BlahBluh
16th September 2006, 20:25
Vremurile pe care le traim m-au facut de multe ori sa ma intreb care ar fi fost istoria noastra daca nemtii ar fi castigat razboiul. Insa istoria despre care vreau sa va vorbesc, este de fapt o poveste de dragoste foarte speciala... Aveam vreo zece, unsprezece ani cand, intr-o zi in timp ce se barbierea cu grija, tata mi-a spus sa ma imbrac frumos ca mergem la meci.
"-Vine Rapidul! zice el"
Si uite- asa, m-am trezit eu, o furnica in mijlocul unui vulcan care clocotea.
Ma uitam fascinata la barbatii din jurul meu, imbracati in camasi albe, care scandau cu toate puterile numele acestei echipe. Era sarbatoare in sordidul orasel de provincie...
Pe drumul de intoarcere l-am intrebat pe tata, firesc nedumerita de faptul ca nu incurajase echipa locala, de ce Rapidul este atat de iubit.
"-Pentru ca este echipa noastra, a muncitorilor, a oamenilor simpli, mi-a raspuns el.
Si de atunci am inteles de ce radioul nostru rusesc cu baterii, avea doar doua frecvente: Europa libera" si cea cu vesti despre "echipa domnilor de la Bucuresti" ASA NE-AM CUNOSCUT.
Eu tinandu-l de mana pe tata si mancand cea mai buna vata de zahar din lume... Cand am mai crescut, chiuleam de la liceu pentru a merge la Casa Tineretului unde Pitis organiza niste intruniri senzationale. Stateam ingramaditi in scaune, pe scari si ascultam fascinati Pink Floyd, Doors, Led Zeppelin, etc. Intr-o zi, omul asta pe care pur si simplu il adoram, a facut o analogie pe care aveam s-o inteleg mult mai tarziu "- Ascultati muzica asta, spunea el.
E sublima.Nu va muri niciodata.E ca Rapidul. Mereu in sufletul nostru! "
Mi-au ramas ani de zile in minte cuvintele astea. Dar ani anii au trecut si prioritatile mele s-au schimbat. Citisem intr-o carte de filozofie ca nu e bine sa-ti faci idoli iar miturile se nasc din dorinta oamenilor de-a fi mai puternici.
M-am reintalnit cu Rapidul cand ma asteptam mai putin. Mi se parea ca e exact ca "fiul risipitor" al lui Tudoran.
Disparea un timp, apoi se intorcea si imi dadea viata peste cap. A fost o dragoste pe care, la inceput nu mi-am dorit-o. Aceasta incapacitate de a-i intelege imi lasa in suflet o lipsa grava, dar nu permanenta.
A ramane in umbra unei forme definitive putea fi o menire nu insa a unei forme nestatornice, a unei echipe careia ii sta in fire sa insele soarele in orice clipa si sa fuga fara umbra.
Nu puteam accepta sa-mi raportez viata, idealurile, visele, scara mea de valori la o necunoscuta.
Ca urmare, am trecut prin toate etapele unei iubiri mistuitoare: furie, ura, dezamagire, neputinta, frustrari...
Apoi am incercat sa ne cunoastem mai bine. Am inceput sa merg mai des la stadion.
Ma fascinau luminile, "actorii" , "publicul", toata aceasta "fictiune", construita atat de armonios care ma facea sa palpit cu mai multa putere decat orice realitate. ERA O REALITATE CONSTRUITA SI DEMONSTRATA DINAINTE!
Imi dadeam seama, ca abia acum, dupa ce privisem mai bine, am reusit sa descifrez farmecul Rapidului.
Pentru ca altfel nu m-as fi trezit in seara de 15 martie 2006 rugand frenetic icoana mea sfintita la Putna si tinand strans pana la epuizare cartea de rugaciuni, sa se intample o minune.
Si in acest timp al Rapidului care se scurge fara calendar si fara ceasornic, timp in care ti-e greu sa iti amintesti zile si fapte, totul ramane rotunjit intr-un bloc de impresii inseparabile.
