Orochimaru
6th July 2009, 14:06
Liga I sau lumea cu susul în jos
În orice societate normală, dacă un artist nu cucerește aplauzele publicului atunci acel artist dispare de pe scenă și își încheie cariera. La noi în țară dacă publicul nu aplaudă un patron de club atunci acel patron dă afară publicul. Este incredibil dar adevărat. Problemele fotbalului românesc nu se opresc aici. Dacă în țările civilizate prima pagină a ziarelor e ocupată de jucători de fotbal precum Kaka, Ronaldo, Messi sau alții, la noi pe prima pagină tronează patronii de club și nu o să pun lista lor aici pentru că e lungă. Asta nu se întâmplă din cauza jurnaliștilor care s-ar stradui să facă din ei niște vedete. Asta se întâmplă din cauza patronilor care fac eforturi mari pentru a capta atenția presei și a publicului. Mai mult decat atât publicul român a început să guste tot mai mult un astfel de spectacol grotesc. Spun acest lucru pentru că tot mai mult subiectele de acest gen sunt cele care fac audiența canalelor TV din Romania. Cel mai interesant lucru însă este faptul că atunci când vorbesc despre fotbalul extern românii schimbă registrul, nu vorbesc despre Laporta sau Glazer. În confruntarea dintre Manchester și Barcelona din Liga Campionilor se vorbea despre lupta dintre Messi și Ronaldo chiar și în presa românească. Dacă stăteai de vorba cu un microbist de pe stradă aveai parte de aceeași reactie. Microbistul de rând era interesat de Messi, Ronaldo, Rooney sau Eto’o. Nu am auzit vorbindu-se despre un duel între Glazer și Laporta. Probabil că dacă finala era o finala de cupa României atunci ea era un duel între Laporta și Glazer. Ar fi fost un război al declarațiilor cu presiuni pe arbitrii, cu tărăboi și tot spectacolul grotesc pe care îl stim prea bine. Ei bine nu a fost așa și a fost foarte bine. La noi în țară jucătorii care intră pe teren și care lovesc mingea cu piciorul sunt doar niște iobagi pe moșia marilor patroni. Ei sunt un pretext pentru declarațiile patronilor de club. Din păcate însa toate declarațiile patronilor se rezumă la acuzații îndreptate întotdeauna spre arbitrii sau spre adversarii care au fost necinstiți. Nu are nici o importanța pentru ei faptul că echipa lor nu a șutat nici macar o singură dată la poarta adversă, tot arbitrii sunt vinovați pentru rezultatele proaste ale achipei lor. Despre jocul efectiv al echipei nu se discută absolut nimic. Patronii au devenit în România jucătorii numărul unu. În ce privește modul în care tratează ei un antrenor sau un jucător de fotbal nu cred că mai sunt necesare comentariile. Dacă în Anglia un antrenor precum Ferguson, Benitez sau Wenger antrenează de mai bine de 10 ani și au fost lăsați să construiască echipe, să aduca jucători, să imprime un anumit joc echipei; La noi în țară un antrenor nu stă mai mult de 3-4 luni pe banca unei echipe. Patronii “vor rezultate”. Singurul antrenor care ar face față la o echipă romanească ar fi Moise cu toiagul lui minunat, despicând marea și făcând alte miracole supranaturale. Mă întreb ce și-ar putea dori un copil care se apucă de fotbal. Dacă se uită la televizor și ia ca exemplu fotbalul românesc ar putea să-și dorească să fie un patron de club precum cei pe care îi vede la televizor. Neavând alt exemplu ce altceva și-ar putea dori?
În orice societate normală, dacă un artist nu cucerește aplauzele publicului atunci acel artist dispare de pe scenă și își încheie cariera. La noi în țară dacă publicul nu aplaudă un patron de club atunci acel patron dă afară publicul. Este incredibil dar adevărat. Problemele fotbalului românesc nu se opresc aici. Dacă în țările civilizate prima pagină a ziarelor e ocupată de jucători de fotbal precum Kaka, Ronaldo, Messi sau alții, la noi pe prima pagină tronează patronii de club și nu o să pun lista lor aici pentru că e lungă. Asta nu se întâmplă din cauza jurnaliștilor care s-ar stradui să facă din ei niște vedete. Asta se întâmplă din cauza patronilor care fac eforturi mari pentru a capta atenția presei și a publicului. Mai mult decat atât publicul român a început să guste tot mai mult un astfel de spectacol grotesc. Spun acest lucru pentru că tot mai mult subiectele de acest gen sunt cele care fac audiența canalelor TV din Romania. Cel mai interesant lucru însă este faptul că atunci când vorbesc despre fotbalul extern românii schimbă registrul, nu vorbesc despre Laporta sau Glazer. În confruntarea dintre Manchester și Barcelona din Liga Campionilor se vorbea despre lupta dintre Messi și Ronaldo chiar și în presa românească. Dacă stăteai de vorba cu un microbist de pe stradă aveai parte de aceeași reactie. Microbistul de rând era interesat de Messi, Ronaldo, Rooney sau Eto’o. Nu am auzit vorbindu-se despre un duel între Glazer și Laporta. Probabil că dacă finala era o finala de cupa României atunci ea era un duel între Laporta și Glazer. Ar fi fost un război al declarațiilor cu presiuni pe arbitrii, cu tărăboi și tot spectacolul grotesc pe care îl stim prea bine. Ei bine nu a fost așa și a fost foarte bine. La noi în țară jucătorii care intră pe teren și care lovesc mingea cu piciorul sunt doar niște iobagi pe moșia marilor patroni. Ei sunt un pretext pentru declarațiile patronilor de club. Din păcate însa toate declarațiile patronilor se rezumă la acuzații îndreptate întotdeauna spre arbitrii sau spre adversarii care au fost necinstiți. Nu are nici o importanța pentru ei faptul că echipa lor nu a șutat nici macar o singură dată la poarta adversă, tot arbitrii sunt vinovați pentru rezultatele proaste ale achipei lor. Despre jocul efectiv al echipei nu se discută absolut nimic. Patronii au devenit în România jucătorii numărul unu. În ce privește modul în care tratează ei un antrenor sau un jucător de fotbal nu cred că mai sunt necesare comentariile. Dacă în Anglia un antrenor precum Ferguson, Benitez sau Wenger antrenează de mai bine de 10 ani și au fost lăsați să construiască echipe, să aduca jucători, să imprime un anumit joc echipei; La noi în țară un antrenor nu stă mai mult de 3-4 luni pe banca unei echipe. Patronii “vor rezultate”. Singurul antrenor care ar face față la o echipă romanească ar fi Moise cu toiagul lui minunat, despicând marea și făcând alte miracole supranaturale. Mă întreb ce și-ar putea dori un copil care se apucă de fotbal. Dacă se uită la televizor și ia ca exemplu fotbalul românesc ar putea să-și dorească să fie un patron de club precum cei pe care îi vede la televizor. Neavând alt exemplu ce altceva și-ar putea dori?