PDA

View Full Version : Editoriale despre "U" Cluj



Razvan T.
6th October 2008, 23:15
Aici voi posta editoriale despre "U" Cluj din diferite ziare clujene.

Razvan T.
6th October 2008, 23:18
Nu mi-am ascuns niciodată simpatia față de peluza Universității, iar meciul cu CFR Timișoara a demonstrat, dacă mai era nevoie, superioritatea publicului în raport cu echipa. Ce mi se pare definitoriu pentru ea e faptul că membrii ei sînt acolo nu pentru un sezon, un meci sau un obiectiv. Pur și simplu sînt acolo întotdeauna, indiferent de rezultatele echipei, divizia în care joacă sau obiectivele de moment. Pentru că așa trebuie să fie. La 0-2, cînd era deja clar că echipa va termina meciul învinsă, peluza a cîntat cu disperarea și forța pe care numai pasiunea le poate înțelege și explica. Uimiți de ce se întîmplă în teren, martorii umilinței au făcut abstracție de scor, cînd reacția logică în astfel de momente este la români „de-mi-sia, de-mi-sia!”. E uimitor cum momente atît de grele pot genera reacții precum cea de sîmbătă. S-a întîmplat la fel cînd Steaua a cîștigat la Cluj cu 7-1. Pe măsură ce dezastrul se profilează tot mai clar, oamenii se strîng mai aproape, încercînd parcă să ocrotească simbolul cu vocile lor. Culmea este că foarte puțini dintre cei care au fost sîmbătă în peluză au prins și meciul cu Steaua, din anii 90. Asta înseamnă că spiritul Universității nu este atributul exclusiv al unei singure generații.
Articol scris de Mihai Hossu

Sursa ftr.ro :ok::ok::ok:

Razvan T.
8th October 2008, 17:59
Întrucît au trecut suficiente ceasuri de la înfrîngerea de sîmbătă, iar încrîncenările de la cald nu mai amenință judecata dreaptă, îndrăznesc să afirm că „U” s-a bătut singură în meciul cu CFR Timișoara. Că diferența nu a făcut-o atît forma lui Paleacu, cît propriile slăbiciuni. Că adversarul nu a fost atît de puternic pe cît a fost de subestimat. Departe de mine gîndul de a contesta valoarea de antrenor a lui Dorinel Munteanu, dar trebuie să înțelegem toți, și cu precădere fotbaliștii Universității, că fotbalul actual lasă prea puțin loc de surprize. Îmi face impresia că, spre deosebire de alte meciuri, de data aceasta Dorinel s-a bazat prea mult pe așa zisa dorință de revanșă a fotbaliștilor săi după înfrîngerea de la Vîlcea și a neglijat potențialul adversarului. Altfel nu i-ar fi lăsat niciodată atîtea spații libere, iar ocaziile de gol ar fi apărut mai repede de minutul 85. Așa cum am apreciat de fiecare dată contribuția antrenorului la obținerea victoriilor (Pitești sau Alba Iulia), consider că acum e momentul ca „Neamțul” să revină la meticulozitatea care îl caracterizează. Principiul că în fotbal cîștigă cine riscă mai mult nu se aplică atunci cînd adversarul este organizat, iar obiectivul obligă la continuitate în rezultate.
Mihai Hossu
sursa frt.ro :ok::ok::ok:

Razvan T.
9th October 2008, 15:42
Universitatea Cluj, sper că nu este doar opinia mea, continuă să funcționeze după niște principii greu de acceptat și imposibil de înțeles, departe de logica guvernării și administrării unui club de fotbal.

