Istoria clubului Otelul Galati

[starsteel]

Sursa acestui thread este siteul oficial avand ca principal scop cunoasterea clubului de la infiintare si pana in prezent.

OŢELUL GALAŢI – istoria clubului
Plină de frământări, istoria sportului gălăţean cu mingea rotundă „porneşte” prin anii 1935, 1936, când se evidenţiază unele grupuri sportive atrase de această mişcare şi care activau alături de echipe şi asociaţii consacrate. Printre aceste entităţi se număra şi cel denumit METALOSPORT, prima grupare metalurgică, a cărui prezenţă pe scena divizionară se înregistrează în campionatul Diviziei C în seria a II-a a Ligii de Sud, în anul competiţional 1937-38 (locul 5 la finalul campionatului).
După mulţi ani, în urma reorganizării fotbalului gălăţean, în 1964 apare echipa OŢELUL, formaţie care reprezenta Combinatul Siderurgic de la Dunăre, cel mai mare din ţară. Alcătuită iniţial din constructorii marii platforme siderurgice, echipa OŢELUL (preşedinte era atunci Radu Arvinte) a trecut prin inerenta perioadă de „rodaj”, iar în ediţia 1968-69 reuşeşte promovarea în Divizia B, seria I, cu un lot care-i cuprindea, printre alţii, pe Şerbănescu, Moşneagu, Coman, Secăşeanu, Luban, Cernega, Niculescu, Crăciunoiu, Nistor, Câmpeanu, Morohai, Holmagy, Stănculescu, Ioniţă, Obreja şi Ion Ionică.

Creşterea potenţialului economic al Combinatului Siderurgic a fost sinonimă cu preluarea echipei de către acesta. Urmează o nouă reorganizare a fotbalului gălăţean (era deja o obişnuinţă), în 1970 OŢELUL devine FC GALAŢI, ulterior FCM GALAŢI şi în ediţiile 1974-75, 1976-77, 1979-80 are prezenţe răzleţe în Divizia A. În acelaşi timp, o altă parte a echipei OŢELUL activează în Divizia C sub denumirea de DACIA GALAŢI, dar în stagiunea 1972-73 redevine OŢELUL şi în 1973-74 activează din nou în liga secundă a ţării. Din păcate numai pentru o perioadă de doi ani, deoarece apoi retrogradează în „C” şi, automat, dispare!

[starsteel]

Perioada 1976-81 echivalează cu a doua naştere a clubului, muncitorii de la Laminorul de Benzi la Rece (LBR) a Combinatului Siderurgic Galaţi – unde era angajată majoritatea fotbaliştilor de la fosta echipă OŢELUL – punând bazele unei noi echipe! Odată înscrisă în campionatul municipal, noua formaţie câştigă întrecerea pe oraş, se impune şi în judeţ, apoi trece în Divizia C, pentru ca în ediţia 1981-82 Oţelul să „aterizeze” în „B”. Titlul de divizionară B şi o parte din jucători trec încă la Victoria Tecuci.

Performanţa de atunci era realizată de antrenorul Petru Moţoc şi jucătorii Şerbănoiu, Călugăru, Cucu, Borş, Căstăian, Morohai, Ceacu, Ciurea, Pătraşcu, Pavel, Gheorghiu, Adamache, Enache, Ion Ionică, Basalâc, Ticu, Potorac, Podeţ etc. Cealaltă parte de jucători activează, în continuare, în Divizia C, sub denumirea de METALOSPORT, însă numai pentru un an întrucât antrenorul Traian Ivănescu promovează echipa în Divizia B. Clubul îşi ia denumirea iniţială de OŢELUL şi în 1986 reuşeşte o spectaculoasă promovare în primul eşalon fotbalistic, prima din istoria grupării! Antrenorii care ating această performanţă sunt Costică Rădulescu şi Ioan Sdrobiş, ajutaţi de un lot talentat printre care îi amintim pe Călugăru, Gh. Stamate, I. Oprea, M. Ciobanu, G. Popescu, Stoica, Radu, Ciurea, Burcea, Smadu, M. Stan, A. Stamate, Petrescu, Basalâc, Rusu, Vaişcovici, Antohi, Bejenaru, Dumitru, Rotaru, Lala, Anghelinei, C. Stan, Ralea etc.

