...si m-am uitat deja de 3 ori :D

Nu inteleg atitudinea Sandrei....

MitzGym
1st June 2010, 22:04
Sandra e totusi un caz mai special in momentul de fatza. Stiu ce vrei sa zici ca sa fie tratate de la egal la egal, dar pentru ea trebuie facut un efort in plus ca sa ramana. daca bineinteles cei doi considera ca are sens sa ramana. Eu cred ca daca Sandra vrea cu adevarat sa castige titlul la mondiale poate sa o faca. Se poate bate cu Beth si cu Mizdrikova si cu cine mai vreti. problema e daca psihologic are puterea sa sa se adapteze unui nou antrenor.

Cat despre Raluca ea cauta mereu o imbratisare de la antrenoare, un cuvant bun.

inca o chestie de care ma tem serios: sa nu regresam din nou la paralele. Suntem pe drumul bun si ar fi teribil sa nu mai progresam, pentru ca de cativa ani paralelele fac legea.

cine e la paralele?lili cosma si lucian sandu?
daca raman,nu o sa regresam,mie mi se pare ca am progresat enorm fata de 2008,sau 2007

Tracoromana
1st June 2010, 22:05
Eu il inteleg intr-un fel pe Forminte si cred ca prea multi coordonatori ar fi tensionat atmosfera la lot si ar fi daunat pregatirii pentru CM. Oricum, pentru munca lui de pana acum merita multumiri.

Nu cred ca va fi degringolada pentru ca B&B sunt buni organizatori. De asemenea cred ca fetele nu vor avea probleme de adaptare, si nu vor fi retrageri. Nici macar Sandra. Noutatea cred ca le va stimula pentru ca e o bresa in monotonie, si pentru ca vor fi curioase sa vada ce se intampla.

Tess_AN
1st June 2010, 22:08
Sper numai sa nu fie afectate fetele... Pentru Cera, Ana, Gabi si mai ales Sandra va fi f greu. Sincer, nu sunt optimista in privinta lor. Dar sper ca nu am dreptate
Parerea mea e ca Ana T. si Gabi erau lasate deja de Formitne pe linie moarta si le pastea retragerea... Asa poate mai au o sansa. Cerasela, nu stiu care e treaba cu genunchii ei. La Sandra, nu stiu cit de mult mai vrea sa continue.
Ana P. a schimbat antrenori de multe ori, Amelia e campioana, Pitic a fost remarcata de Bitang la CN anul trecut, Diana C. a demonstrat ca poate lucra cu oricine (era sa zic ca o doare-n pasipe de cine ce ii reproseaza :D). Nu stiu cum vor fi Diana Trenca, Claudia, Corina, Dana, Andreea, Loredana. Vom vedea.

onlyme88
1st June 2010, 22:11
Eu sustin ideea stabilirii unor obiective pe termen lung si am mai spus-o si dupa Europene. Cred k merita sa sacrificam prezenta la CM din toamna pentru a intarii echipa. Din acest punct de vedere criticam uneori stilul de munca al lui Forminte (sau cel putin asa-l percepeam): nu parea sa existe un efort sustinut, se tragea foarte tare in apropierea competitiilor majore, pentru ca in perioada urmatoare sa se faca doar recuperari.
Inca o dorinta: sa nu o lase pe Ana Maria Tamarjan sa se retraga. Nu inca. Amintiti-va la ce nivel ajunsese in 2008. Avea cea mai buna nota la sol dupa Sandra, avea o barna excelenta, un DTY (desi nu bag mana in foc) si inca acumula la greu experienta, dificultate si siguranta in executie.
Prin asta s-au deosebit intotdeauna B&B: prin consistenta. Imi amintesc ca urmaream niste reportaje NBC si cei trei papagali se minunau de cat de consistenti sunt romanii (nicio ezitare, nicio slabiciune). Sper sa ajungem din nou la acel nivel.

Edit: Daca antrenorii de la paralele sunt lasati sa continue sunt convins ca vom continua progresul si la acest aparat. Oricum sunt convins ca ne vom recapata avantajele de la sol si barna suficient cat sa compensam pentru niste paralele mai usurele (desi cam astea aduc notele astronomice).

Ada24
1st June 2010, 22:13
Cum adica sa sacrificam prezenta la CM? Sa nu mergem? Pai nu mai ajungem la Olimpiada!:shocked:

MitzGym
1st June 2010, 22:15
eu nu pot sa inteleg de ce nu o foloseste si pe diana trenca,e fffffffffffffff buna la sol,iar la barna are calitati,mai poate sa creasca

onlyme88
1st June 2010, 22:15
Ma refer sa nu stabilim obiective de genul x medalii la CM. Sa facem suficient pentru a ne califica, sa nu ne intoarcem cu fetele obosite sau accidentate.

Ada24
1st June 2010, 22:16
ok, inteleg acum.

mikeyy
1st June 2010, 22:17
Mie imi pare rau ca Forminte nu a renuntat nici in ultimul moment la orgoliul prostesc.....in acest moment nu e timp de orgolii in gimnastica romaneasca (ca sa o citez pe dna Bitang). Puteau sa colaboreze, dar in fine...asta e. De azi incepe un nou capitol!

Mai am un singur semn de intrebare...unde se vor antrena.
Pt ca nu ii vad pe B&B sa se intoarca la Deva si sa stea acolo aproape tot timpul. In acesti 5 ani s-au schimbat multe.
Poate se muta lotul cu totul la Izvorani.
Asta mai vreau eu sa aflu...ca-n rest e clara situatia!

Aaaa si sper sa ramana si dl Sandu si dra Lili.

onlyme88
1st June 2010, 22:21
Ce tare ar fi sa ni le aduca la Izvorani. Ce galerie ar avea :D

Tess_AN
1st June 2010, 22:22
Sandra e totusi un caz mai special in momentul de fatza. Stiu ce vrei sa zici ca sa fie tratate de la egal la egal, dar pentru ea trebuie facut un efort in plus ca sa ramana. daca bineinteles cei doi considera ca are sens sa ramana. Eu cred ca daca Sandra vrea cu adevarat sa castige titlul la mondiale poate sa o faca. Se poate bate cu Beth si cu Mizdrikova si cu cine mai vreti. problema e daca psihologic are puterea sa sa se adapteze unui nou antrenor.

Cat despre Raluca ea cauta mereu o imbratisare de la antrenoare, un cuvant bun.

inca o chestie de care ma tem serios: sa nu regresam din nou la paralele. Suntem pe drumul bun si ar fi teribil sa nu mai progresam, pentru ca de cativa ani paralelele fac legea.
Am toata admiratia pentru Sandra si tot respectul pentru titlul olimpic cistigat de ea.
Inainte de CM, Beth si altcineva, Sandra se "bate" pentru un loc in echipa si pentru a intra in concurs la sol cu Raluca, Diana C., Ana P. si Ana T. daca va reveni pina atunci, si de ce nu si cu Amelia (pentru ca banuiesc ca Amelia va fi sansa Romaniei la AA). In conditiile in care nu stiu exact cite evolutii pe aparat intra in calificari si nici numarul maxim de gimnaste din echipa.

MitzGym
1st June 2010, 22:25

in calificari participa 5 fete la un aparat,dar 4 note se iau in considerare,6 fete dintr-o tara pot intra la echipe?

mikeyy
1st June 2010, 22:27
Nu va faceti griji cu mondialele....B&B nu sunt genul care sa mearga doar ca sa faca prezenta.
Pana se lamureste situatia si se organizeaza se vor reface si fetele care au mici probleme de sanatate...si e timp. Doar avem fete talentate cu un bagaj tehnic bun...trebuie doar puse toate cap la cap.

Poate sunt eu prea optimist si entuziasmat....dar deja vad 2 sarituri Amanar :D

onlyme88
1st June 2010, 22:28
Trebuie neaparat sa facem un thread "echipa ideala pt Londra". Am si eu atatea sperante ca mi-e frica sa si gandesc realist :D

Tess_AN
1st June 2010, 22:31
Nu va faceti griji cu mondialele....B&B nu sunt genul care sa mearga doar ca sa faca prezenta.
Nu, daca pretul va fi fortari si accidentari.

Poate sunt eu prea optimist si entuziasmat....dar deja vad 2 sarituri Amanar :D
2 ? asta e pesimism daca nu ii dai una Ameliei pentru AA :P

mikeyy
1st June 2010, 22:33
2 ? asta e pesimism daca nu ii dai una Ameliei pentru AA :P

E si Ama inclusa. :)
De fapt ma gandeam la cele 2 fete, care sunt sanatoase acum: Ama si Diana.

onlyme88
1st June 2010, 22:33
si una Dianei pentru finala. Desi si Pitic ar merita una (lasa ca ei ii dam Tsukahara 2,5)

Cata_RB
1st June 2010, 22:34
Lucian Sandu nu se ocupa de paralele si inainte de a veni Forminte, in 2005? Eu asa stiam...
Cred ca totul a tinut de context la acest aparat, pentru ca pana la schimbarea codului 2-3 zecimi in minus la nota erau o diferenta foarte mare. Acum e cu totul altceva.

Sper sa ramana Lili Cozma si Lucian Sandu, sper sa apara in presa si detalii despre colectivul de antrenori. Si sa se faca liniste cat mai repede. E normal ca fetele sa fie acum speriate de aceasta schimbare majora, cu cat trece mai multa vreme pana cand Belu si Bitang intra la antrenamente cu atat se pot naste mai multe zvonuri care sa nu le faca bine gimnastelor. Eu am incredere ca in cateva saptamani se va stabili o noua rutina la lot si se va trece de perioada de acomodare.

In acelasi timp, nu vreau sa mai aud de aceleasi probleme ca pana in 2005...Belu si Bitang trebuie sa schimbe si ei ceva! Cei de afara nu ii vad cu ochi buni tocmai pentru ca stiu ce a fost, in timp ce la Forminte nu au apucat sa observe aceleasi practici.

Tess_AN
1st June 2010, 22:34
E si Ama inclusa. :)
De fapt ma gandeam la cele 2 fete, care sunt sanatoase acum: Ama si Diana.
Si pe Pitic, gimnasta de "picioare" unde o lasi?

MitzGym
1st June 2010, 22:36
pai amanar e pt amelia si pt diana,dar n-ai de unde sa stii,poate face si raluca

mikeyy
1st June 2010, 22:37
Si pe Pitic, gimnasta de "picioare" unde o lasi?

eeeee...nu zic ce vreau la Pitic..tocmai ca e gimnasta de picioare! :)

MitzGym
1st June 2010, 22:38
http://www.jurnalul.ro/stire-calendar/oamenii-zilei-octavian-bellu-si-mariana-bitang-545354.html
alt articol

Cata_RB
1st June 2010, 22:39
La Pitic e mai greu cu Amanarul, dupa cum spunea Ramona la CE [cred ca in cazul altei gimnaste]...e greu pentru fetele micute sa incarce trambulina pentru o saritura cu nota de plecare mare.

deni
1st June 2010, 22:39
E si Ama inclusa. :)
De fapt ma gandeam la cele 2 fete, care sunt sanatoase acum: Ama si Diana.

