PDA

View Full Version : conducerea PETROLULUI..ceva de rasul lumii



CHITU
2nd September 2006, 19:53
Sper Sa Moara Luca Si Bercea Cat Mai Curand Posibil...

CHITU
2nd September 2006, 19:56
PETROLUL Dupa ce la meciul cu FC Botosani, fanii au afisat câteva bannere împotriva conducerii, aceasta a decis ca, începând cu meciul de mâine, cu FCM Câmpina, sa nu mai puna în vânzare bilete pentru întâlnirile de pe teren propriu. Astfel, accesul spectatorilor la jocurile organizate de catre Petrolul la Mogosoaia va fi posibil doar pe baza unor invitatii emise de catre club, ceea ce înseamna ca Petrolul devine primul club care-si va selecta spectatorii.

CHITU
2nd September 2006, 19:57
numeşte Luca sau Bercea! Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. E a doua zi după aia de meci, dacă se joacă vineri, la TV Sport. Să nu furi ca noi! Să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici boul lui, nici măgarul lui, nici chiar lupul lui galben. E al lui şi, dacă vrei să-l vezi altfel decât la televizor, atunci ai face bine să respecţi toate aceste reguli. Cine ştie, s-ar putea să fii preafericitul câştigător al unei excursii la Mogoşoaia.


Un club ajuns în situaţia Petrolului probabil că s-ar fi resemnat până acum, chiar înaintea propriilor suporteri. Nu e uşor să fii obligat să joci an de an în liga a doua cu alde Prefabricate 05 Modelu, când tu ai câştigat-o pe prima de câteva ori, ai dosit şi vreo două cupe, ba ai mai scos şi nasul prin Europa. În primul rând, s-ar fi văzut o altă atitudine, cunoscută doar de cei care trebuie să se trezească sâmbăta cu noaptea-n cap, mai exact, cu fundu-n sus. Cum din această poziţie nefirească e greu să priveşti în sus, cu optimism, o altă grupare, condusă de alţi oameni, probabil că n-ar mai fi pus acelaşi preţ ridicat pe propria imagine. Fiind vorba de Petrolul şi de oameni ca Luca, Bercea şi Alexandru, e clar că suntem norocoşi că nu vom vedea echipa asta mergând pe stradă buhăită de somn, ciufulită, îmbrăcată neglijent. Nu, au apus vremurile în care ne încurajam favoriţii din picioare, pentru că ne durea sufletul să-i vedem înfrânţi, dar şi fundul, dacă stăteam jos, pe betonul tribunei. Grija arătată de club pentru suporteri e practic grijă şi respect faţă de fotbal, iar conducerea găzarilor demonstrează că Petrolul e pe un drum bun. Chiar dacă întârzie, rezultatele trebuie să apară. Alea pozitive, adică.
Mai întâi, lupii au refuzat să mai joace pe "Ilie Oană", decizie pe cât de dificilă, pe-atât de necesară. Şefii erau conştienţi că oamenii dau bani să stea în condiţii decente şi abia apoi cer şi-un fotbal de calitate, care a fost întotdeauna mai puţin important decât punctele puse în joc. Nu degeaba a fost aleasă arena din Mogoşoaia, care e mică, dar e nouă, cam departe de Ploieşti, dar totuşi foarte aproape de cei care ţin cu adevărat la echipă.
Din păcate, aceştia au de suferit, ca şi jucătorii, de altfel, din pricina aşa-zişilor suporteri, care sunt şi principalii responsabili, alături de presă, arbitri, autorităţile locale şi continua încălzire a planetei de rezultatele slabe ale galben-albaştrilor din ultimii trei-patru, maxim cinci-şase ani. Aşa că Bercea şi Compania oamenilor cu mintea odihnită trebuia să facă un ultim efort intelectual pentru rezolvarea problemei asistenţei. Şi, ca în cazul oricărui club privat în care te duci seara, în nocturnă, să te relaxezi urmărind diferite evoluţii la bară, pe bară sau între bare, şi Petrolul a decis să-şi dea cu stângul în dreptul de a-şi rezerva singur clienţii. Problema e că şi selecţia la intrarea pe stadion poate fi subiectivă, iar în cazul de faţă Luca nu poate avea încredere nici măcar în Bercea, care ar alege pe sprânceană orice prezenţă feminină dornică de un spectacol sportiv nocturn. Aşa că mai-marele clubului privat care este a decis că accesul publicului se va face, începând de mâine şi până le-o veni vreo idee mai creaţă ca asta, doar pe bază de invitaţie. Care probabil trebuie să fie semnată, ştampilată şi musai va conţine şi două elemente de siguranţă: un filigran şi o fereastră transparentă. Eventual din termopan.

