PDA

View Full Version : Intersezon - iarna 2003/2004



Vulturul
19th December 2003, 23:11
Preluare dupa www.romaniansoccer.ro:

Prepeliţă evoluează cu aviz special de la INMS

Mijlocaşul echipei FC Argeş Piteşti, Andrei Prepeliţă, evoluează numai cu un aviz special de la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), deoarece suferă de probleme cu vederea.

Andrei Prepeliţă este dorit de Steaua Bucureşti, Universitatea Craiova, însă preşedintele lui FC Argeş, Paul Schiaucu, declară că jucătorul are contract pînă în anul 2009 şi că nu se pune problema unui transfer.

Un alt caz similar este cel al mijlocaşului naţionalei Olandei şi al echipei Juventus Torino, Edgar Davids, care are probleme cu vederea şi evoluează cu ochelari speciali.

Vulturul
21st December 2003, 13:17
Sa speram ca prepe va mai ramane la Pitesti cativa ani ,iar atunci cand va pleca sa nu se mai faca ceea ce s-a facut cu Dica

Vulturul
27th December 2003, 16:15
Preluare dupa www.romaniansoccer.ro

Nicolae Dobrin: "Adi mi-a mulţumit pentru ceea ce am făcut pentru el"

Singurul piteştean care câştigase titlul de cel mai bun fotbalist român până acum, Nicolae Dobrin, a fost în centrul atenţiei. Pentru că a fost suprasolicitat de către preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Români, Nicu Gheară, Dobrin a stat prea puţin cu soţia lui, Gica. El a urmărit Gala de pe primul rând şi a oferit cele mai multe premii luni seara.

# Cum a fost Gala, văzută prin ochii unui celui care a oferit cele mai multe premii?
- Foarte frumoasă, una dintre cele mai reuşite din istoria spectacolelor de acest gen. A contat mult faptul că Adi a adus cu el cei patru jucători de valoare mondială, o premieră pentru fotbalul românesc. Cel mai important premiu oferit a fost cel al lui Vasile Anghel, căruia i-am dat o cupa pe care am câştigat-o odată cu titlul din 1979.

# Aţi stat de vorbă cu Adi?
- În timpul spectacolului ai văzut că a venit la mine şi m-a întrebat dacă mai ţin minte seriile de câte 20 de sprinturi pe care îl puneam să le facă de la linia de fund la 16 metri, după care şut direct la poartă. Atunci înjura că i se păreau grele, dar acum mi-a mulţumit, pentru că acest procedeu îi este cel mai drag acum, aşa a dat gol şi în Liga Campionilor şi cu Danemarca.

# Dar de faza aceea când n-a vrut să iasă de pe teren în meciul cu Steaua v-aţi amintit?
- Nu, dar hai s-o lămurim şi pe-asta. Eu eram atunci director tehnic şi Silviu Dumitrescu antrenor. Mai erau câteva minute, iar Steaua trebuia să bată corner. El ţinea bara şi nu ştia ce să facă, pentru că Silviu cerea schimbarea iar eu îi făceam semn să stea acolo. Şi el m-a ascultat pe mine, dar fiindcă eu m-am agitat mai mult, presa a înţeles că Mutu n-a vrut să iasă de pe teren când i-am cerut eu. Până la urmă nu l-am mai schimbat deloc, dar el a respins atunci acel corner periculos.

# Este meritat acest titlu pe care l-a luat?
- Sigur, pentru că este în formă mare. A, stai să-ţi spun exact cum mi-a zis: "Nea Gicu, sunt în vână mare". E bine să-şi păstreze această formă cât mai mult, pentru că e greu să mai revii atunci când nu-ţi mai iese nimic. Mutu este liderul echipei naţionale, el trebuie să tragă şi pe ceilalţi după el.

# V-a flatat faptul că Florin Călinescu a declarat că i s-a împlinit visul să vorbească şi cu el Dobrin?
- Nu m-a flatat, pentru că a fost o glumă. Sunt prieten de mult timp cu Florin, este singurul moderator la care mă duc cu mare plăcere. Foarte multă lume crede că-mi dau importanţă şi consideră că le-a pus Dumnezeu mâna în cap dacă stau de vorbă cu ei, dar tu ştii că eu sunt deschis la discuţii cu toată lumea.

