PDA

View Full Version : Plecari/sosiri vara 2008



Datenshi
12th May 2008, 10:43
Discutii pe aceasta tema, aici.

ultra
12th May 2008, 12:18
Se spuna ca ar veni Bornescu. Mie imi place ca portar mult.

ducus
16th May 2008, 10:09
Vor să părăsească Giuleștiul
Maftei și Constantin, aproape de plecare!

Maftei și Marius Constantin au oscilat evoluțiile foarte bune cu cele mai șterse
Cuplul de fundași centrali pe care s-a bazat Rapidul în sezonul recent încheiat, Vasile Maftei - Marius Constantin, este pe cale să devină istorie.

După zece ani petrecuți la echipa din Grant, Maftei le-a transmis oficialilor giuleșteni că ar dori să plece. Criticile primite, dar și injuriile pe care o parte din suporteri i le-au adresat l-au determinat pe căpitan să ceară conducerii permisiunea de a-și căuta o altă echipă. Nedorind să-i pună bețe în roate, șefii din Giulești l-au asigurat pe Maftei că va putea pleca în condiții amiabile, în momentul în care clubul va primi o ofertă pe numele său. „Dacă Maftei vrea să plece și a depus la club o cerere în acest sens, atunci vom discuta problema în următoarea ședință a Consiliului de Administrație“, a precizat George Copos.

„L-am dori pe Marius la Cluj“

Pe lângă Maftei, un alt jucător din lotul alb-vișiniilor se află pe picior de plecare. Marius Constantin este dorit cu insistență la noua campioană a României, CFR Cluj. „Deși este un jucător mai rebel, l-am dori pe Marius, dar nu știu dacă îl putem lua“, a spus președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan. În schimb, Copos nu pare dispus să renunțe la unul dintre jucătorii săi preferați: „Țin foarte mult la Marius și cred că nici el nu își dorește să plece“.

Întăriri din Moldova

În eventualitatea în care Rapidul îi va pierde pe cei doi jucători, oficialii din Grant testează în aceste zile pistele Ștefan Mardare și Dorian Andronic, de la FC Vaslui. Primul a mai fost dorit în Grant și în iarnă, dar atunci tratativele dintre părți nu s-au materializat, în timp ce Andronic este privit drept o mare speranță pentru a întări defensiva giuleșteană. Contactat telefonic, finanțatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

"Vasile Maftei vrea să plece. Este supărat că suporterii l-au înjurat după meciul cu UTA. Vom analiza cererea lui" - Constantin Zotta, director general Rapid

22 de goluri a încasat Rapidul cu cei doi jucători pe teren

29 de meciuri au jucat împreună Maftei și Marius Constantin în acest sezon
http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/maftei-si-constantin-aproape-de-plecare-2637538
Ce credeti, vor pleca cei doi, mai ales "veteranul" Maftei?

ultra
16th May 2008, 11:47
Constantin pleaca doar in strainatate, in tara doar la noi si poate la sfarsitul carierei la Brasov.

clujeanca_rapid
16th May 2008, 13:25
Si eu am auzit ca o sa vina Bornescu in locul lui Coman,daca pleaca:(

Datenshi
19th June 2008, 23:38
Poze cu primele transferuri: http://www.fzr.ro/stire_detaliata/Foto/FOTO___Spadacio___351_i_Fernandes_au_ajuns__n_Rom_ nia_/6817.htm

