PDA

View Full Version : Subminarea economiei naționale

Marius
6th May 2010, 07:39
Va propun un editorial al CTP-ului:

"Pentru ceea ce guvernul Boc a făcut și face în clipa de față, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat ca un câine. Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceșteanului a dus la îndatorarea prostească a țării față de finanța internațională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a po****ției României.
De când l-a înfipt Traian Băsescu premier, Emil Boc n-a făcut altceva decât să îmbine năuceala frenetică a unui alt Emil, Bobu, cu o slugărnicie gen Manea Mănescu, cel care îi lingea, la propriu, mâna lui Ceaușescu. Plus o clanță cum nu-mi amintesc să fi avut vreun demnitar comunist. Toată "strategia" guvernelor Boc s-a rezumat la plata salariilor și pensiilor cu bani împrumutați de peste tot, de la FMI, de la UE, de la bănci. Nu trebuie să fii premier și să fi făcut o facultate pentru asta, e o operațiune la îndemâna unui handicapat mintal. Iar acum asistăm la o magistrală schimbare de paradigmă: de unde să mai luăm bani pe care să nu-i mai dăm înapoi, dar să-i facem praf cât mai repede? Păi, de la popor, bă, Emile. Da, să trăiți, asta e soluția, de la popor, sunteți genial, ca întotdeauna, domnule președinte, mărim cota unică și TVA-ul.
Imaginez acest dialog pentru că trebuie să fii handicapatul mintal pe care-l pomeneam mai sus ca să înghiți acum datul vinei pe FMI că vrea mărirea taxelor și impozitelor sau să crezi că mătrășirea câtorva miniștri prea de tot idioți sau hoți ar rezolva ceva. Primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naționale este președintele Băsescu. El este cel care a folosit toate tertipurile imaginabile pentru a ține gașca lui Boc în Palatul Victoria. El a transformat guvernul României în corpul său personal de lachei, pe care-l cheamă la ordine la Cotroceni când are chef. Manikinul Boc nici tocurile pantofilor nu și le-a înălțat fără aprobarea lui Băsescu. Dl. președinte a vrut conducerea executivă absolută a României și o are.

Măsurile cu adevărat eficiente în momentul de față sunt dureroase, cer sacrificii din partea po****ției. Criza nu cunoaște soluții plăcute. Iar măsurile aspre cer, după părerea mea, două condiții pentru a putea fi puse în practică și nu întâmpinate cu încăierări de stradă, ca în Grecia.
Mai întâi, guvernanții trebuie să aibă încrederea po****ției. Să fie considerați competenți, serioși, responsabili, să dea oamenilor sentimentul că știu ce au de făcut. Creditul moral este mai puternic decât orice credit financiar în lupta cu criza.
Apoi, măsurile luate, oricât de dure, trebuie să se încadreze într-o gândire, trebuie să contureze o perspectivă, un plan etapizat care să ducă undeva într-un timp rezonabil, cu suferințele asumate. Altfel, să zicem că se măresc TVA și impozitul, dar ca să ce? Ca să mai aibă la dispoziție guvernul Boc încă niște miliarde de euro, să le prăduiască și pe astea? Se întrevede vreo șansă, fie și teoretică, de ameliorare a crizei prin acest procedeu? Se va relansa economia? Cum? Ca un cal care abia își mai trage sufletul, biciuit cu sălbăticie de un căruțaș rău și prost?
Cât despre încrederea pe care o trezesc Traian Băsescu și acoliții lui… Mă întreb, nu ca ziarist, dar în modul cel mai omenesc cu putință, de ce a mai avut nevoie dl. Băsescu de al doilea mandat? Nu are niciun proiect, nicio gândire nouă, nu s-a schimbat cu o iotă față de mardeiașul politic pe care îl știm. A vrut doar să mai petreacă la Cotroceni încă 5 ani de combinageală și încăierări politice sterpe?
N-am cerut niciodată demisia unui demnitar. Nu consider că e treaba ziaristului să facă asta. Amintesc doar faptul că dl. Băsescu, în campania prezidențială de anul trecut, anunțase că dacă România intră în criză profundă, el nu mai candidează. A candidat, a câștigat, și, la câteva luni după, România alunecă din ce în ce mai adânc în criză. Consecința logică a declarației de anul trecut n-ar fi, deci, demisia?