Mihai,stii ca eu sunt si mai optimista,pentru Londra 2012 vad cel putin 3 Amanar(Ama,Diana,Larisa si de ce nu Beatrice):P.
Apoi,sansa noastra sa recuperem diferenta de la paralele,raman sariturile si executii impecabile la barna si sol.
sunt prea entuziasmata acum....:D

MitzGym
1st June 2010, 22:42

si diana rusu,de ce nu?

onlyme88
1st June 2010, 22:42
http://www.jurnalul.ro/stire-calendar/oamenii-zilei-octavian-bellu-si-mariana-bitang-545354.html
alt articol
Chiar a pomenit Stoica "orgoliul unei persoane"? Cam specifica declaratia...

Anicia Juliana
1st June 2010, 22:42
da, si pe mine ma sperie chestia asta. cred ca Amalia o sa se adapteze bine, dar nu stiu Raluca. Ea a fost mereu mai sensibila si mai avea nevoie de cate un hug pentru moral.
m-as bucura daca BB ar lua initiativa sa vorbeasaca cu Sandra, sa o incurajeze si sa ii dea sperante pentru a continua. Stiu ca sandra e atasata de Forminte, dar daca ar vedea ceva incurajari din partea lor poate ar continua.

Raluca mi s-a parut mereu cea mai putin incurajata de Formrminte si la europene au fost cateva faze urate: cand i-a intors spatele dupa un exercitiu, cand ea a declarat ca s-a maotivat singura. Iar la aeroport, a aratat cat poate fi de lucida, nu mai tin minte cuvintele ei exacte, dar era foarte hotarata sa ajunga intr-o zi la aur

Pt Raluca e mai bine asa

Ada24
1st June 2010, 22:42
Pana si strinii sunt optimisti in privinta sariturilor Amanar pt fete acum.lol (pe IG)

MitzGym
1st June 2010, 22:44
La Pitic e mai greu cu Amanarul, dupa cum spunea Ramona la CE [cred ca in cazul altei gimnaste]...e greu pentru fetele micute sa incarce trambulina pentru o saritura cu nota de plecare mare.

pai nu in 2010,la sfarsitul lui 2011,in 2012,nu prea esti avantajat cand esti inalt la sarituri
la internationale,forminte le-a cumparat glucoza fetelor,a trimis-o pe diana trenca dea banii,diana nu a stiut unde sa se duca,i-a zis uite acolo ma,acolo,diana nu a inteles si a facut-o ramolita.Pai nu asa ii zici uniu copil,nu il faci ramolit

imbo
1st June 2010, 22:44
-dupa cateva zile de seceta pe forum s-a dezlantuit si ploaia de postari pe forum!!!!!!
-domnul mikky DV cred ca ati banuit ceva ,sau ceva stiati ca se va intampla!!!sau ma insel????

deni
1st June 2010, 22:46
si diana rusu,de ce nu?

Diana are o tinuta superba la toate aparatele.Imi place mult de ea,iar la sarituri face cel mai frumos FTY dintre junioare.As vedea-o cu Amanar,doar ca pe langa sarituri are nevoie de dificultate mare si la celelalete apratae(iar acum e destul de in urma).Dar orice e posibil!:)

mikeyy
1st June 2010, 22:49
-domnul mikky DV cred ca ati banuit ceva ,sau ceva stiati ca se va intampla!!!sau ma insel????

Nu trebuie sa-mi vorbesti cu dvs :)
Tot ce pot spune e ca am asteptat sa apara ceva oficial...

MitzGym
1st June 2010, 22:53
Diana are o tinuta superba la toate aparatele.Imi place mult de ea,iar la sarituri face cel mai frumos FTY dintre junioare.As vedea-o cu Amanar,doar ca pe langa sarituri are nevoie de dificultate mare si la celelalete apratae(iar acum e destul de in urma).Dar orice e posibil!:)

cu bellu si bittang va avea sigur dificultate,sa itidau un exemplumcatalina ponor nu era cine stie ce la junioare,la senioare ai vazut cum era

Andraf
1st June 2010, 22:56
Il inteleg pe Forminte sa lase cale libera celor 2 antrenori. Nu cred in colaborari la un asemenea nivel... in plus nici lui Forminte se pare ca nu i s-a dat vreo sansa in 2005, cand i s-a cerut sa parasesca lotul national aflat sub coordonarea celor 2 antrenori.
Apoi B&B au si ei pacatele lor pe care le uitam prea usor, sa nu uitam acuzatiile si procesele intentate impotriva lor si nu a fost doar o singura gimnasta.
Il judecati pe Forminte ca sub mandatul sau s-au accidentat prea multe gimnaste? Dar in 2005 de ce gimnastele au devenit din ce in ce mai rebele? De ce erau din ce in ce mai putine gimnaste, cele care ajungeau la lotul mare? Atunci cine era de vina? Tot Forminte?
Credeti ca daca era altul la conducerea lotului nu mai existau accidentari? Uitati-va la alte tari...si acolo exista accidentari, diferenta e ca acolo se intervine in timp util, ca gimnastele sunt duse la medic, la psiholog. Nu stiu daca pe bani publici sau privati. In Romania antrenorul nu poate hotara aceste lucruri singur, este la mana federatiei si la mila guvernantilor. Sunt curioasa cum se va comporta federatia de acum incolo, daca se vor gasi bani de deplasari la concursuri, pentru efectuarea unor teste medicale periodice, pentru angajarea unui medic platit, a unui psiholog, fara sa mai lase ca aceste 2 meserii sa se faca pe baza de voluntariat.

Si pe Sandra o inteleg... cred ca o sa aibe capacitatea sa treaca peste aceasta lovitura, am mare incredere in ea si in puterea ei de mobilizare.
Sper ca Ana T si Gabi sa aibe puterea sa revina, sa fie consiliate si motivate corespunzator.

MitzGym
1st June 2010, 23:04
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bellu-si-bitang-i-au-luat-locul-lui-forminte-la-deva-897091.html
articol
doamne,forminte ce expresii are:"am facut din rahat bici

onlyme88
1st June 2010, 23:06
Aceeasi problema a fost si dupa Mondialele din 2001: cum de nu mai avem echipa? ce e in mintea lui Bellu? de ce fug gimnastele de el? Si cu toate astea in 2003 aveam deja inceputul unei povesti de succes (Atena 2004). Parerea mea (si nu-mi sariti in cap) este ca Bellu era foarte exigent, iar fetelel lui odata ce prindeau gustul succesului erau captivate de toata atentia presei si a publicului, incat nu se mai puteau concentra pe gimnastica (sa uitam escapada din cluburi a Catalinei Ponor, Alexandrei Eremia, Floarei si mai stiu eu a cui?) Diferenta e ca Bellu nu tolera asa ceva. Forminte le-ar fi luat probabil peste picior pe "papusele" si ar fi continuat sa le permita sa se antreneze "in voie" cu jumatate de norma.

deni
1st June 2010, 23:06
cu bellu si bittang va avea sigur dificultate,sa itidau un exemplumcatalina ponor nu era cine stie ce la junioare,la senioare ai vazut cum era
Bellu si Bitang au capacitatea sa aduca orice gimnasta la potentialul ei maxim.
Orice se poate intampla cu Diana Rusu.Cel putin eu sunt convinsa ca ei doi vad lucrurile total diferit fata de Forminte si vor avea cu totul o alta stategie.
Si nu e vorba doar de Catalina.Practic intreaga echipa de la Atena a fost construita din nimic.

imbo
1st June 2010, 23:10
-B&B formeaza un cuplu si in realitate??????nu stiam ca sunt inpreuna!!!!:)

MitzGym
1st June 2010, 23:10
Bellu si Bitang au capacitatea sa aduca orice gimnasta la potentialul ei maxim.
Orice se poate intampla cu Diana Rusu.Cel putin eu sunt convinsa ca ei doi vad lucrurile total diferit fata de Forminte si vor avea cu totul o alta stategie.
Si nu e vorba doar de Catalina.Practic intreaga echipa de la Atena a fost construita din nimic.

da,asa e,doar silvia stroescu a avut succese la nivel de junioara

Cata_RB
1st June 2010, 23:19
Il inteleg pe Forminte sa lase cale libera celor 2 antrenori. Nu cred in colaborari la un asemenea nivel... in plus nici lui Forminte se pare ca nu i s-a dat vreo sansa in 2005, cand i s-a cerut sa parasesca lotul national aflat sub coordonarea celor 2 antrenori.

Eu stiam ca a fost exact invers...Forminte era antrenor la lotul de junioare si a facut presiuni sa urce la cel de senioare alaturi de fetele care implineau 16 ani in 2005.
Dar nu mai stiu sigur ce a fost atunci, posibil sa gresesc.

Eu inca nu ma entuziasmez, Belu si Bitang trebuie sa se adapteze si eu. N-o sa ma incalzeasca cu nimic daca fetele vor fi tot jignite sau lovite sau private complet de timp liber.

imbo
1st June 2010, 23:22
-cred ca Forminte se intoarce la Constanta!!!!!Sandra nu cred ca o sa-l urmeze!!!daca ea vrea cu adevarat poate sa se antreneze si cu B$B!!!!
-o sa fie bine !!!DON T WORRY!!!!!!!!!!!!!!!!!!:yeah:

step1
1st June 2010, 23:32
Eu stiam ca a fost exact invers...Forminte era antrenor la lotul de junioare si a facut presiuni sa urce la cel de senioare alaturi de fetele care implineau 16 ani in 2005.
Dar nu mai stiu sigur ce a fost atunci, posibil sa gresesc.

Eu inca nu ma entuziasmez, Belu si Bitang trebuie sa se adapteze si eu. N-o sa ma incalzeasca cu nimic daca fetele vor fi tot jignite sau lovite sau private complet de timp liber.

Forminte a venit la lot,de la Constanta,o data cu Simona Amanar.A primit atunci un contract de 1 an ,cu posibilitate de prelungire a contractului.
La expirarea contractului el a fost cooptat la lot in calitate de antrenor la sarituri,sub comanda coordonatorului principal,Octavian Belu.
Iar in 2005 i-a succedat lui Belu,in calitate de coordonator principal.

Cata_RB
1st June 2010, 23:41

Multumesc.
Totusi imi amintesc niste articole in care cerea sa mearga / ramana la lot cu proaspetele senioare, generatia Stelei si a Sandrei...nu tot el le-a antrenat si ca junioare? Se pare ca e cam confuza perioada aia pentru mine.

Tess_AN
1st June 2010, 23:50
Mihai,stii ca eu sunt si mai optimista,pentru Londra 2012 vad cel putin 3 Amanar(Ama,Diana,Larisa si de ce nu Beatrice):P.
Apoi,sansa noastra sa recuperem diferenta de la paralele,raman sariturile si executii impecabile la barna si sol.
sunt prea entuziasmata acum....:D
De acord ca Beatrice e de luat in seama la sarituri, poate si sol. Iar pentru Amelia parca stabilisem noi ca merge pe 3Y :)

Sper ca Cerasela sa se adapteze la noile conditii, sa accepte si ea si Gabita sa se scoata untul din ele si impreuna cu Ana P. sa avem acoperite si paralelele. Visez frumos? M-am molipsit de la voi. Si daca ma scap din friu, sa intreb daca cineva ia in considerare revenirea Stelianei? (am mai zis eu de revenirea podiumului aa de la CM 2007 ;) ). Daca va fi asa, vom avea concurenta interna serioasa si asta e bine, vom creste pe plan international. Dar cum ziceam, la pomul laudat sa nu mergem cu sacul. Sa vedem ce si cum va fi.

deni
1st June 2010, 23:59

La Stela ma gandeam si eu,dar mi-a fost frica sa o spun.Ar fi prea frumos.
Gabitza daca va da jos kg, eu zic ca are sanse mari sa straluceasca.Bitang o place mult,la fel ca pe Haidu.De Cera mi-e frica,pentru ca regimul va fi altul acum.Adica se va munci serios si Cera ar cam trebui sa aduge ceva elemente si sa faca aterizarile,altfel...nu o vad ramanand.

mikeyy
2nd June 2010, 00:01
Visez frumos? M-am molipsit de la voi. .

