PDA

View Full Version : Stiri



ADelPiero
4th May 2004, 15:59
Stiri Fc Farul

ADelPiero
4th May 2004, 16:37
“Nu mai pot lucra cu Ion Marin”
Votat jucătorul anului 2003 la Constanţa, liberoul Cristi Şchiopu spune că din vară va părăsi gruparea de pe litoral, deoarece nu se înţelege cu actualul antrenor, care îl acuză la fiecare meci. Chiar dacă a fost cel mai slab om al “marinarilor” pe teren în meciul de la Ploieşti, provocînd şi un penalty în cele 26 de minute cît a evoluat, Bogdan Onuţ a fost protejat.

Padrino
11th May 2004, 18:11
Cand a venit la Constanta toti se intrebau ce cauta pe litoral. Au inteles ca Schiopu are valoare. Cat despre relatia Onut / Marin... se stie

ADelPiero
29th May 2004, 15:50
Viitorul nu sună bine
Patronul constănţenilor, Gheorghe Bosînceanu, intenţionează să părăsească echipa la finalul sezonului. Deşi Farul a scăpat de grijile retrogradării, Gheorghe Bosînceanu se arată profund dezamăgit de locul 12 ocupat în momentul de faţă de echipa sa.
Domnule Bosînceanu, cu două etape înainte de final Farul are asigurată prezenţa în Divizia A. Vă mulţumeşte acest lucru?
Gheorghe Bosînceanu: Da. Mă gîndesc chiar să le dau jucătorilor o primă de succes (se gîndeşte puţin)... sau de insucces.
Să înţeleg că sînteţi ironic.
Din punctul meu de vedere, acest sezon a fost unul nereuşit, deoarece am ratat clasarea între primele şase echipe ale campionatului, dar şi calificarea în Cupa Intertoto. Practic, nu am îndeplinit nici unul dintre cele două obiective pe care ni le propusesem.
Aţi fost depăşit de echipe precum Oţelul, Apulum, Gloria sau FC Argeş...
Ne-a lipsit ambiţia şi determinarea. Probabil însă că eu sînt vinovat pentru aceste neajunsuri.
Vă mai gîndiţi la o eventuală retragere din fotbal?
Nu numai eu, dar şi o parte dintre colegii din Consiliul Director se gîndesc să se retragă din vară. De aceea, îmi fac griji pentru viitorul Farului. În acest sezon, am investit cît a fost nevoie în echipă, însă am rămas dezamăgiţi de felul cum au fost răsplătite eforturile noastre.

FatFrumos
11th June 2004, 03:59
dejeaba investesc daca nu stiu cum sa investeasca......sa tot dea jucatorii de baza nici nu prea vad sa stea in A urmatorul sezon

Fo'Shizzle
4th July 2004, 04:24
90% din thread`ul asta sunt numa' aberatii..
First of all..Schiopu nu se duce nicaieri...ci Ion Marin..
In al doilea rand..nu va faceti iluzii ca Bosinceanu nu pleaca de la echipa..In fond de unde mai isi ea el publicitate, daca nu mai este "patronul" Farului ?
Logic, asta nu inseamna ca nu a facut treaba de cand a venit...dar se pare ca s'a "lasat" indrumat de altii..si si`a dat seama ca nu poate sa aibe rezultate in felul asta..
Deci..una peste alta..domnule Bosinceanu, ramai la Farul, fa'ti publicitate...dar fa`ne si echipa :) :ok: :p



P.S. Cine stia de Bosinceanu acum 6-7 ani?

Catalanul
9th July 2004, 17:13
Stoichiţă vrea să renunţe deja!

Tehnicianul Mihai Stoichiţă şi-a anunţat astăzi colaboratorii, după înfrîngerea suferită de Farul, cu scorul de 2-0, în faţa Sportului, în cadrul unui meci amical, că vrea să renunţe la conducerea tehnică a echipei constanţene, anunţă Mediafax

ADelPiero
27th July 2004, 20:21
ii gata ... o plecat :)

FatFrumos
28th July 2004, 03:09
intrebarea e mai ramine in A sesonul viitor cu Grigorash in frunte.......

Seahawk
9th August 2004, 07:09
yo zic ca da..

FatFrumos
18th August 2004, 05:26
Dupa inceputul bun asa se pare numai sa o tina tot asa.....

Seahawk
20th August 2004, 00:32
O sa o tina tot asa..Si iti spun eu de ce:
Uite argumente: Avem un nucleu de 7-8 jucatori care joaca de mult impreuna..Am luat cateva achizitii bune...Antrenorul ii "simte" pe jucatori..Plus avem cativa jucatori tineri foarte talentati..care pot sa intre oricand in echipa
.....Si plus ca am inceput cu dreptul..ceea ce e foarte important..dat fiind faptul ca suntem o echipa de moral..si ultimul..si cel mai important :
Sunt BANI, si se vrea performanta!!! de obicei..cand se vrea...se si poate!!!


FORZZA FARUL !!!!

cu faRuL pana la MOARTE !!! :yeah:

Quartz@nu
3rd September 2004, 00:48
HAI FARUL !!! /hello /hello :yeah: :yeah: /hello /hello :yeah: :yeah:

Seahawk
10th September 2004, 22:10
"Farul a castigat azi la Constanta mai lejer decat o arata scorul, 2-1, in fata lui Poli Iasi. Ambele goluri ale gazdelor au fost reusite de Gurita, iar moldovenii au redus diferenta pe final, fara a avea forta sa revina. A fost un meci destul de lent, fara mari ocazii, in care Farul a stiut cat sa forteze pentru a obtine cele trei puncte."

daa, :)) copy&paste de pe onlinesport :D..
Se pare ca suntem pe drumul cel bun ! :D..Forzza FAruL ..FOrzza FAruL OLE OLE OLE !!! :D

Steaua..pregatiti`va :))

Seahawk
10th September 2004, 22:11
btw...asa ca fapt divers..moldoveanul - Gurita :)) ia batut pe moldoveni :))

Nea_Balcaniku'
10th September 2004, 23:13
E esential meciul urmator cu Steaua,cu un rezultat bun chiar as incepe sa cred in sansele de realizare ale ambitiilor lui Bosinceanu pt anul asta.Oricum,meciul ii prinde pe Steaua la 2 zile dupa un meci super-dificil de patrundere in grupule cupei UEFA si in mod sigur , Steaua se va resimti.
Dincolo de circumstante,e f.important ca mentalitatea cu care vor aborda meciul sa nu fie una paguboasa.Anul trecut au facut 2-2 pe Ghencea,iar anul asta, doar cu 2 zile inaintea meciului cu Farul ,Steaua isi joaca meciul sezonului si viitorul in cupa UEFA.
E clar ca daca Grigoras e suficient de abil,ar trebui exploatata la maxim sansa de a intilni Steaua in conditii fizice nu chiar optime si angrenata in cupa UEFA.

Seahawk
11th September 2004, 15:47
una peste alta..un egal ar fi superb.. si daca ii batem si pe Cluj pe urma..suntem acolo..in primele 5

Rechinul Ucigas
14th September 2004, 17:48
TE VOM IUBI MEREU!!!Stati Linistiti Anul Acesta O Sa Fie Cel Mai Bun Sezon A Lui Farul!!! Forza Farul!!! :ok:

Rechinul Ucigas
14th September 2004, 21:36
:evil: Farul 2-1steaua ! /OLE/ HAI FARUL !!!

Rechinul Ucigas
17th September 2004, 00:25
batem pe STEAUA cu diferenta de un gol. FORZA FARUL !!! /OLE/ :great: :bere: :pace:

le fada marseillais
17th September 2004, 09:28
Maestro bine ai venit pe forum !!!
Personal,cred ca egalul e rezultatul cel mai probabil.Oricum,"AMEN" pt.pronosticul tau.
Fat-Frumos ,alias capitanul Nemo&Anton Lupan&sir Francis Drake pe unde mai umbli palikari ca n-am mai stat la taclale de-o gramada de timp...
Fat-Frumos daca nu iese prea nefast la Praga toamna asta , anunta-ma daca te trage ata sa mergi la meciul cu Olanda din deplasare la anul.Daca la ora respectiva avem inca sanse reale de calificare,ar fi ocazia ideala,dupa atita timp, de-o tura prin Amsterdam si pe la Kustange.

Rechinul Ucigas
17th September 2004, 17:39
/OLE/ Farul Constanta Supra Tuti!!! PANA LA MOARTE CU FARUL CONSTANTA!!!

Quartz@nu
3rd October 2004, 23:54
sper sa termine campionatul pe pozitia : campioana provinciei !!!

Rechinul Ucigas
11th October 2004, 19:59
Bine Zis Doris!!! Farul Campioana Provinciei!!!!

FatFrumos
16th October 2004, 22:13
farisistule lasate de posturi de genul astora ca numai ma chinui sa sterg posturi te banez.

