PDA

View Full Version : BOC reloaded



Pages : [1] 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Bancaru
17th December 2009, 13:13
Vom avea un nou guvern Boc, BOC III. Sa vedem care va fi guvernul.
Scriu asta exact la un an, 17 decembrie 2008, de cand Boc I promitea ca pana pe 22 vom avea guvernul. Ce s-a schimbat fata de acum un an?
Emil Boc a promis că pe 22 decembrie vom avea Guvernul instalat. Neașteptată este "izolarea" lui Vasile Blaga, căzut, se pare în dizgrația președintelui Băsescu.
Evenimentul Zilei, 17 XII 2008

Bancaru
17th December 2009, 13:19
Un alt citat din acelasi ziar, editorialul lui Mircea Marian, un veritabil consumator de Basescu.

Boc va da primul test de onestitate atunci când va numi viitorul ministru al administrației, cel care va gestiona bugetul destinat comunităților locale. Va trebui să abandonăm orice iluzii dacă viitorul premier îl va accepta în echipă pe deputatul PSD Gabriel Oprea, cel căruia Traian Băsescu i-a acordat recent a treia stea de general. Ales deputat de Ilfov și fost ministru în Cabinetul Năstase, Oprea derulează afaceri cu terenuri în zona Pipera. În 2005, a fost chestionat de procuratură pentru o sponsorizare de sute de mii de euro, primită de la Omar Hayssam.

Cu un guvern dominat de Oprea, Dragnea și Oprișan, sau de interpușii lor, viitorul guvern va fi reprezentarea contemporană a unei curți feudale din secolul al XV-lea. Marii feudali își vor împărți țara și-și vor conduce latifundiile după bunul plac. Dar, când vor veni alegerile, iar suveranul va suna goarna, toți se vor încolona disciplinați în spatele său și vor pleca la război.
Inutil sa amintim ca in acest moment cele mai mari sanse pentru ministerul Apararii le are acelasi Oprea. Iar afacerile cu teren din Pipera nu sunt facute cu MAI si cu MApN. Iar Oprea stie foarte bine asta, la fel ca si un alt ministru democrat, Babüc. Odata ajuns acolo multe va mai avea de curatat domnul Oprea.
Asa ca, domnilor, cei care v-ati amagit cu nea Basescu, va doresc sa traiti bine (in continuare, in cazul in care ati facut-o si pana acum).

J.Bond
17th December 2009, 15:21
Emil Boc, premierul desemnat: Avem nevoie rapid de un guvern care să dea stabilitate țării

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat la Palatul Victoria că România are nevoie urgent de un guvern care să dea stabilitatea. De asemenea, Boc a vorbit și de necesitatea adoptării rapid a unui buget "în coordonatele angajamentelor pe care românia le are".
http://www.realitatea.net/emil-boc--premierul-desemnat--avem-nevoie-rapid-de-un-guvern-care-sa-dea-stabilitate-tarii_692178.html

Hingherul
18th December 2009, 17:10
ieri, prostanacul declara ca ai lui comunisti vor vota cu 2 maini validarea guvernului.
azi......Mircea Geoana: Nu vom vota Guvernul Boc ...http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6742514-mircea-geoana-nu-vom-vota-guvernul-boc.htm

miroase a anticipate si asta e imbucurator. e inceputul finalului pentru unii.....
v-ati pus intrebarea ca poate prostanacul nu e chiar asa prostanac si lucreaza pentru Base sa duca la sapa de lemn psd-ul? :D

J.Bond
18th December 2009, 18:42
Se prea poate, Hing.:D Oricum, nimeni nu doreste alegerile anticipate.;)

Cred ca ********ii astia diversionisti ai lui Felix isi baga acum unghia in gat, la propriu, ca madame Udrea la cat au denigrat-o pe bani multi incasati desigur, pe langa faptul ca va fi singura femeie din viitorul guvern, va avea si un minister destul de interesant in viitorul guvern, cel al Turismului comasat cu cel al Dezvoltarii, fost al lui Blaga. Minister luat cu forta la negociri de la maghiari se pare:), si prin care poate sa-si duca lejer mai departe si parteneriatul cu TUI pentru Romania.
Dar mai bine sa mai asteptam putin ca sa vedem lista completa a ministrilor noului guvern Boc.;)

J.Bond
18th December 2009, 19:04
PD-L a validat lista de miniștri

Lista viitorilor miniștri PD-L:

premier- Emil Boc

1. Ministerul de Interne - Vasile Blaga
2. Ministerul de Externe - Bogdan Aurescu
3. Ministerul de Justiție - Cătălin Predoiu
4. Ministerul Economiei - Adriean Videanu
5. Ministerul de Finanțe - Sebastian Vlădescu
6. Ministerul Transporturilor - Radu Berceanu
7. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Elena Udrea
8. Ministerul Educației, Tineretului și Sportului - Cătălin Croitoru
9. Ministerul Agriculturii - Orest Onofrei
10. Ministerul Apărării - Gabriel Oprea,
11. Ministerul Comunicațiilor - Gabriel Sandu
12. Ministerul Muncii - Mihai Șeitan

Hingherul
18th December 2009, 19:05
cand ma gandesc ca la un moment dat am fost singur intr-un lift cu udrea...:dance:
pacat ca a mers doar un etaj ca altfel poate apucam sa o ciupesc de cur :D

zebe
18th December 2009, 19:50
PD-L a validat lista de miniștri

Lista viitorilor miniștri PD-L:

premier- Emil Boc

1. Ministerul de Interne - Vasile Blaga
2. Ministerul de Externe - Bogdan Aurescu
3. Ministerul de Justiție - Cătălin Predoiu
4. Ministerul Economiei - Adriean Videanu
5. Ministerul de Finanțe - Sebastian Vlădescu
6. Ministerul Transporturilor - Radu Berceanu
7. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Elena Udrea
8. Ministerul Educației, Tineretului și Sportului - Cătălin Croitoru
9. Ministerul Agriculturii - Orest Onofrei
10. Ministerul Apărării - Gabriel Oprea,
11. Ministerul Comunicațiilor - Gabriel Sandu
12. Ministerul Muncii - Mihai Șeitan

Alaltaseara era Baba, proful meu si decanul FSPAC cotat cu prima sansa de a fi numit ministru al educatiei. In alta ordine de idei, iara-i Elena Udrea...

Sorin Blaj
18th December 2009, 20:05
Ma surprinde nominalizarea lui Croitoru la Educatie.

Bancaru
18th December 2009, 22:29
Atata timp cat sunt marii si adevaratii dinozauri... este jenant - Udrea, Berceanu, Blaga, Videanu. Astia taie si spanzura. Careu de asi cu Boc in coada.

DJ_ME
18th December 2009, 23:31
Nu cred ca vom avea anticipate; majoritatea e fragila dar exista.

Sorin Blaj
19th December 2009, 02:19
Atata timp cat sunt marii si adevaratii dinozauri... este jenant - Udrea, Berceanu, Blaga, Videanu. Astia taie si spanzura. Careu de asi cu Boc in coada.

Marii si adevaratii dinozauri, cum le spui tu, exista in fiecare partid. Este o realitate a zilelor noastre.

Ma bucura insa aparitia unui Aurescu. Asa cum a fost si in cazul lui Ciolos, o decizie inteleapta, indiferent din partea carui partid vine.

Bancaru
22nd December 2009, 17:45
Iata si economiile pe care le-a facut Boc inca din prima zi de guvernare, primul mandat, cand a demis mai mult decat poate numara.

Fondul Proprietatea ar putea plăti directorilor demiși salarii compensatorii de un milion de euro
Cei trei directori ai Fondului Proprietatea (FP) demiși astăzi de Consiliul de supraveghere al FP vor primi compensații și bonusuri de aproape 700.000 de euro, potrivit lui Mircea Ursache (foto), care și-a dat demisia din funcția de președinte al Consiliului.
Restul gasiti pe www.money.ro

Si mai e un lucru care ii mi place, doi romani implicati in actuala guvernare, Vladescu si BouReanu, sunt ... șógori.

J.Bond
23rd December 2009, 14:44
Asa cum era de asteptat, Guvernul Boc a fost reinvestit de Parlament cu aproximativ 280 de voturi pro.;)

Bumbescu
23rd December 2009, 17:40
In mare mi se pare ok guvernul, chiar peste asteptari in unele puncte, insa cu cateva amendamente:
-cramponarea de elena udrea, chiar daca nu a fost deloc cel mai prost ministru al turismului(nu pot sa-l uit pe agaton....)
- oprea la aparare-e un personaj mult prea sinistru pt gustul meu; toata povestea cu psd-ul, cu demisia, asociata cu figura-i cumplita creeaza o senzatie de greata f nasoala.

Bancaru
23rd December 2009, 18:57
Si daca sunt in fiecare partid inseamna ca trebuie promovati? Oprea, din ministrul de interne al lui Nastaze, si se stie ce face ministrul de la interne, mai ales cel al lui Nastaze, ajunge ministrul apararii la guvernul lui Basescu. Numai sa te uiti la mecla lui tenebroasa si te apuca dorul de Cro Magnon. In concluzie - pleaca-ai nostri, vin ai nostri...

newcool
23rd December 2009, 21:59
In mare mi se pare ok guvernul, chiar peste asteptari in unele puncte, insa cu cateva amendamente:
-cramponarea de elena udrea, chiar daca nu a fost deloc cel mai prost ministru al turismului(nu pot sa-l uit pe agaton....)
- oprea la aparare-e un personaj mult prea sinistru pt gustul meu; toata povestea cu psd-ul, cu demisia, asociata cu figura-i cumplita creeaza o senzatie de greata f nasoala.
Pe mine doar ultimul ma deranjeaza.Deh trebuie totusi platit intr-un fel sprijiul independentilor.
Udrea e comsi comsa,fata de susnumitul Agaton e chiar...beton.:D

J.Bond
23rd December 2009, 22:56
Corect, Newcool! :D

J.Bond
29th December 2009, 13:56
Bugetul va ajunge în plen pe 11 ianuarie intr-o sesiune extraordinara:ok:
29 dec 2009

Hotărârea privind abilitarea Guvernului în funcție să prezinte bugetul, aprobată de Parlament

"Începând cu data de 4, și până pe data de 7 ianuarie, parlamentarii pot depune amendamente. După 7 ianuarie, comisiile avizatoare se vor întâlni pentru dezbateri. Comisiile reunite de buget-finanțe, care trebuie să elaboreze raportul pe proiectul de buget, se vor întruni și vor finaliza raportul pe buget până în data de 11 ianuarie, dată la care este convocată o sesiune extraordinară", a explicat liberalul Ludovic Orban.

Conducerile Senatului și Camerei Deputaților s-au întâlnit în această dimineață pentru a stabili calendarul dezbaterilor pentru bugetul pe 2010.

Președintele Senatului, Mircea Geoană, a lipsit, fiind plecat în Statele Unite, prerogativele sale fiind preluate de vicepreședintele Senatului, liberalul Theodor Meleșcanu.

În ultima ședință a Biroului Permanent al PD-L din acest an s-a stabilit un porgram accelerat pentru votul asupra bugetului. Gheorghe Flutur a apreciat că este prioritară plata pensiilor și salariilor, precum și respectarea teremenelor stabilite cu forurile europene.


SARBATORI FERICITE TUTUROR! :ok:

Utilizator
13th January 2010, 19:49
OK, campania electorala a trecut, avem guvern, se va vota bugetul pe 2010.

Stie cineva insa care sunt prioritatile actualului guvern pentru acest an?
De pe pagina guvernului Romaniei aflam ca 'pentru perioada urmatoare' (nedefinita) exista niste prioritati la nivel general pentru absorbtia fondurilor europene si combaterea evaziunii fiscale. Exista de asemenea niste prioritati legislative (ale puterii administrative adica) in domeniul legii pensiilor, invatamantului, descentralizarii si a standardelor de cost, precum si a redefinirii impozitului forfetar.
http://www.guv.ro/primul-ministru-a-prezentat-prioritatile-guvernului-pentru-perioada-urmatoare__l1a107698.html

Din ceea ce scrie mai sus, intentii bune dealtfel la nivel ideatic, nu reies prea multe chestii concrete ce tin de puterea administrativa...ce se va intampla pe infrastructura, cum va fi stimulata economia, cum se va combate somajul, ce se va intampla cu bugetarii etc.
Are cineva vreo idee despre programul de guvernare?

Ady
13th January 2010, 19:55
e publicat ceva prin actul normativ prin care s-a acordat increderea guvernului ... vrajeli oricum ...

LE: M. Of. Partea I nr. 907 din 23 Decembrie 2009
Parlamentul României

Hotărâre pentru acordarea încrederii Guvernului

Nr. 39 din 23-Decembrie-2009

Anexe cu lista ministrilor si programul de guvernare. Se mentioneaza mentinerea cotei unice de 16% si TVA de 19% si tinta de deficit bugetar de 5.9% din PIB pentru 2010 si sub 3% in 2012.

JJ
13th January 2010, 20:14
OK, campania electorala a trecut, avem guvern, se va vota bugetul pe 2010.

Stie cineva insa care sunt prioritatile actualului guvern pentru acest an?
Eu stiu.

Utilizator
13th January 2010, 20:27
Eu stiu.

ce? zi-mi si mie te rog. :)

JJ
13th January 2010, 20:47
Foame de bani. :)
Mai nou, cei cu resedinta in strainatate, dar cu domiciliul in Romania, vor plati asigurari de sanatate la doua maini: si in tara de resedinta, dar si in Romania, unde a aparut urmatoarea codita prin amendament la legea bugetului:
Pentru lucratorii migranti care isi pastreaza domiciliul sau resedinta in Romania, contributia lunara la fond se calculeaza prin aplicarea cotei de 5,5% la veniturile obtinute din contractele incheiate cu un angajator strain.
De mentionat ca aceasta codita a trecut azi neschimbata prin plen.

J.Bond
13th January 2010, 23:44
Prietene JJ, foame de bani e in toata lumea pe praful asta.:) Unele tari o duc si mai prost, noi o ducem inca bine.

Utilizator, dincolo de mentinerea cotei unice si a TVA la acelasi valori in buget(masuri de dreapta dar care PNL intelegem ca nu le va vota - treaba lor, in fine), iata si cateva prioritati, asa la prima vedere, privind reformarea si modernizarea statului care, din pacate pentru Romania, a trenat suficienti ani cat au mai fost cripto-comunistii lui Iliescu la putere, ne referim la guvernare si Parlament sa fim clari(cu exceptia anilor 2005-2007 in care Alianta DA(PNL-PD-L) a bagat Romania in UE, fiind insa nevoiti sa elimine si in acea perioada o serie de neajunsuri de pe timpul PSDeilor):

-legea pensiilor
-legea invatamantului
-legea restructurarii fiscale
-legea salarizarii unitare(asta deja se aplica paremi-se)
-descentralizarea
-desigur, continuarea programului Prima Casa si a facilitatilor ce le contine acest program
-impozitul ala forfetar care si-a atins obiectivul, acela de a elimina de pe piata unele firmulete care nu aveau nicio activitate si de a mai reduce din evaziunea fiscala, se pare ca acum va fi mentinut dar sub o alta forma mai restrictiva, vom vedea insa.
-continuarea modernizarii infrastructurii, referindu-ne aici la strazi, autostrazi, pasaje finalizate, izolari termice ale peretilor de blocuri
-etc.:groggy:

Utilizator
14th January 2010, 11:53
Bond, ce spui tu am cam spus si eu mai sus, eu intrebam despre masuri administrative si de infrastructura si nu legislative si fiscale.
Apropo de taxe, vezi aici un articol interesant ce vorbeste despre legea lui Hauser conform careia procentul taxelor colectate in PIB este relativ constant, indiferent de modul de taxare. Cu alte cuvinte, numai cresterea economica poate aduce un aport substantial la PIB si buget. http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6806025-legea-lui-hauser.htm

Spui descentralizare, dar vad ca la votarea bugetului PDL a refuzat sa voteze pentru a acorda administratiilor locale un procent mai mare la buget si respectiv manevrabilitate mai mare in gestionarea proiectelor de interes local si regional, inclusiv ale celor europene (http://www.romanialibera.ro/politica/a174613-cum-n-a-transat-emil-boc-dilema-banilor-judeteni.html). Prin ce se va realiza in mod efectiv aceasta descentralizare daca nu prin reasezarea raportului intre bugetul central si cel local?

Despre infrastructura ce anume se va face, care sunt tintele concrete pe acest an si pana in 2012 cand vom avea noi alegeri? Prioritati, numar de km de autostrada dati in folosinta, km de cale ferata reabilitati, cladiri publice reabilitate etc.
Primul ministru declara zilele trecute ca ne trebuie un audit international ca sa evaluam ce trebuie facut mai intai pe infrastructura si asta duce cu gandul la faptul ca nu prea stie de unde sa inceapa. http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6808333-emil-boc-infrastructura-sunt-deschise-investitii-40-miliarde-euro-trebuie-audit-international-pentru-stabili-care-investitii-merita-finalizate.htm

Programul Prima Casa se va opri in februarie din cate se pare si, desi e o initiativa pozitiva, nu e un proiect care sa aiba impact major in economie. Cum va fi stimulata economia sa-si ia din nou avant?

Ce se intampla cu personalul din administratia publica ce se presupune a fi concediat? Exista program de reconversie profesionala, exista facilitati pentru mediu privat in caz ca angajeaza fosti salariati publici?

Reformarea si modernizarea statului nu se face prin emitere de legi ci prin reorganizarea institutiilor statului astfel incat sa fie mult mai dinamice in aplicarea legilor existente si viitoare, in administrarea tarii, in gestiunea bugetului.
Ce se face in aceasta directie in afara de reducerea Parlamentului la o camera? Ai idee de vreun plan? Daca da, ce zice el?
Stii ceva despre o crestere a transparentei administrarii bugetului de stat?

miril
14th January 2010, 11:59
Raspunsul la ultimele fraze pare sa fie nu. Ma rog, e...mai multi. De nu.

J.Bond
14th January 2010, 21:26
Asa cum era de asteptat, bugetul per 2010 a fost aprobat de Parlamentul Romaniei in forma initiala stabilita de Guvernul Romaniei si in acord cu partenerii euro-atlantici. :ok:

Jalnica prestatia PSDeilor si incercarea lor zadarnica de obstructionare asa cum ne-au obisnuit.:) S-a vazut defapt ca de acum incolo vor fi doar niste simple marionete urlatoare in Parlament, nemaiavand puterea sa impuna nimic in prezent si in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.:ok:

JJ
15th January 2010, 14:20
Ministrul Muncii: Vor fi disponibilizați bugetarii care au salarii foarte mari și care sunt ineficienți
Numai mie mi se pare o deficienta de logica aici? In orice firma aia eficientii au salariile mai mari, la stat sa inteleg ca e invers si ca daca nu ne forta FMI-ul ii pastram in continuare? :thinkso:

J.Bond
15th January 2010, 14:26
Pai intocmai ca mie nu mi se pare nicio deficienta logica. Ia mai gandeste-te putin, a zis ca vor fi disponibilizati doar aia cu salarii foarte mari si care sunt ineficienti. Nici mie nu-mi convine ca un habarnist sa aiba 'jde mii de RONi la stat fara sa faca mai nimic, dar fiind angajat pe pile, in detrimentul altora, poate mai capabili si mai priceputi. ;) La stat, Guvernul aplica din nou o masura responsabila, in mod normal ar trebui sa fie asa si la privati, dar stim cu totii cum se fac angajari si acolo si ce fel de salarii se mai poarta. Daca aveau salarii foarte mari la stat si mai erau si eficineti era OK.
Oricum vor fi eradicate mai intai zecile de mii de posturi bugetate din administratie dar care nu sunt si ocupate. Sunt destule astea.

J.Bond
18th January 2010, 20:23
Autostrada Comarnic-Brasov: Costul lucrarilor - 1,2 miliarde euro. Statul roman va plati 4,8 miliarde. UPDATE Radu Berceanu: "Pretul este ferm, nu se poate modifica"
Luni, 18 ianuarie 2010

Premierul Emil Boc si Ministrul Transporturilor Radu Berceanu au semnat contractul pentru tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov. Contractul este atribuit consortiului Vinci - Aktor si pretul final pe care il va plati statul roman este de 4,8 miliarde euro.

Emil Boc:

-Ati reusit sa finalizati cel mai important proiect de Parteneriat public-privat, este un semn ca lucrurile se misca bine in directia de infrastructura
Incepe o era noua in abordarea infrastructurii in Romania.
-Nu mai suntem atat de dependenti de limitarea bugetara, ci avem o gandire pe termen lung.
-Vreau sa transmit un mesaj pentru tot ce inseamna infratsructura: sunt convins ca nu este departe ziua cand si alte tronsoane vor fi parte a unui PPP: Sibiu-Pitesti poate fi alt tronson.

Reprezentantul firmei Vinci:

Acest contract nu este numai unul tehnic, ci si un contract de finantare
Suntem foarte incantati de acest contract si firma Vinci, care este foarte cunoscuta in domeniul financiar, este nerabdatoare sa demareze contractul

Reprezentantul firmei Aktor:

Acest proiect va fi un succes; in vederea obtinerii acestui succes suntem siguri ca vom beneficia de sprijinul autoritatilor si de sprijinul cetatenilor din Romania.
Radu Berceanu:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6825916-autostrada-comarnic-brasov-costul-lucrarilor-1-2-miliarde-euro-statul-roman-plati-4-8-miliarde-update-radu-berceanu-pretul-este-ferm-nu-poate-modifica.htm

J.Bond
20th January 2010, 15:20
Vlădescu s-a înclinat în fața lui Udrea: agențiile de turism au scăpat de forfetar

Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat miercuri agenției MEDIAFAX că reprezentanții Ministerul Finanțelor au transmis asociației că impozitul forfetar nu se va aplica agențiilor de turism și turoperatorilor.

"ANAT a solicitat miercuri clarificarea impozitării firmelor din turism, iar reprezentanții Ministerului Finanțelor au precizat că impozitul forfetar nu se va aplica agențiilor de turism și turoperatorilor", a spus Corina Martin.

Surse guvernamentale au declarat recent pentru MEDIAFAX că restaurantele, hotelurile, agențiile de turism și turoperatorii, barurile, centrele de fitness, dar și pompele funebre se numără printre activitățile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuția autorităților, care cuprinde 26 de servicii prestate po****ției.

Ideea introducerii impozitului forfetar pentru agențiile de turism a fost criticată de Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, dar și de ANAT.

Udrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu este de acord cu introducerea impozitului forfetar pentru agențiile de turism, deoarece în cazul acestora evaziunea fiscală nu este un fenomen de masă.

"Nu sunt de acord cu introducerea impozitului forfetar pentru agențiile de turism. Evaziunea fiscală trebuie eradicată, dar nu cred că în cazul agențiilor de turism acesta este un fenomen de masă", a spus Udrea.

ANAT s-a declarat "profund indignată" de introducerea impozitului minim pentru categoria agențiilor de turism, susținând că activitatea acestora "prezintă cota zero de evaziune fiscală".
http://www.money.ro/horeca-turism/vladescu-s-a-inclinat-in-fata-lui-udrea-agentiile-de-turism-au-scapat-de-forfetar.html

Bancaru
20th January 2010, 17:31
In schimb baga la ceasornicarii. Am auzit-o si pe asta. E clar, la cati mai au ceasuri... Si nu asa ci Rolexuri. Vine Vadim cu Rolexu' la sudat si nu plateste ochiosul ala impozit pe broc.

J.Bond
22nd January 2010, 14:05
Boc mizează pe Cioloș pentru salvarea agriculturii
22 Ianuarie 2010

Comisarul european desemnat pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a discutat aseară cu Boc despre metodele prin care fermierii români pot beneficia de susținere financiară.

Întâlnirea a avut loc după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
http://www.evz.ro/pictures/articles/normal/6e45da40ac5deb0df43063c8ecbafcfb.jpg
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883752/Boc-mizeaza-pe-Ciolos-pentru-salvarea-agriculturii/

J.Bond
24th January 2010, 18:35
Boc: Legea pensiilor va fi aprobată de Guvern în prima ședință din februarie;)

Proiectul legii sistemului unitar de pensii va fi aprobat de Guvern la începutul lunii februarie, astfel încât documentul să intre în dezbaterea Parlamentului încă de la începutul sesiunii, a anunțat premierul Emil Boc, citat de MEDIAFAX.

JJ
25th January 2010, 23:38
DOMNULE EMIL BOC, PRIM MINISTRU AL GUVERNULUI ROMANIEI

"DN73 este un drum national care leaga Municipiul Brasov de Municipiul Pitesti si are o lungime totala de 133 de kilometri. Traseul propriu-zis al DN73 porneste din Comuna Maracineni, de langa Pitesti, si se incheie la intrarea în cartierul brasovean Bartolomeu. Este unul dintre cele mai pitoresti drumuri din Romania. De la nord la sud traseul drumului DN73 este urmatorul: Brasov - Rasnov - Bran - Rucar - Campulung - Pitesti. Face parte din drumul european E574, care are traseul: Craiova - Pitesti - Brasov - Sfantu Gheorghe - Onesti - Bacau."
Astfel este prezentat DN73 in Wikipedia, enciclopedia libera. Adaugam si faptul ca DN73 traverseaza in 3 puncte meridianul de 25 grd.long.E, doar in jud.Arges, meridian pe care este localizat si Mun. Cimpulung Muscel si faptul ca DN73 este racordat la A1(Pitesti) si va fi racordat la A3 (Rasnov).
In ultimii ani de zile NOI, MUSCELENII, am sesizat TOATE Autoritatile Statului cu privire la starea de degradare avansata a DN73 pe o portiune de 55 km., pe distanta Cimpulung Muscel - Pitesti.
Nu suntem afectati numai noi muscelenii, care suntem nevoiti sa parcurgem acest drum IN STARE AVANSATA DE DEGRADARE, catre Pitesti, ci si turistii, care viziteaza un bazin turistic imens: Lacul de acumulare Rausor, Pecineagu, Cheile Dambovitei si Cheile Dambovicioarei, pesteri, acces in masivul Iezer-Papusa si Piatra Craiului sau care pur si simplu, prin Pasul Giuvala (alt.1400 m.), traverseaza muntii catre zona turistica Fundata-Moeciu-Bran. DN73 este parcurs si de transportatori, fiind o cale rutiera directa de legatura intre Muntenia si Transilvania, Moldova.
Este aprobata prin HG largirea la 4 benzi de la Pitesti-Piscani (cca 12 km) si se pare ca exista studiul de fezabilitate pentru modernizarea drumului, care are rang de drum european. Noi am intervenit la oameni politici, la parlamentari, la ministri ai transporturilor, la Directia de Drumuri a Jud. Arges. Drumarii argeseni nu fac altceva decat sa aplice plombe pe acest drum, fara sa aiba prea mari sanse de reusita. Cele 4 pasaje de cale ferata (Stalpeni, Mihaesti, Draghici, Apa Sarata) sunt neintretinute.
Ne folosim de aceasta petitie sa va semnalam si starea avansata de degradare a DN73C (Cimpulung - Curtea de Arges) si DN72A (zona Cimpulung - Cetateni, pina la intrarea in jud. Dambovita, spre Targoviste.

Noi, Muscelenii, credem ca Guvernul Romaniei NU NUMAI CA NE-A ABANDONAT. Noi, Muscelenii, credem ca Guvernul Romaniei REFUZA SA ALOCE FONDURI PENTRU MODERNIZAREA DRUMURILOR NATIONALE DIN JUD. ARGES.