[starsteel]

Primul meci jucat de OŢELUL în Divizia A i-a adus în faţă o favorizată a vremii, Victoria Bucureşti, şi, contrar aşteptărilor, de câştigat a făcut-o formaţia nou-apărută în peisaj. Galaţiul a învins cu 2-0, prin golurile marcate de Antohi şi Rotaru. La finalul sezonului competiţional, clubul se clasează pe locul 11, pentru ca în ediţia imediat următoare să devină cea mai puternică echipă din provincie: locul 4 care permitea participarea în Cupa UEFA!
Pe 7 septembrie 1988, OŢELUL întâlneşte poate cel mai galonat club italian, JUVENTUS TORINO, în turul I al competiţiei europene în care deschidea pentru prima dată ochii. Soarta partidei de pe arena „Dunărea” (special modernizată înaintea acestui eveniment), una foarte încinsă, a fost hotărâtă în minutul 59, când Drăgoi, intrat de numai trei minute pe gazon, a fost faultat în careu. Penaltiul a fost executat bine de Profir şi… 1-0!!! OŢELUL a jucat atunci în formula: Călugăru – G. Popescu, Anghelinei, Agiu, Borali (72’ Ad. Oprea) – Burcea, M. Stan, Profir, Oct. Popescu – Ralea (56’ Drăgoi), Antohi. Echipa tehnică era asigurată de Cornel Dinu (antrenor principal), Ioan Sdrobiş (antrenor secund) şi Ion Morohai (antrenor de portari). Returul avea să fie o simplă formalitate pentru fotbaliştii din Peninsulă. Marele Juventus, reprezentat de jucători precum Stefano Tacconi, Nicolo Napoli, Pasquale Bruno, Luigi De Agostini, Michael Laudrup, Alessandro Altobelli şi Rui Barros, s-a impus cu 5-0 (3-0).

Iată întregul efectiv al clubului gălăţean din acea vreme. Preşedinte de onoare era Mircea Rogojinaru, preşedinte Puiu Victor Vasilache, iar secţia de fotbal era condusă de Constantin Dorin. Cornel Dinu, Ioan Sdrobiş şi Ion Morohai formau echipa tehnică, iar doctorul Mihail Troacă şi maseurii Tudorel Avramescu şi Mihai Aprofirei pe cea medicală. Lotul de jucători era alcătuit din: Tudorel Călugăru, Gheorghe Popa – portari, Mario Agiu, Viorel Anghelinei, Liviu Baicea, Surian Borali, Gigi Ion, Gelu Popescu – fundaşi, Nicolae Burcea, Mihăiţă Hanghiuc, Ion Profir, Marius Stan, Costin Maleş, Octavian Popescu – mijlocaşi, Haralambie Puiu Antohi, Ionel Drăgoi, Adrian Oprea, Eugen Ralea – atacanţi.

[starsteel]

Din nefericire, euforia participării în Europa s-a dovedit nocivă pentru parcursul din campionatul intern, OŢELUL retrogradând la finele stagiunii 1988-89, sentinţa fiind dată în ultima etapă: 0-4 la Corvinul Hunedoara. În încercarea de a reveni imediat pe prima scenă, reprezentanta Galaţiului se loveşte de echipe ceva mai motivate şi termină anul 1989-90 pe locul 3 în seria I a Diviziei B, după Progresul Brăila, care a promovat, şi Gloria Buzău. Şi totuşi, revenirea în „A” nu mai suporta amânare, iar ediţia 1990-91 readuce OŢELUL de la matineu, în pofida Buzăului şi a Politehnicii Iaşi. În primul an de la revenirea în liga de elită, clubul condus mai nou de Marius Stan (preşedinte), proaspăt retras din activitatea de jucător, şi Mihai Stoica (vicepreşedinte) s-a clasat pe poziţia a opta, iar în 1992-93 se găseşte pe treapta a zecea. Urmează un sezon competiţional mai anevoios, dar retrogradarea este evitată cu câteva etape înainte de final: locul 15. De remarcat ar fi faptul că OŢELUL joacă în 1992 finala Cupei Balcanice, cu echipa turcă Sariyer Istanbul: 0-0, 0-1.