Seahawk
17th October 2004, 09:09
meci scurt 3 puncte meritate..exact ce ne doream dupa tot ce a avut loc la echipa..

adi_cta
9th December 2004, 11:36
Acesta se vrea un thread de stiri dar vad ca nu a aparut mai nimic de foarte multa vreme. Pe cand ceva nou?

adi_cta
13th December 2004, 22:46
Antrenorul principal al "marinarilor", Petre Grigoraş, va pleca în luna ianuarie pentru cîteva zile la Atena. El va efectua la campioana Greciei, Panathinaikos, practica de documentare pentru obţinerea licenţei Pro. Clubul la care sînt legitimaţi românii Lucian Sînmărtean şi Dumitru Mitu este înfrăţit cu Farul, patronul Gheorghe Bosînceanu avînd relaţii de afaceri cu mai mulţi armatori greci din conducerea formaţiei elene. / Ionuţ Coman (Constanţa)

www.gsp.ro

adi_cta
13th December 2004, 22:52
Au pierdut cîte 11 milioane de lei!
Conducerea constănţenilor a calculat primele de joc ale fotbaliştilor la un curs scăzut al BNR, deşi atunci cînd echipa triumfa pe gazon dolarul valora peste 30.000 de lei. După parcursul excelent din acest tur de campionat, elevii lui Petre Grigoraş au încasat 6.400 de dolari de pe urma primelor de joc, sumă la care se adaugă încă 1.800 de “verzişori” proveniţi pentru calificarea în semifinalele Cupei. Comparînd valoarea totală a bonusurilor financiare încasate de “marinari” cu cei 2.000 de dolari care au intrat în contul dinamoviştilor, echipă aflată pe locul doi în Divizia A, deci cu două trepte deasupra Farului, putem deduce că acest sezon a fost unul extrem de profitabil pentru constănţeni
Surpriză neplăcută la casieria băncii
Joia trecută, patronul Gheorghe Bosînceanu şi-a anunţat jucătorii că primele pentru cele şase victorii obţinute de Farul în Cupă şi în campionat în ultima lună au fost virate în conturile lor. Bucuroşi, “marinarii” s-au grăbit spre bancă. Ajunşi acolo, aceştia au constatat cu stupoare că fiecare dintre ei are cu 11 milioane de lei mai puţin în cont decît se aştepta! Misterul a fost descifrat în scurt timp. “Cu excepţia returului de Cupă contra Oţelului, noi am cîştigat toate meciurile cînd dolarul era cotat la peste 30.000 de lei. Boss-ul însă a calculat primele cînd cursul BNR scăzuse pînă la 28.000! Am vorbit cu el şi a zis că va propune Consiliului Director ca în luna ianuarie să primim diferenţa, dar asta rămîne de văzut”, a afirmat fundaşul Cosmin Paşcovici. Pînă atunci, constănţenii au intrat în vacanţă, urmînd să-şi reia antrenamentele pe data de 10 ianuarie. La începutul lunii februarie, Farul va efectua un stagiu de pregătire în Cipru.
Mihai Guriţă a cheltuit deja peste 2.000 $
Avînd buzunarele pline, constănţenii au şi început să facă deja diverse planuri pentru a-şi cheltui banii de Sărbători. Dacă Paşcovici va aloca o parte importantă din bani botezului copilului său, programat pentru 26 decembrie, Mihai Guriţă (foto) a şi cheltuit deja peste 2.000 de dolari. “Am dat 70 de milioane ca să-mi renovez casa la Suceava. Mie îmi place să investesc în imobiliare şi nu în maşini. M-am gîndit să-mi fac casa ca lumea fiindcă vin Sărbătorile şi o să avem musafiri”, a spus “Guri-gol”. “Nu fac nimic deosebit, doar că, faţă de anii precedenţi, sînt mai bucuros şi mai împlinit. Am avut rezultate bune, iar efectul s-a simţit şi în buzunare”, a afirmat Cristi Şchiopu.
Victoria cu Oţelul, fără valoare
Pe 9 decembrie “marinarii” au încasat primele restante pentru ultimele şase partide disputate în Cupă şi în campionat. Dintre aceste şase jocuri, unul s-a disputat în octombrie, patru în noiembrie şi unul în decembrie. Conform cursului BNR în perioada amintită dolarul valora în medie 30.500 de lei. Primele de joc ale fotbaliştilor au fost achitate însă la un curs de 28.000 de lei, astfel încît fiecare jucător a ieşit în pierdere cu 400 $. Adică exact prima pentru returul din Cupă cu Oţelul

Iarnă tristă pentru “Furosemizi”
Spre deosebire de coechipieri, Apostol, Baicu şi Senin, fotbaliştii suspendaţi după “cazul Furosemid” vor avea Sărbători mai puţin fericite. Ei nu au reuşit să-l convingă pe patronul Bosînceanu să le dea un procent de 10% din primele încasate de colegi. “Boss-ul nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Asta e, am făcut o prostie şi e normal să plătim! Sîntem însă cu contractele la zi”, a mărturisit Apostol.
www.prosport.ro

adi_cta
14th December 2004, 01:06
În urma corecţiei aplicate fundaşului Radu Oprea, antrenorul Farului, Petre Grigoraş, a fost suspendat pentru trei luni şi amendat cu 1.500 de euro. Totuşi, tehnicianul “marinarilor” contestă aceste decizii şi, mai mult, iese la atac. “Chiar astăzi (n.r. - ieri) am înaintat un apel la hotărîrile luate de Comisia de Disciplină a Ligii. Sînt primul antrenor care a fost suspendat şi amendat pentru că şi-a bătut unul dintre jucători. Îmi pare rău că nu mi-au dat şi un brevet de inventator”, a spus ironic Grig. “Radu Oprea a fost influenţat de tatăl său, care nu a înţeles că eu l-am bătut pe fiul său pentru a-l trezi la realitate. După Sărbători, îmi voi căuta un avocat pentru a-l acţiona în judecată atît pe fotbalist, dar şi pe medicul care i-a eliberat un certificat medico-legal din care reiese că în urma loviturilor primite de la mine avea nevoie de 12 zile de odihnă! Cum e posibil aşa ceva, dacă la două zile de la acel incident Radu juca la echipa a doua?”, a afirmat Grigoraş. În replică, Radu Oprea s-a rezumat să declare: “Mă dă Grigoraş în judecată? Să fie atent să nu-l dau eu pe el mai întîi”.
www.prosport.ro

adi_cta
15th December 2004, 01:21
“Visez să joc la Steaua”
Desemnat drept cel mai bun portar al turului Diviziei A, George Curcă spune că îşi doreşte să ajungă în Ghencea, “unde este stabilitate mare”. Anul 2004 a fost unul cu adevărat reuşit pentru portarul constănţenilor, George Curcă. El a fost convocat la echipa naţională pentru turneul de pregătire din Cipru, acolo unde a strălucit în finala contra Ungariei. În campionat, Curcă a contribuit din plin la clasarea Farului pe locul patru.
- Te surprinde că ai fost desemnat portarul turului, depăşindu-i pe Popa, Coman sau Dolha?
- George Curcă: Nu sînt surprins deloc! Ba chiar mi se pare un lucru firesc, care este rodul muncii mele. Obiectivul meu însă va fi desemnarea mea ca fiind cel mai bun portar pentru întregul sezon la finalul campionatului.
- Dintre ceilalţi portari care s-au clasat după tine, care ţi se pare cel mai complet?
- Sincer, Cristi Munteanu a fost mereu un idol pentru mine, şi nu spun asta fiindcă este vărul meu. Chiar dacă acum trece printr-o perioadă mai grea, dinamoviştii trebuie să ţină minte că au cîştigat eventul cu Munteanu în poartă.
- Crezi că ai face faţă şi la echipa naţională?
- Nu mi-e frică să joc la nivel internaţional, fiindcă am psihicul tare. De altfel, am scăpat de orice fel de emoţie cînd am apărat poarta naţionalei contra Ungariei. De la Farul însă ajungi mai greu la prima reprezentativă, şi sînt convins că dacă jucam la o echipă din Bucureşti, eram mai des convocat.
- Vorbind de formaţiile din Capitală, unde ţi-ar plăcea să joci?
- La Steaua. Acolo e stabilitate mai mare.

www.prosport.ro

pirlinho
15th December 2004, 20:24
Sa-i stea Steaua-n gat si sa se sufoce. :D

adi_cta
23rd December 2004, 10:13
Antrenorul Petre Grigoraş, premiat de consiliul judeţean

În ultima sa şedinţă, Consiliul Judeţean Constanţa a premiat mai mulţi sportivi şi cluburi sportive care au obţinut în anul 2004 rezultate deosebite în concursuri interne şi internaţionale. Consilierul PNL Dan Culeţu a propus ca pe această listă să fie trecut şi antrenorul echipei de fotbal Farul Constanţa, coautor, împreună cu elevii săi, la două succese notabile: clasarea pe locul 4 în turul campionatului 2004-2005 şi calificarea în semifinalele Cupei României. Ideea (care merită aprecierile de rigoare) a fost îmbrăţişată de toţi colegii săi care au hotărât să-i ofere tehnicianului constănţean un premiu în valoare de 10 milioane de lei. Suma este mai mult simbolică, dar ea reprezintă o răsplată a muncii desfăşurate şi un îndemn la continuarea performanţelor.(T.B.)