DOMNULE EMIL BOC, PRIM MINISTRU AL GUVERNULUI ROMANIEI
NOI, semnatarii petitiei, MUSCELENI, TURISTI, TRANSPORTATORI, SIMPLI CETATENI, VA CEREM SA DISPUNETI alocarea fondurilor necesare pentru modernizarea DN 73 (E574) pe distanta Pitesti - Campulung.

http://www.petitieonline.ro/petitie/dn_73_pitesti_cimpulung_reparatie_capitala-p59725054.html

J.Bond
26th January 2010, 09:06
PSDeii astia din Arges, dupa ce Prostanacul i-a inlaturat de la guvernare, nu mai stiu in ce fel sa mai puna mana pe niste bani in plus si acum apeleaza la petitii. Patetic.:)

miril
26th January 2010, 10:44
Adica orice petitie cetatenesca, de necesitate, are iz politic, dupa tine? Patetic!

J.Bond
26th January 2010, 10:49
Adica orice petitie cetatenesca, de necesitate, are iz politic, dupa tine? Patetic!

Patetic e ca n-ai inteles ca tocmai aia cu asa zisa petitie au incercat sa dea un iz janic de politicianism.;) Cand se putea rezolva si altfel.

In alte ordine de idei, iata ca un nou politruc liberal notoriu este prins cu jalba la protap:) si va fi supus cercetarilor de rigoare ale institutiilor abilitate ale statului, si nu ale unor comisii politruce de ancheta.:ok:

Eugen Nicolăescu, acuzat de ANI de fals în declarații
26 ian 2010

Agenția Națională de Intergitate a descoperit că în ultimele trei luni ale anului 2008 într-un cont deschis al BCR pe numele lui Eugen Nicolaescu au intrat 174.000 de lei. Conform extraselor de cont, acest bani au fost folosiți integral pentru plata de materiale promoționale, cum ar fi afișe, cărți poștale, căciuli, fulare sau bannere.:)

În declarația de avere depusă la jumătatea anului 2009, Nicolăescu nu a trecut și acest cont. El a declarat inspectorilor de integritate că banii provin de la persoane fizice care au vrut să își aducă contribuția la campania electorală.

Legea spune însă că donațiile primite după deschiderea campaniilor electorale pot fi folosite doar după declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă. Dosarul a fost înaintat Parchetului General pentru cercetare.

Contactat de Realitatea TV, Eugen Nicolăescu a declarat că nu vrea să facă nici un comentariu acum și că așteaptă să fie înștiințat oficial de reprezentanții ANI.

miril
26th January 2010, 11:51
Pai daca s-ar fi putut rezolva altfel nu s-ar mai fi facut petitia. Ca ea este adresata PM... Asta-i alta mancare de peste. Ori oamenii nu stiu cui trebuie adresata, nu-i prima data, ori sunt disperati. Drumul trebuie reparat, in orice caz, si repede, daca se poate. Se poate?

newcool
26th January 2010, 19:36
o GRAMADA de drumuri trebuie reparate si inca urgent.
Insa nu PM-ul se ocupa de asta,desi partial ar trebui sa aiba o raspundere,ca-i seful guvernului.
Insa treaba cu soselele e atat de complexa si complicata ca nu-si are rostul sa-mi mai bat capul cu ea.La starea asta jalnica a unor sosele din Romania au contribuit absolut toate guvernarile cel putin prin tolerarea(sa nu zic complicitate) jafului organizat, practicat in "industria asfaltarii"....
In Germania probabil persoanele responsabile cu receptia lucrarilor la asemenea drumuri faceau vreo 10-15 ani de bulau.Cu acuzatii de la "luare de mita" pana la "favorizarea infractorului"...

JJ
26th January 2010, 21:05
Mars ma. Pentru ca argesenii voteaza cu PSD-ul, trebuie ca din 2003 sa nu se bage nici un leu in reabilitarea drumurilor din judet? Un pod pe DN73 peste un paraias e surpat pe jumatate de 2 ani! Nimeni nu misca un deget!

JJ
27th January 2010, 00:13
Dedicatie pentru desteptul de Bond, care ma vede pesedist: Numai de drumuri din astea sa ai parte.
5rvmInirWD0

Si alta varianta:
djRO7PUGshc

Curios cum si pe alt drum national DN72A Campulung-Targoviste, drumul e catastrofa pana la iesirea din Arges si bec pe teritoriul judetului Dambovita. Sa fie oare deoarece Dambovita a votat "cum trebuie" si are pe cine trebuie presedinte de CJ?

delaoltenia
27th January 2010, 09:16
Drumul dintre Târgu Jiu și Bumbești-Jiu, un real pericol pentru șoferi
Drumul dintre Târgu Jiu și Bumbești-Jiu a devenit un real pericol public pentru șoferi, din cauza gropilor apărute în carosabil în ultimele zile. Temperaturile ridicate au permis topirea zăpezii și a cantităților mari de sare aruncate la începutul anului, atunci când a nins abundent. Gropile din carosabil sunt cu miile, drumul arătând ca unul bombardat. Șoferii se plâng de faptul că unele dintre gropi sunt atât de mari încât, mai ales noaptea, când este și ceață, le este imposibil să le ocolească și, astfel, nu pot evita avarierea mașinilor pe care le conduc. Drumul respectiv trebuia modernizat de aproape un an de zile, însă firma din Ungaria care a câștigat acum trei ani licitația nu a executat nici 5% din lucrări. Autoritățile au promis în ultimul timp că fac diferite demersuri pentru ca lucrările să fie reluate în primăvară, însă, deocamdată nimeni nu a anunțat nici măcar eventuala reziliere a contractului cu firma din Ungaria. Șoseaua va rămâne la fel de periculoasă până în primăvară, pentru că de abia atunci se pot realiza eventuale operațiuni de plombare care să dureze în timp, temperaturile scăzute de acum nepermițând astfel de activități.
http://www.radiotargujiu.ro/4828/stiri-din-locale-din-targu-jiu-gorj/stirile-locale-radio-targu-jiu/drumul-dintre-targu-jiu-si-bumbesti-jiu-un-real-pericol-pentru-soferi.html


Voi incerca sa pun si cateva poze sa va dati seama ca asta nu se compara nici cu un drum comunal.
Aceasta sosea este catalogata ca drum european,traverseaza Defileul Jiului facand legatura cu orasul Petrosani,si ce nu se spune de cei de la Radio Tg-Jiu este ca acest drum este in paragina de vre-o 3 ani.

JJ
27th January 2010, 09:20
Pe drumul vostru macar e o licitatie si un contract facut, pe DN 73 nu e nimic!

J.Bond
27th January 2010, 10:49
Asa cum era normal si de asteptat, FMI si CE multumite de politicile guvernamentale pentru depasirea crizei economico-financiare globale.:ok:

Concluziile misiunii FMI la Bucuresti: Transa a doua si a treia - asteptate in martie. Jumatate din suma merge la buget, cealalta jumatate - la BNR
de Alina Neagu HotNews.ro

"Vom primi la jumatatea lui februarie documentatia necesara pentru eliberarea celei de-a doua si a treia transe din imprumut. Am convingerea ca FMI va aproba acordarea transelor, dupa ce va constata progresele realizate de Romania. O jumatate din aceasa suma va fi folosita pentru sprijin bugetar, cealalta jumatate va ajunge la BNR, pentru echilibrarea balantei de plati", a anuntat, miercuri dimineata, Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, la incheierea vizitei in Romania. Si reprezentantii Comisiei Europene au anuntat ca urmatoarea transa pentru Romania va fi eliberata in luna martie.

Jeffrey Franks, FMI:

Tinta de deficit fixata pentru Romania a fost atinsa,in concluzie vom elibera a doua si a treia transa.

In ultimul trimestru din 2009, evolutia negativa in economie s-a diminuat vizibil. :ok:

Este foarte important ca Banca Nationala sa continue politicile in ceea ce priveste inflatia.

Reprezentantii CE:


Suntem ferm convinsi ca asistenta financiara multilaterala combinata cu politicile Guvernului a avut un impact pozitiv asupra Romaniei.;)

Tensiunile financiare au mai slabit, conditiile si perspectivele economice sunt acum mai bune.
Se pare ca partea cea mai grea a crizei a trecut
As spune ca [programul este pe calea cea buna, majoritatea tintelor fiind indeplinite:

1. Tintele fiscale - ultimele date indica faptul ca tinta de deficit de 7,3% din PIB a fost atinsa.

2. Adoptarea bugetului pe 2010, este important ca masurile agreate sa fie implementate, trebuie sa continuam cu efortul de
- permite sa avem mai mult spatiu de manevra pentru reducerea cheltuielilor bugetare
3. Guivernanta fiscala - este important ca legea salarizarii unitare, legea pensiilor, a responsabilitatii fiscale sa fie aprobate de Parlament

S-au inregistrat progrese in imbunatatirea supravegherii sectorului financiar.
Masurile de a asigura o valoare mai buna pentru banii publici cheltuiti, imbunatatirea absorbtiei fondurilor europene vor fi evaluate in misiunile urmatoare
Evaluarea este pozitiva la nivel de experti, vom raporta acest lucru la Bruxelles si ne asteptam ca urmatoarea transa sa fie eliberata in cursul lunii martie

Jeffrey Franks:

In cursul ultimii misiuni de evaluare nu am putut-o finaliza, nu a reflectat rezultate slabe ci incertitudinea politica ceea ce a impiedicat aprobarea bugetului
Consideram ca tinta de deficit de 5,9% pentru 2010 este realizabila.
2009 a fost un an extrem de dificil. Cresterea a fost mai putin negativa la finalul anului adifca s-a inregistrat o imbunatatire fata de primele luni
Indicatorii arata ca abia acum ar putea incepe o crestere pozitiva, in primele luni ale ;ui 2010
Cresterea va fi de 1,3% pentru 2010. In 2011 economia se va intoarce la rate de crestere semnificative
Pietele financiare:
primele de risc mai crescute
Va dura ceva timp pana cand fluxuriule de capital se vor resimti la nivelul economiei. Trebuie sa recunoastem faptul ca exista riscuri
Este important ca BNR sa fie foarte prudenta in tintirea inflatiei cu gestionarea politicilor si instrumentelor sale
Obiectivul de inflatiei a fost de 4,5% +/- 1 punct, desi a ratat tinta, nu a ratat obiectivul.
La sfarsitul anului 2009 tinta de deficit a fost realizata
Guvernul a temperat cheltuielile; suntem in continuare preocupati sa tinem cheltuielile publice sub control pentru a lasa mai mult loc pentru oinvestitii
Daca ne uitam la reformele structurale, am avut niste reforme foarte ambitioase - sugerate de Guvernul Romaniei. Au fost niste intarzieri minore.
Am agreat asupra revizuirii calendarului pentru Guvern. Legea responsabilitatii fiscale ne asteptam sa fie aprobata in lunile ce urmeaza
Imbunatatirea colectarii fiscale
A fost un an greu pentru sectorul financiar . Sectorul bancar romanesc a facut fata cu bine acestor presiuni
Vom incerca sa avem aprobata Legea responsabilitatii fiscale pana la finalul lunii martie si Legea pensiilor pana la finalul lunii iunie. Asteptam o noua O noua versiune a legii sa fie prezentata in urmatoarele saptamani parlamentului
Unele intreprinderi de stat sunt profitabile, altele au datorii foarte mari si acestea sunt repercutate in intreaga economie
Discutam cu autoritatile si am identificat zece astfel de intreprinderi cu cele mai mari dificultati. Le-am identificat si acum vom stabili niste tinte indicative
Au fost deja aprobate schimbari legislative care permit Guvernului sa monitorizeze mai atent acest intreprinderi
Problema a fost ca inainte de aprobarea bugetului se negociau niste cresteri salariale mari. Dorim sa inversam total acest proces si a-i forta pe manageri sa imbunatateasca situatia financiara.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6849123-live-text-concluziile-misiunii-fmi-bucuresti-transa-doua-treia-asteptate-martie-jumatate-din-suma-merge-buget-cealalta-jumatate-bnr.htm

J.Bond
27th January 2010, 15:41
O nou tronson de autostrada va rasare in Romania.:) Pe langa cele deja finalizate(vezi anul trecut) sau in curs de finalizare(Bucuresti-Ploiesti sau alte zone - vezi inspre Constanta- Cernavoda, Medgidia- .....).

Tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov va fi construit de Vinci și Aktor

Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a semnat cu președintele grupului francez Vinci și un reprezentant al companiei elene Aktor contractul de concesiune pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov. Proiectul urmează să fie finalizat până în ianuarie 2014.

Proiectul este primul contract din România de construcție prin concesiune a unui tronson de autostradă.

"Cred că există viitor privind realizarea de concesionări în parteneriat public-privat. Contractul este unul foarte complex și sper că am reușit să îl încheiem într-o formă care să devină un fel de model pentru alte contracte, cel puțin în zona asta, de autostrăzi", a precizat Berceanu.

Emil Boc, prezent la ceremonia de semnare a contractului, consideră că aceste este cel mai important proiect de parteneriat public-privat încheiat în România. Premierul le-a cerut și Ministerului Transporturilor, precum și autorităților locale să utilizeze acest sistem și în alte proiecte de infrastructură în transporturi, precum centura municipiului București.

De asemenea, el a specificat că sistemul parteneriatului public-privat poate fi folosit și în proiecte din domeniul sănătății în agricultură.

"Începe o nouă eră în abordarea proiectelor de infrastructură, nu mai suntem atât de dependenți de alocațiile bugetare, ci avem o gândire pe termen lung din care toată lumea câștigă", a declarat premierul Emil Boc.

Totodată, Emil Boc a spus că "începe o nouă eră în abordarea infrastructurii în România". Reprezentantul firmei Vinci se declară foarte încântat de acest contract, "firma Vinci fiind una foarte cunoscută în domeniul financiar, este nerăbdătoare să demareze contractul".

Berceanu a explicat că actualul nivel de costuri prevăzut în contract, de 4,8 miliarde euro, este dat de faptul că există costuri financiare importante timp de 30 de ani, la care se adaugă banii necesari lucrării în sine.

'La 30 de ani vorbim de încă o dată banii. În cei 26 de ani (nr de la inaugurarea lucrării) concesionarul face întreținerea așa cum trebuie, reparațiile așa cum trebuie....Sunt prevăzute din opt în opt ani reparații capitale... În plus, este vorba de întreținerea curentă', a adăugat Berceanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că taxa de autostradă va fi de circa un euro /autoturism, și va crește progresiv, până la sume mai mari pentru camioane, dar nu va fi fixă pe cei 26 de ani de operare.

Contractul de concesiune a fost semnat luni de către ministrul Radu Berceanu și de către reprezentanții firmelor Vinci și Aktor, în prezența premierului Emil Boc.

Consorțiul Vinci - Aktor ar trebui să proiecteze, să finanțeze și să construiască Autostrada Comarnic - Brașov, urmând ca, pe o perioadă de 30 de ani, să administreze cei 55 de kilometri ai tronsonului, în schimbul unei taxe pe care utilizatorii o vor plăti începând din al cincilea an al concesiunii.

Consorțiul va concesiona Autostrada Comarnic-Brașov la un preț de 1,57 miliarde de euro, preț de construcție. Începând din al cincilea an al concesiunii, pe o perioadă de 26 de ani, statul român va realiza plăți de disponibilitate către concesionar, în valoare de 180 milioane de euro pe an, ceea ce duce la valoarea de 4,8 miliarde euro.

Taxa pe care utilizatorul o va plăti începând din al cincilea an al concesiunii, după darea în folosință a autostrăzii, va fi de 1,75 euro/osie/100 kilometri, ceea ce înseamnă că un autoturism va plăti în primul an o taxă de circa doi euro, pentru a străbate cei 55 de kilometri ai tronsonului.

La terminarea perioadei de 30 de ani de concesiune, tronsonul de autostradă Comarnic - Brașov intră în proprietatea statului, care are două alternative: fie să-l concesioneze din nou, fie să-l administreze.
http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100118_0561/1.jpg
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Tronsonul_de_autostrada_Comarnic-Brasov_va_fi_construit_de_Vinci_si_Aktor_0_1919812 90.html
Sa speram ca de'al de Badea(si fanii din dotare), si-a invatat lectia de rigoare si ca nu va mai face vreun pariu cu Guvernul Romaniei in acest sens, nu de alta dar sa nu mai cada inca o data in ridicol cu penele de curcan. Sau poate va face, pentru a-si mai da un pic de importanta si bagare de seama cu Guvernul Romaniei si pe viitor. In fine, treaba lor.:) Important e ca ROMANIA sa beneficieze pe viitor de cati mai multi km de autostrada, asta insemnand bineinteles si o posibilitate in plus de crestere economica pe viitor, si legata de transporturi si toate celelalte ce presupune constructii de acest gen. Stim deja ca unii politruci(PSD-PNL in special) vor ramane cu frustrarile de rigoare ca Guvernul sub conducere de dreapta PDL democrat-liberala, va ramane pe viitor in istorie ca guvernul care a realizat si bagat cei mai multi bani in infrastructura de autostrada de dupa revolution chiar si intr-o perioada de criza economico-financiara globala, dar asta e. Trebuie sa-i intelegem;) si sa speram ca intr-un final vor intelege si astfel de politruci ca ROMANIA trebuie modernizata si ca nu mai necesita temporizari si obstructionari ca pe timpul PSDeilor, in privinta km de autostrada. Mai ales ca tronsonul respectiv este dat, in premiera pentru Romania, si in concesiune unui important grup de construcitii in domeniu, realizat in parteneriat public-privat.;) Cam atat.

Bancaru
27th January 2010, 23:49
Daca e gaura in drum nu e vina lui Boc, a guvernului. Daca e sa taiem "pamblici" atunci piticania e peste tot. Ca si raia asta de Marker.

J.Bond
28th January 2010, 00:30
Spre disperarea si dezamagirea catorva,

"Pensiile nesimțite" ale parlamentarilor vor fi diminuate;)

Pensiile deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale judecătorilor si procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, personalului diplomatic și consular, funcționarilor publici parlamentari, personalului navigant din aviația civilă și personalului Curții de Conturi vor fi recalculate și diminuate cu până la 90%.
http://www.realitatea.net/pensiile-nesimtite-ale-parlamentarilor-vor-fi-diminuate_697396.html

Datenshi
30th January 2010, 19:19
Sa speram ca de'al de Badea(si fanii din dotare), si-a invatat lectia de rigoare si ca nu va mai face vreun pariu cu Guvernul Romaniei in acest sens, nu de alta dar sa nu mai cada inca o data in ridicol cu penele de curcan.

Bai tembelule, a inceput trio-milo asta basescu-boc-berceanu respectiva autostrada? Aia 40 de km amarati pe care i-au inaugurat anul trecut de zici ca facusera canalul marea neagra-marea nordica au fost facuti de berceanu cu lopata? Nu. Fusesera incepute mai de mult, au fost renegociate de astia pentru ca cica erau preturi mari, practic nu-si luasera prietenii tai comisioanele si acum se chinuie sa le termine. Problema e ca au iesit si mai scumpe decat proiectele initiale, si cu durate de executie mai mari, pentru ca intre timp a venit criza si nu mai sunt fonduri. Ia un os in gura si mars de aici cu ineptiile tale.

relansat
30th January 2010, 19:27
nume topic = prezervativ refolosit

J.Bond
30th January 2010, 20:27
:) Era de asteptat sa reapara fanii comicului vestit care face toti copii sa rada, printre care si tembelica Datenshi dar si relansatus bineinteles, sa-i sara in apararea ridicolului de care s-a umplut idolul lor, Mirciulica Badea, cel care a pierdut pariul cu Guvernul Romaniei aruncandu-se ca fraierica si el cu capul inainte deoarece in ineptia lui in*******ita credea ca actualul guvern ar fi la fel ca si celelalte(de ex. guv de trista amintire Tariceanu 2 , cel cu super mega performanta realizata de 5 km de autostrada:)) nu-si va respecta promisiunea facuta cu terminarea acelui tronson de autostrada, dar care a sfarsit cu pene de curcan in fund.:cry:

J.Bond
30th January 2010, 20:41
Boc: Vom promova "politica ușilor deschise în partid", pentru toți cei care vor să facă politică

La finalul a mai bine de patru ore de discuții, democrat-liberalii au tras linie și, după ce au făcut bilanțul activității politice a partidului, au creionat câteva direcții viitoare ale politicii PD-L.

PD-L a început anul cu dispute pe tema reformei interne
Prioritățile PD-L: Unicameralismul și reducerea numărului de parlamentari
"Din 2001 încoace, PD-L a reușit să câștige toate alegerile la care a participat datorită parteneriatului cu Traian Băsescu, dar și faptului că PD-L a fost atașat de preocupările oamenilor și datorită faptului că a fost un partid orientat spre viitor", a spus președintele PD-L, Emil Boc, la finalul primei runde de discuții din cadrul ședinței lărgite a Colegiului Director al PD-L.

În opinia președintelui PD-L, marea provocare a partidului o reprezintă, în acest moment, asigurarea unei mai bune guvernări pentru România."Pentru asta este nevoie de un partid care să-și mențină contactul cu oamenii", a punctat Boc.

"De astăzi, PD-L trebuie să muncească în fiecare zi pentru a-și pregăti succesul politic viitor. Asta nu se poate realiza decât dacă facem ce trebuie", a explicat Boc.

Totodată, președintele PD-L a declarat că astăzi s-a luat decizia de a promova "politica ușilor deschise în partid" pentru toți cei care vor să facă politică, pentru competență și profesionalism. "Avem nevoie de competențe în România, în actul de guvernare, în PD-L", a subliniat Boc, dând ca exemplu politicieni ca Monica Macovei, Cristian Preda și Sever Voinescu, oameni care, inițial, nu existau în sfera politicii.

Potrivit președintelui PD-L, una dintre deciziile luate astăzi a vizat și înființarea unei comisii de statut formată din 23 persoane, care va pregăti cadrul de organizare a alegerilor. Aceasta se va întruni prima dată luni, la ora 11:00, la București.

"Axa va rămâne buna guvernare a țării, deschiderea față de competențe și profesionalism și modul în care organizațiile nostre vor răspunde acestei politici", a încheiat Emil Boc.
http://www.realitatea.net/boc--vom-promova-politica-usilor-deschise-in-partid--pentru-toti-cei-care-vor-sa-faca-politica_697761.html

relansat
30th January 2010, 21:49
iar io voi promova politica suturilor in mufa, respectiv cur :drak:

J.Bond
30th January 2010, 22:08
Boc: Un obiectiv central al PD-L- reducerea numărului de parlamentari;)

Președintele PD-L, Emil Boc, a declarat că votul românilor pentru unicameralism și reducerea numărului de parlamentari reprezintă prioritatea zero pentru PD-L.

SINCRON EMIL BOC, premier: "Două teme: prioritațile legislative și problemele politicii legate de funcționarea coaliției. Obiectivul modernizării țării e un obiectiv central al PD-L: reducerea numărului de parlamentari și Parlament Unicameral. PD-L va face tot ce-i va sta în putință pentru a face ce au votat românii."

Boc a mai subliniat că alte priorități sunt Legea reformei sistemului de pensii și Legea responsabilității fiscale.
http://newsin.ro/emil-boc-premier-priorita%C5%A3i.php?cid=view&nid=4cc5b8dd-b1b7-434b-986f-e549daf6195c&hid=video

relansat
30th January 2010, 22:14
sa inceapa cu el insusi. ar fi un pas important, chiar esential :cry:

J.Bond
30th January 2010, 22:20
De abia asteptam ca Guvernul Romaniei sa puna in practica vointa romanilor de la referendum ca de altfel si imbunatatirea legii elecorale, adica sistem uninominal pur. Sa vedem atunci cati politruci PNLei vor mai intra in Parlamentul Romaniei de pe locurile 2,3,4,n pe lista la alegerile viitoare. Nici nu-i greu de intituit, cam maxim 4-5%.:) Si asa stau degeaba acolo, si ar fi si asta una din consetintele reducerii numarului de parlamentari daca nu se aliniaza si ei la reformarea si modernizarea statului roman chiar si din oposition, daca asta le e telul lor in viata.:ok:

relansat
30th January 2010, 22:28
si io la fel, abia pot dormi noaptea cand stiu ca aia de la pnl imi iau din banu` meu :happy
salariile pe care le incaseaza parlamentarii sunt cea mai mare problema, nicidecum afacerile dubioase de sute de milioane :cry:

Datenshi
31st January 2010, 14:55
:) Era de asteptat sa reapara fanii comicului vestit care face toti copii sa rada, printre care si tembelica Datenshi dar si relansatus bineinteles, sa-i sara in apararea ridicolului de care s-a umplut idolul lor, Mirciulica Badea, cel care a pierdut pariul cu Guvernul Romaniei aruncandu-se ca fraierica si el cu capul inainte deoarece in ineptia lui in*******ita credea ca actualul guvern ar fi la fel ca si celelalte(de ex. guv de trista amintire Tariceanu 2 , cel cu super mega performanta realizata de 5 km de autostrada:)) nu-si va respecta promisiunea facuta cu terminarea acelui tronson de autostrada, dar care a sfarsit cu pene de curcan in fund.:cry:

Pai, spre deosebire de mine, tu esti chiar tembel. Toata lumea de pe forumul asta in afara de fratele Gabri3l si sora Yoyo si-a dat seama ca esti doar un politruc libidinos care trolleaza pe aici la greu. Stii doar sa dai copy-paste si sa-i jignesti pe aia care ies din linia partidului unic portocaliu. Nu raspunzi niciodata la intrebarile care nu iti convin, in schimb esti fericit cand poti sa dai un copy-paste de undeva ca sa ne inchizi gura triumfator cu alta "realizare" a maretului regim. In afara de 2-3 oameni avem un guvern de hoti si prosti facuti gramada, un pm care nu stie pe ce lume traieste, ne imprumutam ca sa ne taram de pe un an pe altul si tu ne povestesti pe aici cai verzi pe pereti. Cred ca va dau de la partid si o portie zilnica de iarba, altfel nu-mi explic starea asta de beatitudine.

Si, considera-l avertisment, daca doi oameni te intraba ceva si nu raspunzi, ba ii mai faci si disperati gratuit si le mai aduci si nu stiu ce acuzatii, ai zburat de pe forumul asta. Pentru ca un forum presupune discutii si schimburi de idei, nu e tarlaua lu' ****** sa faci propaganda la partid. S-a inteles?

newcool
31st January 2010, 14:59
Brrr da' rau esti mah Datenshi.:D

Datenshi
31st January 2010, 15:07
Nu sunt rau, dar nesimtirea dusa la extrem ma scoate din sarite.

J.Bond
31st January 2010, 16:19
Brrr da' rau esti mah Datenshi.:D

Sunt disperati baiatii dupa ce politrucii lor favoriti s-au facut de cacao in tot acest timp in oposition! De unde si frustrarile si jignirile caracteristice de rigoare emanate de unii pe aici. Trebuie sa-i intelegem Newcool, mai ales in anii urmatori destul de naspa pentru unii din ei.;)

J.Bond
31st January 2010, 16:23
Back ON TOPIC;),

Proiectul legii pensiilor unice va fi aprobat de Guvern pe 3 februarie (spre disperarea catorva, dupa cum se vede chiar si pe aici, pe un forum de sport:))
Guvernul vrea să aprobe documentul în ședința din 3 februarie și să-l trimită urgent în Parlament pentru a putea primi girul senatorilor și deputaților până la jumătatea anului. Acesta este un termen convenit cu Fondul Monetar Internațional.

