PDA

View Full Version : Google Toolbar – navigare după nume



bog_tom
15th July 2004, 12:15
Google a introdus în mare linişte o nouă funcţie în Google Toolbar, care oferă posibilitatea căutării şi accesării paginilor web după un nume concludent, ca o alternativă la accesarea prin URL.

Noua caracteristică „Browse by Name” din Google Toolbar, adăugată în 14 iulie, revoluţionează concepţia căutării paginilor de web prin Address Bar, după URL-ul acestora. Tot ce trebuie să facă utilizatorul este să tasteze în Address Bar numele sau descrierea paginii căutate. Dacă există o asemănare perfectă, Google va deschide direct pagina respectivă. De exemplu, căutarea cu „new york times” va deschide direct pagina www.newyorktimes.com. În cazul în care nu există o asemănare perfectă singulară, Google va deschide o pagină obişnuită cu rezultatele căutării.

Cei care folosesc deja Google Toolbar vor primi automat un update în următoarele săptămâni. Dacă Google este setat ca motorul de căutare implicit, funcţia „Browse by Name” va fi, la rândul ei, setată implicit.

http://toolbar.google.com

(c) Chip Romania iulie 2004