www.cugetliber.ro

desdemona
23rd December 2004, 11:37
Da, Adi, Grigoras merita sa fie bagat in seama de CJC. Si in cazul lui chiar s-au purtat decent si nu au insistat prosteste sa-l lase pe dinafara. Bineinteles ca ziarul Cuget o sa scrie chestiile astea ;) dar ai vazut Telegraful de azi? :p
Articole despre Sofronie , Ponor, Florea si ala... in fine, imi scapa numele - (boxul nu ma atrage) :D... si evident nimic despre Grigoras. Si chiar a fost o discutie destul de interesanta in legatura cu premiul pt el, ieri, la Consiliu.
Era vorba despre Ionut Gheorghe :mda:

adi_cta
23rd December 2004, 16:33
Deoarece primarul Mazare care este si patronul Telegrafului este intr-un conflict deschis cu Bosanceanu patronul Farului si Cuget Liber, este firesc (pentru ei, nu si pentru cititori) ca Telegraful sa nu relateze prea pe larg evenimentele din sanul Farului si implicit despre oamanii din conducere. Din tot acest conflict cei care pierd sunt tocmai cei care cumpara ziarele adica cititorul.

desdemona
23rd December 2004, 16:39
Adi, lucrurile astea le stie toata lumea :) Iti spuneam din acelasi motiv, ca nu exista obiectivitatea aia mult dorita. Si ca au dreptate unii sa se planga ca nu au stiri despre echipa preferata. Depinde ce ziare citesc si cat stiu sa citeasca printre randuri :D

adi_cta
23rd December 2004, 18:09
Antrenorul Petre Grigoras a folosit 21 de fotbalisti în tur, Florin Lungu si Ion Barbu bifând toate meciurile si toate minutele. Cristocea si Gurita au jucat si ei în 15 partide, dar nu au ramas în toate disputele pâna la final pe gazon. Cel mai putin a jucat Tudorache, utilizat pe finalul disputei cu Politehnica AEK Timisoara. Cele mai multe banderole de capitan le-a purtat Curca, de 13 ori. Iata situatia detaliata a prezentei pe teren a faristilor: Ion Barbu, Florin Lungu - 1.350 minute (15 meciuri - integralisti în toate), Cristi Schiopu - 1.260 (14 - 14), George Curca, Cosmin Pascovici, Razvan Farmache - 1.170 (13 - 13), Vasilica Cristocea - 1.094 (15 - 6), Mihai Gurita - 1.056 (15 - 4), Liviu Mihai - 983 (13 - 6), Dinu Todoran - 928 (13 - 4), Adrian Senin - 727 (9 - 7), Laurentiu Florea - 514 (8 - 5), George Usurelu - 458 (12 - 2), Iulian Apostol - 418 (7- 3), Mihai Baicu - 368 (9 - 2), Adrian Vlas - 266 (3 - 2), Claudiu Voiculet - 168 (5 - 1), Robert Iacob - 110 (5 - 0), Radu Doicaru - 45 (5 - 0), Radu Oprea - 31 (1 - 0), Stefanut Tudorache - 6 (1 - 0).
www.fcfarul.ro

adi_cta
27th December 2004, 10:47
Pentru fanii Farului care sunt interesati de statistici si un rezumat al parcursului marinarilor in prima jumatate a campionatului pot citi niste date interesante in editia electronica de azi (27.12.2004) a cotidianului Telegraf.
Nu fac reclama, sa nu fiu inteles gresit, dar acele date sunt foarte interesante si cum sunt foarte multi fani ai Farului peste hotare m-am gandit ca sunt binevenite niste informatii.
La multi ani tuturor fanilor.

adi_cta
8th January 2005, 02:09
In editzia de azi a unui cotidian central am citit o declaratie a lui Bosanceanu in care spunea ca de la Farul nu o sa plece nimeni pana la vara dar nici nu au transferat niste jucatori noi. Odata cu reluarea pregatirilor, pe 10 ianuarie, sunt asteptatzi si 2 jucatori in probe.

desdemona
8th January 2005, 02:45
Pentru fanii Farului care sunt interesati de statistici si un rezumat al parcursului marinarilor in prima jumatate a campionatului pot citi niste date interesante in editia electronica de azi (27.12.2004) a cotidianului Telegraf. Nu fac reclama, sa nu fiu inteles gresit, dar acele date sunt foarte interesante si cum sunt foarte multi fani ai Farului peste hotare m-am gandit ca sunt binevenite niste informatii.
Nu faci reclama :) Adevarul e ca online-ul de la Telegraf e mai bunicel decat de la Cuget, de exemplu ;)

FatFrumos
8th January 2005, 16:08
vad ca invata bosinceanu sper sa nu dea jucatori nici la vara, campionatul e foarte slab ca se tot da jucatori.

adi_cta
9th January 2005, 00:28
Adevarul e ca online-ul de la Telegraf e mai bunicel decat de la Cuget,
Aici da-mi voie sa te contrazic, in ceea ce priveste stirile despre Farul, in Cuget Liber gasesti aproape in fiecare zi cate un articol ceea ce Telegraful sunt cam deficitari. Dar daca te-ai referit asa in general, ca o privire de ansamblu, sunt de acord cu tine, online-ul de la Telegraf este mai bun decat Gugetul.

adi_cta
9th January 2005, 13:28
Trei jucatori vor veni in probe la Constanta. Acestia sunt:
1. Tudorel Fugaru (Midia Navodari)
2. Ionel Posteuca (FC Altay Constanta)
3. Viorel Gheorghe (Petrolul Moinesti)

desdemona
9th January 2005, 17:58
Aici da-mi voie sa te contrazic, in ceea ce priveste stirile despre Farul, in Cuget Liber gasesti aproape in fiecare zi cate un articol ceea ce Telegraful sunt cam deficitari. Dar daca te-ai referit asa in general, ca o privire de ansamblu, sunt de acord cu tine, online-ul de la Telegraf este mai bun decat Gugetul.
Dap, ma refeream in general :) Doar se stie si am mai cazut si noi de acord mai devreme cu patronii celor doua ziare - de ce si cum sunt reflectate actiunile Farului. Cugetul normal ca scrie zilnic. Macar pentru paginile de sport sa fie si ei cititi :D

FatFrumos
9th January 2005, 19:03
tot important e ca nu pleaca nici un jucator titular si ar trebui sa mearga in retur la fel de bine ca in tur poate poate cupa va veni si odata pe strada noastra.

adi_cta
11th January 2005, 01:05
Portari: George Curcă, Adrian Vlas;

Fundaşi: Răzvan Farmache, Ion Barbu, Cristi Şchiopu, Cosmin Paşcovici, Laurenţiu Florea;

Mijlocaşi: Florin Lungu, Dinu Todoran, Vasilică Cristocea, Iulian Apostol, Adrian Senin, George Uşurelu, Robert Iacob, Claudiu Voiculeţ, Petre Morăraşu, Cristi Pantelie, Ionel Posteucă;

Atacanţi: Liviu Mihai, Mihai Guriţă, Mihai Baicu, Radu Doicaru, Viorel Gheorghe.

Rechinul Ucigas
13th January 2005, 16:16
sper ca cei trei juatori (toti de prin divizia b ) sa se integreze in echipa si sa ajute echipa ! ca tare imi este ca sunt doar de umplutura si or sa stea mai mult pe banca !

desdemona
13th January 2005, 19:20
In cotidianul constantean (si pesedist) “Independentul” de azi, titlu in pagina 1:
Cine executa datornicii din Constanta?
Articolul este despre declaratia pe care a facut-o noul ministru al Economiei, Ionut Popescu, atunci cand a venit la Constanta, potrivit careia va avea in vedere recuperarea datoriilor de la societatile debitoare la bugetul de stat.
Unul dintre cei mai mari datornici din Constanta este Santierul Naval S.A., cu datorii de peste 800 miliarde lei in 2003, conform Ministerului de Finante.
Bineinteles, articolul face referiri la faptul ca Santierul Naval (proprietatea lui Bosanceanu) nu mai apare in lista de datornici a "noului Minister de Finante". "Sa fie din cauza politicii apropiate Aliantei D.A. pe care a dus-o ziarul patronului S.N.C.? Despre Clubul Sportiv Farul Constanta nu exista informatii pentru anul 2003, dar in 2002 inregistra debite de aproximativ 75 miliarde de lei. Tot in 2002, echipa patronata de Gheorghe Bosanceanu inregistra un deficit de vreo 26 miliarde lei, avand un venit de 13 miliarde lei si cheltuieli de 40 miliarde."

desdemona
14th January 2005, 00:26
Am vrut inca de cand eram la serviciu sa editez mesajul anterior si daca tot nu am mai putut, mai scriu unul la rand.
Misto de corelat ce scrie mai sus cu ce scrie in GSP de azi (13 ianuarie), cum ca Ionut Popescu, ministrul Finantelor, este dinamovist :D

adi_cta
15th January 2005, 02:25
Marinarii si-au "tras" autocar nou. Noul autocar,„Mercedes Benz Tourino“ in valoare de 200000 euro este alb si va fi inscriptionat cu cate un rechin albastru pe fiecare parte.

desdemona
15th January 2005, 02:37
Adi, ce faci? :) Vreau sa vorbesc neaparat ceva cu tine :D Dar nu asa, in public :D

adi_cta
17th January 2005, 00:35
„Rechinii albaştri“ demarează, astăzi, cele mai dure două săptămâni ale pregătirii lor de iarnă

- Cum s-a desfăşurat prima săptămână de pregătire, domnule antrenor?