http://www.gandul.info/puterea-gandului/subminarea-economiei-nationale-6093512?p=2

Datenshi
6th May 2010, 08:16
Aici a cam nimerit-o. As vrea si eu sa vad pe ce s-au dus miliardele alea de la FMI si ce vor sa faca cu banii din TVA si impozit marit, dar nu gargara a la boc, cifre clare. Cu liniuta de la capat asa, cu un total frumos si niste concluzii la sfarsit. Nu o sa le vad niciodata, pentru ca aceasta guvernare e o gaura neagra. Imi permit sa afirm ca e chiar cea mai neagra pe care a avut-o aceasta tara.

Romeo
6th May 2010, 08:26
il putem evalua pe CT Popescu dupa calitatea publicatiilor conduse, respectiv Adevarul, 2004, peste 100.000 exemplare vandute zilnic, fara DVD uri, carti sau alte cadouri. Ca urmare, CT Popescu a sustinut campania lui Ady Nastase, spre noi culmi de castig. Cum Nasty a pierdut, CT aea sa sufere, desi nu cred ca Base s-a ocupat in mod special de el.
Plecat sa fondeze Gandul, CTP a ajuns in acest moment la uluitoare cifra de 15.000 exemplare vandute, vezi http://www.brat.ro/index.php?page=cifre
CT Popescu face ce stie, improasca cu venin, el este judecatorul suprem, el le stie pe toate, dupa cum vedeti in functie de interesele personale.
Ceausescu a imprumutat in anii 70 si a returnat atunci cand s-a ajuns la capacitatea lui de intelegere. Uitati-va in jur si vedeti cate scoli, spitale, sali de sport s-au construit in anii 70-80! In comparatie, uitati cati km de autostrada s-au facut pe vremea lui Boc/Base. Datoria externa actuala a Rom este de vreo 10 ori mai mare, iar cei care au investit in Rom au inceput sa-si recupereze investitiile (banci, supermarketuri).
De ce urla posturile media dupa investitii ? Nu ca i-ar durea undeva de poporul asta, ci pentru ca de acolo se scurg banii spre ziarele de rahat pe care le avem, recte spre rectul lui CTP. Din salarii si pensii, putini mai dau banii pe semnatura lui CTP. Alternanta la putere in ultimii 20 de ani ne-a aratat ca nu vom scapa niciodata de jaful celor de la putere, asa ca ar fi bine sa exersam salutul roumain pana cand il vom face toti prin Franta sau Italia.

Romeo
6th May 2010, 08:29
Aici a cam nimerit-o. As vrea si eu sa vad pe ce s-au dus miliardele alea de la FMI si ce vor sa faca cu banii din TVA si impozit marit, dar nu gargara a la boc, cifre clare. Cu liniuta de la capat asa, cu un total frumos si niste concluzii la sfarsit. Nu o sa le vad niciodata, pentru ca aceasta guvernare e o gaura neagra. Imi permit sa afirm ca e chiar cea mai neagra pe care a avut-o aceasta tara.

este clar pe ce s-au dus: la salarii si in BNR, care are o rezerva de 30 mld. Cifrele clare nu le vei afla de la doctorandul in drept neconstitutional ci din executia bugetului de stat, dar alea nu pasioneaza pe hotii de la putere (indiferent ca este PSD/PDL/PNL/UDMR).

J.Bond
6th May 2010, 12:20
il putem evalua pe CT Popescu dupa calitatea publicatiilor conduse, respectiv Adevarul, 2004, peste 100.000 exemplare vandute zilnic, fara DVD uri, carti sau alte cadouri. Ca urmare, CT Popescu a sustinut campania lui Ady Nastase, spre noi culmi de castig. Cum Nasty a pierdut, CT aea sa sufere, desi nu cred ca Base s-a ocupat in mod special de el.
Plecat sa fondeze Gandul, CTP a ajuns in acest moment la uluitoare cifra de 15.000 exemplare vandute, vezi http://www.brat.ro/index.php?page=cifre
CT Popescu face ce stie, improasca cu venin, el este judecatorul suprem, el le stie pe toate, dupa cum vedeti in functie de interesele personale.

