Rapid Bucureşti

[Sorin Blaj]

Nu am vazut niciun thread asemanator, dar cred ca si handbalistele merita sa aiba threaduri personale. Asa ca am deschis unul pentru si despre Simona Gogarla.

Cei ce doresc sa-i comenteze evolutiile bune si mai putin bune, sa prezinte stiri sau daca pur si simplu vor sa discute despre ea ca om, sunt invitatii mei. :ok:

[Sorin Blaj]

Mi s-a parut potrivit ca sa pornim de la acest articol care prezinta excelenta cariera Simonei Gogarla:



Simona Gogârlă, o braşoveancă prin adopţie



Se spune pe bună dreptate că nativii din zodia Berbecului sunt oameni puternici, inventivi, pasionaţi şi atunci când se apucă de o treabă, nu se lasă până nu o duc la bun sfârşit. Din această categorie de oameni face parte una dintre cele mai bune handbaliste ale momentului, Simona Gogârlă. Dacă amintim numai performanţele de la echipa naţională, din cei 13 ani de când se află în loturile reprezentative se adună câteva cifre care nu sunt la îndemâna oricui. A început cu opt meciuri în echipele naţionale de juniori, pentru care a înscris 17 goluri. A fost în 48 de meciuri în echipa de tineret a ţării cu care a cucerit un titlu mondial în 1995 şi pentru care a înscris 137 de goluri. Are la activ 86 de prezenţe în prima reprezentativă, pentru care a înscris 437 de goluri, la Europenele din anul 2000, fiind golgetera întrecerii.
Este o prezenţă permanentă în marile întreceri, culminând cu locul 2 la mondialele din Rusia, din decembrie 2005, un-de a înscris pentru naţionala României 39 de goluri. Zilele trecute, după un antrenament al Rulmentului, unde evoluează în prezent, am reuşit să stăm de vorbă cu Simona Gogârlă, care s-a dovedit un partener agreabil de discuţie.

Din Sihlea Focşanilor în Naţionala României
Dacă băieţii bat mingea de fotbal, fetele au ajuns să bată mingea cu mâna. Este mai aproape de specificul lor mai gingaş. Aşa a început sportul – la început din joacă, apoi din pasiune, ajungând la profesionalism. Simona Ţuţuianu, pentru că aşa o chema pe vedeta naţionalei de astăzi, începe sportul la 10 ani. „La 10 ani, profesorul Ioan Goidescu mi-a dat primele sfaturi în comuna Sihlea, unde stăteam la bunicii mei. La 12 ani am plecat la Focşani, în clasa a VI-a, intrând în viaţa ordonată de internat. De acum am început organizat viaţa de tânără jucătoare la Clubul Sportiv Şcolar, sub îndrumarea profesorului Radu Georgescu. Şase ani, cât am evoluat în diferite competiţii la nivelul juniorilor, şi-a pus amprenta pe viaţa mea. Nu am avut performanţe deosebite, nu am evoluat în turnee finale pe ţară, dar neastâmpărul din mine a fost canalizat spre ceea ce s-a întâmplat mai târziu. Doar eram în zodia Berbecului, care caracterizează peroanele foarte puternice, încăpăţânate, ambiţioase şi care nu se lasă până nu duc la bun sfârşit ceea ce şi-au dorit. Ori eu nu puteam face notă discordantă.”

Întâlnirea cu marea performanţă
„Prin toamna lui 1993, Oltchimul mergea la un meci la Bacău. În drum s-a oprit să facă un antrenament în sala din Focşani. Era echipa cu marile jucătoare, Mariana Târcă, Lidia Drăgănescu şi celelalte care reprezentau naţionala. După antrenament, antrenorul Lucian Râşniţă şi preşedintele Gavrilescu au stat de vorbă cu mine şi m-au lămurit să merg la Rm. Vâlcea. Aşa am ajuns să evoluez la formaţia vâlceană la junioare şi sporadic la echipa mare. Atât eu, cât şi Steluţa Luca oscilam între cele două echipe. Eram tinere, ne uitam la cele experimentate să luăm de la fiecare ce era mai bun. Şi aveam de la cine: Lidia Drăgănescu, Maria Torok, Marinela Pătru. Am câştigat şi titlul la junioare, lucru care nu se mai întâmplase de mult timp la echipă.” Simona Gogârlă făcuse cunoştinţă cu loturile naţionale de junioare încă de pe când era la Focşani. „Ştiu că eram selecţionată din 1989 la naţionala de junioare. Trebuia să plecăm într-un cantonament la Alba-Iulia pentru o tabără de pregătire, dar evenimentele politice au amânat totul.” Când s-a transferat de la Focşani la Rm. Vâlcea, Simona Gogârlă era absolventă de liceu şi imediat s-a înscris la Facultatea de Educaţie Fizică din Craiova, facultate pe care a absolvit-o inclusiv cu masterat, dar şi şcoala de antrenori de handbal.