- În linii mari, normal. Bineînţeles că au apărut unele mici probleme medicale, posibil şi datorită pauzei îndelungate. Pe de altă parte, poate că, în perioada de întrerupere, unii dintre jucători au făcut mai puţin decât li s-a cerut, iar lucrul acesta îi afectează acum. De aceea, am şi lăsat puţin mai uşor pregătirea în prima perioadă, pentru a avea şi noi timp suficient să redresăm din mers lucrurile şi, începând de luni (n.n. - astăzi), să putem merge în foc continuu. Urmează două săptămâni mai grele, poate cele mai grele din această perioadă de acumulări. Trebuie să pregătim organismul pentru turneul din Cipru şi pentru jocurile de acolo, care sunt foarte importante pentru mine.

Atacant nigerian şi fundaş camerunez în probe
- Mai aşteptaţi la antrenamente şi alţi jucători, în perioada următoare?

- Da, este posibil ca, spre sfârşitul săptămânii viitoare (n.n. - cea de faţă), să vină un atacant nigerian de 23 de ani şi un fundaş camerunez de 24 de ani. Să dăm şi noi puţină culoare lotului. În principiu, vor fi la Constanţa o săptămână, să-i putem vedea la joc, pentru că sigur vom avea şi două partide de verificare în acest interval. Dacă vor corespunde şi vom fi mulţumiţi de ei, îi vom opri. Dacă nu, se vor întoarce înapoi.

www.cugetliber.ro

Rechinul Ucigas
17th January 2005, 16:51
Hmm , Interesant Chiar As Vrea Sa Aduca Si Cei 2 Jucatori De Culoare ! Dar Sper Ca Cei Doi Sa Fie Mai Buni Ca Osman Thiaoundum ( Fostul Jucator De Culoare Al Farului , Care Nu A Ajutat Cu Nimic Echipa )

adi_cta
18th January 2005, 02:36
„Priorităţile conducerii administrative a FC Farul vizează foarte buna pregătire a echipei. Poziţia în clasament şi evoluţia din Cupa României sunt efecte ale acestei pregătiri“, mai spune Florentin Chiforeanu. Oficialul farist este de părere că un rol bine definit în parcursul ireproşabil al echipei din tur l-a avut şi calitatea gazonului terenului principal, fapt remarcat, la întrunirea festivă din luna decembrie a anului trecut, desfăşurată la Hotelul „Bulevard“, şi de Gheorghe Bosînceanu, preşedintele consiliului director al clubului. „Din vara trecută, în special, terenul a intrat într-un program de întreţinere elaborat. Am luat atunci, pentru început, probe de sol, le-am dus la laborator, de unde am primit date despre caracteristicile pământului. De la acele analize am ajuns la fertilizantul potrivit. Am instituit, totodată, şi un procedeu de aerare, care trebuie aplicat toamna şi primăvara. Tunderea trebuie şi ea efectuată la o anumită lungime a firului de iarbă şi cu cuţite bine ascuţite. Suntem bucuroşi că am trecut de la o întreţinere complet rudimentară a gazonului la un program dintre cele care se practică pe marile stadioane din Europa, cu utilaje, sămânţă şi fertilizant adecvate“, punctează Florentin Chiforeanu. În planurile imediate ale staff-ului administrativ se mai înscriu: asigurarea aceleiaşi bune întreţineri a gazonului; aplecarea cu o şi mai mare atenţie asupra arenei secunde; schimbarea aspectului pereţilor tribunei dinspre str. Ion Andreescu, de îndată ce vremea va permite; amenajarea de noi terenuri de pregătire în curtea împrejmuitoare a stadionului. Nu în ultimul rând, Florentin Chiforeanu remarcă şi achiziţionarea de către club a autocarului echipei: „Este o maşină frumoasă, un «Mercedes Benz Tourino» alb, cu 34+1 locuri, limuzină complet utilată şi echipată. Actualmente, se lucrează la designul exterior, care va fi gata la finele acestei săptămâni. Vrem să păstrăm surpriza asupra a ce vom aplica pe lateralele autocarului“.
www.cugetliber.ro

adi_cta
19th January 2005, 01:00
Atacantul Farului s-a accidentat la antrenamentul de luni, suferind o leziune a ligamentelor colaterale interne
Atacantul farist Liviu Mihai este primul fotbalist din tabăra „marinarilor“ care se alege cu o accidentare mai serioasă în această perioadă de pregătire. Liviu s-a lovit la antrenamentul de luni după-amiază şi va fi nevoit să stea 14 zile cu genunchiul stâng imobilizat. Jucătorul a avut ghinion când s-a accidentat, căci mai erau 2-3 minute din antrenament. La miuţa de final, L. Mihai a încercat, la un moment dat, să-l dribleze pe portarul advers, Vlas, însă a căzut rău, prinzându-şi piciorul stâng sub el.

Ieri dimineaţă, înainte de şedinţa de pregătire, Liviu avea o grimasă când a coborât din cameră. „Mă doare, mă doare tare“, i-a spus doctorului Liviu Muja. Acesta l-a dus, împreună cu Paşcovici, care avea şi el dureri la glezna stângă, la un consult la Eforie Sud, la Spitalul de ortopedie, traumatologie şi recuperare. Examinarea reputatului doctor ortoped Mihai Nicolae a relevat că Liviu Mihai a suferit o leziune a ligamentelor colaterale interne, existând, totodată, suspiciuni şi asupra afectării ligamentelor încrucişate şi a meniscului. Pentru determinarea cu exactitate a naturii accidentării, atacantul va efectua şi o rezonanţă magnetică. Oricum, L. Mihai nu se va putea pregăti mai devreme de 1 februarie.

În cazul lui Paşcovici, lucrurile nu par atât de serioase, fiind posibil ca fundaşul să fi suferit o întindere foarte uşoară a tendonului. Teoretic, de astăzi Paşcu ar putea reîncepe pregătirea, după ce ieri nu s-a antrenat. Un al treilea fotbalist pe care antrenorul Petre Grigoraş nu s-a putut baza la primul antrenament de ieri a fost portarul Adrian Vlas, oprit de la pregătire de o enterită.

Grigoraş merge la Panathinaikos Principalul Farului, Petre Grigoraş, va efectua stagiul de pregătire în străinătate, ca parte a cursului Pro, la echipa elenă Panathinaikos Atena. Grig se va afla în capitala Greciei în intervalul 1 - 8 februarie şi va fi însoţit de tehnicianul de la Farul II, Lucian Marinof. Antrenorii constănţeni vor urmări antrenamentele lui Panathinaikos şi vor avea prilejul să vadă şi un meci oficial, derby-ul cu AEK Atena, contând pentru Cupa Greciei.

Grigoraş avea ca variantă pentru stagiul din străinătate şi echipa lui Gică Hagi, Galatasaray Istanbul, însă, până la urmă, a rămas Panathinaikos, club cu care Farul are încheiată o colaborare.


www.cugetliber.ro

adi_cta
20th January 2005, 01:02
Primul meci amical al Farului de la reluarea pregătirii este prevăzut pentru vineri, când, de la ora 10,30, „rechinii“ lui Grigoraş ar urma să întâlnească formaţia secundă a clubului, divizionara C Farul II. Locul de disputare a partidei depinde de felul în care se va prezenta vremea.

adi_cta
21st January 2005, 02:15
Petre Grigoraş, antrenorul principal al FC Farul, s-a declarat mulţumit de modul în care decurge pregătirea echipei. „Chiar dacă jucătorii străbat o perioadă dificilă, antrenamentele decurg normal. Ne ajută şi timpul. Nu e frig prea mare, nu ninge şi nu plouă, astfel că şi terenul secund, pe care ne pregătim, se prezintă şi el în condiţii foarte bune. Sperăm ca şi în continuare vremea să fie favorabilă, iar băieţii să răspundă la fel solicitărilor. Tot aşa, sperăm ca cei doi accidentaţi, L. Mihai şi Vlas, să revină cât mai curând, să putem face o pregătire centralizată bună, care să ne dea speranţe pentru retur“, a precizat tehnicianul farist.

adi_cta
22nd January 2005, 01:06
În primul meci amical al perioadei de pregătire, FC Farul a dispus cu 6-0 de echipa secundă a clubului


