PDA

View Full Version : Oltchim a bătut cu 33-29 pe Larvik în drumul spre semifinalele competiției



Mario Di Lazi
2nd November 2008, 21:44
Oltchim a bătut cu 33-29 pe Larvik în drumul spre semifinalele competiției

Oltchim a anunțat că are intenții serioase și pentru acest sezon de Liga Campilor. În sezonul trecut, Gheorghe Tadici și echipa pe care a pregătit-o au ridicat ștacheta sus, calificându-se între primele opt formații. Vâlcea vrea însă mai mult, măcar o semifinală.

Primul obstacol a fost una o formație norvegiană, care a plecat fericită în urmă cu aproximativ șase luni din România, cu trofeul Cupei Cupelor de la Brașov.
Hotărârea a fost cuvântul de ordine care a caracterizat Oltchimul în primele secvențe ale jocului. Formația vâlceană a arătat că știe ce vrea și a încercat să ia „aerul” formației norvegiene, desprinzându-se la 4-1.

Pătrunderile individuale ale Adinei Meiroșu sau Narcisa Lecușanu au dislocat în câteva rînduri defensiva din Larvik. Preț de aproximativ 27 de minute, Vâlcea și-a ținut la respect adversara, având mai mereu trei-patru goluri avans. Formația norvegiană, cu patru campioane olimpice în lot, nu s-a predat însă cu una, cu două, iar prin Riegelhuth și Larsen a revenit în meci, reușind chiar să preia și conducerea înainte cu câteva secunde de pauză (16-17).

Chiar dacă Larvik a pus probleme și după pauză, Oltchim a ținut pasul cu ritmul de Champions League. Plusul de care Vâlcea avea nevoie pentru a pune la punct lucrurile în acest joc a venit de la pivotul Oana Manea, care s-a luat practic la bătaie cu apărarea adversă și a „măturat” aproape tot pe semicerc pentru a ajunge față în față cu Rene Rantala. Astfel, din minutul 40, campioana Românirei a pus stăpânire pe joc și nu a mai cedat inițiativa până la final, desprinzându-se și la cinci goluri, 33-28. La final a fost 33-29, Oltchim obținând primele două puncte pentru îndeplinirea unui vis.

Casetă meci
Oltchim – Larvik 33-29

Pâslaru, Dinu – portari; Pușcașu, Gatzel, Luca 4, Ardean 5, Maier 2, Meiroșu 8, Manea 5, Szucs, Vădineanu, Borbaș, Avădănii 2, Lecușanu 7
Antrenor: Iviva Rimanic

Sando, Rantala – portari; Larsen 8, Breistol, Loke 3, Kristiansen 1, Johansen 3, Breivang 4, Jansen, Riegelhuth 10, Narvesen, Iversen, Stange, Medvedeva
Antrenor: Karl Erik Bohn

Pauză: 16-17; Sala Sporturilor Traian (Rm. Vâlcea); Spectatori: 2.000; Arbitri: Dobrovits – Tajok (Ungaria)

prosport.ro

SORENSEN
2nd November 2008, 21:53
sa fie oare meciul de revenire pt Meirosu ? ...mi-ar place sa cred ca da...

Sentient7
3rd November 2008, 03:27
Meirosu a marcat multe dintre goluri prin niste executii cel putin indoielnice,totusi daca au intrat foarte bine...
echipa nu s-a miscat rau,dar in prima repriza s-a vazut cam cum ar arata handbalul romanesc fara Hutupan.si de ce sa nu recunosc s-a simtit si lipsa lui Bese pe faza de aparare.in rest,daca Larvik e echipa cea mai accesibila din grupa dupa cum spuneau comentatorii(ori nu am inteles eu bine),ne-am dat dracului.mie mi se pare o echipa foarte tare.nu am inteles de ce nu au jucat Szucs si cu Borbas mai mult,doua jucatoare excelente,in special Szucs.Oltchimul a facut o afacere excelenta cu Avadanii care in scurt timp si daca sanatatea o ajuta ii va lua fata lui Maier in primul 7.

SORENSEN
3rd November 2008, 20:35
Larvik cu 4 campioane olimpice in lot si castigatoarea cupei cupelor en-titre cea mai slaba... n-as crede...

Podravka mi se parea cea mai slaba sau poate Lada..care a pierdut ceva jucaoare fata de anul trecut...

Podravka e in schimb f periculoasa acasa...in rest...in deplasare e slaba...

Lada e imprevizibila ..

Larvik e f puternica ..dar are minusirile ei.... Totusi cand ai pe Tonje Larsen in teren,...ai un mare plus fata de adversare

Dani_handbal
15th July 2009, 14:22
olchim e o echipa foarte tare si puternica si de aia a batuto larvik