# După spectacol am văzut că aţi plecat cu toţii la barul Life al lui Mutu. Ce aţi făcut acolo?
- Da, aşa este, dar eu nu am stat mult. Începuse să plouă şi m-am gândit că aceasta se transformă în ninsoare, aşa că pe la 12:30 noaptea am plecat. Totuşi,pot să spun că a fost o atmosferă plăcută la fostul bar Melody. N-am mai stat mult de vorbă cu el. Acolo toată lumea dorea să-l întrebe câte ceva, a fost foarte solicitat.

Adrian Preda (Top) - Romanian Soccer

Tudose
28th December 2003, 15:36
Preluare dupa www.romaniansoccer.ro

Retrospectiva Diviziei A: FC Argeş Piteşti

Francezii au un proverb care tradus suna cam asa: "sa promiti e nobil, sa te tii de cuvant e burghez" . Se poate ca de pe vremea convietuirii cu Renaultul, argesenii si-au insusit acest proverb, pentru ca altfel e inexplicabila clasarea lor pe pozitia actuala.

Cu un lot tanar si talentat, si ii putem enumera fara frica pe Marincau, Dica, Dancia, Prepelita, Argesul trebuia sa fie una din echipele fruntase ale acestui clasament. Desi startul anunta ca asa va fi, dupa victoria cu Dinamo, Argesul a mai reeditat de prea putine ori daruirea si forta de lupta din acel meci.

Poate doar la Alba-Iulia si acasa cu Steaua putem spune ca am vazut adevaratul FC Arges, in rest am ramas doar cu o senzatie de neimplinire.

Din nou transplantul dinamovist nu a prins, dupa Cristian Vlad, nici Claudiu Dragan neadaptandu-se la Pitesti si revenind in Stefan cel Mare.

Jean Vladoiu si-a incheiat -din pacate- fara glorie cariera, demonstrand ca a gresit nerenuntand la timp si nu in acordurile ascutite in care s-a terminat.

Antrenorul Ion Moldovan a cunoscut si zile mai bune la Pitesti, dar ce-i ce-l contesta trebuie sa stie ca nici un antrenor nu se poate angaja sa faca o treaba serioasa atunci cand clubul sau e o pepiniera pentru echipele mari.

Sa nu uitam ca de la Pitesti au plecat printre altii Mutu, Codrea, Mara si Neaga, iar in aceasta vacanta li s-a alaturat si Dica, ultimul nume pe banda rulanta pitesteana. Daca tinem cont ca si Marincau si Prepelita sunt in vizorul altor cluburi ne putem usor da seama ca soarta "vulturilor" nu se va imbunatati nici in acest sezon.

Daca in campionat Argesul ramane o dezamagire, sa nu uitam ca in Cupa Romaniei, Argesul e cu un picior in semifinale, dupa succesul clar repurtat cu Apulum. Poate va fi cupa scurtatura care sa-i conduca pe "alb-violeti" din nou in Europa?

dlgicu
28th December 2003, 21:54
Are dreptate la faza cu Cupa Romaniei, am fost de prea multe ori aproape de ea, ca sa nu ajunga macar o data in vitrina clubului.
Ar trebui ca toti sa isi concentreze eforturile pentru Cupa, sunt sigur ca in afara de mentalitate nu le lipseste nimic pitestenilor pentru a emite pretentii.

sorinl
29th December 2003, 12:34
fac ce fac si ma intorc la argesul anilor 70,in 1978 argesul avea o echipa,daca nu cea mai buna din istoria ei,poate egala celei din 67,si intr-o banala semifinala de cupa s-au impiedicat de olimpia satu mare,echipa a carei singura grija era sa nu cada. au pierdut in minutul 117 prin autogolul lui ivan.
cred ca o finala craiova (cu balaci ,camataru,cartu) -arges(dobrin,radu II,d.nicolae) ar fi fost un spectacol pe cinste.din pacate n-a iesit...