Foarte bine :)
Asta si trebuie sa facem.
Ca fani si acestui sport si ca suporteri....asta trebuie sa facem: sa fim optimisti, sa speram ca se intampla minuni (cum s-a intamplat astazi) si sa-i sustinem pe gimnasti neconditionat.

Daca stam sa cautam tot timpul partea urata...ne pierdem pasiunea.
Oricum nu scapam de lucrurile murdare din gimnastica (si nu numai)...ma bine sa vedem partea frumoasa....e mai ok si mai sanatos :D

florik2000
2nd June 2010, 00:01
Daca ar fi sanatoasa, sunt sigura ca Steliana s-ar intoarce..pacat de potentialul ei, care in mare parte s-a irosit

Tess_AN
2nd June 2010, 00:03
La Stela ma gandeam si eu,dar mi-a fost frica sa o spun.Ar fi prea frumos.
Gabitza daca va da jos kg, eu zic ca are sanse mari sa straluceasca.Bitang o place mult,la fel ca pe Haidu.De Cera mi-e frica,pentru ca regimul va fi altul acum.Adica se va munci serios si Cera ar cam trebui sa aduge ceva elemente si sa faca aterizarile,altfel...nu o vad ramanand.
Asa e Deni. De asta am zis de Cerasela ca "sper sa se adapteze noilor conditii". Mi-e draga Cerasela ca gimnasta, si sincer, dintre toate, de ea imi e frica atunci cind vine problema de adaptare. In privinta Stelianei, cu toate ca mi-as dori enorm, cred ca e posibil doar in visele noastre frumoase. Sa vedem ce va fi.

step1
2nd June 2010, 00:05
Multumesc.
Totusi imi amintesc niste articole in care cerea sa mearga / ramana la lot cu proaspetele senioare, generatia Stelei si a Sandrei...nu tot el le-a antrenat si ca junioare? Se pare ca e cam confuza perioada aia pentru mine.

"Cum ati ajuns la lotul de la Deva?
Pe filera normala, am lucrat 10 ani la CS Farul din Constanta, am avut rezultate bune si am promovat gimnaste la echipa nationala. A venit momentul in care a aparut Simona Amanar sI atunci am fost cooptat, impreuna cu ea, la lotul de la Deva. Intr-adevar, mai fusese “momentul Daniela Maranduca”, care era deja la Deva. Am stat acolo, de proba, din ‘92 pana in vara lui ‘93 cand am fost numit oficial"- Nicolae Forminte

http://www.campioniiromaniei.ro/campioni/nicolae-forminte-campion-la-gimnastica.html

Steliana a venit de la Sibiu,unde s-a antrenat initial cu Miahela Stanulet,apoi cu Raluca Bugner.In 2002 ea a venit la lotul national impreuna cu antrenoarea ei Raluca Bugner si a continuat pregatirea cu Octavian Serban .
Sandra Izbasa a venit de la Steaua,unde a lucrat cu Eliza Stoica.
Deci ..Forminte nu a avut nici o legatura cu pregatirea lor in anii de juniorat.

Cata_RB
2nd June 2010, 00:10
Nici nu vreau sa ma gandesc la o revenire a Stelei...nici n-am cuvinte sa zic cat de frumos ar fi si cat de mult m-as bucura :) Dar e tare greu, la cate probleme de sanatate are ea...

Nicole zicea dupa CE ca Ceraselei inca ii e frica de coborari. Belu si Bitang sunt cunoscuti pentru faptul ca nu accepta jumatati de raspunsuri din partea federatiei, poate vor avea rabdare si vor cere ajutorul unui psiholog.

Edit: Step, multumesc din nou. Inseamna ca sunt complet pe langa cu ce credeam, nu stiu de ce aveam impresia asta...

Tess_AN
2nd June 2010, 00:10
Foarte bine :)
Asta si trebuie sa facem.
Daca stam sa cautam tot timpul partea urata...ne pierdem pasiunea.
Oricum nu scapam de lucrurile murdare din gimnastica (si nu numai)...ma bine sa vedem partea frumoasa....e mai ok si mai sanatos :D
Lucrurile urite din pacate nu stau ascunse sa trebuiasca sa fie cautate :D iar pasiunea nu se pierde asa usor. Daca e pasiune, nu o poate stinge un pahar de lucruri urite... nici un cutremur...
dar iau de buna treaba ca e mai sanatos. :ok:
(la asta trebuia sa rapsund la off topic, dar acolo e sarbatorita Maria! :yeah: )

21mai
2nd June 2010, 00:11
eu sper sa nu decadem la paralele - am senzatia ca bitang si belu se vor focusa sa redevenim reginele Europei si nu numai la barna si sol si vom scapa iar paralelu din mana ori cat ar fi buni belu si bitang daca nu avem macar note medii la paralele nu putem sa visam iar la aur. Cred ca mor americanii de ciuda:)

dracsor
2nd June 2010, 00:13
tinand cont ca sunt cu adevarat bobocel :D - am citit pe IG reactii la aceasta veste si majoritatea par foarte incantati de intoarcere. ceva insa mi-a atras atentia: "This just made my day B&B are gonna turn things back around and injury city will be gone. Sivillas as a bars coach would be awesome." cum interpretati ultima propozitie? eu sunt putin cam in ceata. si da, stiu cine este Daniela Silivas, doar ca nu stiu nimic din viata ei actuala. multumesc

onlyme88
2nd June 2010, 00:14
Am citit si eu post-ul respectiv. Cred k erau la capitolul fantezii....
Desi cine ar fi mai in masura sa antreneze paralele? (poate khorkina)

deni
2nd June 2010, 00:17
eu sper sa nu decadem la paralele - am senzatia ca bitang si belu se vor focusa sa redevenim reginele Europei si nu numai la barna si sol si vom scapa iar paralelu din mana ori cat ar fi buni belu si bitang daca nu avem macar note medii la paralele nu putem sa visam iar la aur. Cred ca mor americanii de ciuda:)

De paralele s-a ocupat intotdeuna Lucian Sandu.Desi in anii'90 cred ca si Bellu antrena cate ceva la acest aparat.Atata timp cat la senioare,fetele iti vin cu un bagaj tehnic scazut si o tinuta deficitara nu poti sa indrepti prea multe.Insa acum diferenta e data de paralele si cred ca acest aparat va primi acceasi atentie.Dar cred in acelasi timp,ca nu vor mai fi ezitari la barna si ne vom recapata valoarea la sol si mai ales sarituri.Iar cu note medii la paralel visam la aur,doar daca suntem peste la toate celelalte aparate.

Tess_AN
2nd June 2010, 00:18
Am citit si eu post-ul respectiv. Cred k erau la capitolul fantezii....
Desi cine ar fi mai in masura sa antreneze paralele? (poate khorkina)
Nu e absolut necesar sa fi fost campioana nici macar sa fi facut gimnastica sa fiu un antrenor bun. Chiar sunt rare cazurile cind fosti mari campioni ajung mari antrenori...

Din citatul dat din IG. Imi place expresia "injury city will be gone"... Nu m-am uitat pe IG ca nu am timp (sunt deja aici in prelungiri ilegale ca timp :evil:), dar expresia aceea din ce am citit inainte imi suna a umorului caracteristic Serenei. Sper ca nu gresesc.

edit:am gresit. Nu Serena a zis-o. ;)

mikeyy
2nd June 2010, 00:20
tinand cont ca sunt cu adevarat bobocel :D - am citit pe IG reactii la aceasta veste si majoritatea par foarte incantati de intoarcere. ceva insa mi-a atras atentia: "This just made my day B&B are gonna turn things back around and injury city will be gone. Sivillas as a bars coach would be awesome." cum interpretati ultima propozitie? eu sunt putin cam in ceata. si da, stiu cine este Daniela Silivas, doar ca nu stiu nimic din viata ei actuala. multumesc

Alina, nu lua de bun ce scrie pe IG....sunt fantezii multe :)
De Dana iti pot spune ca duce o viata fericita in SUA, alaturi de familia ei (are 3 copii). Nici gand sa se apuce sa antreneze...nu mai are legatura cu gimnastica de performanta.
In curand va veni in vizita in Romania.

21mai
2nd June 2010, 00:23
De paralele s-a ocupat intotdeuna Lucian Sandu.Desi in anii'90 cred ca si Bellu antrena cate ceva la acest aparat.Atata timp cat la senioare,fetele iti vin cu un bagaj tehnic scazut si o tinuta deficitara nu poti sa indrepti prea multe.Insa acum diferenta e data de paralele si cred ca acest aparat va primi acceasi atentie.Dar cred in acelasi timp,ca nu vor mai fi ezitari la barna si ne vom recapata valoarea la sol si mai ales sarituri.Iar cu note medii la paralel visam la aur,doar daca suntem peste la toate celelalte aparate.

asadar visam frumos, va rog mult sa nu ne exaltam prea mult ca poate criza existenta in momentul de fata nu va putea fi indreptata de catre cei 2 mari antrenori si nu as vrea sa le sarim iar in cap, permiteti mi sa fac un pronostic - doar pe ana t o vad in actuala echipa, restul nu cred ca vor mai fi acceptate pt k b&b sunt f exigenti si mai ales ca au de unde alege fete, nu se vor sinchisi sa renunte la sandra, cera si gabi daca nu fac eforturi sa revina, ceea ce e foarte greu caci celelalte fete au acumulat ori ele au un triplu efort de facut: sa isi revina din accidentari, sa piarda greutate si sa aib potential mai mare decat actuala grupa pentru a putea sa fie la acelasi nivel. Oricum mi e dor sa o vad pe Ana T la sol, e asa gratioasa - anele + sandra la sol la capacitate maxima ar fi aur,aur, aur :)

dracsor
2nd June 2010, 00:28
inteleg. multumesc pentru info.

step1
2nd June 2010, 00:39
Alina, nu lua de bun ce scrie pe IG....sunt fantezii multe :)

Cred ca iei totul add litteram :)
Si mai cred ca s-a dovedit ca pe IG nu s-a fantazat deloc in privinta acelui anunt neoficial (la vremea aceea) si anume revenirea lui Ocatavian Belu.

