bog_tom
15th November 2004, 20:05
Iata o povestire reala de la un bun prieten... merita citita si nu e propaganda electorala !
------------------------------------------------------------------------------
Eu sunt un cameraman amator. Filmez ce-mi place mie, filmez nuntile prietenilor, dar nu castig bani in urma acestei activitati. Insa am un amic care e cameraman profesionist. De el se leaga parte din aceasta povestire.
Era o frumoasa zi de iulie a anului trecut. In lipsa unei prietene, imi petreceam dupa-amiezele de duminica cu prietena mea masina, pe Valea Sohodolului. Intr-o astfel de zi am intalnit pe vale cativa cunoscuti care se ocupau fiecare cu ce le placea. Unii faceau alpinism, altii beau, iar restul se uitau la primii. In tot acest haos brownian in care fiecare isi are rostul lui, incercam sa ader la vreuna din preocuparile abordate de ceilalti. Nici nu am bagat in seama latratul oarecum disperat al unui caine ce se auzea de pe un versant. Insa ceilalti, prezenti acolo de mai multa vreme, mi-au zis ca de dimineata acel caine latra. Initiativa a apartinut prietenului meu cameramanul, si el prezent, pentru ca deh, cameramanii sunt oameni cu initiativa. Cineva trebuie sa mearga sa vada ce-i cu cainele ala, a zis el. Si au plecat. Doi. Dupa lupte seculare care au durat cam un sfert de ora, s-au intors cu victima, recuperata de pe un valcel greu accesibil. Era un caine superb. Doar o fata, prietena cuiva, a putut emite stupida idee ca patrupedul ar apartine ciobanilor. Dar i se iarta, ca doar e prietena cuiva. Si, ca dovada a sentimentalismului care ii bantuie pe romani, e si acum, prietena aceluiasi nefericit, dupa mai bine de un an. Dupa ce nefericitul ei prieten si inca un prieten al animalelor s-au intors cu cainele, toti s-au intrebat ce e de facut cu el. Privirile s-au intors amenintatoare spre mine. Sunt singurul din acea distinsa reuniune care sta la o casa a carei curte poate oferi conditii rezonabile unui caine. Am fost asigurat ca toti cei de fata il vor iubi dezinteresat pe caine si-l vor cadonisi cu alimente de prisos. Iata cum se face ca in acea seara de duminica ma indreptam spre casa cu masina plina de iubitori de animale. Nu lipsea nici obiectul iubirii lor.
A urmat o perioada confuza in viata mea, marcata de incercarile de a gasi stapanul cainelui. Primele masuri le-am luat a doua zi, la cafeaua de dimineata. M-a ajutat Camacho, un om bun. Unii oameni au o parere rea despre el pentru ca ii place vodca. Dar cui nu-i place bautura? E vorba de paiul din ochiul altuia si barna din ochiul propriu... Camacho a publicat un articol in cotidianul local privind intamplarea cu cainele, in urma caruia speram sa-i regasesc stapanul. Zilele, mai bine zis luna ce a urmat, am plimbat acel caine in toate zarile, insa stapanul nu a fost de gasit. Treceam zilnic cu el prin fata Consiliului Judetean, in drum spre birou sau spre carciuma pe care o frecventez. Pe vremea aia, Consiliul Judetean si Gorjul la propriu erau conduse de un om, caruia i se spunea Baronul.
Cainele ma insotea peste tot. Am fost de cateva ori si pe Valea Sohodolului, insa degeaba. Admiram cainele din toate punctele de vedere, cu o singura exceptie. Cand nu eram cu el urla a pustiu. Cred ca se atasase de mine.