Tudose
29th December 2003, 15:01
Poate anul acesta sa fie al nostru...
Da, mentalitatea! Sa avem curajul sa emitem pretentii, pentru ca avem cu ce! Nu sa cedam jucatorii cluburilor din Bucuresti pe mai nimic!

Vulturul
29th December 2003, 18:27
Da avem tot ce ne trebuie cel putin pt a juca macar finala...Citeam azi un interviu cu Somcherechi si zicea ca cel mai mare vis al lui e sa aduca cupa la Pitesti.Sa speram ca visul lui va deveni realitate.

crirad
6th January 2004, 12:22
In primul rind vreau sa salut si sa le urez La Multi Ani tuturor pitestenilor si suporterilor FC Arges!!!

Si acum dupa o pauza "mica" vreau din nou sa intreb ce naiba se intimpla cu echipa noastra? Chiar nu suntem in stare sa crestem si mai ales sa mentinem o echipa???

1. Dica a plecat la Steaua pe nimic (pina in vara cu siguranta va fi vindut in strainatate bine dar noi nu primim nimic!!!). Nu primim nimic pentru ca nu avem nevoie?!
2. prosport.ro:

"După ce a evitat în mai multe rînduri să ofere un răspuns clar oficialilor din Trivale, fundaşul s-a dus să dea probe la Torpedo Moscova
Contractul timişoreanului Cristian Dancia cu FC Argeş a ajuns la final o dată cu încheierea turului de campionat. Jucătorul a declarat că dorinţa sa este să ajungă la o echipă din străinătate. Oficialii piteşteni i-au impus fotbalistului mai multe termene pînă la care fundaşul stînga să se decidă dacă va mai continua ori nu în Trivale, dar ultimatumul argeşenilor a expirat ieri, cînd Dancia i-a şi anunţat pe conducătorii clubului că va pleca în Rusia pentru a da probe la Torpedo Moscova. Vestea nu le-a convenit deloc preşedintelui şi directorului general al clubului din Trivale. “Noi nu luăm nici un ban dintr-un eventual transfer al jucătorului în afara ţării, ci doar dacă pleacă la altă echipă din Divizia A”, a explicat Paul Schiaucu, în timp ce Viorel Ilinca a declarat răspicat: “Noi nu sîntem mantaua de ploaie a nimănui. Aşa că, dacă nu va ajunge la Moscova, noi nu-l vom mai primi înapoi”. La rîndul său, Victor Becali, care-l impresariază pe Dancia, speră că se va încheia o înţelegere cu gruparea din capitala Rusiei, deocamdată nemaifiind luate în calcul alte piste din campionatul nostru."

din nou NIMIC!!!

3. Neaga care s-a lansat la noi, dat pe nimic la Steaua semneaza cu Al Nassr.

4. Sa nu mai spunem de Mara, si asa mai departe.

Eu inteleg ca au fost Sarbatorile de iarna, ca sunt reduceri de preturi dar cred ca asta nu trebuie sa se refere la jucatori!!!
Pentru retur cum se prezinta echipa? Ce sanse mai avem daca toti pleaca? Chiar nimeni de la Club nu stie sa incheie un adevarat contract, sa tina jucatorii, sa aiba un ideal?
Ce inseamna asta? Inainte de inceputul campionatului, conducerea a anuntat ca telul echipei FC Arges este unul din locurile 1-6.
Asdta este bataie de joc....cu asa mentalitati nu putem ocupa decit un loc codas si mai trebuie sa ne rugam sa scapam de baraje!!!
Chiar nu mai putem cumpara sau tine jucatorii???
Unde este adevarata FC Arges si unde sunt dorintele de a arata ceva???

