PDA

View Full Version : Poezie- Creatii originale



Q-Djyni
24th June 2009, 13:58
Ma gandeam sa deschid de mult un thread de literatura,si am ajuns la ideea,placandu-mi arta poeziei,mai ales,haiku dar si creatii normale :P

sa scriem aici idei de poezie.


Mult succes! :)

Prome
24th June 2009, 20:08
Deschide tu seria Uni :D

jesus supremu
25th June 2009, 01:19
uni iar tragi pe nas?:drak:

alyosha_87
25th June 2009, 01:28
altfel cum sa-si gaseasca "inspiratiunea"?:P

Q-Djyni
25th June 2009, 12:01
uni iar tragi pe nas?:drak:

Drace :D cum poti sa vb asa,Jisas Christ :P

Te trag io acu..de maneca :D

jesus supremu
26th June 2009, 11:27
pai de ce nu eminescu nu priza si el niste opiu?care-i problema? arte cere sacrificii!la ghermania ta iei un tren si imediat ajungi in tara visatorilor a.k.a. holland.vezi daca gasesti reduceri:D

Tyler Durden
27th June 2009, 08:53
E mai mult zvonistica treaba cu opiumul, e cert ca tragea eter, un drog foarte la moda in acele vremuri.

Q-Djyni
1st July 2009, 23:35
Picioare Pietre

să-ți mărturisesc ceva....

hm..în ultima vreme mă-mpiedic tot mai des numărând
una cate una pietrele templului
poate și lumina în care m-am obișnuit să trăiesc
mâinile mele
amândouă picioarele mele
tot două
si
mă încurcă

multe îmi apar în roșu mereu impare
sau pe un fond de gri altele-n albastru
imposibil de separat de cele violete
sprijinind un capăt de curcubeu tăiat dintr-o amintire
mult mai veche
(clișeu? nu!flash!)

cineva deschide o sticlă de vin
cu capul desigur rezemat
pe o piatra funerară

eu te întreb previzibil tot
despre pietre tot
previzibil tu nu-mi răspunzi nimic ci doar zâmbești
cu anatomia pietrelor tale fascinantă

și precară

atisha
26th July 2009, 12:35
Ars amandi

Lumea de toate povestește și bântuie prin mintea mea,
De toate știe, cum iubește și cum trăiește cineva,
Au buchisit litera cărții si viața n-o vor asculta,
De parcă doar simbolul hărții m-ar duce pe străduța ta.

Învățătura rea nu este, trăirea însă-i altceva.
Cel ce la alții doar privește în veci nu poate învăța.
Două mâini calde se-mpreună cu alte două și așa
Ce-a pătimit lumea nebună nu bagă-n seamă nimenea.

În cărți se scrie cum iubirea te poate lesne transforma,
Dar, chiar turnată-n slove, firea uimirii n-o poți degusta.
Până nu sorbi din cupa vieții, dulce, amară, cum e ea,
Nu simți în faptul dimineții cum noaptea-n zi s-a lumina.

Nu pune limite pe lume, căci lungă-i cercetarea ta.
O formă dragă sau un nume revigorează inima,
Dar forme, nume și istorii cât vei trăi se vor schimba.
Povești, momente și memorii în cartea vieții vei semna.

Ce-ți este dat îmbrățișează, cu grija și tandrețea ta,
Nu crede că în veci durează, nici nu le părăsi cândva.
În toate sens s-a pus și pace - rogu-te, nu le tulbura.
Nu te stresa cu ce nu-ți place, să poți ce-ți place-mbrățișa.

Atunci când toate par degeaba învață-te a contempla
Cum nu îți face bine graba și poți în tihnă aștepta,
Că se învârte-a lumii roată și-i cu temei rotirea sa,
Iar fapta bună nu-i uitată și se plătește fapta rea.

În mici și mari găsești minunea unită cu mizeria,
În om e mare pasiunea și mică nu-i nici patima,
Dar totu-i pus cu chibzuință la cale spre-a echilibra
Dor, vis, chemare, străduință, durerea, ura, lacrima.

La toate liniștit privește, zâmbește calm în sinea ta.
E fericit cine iubește viața-n devenirea sa.
Că-i suferință ori speranță, de-o fi frumoasă, de-o fi grea,
Trăirea nu îți dă vacanțță; nu poți să te ascunzi de ea.

Și astea-s doar niște cuvinte, tu nu le absolutiza;
Pătrundă-n inimă și minte, facă-se sânge-n carnea ta,
Însă tu calea ți-o urmează, ascultă-ți bine inima
Și fii mereu cu mintea trează; aproape este dragostea.

Te las acum, rămâi cu bine, de doru-mi nu te întrista,
În negre nopți voi fi cu tine, în zile lungi, cât va dura.
Iar moartea când va fi să vină nu am nimic a regreta,
Ci spun cu inimă senină: îți mulțumesc, iubirea mea.

Sorin Olariu
21st October 2009, 18:46
acum
când las în urmă
atât de multe toamne
primește-mi
sufletul de piatră
la temelia templului Tău
Doamne