În ediţia 1994-95 a Diviziei A, OŢELUL încheie întrecerea pe locul 13, iar un an mai târziu pe 12. Maturitatea lotului cu care formaţia dunăreană se afişase în ultimele sezoane duce la un campionat 1996-97 de excepţie. OŢELUL se clasează pe treapta a patra, după Steaua, FC Naţional şi Dinamo, şi pune din nou mâna pe permisul pentru Cupa UEFA. Cu Vasile Simionaş antrenor principal şi Constantin Ploieşteanu secund, echipa joacă pe 23 iulie 1997, în deplasare, cu NK Hit Gorica din Slovenia în turul preliminar al competiţiei. Trupa din spaţiul ex-iugoslav câştiga cu 2-0, dar valoarea lotului „roş-alb-albastru” oferea garanţia unui retur total diferit. Pe 30 iulie, stadionul „Oţelul”, plin ochi, aştepta revanşa şi prima jumătate de oră de joc confirma superioritatea gălăţenilor. Valentin Ştefan, marele căpitan al acelor timpuri, deschidea scorul în minutul 20, tot el avea să transforme o lovitură de la 11 metri (23’), pentru ca Adrian State (66’) şi Viorel Ion să ducă scorul la 4-0! Fatalitatea şi-a găsit loc în ultimele două minute ale întâlnirii, în minutele 89 şi 90 marcând Protega şi Demirovic spre disperarea unui public anesteziat! La 4-2 s-au calificat slovenii, iar nouă ne-a rămas un gust mai amar ca niciodată. Iată echipa de atunci a OŢELULUI: Stelian Bordeianu, Marin Balint, Vasile „Pluto” Brătianu, Gigi Ion, Tudorel Pelin, Cătălin Tofan, Costin Maleş, Valentin Ştefan, Viorel Tănase, Viorel Ion, Adrian State, Emil Spirea, Constantin Bosânceanu şi Mircea Stanciu.

[starsteel]

În campionat, lucrurile au mers la fel de bine, stagiunea 1997-98 a Diviziei A rezervându-i formaţiei noastre tot locul cu numărul 4! Atunci tribuna a inventat sintagma de „Campionii Provinciei”. Sub OŢELUL se aflau FC Naţional, Dinamo şi Universitatea Craiova, nume grele ale fotbalului românesc! Cupa UEFA devenea o întrecere şi mai dură, din acel an inventându-se un al doilea tur preliminar. Cu un coeficient care nu-i asigura prezenţa într-o fază superioară, clubul gălăţean a pornit din prima rundă: 3-0 (goluri Vali Ştefan 30’, Mihalache 41’ şi Maleş 90’ din penalti) şi 1-1 (Mihalache 59’) cu Sloga Jugomagnat din Macedonia într-a doua jumătate a lunii iulie 1998. A urmat o „dublă” grea cu danezii de la Vejle BoldKlub: 0-3 în deplasare, 0-3 pe teren propriu (11/25 august). Iată formaţia de atunci a OŢELULUI, pregătit de aceiaşi Simionaş şi Ploieşteanu, cu Tudorel Călugăru antrenor de portari: Stelian Bordeianu, Leonard Nemţanu, Sorin Haraga, Dorel Balint, Emil Spirea, Valentin Ştefan, Viorel Tănase, Iulian Arhire, Cătălin Tofan, Dragoş Mihalache, Viorel Ion, Costin Maleş, Mihai Guriţă, Tudorel Pelin, Gigi Ion şi Florin Cernat. Perioada în care toţi ochii erau aţintiţi către Galaţi se încheie cu o demisie-surpriză a lui Marius Stan, Mihai Stoica devenind noul conducător al clubului.

[starsteel]

Stagiunea 1998-99 este ultima cu Simionaş pe banca tehnică (locul 6 la final), iar la rând vin clasări inferioare: poziţia a noua (ediţia 1999-00) şi a 12-a (2000-01), OŢELUL evitând în ultimul moment retrogradarea. Campionatul 2001-02, cu un retur excelent orchestrat de pe margine de fosta glorie a Stelei Marius Lăcătuş, aduce Galaţiul pe locul 5. Senzaţia a fost că, în cazul în care nu se pierdeau anumite puncte, OŢELUL putea ataca treapta întâi a clasamentului! Sezonul se încheie cu plecarea în grup a preşedintelui Stoica, antrenorului Lăcătuş şi a opt dintre jucătorii de bază ai echipei. În fruntea grupării „roş-alb-albastre” este numit Igor Pârvu, ca tehnician vine fostul fotbalist Costel Orac, însă subţirimea lotului atrage o retrogradare dramatică. OŢELUL a disputat barajul de menţinere în prima ligă şi, după 2-1 pe teren propriu cu FC Bihor, pierde în prelungiri, în Ardeal, scor 1-3. Căderea la matineu avea să dureze însă numai o lună, fuziunea celor două grupări prahovene de primă divizie, Astra şi Petrolul, eliberând un loc în eşalonul superior. Cu un nou preşedinte, Nicolai Boghici, şi cu jucători adunaţi în ultimul moment, OŢELUL redevine spaima formaţiilor din Capitală. La mijlocul sezonului 2003-04, la Dunăre este adus ca antrenor principal olteanul Sorin Cârţu, ultimul tehnician care a câştigat titlul naţional cu o formaţie din provincie (Universitatea Craiova). OŢELUL termină anul pe treapta a cincea şi dispută finala Cupei României, pe care o pierde în faţa lui Dinamo Bucureşti, scor 0-2. Iată echipa utilizată pe 6 iunie 2004, ziua finalei: Cornel Cernea – Daniel Munteanu, Gheorghe Rohat, Sorin Ghionea – Cornel Dobre, Cosmin Mărginean, Ciprian Danciu (41’ Decebal Gheară), Iulian Apostol (60’ Augustin Călin), Ştefan Nanu – Bogdan Aldea, Dănuţ Oprea (70’ Mircea Ilie).