Tudose
6th January 2004, 12:51
Locurile 1-6? Si noi ne comportam ca niste diletanti! Mai spunea Moldovan la inceputul campionatului ca el e mai indraznet si ar ataca locul 4, apoi o lasase mai moale, ca nu are lot mai bun de pozitia a 8-a... Oare ce gandeste acum? :headbang:

Adevarata FC Arges? Ma tem sa nu o ingroape expertii in management pe care ii avem :ciocan:

crirad
6th January 2004, 13:06
Adevarata FC Arges? Ma tem sa nu o ingroape expertii in management pe care ii avem :ciocan:

Avem asa ceva: experti in management? Daca asa se numesc persoanele care distrug echipa atunci nu mai am nimic de spus. Ar trebui sa se intoarca (daca au unde) si sa mai invete ceva despre "meserie" si ar trebui sa le cumparam un dictionar englez-roman ca sa inteleaga ce inseamna management. Poate nimeni nu le-a explicat ce trebuie sa faca! si ar trebui sa le mai explicam ca daca si-ar face treaba cum trebuie ar cistiga foarte mult financiar si nu s-ar mai multumi cu mita marunta pe care o primesc acum.

Trebuiesc trimisi in exterior sa vada cum functioneaza alte cluburi in campionatele puternice - unde o echipa din liga a doua sau a treia functioneaza mai bine decit la noi.

Tudose
6th January 2004, 13:16
Daca prima data nu am pus ghilimele, m-am gandit ca se subinteleg :). Rectific acum:

"expertii" in management pe care ii avem :ciocan:

crirad
7th January 2004, 11:01
Gazeta Sporturilor - 7.01.04

"
"Nu voi mai reveni! Nu vreau să lucrez cu un om precum antrenorul lui FC Argeş", spune Vlădoiu. În urma conflictelor cu Ion Moldovan, atacantul piteştenilor a decis să renunţe la fotbal, lăsînd să se înţeleagă că se retrage din cauza neînţelegerilor cu "Comisarul". Crede că nu a mai fost dorit "şi de alte persoane de la FC Argeş. Mă deranjează mizeria, blaturile şi corupţia din campionatul nostru. Voi reveni în fotbal după ce acesta se va mai curăţa".

Vlădoiu îşi explică acuzele prin faptul că "nu este posibil ca antrenorii să aibă procente la vînzarea jucătorilor pe care îi antrenează: "Mă refer la ce a făcut Rednic în Giuleşti. Normal că mă simt dezgustat. Păi, dacă poate încasa bani de pe urma acestor vînzări nu are tot interesul să omoare concurenţa şi să-şi bage oamenii lui în echipă?"
Legat de blaturi, Vlădoiu a sugerat că partida piteştenilor de la Bacău nu s-ar fi disputat pe teren: "Indiferent dacă eu aş fi jucat sau nu în acel meci, echipa ar fi pierdut".

Antrenorul lui FC Argeş, Ion Moldovan, i-a cerut lui Vlădoiu "să aducă probe pentru ceea ce spune, pentru că altfel loveşte în munca colegilor săi. Personal nu am participat şi nu voi participa niciodată la blaturi". "

crirad
7th January 2004, 11:17
"Echipa ucraineana Arsenal Kiev il doreste cu insistenta pe fundasul divizionarei A FC Arges, Mircea Stan. "

dlgicu
8th January 2004, 00:52
las' ca vedem la Pitesti in retur daca a fost sau nu blat... prevad ca vom castiga si noi cateva meciuri la "limita"...

crirad
8th January 2004, 10:32
Ca sa cistigam la "limita" trebuie indeplinita o singura conditie: sa mai avem jucatori...

crirad
8th January 2004, 17:12
Romanian Soccer - 8 ianuarie 2004

"Halagian îi critica pe conducătorii grupării FC Argeş

Actualul consilier federal Florin Halagian i-a atacat pe conducătorii grupării FC Argeş, club la care a activat ultima oară ca antrenor.

"Inclusiv senatorul Constantin Nicolescu m-a dezamăgit. Nu mi-a plăcut modul în care am fost îndepărtat de la echipă, cum s-au comportat cu mine conducătorii de acolo. Nicolescu a dovedit că este un om slab şi uşor influenţabil. Paul Schiaucu nu este capabil şi nici Ilinca. Acolo este o gaşcă, iar cu găşti nu se face performanţă în fotbal. Toţi sînt după luat", a spus Halagian.