Pentru ca este un timp al dragostei, fara alte semnificatii...
Iar acum am inteles in sfarsit, ca nemtii nu ar fi putut castiga niciodata razboiul...
Lavinia Volosciuc
"-Vine Rapidul! zice el"
Si uite- asa, m-am trezit eu, o furnica in mijlocul unui vulcan care clocotea.
Ma uitam fascinata la barbatii din jurul meu, imbracati in camasi albe, care scandau cu toate puterile numele acestei echipe. Era sarbatoare in sordidul orasel de provincie...
Pe drumul de intoarcere l-am intrebat pe tata, firesc nedumerita de faptul ca nu incurajase echipa locala, de ce Rapidul este atat de iubit.
"-Pentru ca este echipa noastra, a muncitorilor, a oamenilor simpli, mi-a raspuns el.
Si de atunci am inteles de ce radioul nostru rusesc cu baterii, avea doar doua frecvente: Europa libera" si cea cu vesti despre "echipa domnilor de la Bucuresti" ASA NE-AM CUNOSCUT.
Eu tinandu-l de mana pe tata si mancand cea mai buna vata de zahar din lume... Cand am mai crescut, chiuleam de la liceu pentru a merge la Casa Tineretului unde Pitis organiza niste intruniri senzationale. Stateam ingramaditi in scaune, pe scari si ascultam fascinati Pink Floyd, Doors, Led Zeppelin, etc. Intr-o zi, omul asta pe care pur si simplu il adoram, a facut o analogie pe care aveam s-o inteleg mult mai tarziu "- Ascultati muzica asta, spunea el.
E sublima.Nu va muri niciodata.E ca Rapidul. Mereu in sufletul nostru! "
Mi-au ramas ani de zile in minte cuvintele astea. Dar ani anii au trecut si prioritatile mele s-au schimbat. Citisem intr-o carte de filozofie ca nu e bine sa-ti faci idoli iar miturile se nasc din dorinta oamenilor de-a fi mai puternici.
M-am reintalnit cu Rapidul cand ma asteptam mai putin. Mi se parea ca e exact ca "fiul risipitor" al lui Tudoran.
Disparea un timp, apoi se intorcea si imi dadea viata peste cap. A fost o dragoste pe care, la inceput nu mi-am dorit-o. Aceasta incapacitate de a-i intelege imi lasa in suflet o lipsa grava, dar nu permanenta.
A ramane in umbra unei forme definitive putea fi o menire nu insa a unei forme nestatornice, a unei echipe careia ii sta in fire sa insele soarele in orice clipa si sa fuga fara umbra.
Nu puteam accepta sa-mi raportez viata, idealurile, visele, scara mea de valori la o necunoscuta.
Ca urmare, am trecut prin toate etapele unei iubiri mistuitoare: furie, ura, dezamagire, neputinta, frustrari...
Apoi am incercat sa ne cunoastem mai bine. Am inceput sa merg mai des la stadion.
Ma fascinau luminile, "actorii" , "publicul", toata aceasta "fictiune", construita atat de armonios care ma facea sa palpit cu mai multa putere decat orice realitate. ERA O REALITATE CONSTRUITA SI DEMONSTRATA DINAINTE!
Imi dadeam seama, ca abia acum, dupa ce privisem mai bine, am reusit sa descifrez farmecul Rapidului.
Pentru ca altfel nu m-as fi trezit in seara de 15 martie 2006 rugand frenetic icoana mea sfintita la Putna si tinand strans pana la epuizare cartea de rugaciuni, sa se intample o minune.
Si in acest timp al Rapidului care se scurge fara calendar si fara ceasornic, timp in care ti-e greu sa iti amintesti zile si fapte, totul ramane rotunjit intr-un bloc de impresii inseparabile.
Pentru ca este un timp al dragostei, fara alte semnificatii...
Iar acum am inteles in sfarsit, ca nemtii nu ar fi putut castiga niciodata razboiul...
Lavinia Volosciuc