"CAS pentru dividende nu există, nu va exista niciodată. Nu vreau să continui discuția, pentru că ieșim din sfera logicii. Ministerul de Finanțe nu va aproba niciodată așa ceva", a declarat ministrul de Finanțe, Sebastian Vlădescu.

Potrivit ultimei variante a proiectului, angajații vor trebui să plătească contribuții de asigurări sociale pentru contractele de drepturi de autor sau pentru cele de colaborare doar dacă nu au carte de muncă. Ministrul Finanțelor a declarat că statul nu va percepe însă CAS pentru dividendele acordate acționarilor.

Prin legea unică a pensiilor, Guvernul vrea să reducă numărul de pensionari cu 253.000 în acest an. Astfel, va înăspri condițiile de pensionare anticipată și pe cele de acordare a pensiilor de validitate. În plus, vor fi eliminate cele peste 200.000 de pensii speciale care împovărează bugetul anual cu peste 800 de milioane de euro.
http://www.realitatea.net/proiectul-legii-pensiilor-unice-va-fi-aprobat-de-guvern-pe-3-februarie_697687.html

TeBat
31st January 2010, 16:28
Pai, spre deosebire de mine, tu esti chiar tembel. Toata lumea de pe forumul asta in afara de fratele Gabri3l si sora Yoyo si-a dat seama ca esti doar un politruc libidinos care trolleaza pe aici la greu. Stii doar sa dai copy-paste si sa-i jignesti pe aia care ies din linia partidului unic portocaliu. Nu raspunzi niciodata la intrebarile care nu iti convin, in schimb esti fericit cand poti sa dai un copy-paste de undeva ca sa ne inchizi gura triumfator cu alta "realizare" a maretului regim. In afara de 2-3 oameni avem un guvern de hoti si prosti facuti gramada, un pm care nu stie pe ce lume traieste, ne imprumutam ca sa ne taram de pe un an pe altul si tu ne povestesti pe aici cai verzi pe pereti. Cred ca va dau de la partid si o portie zilnica de iarba, altfel nu-mi explic starea asta de beatitudine.

Si, considera-l avertisment, daca doi oameni te intraba ceva si nu raspunzi, ba ii mai faci si disperati gratuit si le mai aduci si nu stiu ce acuzatii, ai zburat de pe forumul asta. Pentru ca un forum presupune discutii si schimburi de idei, nu e tarlaua lu' ****** sa faci propaganda la partid. S-a inteles?

Degeaba, un robot nu are sentimente si trairi; drept urmare, nu se simte... :rolleyes::rolleyes:

JJ
1st February 2010, 09:35
Boc semneaza contracte de autostrada, dar nu da bani. Suta de kilometri promisa in 2010 mai asteapta (http://www.romanialibera.ro/eveniment/a176171-suta-de-kilometri-de-autostrada-din-2010-mai-asteapta.html) cativa ani.


Cat la suta din necesar asigura Guvernul "Investitiilor" in 2010?
» 65% din necesar pentru intretinerea drumurilor nationale;
» 30% in cazul reabilitarii drumurilor nationale;
» 21% din nevoi in cazul reparatiilor capitale;
» 23% din suma necesara Autostrazii Transilvania;
» 47% din cea necesara Autostrazii Bucuresti-Brasov;
» Nimic pentru Ploiesti-Buzau-Focsani, Tg. Mures-Iasi sau pentru Centura-autostrada a Bucurestiului.

Gabri3l
1st February 2010, 12:36
Spre disperarea si dezamagirea catorva,

"Pensiile nesimțite" ale parlamentarilor vor fi diminuate;)

Pensiile deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale judecătorilor si procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, personalului diplomatic și consular, funcționarilor publici parlamentari, personalului navigant din aviația civilă și personalului Curții de Conturi vor fi recalculate și diminuate cu până la 90%.
http://www.realitatea.net/pensiile-nesimtite-ale-parlamentarilor-vor-fi-diminuate_697396.html

foarte bine:ok:...

Gabri3l
1st February 2010, 12:48
ideea de rebranding a celui mai important partid politic din Romania la ora actuala nu e una noua... despartirea definitiva de perioada de tranzitie a trecerii de la internationala socialista spre o dreapta po****ra europeana trebuia in cele din urma sa se produca si prin preluarea simbolului european - "inima"...acum mai ramane sa vedem daca o vor si aplica(ideea)... oricum va fi o noua lovitura de imagine in plan politic data de PDL.

J.Bond
1st February 2010, 13:51
E o mica aroganta de la putere asta cu rebrenduirea unui partid castigator.:) Dar care poate fi binevenita in ideea apartenentei pe plan european la PPE.;)

J.Bond
1st February 2010, 13:53
Premierul Emil Boc va prezenta luni in Parlament prioritatile legislative ale Guvernului pentru prima sesiune din acest an, potrivit unor reprezentanti ai Executivului.

Potrivit unor surse parlamentare citate de NewsIn, Emil Boc a trimis in acest sens cate o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor si Senatului, urmand sa vorbeasca fiecarei Camere in prima sedinta de plen.

J.Bond
1st February 2010, 15:49
Pensia sociala minima va fi indexata cu rata inflatiei

În acest moment valoarea pensiei minime este de 350 de lei. Ea a fost introdusa anul trecut în doua transe: 300 de lei începând cu luna aprilie, si 350 de lei, de la 1 octombrie.
În total, peste un milion de persoane beneficiaza de pensia minima sociala.

Pensia sociala minima va fi indexata în raport cu rata inflatiei, a anuntat premierulEmil Boc.

Este vorba despre cea mai mica pensie din sistemul asigurarilor sociale. În acest moment valoarea pensiei minime este de 350 de lei. Ea a fost introdusa anul trecut în doua transe: 300 de lei începând cu luna aprilie, si 350 de lei, de la 1 octombrie.

În total, peste un milion de persoane beneficiaza de pensia minima sociala.

BNR a stabilit tinta de inflatie pentru 2010 la 3,5%, plus sau minus un procent.
http://www.realitatea.net/pensia-sociala-minima-va-fi-indexata-cu-rata-inflatiei_697866.html

J.Bond
1st February 2010, 17:51
Premierul Emil Boc prezinta in Senat prioritatile Guvernului ;)
de R.M., V.M. HotNews.ro

Principalele declaratii ale premierului Emil Boc:

Relatia Guvern-Parlament

Aceasta relatie trebuie coordonata de principii constitutionale: Guvernul raspunde politic in fata Parlamentului iar Parlamentul este unica autoritate leguitoare a tarii

Guvernul are dreptul, sub controlul Parlamentului, sa poata emite ordonante simple sau de urgenta
Comportamentul Guvernului va fi acela de a respecta comisiile de specialitate, plenul Parlamentului, prin prezenta ministrilor si a secretarilor de stat la dezbateri
Guvernul nu detine monopolul legislativ. Avem toata deschiderea pentru a discuta amendamente
Prioritati legislative ale Guvernului

Obiective fundamentale: modernizarea Romaniei si locurile de munca pentru cetatenii romani, in contextul iesirii din criza si al pregatirii relansarii economice

Modernizarea tarii. Suntem la 20 de ani de la Revolutie si avem institutii democratice in concordanta cu exigentele democratiilor occidentale, dar mai sunt multe aspecte ce trebuie relgmentate
Raportarea institutiilor la cetatean, cheltuirea banului public, egalitatea in fata legii, dezvoltarea invatamantului, infrastructurii in context european
Aceasta modernizare nu poate exclude clasa politica. Romanii au votat reducerea numarului de parlamentari si parlament unicameral iar acest obiectiv nu poate fi negociat, ci doar aplicat
Pretul neadoptarii acestor masuri ar fi decredibilizarea totala a clasei politice. Clasa politica are datoria sa puna in aplicare decizia cetatenilor romani
Principalele proiecte legislative:

1. Reforma sistemului de pensii. :ok:

Actualul sistem de pensii nu poate rezista pe termen mediu si lung, ci ne va duce la imposibilitatea platirii pensiilor
In 2009 1,5 mld. euro au fost luate de la bugetul de stat si trimisi la bugetul de pensii, pentru a putea plati pensiile
Daca acest lucru se perpetueaza ani buni, vom ajunge ca 9-10% din PIB sa fie alocat doar pentru a asigura plata pensiilor
Va invit ca impreuna sa dezbatem toate fatetele proiectului de lege si sa-l adoptam pana la sfarsitul sesiunii parlamentare
2. Legea responsabilitatii fiscale;)

Proiectul introduce disciplina fiscala in Romania, interzice transferul de resurse de la investitii spre cheltuieli de personal, introduce rigoare in administrarea banului public, transparenta in alcatuirea bugetului
E o lege extrem de sanatoasa, chiar daca foarte riguroasa in raport cu Guvernul
Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Speram ca pana la sfarsitul lui martie proiectul sa fie adoptat
Ulterior, trebuie adoptata strategia fiscal bugetara pentru anii 2011 - 2013, pana la sfarsitul sesiunii parlamentare
. Legea Educatiei Nationale:ok:

4. Codul de procedura civila si codul de procedura penala;)

Dupa adotarea lor, avem nevoie de legea de aplicare si punere in vigoare a codului penal si civil
Daca nu sunt adoptate in aceasta sesiune cele doua coduri, pachetul legislativ privind justitia cu greu va putea intra in vigoare in 2011
5. Legea politiei locale

Locurile de munca, investitiile, relansarea economica

Avem in vedere pregatirea cadrului normativ pentru modificarea impozitului si transformarea lui in impozit forfetar, restrans la domenii de activitate. In guvern avem termen luna martie pentru rezolvarea acestei chestiuni
Continuarea programului Prima Casa.:ok: In guvern vom avea o abordare pana in 15 februarie, astfel incat programuyl sa continue dar sa fi directionat spre locuinte construite de la zero. Pana astazi, au fost aprobate 14.000 de cereri, iar cuantumul garantiilor acordate e de 525 milioane euro
Somajul tehnic - trebuie prelungit cat mai repede cu putinta
Reabilitarea termica a blocurilor - autoritatile locale trebuie sa poata declara de interes public astfel de lucrari, pentru a putea contracta credite de la banci, necesare cofinantarii
Extinderea programului Rabla pentru persoane juridice si pentru tractoare. ;)
Vineri se adopta bugetul Fondului de mediu si, in maxim 15 zile, toate componentele programului vor fi operationale
Va continua programul Primul siloz
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6863690-live-text-premierul-emil-boc-prezinta-senat-prioritatile-guvernului.htm

JJ
1st February 2010, 20:56
Blaga vrea interzicerea tigarilor in magazinele duty free
Vasile Blaga a declarat la ședința de bilanț a Poliției de Frontieră, de astăzi, că a propus Guvernului să elaboreze un act normativ prin care produsele din tutun și alcool să nu mai fie comercializate în magazinele de tip duty free, pentru a combate micul trafic de la graniță, potrivit citynews.ro.

Oficialul a arătat că ministrul Finanțelor va înainta o notă cu această propunere în ședința de Guvern, șeful MAI fiind convins că nota va fi adoptată. Potrivit lui Blaga, măsura poate fi implementată prin ordin de ministru și poate intra în vigoare "la un minut după ce este aprobată".

Traficul de țigări a crescut alarmant după ce în 2009, prețul țigărilor aproape s-a dublat. Doar anul trecut, polițiștii de frontieră au reușit să confiste peste 7,3 milioane de pachete de țigări de contrabandă.
Si chiar il credeam pe Blaga unul dintre ministrii aia mai destepti, sincer. De ce mai ai Duty Free, daca nu vinzi in el tocmai produsele la care exista taxe vamale, cum ar fi tigarile? Le e chiar asa de greu sa vada cine cumpara mai mult de-un cartus? :D

Datenshi
1st February 2010, 21:01
Astea cu bazele de date e grele la stat, pana vom avea si noi niste sisteme informatizate utile mai dureaza.

J.Bond
1st February 2010, 21:10
E o idee buna a lui Blaga asa cum a fost gandita in scopul amintit mai sus.

JJ
1st February 2010, 21:37
E o idee de-a dreptul cretina si inseamna recunoasterea neputintei de a controla contrabanda chiar si atunci cand ea e facuta pe fata de catre agarici prin dosirea catorva cartuse direct din punctul de frontiera.

Utilizator
1st February 2010, 23:54
subscriu, e cea mai creatza idee ministeriala pe care am auzit-o vreodata.
e o contradictie flagranta intre menirea magazinelor duty free si ceea ce vrea Blaga.
O fantasmagorie fara sens, sper din suflet sa fie o informatie falsa de presa si nu ideea unui ministru al Romaniei.

Contrabanda se combate cu alte metode si nu are legatura cu magazinele duty free.

newcool
2nd February 2010, 00:00
De acord cu ce au zis mai sus Utilizator si JJ.
Nu asta-i solutia de combatere a contrabandei.

J.Bond
2nd February 2010, 00:05
Mai baieti, parca ideea lui Blaga era de combatere a "micului trafic" de la granita .:D
Contrabanda, mai mult ca sigur a fost doar o interpretare a unor jurnalisti mai fara cap in articolul citat mai sus de JJ.;)Si aia(contrabanda) se referea de fapt la realizarea politistilor din anul trecut dupa cum scria acolo. Deci, nu mai era nevoie sa vina Blaga cu o noua idee in acel sens zis de ei.

Utilizator
2nd February 2010, 00:13
nici micul trafic de frontiere nu se combate inchizand duty free-urile.
Exista limite la tranzitul de frontiera cu tigari si tutun, legal nu poti trece cu un container de tigari sau alcool fara sa ai acte de comercializare, fie el si cumparat din duty free.
Acolo sunt alte probleme, foarte probabil legate de smenuri cu vamesii. Pe astea sa le combata ministrul de interne daca vrea sa opreasca contrabanda.

newcool
2nd February 2010, 00:17
nici micul trafic de frontiere nu se combate inchizand duty free-urile.
Exista limite la tranzitul de frontiera cu tigari si tutun, legal nu poti trece cu un container de tigari sau alcool fara sa ai acte de comercializare, fie el si cumparat din duty free.
Acolo sunt alte probleme, foarte probabil legate de smenuri cu vamesii. Pe astea sa le combata ministrul de interne daca vrea sa opreasca contrabanda.

Corect:ok:

J.Bond
2nd February 2010, 00:29
nici micul trafic de frontiere nu se combate inchizand duty free-urile.
Exista limite la tranzitul de frontiera cu tigari si tutun, legal nu poti trece cu un container de tigari sau alcool fara sa ai acte de comercializare, fie el si cumparat din duty free.
Acolo sunt alte probleme, foarte probabil legate de smenuri cu vamesii. Pe astea sa le combata ministrul de interne daca vrea sa opreasca contrabanda.

Utilizator, nu era vorba de inchiderea lor, ci doar de interzicerea comercializarii de alcool si tzigari la duty-free. Sau cel putin asa reiese din articolul citat de JJ.:)
Deoarece anul asta accizele la respectivele produse amintite mai sus au crescut, se pare ca si borfasii de ocazie vor avea ceva mai mult:) de suferit de pe urma viitoarei interziceri a comercializarii de alcool si tzigari in duty-free. Insa vom trai si vom vedea ce va iesi pana la urma. Oricum Blaga nu se joaca cu chestii din astea, stie el ce stie acolo legat de combaterea micului trafic de granita. Sa nu uitam ca Blaga a avut o contributie decisiva privind imbunatatirea securitatii frontierelor cat a fost ministru in guvernul Tariceanu prin eliminarea "steguletelor rosii" pe MAI lasate de guvernul Nastase, in vederea aderarii pe acest domeniu al Romaniei la UE. E normal ca Romania, fiind granita estica a Uniunii Europene(spre deosebire de alte tari UE) sa aiba in program si unele masuri poate mai dure dar de preferat in punctele sale de frontiera. Cam atat pe acest subiect. ;):cya:

relansat
2nd February 2010, 05:15
multumesc domnului boc ptr superba initiativa, prima casa ptr haitieni :ok:
de 5 luni de zile ma chinui sa obtin un credit de la banca ptr a`mi lua apartament, iar el construieste case si biserica ptr haitieni, care`s cu voodoo .. sau ce dreak :headbang:

JJ
2nd February 2010, 09:07
Mie unul mi se pare normal sa incerci sa ajuti un stat incercat de o asemenea tragedie ca Haiti. Si la fel, mi s-a parut o rusine suma infima de 50000 de euro donata initial.

Referitor la Duty Free: in vama UE de la Svilengrad, la granita turco-bulgara, e si o statie de benzina duty free. Cum n-or merge bulgarii cu cisternele sa-si ia benzina de acolo? socant, nu?

J.Bond
2nd February 2010, 11:13
Mie unul mi se pare normal sa incerci sa ajuti un stat incercat de o asemenea tragedie ca Haiti.

Corect, JJ!;)

PD-L vrea să ridice un cartier rezidențial în Haiti
01 feb 2010

După ce statul a donat doar 50.000 de euro pentru Haiti, democrat-liberalii vor să construiască un cartier "rezidențial", o școală și o biserică la marginea capitalei Port-au-Prince.

Port-au-Prince, capitala statului Haiti, afectat de cutremurul devastator din luna trecută, va avea un cartier rezidențial ce va purta numele României și va fi destinat câtorva mii de supraviețuitori rămași pe drumuri, informează cotidianul Gândul. Proiectul PD-L de ajutorare a statului Haiti, schițat de deputatul-inițiator Dan Liga, are în vedere construirea a 250 de locuințe (a 5000 de euro bucata), o biserică (a 12.500 de euro), o școală (20.000 de euro) și un centru medical.

Mai multe, puteți citi în Gândul.

Datenshi
2nd February 2010, 11:18
Deoarece anul asta accizele la respectivele produse amintite mai sus au crescut, se pare ca si borfasii de ocazie vor avea ceva mai mult:) de suferit de pe urma viitoarei interziceri a comercializarii de alcool si tzigari in duty-free.

Glumesti, nu? Cresterea accizelor a dus la cresterea vanzarilor la negru. Si nu in duty-free. SUnt de acord cu ce a zis JJ, cu un minim de efort se poate vinde controlat in duty-free, orice s-ar spune e mai bine decat in piete, pe la "importatori privati" etc.

delaoltenia
2nd February 2010, 11:20
Cine da banii,blonda,sau ala de la transporturi?....si ce vor in schimb? :D

J.Bond
2nd February 2010, 11:34
Spre disperarea si dezamagirea unor politruci PSD+PNL care se asteptau ca actualul Guvern, sub conducere democrat-liberala forte, sa nu mai tina cont de suveranitatea poporului roman exprimata la ultimul referendum, in ceea ce priveste reducerea numarului de politruci din Parlamentul Romaniei si trecerea la un parlament unicameral,

Emil Boc, in fata ParlamentuluiPrincipalele obiective ale Guvernului sunt reformarea statului, modernizarea sistemului de pensii, dar si punerea in aplicare a rezultatului referendumului privind Parlamentul unicameral.;)

Nu voi face in fata dumneavoastra o prezentare exhaustiva a tuturor proiectelor, ci doar a celor foarte importante, pentru a caror adoptare va vom cere sprijinul.
As vrea sa va multumesc pentru efortul facut, la inceputul anului, pentru adoptarea legii bugetului.
Din punctul de vedere al Guvernului, intelegem sa respectam intocmai Constitutia, in relatia Guvern-Parlament.
In perioada urmatoare vor fi mai putine acte promovate de Guvern fara puterea legislativa.
Din perspectiva Guvernului, cele mai importante prioritati in acest moment sunt modernizarea tarii si locurile de munca pentru romani.
Aceasta sesiune parlamentara trebuie sa deschida drumul pentru a pune in aplicare rezultatul referendumului pentru reducerea numarului de parlamentari. Intr-o democratie, toti lucram sub cenzura si comanda electoratului. Ignorarea hotararii electoratului ar duce la decredibilizarea clasei politice.
In privinta modernizarii statului, este un obiectiv pe care sunt convins ca fiecare din noi il avem.
Tara a facut progrese importante in acesti 20 de ani de la Revolutie. Avem structuri corespunzatoare statelor democratice, insa ele trebuie sa se raporteze la cetatean ca si in alte tari democratice.
Modernizarea statului inseamna eficientizarea chelturii banului public. Si anul trecut s-au facut pasi importanti in acest sens: legea salarizarii, interzicerea cumulului pensie-salariu, etc. Noi cheltuim inca prea mult cu functuonarea statului.

Banii exista, insa ei nu sunt utilizati intotdeauna in raport cu prioritatile cetatenilor.Un stat modern inseamna si respectarea principiului egalitatii in fata legii, fara privilegii. In Romania mai avem inca situatii in care acest principiu se gaseste doar pe hartie. Inca avem restante majore la acest capitol, dar si la scurtarea procedurilor judiciare.
Printre principalele noastre proiecte in perioada urmatoare se numara Proiectul modernizarii sistemului de pensii - actuala lege nu are la baza principiul contributivitatii si nu este sustenabila. Nu putem lua fonduri din alta parte pentru a sustine sistemul de pensii. In plus, am avut o crestere masiva si frauduloasa a pensionarilor pe caz de boala.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6865669-emil-boc-fata-camera-deputatilor-perioada-urmatoare-vor-mai-putine-acte-promovate-guvern-fara-puterea-legislativa.htm

Utilizator
2nd February 2010, 13:06
Proiectul PD-L de ajutorare a statului Haiti, schițat de deputatul-inițiator Dan Liga, are în vedere construirea a 250 de locuințe (a 5000 de euro bucata), o biserică (a 12.500 de euro), o școală (20.000 de euro) și un centru medical.

din ce le fac frate, din cartoane?


in fine, initiativa e frumoasa, dar din articol reiese ca 'greii' din partid nu prea se inghesuie sa cotizeze.

http://www.gandul.info/news/pd-l-exporta-sinistratilor-din-haiti-programul-prima-casa-democrat-liberalii-vor-sa-ridice-un-cartier-rezidential-din-banii-stransi-la-un-teledon-organizat-la-tvr-5466184

Datenshi
2nd February 2010, 13:37
http://trenduri.blogspot.com/2010/02/batranul-macroeconomist-si-marea-dilema.html

relansat
2nd February 2010, 13:51
din ce le fac frate, din cartoane?


in fine, initiativa e frumoasa, dar din articol reiese ca 'greii' din partid nu prea se inghesuie sa cotizeze.

http://www.gandul.info/news/pd-l-exporta-sinistratilor-din-haiti-programul-prima-casa-democrat-liberalii-vor-sa-ridice-un-cartier-rezidential-din-banii-stransi-la-un-teledon-organizat-la-tvr-5466184

sunt si cu mansarda casele ;)

fenechiu face in iasi de la 200 mii in sus :D

Grecu_
2nd February 2010, 16:09
din ce le fac frate, din cartoane?


in fine, initiativa e frumoasa, dar din articol reiese ca 'greii' din partid nu prea se inghesuie sa cotizeze.

http://www.gandul.info/news/pd-l-exporta-sinistratilor-din-haiti-programul-prima-casa-democrat-liberalii-vor-sa-ridice-un-cartier-rezidential-din-banii-stransi-la-un-teledon-organizat-la-tvr-5466184

Numai că unanimitatea de la votul din grupul PD-L nu se regăsește și în entuziasmul de a scoate bani din buzunarul propriu. Deputatul Silviu Prigoană a fost cel mai rezervat: "Păi la 1.200 de euro cât am indemnizația… Să văd! Depinde câte Vuittoane își ia Bahmuțeanca (n.r. Adriana Bahmuțeanu, soția parlamentarului). Ea are salariu 12.000 de euro pe lună. Ține casa, plătește facturile, plătește tot. Mie, cei 1.200 de euro cât e indemnizația nu-mi ajung de costume".

Colegul său de partid, Teodor Paleologu, a fost la fel de precaut: "Întrebați-l pe domnul Liga cât dă, pentru că el a venit cu propunerea!". Totuși, propunerea lui Liga și-a găsit și susținători. Cel mai înduioșat: deputatul PD-L de Botoșani, Cătălin Buhăianu, care ne-a spus că va cotiza "după posibilități": "Niciun efort nu e prea mare ca să-ți ajuți semenii. Ai așa un sentiment de mulțumire când îi ajuți pe cei care au nevoie, chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare. 10 milioane pun și eu acolo..." Zece milioane de lei vechi, evident, suma la care s-a gândit și deputatul Valeriu Tabără: "Subscriu! E o contribuție ca oamenii, nu e vorba că suntem parlamentari. Voi da și eu 10 milioane vechi. Din indemnizație sau din salariu, nu știu, că nu fac diferența".

"Da, am înțeles că se vor face niște căsuțe", ne-a spus și liderul PD-L de la Cameră, Mircea Toader, care a anunțat că pune la bătaie o sută de euro, în timp ce colegul său Ioan Oltean a fost și mai generos: "Dau două, trei, patru sute de euro, depinde cât e nevoie".

:mda:

newcool
2nd February 2010, 18:38
Nu faceti misto de initiativa asta,numa' ca-i venita de la pdl.Sunt curios cat ar pune "baronii" psd-isti daca ar fi implicati.Probabil ca Bombonel la cat e el de "marinimos" ar dona una din cele 4 case,nu?:rolleyes:

Utilizator
2nd February 2010, 19:00
nu cred ca 'face cineva misto' de initiativa asta, dealtfel laudabila.

ce e deranjant este modul in care se comporta unii membri grei din partide, nu numai cei din PDL.
niste chitrosi.

ce mai e deranjant este faptul ca se gandesc la contributii si ajutoare numai in caz de calamitati.
Mi-ar place sa vad ca parlamentarii doneaza de ex 100-200 lei noi lunar pentru casele de copii, pentru cantina saracilor sau pentru a crea un fond de ajutorare a oamenilor in suferinta.
De curand a murit o sportiva care poate ar fi trait mai mult daca mai reusea sa adune vreo 40.000 euro pentru a se trata in strainatate. Nu s-a gandit niciun om politic sa faca un gest similar si sa adune suma necesara.

Pe scurt, ma deranjeaza ipocrizia gesturilor facute de catre oamenii politici, se simt oameni si dau ceva banuti numai atunci cand e un subiect ultramediatizat si gestul lor are astfel sanse sa aiba publicitate...ce omenosi suntem noi, cum sarim noi in ajutorul altora...

Ma deranjeaza un pic chiar si orgoliul auto-declarat de a vrea sa faci in haiti un cartier care sa poarte numele Romaniei; donatiile le faci sa ajuti si nu sa fii preaslavit de beneficiari. Era mai frumos sa lase la latitudinea lor sa decida daca ne onoreaza cu un asemenea cartier sau nu. Si era cu mult mai frumos ca mai intai sa stranga banii necesari (vreo 360.000 euro) si abia mai apoi sa se gandeasca cum sa boteze locul binecuvantat de alesii neamului romanesc. Inca ma intreb cine a evaluat pretul caselor, scolilor, bisericii; 5000 euro pentru o casa este de fapt pret de baraca prefabricata de genul celor de pe santiere.
Haitienii doresc asa ceva sau e mai bine sa le dai banii sa-si faca niste case normale?
Altfel, chiar trebuie sa dam numele Romaniei unui cartier de baraci?
E drept ca s-ar potrivi destul de bine cu imaginea donatorului. :)

Insa e de laudat gestul parlamentarului PDL si ideea de a construi un cartier haitian din donatii romanesti.