Portretul robot al persoanelor eligibile pentru o invitaţie la meciurile Petrolului

Să fie prieten apropiat al lui Luca
Să fie prieten cu Bercea, dar să-l cunoască şi pe Luca
Să nu ştie prea mult fotbal, să nu se enerveze în timpul meciului
Să încurajeze echipa gazdă, şi în special conducerea
Să-i aplaude pe jucători la înfrângeri, pentru că atunci au cea mai mare nevoie de încurajări
Să nu ştie cine este Ilie Oană şi nici să nu-l intereseze

CHITU
16th September 2006, 20:06
De azi, începe campania "Petrolul e al nostru", aşa că trebuie să vă avertizez că, vorba lui Bercea, vreo sută de aurolaci jegoşi vă vor opri pe stradă şi vă vor cere semnătura şi datele din buletin. Nu vă speriaţi, nu vi le iau de tot, ci doar până reuşesc să redea Ploieştiului şi ploieştenilor o echipă cu care oraşul se dădea rotund într-o vreme. Câteva fosile numai bune de dus la Antipa, mă scuzaţi, domnule Bercea, că vă folosesc toate fineţurile, vor apărea la televizor şi vă vor cere acelaşi lucru. Un acord. O fărâmă de curaj pe care, sincer, eu mă îndoiesc că o vom găsi în mulţi. Curajul de a zice "Io, Ionescu, nu mai vreau ca Petrolul să fie un SC care-şi desfăşoară activitatea la Mogoşoaia". Mai departe, avem noi grijă. Care e partea aia ascunsă, jumătatea de adevăr pe care omitem să v-o spunem? De ce facem asta? Pentru bani? Pentru glorie? Pentru că Pătraru nu s-a răzbunat încă pe naşul Bercea? Nu sunt sigur, ar merita pentru fiecare din cele de mai sus. N-am găsit încă un răspuns, poate şi pentru că gândul îmi zboară mereu la o poveste mai veche. Prin ultimul an de Fair Play, când Petrolul încă juca pe "Ilie Oană", eram mai puţin iubiţi de galerie decât suntem acum. În sensul că Pătraru, cu mamă, cu tată, cu soră, nevastă şi copil, era spurcat meci de meci de câţiva dintre oamenii care ne-au cerut acum sprijinul. Iată-ne ajunşi de aceeaşi parte a baricadei, aurolaci jegoşi şi ziarişti vânduţi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Are dreptate Bercea să se teamă de o conspiraţie. Dincolo de cât de bine ne înţelegem şi cât de mult ne iubim, noi vrem ca Petrolul să joace la Ploieşti, pentru noi. Voi nu?

Mishumacher
16th September 2006, 21:53
Las-o mai moale cu Patraru ca nu stii ce ii poate pielea!

CHITU
16th September 2006, 23:50
din pacate stiu....ca il cunosc mai bne decat iti inchipui u....stiu ca el cauta sa isi faca mai multa reclama decat sa ne ajute pe noi....dar uite ca el a inceput campania si el e singuru care ne poate ajuta ....invrun fel sau altu...orice ajutor e bine venit in momentele astea

Mishumacher
17th September 2006, 14:19
E genul de tip care se da pe langa cine trebuie ca sa-si atinga telurile si nu ma refer numai la fotbal!

Probabil ca si acuma in spatele lui este cineva care ii spune in cine sa loveasca!

Lup_Galben
18th September 2006, 20:14
E genul de tip care se da pe langa cine trebuie ca sa-si atinga telurile si nu ma refer numai la fotbal!

Probabil ca si acuma in spatele lui este cineva care ii spune in cine sa loveasca!


mie unu imi place felul in care pune problema si cred k e singurul care a incerca tsa deschida ochii suporterilor in toti acesti ani in care conducerea isi facea de capu cu "inimile suporterilor"......