Daca tatuajul era cu "Gumela te amo" omu' era idolul meu. :D

cocostegar
21st June 2008, 17:32
Transferul lui Buga a cazut

Cu o saptamana in urma presedintele stegarilor, Dinu "Vama", declara la reuniunea lotului ca nu se vor mai face transferari dupa plecarea echipei in Elvetia. Fostul atacant al brasovenilor, actualmente la Rapid Bucuresti, Mugurel Buga, a declarat pentru un ziar central ca va ramane la Rapid si nu va veni la Brasov. Recunoscand ca va ramane in Giulesti pentru noul antrenorul portughez , Paseiro. FC Brasov facuse o oferta de 230.000 de dolari + TVA. " „FC Brasov a facut o oferta scrisa Rapidului pentru transferul lui Mugurel Buga. Am oferit 230.000 de dolari + TVA " ( ...) Apasa pentru a citi tot (http://kronsport.ro/index.php/Fotbal-Liga-1/Transferul-lui-Buga-a-cazut.html)
www.kronsport.ro

Datenshi
21st June 2008, 20:20
Oau, ce de bani luau pe gloaba asta si nu i-au dat drumul...

ultra
23rd June 2008, 16:19
Din cate observ, am inceput sa aducem jucatori pe bani multi.

Datenshi
23rd June 2008, 20:13
Important e sa si confirme. Si Sahtior dadea intr-o vreme o gramada de bani pe jucatori si nu jucau mare lucru.

Datenshi
24th June 2008, 19:22
Oau, ce de bani luau pe gloaba asta si nu i-au dat drumul...

Si totusi:

Buga: "Vreau să-mi găsesc cât mai repede echipă"
Jucătorul rapidist Mugurel Buga a declarat că speră să se transfere cât mai repede, după ce directorul general al acestui club, Constantin Zotta, spusese că Ionuț Stancu, Mugurel Buga și Matos au fost puși pe lista de transferuri.

Mugurel Buga a răspuns și el spuselor directorului general rapidist. "Este decizia clubului și o respect. Vreau să îmi găsesc cât mai repede o echipă pentru că îmi doresc să joc. Mai am de demonstrat multe și îmi pare rău că nu am mai fost dorit în Giulești. Brașovul este o țintă, dar nu vreau să spun mai multe acum", a comentat Buga.

Charon
24th June 2008, 19:26
stai sa deschid sampania!:yeah:

ultra
24th June 2008, 23:48
Gazeta azi spune ca Buga vrea sa ramana ca ii place si bla bla, iar Prosport zice ca Buga isi doreste sa plece, ca sa poata evolua etc. Ce sa mai crezi ? Niste tarani ..

Datenshi
25th June 2008, 08:00
Aia a fost saptamana trecuta, acum a fost pus pe lista de transferuri. El o fi vrut sa ramana, dar daca nu mai vrea clubul...

Oricum, am vazut o lista cu 7 jucatori care s-ar putea desparti de Rapid, la stirile pro:
-Maftei - du-te tare
-Buga - du-te tare
-Burdujan - du-te si tu
-Dica - du-te Dica, du-te
-Grigorie - du-te tare

Ultimii 2 cred ca erau:
-Coman - cu el as face niste eforturi sa-l pastrez
-I Stancu - asta e jucator de fotbal?

In concluzie, la astia de pe lista asta le-as fi dat si eu un sut in fund (- Coman). Daca se concretizeaza pot spune ca ne vom bate la titlu sezonul urmator.

ultra
26th June 2008, 15:40
Sa vedem daca vrea cineva sa ia ciumele Rapidului.

Datenshi
28th June 2008, 12:42
Sosit aseară în București, mijlocașul brazilian Julio Cesar Da Silva e Sousa (28 de ani împliniți pe 26 februarie) a descins de la aeroport direct la ”Pro Rapid”, unde a semnat un contract cu o durată de trei ani și cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Venit de la AEK Atena, brazilianul (bun prieten cu conaționalul său Andrade) va pleca marți, 1 iulie, în turneul din Elveția, alături de noii săi colegi.

fcrapid.ro

grande
28th June 2008, 13:38
Doamne ajuta ,sa fie intr-un ceas bun acest transfer !

Datenshi
2nd July 2008, 05:16
Spicuind de pe fzr:

Inainte de plecare a avut loc o curatenie in lotul Rapidului. Buga, Matos, Ionut Stancu, Grigorie, Dica, Burdujan si Despotovici.