[starsteel]

A patra prezenţă a OŢELULUI în Cupa UEFA se derulează în toamna anului 2004. Cu propriul stadion în renovare şi arena „Dunărea” sub standardele cerute de UEFA, echipa este „plimbată” la Constanţa. Mai întâi, pe 15 iulie, cu Dinamo Tirana din Albania, într-o partidă câştigată de la pauză: 4-0 (goluri Cristian Negru 10’, Ştefan Nanu 17’, Victoraş Iacob 26’, Iulian Apostol 44’). În retur, pe 29 iulie, „oţelarii” se impun cu 4-1, marcatori fiind Danciu (21’ din penalti, 80’), Rohat (37’) şi Aldea (69’). În turul II preliminar, faptul că OŢELUL n-a putut juca în faţa propriilor suporteri a contat în economia calificării: 0-0 la Constanţa (12 august) şi 0-1 la Belgrad (26 august), cu Partizan. În cele patru meciuri europene, în afara nucleului etalat în finala Cupei României, au mai apărut la OŢELUL: Ciprian Mozacu, Cristian Crăciun, Silviu Izvoranu, Ionuţ Dragomir.

Rămas principal finanţator al echipei, Combinatul Siderurgic Galaţi (devenit între timp SiDEX SA, ISPAT SIDEX şi MITTAL STEEL) şi-a manifestat în iarna 2004-05 intenţia de a se implica şi mai mult în destinele OŢELULUI. Campionatul respectiv găseşte formaţia dunăreană pe locul 8, cu Viorel Anghelinei preşedinte, Cătălin Tofan vicepreşedinte şi Mihai Stoichiţă ca antrenor. Turul stagiunii 2005-06 este cel mai chinuit din istoria de prim eşalon a clubului, când se acumulează numai 9 puncte, însă revenirea lui Marius Stan ca director general, angajarea tehnicianului Petre Grigoraş şi transferarea unui „tren de fotbalişti”, 18 la număr, salvează situaţia. OŢELUL termină întrecerea pe locul 9, reuşind cel mai bun retur pe teren străin din întreaga sa existenţă (7 victorii din 8 partide susţinute în deplasare).

În campionatul 2006-07 al Diviziei A, devenită Liga I, conducerea clubului a stabilit ca obiectiv o clasare între locurile 6 şi 8.

[starsteel]

..... în 1970 OŢELUL devine FC GALAŢI, ulterior FCM GALAŢI şi în ediţiile 1974-75, 1976-77, 1979-80 are prezenţe răzleţe în Divizia A...
Ceea ce se mentioneaza aici nu are nimic in comun cu realitatea FCM Galati probabil a beneficiat de sponzorizarea combinatului insa nu trebuie facuta nicio confuzie, FCM Galati e actuala echipa Dunarea Galati cu un palmares cu totul diferit de al Otelului. Mai precis are in palmares 7 prezente pe prima scena intr-un moment cand Otelul nu exista in topul fotbalului galatean. Inainte de anul 1985 care reprezinta momentul in care Otelul a preluat "sefia" fotbalului galatean echipa fanion a Galatiului era FCM Galati (Dunarea) urmata de CSU Galati care juca pe stadionul Portul Rosu si de Ancora o abonata in cea de-a 3-a divizie.

[OVIDIU 62]

As vrea ca rezultatul cu Rapidul sa se faca uitat cat mai repede dar ramane in istoria acestui club si oras minunat care este Galatiul.Pacat.

[starsteel]

Rezultatul asta din pacate ne va urmari in toata existenta, singurul lucru care l-ar putea sterge e unul mai categoric....Doamne fereste!

[SORINULTRA]

sau poate cine stie dam noi mai multe, remember otelul - extensiv 8-2