S-a si gasit Mariusica pe cin' sa citeze pe aci.:) Laturile unui frustrat pe viata crito-comunist, slujitor al parvenitilor sistemului. Doar nu te asteptai ca un bolsevic conservator al presei tonomate sa elogieze pe cei care la ora actuala se lupta cu sistemul ticalosit intru reformarea si modernizarea Romaniei pe viitor(cum ar fi legile de pensii si salarii care fac dreptate si echitate in sistem, spre disperarea parvenitilor, legea educatiei nationale, legi ale responsabilitatii fiscale, coduri europene pe justie, legea lustratiei care va elimina definitiv pe viitor lichelele cripto-comuniste din sistem care mai bantuie si azi, dupa 20 de ani -poate chiar si CTPul:)), samd. Trebuie sa-l intelegem.;)

Elphax
6th May 2010, 12:27
spuse bolsevicul deghizat portocaliu ...

:happy

J.Bond
6th May 2010, 12:32
Va propun un editorial al CTP-ului:

"Pentru ceea ce guvernul Boc a făcut și face în clipa de față, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat ca un câine. Mintea îngustă, dar paranoică a scorniceșteanului a dus la îndatorarea prostească a țării față de finanța internațională; plata, în schimb, s-a făcut prin jupuirea până la os a po****ției României.
De când l-a înfipt Traian Băsescu premier, Emil Boc n-a făcut altceva decât să îmbine năuceala frenetică a unui alt Emil, Bobu, cu o slugărnicie gen Manea Mănescu, cel care îi lingea, la propriu, mâna lui Ceaușescu. Plus o clanță cum nu-mi amintesc să fi avut vreun demnitar comunist. Toată "strategia" guvernelor Boc s-a rezumat la plata salariilor și pensiilor cu bani împrumutați de peste tot, de la FMI, de la UE, de la bănci. Nu trebuie să fii premier și să fi făcut o facultate pentru asta, e o operațiune la îndemâna unui handicapat mintal. Iar acum asistăm la o magistrală schimbare de paradigmă: de unde să mai luăm bani pe care să nu-i mai dăm înapoi, dar să-i facem praf cât mai repede? Păi, de la popor, bă, Emile. Da, să trăiți, asta e soluția, de la popor, sunteți genial, ca întotdeauna, domnule președinte, mărim cota unică și TVA-ul.
Imaginez acest dialog pentru că trebuie să fii handicapatul mintal pe care-l pomeneam mai sus ca să înghiți acum datul vinei pe FMI că vrea mărirea taxelor și impozitelor sau să crezi că mătrășirea câtorva miniștri prea de tot idioți sau hoți ar rezolva ceva. Primul responsabil pentru subminarea guvernamentală a economiei naționale este președintele Băsescu. El este cel care a folosit toate tertipurile imaginabile pentru a ține gașca lui Boc în Palatul Victoria. El a transformat guvernul României în corpul său personal de lachei, pe care-l cheamă la ordine la Cotroceni când are chef. Manikinul Boc nici tocurile pantofilor nu și le-a înălțat fără aprobarea lui Băsescu. Dl. președinte a vrut conducerea executivă absolută a României și o are.