Despre acestă „uriașă problemă” – cum ar spune un coleg de breaslă – s-a convins zilele trecute și Dorinel Munteanu, iar până la rostirea primelor vorbe despre necazul peste care a dat a și început să deseneze un plan de ocupare a funcțiilor administrativ-executive care i se par neocupate sau prost ocupate, de neaveniți.
Anton Heleșteanu a fost primul nume propus de Dorinel șefilor de la Oncos. Răspunsul patronului Vasile Onaca nu a fost nici pozitiv, nici negativ. El nu a venit deloc, semn mai degrabă de refuz decât de accept.
Prima bătălie pierdută cu patronatul nu l-a demoralizat pe Dorinel. Dimpotrivă, i-a întărit convingerea că pentru a-și impune propriul program de guvernare trebuie să-și verticalizeze acțiunile, chiar și atitudinea față de toți ceilalți colegi și funcționari ai clubului.
În consecință, până a-l înlocui pe antrenorul cu portarii Mihai Nădăban cu Vasile Mare și a combate la nesfârșit articolele din Regulamentul de Ordine Interioară, „Neamțul” a visat că i-ar sta bine ca Führer și s-a autopropus Manager General al Club Fotbal Municipal „U” SA!!!
Nu am cunoștințe despre existența unor influențe externe în decizia de a se autopropune „Führer”, dar cam știu ce l-a determinat să pluseze în raport cu Oncosul.
Guvernarea la întâmplare, amatorismul și lipsa argumentelor fotbalistice întâlnite la „reprezentanții” lui Onaca sunt primele argumente ce i-au oferit perspectiva ocupării unei funcții întâlnită doar în fotbalul mare, în cel occidental.
Vidul de putere cultivat cu mult patos și sfințenie la nivelul executiv și administrativ al clubului nu poate primi decât acest gen de reacții din partea unui jucător și antrenor căruia, ce-i drept, și mă simt obligat să o spun, cred că-i place (și) puterea. Vidul de putere de la „U” aduce în acest caz aviditatea de putere, un „fenomen” normal și anormal în același timp.
Cu un tricou de jucător, un trening de antrenor și cu un sacou de Manager General, Dorinel Munteanu intenționează să patenteze o nouă formulă de conducere a CFM „U” SA, sub cupola căruia găsim un lot de seniori, un centru de copii și juniori, tehnicieni, secretariat și contabilitate și vreo cinci salahori cu locul de muncă la „Ion Moina”.
Sunt rezervat și sceptic. Nu știu dacă un singur om poate îmbina toate aceste ținute. Sunt dezamăgit o zi și a doua visez că „poate așa ar fi mai bine”, dar nu pot înțelege cum unii știu să conducă un club de fotbal după ce au dat lovitura în afaceri și alții cu buzunarele pline eșuează când trec pragul Universității.

Autor: Codin Samoila
sursa informatiacluj.ro

Razvan T.
12th October 2008, 14:15
Probabil aceasta este ultima insemnare de aici. E frig si tocmai m-am trezit din vis. Realitatea e prea cruda pentru a fi descrisa in cuvinte si prea imorala pentru a incerca sa-i gasesti o logica. Primim totul de-a gata si am uitat sa mai luptam pentru propria identitate. Suntem obositi si incercanati iar pulsul ne bate plapand. Am uitat sa ridicam mainile deasupra capului, sa privim soarele in ochi, sa zambim stramb si sa plutim in zare. Totul intra in rutina si in amestecul sentimentelor bolnavicioase.

Orasul e crud si adormit. Noaptea doar fluturii stiu sa alerge spre luminile din departari. Oamenii isi gasesc preocupari banale care ii transforma in roboti. Aceeasi viata monotona continua sa o trasiasca zi de zi, ora de ora, secunda de secunda. Pasii devin apasatori iar privirea muta. Oamenii au devenit tristi si bosumflati. Aroganta specifica realitatii crude, se transforma in autoitate, dictatura si lipsa de bun simt. Cantitatile se substituie calitatilor iar noi nu facem nimic. Orasul devine tot mai intunecat si apasator. E tot mai greu sa poti sa zbori, e tot mai greu sa poti sa vezi.

Ne mangaiem pe crestet si ne aducem aminte de copilarie. De mirosul proaspat al primaverii si de nesfarsitele seri in care alergam pe nori. Totul era atat de simplu incat de multe ori incercam sa-l complicam. Acolo a inceput totul si probabil acolo se va termina. In dulcea amintirea a copilariei unde am invatat sa iubim si sa zambim, sa traim si sa simtim. Acolo se regasesc fluturasii din stomac, nodul din gat si rosul crud din obraji. De acolo pleaca emotiile si dragostea prezenta.

In copilarie m-am indragostit de oameni cu ajutorul unei castane. M-am atasat si am ramas impresionat de dragostea pe care mii de oameni o emanau pe un templu minunat. Cinsteau o stare de spirit si nu se dadeau in laturi de la nimic. O protejau cu pretul inocentei si reuseau de fiecare data sa transmita mai departe emotia de a fi indragostit de o vocala. Fiind un simbol pur si nepatat, inimii ii era pur si simplu imposibil sa nu simta ceva. Lumea din jur interactiona telepatic si reuseau ca printr-o minune sa faca acel templu sa vibreze de fericire. Familia lui “U” iti aduce fericirea indiferent de vremurile pe care le traim. Iubim vocala sfanta inca de pe vremea cand faceam primii pasi pe asfalt. Suntem bucurosi ca putem aplauda si elogia ceea ce in zilele noastre gasesti tot mai rar. O legenda adevarata plina de trairi emotionante si povesti uimitoare. De cursuri ale destinului intoarse din drum si sfidarea imposibilului. Pentru “U” e mai important un zambet sincer venit din partea familiei decat o performanta efemera. “U” s-a multumit mereu sa existe in propria forma pe care suporterii incearca sa o duca mai departe.