Florin Halagian a declarat că priceperea conducătorilor piteşteni s-a văzut în momentul transferului lui Dică, lăsând loc de interpretări asupra corectitudinii acestora: "Pot spune că Dică era jucător de cel puţin un milion de euro. Aici s-a văzut priceperea celor care conduc pe FC Argeş", a comentat Halagian.

Fostul tehnician a afirmat că cel mai corect preşedinte de club pe care l-a cunoscut este Constantin Stroe, acum oficial al uzinelor Dacia, retras din fotbal în urmă cu câţiva ani. Halagian a declarat că Stroe este singurul om care l-ar putea determina să revină asupra deciziei de a nu mai antrena în primul eşalon. "Toţi conducătorii de cluburi îşi bat joc de antrenori, un lucru urât şi murdar. Vina pentru ceea ce se întâmplă în prima divizie este a celor care conduc. În primul rând, aceştia nu se pricep la fotbal", a spus Halagian."

Nu mai ramine nimic de adaugat!!!
Clubul ar trebui "putin" curatat de lichele!!!

crirad
8th January 2004, 17:27
Gazeta Sporturilor

"Gruparea piteşteană a angajat o firmă de avocatură din Bucureşti care a făcut demersurile necesare pentru ca Chelsea să achite aceşti bani clubului FC Argeş pentru Adrian Mutu, jucător lansat de gruparea din Trivale. Mutu a fost transferat în vara anului 2003 de la Parma la Chelsea contra sumei de 22,5 milioane de euro. Suma de bani a intrat în contul clubul piteştean în luna octombrie a anului trecut.

Preşedintele piteştenilor Paul Schiaucu a declarat că gruparea din Londra a fost foarte surprinsă de această clauză şi n-a achitat suma decît după o somaţie făcută de FIFA, care putea decide chiar retrogradarea lui Chelsea din Premier League.

Pentru consilierea clubului piteştean s-au arătat interesate mai multe case de avocatură din ţară şi din străinătate, dintre care una chiar din Spania, însă din cauza comisionului foarte mare, oficialii alb-violeţi au preferat firma din Bucureşti, al cărui nume nu au dorit să-l dezvăluie. “Efectuăm nişte investigaţii, fiind în urmărirea unor jucători care au evoluat la noi şi apoi s-au transferat în străinătate, printre care Bogdan Mara şi Paul Codrea. Oricum, sumele vor fi mult mai mici faţă de cea încasată pe Mutu, însă se ridică şi aici la cîteva zeci de mii de euro”, a declarat Paul Schiaucu.

Tot pentru aceeaşi clauză, piteştenii au mai încasat 75.000 de euro, bani intraţi în cursul lunii noiembrie anul trecut, pentru transferul lui Adrian Iordache la Energie Cottbus, după aceleaşi clauză FIFA. “N-am anunţat pînă acum întrucît am avut foarte multe datorii şi ne-ar fi sărit lumea în cap”, a indicat preşedintele alb-violeţilor


--------------------------------------------------------------------------------


Altfel, preşedintele clubului FC Argeş, Paul Schiaucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că gruparea piteşteană a fost nevoită să-l transfere pe Nicolae Dică la Steaua pentru numai 250.000 de dolari, deoarece fotbalistul nu a dorit să joace la altă formaţie.

Schiaucu a dorit să răspundă, astfel, atacurile venite cu privire la transferul lui Nicolae Dică. Această sumă a fost considerată foarte mică în condiţiile în care Dică a fost cotat drept unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern.

“De circa un an am încercat să-l determinăm pe Dică să-şi reînnoiască înţelegerea cu noi. Problema a trenat şi am ajuns în situaţia în care jucătorul a ajuns la final de contract. Dică ar fi plecat din vară fără nici un ban şi de aceea ne-am grăbit să-i găsim rapid o echipă în această iarnă”, a spus Schiaucu.