A sosit si inceputul lui septembrie. Camacho conduce un club de turism, a carui reuniune anuala s-a desfasurat atunci tot pe Valea Sohodolului. Si, bineinteles, am luat si cainele cu mine. Asa se face ca intr-o seara de sambata eram prezent cu cei doi adevarati prieteni ai mei, nelipsitul caine si amicul meu cameraman la ultima carciuma din sat, unde, in timp ce beam o bere jucam cu cameramanul biliard, ca, deh, cameramanii sunt priceputi la toate. Cainele era liber pe langa carciuma, caci nu era agresiv. Atunci a iceput cosmarul. In fata carciumii a oprit o Dacie papuc, din care a coborat o femeie intre doua varste, care a venit direct la noi. Fara buna ziua sau.... stiti dvs. ce, ne-a interpelat direct si agresiv in legatura cu cainele. Pusi la zid, am recunoscut faptul ca noi suntem cu cainele. Speram ca nu muscase pe nimeni... Dar femeia cu pricina, care era genul ce ar face cinste oricarei organizatii feministe, a zis ca animalul apartine Baronului. Si dupa aceea ne-a injurat si a spus ca suntem hoti. Noua ne-a sarit tandara, asa cum poate sa sara dupa doar o bere si am intrebat, desi stiam foarte bine, cine e Baronul. A urmat un skimb de replici, in cursul caruia din partea adversa curgeau injuraturi, iar din partea noastra doar nedumeriri in legatura cu prea bine stiutele Baronului fapte necurate care au impiedicat judetul sa avanseze. Cele mai savuroase replici apartineau prietenului meu cameramanul, caci, deh, cameramanii au simtul umorului. In cele din urma femeia ne-a (subliniez) furat cainele si s-a urcat cu el in masina. Ne-a zis ca daca vrem sa ne convingem de adevarata identitate a animalului sa venim de indata la pastravaria din sat a baronului, care e adevaratul stapan al cainelui. Nu ne-am dus, ca era departe. Am ramas cu buza umflata. Si fara caine.
S-a facut din nou zi. Duminica. Prietenul meu cameramanul dormea. Insa m-am insotit cu un alt amic, care nu e cameraman si rau face. Am mers in cautarea Baronului prin sat. Obositi de atata umblat, am intrat la un bar sa bem o cafea. O situatie hilara m-a facut sa ii spun prietenului meu necameraman un banc. Bancul cuprindea si o injurie. Dar a fost spusa in contextul bancului cel bun.
Mai tarziu am gasit pastravaria. Femeia ce ne luase cainele isi exercita profesia in cadrul careia era autorizata. Matura pe langa gard. De parca nu le-am fi stiut deja, a trebuit sa auzim inca o data injuraturile din ajun. Insotite de invitatia de a pleca, caci de mai calcam pe acolo, o sa avem de a face cu Baronul, care se enerveaza repede. Am plecat.
S-a facut din nou zi. Luni. Munceam la birou. A sunat telefonul si o voce de la capatul firului ce parea importanta s-a recomandat ca fiind posedata de seful politiei. Unul Caragea. Am fost invitat la politie, sa dau socoteala pentru furtul cainelui si, mai mult decat atat, sa explic de ce am determinat biata maturatoare a pastravariei sa depuna plangere la politie. M-am dus. Am fost intampinat cam dur. Domnul Caragea m-a anuntat de la inceput ca am de platit o amenda penala in valoare de 40 milioane lei pentru.... (nu mai stiu pentru ce, ca mi s-a parut cam mult) si ca-mi voi pierde locul de munca deoarece un om care ii agreseaza moral pe altii (pe maturatoare) nu are cum sa ofere educatie altora (eu sunt profesor). Si mi-a zis Caragea ca imi suspenda permisul auto ca a aflat el ca odata am condus baut. Si a spus domnul Caragea ca am baut o cafea in sat si l-am injurat pe baron....iar femeii i-am zis ca ii infig tacul de biliard in cur... In decurs de un scurt rastimp, am ramas a nu stiu cata oara naucit. Insa, potrivit ideii conform careia cea mai buna aparare e atacul, am muscat si eu, pe buna dreptate, in dreapta si in stanga. Pana la un moment, cand tot domnul Caragea a spus ca trebuie sa depuna si cameramanul o declaratie. Atunci m-am simtit salvat, pentru ca oricare cameraman profesionist are efect de vindecare asupra sufletelor zbuciumate. Un politist mi-a zis ca nu e bine sa il superi pe Baron.