Sunt hohote de ras si lacrimi amare care ne unesc si ne dau puterea sa iubim. Sentimente dintre cele mai ciudate pe care am invatat sa le acceptam si sa le cizelam. Ne-am maturizat unii pe altii si am reusit sa ajungem indragostiti la infinit de Universitatea. Ne-am ridicat mereu in picoare si nu ne-am dat batuti niciodata. E bine. Suntem vii, suntem fericiti, suntem aici! “U” exista!

Mereu fidel si extaziat de “U” cel sfant, cel adevarat!

sursa http://blog.ucluj.ro/2008/09/17/epilog/

Razvan T.
13th October 2008, 18:14
La 40 de ani, vîrstă la care majoritatea angajaților MapN au deja întocmit dosarul de pensionare, Dorinel Munteanu a debutat ca jucător pentru Universitatea Cluj. E clar că nu a făcut-o rău, determinarea sa din teren și pasele în adîncime fiind un exemplu apreciat chiar de băștinașii mioveni. Doar că, intrînd în teren ca jucător, Dorinel se expune inutil unor greșeli ce i-ar putea dăuna imaginii și autorității de antrenor. Cu el în teren sau nu, traseul Universității din aceste zile este influențat de acțiunile verii. Deși nu a spus-o niciodată, randamentul echipei este dat de carențele pregătirii de vară, situație pe care Munteanu nu o poate schimba peste noapte îmbrăcînd tricoul. S-a văzut și la Mioveni că valoarea unui jucător nu poate influența decisiv rezultatul, atîta timp cît grupul suferă. Chiar dacă este cel mai valoros jucător din lot, Universitatea are nevoie de Munteanu în primul rînd ca și antrenor. Evoluția din teren poate fi mereu apreciată, dar rezultatele îi pot compromite statutul de antrenor. Mai gîndiți-vă!
Mihai Hossu
sursa ftr.ro

Razvan T.
16th October 2008, 14:54
Pasiunea prea mare le fărîmițează forța de grup în sute de păreri personale. Critică antrenorul, atacă deseori conducerea, se supără, agită spiritele de fiecare dată cînd rezultatele echipei nu ajung la nivelul lor de dorință. Rar de tot, cînd vreun meci deosebit le oferă prea puține motive de optimism, renunță la părerile lor și formează un grup unitar a cărui singură preocupare este cîntecul. Atunci, suporterii Universității sînt cei mai frumoși din țară. Cînd nu îi interesează scorul, schimbarea antrenorului sau a conducerii, devin o galerie impresionantă. Emană forță ce intimidează pînă și jucătorii adverși. Cuvîntul cheie e „unitate”. Dacă o obțin, totul curge firesc și supremația pe care o revendică vine ca o consecință logică. Miile de individualități ce formează galeria nu trebuie să-și promoveze propriile idei în relația cu echipa. E suficient să cînte pe o singură voce, lucru pe care îl știu face cel mai bine.

Razvan T.
3rd November 2008, 16:34
Suporterii Universității nu sînt „normali”, cum ar spune Florin Piersic. Ce au făcut sîmbătă pe stadionul „Ion Moina” cred că ar putea intra în Guiness Book. Au aprins 20.000 de lumînări (cei care ați scăpat acțiunea live puteți intra pe ucluj.ro, merită) care descriau un U imens, cît inima lor. Dar peste toate, au reaprins flacăra care va arde veșnic în conștiința noastră, cea a recunoștinței pentru sportivii care nu mai sînt printre noi.

Ceea ce dă adîncime acestui moment are și alte semnificații, care ne dau imaginea unicității clubului Universitatea în peisajul sportiv românesc. La „U” e altfel decît oriunde. Bunicii au ce să le povestească nepoților, cei mai mari scriitori și-au făcut timp, de-a lungul anilor, să aștearnă pe hîrtie gînduri despre echipa studențească, iar performanțele nu le-au adus exclusiv fotbaliștii. Universitatea a trăit și a rezistat prin spirit. De aceea îi spune acestei echipe Universitatea, nu Gardul, Fulgerul sau Unirea. Desigur, mă puteți amenda, ce știe Robson (ca să nu dau un nume de fotbalist român) despre spirit-spiritualitate? Și o să vă răspund că asta nici nu contează atît de mult. Dacă încă mii de oameni știu poveștile Universității pe de rost, dacă tinerii cîntă Gaudeamusul pe stadioane sau în sălile de sport, dacă puștii de zece ani merg de Luminație la mormîntul lui Dan Anca, nimic nu e pierdut.