Fotbaliştii Farului au susţinut, vineri, pe terenul secund, primul meci amical al perioadei de pregătire. Adversară le-a fost echipa secundă a clubului, FC Farul II, divizionară C, antrenată de Lucian Marinof şi Constantin Gârjoabă. Disputa le-a revenit fără probleme „rechinilor albaştri“, cu 6-0, care au punctat prin V. Gheorghe (min. 57, 58, 77), R. Iacob (min. 65, 83) şi Guriţă (min. 22). Partida a fost dominată cu autoritate de echipa mare, care şi-a înghesuit tot meciul adversara în propriul teren
Miercuri, amical cu Portul

Următoarea partidă de verificare pe care o va susţine FC Farul este cea cu Portul Constanţa (Divizia C). Meciul va avea loc miercuri, 26 ianuarie, de la ora 11, tot pe terenul secund al „marinarilor“. Jucătorii lui Grigoraş au lucrat vineri seara la sala de forţă de la Spa Center „Iaki“, iar sâmbătă, după antrenamentul de dimineaţă, primesc liber până duminică, la ora 22, când reintră în cantonament. (M.B.)

adi_cta
24th January 2005, 00:55
La FC Farul a sosit, sâmbătă seară, unul dintre cei doi jucători de culoare pe care „marinarii“ îi aşteptau de joi. Ernest Essombe este un fundaş dreapta de aproape 25 de ani şi are dublă cetăţenie, franceză şi cameruneză. S-a născut în Camerun, pe 22 septembrie 1980, la Douala, iar de la vârsta de cinci ani a venit cu familia în Franţa. Potrivit afirmaţiilor sale, în Hexagon a jucat la Creteille, Strasbourg şi Lens, formaţie la care a activat în ultimele patru sezoane.

Rechinul Ucigas
4th February 2005, 20:46
Ernest a plecat de la Farul !

Rechinul Ucigas
4th February 2005, 20:52
meciurile amicale :
FARUL CONSTANTA 6-0 FARUL 2 CONSTANTA (DIV C LOCUL 8 )
FARUL CONSTANTA 4-0 PORTUL CONSTANTA (DIV C PRIMUL LOC )
FARUL CONSTANTA 2-1 CALLATIS MANGALIA (DIV B LOCUL 4)
DUNAREA CALARASI 2-3 FARUL CONSTANTA
VA URMA.....

desdemona
5th February 2005, 22:03
Aha, bun, tre sa suplinim :D:D

adi_cta
8th February 2005, 08:41
Fotbaliştii Farului părăsesc în această seară România, cu destinaţia Limassol (Cipru), acolo unde, până pe 20 februarie, efectuează un stagiu de pregătire şi susţin cinci meciuri de verificare. Plecarea din ţară se va face pe calea aerului, cu o cursă care va decola de pe Aeroportul „Henri Coandă“ la ora 20,30 şi care va ateriza pe Aeroportul Internaţional Larnaca la ora 21,50. Distanţa de 60 km de la Larnaca şi până la hotelul unde vor locui constănţenii, ca şi anul trecut, „Elias Beach & Country Club“, un stabiliment de patru stele amplasat chiar pe malul Mării Mediterane, va fi parcursă cu autocarul. În Cipru, delegaţia Farului va face joncţiunea cu antrenorul principal Petre Grigoraş, care vine acolo din Grecia, unde, timp de opt zile, a efectuat, la Panathinaikos Atena, stagiul cerut de cursul Pro. De mâine, de la ora 10, programul „marinarilor“ va cuprinde câte două antrenamente pe zi sau cu câte un antrenament şi o partidă amicală.

Pentru a nu avea surprize pe drum, de la Constanţa la Bucureşti, din pricina vremii nefavorabile, jucătorii Farului vor pleca astăzi spre capitală cu trenul, şi nu cu autocarul. „Rechinii“ vor utiliza rapidul 880, ce pleacă din Constanţa la ora 8,28.

Lotul Farului care va fi deplasat în Cipru, format din 23 de jucători, este cel obişnuit, pe care tehnicienii Petre Grigoraş, Marian Dinu şi Ion Răuţă l-au avut în pregătire până acum la Constanţa: Curcă, Vlas, Unchiaş - portari; Farmache, Şchiopu, Barbu, Paşcovici, Florea, Morăraşu - fundaşi; Todoran, Lungu, Uşurelu, Apostol, Senin, Voiculeţ, R. Iacob, I. Posteucă - mijlocaşi; L. Mihai, Cristocea, Guriţă, Baicu, V. Gheorghe, Doicaru - atacanţi.

Se duelează cu jucători de la Inter, Ajax şi Lens

Programul Farului a fost hotărât în mare măsură, rămânând să se stabilească doar cel de-al cincilea adversar, din meciul de miercuri, 16 februarie. În rest, planificarea este următoarea: 9 februarie - două antrenamente (la orele 10 şi 16), pe terenurile de la „Country Club“; 10 februarie: ora 11 - meci amical cu Slovacia Under-19 (pe Episkopiana Stadium, la 10 km de Limassol), ora 16 - antrenament (la Country Club); 11 februarie - două antrenamente (11 şi 16), la Country Club; 12 februarie: ora 9,30 - antrenament, ora 15 - meci cu Finlanda Under-21 (ambele la Country Club); echipa nordică are în componenţă câţiva jucători de la echipe cunoscute: Niki Maenpaa (Lens), Ari Nyman (FC Inter), Niklas Moisander (Ajax), Toni Koskela (Cardiff City) sau Njazi Kuqi (Birmingham City); 13 februarie: două antrenamente (9,30 şi 16), la Country Club; 14 februarie: ora 9,30 - antrenament la Country Club, apoi, după-amiază, meci cu Dhunha Dragons (Coreea de Sud); 15, 17 şi 18 februarie: două antrenamente (9,30 şi 16), la Country Club; 19 februarie: ora 9,30 - antrenament, ora 15 - meci cu Kairat Almaty (campioana Kazahstanului, cu fostul farist Cristi Dicu în efectiv), ambele la Country Club.

Marian BOCAI

adi_cta
9th February 2005, 06:32
Aflaţi în cantonament la stadionul „Gheorghe Hagi“, jucătorii Farului s-au trezit, ieri dis-de-dimineaţă, pentru a face ultimele pregătiri înainte de plecarea spre Cipru. Liviu Mihai şi compania şi-au încărcat bagajele în autocar şi au purces spre gară, unde-i aştepta rapidul către Bucureşti. Frigul pătrunzător i-a făcut să urce repede în vagoane, sub privirile curioase ale celor aflaţi pe peron.

Cel mai greu s-a descurcat Cosmin Paşcovici, fundaşul constănţean având piciorul stâng imobilizat după accidentarea suferită în urmă cu două săptămâni. Deplasându-se greu pe gheaţă cu ajutorul cârjelor, Paşcovici a apelat la colegul său Guriţă, care i-a cărat bagajele.

În ciuda frigului pătrunzător, buna dispoziţie nu lipsea din mijlocul lotului constănţean. „Abia aştept să ajungem în Cipru, să scăpăm de frigul ăsta. O să trecem de la fular şi mănuşi direct la tricou“, a glumit Vasilică Cristocea. Spre deosebire de săptămâna trecută, când au fost nevoiţi să petreacă zeci de minute în trenul care i-a adus din capitală, unde efectuaseră vizita medicală, drumul spre Bucureşti a fost de această dată fără probleme.

Din Gara de Nord, constănţenii au plecat direct spre stadionul divizionarei B Juventus Colentina, luând masa de prânz la restaurantul clubului. Cum până la ora 18,30, când trebuia să se prezinte la aeroport pentru îmbarcare, mai rămăseseră aproape patru ore, delegaţia constănţeană a ales să meargă la Mall, unde a avut program la alegere. O parte dintre jucători au preferat să intre la film, alţii au mers la magazine. După ce au ajuns la Aeroportul „Henry Coandă“, „rechinii“ s-au îmbarcat în avionul către Larnaca. La capătul celor aproape două ore de zbor, au ajuns în cel de-al doilea oraş ca mărime din Insula Afroditei, unde au fost preluaţi de un autocar, cu care s-au deplasat la Limassol. Puţin după miezul nopţii, constănţenii au sosit la hotelul de patru stele „Elias Beach“, amplasat chiar pe malul Mării Mediterane.

Primele antrenamente

În ciuda orei târzii la care au ajuns la Limassol, constănţenii vor efectua, astăzi, două şedinţe de pregătire pe terenurile de la „Country Club“, complex sportiv aflat la 7 kilometri de hotel. Antrenamentele vor fi conduse de Petre Grigoraş, antrenorul Farului făcând joncţiunea cu lotul, după ce timp de o săptămână s-a aflat la Atena.

În această perioadă, secundul Marian Dinu a îndeplinit rolul de antrenor, conducând echipa în amicalul de miercuri cu Dunărea Călăraşi. „Sunt mulţumit de felul în care s-au prezentat jucătorii la antrenamente. Au dovedit că sunt profesionişti, pregătindu-se la parametri normali, în ciuda vremii potrivnice“, a spus Marian Dinu înaintea plecării spre Cipru.