Grecu_
2nd February 2010, 20:18
Decat gesturi cu cartiere pentru oameni care mor pe capete acum, mi se pare mai de bun simt aceasta parere:

"Sincer, habar nu am despre această propunere. Sunt foarte mulți colegi în Parlament și în principiu nu știu ce face fiecare dintre ei. Eu cred că haitienii au nevoie acum, în primul rând, de un ajutor de subzistență și, dacă am găsi și alte formule, și trebuie să mulțumesc presei pentru ce a făcut să-i putem ajuta în continuare pentru a putea trece de această etapă dificilă. Nu știu dacă acum, când nu au ce mânca, au nevoie de o zonă rezidențială", a declarat secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, pentru Gândul.

Newcool, mult mai important mi se pare un ajutor imediat cu medicamente, apa si mancare decat...

P.S. Misto face mai degraba unu' ca Prigoana cand pomeneste de indemnizatii si "vuittoane".

J.Bond
2nd February 2010, 23:08
Nu faceti misto de initiativa asta,numa' ca-i venita de la pdl.Sunt curios cat ar pune "baronii" psd-isti daca ar fi implicati.Probabil ca Bombonel la cat e el de "marinimos" ar dona una din cele 4 case,nu?:rolleyes:

Newcool, trebuie sa-i intelegem.;)

Datenshi
2nd February 2010, 23:15
Si FMI-ul asta a adus vreodata ceva bun?

J.Bond
2nd February 2010, 23:21
Asa mai da premier de care are intradevar Romania la ora actuala.:ok:

Boc își flutură demisia dacă nu sunt eliminate pensiile privilegiate
"Orice funcție de prim-ministru este trecătoare. Nu voi accepta să fac un rabat de la ceea ce au votat românii la referendum, reducerea numărului de parlamentari, parlament unicameral și eliminarea pensiilor privilegiate. Am căzut o dată cu guvernul. Știu ce se poate întâmpla. Pentru votarea legii pensiilor a căzut guvernul. Nu am nimic cu cei care astăzi beneficiază. Am cu cei care vor beneficia de acum încolo. Eu nu depind de politică, sunt avocat, sunt cadru universitar, pot să fac orice. Votul de la referendum nu se poate negocia. Cum vom merge în campania electorală din 2012? Vor dispărea politicienii actuali. Vă dau în scris asta. Toți plătim dacă nu facem treaba asta", a declarat Boc în această seară la B1 TV.

relansat
3rd February 2010, 00:44
si io mi`o flutur de cand l`au pus astia iar pe boc :D

Datenshi
3rd February 2010, 08:01
Asa mai da premier de care are intradevar Romania la ora actuala.:ok:

Boc își flutură demisia dacă nu sunt eliminate pensiile privilegiate
"Orice funcție de prim-ministru este trecătoare. Nu voi accepta să fac un rabat de la ceea ce au votat românii la referendum, reducerea numărului de parlamentari, parlament unicameral și eliminarea pensiilor privilegiate. Am căzut o dată cu guvernul. Știu ce se poate întâmpla. Pentru votarea legii pensiilor a căzut guvernul. Nu am nimic cu cei care astăzi beneficiază. Am cu cei care vor beneficia de acum încolo. Eu nu depind de politică, sunt avocat, sunt cadru universitar, pot să fac orice. Votul de la referendum nu se poate negocia. Cum vom merge în campania electorală din 2012? Vor dispărea politicienii actuali. Vă dau în scris asta. Toți plătim dacă nu facem treaba asta", a declarat Boc în această seară la B1 TV.

Isi da demisisia cum a dat si sefu' casa din Mihaileanu inapoi?

J.Bond
3rd February 2010, 12:42
Acuma trebuie sa ii intelegem si pe de'alde Datenshi cu relansatus din dotare de mai sus:), in disperarea de a se fi aruncat candva cu capul inainte(cum ca guvernul nu se va tine de cuvant si alte aberatii privind reformele necesare) si de a constata mai apoi ca actualul Guvern sub conducere democrat-liberala forte(deci dupa matrasirea de la guvernare a PSDeilor obstructionisti intru reformare) chiar va pune in practica unele legi de o importanta pentru reformarea si modernizarea statului roman.(cum ar fi legea pensiilor, legea invatamantului, legea responsabilitaii fiscale, codurile din Justitie, etc).
E bine totusi, ca doar cativa(gen Datenshi) chiar si de pe un forum de sport:) ,au mai ramas pe baricade, baricadati in mentalitatile invechite generate, e drept, si de vechile guvernari timp de 20 de ani, dar care trebuie sa remarcam ca la argumente concrete bazate pe legi si dispozitii concrete ale actualului guvern reformator, mai reusesc sa ne vina pe aici doar cu niscaiva contraargumente hilare total pe langa subiect, gen casa de nu stiu unde:), crezand ca in opinia lor mai pot impresiona pe cineva care mai si gandeste un pic(deci exclus indoctrinatii cu deviza Base e de vina si pentru ultimul cutremur de pamanr in Romania:), activisti membrii de partid, sau copii cu mintea frageda sedusi de orice comic politruc vestit diversionist marca felix motanu', care mai apare si el pe micile ecrane- gen relansat si alti cativa).;)
Din fericire(pentru ei), sunt si cativa care s-au retras deja in glorie si nu mai continua cu aberatiile, de cand au constatat ca acest guvern(spre deosebire de celelalte) chiar e pus pe treaba, in parteneriat ce-i drept si cu Presedintele Romaniei, pentru reformarea si modernizarea statului, chiar si pe timp de criza economico-financiara globala. Lucruri care bineinteles trebuiau incepute mult mai demult, de celelalte guverne(si de aici si frustrarile unor politruci trecuti). Dar e bine si mai tarziu decat niciodata. Dupa 20 de ani.;)

relansat
3rd February 2010, 13:19
Acuma trebuie sa ii intelegem si pe de'alde Datenshi cu relansatus din dotare de mai sus:), in disperarea de a se fi aruncat candva cu capul inainte(cum ca guvernul nu se va tine de cuvant si alte aberatii privind reformele necesare) si de a constata mai apoi ca actualul Guvern sub conducere democrat-liberala forte(deci dupa matrasirea de la guvernare a PSDeilor obstructionisti intru reformare) chiar va pune in practica unele legi de o importanta pentru reformarea si modernizarea statului roman.(cum ar fi legea pensiilor, legea invatamantului, legea responsabilitaii fiscale, codurile din Justitie, etc).
E bine totusi, ca doar cativa(gen Datenshi) chiar si de pe un forum de sport:) ,au mai ramas pe baricade, baricadati in mentalitatile invechite generate, e drept, si de vechile guvernari timp de 20 de ani, dar care trebuie sa remarcam ca la argumente concrete bazate pe legi si dispozitii concrete ale actualului guvern reformator, mai reusesc sa ne vina pe aici doar cu niscaiva contraargumente hilare total pe langa subiect, gen casa de nu stiu unde:), crezand ca in opinia lor mai pot impresiona pe cineva care mai si gandeste un pic(deci exclus indoctrinatii cu deviza Base e de vina si pentru ultimul cutremur de pamanr in Romania:), activisti membrii de partid, sau copii cu mintea frageda sedusi de orice comic politruc vestit diversionist marca felix motanu', care mai apare si el pe micile ecrane- gen relansat si alti cativa).;)
Din fericire(pentru ei), sunt si cativa care s-au retras deja in glorie si nu mai continua cu aberatiile, de cand au constatat ca acest guvern(spre deosebire de celelalte) chiar e pus pe treaba, in parteneriat ce-i drept si cu Presedintele Romaniei, pentru reformarea si modernizarea statului, chiar si pe timp de criza economico-financiara globala. Lucruri care bineinteles trebuiau incepute mult mai demult, de celelalte guverne(si de aici si frustrarile unor politruci trecuti). Dar e bine si mai tarziu decat niciodata. Dupa 20 de ani.;)

hai ca pute :lol:

J.Bond
3rd February 2010, 13:20
BNR reduce dobânda de politică monetară la 7%
Consiliul de Administrație al BNR a decis reducerea dobânzii de politică monetară la 7%, de la 7,5%, începând cu data de 4 februarie 2010. De asemenea, Banca Națională a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Din august 2008, BNR a redus dobânda cheie de șapte ori, de la nivelul de 10,25%.

CA al BNR a analizat și aprobat Raportul trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 5 februarie 2010, când va fi prezentat și calendarul ședințelor dedicate politicii monetare pe următoarele 12 luni.
REALITATEA.NET

Asadar, deci si prin urmare, romanii se vor putea imprumuta la banci chiar si mai ieftin decat pana acum.:) -> economia stabila in Romania, de care ne aminteste chiar si o agentie internationala pe nume Fitch;)
http://www.wall-street.ro/articol/Economie/79511/Fitch-a-imbunatatit-ratingul-Romaniei.html

relansat
3rd February 2010, 13:28
turbatule, am salariu de 20 mil, sotia 11 mil si de juma de an incerc sa obtin un credit :happy

tu auzi ce spun sau esti un papagal, maestru al copy`paste`ului? :)

J.Bond
3rd February 2010, 13:38
Relansates, pai la modul cum te exprimi si te manifesti, chiar si pe un forum de sport, tot razandu-te de unul singur pe aici, nici nu ne mai mira ca habar nu ai cum sa iti iei un credit in conditiuni normale.;) Asta presupunand prin absurd si in cazul in care ar fi sa luam de buna zisele tale de mai sus, desigur.:)

relansat
3rd February 2010, 13:42
hai ca daca vrei iti scanezi si cartea de munca :cry:
tu traiesti in alta lume frate, sa mor de nu. asta e realitatea: bancile nu imprumuta omu` de rand, preferand sa dea statului cu o dobanda nitel mai mica
p.s: prima ta postare lipsita de copy paste a adus si prima greseala. grea limba romana, foarte grea. :)

J.Bond
3rd February 2010, 13:56
Lasandu-l pe trollul relansat:) bagat la inaintare mai sus sa abereze in continuare de unul singur pe aici si revenind ON TOPIC,

Mircea Toader, PD-L: Prin legea unitară a pensiilor nu vor mai exista magistrați cu pensii foarte mari;)

"Legea a fost proastă, a fost total diferențiată în funcție de modul în care s-a ieșit la pensie. S-a spus 80% din ultimul venit, și ca întotdeauna, la ultimul venit băieții buni din conducere i-au dat și salariu de merit și prime și toate sporurile", precizează Mircea Toader.

Democrat liberalul recunoaște că legea nu „poate lua banii din urmă”, dar vede două modalități prin care vor fi eliminate pensiile foarte mari: fie se va aplica principiul contribuției sociale, conform funcției deținute, fie pensiile foarte mari nu vor mai beneficia de majorări până când ajung la nivelul care se va stabili.
http://www.realitatea.net/mircea-toader--pd-l--prin-legea-unitara-a-pensiilor-nu-vor-mai-exista-magistrati-cu-pensii-foarte-mari_698304.html

Datenshi
3rd February 2010, 13:59
Acuma trebuie sa ii intelegem si pe de'alde Datenshi cu relansatus din dotare de mai sus:), in disperarea de a se fi aruncat candva cu capul inainte(cum ca guvernul nu se va tine de cuvant si alte aberatii privind reformele necesare) si de a constata mai apoi ca actualul Guvern sub conducere democrat-liberala forte(deci dupa matrasirea de la guvernare a PSDeilor obstructionisti intru reformare) chiar va pune in practica unele legi de o importanta pentru reformarea si modernizarea statului roman.(cum ar fi legea pensiilor, legea invatamantului, legea responsabilitaii fiscale, codurile din Justitie, etc).
Permite-mi luxul te rog de a nu mai crede in demagogie ieftina de genul vom face, vom drege, vom eradica etc. O sa le cred atunci cand se vor vedea rezultatele, pana una alta suntem la pamant. Faptul ca ne da bani FMI si implicit scade cursul nu reflecta vreo imbunatatire a situatiei economice.


E bine totusi, ca doar cativa(gen Datenshi) chiar si de pe un forum de sport:) ,au mai ramas pe baricade, baricadati in mentalitatile invechite

Spre deosebire de tine, noi ne-am inscris aici mai mult pentru discutii pe teme sportive sau generale (dovada stau datele de inscriere si mii de posturi), in timp ce tu postezi mai mult pe aceasta sectiune. Ca sa nu mai zic ca aduci un pic cu EL Greco, in sensul ca ne intoxici cu stiri preluate din diverse locuri.


e drept, si de vechile guvernari timp de 20 de ani, dar care trebuie sa remarcam ca la argumente concrete bazate pe legi si dispozitii concrete ale actualului guvern reformator, mai reusesc sa ne vina pe aici doar cu niscaiva contraargumente hilare total pe langa subiect, gen casa de nu stiu unde:), crezand ca in opinia lor mai pot impresiona pe cineva care mai si gandeste un pic(deci exclus indoctrinatii cu deviza Base e de vina si pentru ultimul cutremur de pamanr in Romania:), activisti membrii de partid, sau copii cu mintea frageda sedusi de orice comic politruc vestit diversionist marca felix motanu', care mai apare si el pe micile ecrane- gen relansat si alti cativa).;)

Adica termopanele amarate ale lui Nastase de pilda sunt condamnabile, dar ditamai casa mult iubitului conducator, insusita ilicit, e un argument hilar?


PS: Vezi ca ai mari probleme cu punctuatia, logica si ce mai vrei tu atunci cand scrii ce-ti trece prin cap, acum inteleg de ce preferi sa dai copy-paste.

relansat
3rd February 2010, 13:59
haideti sa (ne) radem :happy

te mai suporta bre` mouse`ul ala al tau? :cry:

Bancaru
3rd February 2010, 14:37
Ma scuzati ca intervin, nu prea am mai privit la televizor in ultima vreme, puteti sa imi spuneti si mie daca Boc inca sustine ca am iesit din criza?

relansat
3rd February 2010, 14:41
am iesit. suntem imediat dupe jermania. tu nu ai simtit asta? :cry:

Bancaru
3rd February 2010, 15:05
Ba da, simt. La buda.

relansat
3rd February 2010, 15:21
Intocmai. Inseamna ca mananci bine din moment ce mai treci pe acolo :D

J.Bond
4th February 2010, 15:08
Sa ia notite si primarele Johannis,

Boc le-a promis autorităților sibiene că va sprijini finalizarea centurii ocolitoare și a Spitalului de Urgență

Premierul Emil Boc a anunțat miercuri la Sibiu că va urmari personal cele două proiecte vitale pentru Sibiu si se va asigura ca acestea vor fi finalizate intr-un timp cat mai scurt.

TREI MINIȘTRI LA SIBIU - Centura Sibiului va fi finalizată în 2010, iar Romgaz ar putea prelua exploararea platoului continental din Marea Neagră.
Dacă în cazul ocolitoarei Sibiului, premierul a anunțat termenele la care vor fi finalizate cele două secțiuni de drum, în cazul spitalului de urgență, Emil Boc a promis că va interveni la Ministerul Apărării Naționale ca să se poată stabili cât mai curând și locația în care va fi construit.

Deocamdată, Spitalul de Urgență de la Sibiu nu se află pe lista de investiții din 2010 a Ministerului Sănătății, dar ar putea fi introdus luna viitoare.
http://www.realitatea.net/boc-le-a-promis-autoritatilor-sibiene-ca-va-sprijini-finalizarea-centurii-ocolitoare-si-a-spitalului-de-urgenta_698426.html

Ess
4th February 2010, 23:08
Ba da, simt. La buda.

...si eu.
pana si hartia de la 5th gear e mai absobanta si nu mai fac furuncuri in zonele intime...

Bancaru
5th February 2010, 12:23
Nu vreau sa ma lansez intr-o discutie despre de ce mai trecem pe la buda. Si care ar fi legatura cu Boc. Care a fost poreclit, am vazut, GAURA DE AUR.

J.Bond
5th February 2010, 13:18
Emil Boc: Ordonanța privind șomajul tehnic intră în vigoare de la 1 februarie

Guvernul va acorda, începând cu 1 februarie 2010, o nouă perioadă de trei luni de șomaj tehnic.
http://www.realitatea.net/emil-boc--ordonanta-privind-somajul-tehnic-intra-in-vigoare-de-la-1-februarie_698685.html

Boc: Scutul antiracheta înseamna garantii de securitate maxime

"As spune ca beneficiile sunt maxime. El va fi efectiv din 2015, când se vor amplasa pe teritoriul României, când teritoriul României va fi protejat. . Costurile sunt minime, beneficiile sunt maxime", a adaugat Boc.

http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/emil_boc_82823700.jpg
http://www.realitatea.net/boc--scutul-antiracheta-inseamna-garantii-de-securitate-maxime_698576.html

Bancaru
5th February 2010, 13:44
Sa fie de aici? Nu stiu, nu conteaza.

PD-L a îngropat dosarul „Udrea” mână-n mână cu procurorii, susține Evz Markere, eat this:
http://www.realitatea.net/pd-l-a-ingropat-dosarul-%E2%80%9Eudrea-mana-n-mana-cu-procurorii--sustine-evz_698631.html
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885482/PDL-a-ingropat-dosarul-Udrea-mana-n-mana-cu-procurorii/

J.Bond
5th February 2010, 14:57
Banc, "dosarul" Udrea nu a fost altceva decat o facatura ordinara pornita de la unii "jurnalisti"(J.N.) care lucreaza in slujba unui ******** dovedit-Felix(http://www.realitatea.net/dan-voiculescu--declarat-colaborator-al-securitatii_698697.html) si continuata in Parlament de catre niste politruci in frunte cu Ludovic Organ(se stie deja cu ce se ocupa comisia respectiva de ancheta, nu mai e nevoie sa mai amintim aici). In atare conditii, orice institutie normala, abilitata a statului roman, era de asteptat ca Parchetul sa ia o astfel de decizie privind neinceperea urmarii penale avand in vedere bazaconiile debitate pe centimetru patrat in "dosarul" respectiv.;) Case Closed.

http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/felix_01344900.jpg
PS Saracul turnator Felix, se pare ca trebuie sa mai suporte si consecintele asmuterii "sclavilor" din dotare(incepand, daca vreti si nu se supara unii - se stiu ei care - de la comicul vestit al micilor ecrane felixiene pana la alde balosi spumeganzi ciutaci si alte oratanii din astea). Se pare ca a aruncat degeaba banii pe ei, in privinta acestui "dosar". Trebuie sa constate pana si ei ca Udrea le-a dat o lectie juridica dar si politica in acest "dosar". Ca sa nu mai vorbim ca si-a batut si joc de ei anul trecut.:) Of, of, mai, maiii!

relansat
5th February 2010, 15:12
am si io o intrebare: cine plm ne ataca pe noi de ne trebe scut antiracheta?:thinkso:

J.Bond
6th February 2010, 16:38
Nu e vorba de noi si atac aici.;) Daca nu pricepi evolutia pe ansamblu si contextul de aliante din care facem parte privind importanta acestui scut, mai bine stai deoparte. Daca esti totusi perseverent, vei gasi destule materiale ajutatoare in presa romana si internationala. :ok:

J.Bond
6th February 2010, 16:43
O luare de pozitie importanta. Si sanatoasa totodata.:)

Emil Boc cere interzicerea de urgenta a drogurilor legale - plantele etnobotanice

Premierul Emil Boc a cerut ministrului Sanatatii, Cseke Attila, sa finalizeze in regim de urgenta un act normativ privind interzicerea consumului de plante halucinogene. "As vrea sa mergem in regim de maxima urgenta, indiferent daca exista sau nu un aviz al Comisiei Europene, pentru interzicerea plantelor etnobotanice, care din nefericire au un efect devastator la tineri si chiar s-au soldat cu pierderi de vieti in randul adolescentilor", a declarat Boc la inceputul sedintei de Guvern de vineri.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6877304-emil-boc-cere-interzicerea-urgenta-drogurilor-legale-plantele-etnobotanice.htm

delaoltenia
6th February 2010, 17:58
Doamne cate poate sa faca si Boc asta...:D

J.Bond
7th February 2010, 00:37
Cetatea de Scaun a Sucevei, reabilitată în următorii cinci ani
06 feb 2010

Elena Udrea a semnat astăzi un contract de finanțare pentru reabilitarea vechii cetăți a Sucevei. Valoarea contractului depășește 12 miloane de euro, mai bine de jumătate din sumă provenind din fonduri europene.

Pârtia de la Gura Humorului a fost inaugurată de Elena Udrea și Sebastian Vlădescu
06 feb 2010
Elena Udrea și Sebastian Vlădescu au inaugurat pârtia Șoimul din Gura Humorului, amenajată cu fonduri europene. Ca să demonstreze că banii Uniunii au fost bine cheltuiți, ministrul Finanțelor a fost primul schior care a coborât pe noua pârtie.
http://www.realitatea.net/partia-de-la-gura-humorului-a-fost-inaugurata-de-elena-udrea-si-sebastian-vladescu_698877.html
http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/udrea_57397900.jpg
Inca un succes al Elenei Udrea. Asta nu se mai satura deloc.:)

Utilizator
7th February 2010, 20:08
[b]Inca un succes al Elenei Udrea. Asta nu se mai satura deloc.:)

Corect, Elena Udrea e o nesatula. :D

J.Bond
8th February 2010, 21:52
Boc: Legea pensiilor nu instituie vreo pensie specială

Proiectul Legii pensiilor nu prevede existența niciunui tip de pensie specială. Iar pensiile speciale existente vor fi recalculate potrivit principiului contributivității. Sunt declarațiile făcute astăzi de primul-ministru Emil Boc, la sfârșitul ședinței Biroului Permanent Național al PD-L. Decizia politică a democrat-liberalilor va fi prezentată în Guvern și apoi supusă dezbaterii în Parlament.

"În Legea pensiilor nu există niciun fel de articol care să instituie vreo pensie specială pentru vreo categorie. Toate aceste pensii se vor recalcula potrivit noului principiu al contributivității", a declarat Emil Boc, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PD-L.

În cadrul întâlnirii, ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a prezentat proiecul Legii pensiilor conducerii democrat-liberale.

Boc a mai afirmat că liderii PD-L au votat în unanimitate forma Legii pensiilor care va fi pusă în discuția Guvernului în ședința de miercuri.
http://www.realitatea.net/boc--legea-pensiilor-nu-instituie-vreo-pensie-speciala_699074.html

relansat
8th February 2010, 23:44
sa ia cu lamaie :D

Datenshi
9th February 2010, 11:03
Gata, cica banii alocati pentru reparatia drumurilor anul asta s-au dus pe... zapada. Ma rog, pe indepartarea ei. Putem sta linistiti pana la anul.

miril
9th February 2010, 12:10
Cu alte cuvinte, s-au dus pe (z)apa(da) sambetei.

Bancaru
9th February 2010, 12:59
Cum adica e facatura dosarul Elenei Udrea? Pai cand platesti cca 70 000 euro pe draperii sau jaluzele asta cum se cheama? Sa nu uitam ca suntem in an de criza, primul - 2009, cand primele masuri ale micului Boc au fost sa scoata din post o carca de nesimtiti care ce au facut? Corect! Au dat statul in judecata. In felul acesta modul impulsiv de a actiona, acest cap de poola - Boc, s-a aruncat ca un prost la inaintare asa ca ne-a costat pe noi mai mult decat a castigat el la capitolul imagine. Fabricat? Eu zic ca au avut un ghimpe impotriva ei dar ce a fost scris la dosar asa era. Lenuta e pregatita sa fie No 1 in viitor. Daca asta vrem asta o sa avem. Pe nevasta lui Cocos. Este si ea la fel de proasta asa cum a fost Ceausescu, dar cu instinct politic aparte. Numai ca acum depinde de noi.

relansat
9th February 2010, 14:21
prostii planetei, in frunte cu boc http://www.220.ro/DpHhayKgaK/Romanii-Trimisi-In-HAITI-Cu-Ajutoare-Au-Ajuns-Din-Greseala-In-TAHITI :headbang::headbang::headbang:

Datenshi
9th February 2010, 14:35
Wtf, asta e pe bune?

relansat
9th February 2010, 14:37
era o gluma :cry:

J.Bond
9th February 2010, 16:06
Lasand glumele deoparte si revenind la concret,

30.000 de dascăli vor primi salarii mai mari în 2011
09 feb 2010
Majorarea va fi de 13%-14% și se va aplica de la începutul anului următor. Decizia de indexare a fost luată în beneficiul educatorilor și al învățătorilor, în urma discuțiilor purtate marți între reprezentanții sindicatelor din învățământ și Guvern.
http://www.realitatea.net/30-000-de-dascali-vor-primi-salarii-mai-mari-in-2011_699289.html

relansat
9th February 2010, 16:09
de ridzi nu spui nimic? :)

cand a aparut stirea cu NUP Elenei Udrea, ai sarit repede :cry:

J.Bond
9th February 2010, 16:11
Corect, Elena Udrea e o nesatula. :D
Nesatula, nesatula:), dar se pare ca pe unde calca ea mai rasar si unele lucruri noi, in afara de promovari regionale, vezi Paste in Bucovina si alte cele. Mai nou, si partii de schii.:cool::D

J.Bond
9th February 2010, 16:17
Relansates, NUPul Udrei era destul de clar avand in vedere politrucii care au facut acel dosar.;)

In privinta lui Ridzi, asa cum am mai zis si s-a mai zis inca de anul trecut, Justitia isi va face datoria. Probabil va fi un nou prilej pentru cei din PDL sa arate din nou ca este singurul partid care nu se interpune Justitiei( spre deosebire de alte personaje din alte partide ,gen Nastase, care inca se mai ascunde sub fusta Parlamentului(insa nu pentru mult timp in dosarul Zambaccian;)). Si asta e un lucru normal sa fie asa, numai ca politica de mani****re dusa de celelalte partide pana acum, cum ca Justitia este controlata de cineva anume, nu mai tine si se vor face din nou de cacao.:)

relansat
9th February 2010, 16:36
Nesatula, nesatula:), dar se pare ca pe unde calca ea mai rasar si unele lucruri noi, in afara de promovari regionale, vezi Paste in Bucovina si alte cele. Mai nou, si partii de schii.:cool::D

ce e aia "schii"? :D

Gabri3l
9th February 2010, 16:42
Relansates, NUPul Udrei era destul de clar avand in vedere politrucii care au facut acel dosar.;)

In privinta lui Ridzi, asa cum am mai zis si s-a mai zis inca de anul trecut, Justitia isi va face datoria. Probabil va fi un nou prilej pentru cei din PDL sa arate din nou ca este singurul partid care nu se interpune Justitiei( spre deosebire de alte personaje din alte partide ,gen Nastase, care inca se mai ascunde sub fusta Parlamentului(insa nu pentru mult timp in dosarul Zambaccian;)). Si asta e un lucru normal sa fie asa, numai ca politica de mani****re dusa de celelalte partide pana acum, cum ca Justitia este controlata de cineva anume, nu mai tine si se vor face din nou de cacao.:)

e bine ca Ridzi(PDL) nu obstructioneaza justitia sau o tergiverseaza prin parlament asa cum s-a intamplat cu Nastase... pff

relansat
9th February 2010, 16:54
pan` n`o vad dupe gratii ma doare`n pl de cum se comporta. :)

J.Bond
9th February 2010, 17:13
Cum s-a comportat PDL in cazul Ridzi a fost ceva normal, asa cum normal a fost si cand au spus baietii ca Parlamentul nu trebuie sa aiba nicio treaba in a da avize favorabile sau nu pentru parlamentari, ministrii sau fosti ministrii.
Macar se observa ca astia de la PDL raman consecventi intru respectarea si bunul mers al Justitiei pana si cu urmaritii lor penali si nu acuza politizarea nu stiu cui anume.:) Bineinteles, spre disperarea si dezamagirea catorva politruci PSD+PNL care se asteptau ca PDL sa faca si ei la fel ca ei, in cazul altor personaje de trista amintire pentru Romania.;)

J.Bond
9th February 2010, 17:44
Emil Boc: Guvernul va adopta luna aceasta legea care prevede scutirea de la plata CAS a firmelor ce angajeaza someri

Firmele care angajeaza someri vor beneficia o perioada de anumite reduceri fiscale la plata contributiilor la asigurarile sociale, a anuntat luni premierul Emil Boc, la finalul sedintei Biroului Permanent National al PDL, potrivit Mediafax. Guvernul va emite in scurt timp un act normativ in acest sens.