„Legendele nu mor niciodată”, așa i-au spus evenimentului de sîmbătă cei care l-au organizat. Eu aș adăuga că nici suporterii adevărați nu mor niciodată, pentru că numai astfel se explică existența acestui club, care nu a fost niciodată răsfățat din punct de vedere material, dar care a găsit întotdeauna resorturile interioare ca să reziste. Chiar și acum, cînd echipa de fotbal scîrțîie, cînd clubul sportiv este în pericol de a-și pierde sediul, cînd bazele de antrenament se pot număra pe degetele unei mîini, disperarea nu e un cuvînt inventat pentru Universitatea. Cînd dau de greu, oamenii de aici fac o plimbare prin parcul „Iuliu Hațieganu”, își limpezesc gîndurile și o iau de la început. Pentru că acolo sînt aleile bătute cu pasul de înaintași, pentru că acolo e Facultatea de Educație Fizică și Sport, pentru că acolo e Sanctuarul.

Suporterii știu aceste lucruri, nu spun eu nimic nou pentru ei. De aceea au și avut probabil această idee fantastică, care nu le-ar fi putut veni în minte altora din țară nici peste o sută de ani. Și pentru că am vorbit despre Dan Anca, cel cu care eram prieten bun, parcă îl aud, în inconfundabilul său stil, spunînd: „Mă Ovi, țînțarii ăștia m-o făcut să plîng!”

Articol scris de Ovidiu Blag

Razvan T.
26th December 2010, 17:42
Szilagyi. Portretul fotbalistului la tinerețe

Uneori, istoria unui club poate fi comprimată într-o cifră. Patru e notă de trecere la Universitate. Mai precis la Universitatea Cluj. E numărul purtat de fundașul Zsolt Szilagyi. Probabil că nu-l știți. Nu are selecții în națională, nu apare în presa de scandal. Genunchiul stîng a devenit un studiu de caz pentru ortopezi. Medicii nu l-au menajat. A auzit des că nu va mai juca fotbal niciodată. Diagnosticul a fost contrazis ferm de Szilagyi. S-a întors apt pentru o nouă încorporare. L-am văzut pe viu la Șimleu, într-o partidă de cupă. Era primul joc la echipa mare după aproape trei ani. A înscris golul cu care Universitatea a ajuns în prelungiri, a intrat la minge fără să se menajeze, fără să-și ia măsuri de siguranță.

Szilagyi e un bărbat adevărat, un stoper ce urmează sfatul lui Dan Puric pentru fotbaliștii români. Sisi face Mărășeștiul în fiecare meci. E liderul fără banderolă, e "Unicul Căpitan". S-ar fi putut face bani frumoși din vînzarea tricoului său, din valorificarea comercială a simpatiei cu care-l înconjoară suporterii. În loc să fie tratat ca un simbol, a primit un șut în fund, a fost aruncat pe lista disponibilizaților. Doar furia fanilor a îndreptat eroarea. Cum să înțeleagă un mercenar ca Hizo sau un finanțator cu buletin de București că povestea lui Szilagyi e povestea Universității? E saga unei formații căreia mulți i-au cîntat prohodul, care a renăscut mereu-mereu, înfruntînd vitregiile istoriei, modelînd caractere și suflete. Nu întîmplător ultimii idoli, Pojar și Szilagyi, sînt doi veterani de pe frontul bisturielor.

N-aș fi scris rîndurile de mai sus, dacă nu aș fi citit știrea. Sisi a fost operat miercuri la ligamentul încrucișat anterior al piciorului drept. Verdict: aproximativ șase luni de pauză. Vor urma trei săptămîni în cîrje, apoi plictisitoarele ore de gimnastică. Uite că nu e chiar așa de simplu să dai cu piciorul în minge!

Păstrați-i tricoul și locul din vestiar. Meciul său nu s-a terminat. Va reveni pe stadionul nou, gata pentru încă o alunecare, gata să depună mărturie că albul și negrul nu se declină, se afirmă.