Ovidiu Herea merge în cantonament cu Rapidul! Rapidiștii au ajuns la o înțelegere cu cei de la Progresul, urmînd să achite suma de 500.000 de euro pentru mijlocaș, iar clubul din Parcul cu Platani va deține 30% din jucător.

Prosport il da pe Mardare la Rapid.

grande
2nd July 2008, 08:01
Coman ramane sau pleaca ?

ultra
2nd July 2008, 12:53
http://www.youtube.com/watch?v=0OUwqw2Xtfg - Noul portar, eu cred ca ar trebui sa ii dea drumul lui Dani pt ai face loc lui Pardo. Vedeti in videoclip ce bine apara, e mai inalt decat Dani si mai tanar, proaspat fara accidentari. Acum se pune problema altfel, cine il mai ia ?

Datenshi
9th July 2008, 16:50
Coman ramane sau pleaca ?


URKO PARDO A DEVENIT RAPIDIST PENTRU 3 ANI


* Sursa: gsp.ro


Rapid a cîștigat bătălia cu Olympiakos și a obținut semnătura portarului de 25 de ani de la Iraklis Salonic pentru următoarele 3 sezoane.

Urko Pardo este alb-vișiniu! Portarul cu dublă cetățenie, spaniolă și belgiană, va semna în această dimineață cu giuleștenii și astăzi va ajunge în cantonamentul Rapidului de la Anzere. Giuleștenii s-au luptat cu Olympiakos Pireu, dar oferta grecilor a fost sub cea a Rapidului.

"Semnezi cu românii sau nu mai pleci nicăieri!", i-au transmis ieri șefii de la Iraklis Salonic jucătorului lor, mulțumiți de oferta de 1,5 milioane de euro din partea Giuleștiului. Pardo ar fi agreat mai mult transferul la Olympiakos, unde s-ar fi luptat pentru postul de titular cu Nikopolidis (36 de ani), aflat în dizgrația conducătorilor. "Feroviarii" au primit ajutor și din partea suporterilor lui Iraklis, care au luat foc cînd au auzit că preferatul lor ar putea ajunge în curtea rivalei Olympiakos și l-au asaltat cu mesaje și rugăminți pe Pardo.

300.000 de europe sezon va cîștiga Pardo în Giulești, al doilea salariu de la Rapid, după Julio Cesar (350.000 de euro)

"Mă bucur foarte mult că l-am luat pe Pardo, vrem să facem o echipa trăznet! Așteptăm ca Dani Coman să se decidă dacă va semna sau nu prelungirea. Noi nu ținem pe nimeni cu forța"
Fathi Taher acționar Rapid

Probabil pleaca...

Datenshi
9th July 2008, 16:52
Taher: "Porto oferă 6 milioane pentru Săpunaru. Dacă îi dau 500.000 de euro pe an, îl lăsăm să plece"


* Sursa: rapidisti.ro


Acționarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat că formația portugheză FC Porto a trimis o ofertă în valoare de 6 milioane de euro pentru achiziționarea fundașului Cristian Săpunaru.

"Porto insistă pentru Săpunaru. A crescut oferta la 6 milioane de euro. Recunosc că m-a pus pe gânduri. Ar fi cel mai scump jucător transferat din România în afara țării. Vom analiza în zilele astea, iar dacă îi vor oferi și jucătorului cel puțin 500.000 de euro anual, îl lăsăm să plece. Trebuie să ne gândim și la binele lui, să câștige și el niște bani. Dacă îi vor oferi mai puțin, nu îl dăm", a spus Taher pentru NewsIn.

Tyler Durden
9th July 2008, 17:20
Pardo asta chiar e un transfer bun, din pacate plecarea lui Sapunaru e o pierdere foarte grea. Sapunaru devenise mai mult decat un jucator, devenise un simbol in Grant, iar acum nu prea mai avem asa ceva in conditiile in care si Pancu si-a facut bagajele.

