PDA

View Full Version : Victor Crivoi demasca blaturile din tenis!

ducus
3rd October 2008, 19:40
S-a murdărit și sportul alb. Crivoi demască blaturile din tenis:rosu:
Sportul alb pare a nu mai fi așa imaculat cum era odinioară. După ce anul trecut rusul Nicolai Davidenko a fost acuzat că este implicat în mafia pariurilor, pierzând intenționat câteva meciuri, românul Victor Crivoi demască și el blaturile de pe arenele de tenis.

„Se mai obișnuiește ca jucătorii care participă la diverse turnee să fie contactate de niște persoane care le cer să o lase mai moale în unele meciuri”, a declarat Victor Crivoi, conform cotidianului Gardianul. Tenismenul a dezvăluit că și lui i s-a propus o dată să cedeze o partidă, însă a refuzat: „Am fost și eu contactat o dată, dar nici măcar nu am vrut să aud. Nu voi face niciodată așa ceva. Este foarte important pentru mine să am o carieră onestă și să nu îmi fie rușine cu nimic”. Sportivul a fost contrat imediat de fostul președinte al Federației Române de Tenis, Ilie Năstase, care i-a cerut lui Crivoi să dea și numele celor implicați: „Dacă a spus așa ceva, atunci sș dea și exemple. Eu nu înțeleg la care turnee i s-a propus lui să piardă, la alea de 10.000 dolari? De alea abia se știe, nu pariază nimeni pe ele. Câți bani poate să le dea acelora care se lasă bătuți, din moment ce atunci când te califici mai departe câștigi destul de mult?”.

A obținut primul punct contra Indiei

Victor Crivoi este component al echipei României de Cupa Davis, fiind cel care a deschis drumul spre victoria din barajul de menținere în Grupa Mondială a competiției în fața Indiei. „L-am alergat mult. Am avut emoții la început, nu știam la ce să mă aștept. Nu am experiență în Cupa Davis, dar am prins curaj. Acesta a fost cel mai important meci al meu și sunt bucuros că am adus primul punct pentru România”, a spus tenismenul la finalul partidei cu Prakash Amritraj.

Scandal cu Davidenko

Lumea tenisului a fost șocată anul trecut la auzul acuzațiilor de blat care planau asupra rusului Nicolai Davidenko, despre care se bănuia că a pierdut intenționat meciul cu Martin Vassallo Arguello pentru ca agențiile de pariuri să câștige mulți bani. Tot rusul s-a mai aflat în centrul unui scandal, atunci când în disputa sa cu croatul Cilici, arbitrul de scaun i-a atras atenția că este ciudat ca un tenismen valoros ca el să comită zece duble greșeli într-un set. Se întâmpla după ce Nicolai câștigase primul set, astfel că șansele de a mai pierde erau foarte mici. Însă a pierdut. La finalul partidei, Davidenko a jucat un teatru ieftin: „Am făcut o dublă greșeală care m-a costat un game în al treilea set, iar arbitrul mi-a dat un avertisment, explicându-mi că fac erori intenționat, ca să pierd. M-a șocat să aud asta. Este pur și simplu inadmisibil. Cum poate el să știe ce încercam să fac? Am fost atât de tulburat, încat am început să plâng”.

Toi tenismeni britanici au confirmat bănuielile care există tot mai des în lumea sportului alb referitoare la corectitudinea anumitor partide. „E destul de dezamăgitor pentru toți jucătorii, dar toată lumea știe că există astfel de meciuri. E dificil să dovedești că cineva a trântit un meci. Un jucător poate juca la capacitatea maximă câteva game-uri în fiecare set și apoi să facă greșeli, faulturi duble, și asta e”, a spus scoțianul Andy Murray, completat de Tim Henman: „Eu, personal, nu am avut astfel de experiențe, dar am auzit alți jucatori vorbind despre așa ceva”.
http://www.antena3.ro/sport/Sa-murdarit-si-sportul-alb-Crivoi-demasca-blaturile-din-tenis_29408_ext.html

Roddicted
3rd October 2008, 19:58

doar minciuni:rosu:

rob_din
3rd October 2008, 20:09
Nu inteleg care e stirea? Toata lumea stie ca in tenis exista blaturi ordinare. Au fost si suspendari, asa ca repet: care e stirea?

Sorin Blaj
3rd October 2008, 20:25
Faptul ca marele jucator Victor Crivoi, castigatorul a numeroase turnee ATP, a fost contactat pentru a o lasa mai moale intr-un turneu. Cu alte cuvinte, daca era favorit, avea si o cota mare la infrangere. :)

sp00q
3rd October 2008, 20:51
Tenismenul a dezvăluit că și lui i s-a propus o dată să cedeze o partidă, însă a refuzat.

L-o fi contactat bunica lui Marius Copil înainte de sfertul de la Ipsos Challenger. :cry:

Cel mai greu de crezut din tot articolul e informația că ar refuza Crivoi să facă blat! :rolleyes:

Lucian86
3rd October 2008, 21:04
Nu inteleg care e stirea? Toata lumea stie ca in tenis exista blaturi ordinare. Au fost si suspendari, asa ca repet: care e stirea?

Eh si tu acum :( Cum care este stirea???? Un jucator admite ca a fost contactat sa aranjeze un meci, lucru pe care nu-l auzi in fiecare zi

Mi se pare firesc sa fie o stire, chiar una destul de importanta

Cat despre aceste "blaturile" din tenis, personal nu am nici un dubiu: pana in top 50 in special se fac mai multe aranjamente decat ne putem imagina. Explicatia este simpla: jucatori clasati inainte de top 50-100 nu castiga atat de mult incat sa-si satisfaca toate nevoile. Este firesc ca in aceasta conditie multi jucatori sunt dispusi la castiguri mari si rapide

iuli
3rd October 2008, 22:09
La tenis sunt cele mai multe blaturi. Mult mai multe ca la fotbal.

dumy84
3rd October 2008, 22:46
Adevarul e ca a si jucat Crivoi in meciuri importante, unde mai mult decat atat era favorit, si altii aveau interes ca el 'sa o lase mai moale'... :)) Evident ca exista coruptie si in tenis, iar aici e mult mai simplu decat in alte sporturi, dar nu cred ca tocmai Crivoi s-a gasit sa faca lumina, din simplul motiv ca nu prea a jucat pana acum in turnee de prima mana. Cred ca-i place publicitatea si cum in ultima saptamana nu a mai jucat la niciun challenger, trebuia sa se mai auda putin si de el. :D

StefaniaM
26th October 2008, 14:40
De parca are nevoie sa il sune cineva ptr a pierde un meci. Sa fim seriosi! O stire de senzatie intr-adevar. Victor Crivoi, jucator foarte bine clasat in top ATP (141), cu multe turnee castigate (0) care reprezinta un brand (N/A) s-a apucat sa comenteze ca in tenis exista meciuri aranjate! Whoa, that's something really new! La 26 de ani sa joci in Futures si Challengers...noroc cu BCR Open si Davis Cup (temporar), ca altfel nici nu stiam de existenta lui.

jesus supremu
26th October 2008, 16:07
care victor?:thinkso:

Celso
26th October 2008, 18:11
l-au contactat ca sa piarda un meci:lol:, el oricum le pierde pe toate:happy

Optimistul
26th October 2008, 18:46
l-au contactat ca sa piarda un meci:lol:, el oricum le pierde pe toate:happy

Cred ca a fost contactat sa castige la un top 50 ATP si a refuzat prompt ...:happy