La primele antrenamente de la Limassol, vor fi prezenţi 20 de jucători: G. Curcă, Unchiaş - portari, Farmache, Morăraşu, Şchiopu, I.Barbu, L. Florea, Senin, I Posteucă - fundaşi, Cristocea, Uşurelu, Lungu, Todoran, Voiculeţ, I. Apostol - mijlocaşi, Guriţă, M. Baicu, V. Gheorghe, Doicaru - atacanţi. În schimb, Liviu Mihai şi Adrian Vlas, reveniţi după accidentări destul de grave, vor urma un program de reacomodare la efort sub comanda preparatorului fizic Gheorghe Avram, program în care va intra, la sfârşitul săptămânii, şi Cosmin Paşcovici, după ce fundaşul constănţean va scăpa de ghipsul de la piciorul stâng.

Schimbare de clima

Elevii lui Petre Grigoraş au plecat în Cipru în miezul iernii, la Constanţa înregistrându-se ieri dimineaţa -15 grade. Chiar dacă şi în Cipru este acelaşi anotimp, temperaturile sunt mult mai ridicate. Ieri noapte, termometru arată 4 grade, însă, în cursul zilei de astăzi, meteorologii prognozau că vor fi aproximativ 11 grade. Spre finalul săptămânii, constănţenii vor avea parte de o primăvară veritabilă, temperatura urmând să urce până la 17 grade. În schimb, săptămâna viitoare, este posibil să plouă, însă terenurile din complexul „Country Club“ se prezintă în condiţii excelente.

„Vreau să-mi intru în mână în Cipru”

Anul trecut, Mihai Guriţă a fost golgeterul Farului în turneul din Cipru, trecându-şi în cont cinci goluri în jocurile amicale disputate de constănţeni. De data aceasta, atacantul grupării de pe litoral a mărturisit în glumă că vrea să-şi păstreze reuşitele pentru campionat.

„Iarna trecută, am marcat în amicale şi în returul campionatului n-am mai băgat mingea în plasă. Acum, mă gândesc să nu mai dau în turneul din Cipru şi să păstrez golurile pentru retur. Glumesc, dar vreau să-mi intru în mână chiar din această perioadă. Mi-am propus să ajung la cota 20, în meciurile din Cupa României şi campionat“, a spus Guriţă.

adi_cta
10th February 2005, 09:00
Jucătorii de la FC Farul au bifat, ieri, prima zi de pregătire în Cipru, ei efectuând, de la ora 11, un antrenament pe o plajă din apropierea hotelului în care sunt cazaţi, „Elias Beach & Country Club“ (10 km distanţă de Limassol). După-amiază, de la ora 17, întreg lotul s-a deplasat la Larnaca, pentru a urmări partida amicală România - Slovacia. Astăzi, de la ora 11, este prevăzută prima dispută de verificare a stagiului din Insula Afroditei, cu echipa naţională Under-19 a Slovaciei, la Episkopiana, localitate situată la 30 de minute de mers cu autocarul de hotelul „Elias Beach“.

La şedinţa de pregătire de ieri, desfăşurată pe o vreme însorită şi frumoasă (temperatura a atins 15 grade Celsius), nu au luat parte Lungu (răcit) şi Paşcovici, care are încă piciorul stâng imobilizat, fiind posibil ca luni să i se scoată ghipsul. De asemenea, Liviu Mihai, în refacere după o accidentare, a efectuat numai alergări uşoare, iar Vlas nu a participat la exerciţiile specifice portarilor. „Marinarii“ au alergat pe malul Mării Mediterane şi pe lângă mai multe ambarcaţiuni ancorate într-un mic port.

Finlandezii „manechin“

Ieri dimineaţă, „rechinii albaştri“ s-au întâlnit în holul hotelului cu fostul lor coleg Cristi Dicu, care venea de la antrenamentul efectuat cu Kairat Almaty, campioana Kazahstanului, pe care Farul o va întâlni în meci amical, pe 19 februarie. Kairat nu este însă singura echipă, alături de cea constănţeană, care este cazată la „Elias Beach“. Aici mai stau şi naţionalele de juniori ale Slovaciei şi Finlandei, şi ele adversare ale fariştilor. Finlandezii atrag mereu privirile prin hotel: înalţi, toţi în jur de 1,90 m, bine făcuţi, blonzi şi cu părul gelat.

Au călătorit alături de Giovanni Becali
„Marinarii“ au ajuns la „Elias Beach“ puţin după ora 0 a zilei de miercuri. Delegaţia constănţeană l-a găsit la faţa locului pe antrenorul principal Petre Grigoraş, care venise din Grecia, de la stagiul cerut de cursul Pro, cu două ore înainte.

Distanţa de 1.255 km dintre Bucureşti şi Larnaca a fost parcursă cu o aeronavă „Boeing 737“ a Companiei Tarom, într-o oră şi 45 minute (s-a plecat la 20,51 şi s-a ajuns la 22,36). Înainte de îmbarcare, Guriţă şi Paşcovici au dat interviuri televiziunilor prezente la Aeroportul „Henri Coandă“. În acelaşi avion cu Farul au călătorit şi lotul Politehnicii Timişoara, care venea la Larnaca, pentru un stagiu de 13 zile, procuratorul Giovanni Becali şi ajutorul său, Daniel Stanciu, care mergeau la meciul României cu Slovacia.

Zborul a decurs bine, cele trei reprize de „zguduituri“ de deasupra Turciei, a Mării Mediterane şi cu 50 km înainte de Larnaca nefiind semnificative. Călătorii au avut ocazia să urmărească la televizoarele aeronavei şi două filmuleţe, unul despre tradiţiile României, celalalt fiind un şir de gaguri cu animale. De la Larnaca la Limassol s-a mers cu autocarul, bineînţeles în interiorul acestuia răsunând ritmurile muzicii greceşti. În Cipru, maşinile au volanul pe dreapta, din aceasta decurgând circulaţia pe partea stângă a drumului şi efectuarea depăşirilor pe dreapta, invers decât la noi. Şoselele sunt ireproşabile, luminate noaptea ca şi ziua, iar pe marginea drumului admiri o sumedenie de portocali, mandarini (cu fructele la vedere) sau palmieri, care „înverzesc“ extrem de plăcut peisajul.

Olăroiu îi laudă pe „marinari“Cosmin Olăroiu, antrenorul principal al Politehnicii Timişoara, a declarat, pe Aeroportul „Henri Coandă“, în exclusivitate pentru „Cuget Liber“, că, în prima parte a campionatului, Farul i-a lăsat o impresie excelentă. „Constănţenii au un lot omogen, care joacă de mult timp împreună, iar rezultatele au fost pe măsură“, a spus Olăroiu. Despre duelul Poli - Farul, din retur, Oli ne-a spus: „Noi suntem în situaţia de a ne salva de la retrogradare, «marinarii» luptă pentru o cupă europeană. Nu ne aflăm într-o luptă directă“.

adi_cta
11th February 2005, 12:32
„Rechinii albaştri“ au încheiat 2-2 primul amical din Cipru, cu formaţia Under-19 a slovacilor, după ce au condus cu 2-0
FC Farul a terminat la egalitate, 2-2 (1-0), prima partidă amicală disputată în cadrul stagiului din Cipru, contra echipei naţionale Under-19 a Slovaciei. Meciul s-a disputat ieri, la Episkopi, o localitate situată la 30 km de hotelul în care sunt cazaţi „marinarii“, „Elias Beach & Country Club“.

Echipa slovacă a fost urmărită la lucru şi de preşedintele federaţiei, Laurinec Frantisek, în vreme ce Farul a beneficiat de prezenţa lui Doru Macovei, vicepreşedintele consiliului de administraţie al Şantierului Naval Constanţa. „Rechinii albaştri“ au condus cu 2-0, prin golurile lui Guriţă (min. 42) şi Lungu (min. 57), dar au sfârşit prin a fi egalaţi (Viskup - min. 58, Curgali - min. 88) de o echipă puternică şi ambiţioasă, care a avut însă şi avantajul unor jocuri mai multe disputate până acum.

În prima repriză, cele mai multe ocazii le-au aparţinut „marinarilor“ (Cristocea - min. 25, 26, ambele din lovituri libere, Baicu - min. 29, 33, Guriţă - min. 38 - mare situaţie, balonul fiind oprit pe linia porţii de portarul slovac, după ce-l lovise în spate şi atinsese şi bara). Fariştii s-au arătat tehnici în atac, iar în apărare au blocat bine încercările adversarilor. De partea cealaltă, Slovacia a avut o singură ocazie mai periculoasă, prin Lacko (min. 30). Puţin înainte de pauză însă, Guriţă nu a mai iertat, finalizând din careu o pasă în adâncime primită de la Todoran.