Masura este destinata sprijinirii mediului de afaceri, pentru a iesi din situatia de criza si pentru salvarea locurilor de munca ale romanilor, a explicat primul ministru.

El a precizat ca o asemenea propunere urmeaza sa fie discutata in Guvern si adoptata pana la sfarsitul lunii februarie.
http://economie.hotnews.ro/

O lege foarte buna, binevenita atat in folosul companiilor ce au nevoie de personal, cat si al somerilor. Inlaturarea temporarara a CAS-ului poate fi considerata cea mai viabila optiune in acest moment de criza economico-financiara globala.

Bancaru
9th February 2010, 23:26
Ba baieti, voi mai si ganditi? De ce sa nu o sacrifice pe Pizdii, pardon, Rizdii, ca sa arate ca "PD este singurul partid care nu se .... plm" ? Simplu. Cine e Rizdii, asta? O proasta.

relansat
9th February 2010, 23:28
evident. are si freza de proasta. plus ca trebe gasit si un tap ispasitor :D

Bancaru
9th February 2010, 23:30
Are freza de proasta si sustinerea Chiorului.

Romeo
10th February 2010, 09:06
pan` n`o vad dupe gratii ma doare`n pl de cum se comporta. :)

n-ai sa vezi!
Ridzi e acuzata de servici a PDL ului, sa nu mai zica unii ca numai de la ailalti sunt acuzatii presei. Apoi nici nu-i frumos ca o doamna, insarcinata, sa stea dupa gratii, nu-i asa ? Cat despre bughet, daca n-o fio ea, va fi alta, la ce trebuie tarii tot nu va ajunge decat praful.

J.Bond
10th February 2010, 10:14
n-ai sa vezi!
Ridzi e acuzata de servici a PDL ului, sa nu mai zica unii ca numai de la ailalti sunt acuzatii presei. Apoi nici nu-i frumos ca o doamna, insarcinata, sa stea dupa gratii, nu-i asa ? Cat despre bughet, daca n-o fio ea, va fi alta, la ce trebuie tarii tot nu va ajunge decat praful.

Romele, ceea ce trebuie sa stii tu este ca respectiva nu este acuzata de serviciu a nimanui, cu atat mai putin a PDL, care a demonstrat de nenumarate ori ca este singurul partid care nu-si protejeaza oamenii certati cu legea si nu obstructioneaza Justitia.;) Baietii sunt consecventi, spre dezamagirea catorva ce-i drept.:)

J.Bond
10th February 2010, 10:15
O noua decizie buna.

Guvernul a interzis produsele etnobotanice:ok:
10 Feb 2010

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență care interzice comercializarea produselor etnobotanice.
Ordonanța prevede interzice a 36 de plante. Produsele aflate pe stoc în magazinele de vise trebuie distruse imediat.

Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar și de plante obișnuite, stropite cu substanțe interzise, a spus vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor, Clara Popescu.

Comercializarea și livrarea plantelor al căror consum are efecte halucinogene a fost interzisă printr-un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, adoptat marți de Camera Deputaților.
http://www.realitatea.net/guvernul-a-interzis-produsele-etnobotanice_699415.html

Bancaru
10th February 2010, 12:13
Eu cand o vad sau aud pe Clara Popescu imi vine sa fug in gradina Botanica.
Andrei Gheorghe de la Finante e multumit?

J.Bond
10th February 2010, 13:04
Spre dezamagirea catorva,

Guvernul Romaniei(Guvernul Boc democrat-liberal, trebuie evidentiat aici), este primul guvern care ia atitudine si are curajul sa faca (ceea ce trebuie) si sa stabileasca definitiv echitatea in sistemul de plata(si in domeniul pensiilor) la stat, bazata pe unele principii normale si morale pentru toata lumea, cum ar fi principiul contributivitatii(conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de
asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite), principiul egalitatii(care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și
beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de
lege) si altele(vezi legea). Si bineinteles pentru a elimina pensiile nesimtite si privilegiile unora(incepand de la magistrati[care aveau nerusinarea sa-si acorde cu de la sine putere pensiile bazate in special pe sporurile nesimtite adaugate pe ultima luna inainte de a se pensiona] si treminand cu politrucii din Parlamentul Romaniei).

Legea Unica a Pensiilor;)
http://www.legislatiamuncii.ro/dbimg/legea%20pensiilor%20actualizata.pdf


Guvernul a aprobat proiectul legii pensiilor:ok:
10 feb 2010

Executivul a aprobat astăzi proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, a anunțat premierul Emil Boc, după ședința de la Palatul Victoria. Documentul urmează să fie trimis Parlamentului. Proiectul prevede recalcularea tuturor pensiilor speciale.
"Dacă vom menține în continuare actualul sistem legal cu privire la pensii în câțiva ani buni de acum înainte va trebuie să împrumutăm cu miliarde de euro bugetul de pensii pentru ca pensiile să fie plătite și nu vom mai avea garanția că cei care acum sunt tineri când vor ajunge la vârsta pensionării vor mai putea primi vreo pensie de la stat", a spus premierul Emil Boc.

Primul-ministru a declarat marți că toate pensiile speciale vor fi recalculate în termen de cinci luni de la intrarea în vigoare a Legii pensiilor, adică ianuarie 2011, iar în ceea ce privește polițiștii și cadrele militare se va ține cont că, în cazul lor, statul a plătit contribuțiile la fondul de pensii.
http://www.realitatea.net/guvernul-a-aprobat-proiectul-legii-pensiilor_699458.html
Felicitari inca o data Guvernului Boc pentru aceasta masura responsabila si de curaj luata!

Bancaru
10th February 2010, 13:59
Dese ori pentru curaj nu trebuie sa ii feliciti neaparat. Poate e cazul sa ne minunam. Exista si curaj prostesc. Sper sa nu fie cazul pentru ca sunt convins ca nu amarastenii vor beneficia de "binefacerile" acestei legi. Ca sa rezum titlurile de la stiri sau din presa, asupra carora mi-am aruncat privirea, scriu un cuvant: DEZASTRU. Asa spun aia, eu doar constat.

relansat
10th February 2010, 14:30
O noua decizie buna.

Guvernul a interzis produsele etnobotanice:ok:
10 Feb 2010

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență care interzice comercializarea produselor etnobotanice.
Ordonanța prevede interzice a 36 de plante. Produsele aflate pe stoc în magazinele de vise trebuie distruse imediat.

Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar și de plante obișnuite, stropite cu substanțe interzise, a spus vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor, Clara Popescu.

Comercializarea și livrarea plantelor al căror consum are efecte halucinogene a fost interzisă printr-un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, adoptat marți de Camera Deputaților.
http://www.realitatea.net/guvernul-a-interzis-produsele-etnobotanice_699415.html

asta chiar e o decizie buna :ok:

J.Bond
10th February 2010, 15:04
Premierul Emil Boc a declarat miercuri, dupa sedinta de Guvern, ca adoptarea unei legi care sa asigure sistemul de pensii reprezinta o urgenta, precizand ca prin noua lege Executivul doreste sa puna capat abuzurilor din sistem.

"Este un angajament al Guvernului fata de romani, ca acest proiect va fi dezbatut de urgenta. Acest proiect este necesar romanilor. Este nevoie de o lege noua a pensiilor in Romania pentru a-i asigura pe romani ca vor primi o pensie buna atunci cand este cazul", a declarat premierul Emil Boc.

Primul ministru a mai spus ca in momentul de fata exista un raport inechitabil intre cea mai mica si cea mai mare pensie. Totodata, el a aratat ca dupa parerea sa, varsta limita de pensionare la femei ar trebui sa fie 58 de ani, iar pentru barbati 63 de ani.

Pensia sociala minima nu va fi diminuata

Toate pensiile speciale vor fi recalculate in termen de cinci luni de la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de pensii, fara nicio exceptie, a mai declarat premierul Emil Boc, precizand ca pentru 85% din pensiile speciale cuantumul nu va fi modificat.

"Pentru 85% din pensiile speciale cuantumul nu va fi modificat. Prin recalculare nu se afecteaza principiul neretroactivitatii", a mai declarat premierul Emil Boc.

Premierul le-a dat asigurari pensionarilor, ca prin noua lege pensia sociala minima nu va fi diminuata.

Emil Boc a tinut sa precizeze ca acest proiect de lege este corect fata de romani si a spus ca spera ca el sa fie dezbatut cat mai repede de Parlament.

"Sper ca acest proiect de lege sa fie dezbatut cat mai repede de Parlament, ca apoi pensiile sa fie recalculate in termen de cinci luni. Vrem ca noile pensii sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2011", a precizat Emil Boc.
Sursa: Ziare.com

J.Bond
10th February 2010, 15:08
Boc: În 2010, programul Prima Casa va fi orientat, cu prioritate, pentru constructia de locuinte noi
10 feb 2010

Guvernul va adopta, în sedinta de saptamâna viitoare, actul normativ care reglementeaza programul Prima Casa pentru 2010, a anuntat premierul Emil Boc la finalul sedintei de astazi a Executivului.
"În 2010, programul Prima Casa va fi orientat cu prioritate pentru constructia de locuinte de la zero, pentru constructia de locuinte noi. Vom realiza acest lucru prin doua mecanisme pe care le vom impune în cadrul actului normativ: pe de-o partea, partajarea garantiilor guvernamentale pentru case care sunt gata finalizate pâna la 1 ianuarie 2010, unde va fi un plafon mai mic de garantii guvernamentale comparativ cu 2009, si suplimentarea plafonului de garantii cei care construiesc locuinte de la zero", a anuntat Emil Boc.
http://www.realitatea.net/boc--in-2010--programul-prima-casa-va-fi-orientat--cu-prioritate--pentru-constructia-de-locuinte-noi_699472.html

relansat
10th February 2010, 16:07
era logic. tot astia cu bani au de castigat din faza asta. programul este ptr cei care au ditamai cartierele rezidentiale si in ultima vreme n`au vandut nicio p##a :). bravos, bravos :ok:

Bancaru
10th February 2010, 16:30
Prima Casa e mort in fasa. ING a facut un program paralel si a dat maimulte credite in 2009 decat in 2008. Deci se poate si mai inteligent de atat.

relansat
10th February 2010, 16:33
da, Bancare. ideea e ca la ING trebe sa vii cu 15 mii euroles avans. aici ar fi dezavantaju`, mai ales pe aceste vremuri vitregi :(
ma confrunt cu aceasta problema de mai bine de juma de an. ideea e ca bancile prefera sa imprumute statul

Romeo
10th February 2010, 17:05
Romele, ceea ce trebuie sa stii tu este ca respectiva nu este acuzata de serviciu a nimanui, cu atat mai putin a PDL, care a demonstrat de nenumarate ori ca este singurul partid care nu-si protejeaza oamenii certati cu legea si nu obstructioneaza Justitia.;) Baietii sunt consecventi, spre dezamagirea catorva ce-i drept.:)

ma a dracu treaba cu justidzia asta, nimeni nu o obstructioneaza, dar ea nu condamna pe nime. Acuzatiile astea de coruptie sunt doar o joaca a parlamentarilor si jornalistilor, in criza de idei geniale de scos Romania din creza.

Romeo
10th February 2010, 17:09
ideea e ca bancile prefera sa imprumute statul

Bancile nu sunt proprietate socialista, sa dea credite la oricine. Capitalul nu este nici macar autohton, deci nu se poate volatiliza spre vreun Negoita (esecuri de astea exista oriunde). Deci nu trebuie sa primeasca ordine cui sa dea, ele isi fac politica dupa capul directorilor. Daca rahatul de mass-media pe care o avem crede ca poate impune bancilor, sper sa se insele.

J.Bond
11th February 2010, 00:22
Economia romaneasca ar putea creste cu 3%, in 2010

Economia romaneasca a putea creste cu 3%, anul acesta, pe fondul revenirii economiei europene, in ansamblu, a declarat, marti seara, Giovanni Ravasio, presedintele Intesa Sanpaolo Bank Romania si consilier pe probleme UE.

"Cred ca Romania va putea sa realizeze o crestere economica in 2010 peste consensul actual, de 1-1,5%. Consider ca Romania poate sa atinga o rata de crestere economica de 3% in acest an", a spus Ravasio, in timpul unui dineu organizat de Unimpresa, la care a fost prezent si ministrul Finantelor Sebastian Vladescu, transmite Mediafax.

Ipoteza lansata de economistul Giovanni Ravasio a fost confirmata si de ministrul Sebastian Vladescu, care a declarat ca spera in depasirea prognozei oficiale a FMI, BERD si a Guvernului, cee mizeaza pe o crestere de 1,3%.

"In economia europeana sunt semne si, asa cum economia Romaniei a crescut si a regresat cu economia europeana, daca tarile in care Romania are piete revin la cresterea economica, atunci cresterea prognozata de noi speram sa fie depasita", declarat Vladescu, citat de Mediafax.
http://www.ziare.com/business/economie/02-10-2010/economia-romaneasca-ar-putea-creste-cu-3-la-suta-in-2010-994176

Bancaru
11th February 2010, 14:07
Eu nu ma refer neaparat la cazuri particulare, nu ca nu ma doare sufletul de cei care ar trebui, in mod normal sa stea la casa lor, dar ING are un procent mai bun decat prima casa. Inseamna ca la astia e ceva gresit, la guvern. Nu?

JJ
11th February 2010, 21:49
O noua decizie buna.

Guvernul a interzis produsele etnobotanice:ok:

WTF sunt produsele etnobotanice??? Adica plante culturale, sau cum?

Datenshi
11th February 2010, 22:13
Sunt acceptate doar produsele tarafobotanice adica.

J.Bond
12th February 2010, 12:38
Spre marea disperare a cripto-comunistilor PSDei actuali in frunte cu tov Iliescu,

7.617 file ale dosarelor Revoluției din 1989, desecretizate:ok:

Teodor Mărieș, președintele „Asociației 21 Decembrie 1989", a obținut desecretizarea a 7.617 file din dosarele revoluției din 1989, după ce pe 12 ianuarie intrase în greva foamei, cerând eliberarea acestor documente.

Miercuri seara, Mărieș a avut plăcuta surpriză din partea ministrului apărării Gabriel Oprea, care a anunțat desecretizarea celor 7.617 file, din totalul de 8.635, care încă mai erau secrete. "Sunt chiar surprins de faptul că domnul ministru și-a ținut promisiunea făcută săptămâna trecută, ba mai mult, deoarece mi se promisese că până pe 10 februarie va fi luată o hotărâre de guvern în acest sens, urmând ca apoi să aibă loc desecretizarea documentelor", ne-a declarat Teodor Mărieș.

Totuși, președintele asociației va continua greva foamei până când această acțiune va fi făcută publică în Monitorul Oficial.

Mai mult, până pe 22 februarie, a mai spus Mărieș, copii după aceste file din Dosarul revoluției trebuie trimise la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit termenului limită dat de de CEDO.

La 15 ianuarie MAPN a a declasificat alte 1.989 de documente conținând 2.684 de file referitoare la Revoluție.
MEDIAFAX
Felicitari inca o data actualului guvern democrat-liberal forte pentru decizia luata in sensul amintit mai sus!

Datenshi
12th February 2010, 16:00
WTF sunt produsele etnobotanice??? Adica plante culturale, sau cum?

Dar, în definitiv, care sunt exact plantele etnobotanice de care trebuie să ne ferim? Eu m-am uitat la televizor și am identificat două dintre plantele incriminate în material: valeriana și laurul (puteau să-i spună direct dafin, dar nu au vrut probabil să semene panica printre gospodine). Celelalte denumiri, pe care nu le-am recunoscut, se refereau cred la maghiran, oregano și ienibahar, deci partea bună pentru amatorii de senzații etno este că vor găsi produsele lor favorite și în continuare, fie la Plafar sau în hipermarket, fie direct în grădină (asta dacă nu cumva se va înființa o Agenție Antimărar pentru a urmări și distruge culturile de zarzavat). În condițiile astea, vă dați seama că Vegeta, care combină toate aceste ierburi, e un fel de Ecstasy – e și destul de practic, te duci în club, bagi un cub de găină și dansezi toată noaptea.

Articolul complet aici: http://www.dailycotcodac.ro/2010/02/etnobotanicele/

J.Bond
12th February 2010, 18:04
O noua idee laudabila a Elenei Udrea.

Elena Udrea construieste case la tara

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului vine în ajutorul specialistilor care profeseaza la tara. Mai exact, Elena Udrea intentioneaza sa construiasca locuinte pentru acele persoane care aleg sa-si exercite meseria în mediul rural, fie ca sunt dascali, medici, preoti, ingineri sau au alte profesii.

Potrivit declaratiilor ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, în fiecare comuna va fi construit câte un ansamblu rezidential alcatuit din zece case.

"Casele vor avea suprafete de aproximativ 100 de metri patrati si o arhitectura compatibila cu specificul zonelor în care acestea vor fi amplasate.

Am estimat ca va fi vorba de aproximativ 25.000 de astfel de locuinte al caror scop principal este acela de a-i stimula pe tinerii specialisti sa se îndrepte catre satul care are atât de mare nevoie de ei", a precizat Udrea.

Noul program propus de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului are rolul de a oferi un trai mai bun locuitorilor satelor, dar si servicii comparabile cu cele de la oras si sanse egale între locuitorii asezarilor urbane si cei ai asezarilor rurale.
http://media.imopedia.ro//usr/imagini/9857-4401.jpg
http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/elena-udrea-construieste-case-la-tara-11528.html

Bancaru
14th February 2010, 16:41
Intentia mi se pare laudabila. Dar a face casa unui profesor, sau unui doctor, sau unui meserias nu e suficient. Ca ala trebuie sa aiba si unde sa lucreze. Eu nu ma gandesc acum decat la un doctor ginecolog din judetul Bacau (Comanesti, parca), singurul pentru o regiune vasta, care arata, nu din vina lui, mai degraba a zootehnist. Saracul, i-a mai murit si o pacienta din motive de lipsa de o gramada de chestii. Asa ca nu e numai sa aiba casa. Dar ar fi un pas sa ii faci sa se stabileasca si acolo.

Romeo
15th February 2010, 14:56
Intentia mi se pare laudabila. Dar a face casa unui profesor, sau unui doctor, sau unui meserias nu e suficient. Ca ala trebuie sa aiba si unde sa lucreze. Eu nu ma gandesc acum decat la un doctor ginecolog din judetul Bacau (Comanesti, parca), singurul pentru o regiune vasta, care arata, nu din vina lui, mai degraba a zootehnist. Saracul, i-a mai murit si o pacienta din motive de lipsa de o gramada de chestii. Asa ca nu e numai sa aiba casa. Dar ar fi un pas sa ii faci sa se stabileasca si acolo.

promisiunile curg, daca 1 % se vor realiza va fi foarte bine!
Locuintele 'de serviciu' au fost inventate de mult, apoi s-au vandut, acum se gaseste o blonda sa ne promita ca face altele. Se rezolva astfel problema ?
Ce solutie ai propune tu ca un profesor/doctor/militian cu responsabilitate fata de meseria in care sa-a pregatit sa se duca in cucuietii din deal ? Un doctor bun isi poate gasi acum un job bine platit, ca sa faci acea facultate costa atat bani cat si energia celui care o face. Ce ii poti oferi in Romania ? Ciubuc ? Cat ? Imi spunea un doctor ca fi-su este doctor in USA si ajunge la 10.000 USD pe luna. Cine ar renunta la jumate din acesti bani si se infunda intr-un orasel mort economic de la noi ? Hai sa fim seriosi, medicina nu se face pentru ca vrei sa salvezi oameni, or f si din aia, dar putini, ci pentru retribuirea muncii. Cu un salariu de rezident iti poti face un concediu ? Unde ? Ai lua spaga, dar cati vor mai avea sa-ti dea ? In plus, amenintarea cu malpraxisul face medicul slab sa iti dea trimitere la Bucuresti (pe dreapta, pe stanga ?).
Cum bugetul sanatatii este inca tinta jafului, ca orice buget baban, cat mai ramane pentru spital, doctor, medicamente compensate ?
Sunt orase mari in care o consultatie la cardiolog se programeaza peste o luna si costa 100 lei, iti da reteta si ... pa. Ce sa speri la cele mici ? Deci cu un doftor slab, de ce s-ar duce acolo un profesor care a facut studentia in orase mari ? Singura sansa a profului in orasele este in*******irea, chiar daca ar avea acces internet. Un profesor se poate duce intr-un orasel numai daca are familie acolo, la fel un doctor, altfel cred ca e o prostie, pentru cineva care si-a facut studiile serios.

Bancaru
16th February 2010, 11:33
Nu trebuie sa se duca si sa stea in cucuietii din deal (cu litere mari initialele). Poate sa stea in aia din vale, sa aiba o masina buna, de serviciu, sa aiba o casa buna, tot de serviciu, sa aibe inca un coleg, eventual, sa fie schimburi, si sa se poata deplasa unde e nevoie dar sa aibe si un dispensar, policlinice, ceva. Normal, bine dotate. Nu mai suntem in anii 60. Suntem in perioada in care te deplasezi mult mai repede si in care comunici ucigator de repede.
Profesorul poate sa beneficieze de o gramada de alte lucruri, pe langa un salariu decent, o casa aranjata. In WE se poate duce intr-un oras apropiat, isi face cumparaturi, se duce la film, la curve, la frizer, unde vrea el.
Un militian? Pai ce sa faca militianul acolo? Se pot face ceva garzi locale, sau politia comunitara. In timpul liber sa se faca un soi de garzi locala, cercetasi, naiba stie. Se poate rezolva si uita cum creste si spiritul civic. In loc sa stea la birt si sa orbeasca mai bine patruleaza prin comuna si primesc si un ban.
Pe tine vad ca te ingrijoreaza drumul pe care l-ar parcurge doctorul. Dar astia de la noi, bucurestenii, care s-au mutat care pe unde, stau si la 20 km de oras, astia cu ce vin? Lasa ca se poate. Nu trebuie sa faci ER in sat, dar un dispensar decent se poate. Asta ca sa fie si proiectul ala cu casele de la tara viabil. Altfel... nu e decat un alt polonic de ***** pe care il inghit tampitii astia. Din vorbe suna frumos.

J.Bond
16th February 2010, 12:44
Locuințele ANL, cumpărate prin programul "Prima casă"
16 Februarie 2010

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat astăzi că tinerii care locuiesc în apartamente închiriate de la ANL le vor putea cumpăra prin intermediul programului "Prima casă".

Potrivit ministrului, legislația în domeniu va fi modificată prin intermediul unei Ordonanțe, care va ajunge mâine pe masa Guvernului. Noile prevederi vor permite tinerilor care au închiriat locuințe prin intermediul programului derulat de ANL să le cumpere, fondurile necesare urmând să fie asigurate prin programul "Prima casă".

Ministrul Dezvoltării a mai spus că, până la finele mandatului său, dorește ca ANL să dea în folosință circa 100.000 de locuințe.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/886719/Locuintele-ANL-cumparate-prin-programul-quotPrima-casaquot/
Udrea revine in forta.:) O noua initiativa demna de apreciat.:ok:

Datenshi
16th February 2010, 12:50
http://www.gandul.info/news/cum-a-fentat-statul-fmi-ul-si-a-amanat-datoriile-din-2009-in-2010-5526657

J.Bond
17th February 2010, 17:14
Liderii sindicali ar putea fi obligati sa-si declare averile - comisie a Senatului
de R.M. HotNews.ro
Miercuri, 17 februarie 2010

Sindicalistii ar putea fi obligati sa depuna declaratii de avere, care vor fi verificate de Agentia Nationala de Integritate, potrivit unui proiect de modificare a Legii nr. 144/2007 privind functionarea ANI, anunta Agerpres.

Proiectul a fost adoptat de Comisia pentru drepturile omului din Senat, iar presedintele comisiei, Gyorgy Frunda (UDMR), a declarat ca "sindicalistii vor putea fi controlati pana la un anumit nivel" in ceea ce priveste declaratiile de avere si de interese.

Astfel, au obligatia declararii averii si intereselor presedintii, vicepresedintii, secretarii, trezorierii si alte functii asimilate acestora din cadrul confederatiilor si federatiilor sindicale, uniunilor teritoriale ale acestora, precum si organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate.

Amendamentul a fost propus de democrat-liberalul Ion Ruset si aprobat in unanimitate in comisie.

Gabri3l
17th February 2010, 20:27
sa vezi acum ce-o sa mai sara de cur in sus si astia:))... in rest, e o idee buna.

Bancaru
17th February 2010, 22:36
Eu cred ca ar trebui sa faca asta nu ca ar putea sa o faca.

JJ
18th February 2010, 00:42
Oricum, membrii sindicatului stiu ca liderii sindicali trebuie sa aiba o situatie materiala foarte buna, ca sa nu riste sa fie mituiti pe nimica-toata de catre patronate.

Datenshi
18th February 2010, 01:03
Vax, asa cum le "declara" aia din parlament sau guvern, asa o sa le declare si astia.

miril
18th February 2010, 09:13
As incepe cu un fost...Croitoru.

Utilizator
19th February 2010, 12:16
O noua idee laudabila a Elenei Udrea.

Elena Udrea construieste case la tara

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului vine în ajutorul specialistilor care profeseaza la tara. Mai exact, Elena Udrea intentioneaza sa construiasca locuinte pentru acele persoane care aleg sa-si exercite meseria în mediul rural, fie ca sunt dascali, medici, preoti, ingineri sau au alte profesii.

Potrivit declaratiilor ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, în fiecare comuna va fi construit câte un ansamblu rezidential alcatuit din zece case.

"Casele vor avea suprafete de aproximativ 100 de metri patrati si o arhitectura compatibila cu specificul zonelor în care acestea vor fi amplasate.

Am estimat ca va fi vorba de aproximativ 25.000 de astfel de locuinte al caror scop principal este acela de a-i stimula pe tinerii specialisti sa se îndrepte catre satul care are atât de mare nevoie de ei", a precizat Udrea.

Noul program propus de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului are rolul de a oferi un trai mai bun locuitorilor satelor, dar si servicii comparabile cu cele de la oras si sanse egale între locuitorii asezarilor urbane si cei ai asezarilor rurale.

Programul asta e doar populist si atat.