S-a facut din nou zi. Marti. Eram la lucru. Am intrat pe internet, cu speranta ca nu voi pati nimic rau. Dar ma inselam. Am avut nesansa sa vorbesc cu o necunoscuta in persoana careia intuiam o victima la pat. Dezinteresat, i-am povestit de patania cu Baronul. Ce nu faci pentru o victima pe care o speri in patul tau.
S-a facut din nou zi. Miercuri. In ziua asta nu s-a intamplat nimic, decat ca am ajuns la concluzia ca toti cei care au zis ca il iubesc pe caine nu il iubeau de fapt deloc, pentru ca nu i-au adus nici macar un os de peste cu care sa se scobeasca in dinti.
S-a facut din nou zi. Joi. Cameramanul a venit la mine si mi-a zis ca am facut o mare prostie. Cica necunoscuta la sexul careia aspiram eu era de fapt o jurnalista, A. C., care a publicat in ziar tot naduful meu in legatura cu toata tarasenia cainelui Baronului. Cameramanul, care prin prisma profesiei lui e un om informat, mi-a aratat chiar si ziarul. Articolul din ziar imi punea in carca unele afirmatii deplasate despre Baron si despre Caragea. Eram, a nu stiu cata oara, knock-out in timp asa scurt...
S-a facut din nou zi. Vineri. La Consiliul Judetean a fost conferinta de presa. Cameramanul a fost si el prezent. Dupa aceea, a venit amuzat la mine si mi-a povestit cum a surprins o discutie intre Baron si mai marele invatamantului gorjean, in decursul careia Baronul insista sa fiu ``zburat`` ca ma ocup cu furturi si ofense grave.
S-a facut din nou zi. Sambata. Se implineste o luna si sase zile de cand am gasit cainele si o saptamana de cand l-am pierdut. Stau la o bere cu cameramanul si ii povestesc cum intr-o viata viitoare ma voi face cameraman.
P.
------------------------------------------------------------------------------
end of story...
------------------------------------------------------------------------------
Eu sunt un cameraman amator. Filmez ce-mi place mie, filmez nuntile prietenilor, dar nu castig bani in urma acestei activitati. Insa am un amic care e cameraman profesionist. De el se leaga parte din aceasta povestire.
Era o frumoasa zi de iulie a anului trecut. In lipsa unei prietene, imi petreceam dupa-amiezele de duminica cu prietena mea masina, pe Valea Sohodolului. Intr-o astfel de zi am intalnit pe vale cativa cunoscuti care se ocupau fiecare cu ce le placea. Unii faceau alpinism, altii beau, iar restul se uitau la primii. In tot acest haos brownian in care fiecare isi are rostul lui, incercam sa ader la vreuna din preocuparile abordate de ceilalti. Nici nu am bagat in seama latratul oarecum disperat al unui caine ce se auzea de pe un versant. Insa ceilalti, prezenti acolo de mai multa vreme, mi-au zis ca de dimineata acel caine latra. Initiativa a apartinut prietenului meu cameramanul, si el prezent, pentru ca deh, cameramanii sunt oameni cu initiativa. Cineva trebuie sa mearga sa vada ce-i cu cainele ala, a zis el. Si au plecat. Doi. Dupa lupte seculare care au durat cam un sfert de ora, s-au intors cu victima, recuperata de pe un valcel greu accesibil. Era un caine superb. Doar o fata, prietena cuiva, a putut emite stupida idee ca patrupedul ar apartine ciobanilor. Dar i se iarta, ca doar e prietena cuiva. Si, ca dovada a sentimentalismului care ii bantuie pe romani, e si acum, prietena aceluiasi nefericit, dupa mai bine de un an. Dupa ce nefericitul ei prieten si inca un prieten al animalelor s-au intors cu cainele, toti s-au intrebat ce e de facut cu el. Privirile s-au intors amenintatoare spre mine. Sunt singurul din acea distinsa reuniune care sta la o casa a carei curte poate oferi conditii rezonabile unui caine. Am fost asigurat ca toti cei de fata il vor iubi dezinteresat pe caine si-l vor cadonisi cu alimente de prisos. Iata cum se face ca in acea seara de duminica ma indreptam spre casa cu masina plina de iubitori de animale. Nu lipsea nici obiectul iubirii lor.