CHITU
18th September 2006, 22:44
aici te aprob

CHITU
18th September 2006, 22:45
Fotbalul prahovean mai ofera o premiera în acest sezon. Dupa ce sefii Petrolului au decis ca accesul la stadion sa se faca doar pe baza de invitatie, a venit acum rândul celor de la Chimia Brazi sa i-a o hotarâre cel putin curioasa. Astfel, înca de pe 15 septembrie, divizionara secunda a cerut oficial FRF sa aprobe mutarea partidei din etapa viitoare, din 22 septembrie, pe un alt stadion decât cel de la Strejnic, unde s-au jucat partidele de pâna acum, considerate acasa. Astfel, Chimia vrea sa joace la Mogosoaia meciul din etapa a VIII-a, singura “problema” fiind aceea ca joaca chiar cu Petrolul, care evolueaza chiar ea la Mogosoaia! Se pare ca decizia este luata pentru a se evita protestele fanilor la adresa clubului Petrolul. Cele doua echipe în au ca director sportive si administrativ pe acelasI personaj: Lucian Radulescu.

Mishumacher
19th September 2006, 07:53
Eu l-am urmarit nu numai in emisiunile legate de Petrolul si mi-a lasat un gust amar.Vede mereu numai partea goala a paharului si se da dupa cine il sponsorizeaza!

Lup_Galben
21st September 2006, 11:46
FRF-ul ignora propriul Regulament!!!

Chimia si Petrolul nu au dreptul sa “împarta” Mogosoaia

Decizia FRF de a permite Chimiei Brazi de a organiza meciul de campionat cu Petrolul, la Mogosoaia, unde joaca de obicei echipa lui Marin Barbu contravine, într-un fel, propriului Regulament, care interzice unei echipe sa joace meciul din organizarea proprie, pe terenul adversarei!

Conform art. 49.4, din Capitolul VII al Regulamentului de organizare, “Jocurile de Campionat”, “Echipele nu pot renunta la dreptul lor de organizare, în favoarea adversarului si nici nu pot juca meciul din organizare proprie pe terenul echipei adverse”, adica exact ce se va întâmpla mâine la Mogosoaia.

Petrolul are, înca de la începutul sezonului un contract prin care va evolua la Mogosoaia, la meciurile considerate “acasa”, iar acum, Chimia a obtinut si ea o aprobare sa joace chiar meciul cu echipa “sora”, ce face parte din aceeasi cupola a “petrolistelor”, chiar la Mogosoaia, încalcarea respectivului paragraf fiind evidenta! FRF a permis Chimiei sa joace pe terenul Petrolului, desi acest fapt trebuia interzis, cele doua cluburi ce au multe “puncte comune”, printre care si pe oficialul Lucian Radulescu beneficiind de “acoperire” prin aceasta aprobare primita.

CHITU
21st September 2006, 20:02
se pare ca jegurile astia ne icnora si continua sa isi bata joc de noi...ne vor razbuna si noi...odata si odata

Ballack_29
25th September 2006, 22:52
Pana nu se face un mic protest in "fata" biroului lu` nea Luca si Bercea,nu o sa ne ia in seama.

CHITU
27th September 2006, 23:10
protestul o sa fie...dar tot nu o se ne ia in seama...

Ballack_29
28th September 2006, 08:11
Decat prin mass-media unde chiar ca nu ne baga in seama, protestul are mai multe sanse de reusita "live" :ok: dak intelegi ce vreau sa spun..

CHITU
28th September 2006, 20:05
Decat prin mass-media unde chiar ca nu ne baga in seama, protestul are mai multe sanse de reusita "live" :ok: dak intelegi ce vreau sa spun..

normal ca inteleg ce vrei sa spui.....dar sper sa reusim si sa iasa bine

Lup_Galben
1st November 2006, 11:02
Masina lui Edy Alexandru a fost vandalizata

PETROLUL (B1) Conducerea ploiesteana are mai probleme: directorul executiv si-a gasit automobilul vopsit iar golgeterul Attila Hadnagy a fost trimis la “satelit”

Necazurile par a se tine scai de formatia Petrolul Ploiesti. Esecul de la Snagov, conflitul cu suporterii si neîntelegerile cu atacantul Attila Hadnagy anunta o saptamâna fierbinte pentru conducerea administrativa a prahovenilor.