Sa explic de ce:
1. cati medici si profesori vor mai fi la sate in urmatorii ani? deja multe scoli satesti au disparut si programul noului ministru al educatiei presupune desfiintarea multor altora. Dpdv medical, la nivel de sat exista un mic dispensar capabil sa acorde asistenta in cazuri banale si de obicei are ca personal permanent asistente. Medicii vin din comunele si orasele apropiate un anumit numar de ore pe zi.
2. Cam toate satele si comunele mici se afla pe langa un oras/orasel si drept urmare medicii si profesorii au tendinta de a face naveta zilnica.
Nu ar fi mai simplu sa reconvertesti cateva din deja existentele locuinte ANL ca sa fie locuite de catre personalul medical si profesoral? Parca suna mai ieftin si mai logic decat vanzarea locuintelor ANL si construirea altor case de catre stat.
3. E dovedit ca statul e un prost manager de fonduri si nu cred ca e cazul sa se arunce in afaceri Real Estate cu bani de la buget. E mai simplu sa acorzi altfel de facilitati medicilor si profesorilor ce accepta posturi in zona rurala.
De ex poti sa dai un spor de zona rurala, sa asiguri transportul organizat catre locul de munca si inapoi catre domiciliu etc. Avantaje majore: sporul exista doar cat timp persoana activeaza la tara si nu exista pericolul ca dupa un timp sa se impropietareasca cu casa de servici, costurile pot fi aceleasi cu constructia unei case dar vor fi repartizate in timp pe ani, nu construiesti degeaba case in zone care au tendinta sa se depopuleze prin migratia fireasca catre comunele si orasele invecinate etc.

Ar mai fi multe, dar ma opresc aici spunand ca acest program este inca o dovada ca guvernarea Romaniei se intampla dupa cum doreste un ministru sau altul si nu exista planuri pe termen lung, bazate pe studii de impact si pe evaluarea situatiei din teren.

J.Bond
20th February 2010, 23:58
FMI a aprobat urmatoarele transe pentru România

Boardul FMI a aprobat concluziile celei de-a doua si de-a treia evaluari a Programului Economic convenit cu tara noastra, a declarat Mihai Tanasescu, reprezentantul României la FMI pentru Adevarul. Potrivit lui Tanasescu, banii vor fi virati cel mai târziu marti.

Este vorba despre aproximativ 2,3 miliarde de euro, din care 1,15 miliarde de euro vor finanta, în mod direct, deficitul bugetar. Restul banilor vor intra în conturile BNR, pentru sustinerea cursului de schimb. Directorii executivi ai FMI au acceptat, din nou, derogarea ceruta de statul român în privinta arieratelor bugetare.

Mihai Tanasescu a spus ca cel mai important pentru România este sa respecte seria de reforme monetare în care s-a angajat. În ceea ce priveste cheltuilile bugetare, se pare ca sanatatea va fi domeniul care va pune cele mai mari probleme.

Reprezentantii fondului nu se tem ca situatia economica din zona va afecta tara noastra, stabilitatea sistemului bancar ferind România de o "contagiune" din partea Greciei.
http://www.realitatea.net/fmi-a-aprobat-urmatoarele-transe-pentru-romania_701208.html

Lordliv
22nd February 2010, 11:35
bocule, forteaza trecerea OUG privind deconcentratele in parlament saptamana aceasta pentru ca baietii potocalii din teritoriu nu mai rezista,nu mai au bani si se incaiera intre ei:D

ps. fugly, o sugi rau de tot!:)

J.Bond
22nd February 2010, 15:50
Ce-mi mai plac fazanii astia de la PSD+PNL, cum dau ei motive celor de la PDL sa ii faca de ras pe zi ce trece in fata romanilor!:)

Președinta camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat că tema revizuirii Constituției este firească, ar trebui să se întâmple in fiecare zi. "Noi am spus că nu avem nicio problmă cu liderii de grup sau cu comunicarea pe aceste teme", a mai precizat Anastase.

Vicepreședintele Camerei, Ioan OlteanOltean, a declarat că procedura pe care grupurile parlamentare PD-L au urmat-o în înființarea acestei Comisii este similară cu cea pe care Parlamentul a urmat-o în 2002, când o comisie de asemenea factură, din care au făcut parte parlamentari din toate grupurile parlamentare, au constituit o comisie de revizuire a Constituției.

"Din punct de vedere procedural PD-L a urmat îndeaproape pașii prevăzuți de regulamentul celor două camere. Votul celor două partide ( PSD și PNL - partidele din Opoziție - n. red.) este un vot împotriva sistemului unicameral și impotriva voinței exprimate de către electorat în noiembire anul trecut (2009 - n. red.)", a mai explicat Oltean.

În urma acestei amânări de înființare a Comisiei de revizuire a Constituției, Roberta Anastase a explicat că urmează să se solicite convocarea unui nou Birou Permanent, în care PD-L va veni cu aceeași propunere, "care este legală și corectă procedural".

"De data aceasta nu avut la ce chichițe procedurale să apeleze și au apelat la majoritatea pe care o au în Birourile permanente pentru a solicita amânarea discutării acestui proiect", a mai spus președinta Camerei despre reprezentanții Opoziției.

"Vom discuta dacă este nevoie, în fiecare zi. Noi am primit un mandat imperativ de la români pentru a le transpune în plan legislativ ceea ce ei au cerut concret: reducerea numărului de parlamentari și trecerea la un parlament Unicanmeral" a conchis Roberta Anastase.:ok:
http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/anastase_roberta_cdep_ro_99348900.jpg
REALITATEA.NET

Tim
22nd February 2010, 15:57
Ce-mi mai plac fazanii astia de la PSD+PNL, cum dau ei motive celor de la PDL sa ii faca de ras pe zi ce trece in fata romanilor!:)

Președinta camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat că tema revizuirii Constituției este firească, [B]ar trebui să se întâmple in fiecare zi. ok:
http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/anastase_roberta_cdep_ro_99348900.jpg
REALITATEA.NETDraga mea colega,Roberta confunda revizuirea cu regularea.:P

Grecu_
22nd February 2010, 16:40
Mai bine puneai poza asta, e mai aproape de realitate...

relansat
22nd February 2010, 20:28
aici e cat o vaca, dincolo cand am vz`o mi s`o sculat :o:

Tim
22nd February 2010, 21:00
aici e cat o vaca, dincolo cand am vz`o mi s`o sculat :o:Gandeste-te la Pora si-ti trece.:D

Gabri3l
23rd February 2010, 13:34
Ce-mi mai plac fazanii astia de la PSD+PNL, cum dau ei motive celor de la PDL sa ii faca de ras pe zi ce trece in fata romanilor!:)

Președinta camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat că tema revizuirii Constituției este firească, ar trebui să se întâmple in fiecare zi. "Noi am spus că nu avem nicio problmă cu liderii de grup sau cu comunicarea pe aceste teme", a mai precizat Anastase.

Vicepreședintele Camerei, Ioan OlteanOltean, a declarat că procedura pe care grupurile parlamentare PD-L au urmat-o în înființarea acestei Comisii este similară cu cea pe care Parlamentul a urmat-o în 2002, când o comisie de asemenea factură, din care au făcut parte parlamentari din toate grupurile parlamentare, au constituit o comisie de revizuire a Constituției.

"Din punct de vedere procedural PD-L a urmat îndeaproape pașii prevăzuți de regulamentul celor două camere. Votul celor două partide ( PSD și PNL - partidele din Opoziție - n. red.) este un vot împotriva sistemului unicameral și impotriva voinței exprimate de către electorat în noiembire anul trecut (2009 - n. red.)", a mai explicat Oltean.

În urma acestei amânări de înființare a Comisiei de revizuire a Constituției, Roberta Anastase a explicat că urmează să se solicite convocarea unui nou Birou Permanent, în care PD-L va veni cu aceeași propunere, "care este legală și corectă procedural".

"De data aceasta nu avut la ce chichițe procedurale să apeleze și au apelat la majoritatea pe care o au în Birourile permanente pentru a solicita amânarea discutării acestui proiect", a mai spus președinta Camerei despre reprezentanții Opoziției.

"Vom discuta dacă este nevoie, în fiecare zi. Noi am primit un mandat imperativ de la români pentru a le transpune în plan legislativ ceea ce ei au cerut concret: reducerea numărului de parlamentari și trecerea la un parlament Unicanmeral" a conchis Roberta Anastase.:ok:
http://media.realitatea.net/multimedia/image/201002/w298/anastase_roberta_cdep_ro_99348900.jpg
REALITATEA.NET

Bond, e de apreciat faptul ca Robertina face tot posibilul ca rahatii de la psd si pnl sa para ridicoli daca acestia vor refuza in continuare sa puna in aplicare un drept al romanilor exprimat printr-un referendum validat...

relansat
23rd February 2010, 14:11
nu spuneti nimic de impozitul pe pensie ? :cry:

Tim
23rd February 2010, 14:30
nu spuneti nimic de impozitul pe pensie ? :cry:Dar despre Miky-spaga,Culita Tarata?
Cum stam cu lupta impotriva comunismului? Ce ne spune Robertina despre minele de sare?Cine are...Posta?Tristilor cand raspundeti la aceste prioritati ale realesului?

De ce nu face realesul un referendum cu tema ;"il vreti pe bocanila?".Sa vedeti atunci......vointa poporului.

J.Bond
23rd February 2010, 14:31
Asa cum era de asteptat,

Primăvara dezgheață creditele ;)
23 Februarie 2010

RELAXARE. Bancherii au ieftinit împrumuturile imobiliare sau ipotecare, constrânși fiind și de reducerea dobânzii-cheie aplicate de banca centrală.

Creditarea ipotecară dă semne de dezghețare după doi ani în care cumpărarea unui imobil a fost practic imposibilă pentru români. Dobânzile mari au făcut creditele ipotecare de neatins.

Ca o comparație, indicele Dobânzii Anuale Efective (DAE) la creditele ipotecare în euro, calculat de Conso.ro, era la finele lunii februarie 2009 la o cotație de 12,312 puncte față de doar 9 puncte la cât ajunsese la sfârșitul lui ianuarie în acest an, cu peste 25% mai mic. Și oficialii băncii centrale cred că dobânzile vor mai scădea, în viitorul apropiat.

Totodată, in dicele DAE pentru aceleași împrumuturi, dar în lei, a scăzut de la 21,70 puncte, în februarie anul trecut, la 15,80 în prima lună a lui 2010. „Așteptările pentru primul trimestru indică o ușoară relaxare a standardelor pentru creditele imobiliare, pentru prima dată în aproape doi ani”, se arată într-un raport al Băncii Naționale a României.

S-a dat startul scăderii dobânzilor

Una din primele bănci care a dat semne că, dobânzile la creditele ipotecare au scăzut în această lună a fost Piraeus Bank. „Pentru creditele ipotecare/ imobiliare, banca a aplicat reduceri ale marjei situate între 0,4% și 1,25%, în funcție de procentul de finanțare acordat. În aceste condiții, noile dobânzi nominale pornesc de la 6,2%”, anunțau reprezentanții băncii.

Potrivit unor calcule, rata pentru un credit de 50.000 euro pe 360 de luni, cu un procent al finanțării de 75% din prețul unui imobil, a scăzut, conform noilor dobânzi, cu 12 %, de la 373 euro la 328 euro.

Conform bancherilor Piraeus Bank, diminuarea dobânzilor transformă creditul ipotecar într-un produs accesibil, calculele indicând faptul că o familie formată din doi tineri, fiecare câștigând venitul mediu pe economie, poate accesa un credit asemeni celui mai sus menționat.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/887425/Primavara-dezgheata-creditele/

relansat
23rd February 2010, 14:32
am crezut ca te referi la mine cand ai spus culita tarata :happy

p.s: avem acelasi nume de familie :D

p.s 2: bond, ai luat etnobotanice la bord? :cry: mai stii vreun magazin deschis? ca tare`as vrea sa ma rup si io de realitate :drak:

J.Bond
23rd February 2010, 14:43
Bond, e de apreciat faptul ca Robertina face tot posibilul ca rahatii de la psd si pnl sa para ridicoli daca acestia vor refuza in continuare sa puna in aplicare un drept al romanilor exprimat printr-un referendum validat...

Corect!;) Oricat de mult s-ar speria politrucii PSD+PNL ca si-ar pierde in continuare scaunele si privilegiile votate de ei in trecut, reforma trebuie sa mearga inainte.:ok:

Datenshi
23rd February 2010, 15:44
Guvernul va rostogoli împrumutul de la FMI

Amânarea plății creditului extern este soluția cea mai la îndemână pentru un buget sufocat de cheltuieli, cum este cel al României. Rostogolirea datoriei. Aceasta va fi soluția pentru returnarea creditului contractat de guvern de la Fondul Monetar Internațional (FMI), susțin economiștii chestionați de EVZ. Astăzi ne bucurăm că am luat următoarele tranșe de bani de la Fondul Monetar Internațional (FMI), în valoare de circa 2,4 miliarde de euro. Totodată însă nu trebuie să uităm că acești bani vor trebui restituiți cu o dobândă de 3,5% pe an. Potrivit scadențarului de rambursare a aranjamentului stand-by, guvernul și Banca Națională trebuie să plătească primele rate ale creditului de la Fond în 2012.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/887447/Guvernul-va-rostogoli-imprumutul-de-la-FMI/

Utilizator
23rd February 2010, 16:50
daca reusesc sa amane transa din 2012 pana dupa alegerile generale atunci PDL are sanse sa ramana la putere. Altfel sunt extrem de aproape de opozitie incepand din 2012.

Dar asta e total neinteresant fatza de problema mult mai amara a acestor imprumuturi de la FMI si de pe piata inter-bancara din anul 2009: stie cineva pe ce se duc miliardele astea?
Ca le cheltuim si eu unul nu vad nimic concret obtinut din ele...consum? campanie electorala? altceva mai durabil?

Lordliv
23rd February 2010, 17:08
markere,apropo de banci si de evrei ( doua itemuri gemene:)) ia intreaba tu pe scara ierarhica ,la sefi ( dar aia destepti:rolleyes:) de niste nume precum :

Mark Meyer de la "Herzfeld Rubin",Elias Wexler,David Garner si Janet Heckman de la "Citibank" Bucuresti,Mark Rich de la "Gold Corporation" cu Stephan Lovy, Yoav Stern, sau Matti Ziser de la "Leumi Le Bank" din Tel Aviv.

iti mai dau un indiciu,sunt toti evrei.

si daca tot intrebi de ei, intreaba si care este profitul lor obtinut in urma imprumutului cetatenilor amarati din romania la FMI si UE!

Bancaru
23rd February 2010, 23:22
Eu cred ca si Berceanu e evreu.

J.Bond
24th February 2010, 14:27
daca reusesc sa amane transa din 2012 pana dupa alegerile generale atunci PDL are sanse sa ramana la putere. Altfel sunt extrem de aproape de opozitie incepand din 2012.


Utilizator, ceea ce vrei sa spui aici va avea o prea mica importanta in ochii romanilor(daca se va intampla intradevar asa) la viitoarele alegeri din 2012, spre deosebire de reformarea profunda a statului de catre guvernul democrat-liberal forte, reformare ce va fi facuta pana atunci iar romanii vor aprecia reforma si mai ales efectele iesirii din criza si a cresterii economice de pana atunci. Plus ca cei din oposition se vor demonstra mult prea slabi pana in 2012, cel putin. Trust me!;)

Datenshi
24th February 2010, 14:34
Ce dracu' iesire din criza ma, esti nebun la cap? Cu amanarea anumitor datorii de pe un an pe altul (si anul trecut au facut la fel cu anumite datorii ale institutiilor/firmelor de stat), cu taxe noi si imprumuturi pe banda rulanta crezi ca iesim din criza? O sa-i doara pe romani fix in cur de refomarea profunda a statului (:cry:) cand somajul va creste ca la balamuc, pensiile se vor impozita si va muri lumea prin spitale mai rau decat acum din cauza faptului ca nu mai sunt bani.

J.Bond
24th February 2010, 14:42
Desigur ca Datensshi mai sus ne pune o placa de partid, marca PSD, cu aberatii de genul impozitarea pensiilor, saracia, datorii etc, menite pentru a le aduce ceva voturi in crezul lor.:) Sa nu mai amintim, ca in context al crizei financiare globale, Romania este totusi una din tarile care inregistreaza cele mai mici indatorari la banci. Dar lucruri, care din pacate pentru ei(PSD), din fericire pentru majoritatea romanilor, nu se vor intampla niciodata.;)

Vladek
24th February 2010, 14:46
Bondule, aka vita incaltata de propagandist mic. Romania e intr-un rahat mare cat casa, datoria externa si la FMI creste ca Fat-Frumos, si tu ai tupeu sa dai din gura despre cat de bine o sa ne fie cu Bocii tai ? Pana in 2015, Romania va deveni spatiul perfect de testare al teoriilor darwiniste : vor supravietui doar cei puternici si hienele care se vor hrani cu cadavre si resturile ramase de la masa altora.

Mare-i gradina Domnului, si multi au sarit gardul.

J.Bond
24th February 2010, 14:52
Bondule, aka vita incaltata de propagandist mic. Romania e intr-un rahat mare cat casa, datoria externa si la FMI creste ca Fat-Frumos, si tu ai tupeu sa dai din gura despre cat de bine o sa ne fie cu Bocii tai ? Pana in 2015, Romania va deveni spatiul perfect de testare al teoriilor darwiniste : vor supravietui doar cei puternici si hienele care se vor hrani cu cadavre si resturile ramase de la masa altora.

Mare-i gradina Domnului, si multi au sarit gardul.

Vladekule, la modul cum te exprimi la adresa altora pe aici, e clar ca n-ai niciun argument real forte si ca vii cu placa invata de partid, marca oposition.:) Asta in contextul in care toate agentiile internationale de rating acorda Romaniei o crestere economica de 1-3% inca din 2010. ;) Si Vladek ne zice de 2015. Activist mic ce esti!:)

relansat
24th February 2010, 14:56
noi suntem in februarie si astia deja ne spun ca o sa avem o crestere? :cry:

Datenshi
24th February 2010, 15:27
Vladekule, la modul cum te exprimi la adresa altora pe aici, e clar ca n-ai niciun argument real forte si ca vii cu placa invata de partid, marca oposition.:) Asta in contextul in care toate agentiile internationale de rating acorda Romaniei o crestere economica de 1-3% inca din 2010. ;) Si Vladek ne zice de 2015. Activist mic ce esti!:)

Uite, vesti bune:

Potrivit scrisorii de intenție trimise de România și obținută de agenția Mediafax, Guvernul Boc se angajează, printre altele, să introducă noi taxe pacienților ce ajung în spitale pentru ca sistemul sanitar să nu intre în faliment. Conform cifrelor obținute de Gândul, statul datorează numai furnizorilor de medicamente și aparatură medicală peste 546 de milioane de lei. În aceeași scrisoare de intenție, Guvernul se angajează să reducă cheltuielile cu salariile bugetarilor cu aproape jumătate de miliard de euro în 2010. Asta înseamnă, potrivit calculelor Gândul, că ar putea fi disponibilizați aproximativ 32.000 de bugetari, iar cei care rămân vor avea anumite sporuri și prime tăiate pentru a se face o economie de 252 de milioane de euro.

Scrisoarea Guvernului Boc

Printre altele, conform documentului obținut de Mediafax, România trebuie să reducă cu 0,2% din PIB cheltuielile cu salariile bugetarilor, să introducă metoda coplății în sistemul de sănătate pentru a evita intrarea lui în faliment dar și să reducă datoriile mai mari de 90 de zile pe care le are către mediul privat. Guvernul se angajează astfel să introducă măsuri de reducere în continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o înghețare a tuturor salariilor cu excepția salariilor minime, pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB. În același timp, statul va aplica în continuare principiul conform căruia va fi înlocuit doar un singur angajat din șapte care părăsesc sistemul. În plus, Guvernul va tăia din fondul pentru plata orelor suplimentare și a primelor (0,2% din PIB), măsură însoțită de modificări structurale de reducere a numărului de salariați în sectorul public (0,2% din PIB).

32.000 de bugetari vor fi disponibilizați

Pe scurt, în 2010, România trebuie să reducă cheltuielile cu salariile bugetarilor cu jumătate de miliard de euro. Această măsură va fi implementată în două părți: vor fi disponibilizați aproximativ 32.000 de bugetari, respectiv o micșorare de 0,2% din PIB a cheltuielilor, la care se adaugă reducerea sumelor alocate pentru prime cu încă 252 de milioane de euro.

Reducerea datoriilor cu 1 mld. lei

În scrisoarea de intenție se mai precizează că statul trebuie să-și reducă cu peste 60% datoriile mai mari de 90 de zile pe care le are către mediul privat, respectiv de la 1,5 miliarde de lei la 480 milioane de lei la finele acestui an. Conform datelor obținute de Gândul de la Ministerul Finanțelor Publice, datoriile totale ale statului către firme erau la finele anului trecut de 2,67 miliarde de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind restanțe la plată de peste 30 de zile, de 693 milioane de lei. Conform răspunsului MFP, cele mai mari datorii le înregistrează administrația locală, respectiv 1,6 miliarde de lei, dintre care cele mai semnificative sunt cele către constructori. În ceea ce privește administrația centrală, care are datorii de peste un miliard de lei către mediul privat, principala problemă este plata medicamentelor de către Ministerul Sănătății. La acest capitol, statul datorează furnizorilor de medicamente și aparatură medicală peste 546 milioane de lei. La finele anului trecut, statul datora firmelor numai din rambursarea TVA o sumă de 382 milioane de euro, conform celor mai recente date prezentate de Fisc. În ceea ce privește datoriile pe care patronii le au la stat, acestea ajunseseră la sfârșitul anului trecut la circa 2 miliarde de euro.

Taxă pe spital ca să salveze de la moarte sistemul sanitar

Conform scrisorii de intenție, Ministerul Sănătății va încerca să se salveze din situația financiară delicată în care se află prin introducerea metodei de coplată în sistemul medical. Ministrul Sănătății, Attila Cseke, a anunțat de altfel încă de la numirea în funcție că în cel mai scurt timp posibil românii nu vor mai beneficia de un număr nelimitat de consultații și tratamente la medic. Sistemul de coplată presupune plata serviciilor medicale în limita unui plafon maxim de 600 de lei pe an, aici intrând asistența medicală primară, adică unele analize făcute în spitale și centrele medicale, precum și vizitele la medicul de familie. O astfel de vizită ar costa 5 lei, iar una la specialist sau controlul la spital 20 de lei.

Nu se cunosc datoriile statului către stat

În timp ce datoriile patronilor către stat sunt de 2 miliarde de euro, datoriile statului către stat sunt, practic, necunoscute. Conform unei analize recente a Gândul, însă, doar cele zece firme de stat monitorizate de FMI, printre care Termoelectrica, CNH și CFR SA, erau datoare la buget cu 1,27 miliarde de euro, respectiv peste 1% din PIB. Din această datorie, aproape jumătate, respectiv 580 milioane de euro, este către bugetul de pensii. Practic, la o pensie medie de 733 de lei, din datoriile acestor firme la bugetul de asigurări sociale se pot plăti 3,3 milioane de pensii lunare.

Vladek
24th February 2010, 16:01
Vladekule, la modul cum te exprimi la adresa altora pe aici, e clar ca n-ai niciun argument real forte si ca vii cu placa invata de partid, marca oposition.:) Asta in contextul in care toate agentiile internationale de rating acorda Romaniei o crestere economica de 1-3% inca din 2010. ;) Si Vladek ne zice de 2015. Activist mic ce esti!:)

Activist sa-i zici lu' colegu de alaturi, ala care combate de zor prin rubricile de comentarii ale ziarelor. Postaci mititei ce sunteti. E clar ? Am zis-o si o mai zic, mi se rupe de partide, nu-i absolut nici o diferenta intre PSD, PDL, PNL, PRM, PLM, MMS si orice initiale vreti voi. Sa se desfiinteze. Toate.

Tupeul tau si al alora de-i lingi in cur insa e scarbos pana la extrem. Ce agentii internationale de rating vita incaltata ? Aia dadeau coeficiente din categoria "trimisii lui Dumnezeu pe Pamant" jigodiilor de la Lehman Brothers, cu 1 luna inainte de marea prabusire din 2008. Ce agentii ? Impozitul forfetar si taxele pe care ni le pregateste guvernul de cacao o sa dea in cap unei enorme categorii de firme si firmulete care isi mai trageau si ele sufletul. Am zis pana in 2015 fiindca probabil o sa mai prelungeasca FMI agonia. Numai cand auzi cum rahatii aia sunt capabili sa prezinte imprumuturi de miliarde de dolari, in niste conditii ce l-ar face pe Nutu Camataru sa roseasca, drept ultimul din lista "succesurilor" te stimuleaza sa dispari. Eu nu planuiesc sa mai fiu prin zona pe vremea aia. Fiindca vor supravietui doar unii la nivel de comuna primitiva si agricultura de subzistenta si o sleahta de imbogatiti, plus ceva lingai. Ca tine.

J.Bond
24th February 2010, 16:12
Ignorand aberatiile emanate de un activist frustracel mai sus si revenid ON TOPIC,


After-school, o soluție pentru „relaxarea” programului elevilor
24 Februarie 2010

Pe lângă descongestionarea programei, specialiștii în educație cred că programul „școală după școală” ar fi soluția perfectă pentru eliberarea copiilor de temele pentru acasă.

Copilul ar face ore dimineața, după-amiază ar lucra mult mai puțin la teme supravegheat de cadre didactice, alternând efortul intelectual cu activități recreative. Ar ajunge după ora 17.00 acasă, unde ar mai avea o singură „temă”: să se relaxeze. Programul after-school sau semi-internat, bine cunoscut în majoritatea statelor europene, ar putea fi o soluție bună și pentru „ușurarea” orarului încărcat al elevilor români, susțin specialiștii.

Soluția - care momentan se izbește de problema infrastructurii școlare, deoarece nu toate școlile au un spațiu pentru cantină - ar putea fi corelată cu descongestionarea programei, promisă de ministrul Daniel Funeriu pentru anul școlar 2011-2012.
EVZ

O noua idee excelenta - "after-school" - ce va fi inclusa si ea in legea educatiei nationale care va trece si ea de Parlament in scurt timp, bineinteles ca parte din solutiile guvernului privind reforma invatamantului romanesc de o mai buna calitate.:ok:

Grecu_
24th February 2010, 16:22
Ba, care cadre didactice vor supraveghea copilul?

Datenshi
24th February 2010, 16:32
Femeile de serviciu. Expresia "zici ca ai facut romana cu femeia de serviciu" va ajunge la mare cautare in cativa ani.

Utilizator
25th February 2010, 00:46
Romania reala, peste declaratii sforaitoare

Din cele peste 60 de miliarde de euro acordate de FMI pe fondul crizei, tara noastra a imprumutat cel mai mult: 21%

Doar trei state din Uniunea Europeana au apelat la banii Fondului

Printre ultimii la performante economice, printre primii la intins mana dupa banii altora. Cam asa se poate vorbi despre Romania, privita prin prisma imprumutului solicitat de la Fondul Monetar International (FMI). O trecere in revista a creditelor acordate de FMI de la izbucnirea crizei financiare, in 2008, arata ca dintr-un total care depaseste 60 mld. euro, Romania a luat cel mai mult: 12,95 mld. euro. La acestea se adauga si fondurile alocate de UE, Banca Mondiala si BEI.