Alin Fornade

Razvan T.
12th January 2011, 12:34
Din 2011, cu dragoste

Gânduri de început de an: în lumea asta sunt orașe care sunt un vis continuu, ziua și noaptea te farmecă, te ademenesc să mai stai. Și plec și mă întorc în Cluj, oraș mititel culcușit între dealuri…

Ce are Clujul și nu are NIMENI? E piața Blaga sau Corvin sau Avram Iancu. E Music (Irish) Pub, e Teatrul, e Someșul curgând alene. E Parcul Central, e monumentul Memorandiștilor… De o vreme, însă, cum sosesc în Cluj, nici nu las bine bagajul din mână și alerg spre Stadion. Acolo,… acolo se coace ceva,ceva crește, ceva ce-mi dă senzația aia incredibilă de casă nouă. Da, da, bineînțeles că nimic nu va putea șterge amintirea bătrânului “Moina”, boema universitară, băncile de lemn. Acum totul e “comercial” și “profesionist” și alte “nenorociri” și “blesteme” care au ajuns de mână cu Uniunea Europeană și pe la noi. Dar cine nu s-a săturat de atâta boscorodeală nostalgică?! Nimic nu-i mai poate aduce înapoi pe Pexa sau Mateianu sau Luca sau Ivansuc. Căzând de acord asupra acestui fapt evident sunt de părere că este momentul să mergem (din nou) înainte.

…Și fac de fiecare dată înconjurul șantierului care arată tot mai mult a stadion, și iarăși îmi imaginez cum o să fie. Nu demult m-am oprit din atenta iscodire de dincolo de garduri și…atunci mi-am dat seama, m-a lovit ca o epifanie în moalele capului: tot ce mă ține legat de Cluj este “U”! “Tu ești tinerețea noastră, noi pe tine te iubim!”… ba aș spune chiar că “U” ne ține tineri, azi cu inima ba frântă, mâine bătând ca la nuntă.

O iubire adevărată este cea care astăzi e mai puternică decât ieri și mai firavă decât mâine. Iar Stadionul care crește mereu este copilul din dragoste al unui întreg oraș care, deși o arată rar, respiră și visează alb-negru.

La câți “venetici” se stabilesc în Cluj în fiecare an, este extrem de tentant să spui că “U” nu mai poate fi ce a fost într-un sens cât se poate de prăpăstios. Corect, orașul se schimbă mereu. Jucătorii și antrenorii vin și pleacă pe bandă rulantă. Suporterii sunt din ce în ce mai violenți și mai cosmopoliți, poate din simpla nevoie de a se menține în “plasa” omologilor din capitală. Dar dragostea pentru “U” a clujenilor nu seamănă cu fanatismul turbat al oltenilor pentru “Știința” lor. Aici sângele curge mai molcom, iar inimile bat mai profund. Văd că mă cam lovește poezia și alte “talente” care mai de care mai nebănuite, dar jur să nu cenzurez nimic.

Dincolo de afaceri sub radar, dincolo de marele “biznis” care este fotbalul modern, dincolo de rămânerea lui Limoniu și plecarea lui Ionescu și Acosta. Dincolo de toate relele care ne înconjoară sau ne pasc ca drobul de sare din Povestea prostiei omenești, rămâne Simbolul “U”. N-am știut niciodată de unde să “apuc” fraze de genul: “Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13). Acum aș spune, fără să analizez prea mult, că cele trei vin împreună sau nu vin deloc. Ca și Fidelitatea, Onoarea și Respectul pentru Tradiție, F.O.R.T.-ul atât de drag “U”-iștilor. Ajung să înțeleg aproape tot prin ce simt pentru “U”. Și de aici trag concluzia că tot ce fac în numele Simbolului este cu rost.

“U” te poate ajuta să înțelegi ce este/trebuie să fie Clujul, “U” te face să cânți lucruri care să te convingă că se poate trăi cu dragoste în suflet fără să te rușinezi de asta, fără să te simți mai slab sau mai bigot.

…iar zâmbetul afișat mereu de la coborârea din avion de către noul număr 30 al echipei de fotbal a “Universității” stă mărturie că uneori “U” te poate salva chiar și de figura gonflabilă care amenința la un moment dat să iți îngroape talentul de la Dumnezeu sub un morman de mini-scandaluri prin tabloide. Să fie într-un ceas bun!

p.s. Paul Țene, bine te-ai întors acasă!

UPDATE

Clasica lipsă de încredere într-un antrenor nou stă să pice-n coadă: cine a mai pomenit antrenor care leagă vorbele ca Ionuț Badea?

http://alexdura19.wordpress.com

Ess
1st February 2011, 00:19
ete un paul atreides si pe "u"
:cry:
voi erati cu dinamo, nu cu steaua, bre :D:D:D

Razvan T.
1st February 2011, 14:46
ete un paul atreides si pe "u"
:cry:
voi erati cu dinamo, nu cu steaua, bre :D:D:D

Lasa ca ne vedem noi :drak:

delaoltenia
2nd February 2011, 11:56
Va revedeti... ;)

Razvan T.
2nd February 2011, 18:54
Acuma ne-om si revedea :D