Schiaucu a mai spus că cea mai bună ofertă a fost cea venită de la Eintracht, club care propunea Argeşului şi o colaborare pe termen lung, aceasta căzînd odată cu ratarea transferului. între timp, se pare, Eintracht şi-a reînnoit oferta pentru Dică, însă, în acest moment, jucătorul nu mai poate pleca în altă parte timp de un an. La Steaua, Dică va avea un salariu de 90.000 de dolari pe an, sumă cu mult peste posibilităţile lui FC Argeş, după cum a mai comentat preşedintele din Trivale. Din întreaga sumă de transfer, 250.000 de dolari, un procent situat între 1 şi 5 la sută, care va fi stabilit într-o şedinţă de Consiliu Director, urmează să fie acordat antrenorului Gheorghe Cristian, cel care l-a descoperit pe Nicolae Dică."

Tudose
8th January 2004, 20:55
Astazi suntem in topul stirilor.

Preluare dupa www.romaniansoccer.ro

Transparenţă totală la FC Argeş

Prima conferinţă de presă pe anul 2004 a clubului FC Argeş, una extraordinară, a reprezentat o surpriză pentru jurnaliştii piteşteni şi, mai mult ca sigur, va uimi întreagă lume fotbalistică prin transparenţa cu care s-au precizat sume, transferuri, locuri, discuţii sau oameni implicaţi în ultimele câteva luni. Meritul îi aparţine exclusiv preşedintelui clubului, Paul Schiaucu (foto), care a decis să vorbească deschis despre subiecte tabu, precum banii primiţi de FC Argeş pe Mutu, culisele transferului lui Dică la Steaua, încasări surpriză din Germania şi datorii achitate sau neachitate.


Alături de preşedinte a stat directorul executiv Viorel Ilinca, antrenorul principal Ion Moldovan şi "secunzii" Constantin Stancu şi Vasile Stan. Altădată în prim-planul discuţiilor cu ziariştii, aceştia au avut o misiune de "acoperire", vorbind preapuţin sau chiar deloc.

Încasări de 800.000 de euro...
Numai în luna noiembrie a anului trecut FC Argeş a încasat 600.000 de euro din două surse considerate la un moment dat pierdute: vechile plecări ale lui Adrian Mutu şi Adrian Iordache. Banii veniţi pe Mutu în urma transferului jucătorului român de la AC Parma la Chelsea Londra sunt urmarea unui nou articol de Regulament impus de FIFA: Mecanismul Solidarităţii. Acesta prevede ca o grupare care a contribuit la formarea unui jucător de la vârsta de 12 ani până la cea de 23 de ani să încaseze o indemnizaţie de formare de până la 5% din valoarea tranzacţiei. Indrodus în anul 2002, punctul de lege a fost speculat în premieră naţională de FC Argeş, care a angajat o firmă de avocatură din Bucureşti pentru a se ocupa de toate demersurile.

"Nu a fost uşor deloc. Din luna august am început investigaţiile, iar firma angajată de noi s-a mişcat destul de repede. Celor de la Chelsea nu le-a venit să creadă că au de dat 525.000 de euro unui club din România şi i-au dat afară pe reprezentanţii noştri. Însă aceştia au utilizat toate căile de atac, ajungându-se până la reclamaţii făcute la FIFA. Federaţia Internaţională le-a trimis englezilor o scrisoare extrem de dură, pentru că aceasta nu glumeşte când este vorba de respectarea regulamentului, ameninţând Chelsea chiar cu excluderea din Premier League." - a declarat Paul Schiaucu despre modul cum s-a operat. Preşedintele clubului a precizat că nu s-a grăbit să facă publică informaţia, pentru a nu avea de suferit alte dosare care se află în lucru şi pentru că s-a dorit achitarea tuturor datoriilor pe care clubul le avea.

O altă surpriză a fost deconspirarea unei alte încasări consistente dintr-o tranzacţie considerată pierdută: 75.000 de euro pentru trecerea lui Adrian Iordache de la FC Argeş la Energie Cottbus. În plus, prin vânzarea lui Dică la Steaua, clubul piteştean va mai primi alţi 250.000 de dolari, care echivalează cu 200.000 de euro, până în luna iunie a anului în curs.