Datenshi
9th July 2008, 17:46
Asta e, la banii astia... Castiga si el mai mult, joaca in LC... Macar Peseiro vad ca ii incearca si pe tineri, nu ca Rednic. Poate va mai apare un simbol.
Pana atunci il avem pe Vasile. :D

Tyler Durden
9th July 2008, 17:54
Vasile...sa fie la dusmani! :D
Adevaru' e ca suma e foarte mare si desi il apreciez pe Sapunaru cred ca a fost supraevaluat de cei de la Porto.

daniel_nyculae
20th July 2008, 12:50
Dupa ce am vazut meciul cu lyon am tras 2 concluzii clare: maftei foarte slab fundas dreapta...trebuie sa alerge mult...nu e genul....si julio cezar super transfer...de champions league... aseara mi-a mai placut ca de obicei bozovic,boya desi e cam lent,spadacio mi-a placut insa nu si aseara,lazar,putin herea.

Datenshi
23rd July 2008, 22:44
Ultima achiziție: Djalovici
Rapid încheie campania de transferuri cu atacantul muntenegrean Radomir Djalovici, golgeterul Croației în sezonul trecut.

Peseiro a găsit ultima piesă din puzzle: Radomir Djalovici! Grigore Sichitiu, directorul general al Rapidului, se află în Croația, unde pune la punct ultimele detalii ale aducerii vîrfului de 25 de ani de la Rijeka, acesta urmînd să ajungă zilele viitoare în București.

Sa fie intr-un ceas bun. :D

Si un sincer la ne-revedere pentru Buga...

clujeanca_rapid
25th July 2008, 11:22
Eu in locul lui Coman as pleca:(Sa isi bata cineva joc de mine asa...cum spuneau parca la meciul lu Lyon comentatorii,in fotbal nu esti recunoscator pentru ceea ce un jucator a facut pentru echipa.Daca tot vor ca Dani sa plece,macar sa il respecte pana la sfarsit:rolleyes: Mie mi`e mila de el:huhu:

Datenshi
25th July 2008, 12:52
Din punctul meu de vedere, Coman face mult rau clubului prin declaratiile pe care le da de vreun an prin presa. Contractul nu se negociaza prin presa. La Dinamo aia joaca pe mult mai putini bani si nu i-am auzit prin presa. Nici la alte echipe nu prea am auzit. Numai la noi, unde culmea, unii luau sau inca iau prea multi bani pentru ce joaca. Parerea mea e ca daca pleaca Coman, Constantin si Maftei, vom avea liniste la echipa. Si tare mi-e ca toate atacurile astea sunt coordonate de undeva de sub Tampa, de la unul care isi varsa si acum frustrarile prin presa.

Lover
25th July 2008, 13:35
Din punctul meu de vedere, Coman face mult rau clubului prin declaratiile pe care le da de vreun an prin presa. Contractul nu se negociaza prin presa. La Dinamo aia joaca pe mult mai putini bani si nu i-am auzit prin presa. Nici la alte echipe nu prea am auzit. Numai la noi, unde culmea, unii luau sau inca iau prea multi bani pentru ce joaca. Parerea mea e ca daca pleaca Coman, Constantin si Maftei, vom avea liniste la echipa. Si tare mi-e ca toate atacurile astea sunt coordonate de undeva de sub Tampa, de la unul care isi varsa si acum frustrarile prin presa.

unii, dar nu Dani. el ia prea putin pentru ce a facut, mai ales in sezonul trecut. unii poate iau prea mult, dar sa nu generalizam...

Datenshi
1st August 2008, 21:48
Pentru o perioada, am scapat si de pseudo-fotbalistul Ionut Stancu.

Hertz
2nd August 2008, 18:13
Unde s-a dus :))!

Datenshi
2nd August 2008, 18:43
Imprumutat la Iasi.