21mai
2nd June 2010, 00:54
http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Cuplul_de_aur_Bellu-Bitang_revine_in_sala_de_gimnastica_0_272373398.ht ml
http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Constanta-_Nicolae_Forminte-_-Am_fost_silit_sa-mi_dau_demisia_0_272373363.html - amanunte picante despre a forta plecaea sau inventii ale lui Forminte?

http://www.antena3.ro/sport/alte_sporturi/octavian-bellu-si-mariana-bitang-revin-la-lotul-feminin-de-gimnastica-de-la-deva_100599.html

mikeyy
2nd June 2010, 00:58
@21mai: incearca sa postezi articolele publicate recent....primul, cel despre Lili Cosma, e de acum 3 saptamani. Si acela merge la Diverse, sau la thread-ul despre antrenori...incearca sa filtrezi putin informatia pe care o aduci.

Tess_AN
2nd June 2010, 00:59
Cred ca iei totul add litteram :)
Si mai cred ca s-a dovedit ca pe IG nu s-a fantazat deloc in privinta acelui anunt neoficial (la vremea aceea) si anume revenirea lui Ocatavian Belu.
Crezi ca a fost mai mult decit speculatie? Cred ca nu putea - la vremea aceea sa se stie din moment ce nu se putea sti sigur ce reactii vor fi in sedinta de ieri....

myrab3la_19
2nd June 2010, 01:03
Se banuia...ce nu se banuia si a fost surpriza a fost demisia lui Forminte...ca doar nu a aflat azidimineata ca va trebui sa colaboreze cu cei doi si si-a scris demisia pe hol :P.deci daca Forimnte stia de ceva timp au avut si altii timp sa se informeze..ma refer la cei de pe IG.

In alta ordine de idei cred ca:
- atitudinea lui Forminte fata de Sandra a fost din nou deplasata...ca si la nationale unde ieseau impreuna de mana,de gat din sala..in timp ce restul fetelor stateau cu antrenorii secunzi...mi se pare deplasat.
- Asa cum au mai spus si altii , paralelele au o alta importanta acum din cauza codului deci cred ca B si B stiu mai bine ce au de facut.
-Cele mici nu au motive sa se retraga...am eu o vaga impresie ca Ama,Raluca si Diana nu vor fi foarte afectate sentimental.
-Gabi,Cera si chiar Sandra ar trebui sa vada macar ce se intampla..important e sa isi doreasca,nu cred ca le va forta nimeni sa plece ,depinde doar de ele.

@Andraf:Inca nu s-a uscat cerneala de pe demisia lui Forminte...nu se stie ce povesti vor iesi si in urma lui...sa nu ne grabim..

Tess_AN
2nd June 2010, 01:12
Se banuia...ce nu se banuia si a fost surpriza a fost demisia lui Forminte...ca doar nu a aflat azidimineata ca va trebui sa colaboreze cu cei doi si si-a scris demisia pe hol :P.deci daca Forimnte stia de ceva timp au avut si altii timp sa se informeze..ma refer la cei de pe IG.
Pai, dupa reactia lui Forminte si a Sandrei din inregistrarea de la tvr - mi s-a parut ca acolo pe hol :P a scris-o.
Oricum, daca nu e speculatie, cei de la IG au pile la baietii cu ochi albastri :cool: Eu totusi cred ca era speculatie, sau mai stii cine se ascunde sub divese "nume de cod" pe forumuri :rolleyes:

Ada24
2nd June 2010, 01:30
Pai, dupa reactia lui Forminte si a Sandrei din inregistrarea de la tvr - mi s-a parut ca acolo pe hol :P a scris-o.

Poate credea(u) ca o sa se sperie Federatia cand o sa auda de demisie si vor renunta la "colaboratori"?:P

step1
2nd June 2010, 01:31
Crezi ca a fost mai mult decit speculatie? Cred ca nu putea - la vremea aceea sa se stie din moment ce nu se putea sti sigur ce reactii vor fi in sedinta de ieri....

Cu siguranta ca nu au fost speculatii.Omul asta a spus clar si raspicat ca va urma ce va urma si ca nu isi poate dezvalui sursele.Eu am citit cu atentie si asta am inteles.
Ca jurnalist il inteleg perfect.Faptul ca nu si-a tradat sursa(sursele) e o dovada de mare caracter,de etica.
Finalmente ,nici nu mai conteaza.Ceea ce a anuntat ,s-a confirmat oficial.Restul sunt detalii.
Incepe o noua era.
Va fi de bun augur!
Am multa incredere in acesti doi tehnicieni.

myrab3la_19
2nd June 2010, 01:41
Ar fi interesant sa vedem si cateva interviuri cu fetele in zilele urmatoare...ele sunt cele mai importante acum.Tare mi-ar placea sa fiu o musca pe peretele salii in prima zi de antenament a fetelor cu cei doi..sa aud primele discutii...:D...

Ada24
2nd June 2010, 02:00
Tare mi-ar placea sa fiu o musca pe peretele salii in prima zi de antenament a fetelor cu cei doi..sa aud primele discutii...:D...

Si eu, si eu...am putea forma stolul de muste OLS :D(cred ca omoara bellu toate mustele din sala acum :happy)

niagara64
2nd June 2010, 03:27
Am revenit de la munca , am urmarit reportajul de la TVR si comportamentul lui era absolut gretos : "Hai pupa-ma ! Vi la Constanta ...ASta e drumul " Oameni buni dar omul asta cred ca e mai mult decat credeam chiar si eu !
Prea multa intimitate intre un antrenor si o sportiva ...cum naiba sa nu se simta celelalte fetite marginalizate ?
Pana la capt ce trebuia sa se intample s-a intamplat si asa cum anticipam orgoliul lui a fost cel care a contat . CE declaratie la el... "În clipa aceasta, nu cred că mai am ce învăța de la domnul Bellu”. Mi se pare absolut nesimtita .Chiar daca (si nu e cazul ) ai fi fost mai bun tot nu ai fost atat de lipsit de modestie sa spui asa ceva ...

Intr-un fel desi va vine greu sa credeti curentul de opinie format aici pe forum(si nu numai ) a ajutat la luarea unor hotarari . Feed-backul a functionat si s-a renuntat la acel "merge si asa romanesc " care domnea de cativa ani la lot . Nici macar nu a mai fost nevoie de petitii si nici de "pichetari" .Doar de opinii spuse franc .
Revenirea lui Belu si a lui Bitang este salutara .Fetele se vor obisnui .Este in interesul lor daca vor sa fie campioane .Iar profesionalismul celor doi este o garantie ca vor fi ajutate sa scoata ce au ele mai bun .
Singurul lucru este faptul ca evident ei nu se vor muta la Deva (la pariu ! ) si cred ca singura solutie este cea a aducerii lotului la Izvorani . Sau macar a senioarelor . Pentru ca in coordonarea lotului prin vizite o data la una sau doua saptamani eu nu cred ! Doar ochiul stapanului ingrasa vita spune o veche vorba romaneasca ! E nevoie de prezenta lor langa fete zi de zi !

mikeyy
2nd June 2010, 03:59
Nu, nu vor merge la Deva....se cauta solutii deocamdata.

Tess_AN
2nd June 2010, 04:05
Intr-un fel desi va vine greu sa credeti curentul de opinie format aici pe forum(si nu numai ) a ajutat la luarea unor hotarari . Feed-backul a functionat si s-a renuntat la acel "merge si asa romanesc " care domnea de cativa ani la lot . Nici macar nu a mai fost nevoie de petitii si nici de "pichetari" .Doar de opinii spuse franc .
Personal, nu cred asta. Mai repede cred ca Forminte a facut gresala capitala cind a venit cu declaratii grav acuzatoare si nefondate la adresa lui Beth. Beth nu e o gimnasta oarecare, e un simbol. Si culmea, e simbolul gimnasticii Olimpiadei viitoare ce se va desfasura la englezi. Vorbind din pozitia lui de coordonator al Nationalei Romaniei, vorbele se translateaza oficial. Si asta a fost o gresala politica. Tot restul se putea "spala in familie". Poate gresesc, dar nu cred ca discutiile unor suporteri pe un forum oarecare ar fi cintarit hotaritor. Puteti sa dati cu pietre, eu nu imi bag demisia si nici parerea nu mi-o schimb. :drak:

Tess_AN
2nd June 2010, 04:09
Nu, nu vor merge la Deva....se cauta solutii deocamdata.
Sa speram ca aceasta cautare de solutii nu va dura o vesnicie. Pentru binele gimnasticii romanesti. E nevoie o situatie stabila sa se poata lucra in liniste.

mikeyy
2nd June 2010, 04:14
Nu cred ca momentul cu Beth a fost cauza.
Rezultatul pe echipe de la CE....asta e of-ul federatiei...medalia pe echipe. Parerea mea :)

Nu au trecut peste faptul ca am luat doar bronz intr-o finala europeana....si ca e a doua oara (sub comanda lui Forminte) cand luam bataie de la o echipa mai slab cotata, fara traditie (dupa Volos 2006). Daca in 2006 au trecut peste....ca era primul an...acum se pare ca nu au mai stat la discutii.

step1
2nd June 2010, 04:27
Nu, nu vor merge la Deva....se cauta solutii deocamdata.

"Astfel, activitatea va fi supervizată de Bellu și Bitang, care se vor deplasa la Deva, dar și lotul va veni mai des la Izvorani. "- http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Cuplul_de_aur_Bellu-Bitang_revine_in_sala_de_gimnastica_0_272373398.ht ml

„Avem un colectiv la Deva, care se ocupă și se va ocupa de pregătire. Totul va fi însă supervizat de Belu și Bitang, care vor mai merge la Deva, dar și lotul se va mai deplasa la Izvorani și București”, a adăugat președintele FRG.- http://www.mesagerulhunedorean.ro/category/sport

E stabilit.
Sa nu mai speculam,lasand impresia ca am sti mai mult decat spunem

Cata_RB
2nd June 2010, 04:43
Solutia actuala nu mi se pare una stabila. Drumul Bucuresti-Deva nu-i de ici, de colo...cata influenta ar putea ei avea asupra pregatirii daca le vad pe fete o data pe saptamana, in cel mai bun caz? Ca sa nu mai vorbesc si de partea materiala pe care o presupune aceasta "naveta".

Speculatii au fost si pe IG. S-a scris ca Belu vine dupa mondiale, pana la urma a venit acum. Si ca e la Deva, cand de fapt era la Izvorani, unde era si lotul de altfel.

niagara64
2nd June 2010, 04:49
Personal, nu cred asta. Mai repede cred ca Forminte a facut gresala capitala cind a venit cu declaratii grav acuzatoare si nefondate la adresa lui Beth. Beth nu e o gimnasta oarecare, e un simbol. Si culmea, e simbolul gimnasticii Olimpiadei viitoare ce se va desfasura la englezi. Vorbind din pozitia lui de coordonator al Nationalei Romaniei, vorbele se translateaza oficial. Si asta a fost o gresala politica. Tot restul se putea "spala in familie". Poate gresesc, dar nu cred ca discutiile unor suporteri pe un forum oarecare ar fi cintarit hotaritor. Puteti sa dati cu pietre, eu nu imi bag demisia si nici parerea nu mi-o schimb. :drak:

Totul a fost un cumul .
Aici pe forum nu mai sunt demult "doar suporteri " asta nu iei tu in calcul . Si nici " sabiile nu se mai incruciseaza doar intre suporteri " . NU am spus ca aici s-a luat vreo hotarare dar uneori faptul ca s-au spus unele lucruri pe care altfel "nu le vedeau " cei din federatie si in felul acesta nu au mai putut fi bagate sub covor ...
Nu va mai subestimati .Uneori ati vazut lucruri care nu erau OK acolo unde cei din federatie fiind prea aproape de fenomen nu le vedeau .Este ca in pictura ...cut stai mai aproape cu atat nu mai vezi anumite imagini .
Faptul ca veneau aici , citeau , uneori se enervau dar poate adoua zi priveau cu alti ochii lucrurile ...asat e important .
Cred ca pozitia critica este foarte importanta pentru ca ceva sa mearga foarte bine ...te impiedica sa devi "suficient " .
Si asa zici ? Fara demisii ?:happy

niagara64
2nd June 2010, 04:51
Solutia actuala nu mi se pare una stabila. Drumul Bucuresti-Deva nu-i de ici, de colo...cata influenta ar putea ei avea asupra pregatirii daca le vad pe fete o data pe saptamana, in cel mai bun caz? Ca sa nu mai vorbesc si de partea materiala pe care o presupune aceasta "naveta".