Cristocea, accidentat de un adversar

Repriza secundă a început furtunos, în primul ei sfert de oră înscriindu-se de două ori. Întâi a făcut-o Lungu, după un „un-doi“ cu Cristocea (înainte cu un minut însă, „latul“ lui Guriţă, la centrarea lui Farmache trecuse peste), pentru ca, în minutul 58, Viskup, scăpat singur cu G. Curcă, să reducă din diferenţă. Din minutul 69, antrenorul Petre Grigoraş a operat şapte schimbări, V. Gheorghe intrând ca mijlocaş stânga, iar Todoran mutându-se în centrul liniei mediene. Până la final, Curcă (min. 61), a cărui banderolă a fost preluată de Şchiopu, după schimbare, şi, apoi, Unchiaş (min. 79) au scos două mingi foarte grele, după cum Voiculeţ a ratat, în minutul 73, ocazia desprinderii. Cu două minute înainte de final, Curgali a introdus mingea în poarta Farului, din apropiere, după o greşeală pe partea dreaptă a defensivei constănţene. În minutul 89, Todoran a avut posibilitatea să înscrie pentru 3-2, dar şutul său s-a dus pe lângă.

Nu au jucat Vlas, L. Mihai, Paşcovici (accidentaţi sau în curs în refacere), Senin şi Apostol (suspendaţi). În timpul meciului, Cristocea a fost accidentat de un slovac, la un deget de la piciorul stâng. După-amiază, el nu a mai participat la antrenamentul de la „Country Club“ (nu a făcut-o nici Barbu, şi el lovit la meci). Vasile a mers cu doctorul Liviu Muja la Limassol, pentru un control de specialitate.

Marian BOCAI

FC Farul (antrenor, Petre Grigoraş): Curcă (cpt) - Farmache (min. 69, Morăraşu), Barbu (min. 69, Posteucă), Şchiopu, Florea - Guriţă (min. 69, Iacob), Lungu (min. 69, Voiculeţ), Uşurelu (min. 69, V. Gheorghe), Todoran - Baicu (min. 69, Doicaru), Cristocea.

Slovacia (antrenor, Stanislav Baran): Kamenar - Pecha, Linter, Jonas - Janek (min. 70, R. Moravcik), Viskup, Hamsik (min. 78, J. Moravcik), Dubek (min. 62, Opiela) - Piroska (min. 46, Jendrisek), Gajdos (cpt)(min. 62, Bakos) - Snegon (min. 62, Curgali).

adi_cta
12th February 2005, 01:32
Meciurile Farului din primele patru etape ale returului Diviziei A vor fi transmise în direct

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul complet al meciurilor televizate în primele patru etape ale returului Diviziei A. Astfel, partidele Farului vor putea fi urmărite pe micul ecran de suporterii constănţeni după cum urmează: duminică, 6 martie, etapa a 16-a:Dinamo Bucureşti - FC Farul Constanţa (20,15, TVR 1), sâmbătă, 12 martie, etapa a 17-a: FC Farul Constanţa - Universitatea Craiova (13,30, TVR 2), vineri 18 martie, ora a 18-a: FC Argeş Piteşti - FC Farul Constanţa (15,00, Telesport), vineri 1 aprilie, etapa a 19-a: FC Farul Constanţa - Oţelul Galaţi (20,00, Naţional TV).
„Marinarii“ vor juca şi cu Banik Ostrava

Programul meciurilor amicale ale Farului din Cipru s-a completat şi cu o întâlnire cu Banik Ostrava (Slovacia), formaţie puternică, de cupele europene. Partida va avea loc luni, 14 februarie, de la ora 15, la Larnaca. În acea zi ar fi trebuit să se joace meciul cu coreenii de la Dhunha Dragons, însă, ieri, la ora prânzului, acesta nu era confirmat 100%, iar dacă se va disputa, va avea loc miercuri, 16 februarie. Sâmbătă, 12 februarie, „rechinii albaştri“ întâlnesc, de la ora 15, pe un teren de la „Country Club“, Naţionala Under-21 a Finlandei, formaţie care tocmai a câştigat un „patrulater“. În ultimul meci din Cipru, Farul va juca, sâmbătă, 19 februarie, cu Kairat Almaty (campioana Kazahstanului), tot la „Country Club“, de la ora 15.

adi_cta
13th February 2005, 01:06
Farul - Finlanda U 21 6-2
Marcatori: Baicu, Florea, Lungu, Todoran, V. Gheorghe, Doicaru

adi_cta
14th February 2005, 00:28
Astăzi, de la ora 15, la Larnaca, Farul susţine cel de-al treilea meci amical în compania puternicei echipe slovace Banik Ostrava. După meci, pe drumul de întoarcere către Limassol, „marinarii“ se opresc şi servesc o masă pescărească, la invitaţia lui Gheorghe Bosînceanu, preşedintele consiliului director al clubului constănţean. Miercuri după-amiază, „rechinii“ dispută o altă confruntare de verificare, contra unei echipe cipriote de primă ligă, Nea Salamina. Antrenorul Petre Grigoraş le-a promis jucătorilor că, dacă se vor pregăti şi vor juca bine (ca şi până acum, de altfel), joi, 17 februarie, vor avea întreaga zi liberă. Şi în partea a doua a zilei de ieri, fariştii au avut liber după antrenamentul de dimineaţă.

adi_cta
15th February 2005, 09:48
FC Farul Constanta - Banik Ostrava 0 - 0

Cehii nu au avut nici o ocazie de gol
„Marinarii“ se pot considera nedreptăţiţi de acest 0-0, căci au fost clar echipa mai bună, dominând jocul şi creându-şi multe faze importante de gol. Cehii nu au avut practic nici o ocazie mai acătării, fiind vizibil incomodaţi de exprimarea extrem de combinativă a Farului. Cristocea, refăcut după accidentarea din partida cu Slovacia Under-19, a evoluat din primul minut, în atac. Voiculeţ a fost şi el titular, ca mijlocaş dreapta, iar Guriţă a început meciul tot pe partea stângă a liniei mediene. Antrenorul Petre Grigoraş nu a operat decât două schimbări, care au modificat puţin şi distribuţia din teren: Guriţă a trecut vârf, Todoran i-a luat locul pe stânga, în vreme ce Uşurelu a evoluat mijlocaş central. „Rechinii albaştri“ au ratat prin Guriţă (min. 7, 76), Cristocea (min. 23 şi 61, cele mai mari ocazii ale constănţenilor), Lungu (min. 23), Baicu (min. 38), Voiculeţ (min. 53), Uşurelu (min. 70) şi Farmache (min. 74).

De mentionat ca Banik Ostrava este campioana en-titre a Cehiei.

adi_cta
17th February 2005, 00:43
FC Farul - Germassogeia 6-2 (1-1)
În cadrul turneului pe care îl efectuează în Insula Afroditei, FC Farul Constanţa a câştigat clar, scor 6-2 (1-1), partida amicală susţinută, ieri, în compania formaţiei Germassogeia, club din liga a treia cipriotă, situat într-o suburbie a Limassolului. De altfel, de la hotelul „Elias Beach“, unde sunt cazaţi, şi până la terenul care a găzduit disputa, „rechinii“ nu au făcut cu autocarul decât 10 minute.

Pentru acest meci test, antrenorul Petre Grigoraş s-a oprit asupra unei formule de joc ce a conţinut, în principal, fotbalişti ce nu se regăsesc, de obicei, în unsprezecele titular. Astfel, tehnicianul constănţean a început partida cu Unchiaş, Farmache, I. Posteucă, Morăraşu, Florea, Iacob, Uşurelu, Voiculeţ, V. Gheorghe, Baicu şi Doicaru, neefectuând nici o schimbare până la ultimul fluier al arbitrului. Banderola de căpitan a fost purtată de Mihai Baicu, atacantul achitându-se cu brio de sarcinile suplimentare ce îi reveneau astfel. La partidă au asistat Gheorghe Bosînceanu, preşedintele consiliului director al FC Farul, şi Doru Macovei, vicepreşedintele consiliului de administraţie al Şantierului Naval Constanţa.

Prima repriză s-a desfăşurat, surprinzător, sub semnul echilibrului, ciprioţii străduindu-se din toate puterile să ofere o replică viguroasă „marinarilor“. Gazdele au şi reuşit să deschidă scorul, în minutul 32, dar avantajul lor nu a durat decât 300 de secunde, pentru că Doicaru a restabilit egalitatea. În momentul în care s-a intrat la cabine, tabela indica 1-1. După pauză, Petre Grigoraş a dat semnalul pentru atacul susţinut, fariştii au apăsat pedala de acceleraţie şi au înscris gol după gol, prin V. Gheorghe (min. 50), Doicaru (min. 52 şi 80), Florea (min. 65) şi Uşurelu (min. 82), în timp ce Germassogeia nu a mai perforat decât într-un singur rând plasa porţii lui Unchiaş, în minutul 69. Scorul ar fi putut fi şi mai sever, însă constănţenii au ratat câteva situaţii ideale, campion la acest capitol fiind Mihai Baicu.