Romania a primit cea mai mare parte din fondurile acordate sub forma de imprumut de FMI tarilor cu probleme economice: 21% din total. Cea de-a doua mare suma a fost primita de Ucraina, urmata de Ungaria. Autoritatile de la Bu­dapesta au incheiat, in noiembrie 2008, un acord stand-by de 11,74 mld. euro, primind, de asemenea, de la UE un imprumut de 6,5 mld. euro, din care au fost varsate, in doua transe, 3,3 mld. euro. Ungaria a anuntat ca de restul nu mai are nevoie.
mai mult la: http://www.financiarul.com/articol_40535/din-cele-peste-60-de-miliarde-de-euro-acordate-de-fmi-pe-fondul-crizei-tara-noastra-a-imprumutat-cel-mai-mult-21.html


Prime nesimtite: 850.000 de euro bonusuri pentru sefii din energie

Sefii companiilor din energie controlate de Ministerul Econo­miei vor incasa in 2010 bonusuri in valoare totala de 850 de mii de euro, potrivit unei propuneri legislative elaborate de institutia condusa de Adriean Videanu...
mai mult la: http://www.financiarul.com/articol_40554/prime-nesimtite-850-000-de-euro-bonusuri-pentru-sefii-din-energie.html

Utilizator
25th February 2010, 01:04
Iata ca sferto-doctii au ajuns sa faca propuneri de reforma a invatamantului:


Statul economiseste niste bani iar unii parinti vor fi multumiti ca li s-a ascultat o cerinta
Deputata PD-L, Carmen Axenie, a citit azi in parlament o declaratie privind oportunitatea (re)introducerii in sistemul de invatamant romanesc a homeschooling-ului sau a invatamantului la domiciliu. "Marea hiba a invatamantului nostru este ca nu are sau nu mai are viziune sociala, nu pune familia in centru. Avem nevoie de o reforma profunda a invatamantului romanesc si homeschooling-ul reprezinta o oportunitate" declara Carmen Axenie intr-un interviu acordat pentru HotNews.ro.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6953744-interviu-deputatul-carmen-axenie-despre-invatamantul-domiciliu-homeschooling-statul-economiseste-niste-bani-iar-unii-parinti-vor-multumiti-ascultat-cerinta.htm

(cititi comentariile la acest articol daca rezistati, e funambulesc ceea ce zic unii pe acolo, culminand cu 'este visul sutelor de mii de romani din UE')

Trecand peste necesitatea invatamantului descentralizat pentru anumite cazuri speciale (zone izolate, copii cu dizabilitati, invatat limba romana de catre copiii romani aflati in alte tari etc), ceea ce spune mai sus dna deputat e apogeul distrugerii oricarei sperante intr-un viitor mai inteòligent al patriei noastre.
Foarte probabil ca nu se va intampla asta, dar e interesant ce le fata mintea unora ce si-au pastrat-o odihnita.

Incep sa cred ca Sarmalele Reci au fost niste vizionari atunci cand au compus 'Tara te vrea prost'. Acum se pare ca treaba asta devine politica de stat.


Dar iata cine propune reformarea invatamantului si cine ajunge in parlament, o adevarata eroina a unei telenovele proaste de la tara (merita citit articolul, e de un umor involuntar extraordinar, o mafie ce sugruma Tecuciul, cu Pazvante de la Verzi, cu madam Axenie, liderul Finkelstain...e trist ca e probabil real):

"Mafia politica din Tecuci s-a „feminizat”: Tecucenii si-au gasit „NASA”

De la mop direct in top!
[...]

Reusita familiei Cazacu are si un nume: Carmen Axenie, nimeni alta decat nasa acestora. Aceasta este cunoscuta in mediul politic local ca o „copie infidela” a Elenei Udrea.
Acest renume l-a capatat in principal datorita tupeului exagerat dar si relatiei apropiate cu seful de partid, Eduard Finkelstain.

Carmen Axenie a fost recomandata in PD Tecuci de catre prietenul de pescuit si vanatoare a lui Finkelstain, judecatorul Emil Borza. Carierista de profesie, „Elena Udrea de Tecuci” a inceput de jos, pe cand era dactilografa aceluiasi judecator Borza (!!). Apoi a urcat in postul de grefiera, iar facultatea la fara frecventa „i-a dat diploma de avocat”. In fiecare campanie electorala s-a implicat (asa cum ii este firea) trup si suflet. A mers pana acolo incat de fiecare data s-a dat drept ziarista reusind sa se infiltreze in comisiile de „supraveghere atenta” a sistemului de vot.

Printre realizari importante se numara faptul ca in 2005 l-a convins pe seful de partid, Eduard Finkelstain, sa-i numeasca sotul in functia de sef la Serviciul Evidenta Po****tiei Tecuci (Serviciu aflat in subordinea Primariei).
In schimb, blonda PD-ului local a dat adevarata lovitura in politica in anul 2008 cand din pura intamplare a iesit deputat. (aceasta a ocupat locul 3 in preferintele electoratului, beneficiind, la noroc, de ruleta redistribuirii).
[...]
Consultand site-ul Parlamentului, am descoperit cati bani publici a reusit sa toace in 6 luni de zile (ianuarie-iunie 2009) „Elena Udrea de Tecuci”. Tineti-va bine: „intretinerea” unei lady-deputat se ridica pe jumatate de an la suma de aproximativ 1,5 miliarde de lei...

integral aici: http://www.favor.ro/2009/mafia-politica-din-tecuci-s-a-%E2%80%9Efeminizat%E2%80%9D-tecucenii-si-au-gasit-%E2%80%9Enasa%E2%80%9D/

J.Bond
25th February 2010, 10:03
Daniel Funeriu: Noua lege a educatiei va fi discutata in Guvern in maxim doua saptamani.;)
de Dan Tapalaga HotNews.ro
Miercuri, 24 februarie 2010

Un nou proiect de lege al educatiei va fi discutat in Guvern in prima lectura peste doua saptamani, dupa care va fi supus dezbaterii publice 30 de zile inainte de a fi trimis spre aprobare Parlamentului, a declarat Daniel Funeriu, intr-un interviu pentru HotNews.ro-RFI. Vechiul proiect, un compromis PSD-PDL, fusese adoptat prin asumarea raspunderii, insa Curtea Constitutionala l-a declarat neconstitutional, la sesizarea PNL. Ce aduce noul proiectul ministrului Funeriu?

Trecerea clasei a IX la gimnaziu nu se va putea face mai devreme de 2011 - 2012. O optiune ar fi ca primii copii care sa intre in acest ciclu de clasa a IX-a la gimnaziu sa fie cei care incep clasa a V-a acum
Optiunea mea este sa mentin prevederea care le interzice directorilor de scoli sa faca parte dintr-un partid, dar trebuie sa ne asiguram ca ea nu este neconstitutionala, din punctul nostru de vedere nu este.
Optiunea mea este ca atunci cand un parinte doreste ca copilul sau sa studize in limbi de circulatie internationala sa poata sa faca acest lucru in Romania iar acest lucru sa fie recunoscut.
Imi cer scuze in numele ministerului tuturor celor care au obtinut diplome valabile si de foarte inalta tinuta in strainatate si nu au fost recunoscute in Romania.

Foarte curand, eu cred ca nu mai tarziu de urmatoarele doua saptamani, voi prezenta in Guvernul Romaniei o prima lectura a legii educatiei nationale. Vom pune aceasta lege in dezbatere publica o luna de zile asa cum este firesc si o vom trimite spre Parlament, unde Senatul este camera decizionala.
Vechea lege a cazut la Curtea Constitutionala si daca va uitati la motivatie veti vedea ca se spune ca aceasta lege, datorita implicatiilor, trebuie sa treaca printr-un proces vast de dezbatere, care sa implice toti actorii din sistem.
Era o lege care continea elemente foarte bune, credem insa ca sunt unele domenii care necesita ajustari. Legea era prea stufoasa, avea prea mult balast, se reglementau prea in detaliu anumite chestiuni. Optiunea noastra este sa profitam de dezbaterea de anul trecut, sa coerentizam intreaga lege, sa scapam de un balast inutil.

Trecerea clasei a IX - a la gimnaziu poate sa scada drastic abandonul scolar. Optiunea noastra este sa avem invatamant obligatoriu zece ani, pana la terminarea clasei a noua. Cea mai larg deschisa usa in Romania spre abandonul scolar este la sfarsitul clasei a VIII-a, atunci cand copiii nu mai au liceu in comuna in care au avut scoala generala si merg in alte localitati.
Asa cum stiti, exista o diferenta majora intre un copil de 14 ani si jumatate si un copil de 15 - 16 ani. Acel an suplimentar nu este un an oarecare, este un an al maturizarii copilului, un an in care se produc foarte multe fenomene in viata copilului. Iar a-l tine un an intr-un cadru scolar de cat mai inalta calitate cred ca poate sa aiba un efect benefic.
Trecerea clasei a IX la gimnaziu nu se va putea face mai devreme de 2011 - 2012. Sunt foarte multe scoli la tara care au doar opt sali de clasa. Si atunci organizarea clasei a IX-a pune o problema fizica, reala. Aceasta trecere implica miscari importante de personal, care nu se pot face peste noapte. O optiune ar fi ca primii copii care sa intre in acest ciclu de clasa a IX-a la gimnaziu sa fie cei care incep clasa a V-a acum. Trecerea clasei a IX la gimnaziu va fi in optiunile ministerului pentru proiectul de lege.

Va fi dezbaterea publica de o luna, noi vom veni cu toate argumentele ministerului, nu e vorba de un ucaz, e o masura foarte importanta pentru ca avem cel mai mare abandon scolar din Europa, impreuna cu Spania. Deci trebuie sa luam masuri foarte clare, iar aceasta este una fundamentala pentru stoparea abandonului scolar.

Legea veche a picat la Curtea Constitutionala pe procedura, nu pe substanta. Optiunea mea e sa mentin prevederea care le interzice directorilor de scoli sa faca parte dintr-un partid, dar trebuie sa ne asiguram ca ea nu este neconstitutionala, din punctul nostru de vedere nu este. In prima mea intalnire cu inspectorii le-am spus clar, in scoala trebuie sa primeze calitatea resursei umane, profesionalismul, desigur, loialitatea fata de guvernare si fata de politicile ministerului trebuie bine stabilite in cadrul sistemului. Nimeni nu poate guverna in afara loialitatii fata de programul de guvernare.

La finalul acestei luni va fi gata un studiu pe tema schimbarilor curriculare. Cand vom gandi un nou curriculum o vom face cu experti, el nu trebuie facut in alte locuri decat acolo unde se aduna expertii. Cred ca schimbarile curriculare majore vor avea loc de la inceputul anului scolar 2011 - 2012 si am sa va spun de ce. Pentru ca este foarte important ca odata cu un nou curriculum sa se intalneasca cu formarea cadrelor didactice. Deci trebuie sa avem prefesori formati in coerenta cu un nou curriculum mult simplificat, mult destelenit si mult mai putin stufos.

Este absolut necesar sa reducem numarul de ore, mai mult sa reducem numarul de ore pe care copiii il petrec rezolvand temele de casa. Prea multa lume confunda seriozitatea invatarii cu teme de casa kilometrice. (...) Nu ministrul decide ce materii ies, ce materii intra. Acest lucru trebuie stabilit si fundamentat de o comisie de experti, dar competentele in jurul caruia curriculum va fi construit sunt clare: competente de comunicare, competente stiintifice, competente axiologice, capacitatea copiilor de a ierarhiza, de a avea valori, capacitatea antreprenoriala, stimularea creativitatii.

Trebuie sa adaptam sistemul romanesc de educatie la faptul ca suntem membri UE si ai unei societati globalizate. Optiunea mea este ca atunci cand un parinte doreste ca copilul sau sa studize in limbi de circulatie internationala sa poata sa faca acest lucru in Romania iar acest lucru sa fie recunoscut. Este un bonus ca un copil roman sa poate sa invete in engleza, in franceza, in germana, nu cred ca trebuie sa avem inhibitii in acest sens. Intentionam sa reglementam acest lucru prin lege.

In noua lege vom avea modalitati foarte clare de selectie a profesorilor si de pregatire a lor. Cand vom avea o descentralizare reala, comunitatea locala va avea un cuvant mult mai greu de spus in ce priveste angajarea profesorilor.

In particular in acest an, am introdus finantarea per capita. Aceasta a dus la anumite ajustari care ne face sa avem un numar de posturi mai mic cu 15.000. In nici un caz nu vor fi 15.000 de profesori care vor parasi sistemul. Numarul va fi mult mai mic, semnificativ mai mic. Dar numarul exact si repartitia pe diferite domenii va fi cunoscuta odata ce vom avea cifra de scolarizare, dupa ce fiecare judet isi va fi optimizat reteaua scolara.

Imi cer scuze in numele ministerului tuturor celor care au obtinut diplome valabile si de foarte inalta tinuta in strainatate si nu au fost recunoscute in Romania. Este inacceptabil ca oameni care si-au terminat doctoratul la Harvard, la MIT, la Sorbona sa fie pusi pe drumuri luni in sir, sa astepte ore in sir pentru ca aceasta diploma sa fie recunoscuta.

Am facut un prim pas in acest sens pentru a recunoaste automat titlurile universitare obtinute in universitati acreditate din Uniunea Europeana. Am semnat saptamana trecuta un ordin in acest sens. Acum, avem in lucru un nomenclator cu universitatile internationale ale caror diplome vor fi recunoscute automat in Romania. Vreau sa facem acest lucru cat mai repede, nu voi tergiversa acest lucru, pentru ca nu este acceptabil ca studenti sa fie pusi pe drumuri inutil.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6957673-audio-video-daniel-funeriu-noua-lege-educatiei-discutata-guvern-maxim-doua-saptamani-vezi-articol-noutatile.htm

Utilizator
25th February 2010, 10:58
si? ceva pareri despre legea educatiei?
sau doar propagam articolele lui Tapalaga?
nu ca n-as sti care e parerea ta, dar asa, de dragul discutiei. :)

Legea asta a educatiei pare sa fie o treaba pe termen lung. A fost asumata prin raspundere guvernamentala toamna trecuta, acum vad ca se recreaza si se transforma. O reforma continua care, nu-i asa, ne va purta pe culmi semete.

Suna ilar faptul ca Romania a decis sa recunoasca diplomele obtinute in universitati UE acreditate.
Asta e implicit ca tara membra UE. Dar ma rog, la noi o fi fost mai altfel, se pare ca descoperim cu greu ceea ce s-a inventat de multa vreme. :)

Trecerea clasei a 9a la scolile generale e o prostie care va genera absolventi de 10 clase (de fapt 9 clase + una de gradinita avansata, 'pregatitoarea') la fel de destepti ca si aia de 9 clase din prezent.
Nu mai spun ca apare problema spatiului, pe care o enunta si ministrul, si care nu e deloc usor sa fie rezolvata. Probabil ca in buna traditie romaneasca vor invata in schimburi, cu ore reduse si pauze mai mici. Invatamant compactat de mare performanta.

Va mai fi si problema profesorilor, aia de la liceu vor avea norme mai putine iar aia la generala mai multe.
Cu alte cuvinte, ceva profesori de liceu vor fi 'degradati' la rang de profesori de generala. Tot la reduceri de salarii ajungem, asta e de fapt substratul. :)

Ma face sa rad cu directorii de scoli apolitici.
E clar neconstitutionala (cel putin in prezent) si e clar ca vor fi membri corespondenti de partid cat timp vor fi numiti 'de sus' si nu alesi.

Schimbarile de curriculum se intampla cam odata la 3-4 ani de vreo 18 de ani incoace.
La fel ca si organizarea a invatamantului.
Asta dauneaza procesului de educatie si incepe sa se vada.

Dar chiar dl presedinte spunea ca avem nevoie de tinichigii si chelneri si ca suntem un popor de manelisti in proportie de 99%...manelele se dovedesc astfel a fi mai tari ca ortodoxia, se pare ca au invins definitiv religia sau, mai bine spus, ca au devenit noua religie dupa spusele primului roman.
Chiar asa, daca tot schimba iar curriculum ar fi o idee sa inlocuiasca orele de religie cu cele de manele.
In mod cert interesul ar creste subit si rata abandonului scolar s-ar reduce semnificativ. :D

J.Bond
25th February 2010, 15:32
[b]Ridicarea ratei inflației la nivel global ne-ar ajuta să ieșim mai ușor din criz/b]

Economiști din zona euro, dar și de peste ocean, iau din ce în ce mai serios în calcul ridicarea ratei inflației de la 2%, la 4%. Economistul șef al FMI, Olivier Blanchard, crede că o mai mare suplețe al indicelui inflaționist ar permite băncilor centrale să susțină creșterea economică, în cazul unui viitor șoc.

Bancherii se străduiesc de ani de zile să țină în frâu creșterea prețurilor, dar se pare că, în condițiile crizei actuale, ridicarea ratei inflației ar fi una dintre soluțiile de redresare a economiei mondiale, scrie Le Monde.

Economiști din zona euro, dar și de peste ocean, iau din ce în ce mai serios în calcul ridicarea ratei inflației de la 2%, la 4%. Economistul șef al FMI, Olivier Blanchard, crede că o mai mare suplețe al indicelui inflaționist ar permite băncilor centrale să susțină creșterea economică, în cazul unui viitor șoc."Ar trebui factorii de decizie să țintească o rată a inflației mai mare în vremuri normale, pentru a crește spațiul de manevră al politicii monetare?", se întreabă Blancard într-o notă de cercetare publicată la jumătatea lunii februarie.

După ce criza a făcut ca plafonul dobânzilor să fie redus drastic, băncile centrale nu mai pot folosi această armă, comenteaza publicația franceză. Ele sunt în imposibilitatea de a lupta împotriva unei spirale deflaționiste, iar acest lucru înseamnă o descurajare a investițiilor și a consumului.

Economistul șef al Societe Generale în Europa, Veronique Riches-Flores, crede că o inflație un pic mai mare "este răul cel mai mic, dacă vrem să reducem datoriile publice fără a cădea într-un scenariu japonez, de luptă cronică împotriva deflației".

Bancherii mai tradiționaliști văd însă un real pericol în aplicarea acestei măsuri de către băncile centrale, care ar putea duce la o creștere brutală și necontrolată la dobânzilor. Fostul președinte al Bundesbank, Otmar Emminger a metaforizat problema: "Dacă vrei să flirtezi cu inflația, te trezești repede căsătorit cu ea".

În zona euro, Banca Centrală Europeană are ca misiune să vegheze asupra stabilității prețurilor. Ținta de 2% nu este înscrisă în Tratatul de la Maastricht, dar ea se aplică cu strictețe, iar economiștii se îndoiesc că, va fi modificată, fiind una dintre condițțile germanilor în momentul creării Uniunii monetare.

De altfel , în Germania, unde amintirea hiperinflației din anii 20 este vie în memoria colectivă, propunerea economistului de la FMI a fost cel mai viu criticată, fiind considerată "periculoasă" și "nocivă". "Multiplicând banii, nu îmbogățim o economie, ci o sărăcim", a declarat economistul șef al Barclays în Germania.
http://www.realitatea.net/ridicarea-ratei-inflatiei-la-nivel-global-ne-ar-ajuta-sa-iesim-mai-usor-din-criza_701928.html

Utilizator
25th February 2010, 15:55
se intampla exact ce a zis presedintele Basescu mai an, marele vizionar si economist din fruntea tarii:
noi nu ne luptam cu criza pentru ca nu-i a noastra. asteptam ca iesirea altora din criza sa ne scoata si pe noi.
Daca noi nu putem sa evoluam, avem noroc ca involueaza altii si astfel mentinem contactul cu ei. :D

Se opun ei germanii, dar Romania va determina FMI si SUA sa-i forteze si pe nemti sa creasca inflatia, mama lor de fritzi...in curand o sa ajunga sa copieze reformele guvernului Boc.

Datenshi
25th February 2010, 16:08
Reformele profunde, cum zicea maestrul copipeist.

Lordliv
25th February 2010, 16:16
se intampla exact ce a zis presedintele Basescu mai an, marele vizionar si economist din fruntea tarii:
noi nu ne luptam cu criza pentru ca nu-i a noastra. asteptam ca iesirea altora din criza sa ne scoata si pe noi.
Daca noi nu putem sa evoluam, avem noroc ca involueaza altii si astfel mentinem contactul cu ei. :D

Se opun ei germanii, dar Romania va determina FMI si SUA sa-i forteze si pe nemti sa creasca inflatia, mama lor de fritzi...in curand o sa ajunga sa copieze reformele guvernului Boc.

uti ,nici excelenta mea nu ar fi spus-o mai bine!:)

Lordliv
25th February 2010, 21:13
tim,tinand seama ca domnul doctor miril a facut o fapta urata inchizand threadul deschis de tine, ma face sa fiu nevoit ca sa-ti raspund pe alt thread avandu-l ca erou principal pe individul cu deficiente de crestere care exulta zilele trecute cand anunta ca romania se afla intr-o grava criza complexa, comparabila cu cea de la terminarea ultimului razboi mondial,adica pe " domnul "boc!

daca individul incriminat de tim ar fi fost doar un lacheu platit ca sa defuleze laturile basesciene pe forum,ar fi putut sa fie ignorat.
am prins propaganda ceausista o perioada de timp ( eram mai tinerel pe atunci ) si aura mea protectoare putea sa suporte interferentele nocive flatulate de *********.
grav este insa ca activitatea acestuia se face cu acceptul conducerii/administratiei acestui forum.ip-ul sau de elvetia pe care l-ai confirmat si tu, tim,intareste aceasta concluzie!

am discutat cu mircea dinescu de curand, care mi-a confirmat ca in redactia presei scrise si vorbite din romania misuna agenti sri,sts care lucreaza pentru puterea actuala.
se lucreaza la deconspirarea lor,de aceea si maestru are probleme artificial create,inclusiv cu ani.
la ora actuala se dau lupte grele pentru ca oamani gen rodica culcear ( ofiter sri sub acoperire banuit/dovedit) sa obtina functii de conducere la srtv si srr!

situatia tarii este grava ,lumea este in prag de revolta si ei vor sa puna pumnul in gura cetatenilor!
pacat ca unii patroni de mass media se prostitueaza ( din diferite motive ) punandu-se la dispozitia acestei propagande triumfaliste si adormitoare.

mirile, si tu uti,vroiam sa va cer sa verificati ( sub rezerva renuntarii la insarcinarile pe care le aveti pe acest forum) inca o data situatia tehnica a acestui user...
dar faptul ca probabil sub argumentarea evitarii scandalului pe forum,mirile i-ai refuzat lui tim dreptul elementar la informatie, aceasta fapta te umple de rusine domn doctor si ma face sa renunt la aceasta favoare.:)



am pierdut timpul astazi vreo ora la o intalnire cu guvernatorul bnr,mugur isarescu...apa de ploaie,multa ipocrizie, si evidentierea frivola a importantei muncii depuse de echipa de acolo in micsorarea efectelor crizei sociale/economice si chiar politice de la noi!:cool:
nimic despre viitor,doar ingrijorarea cresterii indatorarii vulgului la bancile comerciale.
s-au pus intrebari pertinente din randul oamenilor de afaceri,ocolite cu dibacie de membrul clubului de la roma.

mirile astept un raspuns de la tine, ca intre barbati care au reusit sa faca ceva in viata,avand coloana vertebrala...:)

tim,daca vrei mai multe informatii da-mi pm!:drak:

JJ
25th February 2010, 21:58
Lordliv, fix pe miril si Utilizator i-ai ginit ca agenti basescieni care-ti pun pumnul in gura? :D

Sorin Blaj
25th February 2010, 22:00
N-am mai urmarit evenimentele politice, dar chiar si asa, printre picaturi, nu-mi vine sa cred ca exista ministri care sa greseasca, sa se contrazica sau sa revina asupra declaratiilor, asa cum este cazul ministrilor Vladescu si Seitan.


@Miril. Topic inchis, dar de ce trebuia sa-l si stergi?

Lordliv
25th February 2010, 22:01
jj-ule a fost prea academica expunerea mea?:cool:

JJ
25th February 2010, 22:08
Pai cu atatea ocolisuri si aluzii, recunosc ca n-am prea inteles la cine te referi, la ce te referi, topicul lui tim nu pot sa-l vad sa ma lamuresc, si n-am inteles nici ce legatura are Dinescu cu administratorul forumului sau ********ii cu Elvetia sau ce treaba ai tu cu Isarescu. Spune-o pe bune, parca era o reclama. :D

Lordliv
25th February 2010, 22:21
jj-ule cere lamuriri suplimentare celor care care au luat hotararea inchiderii threadului deschis de tim.
eu m-am adresat lui tim.

legat de mircea dinescu,din intamplare suntem cunostinte:) si mai vorbim cateodata si de virusii care misuna prin presa.
legatura virusilor cu acest forum se face print-un personaj dezavuat de mine si vizat de tim in threadul sau.
asta din punctul meu de vedere...:D

legat de isarescu,nu ma numar printre cunostintele domniei-sale dar pot sa primesc o invitatie ,tinand cont de pozitia mea sociala din craiova, ca sa particip la un speach informational!
sper ca-mi dai voie,nu?

ps.mirile de ce ai sters threadul lui tim s ?!

miril
26th February 2010, 01:13
Sorine, ghici! Tim S a primit o lamurire, Lordliv. Nu stiu de ce mai ai nevoie. De situatia tehnica, la aia ma refer.

Tim
26th February 2010, 10:04
Intru pe OLS si-mi vad threadul sters.Simt cum mi se ridica sangele la tample.Ma loghez si vad ca am 2 PM-uri.Presiunea sangelui creste.Sa vezi acuma sanctiuni,imi zic.:(
Da,primul PM este o sanctiune de la JJ pentru o postare de a mea mai veche.Ciudat.
Al doilea PM este de la tine Miril.Este lamurirea de care pomeneai.Il citesc si simt cum toata presiunea sanguina dispare si se instaleaza o stare de somnolenta.M-ai lasat cu gura cascata.Nu m-ai sanctionat precum ca acel thread ar contraveni paragrafului x alineatul y.Nu,mi-ai trantit un sfat pe care il primesc majoritatea dintre oamenii care ,satui de ce vad imprejur,incearca sa reactioneze cumva.Este celebrul "Lasa,nu are rost.nu poti tu sa schimbi nimic..."
Recunosc Mirile,preferam orice sanctiune,chiar bannarea in locul acestei explicatii otravite.Acum inteleg cum isi permite propagandistul ordinar sa-mi jigneasca inteligenta (atata cata e ea) cu sabloane gen "reformele statale profunde initiate de partidul vizionar sub dreapta obladuire a marelui carmaci,presedintele reales....bla,bla,bla".Pe asta mizeaza,pe lipsa noastra de reactie,pe blazarea noastra.
Daca voi credeti ca este amuzant ce se intampla si ca nu merita sa ne consumam,atunci e vai de tara asta.
Nu ,eu nu vreau ca J.Bond sa taca,ca ceilalti orangisti sa taca.Nu.Ei sunt la putere,au toate parghiile pe care si le-au dorit.Eu vreau sa vina si sa ne spuna ce fac ca sa ne fie mai bine tuturor( nu numai lor),ce au facut cu miliardele imprumutate si pentru care au amanetat viitorul copiilor nostri,de ce dupa 20 de ani de conducere basescianista a ministerului transporturilor nu avem drumuri dar avem gropi.Asta vreau eu sa aud rostit cu un limbaj spasit si lipsit de aroganta nu cu acea limba noduroasa de lemn.
Imi cer scuze ca v-am deranjat.

PS Iti multumesc Lordliv ca m-ai inteles.

miril
26th February 2010, 10:38
Tim S, tu spui ce eu am spus primul si de mult. Sunt de acord cu tine dar asta nu justifica restul. Sa-l combatem pe J.Bond la fiecare post pe care il consideram aberant, propagandistic, ceea ce se intampla mai tot timpul, in opinia mea, este modalitatea cea mai buna dar un thread pe acesta tema dezbatuta de mii de ori, de prin 2008, nu ca nu-i vad rostul ci ma intreb, retoric, daca ar avea vreun rezultat concret decat ca moderatorii trebuie sa faca fata asaltului de mesaje la limita regulamentului, de ambele parti. Eu vrea sa dezbatem nu ca eu sa te sanctionez pe tine sau sa intru in discutii care nu duc nicaieri in pofida evidentei pentru majoritatea userilor. Eu te inteleg dar tu?