.

De acord cu tine .Singuara solutie viabila este un lot de senioare la Bucuresti pentru ca mi-e clar ca ei nu mai pot renunta la Bucuresti pentru Deva . Si sincera sa fiu ii inteleg ...

step1
2nd June 2010, 04:57
Solutia actuala nu mi se pare una stabila. Drumul Bucuresti-Deva nu-i de ici, de colo...cata influenta ar putea ei avea asupra pregatirii daca le vad pe fete o data pe saptamana, in cel mai bun caz? Ca sa nu mai vorbesc si de partea materiala pe care o presupune aceasta "naveta".

Speculatii au fost si pe IG. S-a scris ca Belu vine dupa mondiale, pana la urma a venit acum. Si ca e la Deva, cand de fapt era la Izvorani, unde era si lotul de altfel.

Speculatii au fost aici ca se specula pe IG :)
De venit "a venit acum " pentru ca s-au preciptat lucrurile de asa maniera.Demisia lui Forminte a grabit astfel,lucrurile.

Pana la urma cred ca vor gasi ei o solutie convenabila pentru toata lumea.

step1
2nd June 2010, 04:59
Totul a fost un cumul .
Aici pe forum nu mai sunt demult "doar suporteri " asta nu iei tu in calcul . Si nici " sabiile nu se mai incruciseaza doar intre suporteri " . NU am spus ca aici s-a luat vreo hotarare dar uneori faptul ca s-au spus unele lucruri pe care altfel "nu le vedeau " cei din federatie si in felul acesta nu au mai putut fi bagate sub covor ...
Nu va mai subestimati .Uneori ati vazut lucruri care nu erau OK acolo unde cei din federatie fiind prea aproape de fenomen nu le vedeau .Este ca in pictura ...cut stai mai aproape cu atat nu mai vezi anumite imagini .
Faptul ca veneau aici , citeau , uneori se enervau dar poate adoua zi priveau cu alti ochii lucrurile ...asat e important .
Cred ca pozitia critica este foarte importanta pentru ca ceva sa mearga foarte bine ...te impiedica sa devi "suficient " .
Si asa zici ? Fara demisii ?:happy

Mie chiar imi place sa cred ca si noi,forumistii, am influentat,prin atitudine,intr-o masura cat de mica,desfasurarea lucrurilor.

niagara64
2nd June 2010, 05:06
Decizia lui Forminte era predictibila (am zis-o si acum o luna :) )
http://www.onlinesport.ro/forum/showthread.php?p=3037015#post3037015
Probabil si Stoica a mizat pe ea :)

Cata_RB
2nd June 2010, 05:11
Incep articolele mai ample, citim cate-o declatie noua:
http://www.gsp.ro/sporturi/gimnastica/intoarcere-regala-dupa-24-de-ani-de-glorie-si-5-de-pauza-belu-si-bitang-revin-la-lotul-national-de-gimnastica-192566.html
http://www.gsp.ro/sporturi/gimnastica/sa-vina-magicienii-demisia-lui-forminte-lasa-cale-libera-pentru-belu-si-bitang-192568.html

Tess_AN
2nd June 2010, 05:11
E stabilit.
Sa nu mai speculam,lasand impresia ca am sti mai mult decat spunem

Speculatii au fost aici ca se specula pe IG :)
Mie mi se pare in ceea ce spui ca dai impresia ca stii mai multe decit lasi sa se inteleaga si il acuzi pe Mihai exact de asta... Sau doar mi se pare?

Eu am zis ca pe IG s-a speculat, dar sincer, aici nu am vazut speculatiile. Poate are dreptate Niagara ca sunt "prea aproape", sau altfel spus din interior. Sincer. Ce specualtii au fost aici?!?

@Niagara: eu vorbesc doar existenta mea aici pe forum. Astept sa fiu data afara cu sanctiuni, tot tacimul :evil: nu plec prin demisie chiar daca se da cu pietre :happy

step1
2nd June 2010, 05:11
Decizia lui Forminte era predictibila (am zis-o si acum o luna :) )
http://www.onlinesport.ro/forum/showthread.php?p=3037015#post3037015
Probabil si Stoica a mizat pe ea :)

Oh,da,imi amintesc ! Si mi-a placut!
Imi amintesc si cu cata usurinta s-a trecut peste predictia ta ,considerata poate a fi tot o "fabulatie" :)

Tess_AN
2nd June 2010, 05:16
Decizia lui Forminte era predictibila (am zis-o si acum o luna :) )
http://www.onlinesport.ro/forum/showthread.php?p=3037015#post3037015
Probabil si Stoica a mizat pe ea :)
Sa lasam Cezarului ce e al Cezarului. Ai zis - si de data asta are dreptate step1 - am trecut (prea) usor peste prezicerile tale. :P Asta ca sa nu spun urit ca nu te-am bagat in seama. ;) Se pare ca mi-o caut cu luminarea :rolleyes:

niagara64
2nd June 2010, 05:25

Ok ..cine o mai cauta cu "lumanarea " in secolul asta ! Te iert daca ne faci o vizita in vara asta :)

step1
2nd June 2010, 05:26
Mie mi se pare in ceea ce spui ca dai impresia ca stii mai multe decit lasi sa se inteleaga si il acuzi pe Mihai exact de asta... Sau doar mi se pare?

Eu am zis ca pe IG s-a speculat, dar sincer, aici nu am vazut speculatiile. Poate are dreptate Niagara ca sunt "prea aproape", sau altfel spus din interior. Sincer. Ce specualtii au fost aici?!?

@Niagara: eu vorbesc doar existenta mea aici pe forum. Astept sa fiu data afara cu sanctiuni, tot tacimul :evil: nu plec prin demisie chiar daca se da cu pietre :happy

Pai simplul fapt ca nimeni nu credita omul ala cu vreo sansa ca ar fi putut sa stie.Multi ironizau,altii se amuzau,altii afirmau ca nu se poate,ca e imposibil etc.Si acestea tot speculatii erau.Eu nu as fi spus ca "NIMENI" nu poate sti doar pentru ca "EU" nu stiam.Ar fi fost si asta tot un soi de speculatie,dintr-o perspectiva unilaterala.

Sunt obosit,nu ma luati in seama:)Sper sa nu imi iasa articolul la fel de dezlanat ca si acest post !
:happy:headbang:

niagara64
2nd June 2010, 05:28

Deci sa cautam in presa de maine si daca e vre-un articol la fel de alambicat sa stim cui apartine ?:ok:

step1
2nd June 2010, 05:32
Deci sa cautam in presa de maine si daca e vre-un articol la fel de alambicat sa stim cui apartine ?:ok:

:):yeah:
Glumesc .Articolul va fi ok.Fac acum o pauza,beau o cafea tare si il revizuiesc atent ;)

Cata_RB
2nd June 2010, 05:35
Nu-i vorba ca toata lumea spunea ca e imposibil. Pur si simplu, era ceva prea important si dupa momentul initial de uimire, multi dintre cei de aici au preferat sa astepte sa vada ce va iesi, daca va iesi, in loc sa discute la nesfarsit despre o veste care avea drept singura sursa o informatie neoficiala de pe un forum. Asta nu inseamna ca nu acorzi nici o sansa informatiei, ci ca o privesti cu realism pana cand se afla ceva oficial, zvonuri sunt multe.
Chiar si asa, dupa cum am mai spus, in acele informatii au fost si greseli, deci cred in continuare ca au fost si speculatii, pe langa nucleul care s-a dovedit a fi adevarat.

Tess_AN
2nd June 2010, 05:35
Sunt obosit,nu ma luati in seama:)Sper sa nu imi iasa articolul la fel de dezlanat ca si acest post ! :happy:headbang:
Imi pare rau... Eu tocmai am citit articolele de la link-urile puse de Cata si voiam sa facem toti (care nu dormim la ora asta) o "echipa mai mare" sa analizam/speculam :D ce zic ei acolo. Bitang ar putea candida la presedentia Romaniei cu raspunsurile care le da. Are sanse mai mari decit Madam Clinton. Are o diplomatie in ea! Deci:

Trebuie re-gindit totul, Izvoranii sunt o posibilitate si Deva ar fi alta (mai mica) - asta din primul articol.
Din al doilea, Forminte lasa sa se inteleaga ca s-ar intoarce in anumite conditii.
Si undeva Dobrescu spune ca face orice pentru B&B. (inclusiv loc la Izvorani?!?).

Cine se baga de data asta la preciceri?!? (am luat caietul si creionul si iau notite :happy)

niagara64
2nd June 2010, 05:36
:):yeah:
Glumesc .Articolul va fi ok.Fac acum o pauza,beau o cafea tare si il revizuiesc atent ;)

Daca esti pe meridianul Roamniei si bei acum o cafea la 4!!! dimineata ...Esti mare .
Nuami in garzile de la "Grigore " cafeaua era doar ceai la 4 dimineata ....Imi lipseste uneori sportul asta !

Tess_AN
2nd June 2010, 05:38
Deci sa cautam in presa de maine si daca e vre-un articol la fel de alambicat sa stim cui apartine ?:ok:
Pai unde cauti? In presa sportiva sau la ce sectiune/domeniu?:cool:
:):yeah:
Glumesc .Articolul va fi ok.Fac acum o pauza,beau o cafea tare si il revizuiesc atent ;)
Te ajuta Niagara la revizuire fara cafea, la ea e inca "lumina zilei" afara ;)

step1
2nd June 2010, 05:42
Imi pare rau... Eu tocmai am citit articolele de la link-urile puse de Cata si voiam sa facem toti (care nu dormim la ora asta) o "echipa mai mare" sa analizam/speculam :D ce zic ei acolo. Bitang ar putea candida la presedentia Romaniei cu raspunsurile care le da. Are sanse mai mari decit Madam Clinton. Are o diplomatie in ea! Deci:

Trebuie re-gindit totul, Izvoranii sunt o posibilitate si Deva ar fi alta (mai mica) - asta din primul articol.
Din al doilea, Forminte lasa sa se inteleaga ca s-ar intoarce in anumite conditii.
Si undeva Dobrescu spune ca face orice pentru B&B. (inclusiv loc la Izvorani?!?).

Cine se baga de data asta la preciceri?!? (am luat caietul si creionul si iau notite :happy)

Stoica a spus ca ei l-au rugat sa se mai gandeasca.(am citit asta undeva,pe mediafax,nici nu mai stiu..au fost prea multe aparitii)
In replica,cateva ore mai tarziu,Forminte declara ca el nu va reveni decat in calitate de antrenor coordonator intrucat considera ca in alta postura nu este posibil ,el ajungand intr-un stadiu in care nu mai are nimic de invatat de la Belu si Bitang .(:D)

Deci aceasta este conditia in care el s-ar intoarce : doar coordonator!
hmmm:)

Eu zic s aisi vada de treaba..alta treaba pentru ca in acest moment,chiar nu este in masura sa isi impuna conditiile.
Nu il favorizeaza circumstantele pe care si el le-a creat.

step1
2nd June 2010, 05:43
Daca esti pe meridianul Roamniei si bei acum o cafea la 4!!! dimineata ...Esti mare .
Nuami in garzile de la "Grigore " cafeaua era doar ceai la 4 dimineata ....Imi lipseste uneori sportul asta !

In Bucuresti sunt si asta e ora mea obisnuita de savurat cafeaua in redactie :)

Tess_AN
2nd June 2010, 05:48
Stoica a spus ca ei l-au rugat sa se mai gandeasca.(am citit asta undeva,pe mediafax,nici nu mai stiu..au fost prea multe aparitii)
In replica,cateva ore mai tarziu,Forminte declara ca el nu va reveni decat in calitate de antrenor coordonator intrucat considera ca in alta postura nu este posibil ,el ajungand intr-un stadiu in care nu mai are nimic de invatat de la Belu si Bitang .(:D)

Deci aceasta este conditia in care el s-ar intoarce : doar coordonator!
hmmm:)

Eu zic s aisi vada de treaba..alta treaba pentru ca in acest moment,chiar nu este in masura sa isi impuna conditiile.
Nu il favorizeaza circumstantele pe care si el le-a creat.
Nu stiu cita incredere se poate acorda presei scrise (step1 - nu o lua ca atac personal :), eu cred doar ce vad si aud - filmulete de ex.), dar in linkul pus de Cata: http://www.gsp.ro/sporturi/gimnastica/sa-vina-magicienii-demisia-lui-forminte-lasa-cale-libera-pentru-belu-si-bitang-192568.html scrie:
<<"Există o cale de întoarcere doar dacă se umblă la schimbarea fișei postului de antrenor-coordonator în care să se spună că antrenorul are dreptul să-și aleagă colectivul cu care lucrează", a adăugat Forminte.>>
ceea ce mie mi se pare ireal.

Cata_RB
2nd June 2010, 05:51
Imi pare rau... Eu tocmai am citit articolele de la link-urile puse de Cata si voiam sa facem toti (care nu dormim la ora asta) o "echipa mai mare" sa analizam/speculam :D ce zic ei acolo. Bitang ar putea candida la presedentia Romaniei cu raspunsurile care le da. Are sanse mai mari decit Madam Clinton. Are o diplomatie in ea! Deci:

Trebuie re-gindit totul, Izvoranii sunt o posibilitate si Deva ar fi alta (mai mica) - asta din primul articol.
Din al doilea, Forminte lasa sa se inteleaga ca s-ar intoarce in anumite conditii.
Si undeva Dobrescu spune ca face orice pentru B&B. (inclusiv loc la Izvorani?!?).

Cine se baga de data asta la preciceri?!? (am luat caietul si creionul si iau notite :happy)

Mie nu mi se pare chiar asa de alambicat :D
Mai citisem undeva ca singura cale de intoarcere pentru Forminte ar fi tot ca si coordonator - asta s-a vazut de azi, nu a acceptat colaborarea.
Apoi ca Izvoraniul e o posibila destinatie pentru lot, dar e plin complexul si e mai complicat, momentan.
Cel din COSR da de inteles ca si problema "la Izvorani e plin" s-ar putea rezolva, banuiesc ca exista posibilitatea de reorganiza modul de cazare...drept sa va spun nu stiu nici cat de mare e complexul si nici cine sta acolo permanent. Dar nici fetele nu-s prea multe...mi se pare realizabil.

step1
2nd June 2010, 06:02
Nu stiu cita incredere se poate acorda presei scrise (step1 - nu o lua ca atac personal :), eu cred doar ce vad si aud - filmulete de ex.), dar in linkul pus de Cata: http://www.gsp.ro/sporturi/gimnastica/sa-vina-magicienii-demisia-lui-forminte-lasa-cale-libera-pentru-belu-si-bitang-192568.html scrie:
<<"Există o cale de întoarcere doar dacă se umblă la schimbarea fișei postului de antrenor-coordonator în care să se spună că antrenorul are dreptul să-și aleagă colectivul cu care lucrează", a adăugat Forminte.>>
ceea ce mie mi se pare ireal.

No problem,Tess.Nu o iau ca pe o ofensa.
Deci Forminte e confuz si ranit si inca isi imagineaza ca poate impune conditii?

Eu nu cred ca Federatia i-ar accepta vreo conditie.
Nu e indispensabil.

Tess_AN
2nd June 2010, 06:13
Nu e indispensabil.Nimeni nu e indispensabil. Oricine poate fi inlocuit, oricind. Asta e axioma ce nu mai trebuie demonstrata.

...mi se pare realizabil.
E realizabil orice numai sa se vrea si sa se stie ce se vrea.

Nu stiu in ce masura B&B vor sa se angreneze total in chestia asta. E si posibilitatea sa numeasca un coordonator de lot la Deva si sa ramina cum au stabilit inainte, B&B si Grigoras in comisie de supervizare. Si - dupa modelul american - sa aduca fetele periodic la Izvorani.

step1
2nd June 2010, 06:18
Mi-am revizuit articolul,mi-am baut cafeaua,acum pot sa merg sa dorm pana la pranz :lol:
Ati fost o companie minunata:)
Pe curand

Tess_AN
2nd June 2010, 06:20
Ati fost o companie minunata:)
Pe curand
Numai companie? :evil: Credeam ca si inspiratie :drak:

niagara64
2nd June 2010, 06:26
Numai companie? :evil: Credeam ca si inspiratie :drak:

Na , omul fuse dragut si elegant si iti intinse un deget ...Matale vrei acu toata mana !:happy

Tess_AN
2nd June 2010, 06:27
Na , omul fuse dragut si elegant si iti intinse un deget ...Matale vrei acu toata mana !:happy
Nu umblam cu jumatati de masura. Totul sau nimic. :evil:
Edit: dar de cind ma iei cu "matale" parca eram mai tinara si purtam ochelari roz :happy Daca ma iei cu matale ma retrag si eu, las locul celor tineri :yes:

Cata_RB
2nd June 2010, 06:28
Cat e ceasul la voi? Vad ca sunteti in forma :D

Tess_AN
2nd June 2010, 06:30
Cat e ceasul la voi? Vad ca sunteti in forma :D
Atit de devreme ca imi fac o cafea si ma apuc de munca! :groggy:
Edit: o sa o luam pe coaja de atita off topic, sau ne trimit "la cos".

niagara64
2nd June 2010, 06:32
Deabia 10 seara ....suntem fresh , avem ochelari roz si deabia am devorat o inghetata de portocale imensa ...more sugar ...more energy !

Cata_RB
2nd June 2010, 06:40
Clar ne-o luam pe coaja! Coaja de la portocalele din care a fost facuta inghetata Niagarei :D
Gata, sa fim cuminti :)

niagara64
2nd June 2010, 06:45
Clar ne-o luam pe coaja! Coaja de la portocalele din care a fost facuta inghetata Niagarei :D
Gata, sa fim cuminti :)

In seara asta sunt generoasa .Impart cu tine .Te gandeai la inghetata sau la luatul pe coaja...:happy
Ok ai noroc ca inghetata are 2 l !

Clau93
2nd June 2010, 07:58
WOW nu mi-am imaginat ca totul se va intampla asa repede.:shocked: Bun venit inapoi Belu&Bitang! Sper din suflet ca gimnastica romana va reveni la nivelul de unde trebuia sa fie de cand au plecat ei. Dar totusi nu inteleg de ce nici Forminte nu a stat, trebuiau sa stea la masa si sa-si rezolve problemele oricat de dureros ar fi. Bine a facut Sandra cu el! Sper ca totusi Sandra sta bine sa se gandeasca ce va face pe viitor. Eu cred ca daca ar putea face gimnastica asa cum a facut inainte de accidentare, ar putea ajuta echipa foarte mult. La fel si cu Anamaria, iar Gabi cred ca ar fi extraordinara la barna si paralele, dar sa tinem cont ca si antrenorii trebuie sa se ocupe si de celelalte fete, si nu e asa usor sa pierzi greutate. Cat despre Cerasela, cred ca daca are mare atentie poate deveni din nou o campioana, stiu ca poate! Ar putea face o revenire ca Claudia Presecan daca are grija!

Sper ca tot ce a fost bun inainte de revenirea lui B&B sa fie tinut (ex. forma frumoasa si eleganta ale fetelor la paralele). Asteptam sa vedem daca sariturile se vor schimba...asta cred ca va fi cel mai palpitant sa vedem. Sunt sigur ca echipa va arata altfel acuma ca acesti antrenori au revenit.:)

titus64
2nd June 2010, 09:33
Stie cineva de ce fetele de la lot si Forminte au fost convocati la Bucuresti.Se intampla ceva , sau...!!!?
Asa ptr. sceptici

deni
2nd June 2010, 10:54
un nou articol:
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/gimnastica/forminte-ciuruit-se-intorc-bellu-si-bitang-6242132

mikeyy
2nd June 2010, 11:05
La ce ore s-au purtat unele discutii p-aici :)

Cu siguranta zilele acestea vor aparea multe articole despre acest subiect, multe declaratii etc.
Eu as vrea sa fie si emisiuni, sa-i invite cineva pe B&B la Tv :)

deni
2nd June 2010, 11:08

Si eu,si eu..acum mai repede,ca apoi trebuie sa se apuce serios de treaba .
Vad ca Bitang e ingrijorata de faptul ca la Mondiale e posibil sa nu luam medalie,deci e mult de munca.

Si sunt tare curiosa de reactia fetelor.Un mic interviu cu ele nu se poate?

anna.09
2nd June 2010, 11:20
Pe langa vestile extraordinare..ma amuza chestia cu IG-ul...acolo a fost clar vorba de speculatie..si mai mult a pornit de la informatii postate aici. Chiar amuzant!

mikeyy
2nd June 2010, 11:28
B&B la Antena 3 acum....

deni
2nd June 2010, 11:29
B&B la Antena 3 acum....

Mersi...inregistreaza cineva???

deni
2nd June 2010, 11:33
B&B la Antena 3 acum....
cred ca te-au auzit cei de la Antena 3,cand ai zis ca vrei sa fie invitati B&B:P

imbo
2nd June 2010, 11:40
La ce ore s-au purtat unele discutii p-aici :)

Cu siguranta zilele acestea vor aparea multe articole despre acest subiect, multe declaratii etc.
Eu as vrea sa fie si emisiuni, sa-i invite cineva pe B&B la Tv :)

-de obicei ce iti dorest mikky vad ca se adevereste!!!!!!:shocked:;)

mikeyy
2nd June 2010, 11:41
Pe Antena3 a fost ceva scurt...de vreo 5 minute (cel putin atat am prins eu).