... şi mai vin şi alţii
În baza acestui articol, pe care preşedintele Schiaucu îl consideră a fi o reglementare internaţională excepţională, extrem de dreaptă şi corectă, FC Argeş va mai încasa şi alţi bani. "Foarte multe cluburi din România se vor prevala de această prevedere. S-a făcut dreptate cluburilor nevoite să vândă jucători tineri cu 100.000 de dolari, care apoi erau revânduţi cu 20 de milioane sau chiar mai mult." - crede Schiaucu.

Împreună cu colaboratorii săi, acesta a început să studieze posibilitatea ca FC Argeş să primească bani şi de la alte cluburi care în ultimul timp au achiziţionat fotbalişti formaţi la Piteşti. Este vorba de Codrea, Mara sau Schumacher, dar sumele vor fi infinit mai mici, precizează conducătorul clubului argeşean, de ordinul a zeci de mii de euro.

În plus, FC Argeş va mai primi în continuare bani de la alte transferuri, ale jucătorilor Adrian Neaga sau Adrian Iordache. "Neaga nu se ştie exact cum a plecat în Arabia Saudită, urmează să vedem în zilele următoare. În cazul unui transfer definitiv, FC Argeş trebuie să încaseze un procent de 45% din sumă, dar în cazul unui împrumut nu poate solicita nimic." - a completat şi directorul executiv al clubului, Viorel Ilinca.

Datorii
Din banii veniţi de la Chelsea, FC Argeş a scăpat în mare parte de datorii acumulate în timp.

"Aveam datorii vechi de peste un an de zile. Ajunsesem să nu mai răspundem la telefoanele furnizorilor de ruşine. Am vrut să plătim totul pentru a intra în rândul lumii. Dacă se afla că avem atâţia bani, ar fi sărit lumea în capul nostru, recomandându-ne să nu mai vindem pe nimeni şi să cumpărăm alţi jucători. Or nu puteam să facem acest lucru pentru că datoriile erau mai mari chiar decât suma de 525.000 de euro!" - a declarat Schiaucu, spunând că a fost într-o mare dilemă când s-a văzut cu banii în cont.

Primii care au fost plătiţi au fost jucătorii, apoi antrenorii şi la sfârşit datoriile la cheltuielile curente. Deşi clubul a primit de câteva ori ultimatumuri din partea regiilor de gospodărire comunală, conducătorii au preferat să-şi achite foştii angajaţi. La ora actuală mai sunt 11.000 de dolari de achitat jucătorilor şi 6.000 de dolari antrenorilor. În plus, FC Argeş se află într-un litigiu la Liga Profesionistă de Fotbal cu Blid, Necula şi Chiriţă. Cei trei foşti alb-violeţi reclamă plata unor sume de 18.000 de dolari.

"Noi am reclamat la Ligă faptul că vrem să-i mai plătim pe aceştia pentru că nu şi-au făcut datoria faţă de club. La prima instanţă nu am primit dreptate, astfel că acum avem interdicţie la transferuri. Dacă şi la următorul termen se stabileşte că trebuie să plătim, vom plăti, n-avem ce face. Oricum perioada de transferări începe pe 1 februarie." - a spus, referitor la acest caz, directorul executiv Viorel Ilinca.

Adi Preda (Top) - Romanian Soccer - 8 ianuarie 2004

crirad
8th January 2004, 21:53
Chiar mi-au dat lacrimile de sinceritatea OFICIALILOR!!!

In tot cazul, adunind banii, se aduna peste un milion de euro. OK, au platit datoriile si poate le-a mai ramas ceva bani pentru suc si seminte. As vrea sa vad de acum in colo cum functioneaza un club de divizie A fara datorii!!!