J.Bond
26th February 2010, 10:55
Lasandu-i pe activistii frustracei ca de-al de timS si lordliv sa abereze unul despre altul sau la adresa altora mai sus(oricum nici nu mai intereseaza pe userii impartiali care citesc pe aici aberatiile altora OFF TOPIC) si revenind ON TOPIC,


se intampla exact ce a zis presedintele Basescu mai an, marele vizionar si economist din fruntea tarii:
noi nu ne luptam cu criza pentru ca nu-i a noastra. asteptam ca iesirea altora din criza sa ne scoata si pe noi.
Daca noi nu putem sa evoluam, avem noroc ca involueaza altii si astfel mentinem contactul cu ei. :D

Se opun ei germanii, dar Romania va determina FMI si SUA sa-i forteze si pe nemti sa creasca inflatia, mama lor de fritzi...in curand o sa ajunga sa copieze reformele guvernului Boc.

Utilizator, se stie deja ca Romania va iesi din criza economico-financiara globala odata ce si tarile din vestul UE vor avea o crestere economica raportata. Guvernul Romaniei nu face decat sa limiteze criza financiara, asa cum s-a mai zis deja, si deocamdata nu s-a miscat rau de tot(o serie de impozite eliminate, cota unica mentinuta, TVA neschimbat si unul din cele mai reduse din UE care au adus, aduc si mentin in continuare chiar si pe timp de criza investitorii straini, reforme statale frofunde care stabilesc dreptatea in sistem dupa 20 de ani generate chiar si in campanie electorale spre disperarea unora dupa cum se si vede ce-i drept dar de asteptat[legea salarizarii unitare, legea pensiilor, a educatiei nationale, codurile fiscale, legea responsabilitatii fiscale care sunt si ele pe teava etc).
Utilizator, Romania va avea crestere economica de 1-3% in 2010. Trust me!;)

Lordliv
26th February 2010, 11:11
@miril
ca sa pierzi timpul numai ca sa " combati " masina de propaganda ********o-basesciana reprezentata de marker & co:drak: este un non-sens!

daca vrei sa faci ceva in acest caz, trebuie sa tai raul de la radacina si sa demasti legatura dintre conducerea forumului si acest " user " si nu sa te complaci in a medita la nemurirea sufletului.
ai date suficiente...

@ tim s
imi permit,pentru a nu parea ridicoli in ochii unor useri precum JJ,sa redau ce continea threadul sters si nu numai inchis de miril.

tim,ca de altfel ca si mine isi exprima ideea ca userul marker nu exista si ca este o creatie a serviciilor secrete care misuna prin romania.
si ca are ip-ul de elvetia...
eu merg si mai departe spunand ca " userul " marker se identifica cu unul dintre supermoderatorii propagandisti de pe acest forum.

miril
26th February 2010, 11:16
Ce spui tu este treaba lui Vadim, lordliv, si cu asta am incheiat acesta discutie pe tema de...subiecti. Eu zic ca astfel de discutii despre useri trebuie purtate, daca exista motive, pe un subforum propice, nu aici. Ar fi...megaloman sa cred ca pot investiga o chestie care nu tine de vointa ci de mijloace...ati ghicit, specifice. Sa schimbam subiectul si sa trecem la tema topicului, va rog.

Utilizator
26th February 2010, 11:25
Stati bre un picutz, ne certam intre noi pentru un agitator marunt de pe aici.
Initial am vrut sa-i dau avertismente/ban pentru trolling repetat cu copy/paste propagandistic fara discutii la subiect.
Chestiile astea devin enervante si nu sunt in spiritul unui forum.
In plus propaganda de tip stalinist care e la moda in tara ma deranjeaza cumplit.
Dar pe de alta parte, m-am gandit ca e util pentru toti cei de pe OLS sa realizeze cat de nocivi sunt activistii de partid de tip nou, sa ne enervam in lumea virtuala ca sa ii respingem pe propagandisti in lumea reala.
Daca ii interzici, se creaza impresia ca ai ceva in mod special cu cei in slujba carora se afla aceste mici trompete.
E mai bine sa-i lasi ca sa se auto-discrediteze singuri, e cea mai buna metoda de a cerne graul de neghina.

Referitor la topicul dedicat micului nostru propagandist:
Sincer mi-a placut ideea pentru ca era in evolutia fireasca a lucrurilor: un postac de partid a venit aici avand la inceput relativ succes la public si chiar avand ceva sustinatori, a sfarsit prin a enerva pe mai toata lumea, si topicul dedicat lui era finalul, executia publica.
E pedeapsa meritata pe care sper s-o primeasca in Romania reala toti nemernicii astia care deformeaza realitatea si manipuleaza oamenii pentru a-si atinge ei scopurile murdare.

Toate astea sunt tentante, dar nu poti sa le lasi sa se desfasoare pentru ca pot degenera, pot deveni modele de rafuiala personala pe forum si nu e bine.

Dar putem deschide un topic unde sa vorbim despre slugile ale unor partide politice romanesti, despre reinvierea propagandei comuniste in mileniul 3 si chiar de catre cei care se dau mari luptatori anti-comunisti.

Pe J Bond/Marker voi incepe sa-l avertizez de acum inainte daca nu se schimba in comportamentul pe forum.
Inclusiv conform legii copyrightului, referintele la articole se fac postand cateva fraze de inceput si linkul la care poti gasi textul integral.
Daca va mai continua sa puna aici vrac articole si daca nu va avea si comentarii/pareri personale in acel topic va primi avertisment.

Lordliv
26th February 2010, 11:30
uti,ti-am mai spus-o,privesti simplist lucrurile...
marker nu este " doar un agitator marunt ", el face parte dintr-o masinarie de propaganda bine pusa la punct care are ca scop intoxicarea maselor.
inclusiv discreditarea celor care ii contesta.

Lordliv
26th February 2010, 11:35
Ce spui tu este treaba lui Vadim, lordliv, si cu asta am incheiat acesta discutie pe tema de...subiecti. Eu zic ca astfel de discutii despre useri trebuie purtate, daca exista motive, pe un subforum propice, nu aici. Ar fi...megaloman sa cred ca pot investiga o chestie care nu tine de vointa ci de mijloace...ati ghicit, specifice. Sa schimbam subiectul si sa trecem la tema topicului, va rog.

mirile,din pacate orice thread de pe politic poarta amprenta " userului " acela,asa ca a vorbi despre acel item este ON TOPIC.!:rolleyes:

oricum publicitatea exarcebata facuta regimului basescu pe un forum sportiv va intra in atentia agentiei pentru monitorizarea presei.
pentru inceput!
promit.

miril
26th February 2010, 11:37
Foarte bine spus, Utilizator! Tu treci prin ce am trecut eu, inclusiv cu atentionarea in stil...ingrosat. In concluzie, repetitia nu strica, la fel nici combaterea si demascarea unor comportamente ce tin de un trecut pe care-l credeam...trecut.

Lordliv, n-am nimic impotriva, fiecare face ce crede ca este mai bine, desi, repet, critica comportamentului "excesiv" al unor useri, inclusiv cu nuante politice, atata timp cat sunt la o persona, tine mai degraba de aspecte administrative. Pe Poiltica, in schimb, putem pune pe tapet, la modul gebneral, existenta, inca si din pacate, a unor strategii si comportamente care ne amintesc ca propagandistii, turnatorii, samd, sunt foarte activi, inclusiv virtual sau mai ales. Asta nu insemana ca nu trebuie sa semnalam si aici aceste lucruri, dar trebuie continuat apoi in alta parte, ca mai sus.

Tim
26th February 2010, 11:46
@miril
tim,ca de altfel ca si mine isi exprima ideea ca userul marker nu exista si ca este o creatie a serviciilor secrete care misuna prin romania.
si ca are ip-ul de elvetia...
eu merg si mai departe spunand ca " userul " marker se identifica cu unul dintre supermoderatorii propagandisti de pe acest forum.Am 43 de ani.Am prins propaganda comunista .Nu am fost si nu sunt membrul niciunui partid politic,asociatie sau grupare.Nu am nicio legatura cu ...serviciili.
Deci sunt un om LIBER.
Stiu Lordliv.....MAXIM am zis.E atat de ciudata,de aceea vreau sa o cunosc.Nici macar realesul nu le cere sa foloseasca un asemenea limbaj de lemn.
Sunt un tip ambitios,cand imi pun ceva in cap ,ma duc pana la capat.
Si inca ceva irinuca: nu ma tem de voi.:ok:

Referitor la Uti,eu cred ca va inselati,mie mi se pare un tip deosebit.

Utilizator
26th February 2010, 11:51
Lasandu-i pe activistii frustracei ca de-al de timS si lordliv sa abereze unul despre altul sau la adresa altora mai sus(oricum nici nu mai intereseaza pe userii impartiali care citesc pe aici aberatiile altora OFF TOPIC) si revenind ON TOPIC,



Utilizator, se stie deja ca Romania va iesi din criza economico-financiara globala odata ce si tarile din vestul UE vor avea o crestere economica raportata. Guvernul Romaniei nu face decat sa limiteze criza financiara, asa cum s-a mai zis deja, si deocamdata nu s-a miscat rau de tot(o serie de impozite eliminate, cota unica mentinuta, TVA neschimbat si unul din cele mai reduse din UE care au adus, aduc si mentin in continuare chiar si pe timp de criza investitorii straini, reforme statale frofunde care stabilesc dreptatea in sistem dupa 20 de ani generate chiar si in campanie electorale spre disperarea unora dupa cum se si vede ce-i drept dar de asteptat[legea salarizarii unitare, legea pensiilor, a educatiei nationale, codurile fiscale, legea responsabilitatii fiscale care sunt si ele pe teava etc).
Utilizator, Romania va avea crestere economica de 1-3% in 2010. Trust me!;)

Ma bucur ca poti scrie si texte personale.
Va rog pe toti, activisti si ne-activisti, sa renuntati la a va mai ataca pe aici.
J. Bond, deocamdata singurul activist de pe aici pari a fi tu.
Incearca sa ne schimbi parerea, renunta la propaganda de doi lei si o sa fie bine pentru toti.


On-topic:
de unde se stie deja ca Romania iese din criza cand vor iesi si ceilalti? Cine a postulat asta? Criza financiara mondiala nu a facut decat sa scoata la iveala slabiciunile Romaniei si nu te astepta ca rezolvarea crizei mondiale sa ne readuca in aceeasi situatie dinainte de criza. Daca nu ne adaptam acestor evolutii nu ne vom reveni in acelasi ritm cu celelalte tari.

Sigur ca odata trecuta distorsiunea din sistemul mondial, ne va mai reveni si noua ceva culoare in obraji.
Dar Romania nu prea are de unde sa produca o crestere mai mare de 1% in 2010, insa raportata la anul trecut care a avut o scadere de 8%. Asta inseamna ca 2010 va fi cam ca 2009, cu mentiunea ca in 2009 eram dupa cativa ani de elan, ca am avut 9 miliarde de la FMI plus inca o suma similara de pe piata inter-bancara, plus ca a fost an electoral cu pomeni si alte alea.
In aceste conditii, eu estimez ca 2010 si 2011 va fi mult mai greu decat anul trecut si nu vom resimti prea multe beneficii din cresterile astea economice debile. Pe urma incepem sa ne platim datoriile la greu si vei vedea abia atunci pretul politicii falimentare a Romaniei. Sper din suflet sa ma insel, dar nu prea am cum.

Guvernul Romaniei nu a facut nimic pentru a limita efectele crizei ci dimpotriva, ceea ce au facut anul trecut, aproape fara exceptie,au adancit criza.
Chiar Basescu a declarat anul trecut ca guvernul si dansul nu sunt interesati sa combata criza pentru ca aceasta e externa, nu depinde de noi, si ne va trece cand va trece si altora.
Guvernul a lasat cota unica si tva-ul nemodificate din ratiuni electorale si platind deficitul din imprumuturi. Dupa cum bajbaie acum e de asteptat sa creasca TVAul de la anul si cred ca il vor duce pe la 22%. Mai vorbim.

legea salarizarii unitare, legea pensiilor, a educatiei nationale, codurile fiscale, legea responsabilitatii fiscale care sunt si ele pe teava nu sunt decat hartii.
Pana in prezent guvernul nu a implementat nimic din toate astea si oricum nu a rezolvat defectiunile sistemului ci se concentreaza pe acari Paun.

Mai mult, anul trecut guvernul a crescut semnificativ personalul bugetar (daca nu ma insel cu vreo 6-7%), l-a politizat excesiv si a produs alte daune suplimentare la buget prin concedierile abuzive ale unor functionari publici neagreati (care au castigat in instanta despagubiri compensatorii si reangajarea).


Oricum legile astea sunt impuse de catre FMI si numai in Romania exista impresia ca sunt idei marete ale lui Boc si Basescu.
Sistemele de pensii sunt regandite peste tot, chiar si la noi guvernul liberal a inceput introducerea graduala a obligativitatii contributiei unor parti din cas in sistem privat.
Legea salarizarii unice este iarasi o impunere FMI, dar legea de la noi e proasta si nu va afecta decat pe cei cu salarii mici.
Chiar Boc a declarat mai an cu mandrie ca legea asta presupune blocarea salariilor mari pana cand cele mici le vor ajunge din urma. Adica nesimtirea si platile aberante vor ramane. Dovada sta in salariile si bonusurile nesimtite din 2009 ale sefilor din companiile de energie, sporul de copiator de prin primarii si alte alea. Apopo de ce a facut guvernul ca sa combata criza.

Utilizator
26th February 2010, 12:10
uti,ti-am mai spus-o,privesti simplist lucrurile...
marker nu este " doar un agitator marunt ", el face parte dintr-o masinarie de propaganda bine pusa la punct care are ca scop intoxicarea maselor.
inclusiv discreditarea celor care ii contesta.

pai si din ce spui tu, tot marunt ramane. :)

Adevar graiesti, fa un topic pe tema asta, am propus si eu ceva similar.

chiar ai impresia ca bond/marker va reusi vreodata sa te dicrediteze pe tine sau pe Tim sau pe oricine altcineva de pe aici? sa fim seriosi, el nu face decat sa se auto-discrediteze si am spus de ce mai sus.

nu stiu, poate gandesc simplist, poate nu.
Eu cred ca nu si practica mi-a dovedit in cazuri similare ca nu am gresit procedand astfel.
Nu poti castiga luptandu-te cu propaganda. Vei esua in acelasi derizoriu ca si cei ce o fac si vei sfarsi prin a enerva lumea in egala masura.
Raman la parerea ca propaganda concentrata si mincinoasa se auto-discrediteaza singura. Mai vorbim intr-un an despre asta. :)

J.Bond
26th February 2010, 13:32
Lasand la o parte aberatiile arhicunoscute deja ale catorva de pe aici la adresa altor forumisti si revenind la concret,

Procurorii DNA au finalizat ancheta în cazul Zambaccian. Năstase se află la un pas de trimiterea în judecată:ok:

Procurorii anticorupție au finalizat ancheta în cazul Zambaccian și urmează să trimită dosarul pe masa judecătorilor instanței supreme.

Fostul premier este acuzat de luare de mită, obținerea unor foloase necuvenite și șantaj. În acest dosar, soția fostului premier, Dana Năstase este acuzată de complicitate la luare de mită și se află, la rândul său, riscă să fie trimisă în judecată.
MEDIAFAX

Bombonelul nostru corupt va primi ceea ce merita pentru perioada de trista amintire pentru Romania in care se pare ca a fost preocupat mai ales cu mita pe timpul guvernarii Romaniei PSDiste. Bine, era si de asteptat la asemenea lucruri pe vremurile de mult apuse(din fericire pentru Romania) ale PSDeilor.

Tim
26th February 2010, 13:36
Urmeaza cazul Mihaileanu!
Bravo DNA.:D

Utilizator
26th February 2010, 13:46
dosarul Flota s-a prescris deja?
inteleg ca prin 2003-2004 era gata de lansare la apa dar chiar Bombo s-a opus.

Lordliv
26th February 2010, 18:42
Am 43 de ani.Am prins propaganda comunista .Nu am fost si nu sunt membrul niciunui partid politic,asociatie sau grupare.Nu am nicio legatura cu ...serviciili.
Deci sunt un om LIBER.
Stiu Lordliv.....MAXIM am zis.E atat de ciudata,de aceea vreau sa o cunosc.Nici macar realesul nu le cere sa foloseasca un asemenea limbaj de lemn.
Sunt un tip ambitios,cand imi pun ceva in cap ,ma duc pana la capat.
Si inca ceva irinuca: nu ma tem de voi.:ok:

Referitor la Uti,eu cred ca va inselati,mie mi se pare un tip deosebit.

timule,suntem apropiati ca varsta si de viziunea asupra realitatii inconjuratoare:)
in plus insa am si permis de port arma... ;)

uti?! este un tip exceptional! mi-ar place sa-l intalnesc personal.

JJ
26th February 2010, 19:03
Intru pe OLS si-mi vad threadul sters.Simt cum mi se ridica sangele la tample.Ma loghez si vad ca am 2 PM-uri.Presiunea sangelui creste.Sa vezi acuma sanctiuni,imi zic.:(
Da,primul PM este o sanctiune de la JJ pentru o postare de a mea mai veche.Ciudat.
Pai si PM-ul inseamna ca era vechi, ce sa-ti fac daca intri asa de rar pe forum.


PS: Bond, vezi ca asta-i topicul despre guvernul Boc, esti offtopic cu ce face DNA, ca cica justitia ar fi independenta... :D

Grecu_
26th February 2010, 19:10
Deci, markerel e jurnalist? Si chiar unu' prost? :cry:

Bancaru
27th February 2010, 00:15
Veniturile persoanelor cu handicap, altele decat cele de pe cartea de munca, vor fi impozitate. **** BOC si sustinatorii. Chiar si aia de pe aici. Urmeaza fumaritul, singura dovada ca mai traim. Tara de *****.

Sorin Blaj
27th February 2010, 00:58
Nu mai lua in seama toate prostiile pe care le arunca unii.

Am vazut zilele astea o stire idioata, spusa tot de o idioata, cum ca veniturile persoanelor cu handicap vor fi impozitate de la 1 ianuarie 2010. Pentru a avea o imagine clara a situatiei, scutirea veniturilor din salarii realizate de persoanele cu handicap grav sau accentuat a fost introdusa la 1 mai 2005 (http://www.dga.tuiasi.ro/legislatie_files/oug_24_2005_modificare_cod_fiscal.pdf), iar aceasta prevedere exista si in acest moment in Codul fiscal valabil in anul 2010: k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcția de bază. Se pare ca este greu de inteles ca suntem deja in februarie.

Prevederea poate fi verificata pe site-ul ANAF, la art. 55, alin (4), litera k1): http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063485


Altfel, stau si ma intreb cum poti introduce in practica fiscala impunerea veniturilor din pensii, cand acestea sunt impuse de la 1 iulie 2000? Dar asta este alta poveste.

resita
27th February 2010, 09:08
nu stiu cat este de adevarat sau este doar o barfa aruncata dar se pare ca in luna ianuarie 2010 veniturile la bugetul statului au fost cu 455 mai mici decat veniturile din ianuarie 2009.

daca este adevarat atunci este foarte grav si daca vom merge in continuare asa romania va intra in faliment.

newcool
27th February 2010, 12:22
Am 43 de ani.Am prins propaganda comunista .Nu am fost si nu sunt membrul niciunui partid politic,asociatie sau grupare.Nu am nicio legatura cu ...serviciili.
Deci sunt un om LIBER.
Stiu Lordliv.....MAXIM am zis.E atat de ciudata,de aceea vreau sa o cunosc.Nici macar realesul nu le cere sa foloseasca un asemenea limbaj de lemn.
Sunt un tip ambitios,cand imi pun ceva in cap ,ma duc pana la capat.
Si inca ceva irinuca: nu ma tem de voi.:ok:

Referitor la Uti,eu cred ca va inselati,mie mi se pare un tip deosebit.
Si la varsta asta poti fi asa neserios ca sa tii cu F.C. Timisoara?:shocked::cry::cry:
Tine si tu cu o echipa adevarata.De exemplu UTA :ok::D

J.Bond
27th February 2010, 12:44
Si la varsta asta poti fi asa neserios ca sa tii cu F.C. Timisoara?:shocked::cry::cry:
Tine si tu cu o echipa adevarata.De exemplu UTA :ok::D

Pai la varsta lui tim S si la ce vaz ca scrie pe aici, nu e greu de preciput:) cam ce era el pe la tinerete si cam cu ce se ocupa el ca fost UTCist de cinste. Am mai zis eu, ca fosti UTCisti destia undecover incep acum sa zburde pe unde mai apuca disperati ce-i drept si de faptul ca actualul guvern le-a taiat drastic din salariile unora ca ei, functionari publici facuti la bocanc si atarnati pe la nush ce primarii de orase ca sa le faca pe plac sefilor. Iti dai seama, ca numai de fotbal sau echipe le mai arde acum pe unii ca ei.:)

PS FC Timisoara, e cumva fosta Rocar Bucuresti stramutata la Timisoara?:D:groggy:

delaoltenia
27th February 2010, 12:48
markere,faci trolling si esti si pe langa subiect.

J.Bond
27th February 2010, 12:51
Revenind,

Proiect de lege: Scutiri de impozite pentru firmele infiintate de tineri
de Claudia Pirvoiu HotNews.ro
27 februarie 2010

Ministerul economiei, comertului si mediului de afaceri a reintrodus in dezbatere publica un proiect de lege privind stimularea infiintarii microintreprinderilor de catre tinerii intreprinzatori, debutanti in afaceri. Proiectul a mai facut obiectul unor discutii, in septembrie 2009, fiind o initiativa a fostului minister al IMM-urilor. Potrivit actului normativ, tinerii cu varsta pana in 35 de ani isi vor putea infiinta asa-numitele firme starter, fiind scutiti de la plata mai multor impozite, timp de trei ani.

Pentru ca firmele starter sa se deosebeasca de celelalte societati, dupa denumirea acestora, se va adauga mentiunea scrisa in intregime “societate cu raspundere limitata starter” sau “S.R.L. – S”.Calitatea de firma starter se obtine la data inregistrarii acesteia la oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla sediul sau social si respectiv, se pierde, prin efectul legii, la data de 31 decembrie a anului in care se implinesc trei ani de la data inregistrarii.

Firma starter va beneficia de urmatoarele facilitati:

inregistrarea societatii pe cale electronica, la ghiseul unic de la oficiul registrului comertului;
accesul prioritar la inchirierea spatiilor pentru desfasurarea activitatii in cadrul structurilor de sprijinire a afacerilor (incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice si de software);
accesul prioritar al salariatilor si asociatilor societatii, la orice forma de instruire, informare si documentare in domeniul afacerilor, organizata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si de unitatile din subordinea sau in coordonarea acestuia;
scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata in care societatea are calitatea de firma starter;
scutirea de la plata impozitului pe profit, in mod exceptional, pentru o perioada de inca doi ani calendaristici, dupa expirarea perioadei prevazuta la lit. d), in oricare dintre urmatoarele situatii:
-cand profitul obtinut se reinvesteste integral in modernizarea propriilor mijloace fixe amortizabile si/sau in calificarea/recalificarea/perfectionarea profesionala/manageriala, potrivit legii, a personalului necesar activitatilor desfasurate;
-cand se obtin profituri suplimentare prin deschiderea de noi puncte de lucru sau filiale, precum si prin cresterea capacitatii de productie existenta la data de 31 decembrie a anului in care se implinesc trei ani de la data inregistrarii societatii;
-cand se efectueaza investitii destinate protejarii mediului inconjurator, avizate de catre autoritatea competenta;
-cand au fost angajate, pe durata nedeterminata, pe posturi nou create, si mentinute in activitate timp de minim 12 luni, cel putin 7 (sapte) persoane, inclusiv someri, cu respectarea prevederilor legislatiei muncii;

scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru 5 (cinci) salariati, angajati pe durata nedeterminata, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 euro, la cursul comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi lucratoare din luna anterioara aceleia pentru care se face plata. Pentru veniturile individuale care depasesc pragul mentionat, diferenta se impoziteaza potrivit legii.
scutirea angajatorului de la plata CAS pentru veniturile aferente timpului lucrat de 5 (cinci) salariati, angajati pe durata nedeterminata;
scutirea de la plata taxelor pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si, respectiv, de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale, potrivit Anexei 1 la H.G. nr. 684/2009 privind aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si oficiile registrului comertului de pe langa tribunale;
primirea de consultanta, generala si/sau de specialitate, pe baza co-finantarii cheluielilor aferente, din fonduri proprii si atrase;
obtinerea de credite cu perioada de gratie sau de alte forme de finantare, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor art. 4. lit. c), pe baza accesului la garantii acordate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii S.A. - IFN, pana la cel mult 90% din valoarea creditului solicitat, pentru imprumuturi destinate exclusiv realizarii de investitii proprii

Potrivit notei de fundamentare, "proiectul de Lege prevede, pentru firmele tip starter, un obiect de activitate restrans la cel mult cinci dintre domeniile continute de CAEN Rev. 2, pornindu-se de la premisa ca intreprinzatorii care vor opta pentru acest tip de firma (cel mult 5 asociati!) au o idee clara de afacere intr-un anumit domeniu (fiecare dintre cei 5 asociati putandu-se concentra si putand coordona afacerile firmei pe un singur domeniu de activitate!), astfel incat firma va avea sanse mai mari sa fie profitabila, sa se dezvolte rapid si sa se consolideze economic si financiar in cei 3-5 ani in care, potrivit prezentei legi, poate beneficia de anumite facilitati".
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6968948-proiect-lege-scutiri-impozite-pentru-firmele-infiintate-tineri.htm

O initiativa buna pentru tinerii intreprinzatori asta cu firmele starter ce vor fi scutite de impozite pe cativa ani si facilitatile ulterioare.:ok:

Tim
27th February 2010, 12:57
Putintica rabdare.In curand o sa va prezint imagini cu......."propaganda":D

delaoltenia
27th February 2010, 13:04
Nu trebuie sa ne prezinti nimic @tim,o simtim in fiecare zi.Parca nici comunistii nu erau atat de mizerabili.

Bancaru
27th February 2010, 14:33
Ne facem ca nu vedem ca Boc nu mai stie din ce sa scoata bani. Sunt convins ca multe stiri alarmiste sunt doar aruncate pe piata ca sa provoace panica, dupa care apare un salvator "Green Lantern" si ne linisteste. Nu la toti handicapatii. E ca in bancul cu evreul si cu lipsa spatiului locativ. Suntem guvernati de niste idioti.

Sorin Blaj
27th February 2010, 14:37
nu stiu cat este de adevarat sau este doar o barfa aruncata dar se pare ca in luna ianuarie 2010 veniturile la bugetul statului au fost cu 455 mai mici decat veniturile din ianuarie 2009.

daca este adevarat atunci este foarte grav si daca vom merge in continuare asa romania va intra in faliment.

E chiar mai rau:

Venituri totale ianuarie 2009 15.052,2 milioane lei
Venituri totale ianuarie 2010 14.034,9 milioane lei
Diferenta -1.017,3 milioane lei

JJ
27th February 2010, 14:53
Si pe partea cheltuielilor?