I-au intrebat care sunt obiectivele pt JO. Ei au zis ca isi doresc locul 1, pentru ca daca nu ar crede in victorie, nu s-ar chinui sa se prezinte la concurs. (asta da atitudine!) Doar ca e prematur sa vorbim acum de obiective pentru Londra. Au zis ca inca nu cunosc fetele...le-au vazut doar la o evaluare medicala de acum 1-2 saptamani. Urmeaza sa le faca si o evaluare tehnica si doar apoi vor putea spune care e situatia...si ce se poate face pana in 2012, in conditiile de fata.

deni
2nd June 2010, 11:46
Si mie imi place atitudinea.Sunt convinsa ca fetele vor fi mai increzatoare pe viitor si vor aborda competitiile cu o alta mentalitate.
Sa vedem ce rezultat va avea evaluare tehnica si cand va fi facuta.Timpul e scurt pana la Rotterdam.
Imi place ca nu se iau doar dupa ce au vazut la tv si vor un contact mai de aprope pentru a-si da cu parerea.
Azi se vor duce la antrenament?Cand incep ofocial?

imbo
2nd June 2010, 11:48
-eu as vrea niste interviuri cu fetele ,sa vedem care este starea fetelor noastre!!!!!!
-Sandra poate ca a suferit un pic ieri ,dar nu stiu mi se parea un pic prefacuta!!!

imbo
2nd June 2010, 11:50
-poate diseara la tvr 1 la stirile sportive o sa mai aflam cate ceva noutati!!!

Anicia Juliana
2nd June 2010, 11:55
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/48570/Bellu-si-Bitang-revin-la-lotul-de-gimnastica/
parte din interviu la antena 3

r_anacristina
2nd June 2010, 11:56
-eu as vrea niste interviuri cu fetele ,sa vedem care este starea fetelor noastre!!!!!!
-Sandra poate ca a suferit un pic ieri ,dar nu stiu mi se parea un pic prefacuta!!!

Hmm, avand in vedere ca a mers impreuna cu tot staff-ul la Bucuresti nu vad de ce a avut reactia aia, mai ales ca probabil ii cunoastea intentia lui Forminte. Poate spera ca se va razgandi...

mikeyy
2nd June 2010, 12:01
http://www.videonews.ro/action/viewvideo/48570/Bellu-si-Bitang-revin-la-lotul-de-gimnastica/
parte din interviu la antena 3

Mersi!
Partea asta nu am prins-o la tv.

EDIT:
Apropo...de mult voiam sa-ti zic:
Bun-venit pe forum! :ok:

Anicia Juliana
2nd June 2010, 12:08
merci! ma bucur sa fiu aici! :)

Tracoromana
2nd June 2010, 12:36
Poate ca si discutiile de aici au influentat ultimele decizii ale FRG, dar parerea mea e ca prezenta excelenta a celor 2 echipe de

rusoaice (jr si sr) la CE i-au trezit si au vazut ca daca in Rusia suna trompeta Adunarea!!! se poate. Nu stiu daca la planurile care

s-au facut a fost de fata si N. Forminte. In calitate de coordonator al lotului asa ar fi trebuit, sa fie de fata, si atunci ar fi putut

preveni si demisia. Daca nu, inseamna ca au mizat pe orgoliul lui N. Forminte.

deni
2nd June 2010, 12:42
Poate ca si discutiile de aici au influentat ultimele decizii ale FRG, dar parerea mea e ca prezenta excelenta a celor 2 echipe de

rusoaice (jr si sr) la CE i-au trezit si au vazut ca daca in Rusia suna trompeta Adunarea!!! se poate.
Si mai ales ca ne-a intrecut Marea Britanie.
Cu SUA si China,practic am fi cam pe locul 5 la mondiale.Ceea ce nu cred ca s-a intamplat in ultimii 20 de ani.
Oricum peste noapte situatia nu se va schimba,cel putin in privinta dificultatii exercitiilor.Macar tinuta va fi mai buna si sper sa avem 3 DTY mai mult decat decente la sarituri.
Acum depinde mult de starea fetelor de sanatate,de recuperarea lor si de locul unde se vor antrena.Nu poti sa le trambalezi pe drum,ba Deva,ba Izvorani.
Sunt insa sigura ca se va gasi solutia optima.:)

monalexa
2nd June 2010, 13:07
Deci vreau sa zic WOW!
Chiar nu ma asteptam la asta desi se tot vehicula in ultimul timp. Un pic ma sperie, poate mai mult sunt emotionata si nerabdatoare sa vad ce se va intampla in continuare. Sunt curioasa cum vor fi tratate fetele care sunt acum in recuperare si daca B&B vor avea rabdare cu ele si le vor motiva sa continue sa ajunga din nou la potential maxim.
Referitor la Sandra, mie nu mi se pare exagerata reactia ei stiind cat de mult era sprijinita de N. Forminte si cat de mult tinea la el. Cred ca spera pana in ultima clipa ca el sa accepte colaborarea si sa nu renunte la lot si poate s-a simtit oarecum tradata, la fel cum poate s-au simtit si alte fete si nu a incercat sa-si ascunda sentimentele astea. Sper sa se tina de ce a declarat pt Prosport si sa aiba incredere in ea sa se antreneze la capacitate maxima.
De fetele mai mici nu-mi fac probleme, sanatoase sa fie ca de adaptat se vor adapta cu siguranta.
Un plus ar fi faptul ca B&B au tot felul de relatii si vor putea avea mai mare grija de starea de sanatate a fetelor, iar legat de antrenament nu cred ca ar trebui sa ne facem probleme ca nu se va mai pune accent pe paralele, sigur nu au fost total pe langa gimnastica in acesti 5 ani si au vazut si ei ca paralelele aduc cele mai mari punctaje

Tracoromana
2nd June 2010, 13:50
O fi fierbere si la federatiile concurente acuma.

Clau93
2nd June 2010, 13:54
O fi fierbere si la federatiile concurente acuma.

Nu as spune exact in momentul acesta...B&B au multe de facut!

myrab3la_19
2nd June 2010, 13:54
O fi fierbere si la federatiile concurente acuma.
Sa fi sigura...asta e subiectul anului :D ...abia astept comentarile americanilor de aici inainte!

Cata_RB
2nd June 2010, 13:57
Mi-ai adus aminte, Mona...pe vremuri ei trimiteau gimnastele accidentate acasa, la cluburi. Cred ca e toata lumea de acord ca nu e cazul sa se intample asa ceva si ca nu e o solutie buna acum!

Ma bucur ca am gasit si un prim termen pentru viitoarele decizii, in ultimul articol postat: "Vom avea nevoie de două-trei zile să lămurim lucrurile privind pregătirea". Asa sa fie, nu e timp de pierdut, nu neaparat in vederea pregatirii pentru CM, cat pentru ca fetele au nevoie de liniste, e un moment dificil pentru ele.

deni
2nd June 2010, 14:02
Eu nu-mi amintesc sa le fi trimis acasa pe cele accidentae,doar pe cele care nu vroiau sa munceasca sau nu respectau programul impus de ei.
Cele accidentate erau menajate si nu trimise la concursuri(vezi Maria Olaru,Alex Eremia sau Monica Rosu).E adevarat ca nu pentru orice durere minora le protejau.
Claudia Presecan a revenit dupa ce a fost accidentata de 2 ori.

ela_diana
2nd June 2010, 14:07
Sper sa nu le trimita acasa. Nu ar avea rost, s-ar pierde fetele. Sunt tare emotionata si eu de revenirea celor doi. Si eu visez la o revenire a Stelianei dar ...
Vom vedea o diferenta enorma la mondiale , cred ca e destul timp si se pot face destule.

deni
2nd June 2010, 14:11
Eu zic ca timp nu e suficient,pentru ca in primul rand fetele trebuie sa invete corect elemetele nu sa le mai faca doar de dragul de a le face.
Vreau siguranta in executii,nu noi elemte invatate pe ultima suta de metri si aruncate in concurs.Dar oricum asta era strategia lui Forminte.
Anul asta sper sa ramanem pe podium la mondiale,inca suntem in urma si nu putem lupta la aur pe echipe.Ar trebui sa curatam intai tinuta si apoi avand o baza buna sa crestem dificultatea.
Jocurile olimpice de la Londra vor fi cele mai tari din istoria gimnasticii.Practic, 4 echipe vor lupta la aur,sunt sigura.

Ada24
2nd June 2010, 14:16
Sa fi sigura...asta e subiectul anului :D ...abia astept comentarile americanilor de aici inainte!

"zis iz not good", o fi zis Marta.:D

mikeyy
2nd June 2010, 14:21
Ei nu vor trimite acasa fetele..decat doar daca acestea nu vor face fata ritmului de pregatire sau daca nu asculta ce li se spune.

Dar eu cred ca ei s-au mai schimbat intre timp...

Ada24
2nd June 2010, 14:25
In 2003-2004 au trimis gimnaste acasa? (Nu ma refer la partea cu cluburile etc dupa Olimpiada, ci inainte)

Clau93
2nd June 2010, 14:28
"zis iz not good", o fi zis Marta.:D

:happy

Ya, I zink zo too.

mikeyy
2nd June 2010, 14:29
Pana la urma si Belu si Forminte au trimis gimnaste acasa....
Deci nu e relevant acest criteriu de comparatie :D

Tracoromana
2nd June 2010, 14:31
Ei nu vor trimite acasa fetele..decat doar daca acestea nu vor face fata ritmului de pregatire sau daca nu asculta ce li se spune.

Dar eu cred ca ei s-au mai schimbat intre timp...

Si eu ii vad genul de oameni capabili sa invete din greseli.

deni
2nd June 2010, 14:32
In 2003-2004 au trimis gimnaste acasa? (Nu ma refer la partea cu cluburile etc dupa Olimpiada, ci inainte)
Eu stiu doar de echipa din 2001 ca le-a trimis la club si apoi situatia din 2005.Mai imi amintesc ca prin 1999 ,Bellu zicea de Corina Ungureanu ca nu munceste suficient si dupa asta ea s-a retras.
Acum ce s-a intamplat in anii '90 nu am habar,pentru ca pe atunci nu aveam acces la atatea informatii.

Ada24
2nd June 2010, 14:36
Ok merci.
Am mai citit si eu de alte situatii, dar incercam sa imi amintesc numele a mai multor gimnaste din 2003-2004 dar sa inteleg ca nu erau mai multe. :P

Oricum abia astept sa vedem ce va fi. Oare amicalurile alea se vor mai tine?

deni
2nd June 2010, 14:39
Pai cel de la Constanta a picat.Ar mai fi cel de la Deva,insa cred ca mai bine ne-am concentra pe pregatire decat sa mergem la niste concursuri fara exercitii competitive.Oricum fetele deja au trecut printr-un europeam si au cat de cat experienta.Deci,sa ne apucam de munca!