As vrea sa vad pe ci9ne cumpara: trebuie sa cumpere daca vor sa se mentina in A.,

as vrea sa vad in ce investesc banii;

as vrea sa vad cind se schimba putin stadionul(faptul ca sunt scaune este super pentru nivelul anuilor 80, dar nocturna??? Pe pagina asa zisa oficiala care s-a oprit la aniversare stadionul nu arata prea frumos...)

as vrea sa vad ca se schimba ceva in mentalitatea clubului de a trata suporterii.
Imi amintesc acum patru cinci ani cind am fost acasa in concediu si am fost la club sa cumpar un tricou al lui FC Arges lucru pe care mi-l doresc de mult. Cred ca din mila am primit un fanion!!! In vara cind am fost am intrebat peste tot tot de tricouri si am primit raspuns ca asa ceva nu exista!!!
Oameni buni, treziti-va!!! Suporterii aduc banii si nu OFICIALII!!!!

doua ex.: Real cind l-a cumparat pe Beckham si-a scos banii doar prin vinzarea de tricouri cu numele Beckham!!!
Manchester UNITED, impart gratuit tricouri si insemnele clubului copiilor pentru a-si asigura viitorii sau actualii suporteri!
Intelegh ca nu ne putem compara cu aceste doua cluburi, dar trebuie sa avem un tel!!!
Daca suporterii vor inceta sa vina la stadion, clubul va inceta sa existe!!!

In legatura cu neintelegerile dintre galerii, Clubul ar trebui sa ajute!!! Este in interesul lor sa ajute si sa sprijine suporterii! Mai ales in aceasta situatie economica din tara, biletul la stadion este scump, iar comportarea lor cu suporterii lasa de dorit: sa nu se mire daca peste ceva timp o sa urmareasca singuri meciurile, poate impreuna cu prietenii Domnului G.G. - "scuipatorii de seminte ". Si atunci se pot intreba de ce nu vin bani la club, de ce nu putem avea un sponsor adevarat!!!

Ar fi mai multe de spus despre "Transparenţă totală la FC Argeş " dar poate tinind cont ca iubim acest club, le ami dam o sansa, poate se vor trezii si vor incepe sa respecte termenul gasit in dictionarul roman - englez: MANAGEMENT!!!

Vulturul
3rd February 2004, 15:48
Cu siguranta ca acest termen nu este cunoscut nu se poate ca un club de divizia A sa nu aiba un magazin oficial produsele cu insemnele clubului fiind doar niste "vise erotice" pentru suporteri.In Pitesti se vand fulare , tricouri si alte chesti cu echipele din Bucuresti in timp ce cu FCARGES nu gasesti nimic.Din aceasta cauza au inceput tinerii sa sustina alte echipe.Vazand ca echipa care reprezinta orasul lor nu ofera absolut nimik.De pagina oficiala nu se poate vorbii daca dumnealor numes aceea pagina oficiala atunci inseamna ca sunt pe dinafara.E incredibil ceea ce am vazut acolo ...din echipa pentru actualul sezon ei l-au bagat si pe Cristi Vlad care nu mai face parte din lot!Ce concluzie as putea sa trag din aceasta chestie??CEI CARE SE OCUPA DE CLUB NU CUNOSC LOTUL DE JUCATORI???E penibil cand vad ca pe acest site nu vad si io o poza cu echipa intreaga sau mai grav este faptul ca nu au nici macar poza fiecarui jucator!!!De stiri zilnice nici macar nu mai vorbesc !!!E timpul ca noi toti cei care iubim aceste culori sa protestam impreuna daca nu sar putea ca in cativa ani fotbalul sa dispara din Pitesti ,iar amintirea lui Dobrin si Jean Barbu sa ramana decat o umbra!!!In ultimul rand nu stiu cum se va salva aceasta echipa in conditiile in care au plecat doi jucatori de baza: Dica si Dancia si nu au adus pe nimeni!Nu ar fi exclus ca dupa venirea echipei de la Norcia sa inceapa si protestele la Pitesti daca nu se va mai face nici un transfer !!!Ne-am saturat sa isi bata joc de acest club cu traditie oameni precum Ilinca !!! :ciocan: