PDA

View Full Version : Echipa Primariei: Nationalul sau Sportul Studentesc



Ultras
7th June 2004, 12:29
Din ProSport

“Vreau să dăm bani la Naţional sau la Sportul”
În premieră absolută, Traian Băsescu a dezvăluit pentru ProSport faptul că, dacă, va fi reales primar general, îşi doreşte ca Primăria Capitalei să preia susţinerea financiară a echipelor FC Naţional sau Sportului Studenţesc. “Sînt echipe unde sponsorii nu se înghesuie. I-am admirat întotdeauna pe fotbaliştii celor două formaţii pentru talentul lor, dar şi pentru faptul că joacă dezinteresaţi. M-am gîndit că Bucureştiul ar trebui să aibă o echipă a capitalei, care să fie susţinută de primărie. Nu ştiu care dintre cele două va fi, dar vă pot spune că bugetul primăriei ne va permite să susţinem financiar o astfel de echipă. În cazul în care un astfel de parteneriat urmează să fie încheiat, Băsescu nu are pretenţii de reclamă. “Nu vor fi obligaţi să joace cu sigla instituţiei pe tricouri”, precizează el.

Ultras
7th June 2004, 12:40
Subiectiv: m-ar bucura daca Sportul nu ar mai avea probleme financiare.
Obiectiv: consider in continuare ca banul public nu are ce cauta intr-un club privat. Primaria daca doreste sa ajute fotbalul trebuie sa se implice in modernizarea tuturor bazelor sportive de pe raza Bucurestiului, pentru ca in acest fel ar fi echitabil.

miril
9th August 2004, 17:50
Corect, Ultras! Si eu m-as bucura, dar pentru Progresul meu, desi primaria trebuie sa se ocupe in primul rand de, cum ai spus si tu, modernizarea bazelor materiale si de inlesnirea practicarii de catre po****tia capitalei a sportului in timpul liber.

Ultras[19]
14th August 2004, 21:36
sper sa se implice primaria bucurestiului si sa ajute pe sportul sa ramana in A
numai bine

ViolaBoy
14th August 2004, 21:42
pai mircea sandu nu va mai ajuta?

gigel_bucur
14th August 2004, 22:00
pai mircea sandu nu va mai ajuta?

da' cand ne-a ajutat, Boyule?

otelulgalati
27th August 2004, 14:16
Echipa Primariei si a milei tot nationalul ramane

Darkslowstar
30th August 2004, 18:23
Cred ca nu e treaba Primariei sa bage bani in doua echipe private. Mai ales ca nu e vorba de echipe cu multi suporteri si deci nu multi contribuabili ar beneficia de sumele investite. Si mai ales ca Sportul si Nationalul sunt adevarate gauri negre, conduse de figuri dubioase. Fara suparare.

Cum au afirmat si altii, banii ar trebui bagati in centre zonale de petrecere a timpului liber. In Frankfurt fiecare cartier avea o baza imensa unde putai sa practici o sumedenie de sporturi achitand o cotizatie modesta.

gigel_bucur
31st August 2004, 13:07
de acord cu tine pana la un punct.
spune-mi o faţă "nedubioasă" aflată la conducerea unui club :p
dupa ce te gandesti bine o sa constati ca aia de-i pomenisi sunt dintre cei mai curati :)

Ultras
31st August 2004, 13:58
Gauri negre? Asta ar insemna ca se baga sume fabuloase de bani, care dispar fara urma si nici performante nu sunt obtinute. Ceva gen Steaua... :evil:

vasile314tzurka
31st August 2004, 14:13
mai vezi-ti de mazilul ala la tau ca e o adevarata gaura neagra si lasa pe altii in pace:(

iulian
31st August 2004, 14:16
Sumele alea "fabuloase" la Steaua le da unu singur...care nu are nici o treaba cu primaria ...inca..:D...poate cu Presedentia :drak:

inter
31st August 2004, 14:19
PNG! PNG! oare unde am auzit scandarea asta iuliene? :D:D:D

vasile314tzurka
31st August 2004, 14:22
PNG, PNG tot un soi de PCR... si nici tu intere nu ride de muzeul altuia:)

inter
31st August 2004, 14:24
PNG, PNG tot un soi de PCR... si nici tu intere nu ride de muzeul altuia:)

:rolleyes: 50% dreptate ai vasile , dar doar 50 :drak: , ca ai nostrii suporteri nu scandeaza "dinel" sau "pcr" :drak: :drak: , cum face o peluza intreaga, dupa ce se "inchina" la intrare! :headbang:

Ultras
31st August 2004, 14:27
mai vezi-ti de mazilul ala la tau ca e o adevarata gaura neagra si lasa pe altii in pace:(

Ai vazut ce masina si-a tras, nu? :evil:

vasile314tzurka
31st August 2004, 14:27
ca ai nostrii suporteri nu scandeaza "dinel" sau "pcr"

e adevarat, dar gigi nu a luat bataie de la suporteri. doar a dat:) aia e diferenta. in plus la noi datorita partidului de "guvernamint" e stabilitate. nu pierdem decit unul din doua:D

p.s. pai asa e cind ratezi in disperare. daca dadea si goluri isi lua una unite-asa :rosu:

inter
31st August 2004, 14:30
e ce sa facem daca ai tai sunt mai "blanzi" (m.m.) :D:D:D

vasile314tzurka
31st August 2004, 14:32
te pui cu zmarandescu:) oricum aia cu gaurile negre sportul si national e de toata jena, iar ideea cu primaria ia echipa nu vreau cinstit sa fiu. de ce sa platim fotbal cind gropile sunt de toata frumusetea. si nu cred ca o echipa de fotbal ar aduce bani primariei. poate doar alora din conducere.

Ultras
31st August 2004, 14:34
Pai si eu sunt de aceasi parere. Daca te uiti ceva mai inainte ai sa vezi ca am zis ca Primaria ar face bine sa investeasca (daca are bani) in toate bazele sportive nu in cluburi private.

ultras_sportul
31st August 2004, 14:57
Sunt vreo 2 strazi cu pamant in jurul stadionului din Regie care ar trebui rezolvate de Primarie ca asta chiar nu e treaba clubului. Dar primarul oricum e nevinovat (Poteras) habar nu are de nimic, are o echipa intreaga de suflatori, care-i spun ce sa faca! :rosu:

Darkslowstar
31st August 2004, 17:06
spune-mi o faţă "nedubioasă" aflată la conducerea unui club :p
dupa ce te gandesti bine o sa constati ca aia de-i pomenisi sunt dintre cei mai curati :)

Ai dreptate in ceea ce priveste fetele dubioase din toate cluburile, dar ma indoiesc foarte mult ca ai vostrii sunt cei mai curati. E drept ca n-ati mai facut blaturi dar nu e vorba numai de blaturi aici. Daca te referi la Siman, hai sa fim seriosi :)

De toata jena (sau de toata png -a) sunt mai curand cei care vorbesc fara sa gandeasca.

Ultras
1st September 2004, 16:10
Citeam azi ca Mitica Dragomir a vorbit cu Basescu pe aceasta tema si se pare ca primarul nu mai zice ce zicea candidatul: Primaria nu are bani pentru fotbal...

Darkslowstar
1st September 2004, 20:27
Si te asteptai sa fie altfel? Este clar ca la rece acest proiect avea sanse mici sa se realizeze din motive de bun simt.