A urmat o perioada confuza in viata mea, marcata de incercarile de a gasi stapanul cainelui. Primele masuri le-am luat a doua zi, la cafeaua de dimineata. M-a ajutat Camacho, un om bun. Unii oameni au o parere rea despre el pentru ca ii place vodca. Dar cui nu-i place bautura? E vorba de paiul din ochiul altuia si barna din ochiul propriu... Camacho a publicat un articol in cotidianul local privind intamplarea cu cainele, in urma caruia speram sa-i regasesc stapanul. Zilele, mai bine zis luna ce a urmat, am plimbat acel caine in toate zarile, insa stapanul nu a fost de gasit. Treceam zilnic cu el prin fata Consiliului Judetean, in drum spre birou sau spre carciuma pe care o frecventez. Pe vremea aia, Consiliul Judetean si Gorjul la propriu erau conduse de un om, caruia i se spunea Baronul.
Cainele ma insotea peste tot. Am fost de cateva ori si pe Valea Sohodolului, insa degeaba. Admiram cainele din toate punctele de vedere, cu o singura exceptie. Cand nu eram cu el urla a pustiu. Cred ca se atasase de mine.
A sosit si inceputul lui septembrie. Camacho conduce un club de turism, a carui reuniune anuala s-a desfasurat atunci tot pe Valea Sohodolului. Si, bineinteles, am luat si cainele cu mine. Asa se face ca intr-o seara de sambata eram prezent cu cei doi adevarati prieteni ai mei, nelipsitul caine si amicul meu cameraman la ultima carciuma din sat, unde, in timp ce beam o bere jucam cu cameramanul biliard, ca, deh, cameramanii sunt priceputi la toate. Cainele era liber pe langa carciuma, caci nu era agresiv. Atunci a iceput cosmarul. In fata carciumii a oprit o Dacie papuc, din care a coborat o femeie intre doua varste, care a venit direct la noi. Fara buna ziua sau.... stiti dvs. ce, ne-a interpelat direct si agresiv in legatura cu cainele. Pusi la zid, am recunoscut faptul ca noi suntem cu cainele. Speram ca nu muscase pe nimeni... Dar femeia cu pricina, care era genul ce ar face cinste oricarei organizatii feministe, a zis ca animalul apartine Baronului. Si dupa aceea ne-a injurat si a spus ca suntem hoti. Noua ne-a sarit tandara, asa cum poate sa sara dupa doar o bere si am intrebat, desi stiam foarte bine, cine e Baronul. A urmat un skimb de replici, in cursul caruia din partea adversa curgeau injuraturi, iar din partea noastra doar nedumeriri in legatura cu prea bine stiutele Baronului fapte necurate care au impiedicat judetul sa avanseze. Cele mai savuroase replici apartineau prietenului meu cameramanul, caci, deh, cameramanii au simtul umorului. In cele din urma femeia ne-a (subliniez) furat cainele si s-a urcat cu el in masina. Ne-a zis ca daca vrem sa ne convingem de adevarata identitate a animalului sa venim de indata la pastravaria din sat a baronului, care e adevaratul stapan al cainelui. Nu ne-am dus, ca era departe. Am ramas cu buza umflata. Si fara caine.
S-a facut din nou zi. Duminica. Prietenul meu cameramanul dormea. Insa m-am insotit cu un alt amic, care nu e cameraman si rau face. Am mers in cautarea Baronului prin sat. Obositi de atata umblat, am intrat la un bar sa bem o cafea. O situatie hilara m-a facut sa ii spun prietenului meu necameraman un banc. Bancul cuprindea si o injurie. Dar a fost spusa in contextul bancului cel bun.