La finalul partidei la la Snagov, pierduta de Petrolul cu 2-1, galeria ploiestenilor a fost la un pas sa se încaiere cu directorul executiv, Edy Alexandrescu, pe care l-au înjurat 90 de minute. Edy a fost la un pas sa se i-a la bataie cu câtiva dintre fani, fiind oprit în ultima clipa de catre tatal sau, Vali Alexandrescu. Ultasii ploiesteni nu au ramas datori si, în noaptea de duminica spre luni, su vopsit masina lui Edy în culorile clubului Petrolul. “S-a ajuns prea departe! Este inadmisibil ce s-a întâmplat. Imediat dupa meciul de la Snagov, unul dintre suporteri a aruncat cu o caramida în autocarul Petrolului, iar acum mi-am gasit masina vandalizata”, a declarat ieri oficialul ploiestean.

Altfel, ieri, conducerea Petrolului a decis sa îl trimita la “satelit” pe golgeterul Attila Hadnagy. Decizia este justificata prin randamentul slab în ultimele meciuri dar si prin refuzul jucatorului de a-si prelungi contractul scadent la finele sezonului. Se pare ca Hadnagy este curtat intens de Otelul Galati si Gloria Bistrita.

CHITU
1st November 2006, 18:08
si asta nu a fost decat inceputul.....sper sa se ajunga si mai departe decat atat....pt ca asta merita conducerea noastra de kkt

Lup_Galben
6th March 2007, 11:43
Petrolul se muta la Moreni !


Conditiile de intrare la cele doua partide de la Moreni: spectatorii damboviteni beneficiaza de intrare gratuita si pe baza actului de identitate. In ceea ce-i priveste pe eventualii suporteri ploiesteni, a ramas valabil ceea ce s-a stabilit la inceput de campionat: numai pe baza unor invitatii acordate de clubul ploiestean.

N0_NaM3
6th March 2007, 15:49
incredibil...si nimeni nu vede ?? :(

Lup_Galben
6th March 2007, 21:46
incredibil.......putin spus....
e practic inadmisibil.........nicaieri in lume nu am auzit de o asa masura.....

N0_NaM3
7th March 2007, 10:02
mai nou, am auzit k doar pe cei sub influenta alcoolui nu`i lasa pe stadion...

si ceva adevarat pe prosport,la comentarii, ptr cei care cred in echipa 'csm' :
'' va'ti vandut k iuda
Trimis de eu la 2007-03-07 01:11:33

bha sclavilor cu csm'ul vostru,ptr ce echipa ati colindat tzara,ati plans shi va'ti luat bastoane si amenzi!?"si la bine si la rau PETROLUL e clubul meu"acuma gata nu va convine bERcea shi hai sa facem alt PETROLUL k ne e greu sa luptam pana il gonim pe gunoiu de bercea..bha nu v'a vindeti!!unde e onoarea...ma doare sufletul k suntetzi din PLOIESTI...Doar PETROLUL ''

Lup_Galben
7th March 2007, 10:35
mda, interesanta opinia respectivului .
ideea e k fara bercea , Petrolul poate spera la performanta !
cu un asemenea om, performata e un cuvant neexistent in vocabularul suporterilor .
pentru Petrolul o promovare in prima liga nu poate fi asociata cu performanta !

CHITU
7th March 2007, 19:51
mai nou, am auzit k doar pe cei sub influenta alcoolui nu`i lasa pe stadion...

si ceva adevarat pe prosport,la comentarii, ptr cei care cred in echipa 'csm' :
'' va'ti vandut k iuda
Trimis de eu la 2007-03-07 01:11:33

bha sclavilor cu csm'ul vostru,ptr ce echipa ati colindat tzara,ati plans shi va'ti luat bastoane si amenzi!?"si la bine si la rau PETROLUL e clubul meu"acuma gata nu va convine bERcea shi hai sa facem alt PETROLUL k ne e greu sa luptam pana il gonim pe gunoiu de bercea..bha nu v'a vindeti!!unde e onoarea...ma doare sufletul k suntetzi din PLOIESTI...Doar PETROLUL ''

sti ceva ala se pare ca habar nare ce vb......pt care PETROLUL si-a luat el bastoane si amenzi ,,pana in 2003???????pt ala care e in liga a2a sau pt ala care e in liga a4a???????? ba v-am mai spus yo nu mai vb daca habar nu aveti de capu vostru......stiti ca toate campionatele si cupele si palmaresul PETROLULUI apartin celui din liga a4a?????? stiati ca PETROLUL din liga a2a nu are nici un palmares nimic???? si are sediul intro scara de bloc????????stiati asta?????.......nu mai vb daca habar nu aveti de PETROLUL....cel din liga a2a se numeste S.C PETROLUL PLOIESTI S.A....nu F.C PETROLUL PLOIESTI....mai interesati-va de PETROLUL si dupaia mai comentati pana at lasati comentariile doparte......