Debut internaţional cu El Ossito Valencia
În sezonul 1993/1994, Oltchimul evolua în grupele Ligii Campionilor cu Hypo Viena, El Ossito Valencia şi Padravka Koprivnica. „Jucam acasă cu formaţia din Valencia. Antrenorul Lucian Râşniţă m-a introdus în lot, fiind pentru prima dată când evoluam într-o întâlnire internaţională (câştigată cu 27-19 – n.r.). O altă amintire plăcută pe care o păstrez în memorie este tradiţionalul turneu din Germania, de la Bad Urach. Ajunsesem în finala cu marea echipă Hypo Bank Viena. În timpul regulamentar şi după pregătiri, partida s-a încheiat la egalitate. S-a ajuns la aruncările de la 7m. Se mergea cap la cap. În poarta vienezelor era goalkeepera Austriei, Ratz. Lucian Râşniţă îmi face semn că este rândul meu să execut. De lovitura mea ţinea soarta partidei. A fost o reuşită şi era pentru prima dată când o echipă din România câştiga trofeul. Eram emoţionată, dar această reuşită pentru mine a contat enorm. În evoluţiile viitoare am prins curaj. Pentru o jucătoare tânără, faptul că antrenorul îţi acordă încredere este un lucru extraordinar. Aşa, treptat-treptat, am prins echipa din care făceau parte şi Carmen Moldovan, Steluţa Luca, Mihaela Ilie, Mia Rădoi, Roxana Gheorghiu, Marinela Pătru, Magdalena Urdea, Simona Iovenescu – nume care au făcut istorie în handbalul românesc”.

Campioana mondială cu tineretul în Brazilia
Constantin Cojocaru şi Ioan Bâban au format un lot puternic cu care urmau să atace titlul mondial la tineret în 1995. „Înainte de a ataca titlul mondial în Brazilia, echipa noastră a participat la un puternic turneu în Ucraina, cu prima echipă a acestei ţări şi cu alte două formaţii puternice. La Veliko-Trnovo câştigam campionatul balcanic de tineret, pentru ca la începutul lui septembrie, la Ancaju, în Brazilia, să reuşim să ne impunem în faţa unor formaţii venite din campionate puternice: Cehia, Ucraina, Norvegia sau Danemarca, cu care am câştigat finala, cu 28-24.”

Evoluţia din Slovenia
Cei trei ani la Oltchim a propulsat-o spre campionate din exterior. „Aveam 21 de ani, prinsesem ceva experienţă. Începusem să fiu curtată şi din exterior. La începutul anului 1996 îmi expira contractul. Avusesem un turneu cu Krim Ljubliana şi sponsorului de acolo i-a plăcut felul în care jucam, a venit la Vâlcea şi am discutat condiţiile în care voi evolua în Slovenia. Am semnat contractul şi am plecat cu Michi Ciara şi Steluţa Luca. Steluţa a trebuit însă să se întoarcă, deoarece mai avea un contract pe încă un an. Antrenor era croatul Vinko Kandia, un pedagog extraordinar. Pe mine mă intriga faptul că, deşi evoluam foarte bine, eram întrebuinţată o singură repriză, la schimb cu componenta naţionalei slovene, Simona Sturm. Într-o discuţie amicală cu antrenorul Kandia, acesta m-a atenţionat: «Până la câţi ani vrei să joci?» – «Cât voi putea şi voi fi sănătoasă», îi răspund. «Atunci dă-i drumul de aici, dacă te bag la 21 de ani meci de meci 60 de minute, la 28 de ani am terminat cu tine.» Mai învăţasem ceva şi din această remarcă.”
Simona Gogârlă începuse să fie uitată la naţionala României, aspect de care au profitat slovenii, care i-au oferit cetăţenia cu propunerea de a evolua la naţionala lor. „Deja stătusem doi ani fără să mai fiu chemată la lot. Când am primit propunerea slovenă, am stat mult şi am chibzuit. Atunci am fost contactată de antrenorii Macovei şi Drăgănescu, care m-au chemat la lot. Dacă reveneam la echipa României, trebuia să plec la Krim şi am plecat, dar m-am întors la campionatele europene din 2000, organizate de ţara noastră. După Europene (România a obţinut locul IV – n.r.), am optat pentru Oltchim. A venit doamna Mariana, cu care am câştigat cupa, iar în sezonul următor am obţinut eventul şi am jucat în finala Cupei Cupelor.” După un interludiu de un an în Spania, la Itaxko, Simona Gogârlă a optat pentru formaţia maghiară Eta Gyor. Revenind la perioada a doua de la Oltchim, cu Mariana Târcă pe banca tehnică, Simona Gogârlă are cele mai frumoase amintiri. „A fost un colectiv atât de unit…, o adevărată familie. În acel an şi jumătate cât am fost împreună, toate am afirmat că a fost cea mai frumoasă perioadă de când am jucat handbal. Ne ajutam una pe alta. Liantul nostru era doamna Mariana. Am avut şi rezultate şi dacă eram atente, obţineam şi Cupa Cupelor. Ne-a fost, cred, puţină teamă.”