Măsurile cu adevărat eficiente în momentul de față sunt dureroase, cer sacrificii din partea po****ției. Criza nu cunoaște soluții plăcute. Iar măsurile aspre cer, după părerea mea, două condiții pentru a putea fi puse în practică și nu întâmpinate cu încăierări de stradă, ca în Grecia.
Mai întâi, guvernanții trebuie să aibă încrederea po****ției. Să fie considerați competenți, serioși, responsabili, să dea oamenilor sentimentul că știu ce au de făcut. Creditul moral este mai puternic decât orice credit financiar în lupta cu criza.
Apoi, măsurile luate, oricât de dure, trebuie să se încadreze într-o gândire, trebuie să contureze o perspectivă, un plan etapizat care să ducă undeva într-un timp rezonabil, cu suferințele asumate. Altfel, să zicem că se măresc TVA și impozitul, dar ca să ce? Ca să mai aibă la dispoziție guvernul Boc încă niște miliarde de euro, să le prăduiască și pe astea? Se întrevede vreo șansă, fie și teoretică, de ameliorare a crizei prin acest procedeu? Se va relansa economia? Cum? Ca un cal care abia își mai trage sufletul, biciuit cu sălbăticie de un căruțaș rău și prost?
Cât despre încrederea pe care o trezesc Traian Băsescu și acoliții lui… Mă întreb, nu ca ziarist, dar în modul cel mai omenesc cu putință, de ce a mai avut nevoie dl. Băsescu de al doilea mandat? Nu are niciun proiect, nicio gândire nouă, nu s-a schimbat cu o iotă față de mardeiașul politic pe care îl știm. A vrut doar să mai petreacă la Cotroceni încă 5 ani de combinageală și încăierări politice sterpe?
N-am cerut niciodată demisia unui demnitar. Nu consider că e treaba ziaristului să facă asta. Amintesc doar faptul că dl. Băsescu, în campania prezidențială de anul trecut, anunțase că dacă România intră în criză profundă, el nu mai candidează. A candidat, a câștigat, și, la câteva luni după, România alunecă din ce în ce mai adânc în criză. Consecința logică a declarației de anul trecut n-ar fi, deci, demisia?

http://www.gandul.info/puterea-gandului/subminarea-economiei-nationale-6093512?p=2

Ni la el, ce poa' sa mai emane bolsevicul ala lingau al CPT(Tariceanului) cica: "subminarea economiei nationale":), de parca n-ar stii tot romanul(majoritar de dreapta) ca aceasta nu tine doar de un guvern anume pe timp de criza economica financiara globala, fie el chiar si instalat de cateva luni(ba mai mult, ar putea tine mai mult de fostul guvern de trista amintire Tarceanu second hand care a fugit pe usa din dos de la guvernare lasand tara cu un deficit istoric in prag de criza economica financiara globala).
Crezend astfel in mintea lui bolsevica ca daca scrie ceva intr-o fituica mai poate si prinde la romanii majoritar de dreapta, poate la doar cei cu mentalitati stangiste ca si ale CTPului.:) Dar cum am zis mai sus, trebuie sa-i intelegem frustrarile in aceste vremuri de restriste pentru de'al de CTPei.;) Cam atat despre elucubratiile CTPului aparute in fituica aia.:cya:

Tim
6th May 2010, 12:36
te implor eu,fa un bine omenirii:sinucide-te.
Crede-ma existi degeaba.Stie toata lumea cat de grasa si respingatoare esti,de ce te ambitionezi sa ne faci sa te scuipam in gura?

Romeo
6th May 2010, 12:59
S-a si gasit Mariusica pe cin' sa citeze pe aci.:) Laturile unui frustrat pe viata crito-comunist, slujitor al parvenitilor sistemului. Doar nu te asteptai ca un bolsevic conservator al presei tonomate sa elogieze pe cei care la ora actuala se lupta cu sistemul ticalosit intru reformarea si modernizarea Romaniei pe viitor(cum ar fi legile de pensii si salarii care fac dreptate si echitate in sistem, spre disperarea parvenitilor, legea educatiei nationale, legi ale responsabilitatii fiscale, coduri europene pe justie, legea lustratiei care va elimina definitiv pe viitor lichelele cripto-comuniste din sistem care mai bantuie si azi, dupa 20 de ani -poate chiar si CTPul:)), samd. Trebuie sa-l intelegem.;)

Boande, tu intelegi cuvintele pe care le scrii ? Mai lasa-ne cu cripto-comunistii tai ce ne doare undeva de ei, lasa-ne si cu lustratia ca nu ne mai intereseaza, codurile alea n-a mai auzit nmeni de ele, bolsevicii si ei au disparut de mult. Ia-ti banii d ela cei care duc tara in sant pentru alte postari, iar legea educatiei nu e decat scarpinat fara sa il manance funia.

