PDA

View Full Version : Drumul Farului spre UEFA



tchibos
30th July 2006, 17:10
Dupa ce au ratat participarea in UEFA in in doua randuri, finala Cupei Romaniei cu Dinamo (pierduta cu 1-0) si finala Intertoto cu Auxerre (pierduta cu 4-1 in tur si 1-0 in retur la Constanta), Farul se gandeste din ce in ce mai mult la UEFA. Totusi evolutia Farului nu multumeste si nu ne da motive serioase de a spera cat de curand la o asemenea participare

Iata si un articol, dupa parerea mea dintre cele mai bune pe care le-am vazut in Cuget pana acum (si o sa ingros partea care mi-a placut cel mai mult)

Cum să ajungi în cupele europene, când te mulţumeşti cu puţin?!

Fariştii au crezut că meciul cu UTA s-a terminat în minutul 55, când scorul le era favorabil l La fel au greşit şi în sezonul trecut l „Rechinii“ trebuie să-şi schimba mentalitatea şi să se comporte ca adevăraţi profesionişti


„Rechinii“ Farului au început sezonul 2006/2007 al Ligii 1 cu un egal în deplasare (1-1 la Arad), rezultat care mai mult nemulţumeşte decât mulţumeşte. Ţinând cont de valoarea celor două loturi (chiar dacă fariştii s-au văzut lipsiţi de câţiva jucători, unul, Todoran, părăsind terenul, accidentat, chiar în timpul meciului), de antrenamentul precompetiţional al Farului din Intertoto, considerat bun, care, s-a spus, a adus echipa la un nivel ridicat pentru startul turului, de situaţia delicată în care se găsea UTA, formaţie încropită în pripă, de obiectivele Farului şi, nu în ultimul rând, de cele petrecute pe teren, constănţenii trebuia să câştige. Ei s-au mulţumit însă cu puţin, preferând să apere rezultatul de 1-0 pe care l-au avut la un moment dat pe tabelă, în loc să continue lupta crâncenă pe poziţiile inamice. Au crezut că acest scor le este de ajuns pentru a câştiga. Iată că nu a fost aşa. Acea apărare atât de aproape de propria poartă, întâmpinarea decisă a adversarilor abia în preajma careului mare şi multele combinaţii reuşite ale arădenilor din acea zonă le-au fost fatale „rechinilor“. Sigur, dacă se făcea 0-2, şansele ca fariştii să termine învingători creşteau simţitor, însă în fotbal contează rezultatul final, nu supoziţiile.

„Rechinii“ au cules puţin, numai un punct, dintr-un meci care trebuia să le revină, la ce a arătat UTA şi în ce ipostază se află. Constănţenii au ratat un moment propice de a porni cu motoarele turate la maximum pe drumul către Cupa UEFA. Păcat că începem încă din etapa întâi cu regretele. Fariştilor nu li se va mai ivi prea curând o asemenea oportunitate, iar cu jumătăţi de măsură greu se ajunge în cupele europene. Propoziţia „Toate meciurile, indiferent de adversar, trebuie tratate cu aceleaşi seriozitate şi încrâncenare“ a fost repetată de „n“ ori până acum, încât o ştiu pe de rost şi copiii. Se vede treaba însă că „rechinii“ nu prea şi-au însuşit-o. Când o vor face? Când îşi vor schimba mentalitatea?

Pe de altă parte, jucătorii Farului au acuzat oboseala şi căldura insuportabilă. Au zis că drumul a fost greu, deşi au făcut deplasarea cu avionul. Dacă veneau cu autocarul sau cu trenul, ce se întâmpla, cădeau din picioare, nu mai intrau pe teren? Şi apoi, aceleaşi condiţii nu le-au întâmpinat şi adversarii? Dacă a fost atât de greu, cum de UTA, o echipă care joacă de 2-3 săptămâni împreună, care şi-a alcătuit pe fugă o echipă colorată, cu fotbalişti care vin şi de la Divizia B, şi din Ucraina şi din China, unii (gen Mara) cu o pregătire fizică precară, a avut puterea acelui asediu din repriza a doua, care a dus finalmente la golul egalizator?

bravo Marian Bocai :ok:

sunt profesionisti si tre sa joace in orice conditii, ca nu au fost 40 de grade pentru Faristi si doar 15 pentru Utisti

Ultras Farul
31st July 2006, 00:08
Super articolul . Are 100% dreptate

dorryn
31st July 2006, 14:08
drumul Farului spre anonimat ...... din pacate