Numai familia îi dă forţă
Pentru Simona, viaţa de familie este totul. „Pe 4 martie 1995 (la aproape 20 de ani – n.r.) m-am căsătorit cu Cornel Gogârlă, pe care l-am cunoscut la facultate. Făceam testele împreună. Cornel a făcut ceva fotbal, dar nu de performanţă. Dacă nu era familia cu mine pe unde am fost, nu ştiu dacă aş fi reuşit. Fără familie, eu nu plec nicăieri. Plecarea în Slovenia a fost după discuţii familiale. Am pus în balanţă totul şi am cântărit foarte bine. Am ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca el să renunţe la serviciul pe care îl avea şi să plecăm în Slovenia împreună. După câştigarea campionatului cu Oltchim şi Cupa Cupelor, multe dintre jucătoare au plecat de la echipă. Atunci am hotărât împreună cu soţul să facem un copil. În ianuarie 2003 am născut-o pe Alicia Maria. Nouă ne plac enorm copii. Sunt înnebunită după ei. Un copil uneşte o căsnicie şi, mai mult, înveseleşte viaţa. Am realizat acest vis la 27 de ani, iar o revenire pe teren la această vârstă nu este benefică, decât poate pe la 30 de ani. Dumnezeu ne-a ajutat şi avem o scumpete de fetiţă.” Soţii Gogârlă îşi împart acum timpul în funcţie de preferinţele micuţei, dar în multe momente au fost ajutaţi şi de mama soţului.

Viitorul? – între Spania şi Braşov
Simona Gogârlă mai are multe de spus pe terenul de handbal. A ales cu sufletul Braşovul deoarece şi-a dat seama că aici sunt oameni de cuvânt, dar şi pentru că antrenoare este Mariana Târcă, pe care o apreciază pentru calităţile sale tehnice, dar şi pentru faptul că este un om deosebit. Pentru viitor, îşi mai doreşte un copil, iar atunci când va simţi că nu va mai face performanţă, îşi va lua un concediu şi, împreună cu familia, ar vrea să facă o vizită în America, un vis mai vechi, încă neîmplinit. Cu formaţia braşoveană aşteaptă examenul din ianuarie viitor, când se va confrunta cu Oltchim, dar va mai urma şi un drum în Cupa Cupelor.
Ne-am despărţit după această lungă discuţie, deosebit de agreabilă, iar Simona Gogârlă se şi gândea deja la meciul de la Cluj, un examen serios pentru braşovence.


Autor: Dan Vintila

Sursa: http://www.bzb.ro/index.php?page_name=stire_detalii&id_stire=36812

[rob_din]

Nu am vazut niciun thread asemanator, dar cred ca si handbalistele merita sa aiba threaduri personale. Asa ca am deschis unul pentru si despre Simona Gogarla.

Cei ce doresc sa-i comenteze evolutiile bune si mai putin bune, sa prezinte stiri sau daca pur si simplu vor sa discute despre ea ca om, sunt invitatii mei. :ok:

Ai facut o pasiune pentru Gogarla?:)

[Sorin Blaj]

Dupa cum a luptat cu Oltchimul merita un thread. :) Sper sa prinda si nationala de acum incolo. :ok:

[Iaco]

Dupa cum a luptat cu Oltchimul merita un thread. :) Sper sa prinda si nationala de acum incolo. :ok:

Daca dadea doar pe langa poarta sigur o prindea...daca pe deasupra nu o faulta pe steluta luca cu atata nesimitire(apropo pe caseta meciului apare ca de fapt gogarla ia pus piedica de pe banca de rezerve) deasemenea sigur prindea nationala...dar cand inscrii 8 goluri si mai esti si MVP partidei alaturi de portarita de la Oltchim nu stiu sigur daca mai intrii in vizorul(obturat) al selectionerului:D:D

[miafangina]

Dupa cum a luptat cu Oltchimul merita un thread. :) Sper sa prinda si nationala de acum incolo. :ok:

Numai daca se schimba antrenorul...:(

[Sorin Blaj]

... si pentru Nationala Romaniei.

[Ionic]

O mare luptatoare aceasta Gogarla.
Pacat ca nu a fost la recent incheiatul CM, dar Adina Meirosu e intr-o forma sportiva de invidiat(de departe, nr. 1 pe inter stang).
Chiar daca ar fi jucat mai putin, nu cred ca ar fi fost o mare problema.

[Sorin Blaj]

Era nevoie de ea in teren, mai ales in ultimele doua meciuri.

[Mario Di Lazi]

OTELUL-RAPID 27-24
Handbalistele de la Rapid, atacate la finalul meciului cu Oţelul

Finalul meciului de handbal feminin de sâmbătă dintre Oţelul Galaţi şi Rapid, din etapa a 22-a, scor 27-24 (14-14), a fost marcat de violenţe între jucătoarele oaspete, oficiali şi spectatori între care s-a iscat un conflict general.
La finalul meciului, în drum spre vestiar, jucătoarele rapidiste Alina Dobrin şi Georgeta Gureşoaia au primit cuvinte urâte din partea vicepreşedintelui Oţelului, Ghiocel Constantinescu. Alina Dobrin nu i-a rămas datoare vicepreşedintelui gazdelor, care, enervat de replicile primite, precum şi de faptul că a fost stropit cu apă de handbalistă, s-a repezit să le lovească pe cele două jucătoare. Acestuia i s-au alăturat şi câtiva suporteri, care au fentat vigilenţa jandarmilor, astfel că a ieşit un conflict general.
De înjurăturile gazdelor nu au scăpat nici arbitrii Pop şi Mocanu, care s-au retras evitând încăierarea, fapt ce a stârnit ulterior mânia rapidistelor, care i-au acuzat că au fugit şi nu au încercat să aplaneze conflictul.
Udat şi scuipat de suporterii gălăţeni, antrenorul Rapidului, Vasile Mărgulescu, s-a declarat oripilat de tratamentul aplicat elevelor sale. "Mi se pare incredibil că pe teren au pătruns oficiali care să-mi înjure şi bruscheze sportivele.
Nu-i înţeleg nici pe arbitrii, care s-au ferit şi n-au încercat să oprească acest conflict. Dacă s-ar fi întâmplat una ca asta la Bucureşti, am fi fost făcuţi ţigani şi ni s-ar fi suspendat sala 8 etape. Sper ca Federaţia să ia măsurile care se impun", a declarat Mărgulescu.
"Nu mi se pare normal ca un oficial al adversarilor să intre pe teren şi să mă înjure. Accept să fiu înjurată din tribune, dar nu de oficialii gazdelor", s-a plâns la rândul său şi Alina Dobrin.

prosport

[cristy1110]

asta asa e...cu tiganii si alte vorbe despre origini ,etnii sau religii.
Alina Dobrin valoreaza cat tot lotul lui Otelul cu toate ca au o internationala romana si 2 unguroaice.
dar acolo este vorba despre participarea in cupele europene si de asta a fost tensiunea mare.
am vazut si eu la tv ce sa intamplat acolo.

[Anicia Juliana]

Într-o discuţie amicală cu antrenorul Kandia, acesta m-a atenţionat: «Până la câţi ani vrei să joci?» – «Cât voi putea şi voi fi sănătoasă», îi răspund. «Atunci dă-i drumul de aici, dacă te bag la 21 de ani meci de meci 60 de minute, la 28 de ani am terminat cu tine.»

Se cam aplica la Cristina Neagu

ps. si eu fac parte din cei care au suferit pentru ca nu au vazut-o mai mult pe Simona in prim planul handbalului romanesc

[Neinfrantu]

...