„Mi-am propus să îi urmăresc, în acest joc, pe fotbaliştii mai puţin utilizaţi până acum; a fost un antrenament mai puternic pentru ei, cu un adversar care, cel puţin în prima repriză, a tras cu dinţii pentru a scoate un rezultat onorabil“, a declarat, după meci, antrenorul Petre Grigoraş. O bilă albă pentru atacantul Radu Doicaru, autor al unui spectaculos hatt-trick.

adi_cta
19th February 2005, 00:24
„Rechinii“ vin duminică acasă

Duminică dimineaţă, FC Farul se va întoarce în România. „Marinarii pleacă de la „Elias Beach“ în jurul orei 3,30, întrucât au avion de la Larnaca spre Bucureşti la ora 6. Aterizarea pe aeroportul „Henri Coandă“ se va face în jurul orei 8. Sâmbătă, 19 februarie, Farul susţine ultimul meci din Cipru, contra campioanei Kazahstanului, Kairat Almaty, de la ora 15, pe un teren de la „Country Club“.

adi_cta
20th February 2005, 16:52
Se pare ca Liviu Mihai este dorit cu insistenta de Stiinta Craiova. Craiovenii au mai cochetat cu aceasi idee si in trecut dar in cele din urma transferul nu sa putut realiza, constantenii il doreau la schimb pe ivorianul Daouda.

adi_cta
21st February 2005, 00:23
În ultimul meci de verificare disputat în cadrul stagiului din Cipru, FC Farul a remizat, 1-1 (1-1), sâmbătă, pe un teren din cadrul complexului „Country Club“, cu Kairat Almaty, echipa campioană a Kazahstanului. A fost o partidă în general echilibrată, „rechinii albaştri“ primind însă o replică puternică din partea unei formaţii solide, arţăgoase şi bine aşezate în teren. Prima jumătate de oră le-a aparţinut fără dubii constănţenilor, care au ratat multe situaţii favorabile. Baicu (min. 3), şut din poziţie foarte bună reţinut de portar, Cristocea (min. 7), bară din lovitură liberă, Guriţă (min. 11), balon trimis pe lângă din apropiere, şi Lungu (min. 31), bombă deviată peste de goal-keeper-ul cazac, au ratat de fiecare dată deschiderea scorului. De punctat prima avea să o facă însă Kairat, în minutul 35, când Buleşev a înscris printr-un şut din careu. Cazacii nu s-au aflat în avantaj decât nouă minute, întrucât, în minutul 44, Guriţă a restabilit egalitatea. Găsit excelent cu o pasă lungă de Şchiopu, numărul 11 al Farului a preluat în careu, s-a întors spectaculos şi l-a învins fără speranţe pe Boicenko. În minutul imediat următor, Barbu putea înscrie pentru 2-1, dar şutul său s-a dus alături.

Uşurelu putea aduce victoria

Nemulţumit de randamentul din primele 45 de minute al tânărului Voiculeţ, antrenorul Petre Grigoraş l-a înlocuit la pauză cu Uşurelu, care a trecut mijlocaş central, Todoran deplasându-se pe partea dreaptă a liniei mediene. A doua schimbare, şi ultima a constănţenilor, în minutul 71, a fost Iacob - Baicu, nou-intratul jucând mijlocaş dreapta, Todoran fiind distribuit pe stânga, iar Guriţă trecând vârf.

În repriza secundă, Kairat a îndrăznit mai mult, însă nu a putut şi înscrie. Mai mult, numărul ocaziilor importante din acest interval i-a fost favorabil tot Farului, 3 (Guriţă - min. 54, Uşurelu - min. 80 şi 84) la 1 (Dicu - min. 81, mingea trimisă puternic de el ştergând transversala). Apropo de Cristi Dicu, fostul constănţean, care este strigat de coechipieri pe teren „Dica, Dica!“, a avut câteva acţiuni bune, părând că s-a integrat în angrenajul noii sale echipe.

Marian BOCAI



FC FARUL (antrenor, Petre Grigoraş): Curcă (cpt) - Farmache, Barbu, Şchiopu, Florea - Voiculeţ (min. 46, Uşurelu), Lungu, Todoran, Guriţă - Cristocea, Baicu (min. 71, Iacob).

KAIRAT (antrenor, Alexei Petruşin): Repriza întâi: Boicenko - Artiomov, Sosnovschii, Utabaev - Karpenko, Aliev (cpt), I. Pârvu, Bogomolov, Voroncov - Buleşev, J. Irismetov; Repriza a doua: Boicenko - F. Irismetov, Smakov (cpt), Lihobodenko - Axionov, Nurdauletov, Dicu, Morev, Asanbaev - V. Ghindaru, Lovcev.

Joi, „rechinii“ au meci cu Midia

FC Farul s-a întors la Constanţa ieri, la ora 12. „Marinarii“ au părăsit hotelul în care au locuit pe perioada stagiului din Cipru, „Elias Beach“, 15 km de Limassol, la ora 3,30, iar de la ora 6 au călătorit cu o aeronavă a Companiei Tarom de la Larnaca la Bucureşti. De la Aeroportul „Henri Coandă“, jucătorii şi ceilalţi membri ai delegaţiei care au ales să vină la Constanţa au fost preluaţi şi aduşi acasă de autocarul clubului. Fotbaliştii au liber până marţi la ora 16. Joi, este prevăzută o nouă dispută de verificare, cu divizionara B Midia Năvodari, pe terenul acesteia, se pare. De asemenea, se intenţionează ca şi duminică să se susţină un amical. (M.B.)

adi_cta
22nd February 2005, 00:05
Dintre cele două piese de bază ale Farului, Paşcovici şi L. Mihai, accidentaţi momentan, numai atacantul ar avea şanse să fie recuperat în timp util pentru a putea prinde startul returului. „Cu părere de rău, se pare că Paşcovici nu se va putea reface până la începutul campionatului. În schimb, L. Mihai are mai multe şanse de a fi recuperat până la ora primei partide. Cu Paşcovici e o situaţie mai dificilă, de abia şi-a scos ghipsul, iar perioada de recuperare durează. Sperăm totuşi să-l avem apt măcar din etapa a doua sau a treia“, a declarat, pentru „Cuget Liber“, Petre Grigoraş.

Rechinul Ucigas
25th February 2005, 01:56
farul constanta-5-1 midia navodari

adi_cta
26th February 2005, 17:47
Farul Constanţa - Altay Constanţa 1-2
Au marcat: Cristocea (41) / M. Posteucă (10), Pitu (80).
Uite ca a venit si o infrangere.Sper sa nu se repete.

desdemona
28th February 2005, 12:44
Prin statiile de autobuze si alte locuri publice deja au aparut fluturasi pt deplasarea de duminica de la Bucuresti pt meciul cu Dinamo. Pe fluturasi apar minim 18 autocare ca fiind pregatite pt deplasare, pe site scrie ca-s minim 10. Sunt curioasa cate vor pleca :)

Plecarea este prevazuta pentru duminica 06 martie la ora 15,00 din parcarea stadionului Gheorghe Hagi si se va efectua cu minim 10 autocare, care vor fi suplimentate in functie de numarul suporterilor care vor veni. Intoarcerea este prevazuta imediat dupa terminarea meciului iar la sosirea in Constanta ( in jur 01 – 01,30 noaptea) autocarele vor merge pe mai multe trasee : • Scapino – Tomis 3 – Dacia – Trocadero – Casa de Cultura – I.C.I.L – Gara – Far – Billa – Dorally – Anda – C.E.T – POD Butelii • Scapino – Tomis 3 - Soveja ( betoane) – Institutul de marina – Marinarul – Cimp – POD Butelii • Eforie Nord – Eforie Sud – Mangalia• Navodari Insa se vor face la nevoie si mai multe alte trasee in functie de cei care vor veni pentru ca sa lasam toti suporterii acasa Pe TOT parcursul deplasarii suporterii vor fi insotiti in permanenta de jandarmi si de echipaje D.I.A.S.. Numarul suporterilor care se estimeaza ca vor veni la acest meci este de 1000 – 1200. Dintre care 700 – 800 de faristi si 300 -400 de stelisti ! Dar indiferent de numarul celor care vor dori sa vina cu noi NIMENI DAR ABSOLUT NIMENI NU VA RAMINE PE JOS. Sunt asteptati doar faristi si stelisti ! CU FARUL SI STEAUA VA GASITI BELEAUA !!! In momentul in care vor mai ramine 2-3 zile pina la meci veti gasi ultimele informatii pe site www.farul.ro. Transportul este gratuit.

adi_cta
2nd March 2005, 09:14
Este posibil ca sâmbătă, 5 martie, de la ora 11, FC Farul să susţină un ultim meci de pregătire înaintea începerii returului, fie cu Portul Constanţa, fie cu Farul II, ambele divizionara C. Condiţia ca partidă să aibă loc este ca terenul de joc să se prezinte în condiţii optime. Dacă nu se va găsi o asemenea arenă, se va renunţa la dispută, de frica accidentărilor.