Mai tarziu am gasit pastravaria. Femeia ce ne luase cainele isi exercita profesia in cadrul careia era autorizata. Matura pe langa gard. De parca nu le-am fi stiut deja, a trebuit sa auzim inca o data injuraturile din ajun. Insotite de invitatia de a pleca, caci de mai calcam pe acolo, o sa avem de a face cu Baronul, care se enerveaza repede. Am plecat.
S-a facut din nou zi. Luni. Munceam la birou. A sunat telefonul si o voce de la capatul firului ce parea importanta s-a recomandat ca fiind posedata de seful politiei. Unul Caragea. Am fost invitat la politie, sa dau socoteala pentru furtul cainelui si, mai mult decat atat, sa explic de ce am determinat biata maturatoare a pastravariei sa depuna plangere la politie. M-am dus. Am fost intampinat cam dur. Domnul Caragea m-a anuntat de la inceput ca am de platit o amenda penala in valoare de 40 milioane lei pentru.... (nu mai stiu pentru ce, ca mi s-a parut cam mult) si ca-mi voi pierde locul de munca deoarece un om care ii agreseaza moral pe altii (pe maturatoare) nu are cum sa ofere educatie altora (eu sunt profesor). Si mi-a zis Caragea ca imi suspenda permisul auto ca a aflat el ca odata am condus baut. Si a spus domnul Caragea ca am baut o cafea in sat si l-am injurat pe baron....iar femeii i-am zis ca ii infig tacul de biliard in cur... In decurs de un scurt rastimp, am ramas a nu stiu cata oara naucit. Insa, potrivit ideii conform careia cea mai buna aparare e atacul, am muscat si eu, pe buna dreptate, in dreapta si in stanga. Pana la un moment, cand tot domnul Caragea a spus ca trebuie sa depuna si cameramanul o declaratie. Atunci m-am simtit salvat, pentru ca oricare cameraman profesionist are efect de vindecare asupra sufletelor zbuciumate. Un politist mi-a zis ca nu e bine sa il superi pe Baron.
S-a facut din nou zi. Marti. Eram la lucru. Am intrat pe internet, cu speranta ca nu voi pati nimic rau. Dar ma inselam. Am avut nesansa sa vorbesc cu o necunoscuta in persoana careia intuiam o victima la pat. Dezinteresat, i-am povestit de patania cu Baronul. Ce nu faci pentru o victima pe care o speri in patul tau.
S-a facut din nou zi. Miercuri. In ziua asta nu s-a intamplat nimic, decat ca am ajuns la concluzia ca toti cei care au zis ca il iubesc pe caine nu il iubeau de fapt deloc, pentru ca nu i-au adus nici macar un os de peste cu care sa se scobeasca in dinti.
S-a facut din nou zi. Joi. Cameramanul a venit la mine si mi-a zis ca am facut o mare prostie. Cica necunoscuta la sexul careia aspiram eu era de fapt o jurnalista, A. C., care a publicat in ziar tot naduful meu in legatura cu toata tarasenia cainelui Baronului. Cameramanul, care prin prisma profesiei lui e un om informat, mi-a aratat chiar si ziarul. Articolul din ziar imi punea in carca unele afirmatii deplasate despre Baron si despre Caragea. Eram, a nu stiu cata oara, knock-out in timp asa scurt...
S-a facut din nou zi. Vineri. La Consiliul Judetean a fost conferinta de presa. Cameramanul a fost si el prezent. Dupa aceea, a venit amuzat la mine si mi-a povestit cum a surprins o discutie intre Baron si mai marele invatamantului gorjean, in decursul careia Baronul insista sa fiu ``zburat`` ca ma ocup cu furturi si ofense grave.
S-a facut din nou zi. Sambata. Se implineste o luna si sase zile de cand am gasit cainele si o saptamana de cand l-am pierdut. Stau la o bere cu cameramanul si ii povestesc cum intr-o viata viitoare ma voi face cameraman.
P.
------------------------------------------------------------------------------
end of story...