Lup_Galben
12th March 2007, 11:11
Vazute si auzite pe la Moreni

"Bercea, esti o jigodie !"
Cativa localnici au luat loc, cu o ora inainte de inceperea partidei, in tribunele stadionului Flacara, incurajand sincer Petrolul. Nu acelasi lucru l-au facut si "suporterii" de la peluza a doua, veniti de la Ploiesti. Daca sloganul "Bercea, du-te la Moreni !” nu isi avea rostul, au facut uz de un altul, intrat de mult in repertoriu: "Bercea, esti o jigodie !" Obisnuit, presedintele Consiliului de Administratie al SC FC Petrolul Ploiesti nici ca s-a sinchisit de vorbele grele aruncate, vorba ceea, ca pe stadion.
A venit si... spionul
Imediat dupa inceperea partidei, la tribuna oficiala si-a facut aparitia si presedintele celeilalte divizionare secunde prahovene, FCM Campina, Stefan Chitu. Cum echipa sa se chinuia pe la Braila sa scoata un 0-0, el a preferat sa "spioneze" evolutia Petrolului, pentru a gasi antidotul la intalnirea directa cu ploiestenii. Ce-o fi inteles din meci, ne vom da seama dupa disputa dintre cele doua divizionare.
Aceleasi metehne organizatorice
Organizatorii clubului ploiestean s-au aratat, si la aceasta partida, zelosi cum nu se poate. Astfel, unii ziaristii cu legitimatii eliberate de catre Asociatia Presei Sportive din Romania (APS) au beneficiat de un "tratament" special, fiind trimisi sa-si caute loc prin...tribune, nu la masa presei. Nici cameramanii unei televiziuni ploiestene n-au scapat de puricat, ei intampinand greutati in a intra pe stadion fiindca nu erau trecuti pe un tabel al unei firme de securitate ! Important mai este clubul asta, iar noi nu ne dam seama...

CHITU
12th March 2007, 18:19
asa vrea m***** lu bercea...el e miezu.-pi***** pe r*** lui

CHITU
8th January 2009, 07:55
"Petrolisti din toate colturile uniti-va! Veniti in fata primariei, vineri 9 ianuarie, de la orele 17 sa ne sustinem cauza. Campania "Petrolul e al nostru" e pe cale sa devina masina de bani a unor oportunisti nemilosi.IN NUMELE PETROLULUI - IESITI IN STRADA .Mitting-ul este autorizat de primarie si mizam pe aportul vostru"

Gabri3l
29th May 2009, 13:15
Sper Sa Moara Luca Si Bercea Cat Mai Curand Posibil...

peste cateva zile sunt sanse mari sa scapam in sfarsit de ei dupa atatia ani de zile... odata ce Petrolul Ploiesti va deveni echipa Primariei Ploiesti, deci a ploiestenilor.

cristy1110
29th May 2009, 13:34
in momentul de fata a cui este echipa?
care dintre petrolul si fc ploiesti este a lui interagro?

cristy1110
29th May 2009, 13:40
"Petrolisti din toate colturile uniti-va! Veniti in fata primariei, vineri 9 ianuarie, de la orele 17 sa ne sustinem cauza. Campania "Petrolul e al nostru" e pe cale sa devina masina de bani a unor oportunisti nemilosi.IN NUMELE PETROLULUI - IESITI IN STRADA .Mitting-ul este autorizat de primarie si mizam pe aportul vostru"

acum vreo 6-7 ani aveatzi 2 echipe in divizia a.
sefii celor 2 echipe erau luca de la petrolul si nicolae de la astra.
la finalul campionatului au zis sa fuzioneze ca sa fac echipa puternica pentru europa...dar surpriza...au facut treaba asta si care crezi ca a fost rezultatul...
a retrogradat echipa si in loc de 2 echipe in a ploiestiul nu a mai avut niciuna.:headbang:

Gabri3l
30th May 2009, 00:50
o sa avem iar 1 echipa in A acum...

cat despre conducatorii aia...mai bine duca-se cat mai repede!!!