Marius
6th May 2010, 13:05
Ni la el, ce poa' sa mai emane bolsevicul ala lingau al CPT(Tariceanului) cica: "subminarea economiei nationale":), de parca n-ar stii tot romanul(majoritar de dreapta) ca aceasta nu tine doar de un guvern anume pe timp de criza economica financiara globala, fie el chiar si instalat de cateva luni(ba mai mult, ar putea tine mai mult de fostul guvern de trista amintire Tarceanu second hand care a fugit pe usa din dos de la guvernare lasand tara cu un deficit istoric in prag de criza economica financiara globala).

cum ma nu tine doar de un guvern? si mai spune-ne cum era cu promisiunea marinarului ca Romania nu va fi atinsa de criza... mai spune-ne si cum se face ca in vreme de recesiune economica globala un anumit guvern anunta ca nu are bani de drumuri, sanatate sau educatie, dar da 500 de mil de euro pe un site...

relansat
6th May 2010, 13:12
marius, eu nu stiu in ce tara traiesti. tu nu ai aflat nici pana acum ca am iesit din criza?

Romeo
6th May 2010, 20:28
cum ma nu tine doar de un guvern? si mai spune-ne cum era cu promisiunea marinarului ca Romania nu va fi atinsa de criza... mai spune-ne si cum se face ca in vreme de recesiune economica globala un anumit guvern anunta ca nu are bani de drumuri, sanatate sau educatie, dar da 500 de mil de euro pe un site...

in campanie electorala se spun orice prostii, in 2008 criza ar fi cazut pe capul lui Taricelu.
Eu as da acesti 500 mil pe un site care sa elimine orice birocratie, sa introduci acolo vanzarile si sa calculeze salarii, sa trimita banii in contul bancar, sa se faca licitatii, sa se elimine orice interventie a politicului, sa nu mai avem bani ci doar sa cheltuim din contul bancar.
Pana la proba contrarie, nu s-au dat banii pentru acel site

Sorin Blaj
6th May 2010, 20:31
E vorba de mult mai mult decat atat. Se va crea de fapt o retea care sa cuprinda o baza de date completa, ce va ajuta foarte mult institutiile statului, de la politie si administratie, pana la fisc.

Romeo
6th May 2010, 20:39

am mari rezerve ca s-ar face ce trebuie, pentru ca o evidenta a po****tiei exista la MAI, toti avem un CNP (nemtii nu au asa ceva), ce scriam eu era o plata electronica, transparenta, in care sa nu mai existe spaga pentru ca nu ar mai exista banul, toate sumele sa fie justificate, toate licitatiile sa nu mai fie la cheremul politicienilor, salariile sa fie tot acolo, sa nu mai poti plati bisnitarului, TVA ul sa fie retinut automat si restituit la fel. Nu mai insist ca tot nu cred ca se va face.

Sorin Blaj
6th May 2010, 21:42
Eu doar am completat, ceea ce spui tu cu platile electronice si tot tacamul este o componenta importanta a proiectului. In acelasi timp este important sa stii in orice moment cum se prezinta situatia fiscala, de exemplu, a unui contribuabil.

Romeo
7th May 2010, 07:15

nu neg ceea ce ai scris tu, eu prezint cateva directii care ar trebui sa existe intr-un asemenea site (mai degraba baza de date, platforma unica) si care ar merita 500 ml, chiar ar putea fdi exportat oriunde in lume. Cand nu vom mai avea bani decat intr-un cont, masinile vor fi inregistrate cu atentie (de exemplu poti da cadou o masina cuiva s-o foloseasca, dar ramane inregistrata pe firma celui care a dat-o), cand contractele vor fi vizibile pentru toti, iar TVA ul se va deduce automat, angajarile la fel si nu se va mai putea omite o angajare ca implicit respectivul nu va putea lua bani in cont.
Cat despre situatia fiscala, punem pariu ca nu exista date despre 8 milioane de romani, inclusiv cei plecati ? Ei nu vvor sa auda de acestia, pentru ca ar trebui sa-i puna pe lista celor fara servici (dar fara somaj). Struto-guvernul este interesat doar de cei 5,5 mln angajati si someri, plus 6 mln pensionari. Nici de minori nu se prea spune nimic.