Ada24
2nd June 2010, 14:43
Chiar ma gandeam cum ar fi dat Forminte ochii cu Beth dupa ce a spus....-la amicalul cu UK
Mai e si cel cu Olanda sau a picat si ala?

deni
2nd June 2010, 14:45
De cel cu Olanda nu stiu nimic.Ideea e ca cel de la Deva era cu UK,la Constanta era cu Franta.
Acum sa vedem ce va fi.
Depinde si de startegia B&B.

mikeyy
2nd June 2010, 14:48
Deni..lasa sa avem si un amical :)
Ca sa putem merge si noi..sa vedem :D
Sa nu-mi spui ca nu vrei...ca nu te cred :P

Cata_RB
2nd June 2010, 14:51
Asa, exact :D
Eu cred ca va ramane totusi un amical...sau vor face cumva sa aiba un concurs vara asta.

deni
2nd June 2010, 14:55
Deni..lasa sa avem si un amical :)
Ca sa putem merge si noi..sa vedem :D
Sa nu-mi spui ca nu vrei...ca nu te cred :P

Normal ca vreau Mihai,abia astept sa vad cum vor arata fetele dupa ce intra pe mana B&B.:P

dracsor
2nd June 2010, 15:06
cand sunt acele amicale? poate am vreo sansa sa apar si eu. :)

Tracoromana
2nd June 2010, 15:07
Fetele mai au anul asta nationale sau internationale? nu stiu calendarul lor.

deni
2nd June 2010, 15:10
Nationalele sunt in septembrie,teoretic la Resita dar e foarte posibil sa se schimbe locatia.
Internationalele au fost deja in aprilie la Bucuresti.
pe 7-8 iulie ar fi amicalul cu UK.
4-6 august Olanda

mikeyy
2nd June 2010, 15:10
cand sunt acele amicale? poate am vreo sansa sa apar si eu. :)

Primul ar trebui sa fie pe 7-8 iulie la Deva
Dar nu e sigur daca se tine.

Fetele mai au anul asta nationale sau internationale? nu stiu calendarul lor.

Internationalele au fost in aprilie.
Nationalele vor fi in septembrie, la Resita.

imbo
2nd June 2010, 15:10
Fetele mai au anul asta nationale sau internationale? nu stiu calendarul lor.

-da mai au nationalele in toamna!!!

ela_diana
2nd June 2010, 15:28
in septembrie la sfarsit ? poate pot veni si eu in tara..

deni
2nd June 2010, 15:29
in septembrie la sfarsit ? poate pot veni si eu in tara..

teoretic 17-19

dracsor
2nd June 2010, 15:35
so.. am prins o parte a interviului de la Antena3 - B&B au zis ca fac totul probono, ca au fost neplacut surprinsi ca Forminte si-a dat demisia (Bitang), ca vor sta mai mult sau mai putin in functie de cat va fi nevoie(Bellu).

niagara64
2nd June 2010, 16:18
Cred ca pentru Sandra asta este testul ...daca este cu adevarat o campioana , reala nu de conjunctura , va profita de de fantastica ocazie de a se antrena cu doi mari antrenori in adevaratul sens al cuvantului .
Daca nu va intoarce spatele gimnasticii in mai putin de 6 luni (asta e o cifra optimista ) .
Cred ca adevarata valoare si caracterul se vor vedea acum .Si nu numai pentru ea .
Asa cum ii cunoastem vor fi mai putin dornici sa vorbeasca ci mai mult sa inceapa sa construiasca in sala .Si mi se pare corect .Si ei si fetele incep un proces de acomodare reciproca , deloc usor .
Felete se vor simti confuze , obosite si chiar frustate . NU e usor sa ti se reimpuna un regim de viata ceva mai draconic decat "dolce far niente " made in Forminte . Probabil se vor impune ceva mai multe restricti la a se limita timpul pierdut . Normal este sa se simta nedreptatite dar cele care au un caracter puternic , care stiu ce vor , cele cu stofa de campioane ...vor aprecia asta .
Gimnastica impune si renuntari .Iar daca vor motivatie sa se uite pe filmarile de Sidney sau Atena si sa incerce ca un exercitiu de imaginatie sa se vada in acel loc . Asa-i ca merita ?

ancaqwe
2nd June 2010, 16:40
Voi chiar credeti ca venirea B&B va influenta paralelele negativ? Eu nu cred asta. Ei nu antreneaza paralele. Poate sa se ia de structura exercitiilor, dar in nici un caz sa le usureze sau sa strice executia... Sunt prea destepti sa nu isi dea seama ca asta este aparatul care castiga/pierde acum finala pe echipe/individuala si ca trebuie ridicata si executia si dificultatea. Pe rand si in timp... Oricare ar fi pacatele lor, cred ca de asta nu ii putem acuza.
Un lucru sper - sa pastreze originalitatea in exercitii pe cat se poate.

cineva_cineva
2nd June 2010, 16:53
Inregistrarea interviului de la Antena 3, in 3 parti pe youtube:
http://www.youtube.com/watch?v=1vV_LItW95E
http://www.youtube.com/watch?v=9zx1LChk2Bk
http://www.youtube.com/watch?v=b3Y3b6FHS1k

ancaqwe
2nd June 2010, 16:59
Merci mult Amalia!!

De pe ig, jerrylynch:
"The girls are now in Izvorani.They were first workout today under the guidance of Belu.
The atmosphere was relaxed, the girls are enthusiastic.
This is the latest unofficial news that I will write here.The girls and coaches need to train quiet"

Cum nu am cont nu pot sa zic multumesc, dar oricum, daca citeste aici, multumesc de stiri. Si mi se pare super ok sa ii lasam in pace sa se antreneze, fara "spionaj" un timp :) ps: acum si mie mi se pare ca a avut inside information, nu erau speculatii.

anna.09
2nd June 2010, 17:09
Fii sigura ca citeste...eu nu i-as multumi insa..nu inca cel putin...pana nu se adeveresc spusele sale..pana acum nu m-a convins ca ar avea ceva informatii reale.

deni
2nd June 2010, 17:09
Inregistrarea interviului de la Antena 3, in 3 parti pe youtube:
http://www.youtube.com/watch?v=1vV_LItW95E
http://www.youtube.com/watch?v=9zx1LChk2Bk
http://www.youtube.com/watch?v=b3Y3b6FHS1k
Ca de obicei este intotdeuana prompta si ne bucuri mereu!
Multumesc din suflet!:)

imbo
2nd June 2010, 17:19
-deci fetele se simt bine!!!!eu nu mai am rabdare !!!vreau sa stiu ce parere au si ele!!!!cum se simte Ana P ,Diana etc......
-pana sa gasesc acest forum ;ma gandeam de ce oare nu e promovat acest sport minunat!!!!eram abonata la sport magazin pt a afla ceva de gimnastica!!!
-noroc cu internetul si cu voi cei care ati pus prima caramida la infintarea acestui forum!!!si cred ca acest forum e citita de foarta multa lume importanta di interiorul gimnasticii!!!si nimic nu trece fara ecoooouuuu!!!:rolleyes:

imbo
2nd June 2010, 17:25
-dar cine nu ar vrea sa fie antrenat de cei mai buni antrenori din lume?????

dracsor
2nd June 2010, 17:26
D-na Bitang e fenomenala! Genial!

cineva_cineva
2nd June 2010, 17:26
Ca de obicei este intotdeuana prompta si ne bucuri mereu!
Multumesc din suflet!:)

Cu multa placere! Eu va multumesc ca ati scris pe forum ca a fost ceva la TV, ca altfel nu stiam, ca eu eram plecata... Asa ca si eu multumesc! Daca mai vedeti ceva... anuntati! Cele de la ProTv si Antena1 de ieri nu am putut inregistra... astea doar in direct daca le prind... in reluare nu pot. Sa speram ca vom afla ceva noutati diseara de la TVR, eu abia astept ora 19,30:)

Tess_AN
2nd June 2010, 18:23
Ce harnici sunteti! La cite pareri s-au spus, mai incape una. :D Deci:
1. Eu zic sa lase presa fetele in pace. Si eu sunt curioasa sa aflu ce cred ele, dar pentru binele tuturor, trebuie sa fie lasate in pace, sa lucreze.

2. Mie mi s-a parut super ok atitudinea Sandrei. Chiar as felicita-o pentru asta. E totusi o adolescenta iar reactia ei la cele intimplate me se pare normala, chiar muuult mai buna decit in alte situatii. Ca ea va continua sau nu depinde in primul rind de cit isi doreste ea sa continue. Multe voci spuneau ca ea nu va continua in conditiile in care Forminte era la lot.

3. Ce ziceati unii dintre voi cu trimisul fetelor acasa a fost pe vremea cind B&B aveau de unde alege. Si cum zicea Mihai, si Forminte a trimsi fete acasa chiar si cind nu avea multe fete la lot.

4. Faptul ca fetele vor fi trambalate la Izvorani o data la 1-2 luni e de bine. Trebuie sa iasa din "confort zone", din mediul caldut de acasa, sa se obisnuiasca cu schimbare, cu oboseala, cu schimbarea aparatelor din cind in cind, daca vreti si cu o culoare diferita a varului de pe pereti. Nu vine tot Mapamondul la Deva si nu se tin concursuri acolo. Face parte din "army training" - armata ce te pregateste pentru orice conditii - adica pregatire psihologica de concurs, de incredere in forte proprii, ca poti face fata oricaror conditii. Nu mai abordati atitudinea asta de mama super-protectoare ca e cea mai mare gresala ce se poate face. Avem nevoie de gimnaste pregatite in primul rind psihic nu avem nevoie de scuze. Sper ca era scuzelor sa se fi terminat.

Ce sper eu de la B&B e sa re-gindeasca exercitiile si sa scoata notele maxime posibile din compozitia exercitiului si din ce poate da gimnasta respectiva. (imi amintesc o discutie despre cum faci un exercitiu la sol pentru o gimnasta mai firava folosind o muzica adecvata ce ii pune in evidenta gratia si cum il faci pentru una mai puternica dar mai putin gratioasa). Adica, altfel spus: strategie.

In legatura cu adversarii - nu stiu ce gindesc ei si nici nu e important acum. Important e ca noi sa scoatem ce avem mai bun din noi. Si atunci totul va fi bine.

Fetele, trebuie sa gindeasca matur. Performanta nu se face fara munca. Daca B&B vor trage de ele pina la epuizare dar le vor trata omeneste fara sa le faca "giste indopate" si alte jigniri ce le aducea Forminte, daca vor sti sa le vorbeasca omeneste (avis Bitanga aici - ea era mai sloboda la gura, sper ca s-a schimbat), daca fetele vor fi tratate egal si fara discriminari intre ele, eu zic ca va fi bine.

Ce mult am scris... si am zis ca mai spun doar o parere... dar a iesit cu multe episoade :D

Edit: ca de obicei, multumiri Amaliei pentru inregistrari.

deni
2nd June 2010, 18:35
Ma uitam pe comentariul lui Bitang la solul Ralucai Haidu din 2009"un copil care are picioare,poate fi speculata foarte bine la acest aparat ,e placuta,e deschisa, e intinsa , poate sa creasca mult.frumos copil!".
Abia astept sa o vad pe Pitic in viitor la sol,sunt convinsa ca va avea exercitiul pe care-l merita!