PDA

View Full Version : Oltchim Rm. Valcea - Rulmentul Brasov: finala campionatului



resita
9th May 2008, 08:50
Oltchimul și Rulmentul nu se înțeleg în privința datei de disputare a meciului direct care va decide campioana României.

Calificată în finala Cupei Cupelor, unde va întîlni echipa norvegiană Larvik HK, în dublă manșă, pe 18 și 24 mai, Rulmentul Brașov are un program infernal pe final de sezon. Formația Marianei Tîrcă are de disputat 7 meciuri în mai puțin de o lună! Întîlnirile cu formația norvegiană au dat peste cap campionatul intern, brașovencele neștiind acum cînd să dispute derbyul cu Oltchim, dar nici partida din ultima etapă cu HCM Buzău.

“Pentru noi meciurile din finala Cupei Cu­pelor sînt cele mai importante. Chiar dacă avem absențe ne vom agăța de finală și vrem să cucerim trofeul. Conform re­gu­lamen­tului, noi avem întîie­ta­te la stabilirea programului și vrem să jucăm meciul cu Vîlcea după 24 mai”, a declarat Sorin Tîrcă, pre­șe­dintele Rul­men­tu­lui.

Ioan Gavrilescu, președintele Oltchimului, crede însă că partida directă dintre cele două rivale nu poate avea loc după 24 mai. “E treaba lor ce vor ei, dar eu știu că pe 26 mai se va reuni lotul național în vederea partidelor cu Islanda. Pe 1 iunie e prima manșă la Reykjavik. Cînd să jucăm cu Brașovul, pe 25 mai, dacă ei au meci pe 24 mai cu Larvik, iar pe 26 mai se reunește na­țio­nala?”, întreabă Gavrilescu.

Meciurile Rulmentului În luna mai

5 mai HC Zalău-Rulmentul 20-30
7 mai HCM Baia Mare-Rulmentul
10 mai Rulmentul -CSM Sf. Gheorghe
17 mai Oltchim -Rulmentul Brașov*
18 mai Larvik HK-Rulmentul Brașov
24 mai Rulmentul Brașov-Larvik HK
24 mai Rulmentul - HCM Buzău *
* datele de disputare stabilite inițial, meciurile trebuie reprogramate

rob_din
9th May 2008, 10:04
Dar mai bine de ce nu se joaca in 2020? Rulmentul se comporta ca o echipa din Liga lui Mitica, adica penibil

Sorin Blaj
9th May 2008, 12:02
Ai programul in fata ta. Stabileste tu o data, daca esti asa de destept. Daca era Oltchimul in cauza, se juca dupa Jocurile Olimpice.

In afara de o atitudine rauvoitoare, nu vad altceva la tine.

rob_din
9th May 2008, 12:11
Ai programul in fata ta. Stabileste tu o data, daca esti asa de destept. Daca era Oltchimul in cauza, se juca dupa Jocurile Olimpice.

In afara de o atitudine rauvoitoare, nu vad altceva la tine.

Pe 13 sau 21 mai. Iar la jigniri nu raspund

Sorin Blaj
9th May 2008, 14:19
Oricum, vina nu apartine Rulmentului ci Federatiei, pentru ca s-a ajuns aici.

Iaco
9th May 2008, 16:21
Oricum cred ca Rulmentul va abandona campionatul pentru Cupa Cupelor mai ales ca la anul si de pe locul II merg tot il CL...

mikeyy
9th May 2008, 16:36
Am auzit ca Aneta Barcan s-a accidentat...e adevarat?

Sorin Blaj
9th May 2008, 17:29
Se pare ca da:


HC Baia Mare - Rulmentul Urban 24-32,la pauza 12-17.

Cristina Negu a marcat 12 goluri, Simona Gogarla 6,Cosmina Damian 3, Sorodoc,Gusi Alexandrescu si Barcan cate 2,Niculae 3, Vintila si De Sousa cate 1.

Dl Soin Tarca, presedintele clubului ne-a declarat ca "A fost un joc fara probleme,de uzura. Regretam accidentarea Anetei Barcan."

Urmatorul joc este sambata,10 mai cu echipa din Sf Gheorghe. Va asteptam acasa, in sala Colibasi pentru a sustine echipa.



Sursa: http://www.rulmentul-urban.com/

mikeyy
9th May 2008, 17:58
Inca o pierdere pt Rulmentul :(....sper sa nu fie o accidentare foarte grava

Sentient7
10th May 2008, 03:35
Pe 13 sau 21 mai. Iar la jigniri nu raspund

haha,pai tu esti mai sensibil decat Andreea Marin...iti recomand sa incerci sa vezi daca emisiuni ca Iarta-ma sau Surprize Surprize(sau cum s-o fi chemand acum) au forumuri...cu atitudinea asta te-ai integra perfect.:D



as vrea sa castige Rulmentul campionatul,si asta pentru ca Oltchimul imi pare echipa sistemului acum(desi nu 100%).totusi Oltchimul e mare favorita.

resita
10th May 2008, 12:08
14 sau 21 mai?

FRH a trimis ieri un comunicat cluburilor Oltchim și Rulmentul prin care le face cunoscut faptul că nu e de acord cu cererea Bra­șovului ca întîlnirea directă să se dispute pe 14 sau 15 iunie. “O decizie în acest sens se va lua luni, 12 mai, în ca­drul Comisiei Teh­nice”, se arată în comunicat. “Ce treabă are Comisia Teh­nică în această privință? Se vede încă o dată incompetența Comisiei de Com­petiții, care trebuia, con­form re­gulamentului, să sta­bileas­că da­ta meciului. Noi am propus să jucăm pe 14 sau 21 mai. Sînt sin­gu­rele date libere în calendar”, a spus antrenorul Gheorghe Tadici.

resita
13th May 2008, 07:08
Pe 21 sau 22 mai

Federația a stabilit ieri două date pentru derbyul Oltchim-Rulmentul.

Meciul care va decide cam­pi­oan­a României la feminin în sezo­nul 2007-2008, cel dintre Oltchim Rm. Vîlcea și Rul­men­tul Brașov, se va disputa pe 21 sau 22 mai. Federația Română de Handbal a stabilit că acestea sînt singurele date la care se poate dis­puta meciul după regulament. “Brașovul poate să-și aleagă una dintre cele două date, fiind echipa care participă în cupele euro­pene”, a declarat Mihai Bocan, președintele Comisiei de Competiții din cadrul FRH.

Vîlcea e de acord cu decizia. “E conformă cu regulamentul. Vom juca în oricare dintre aceste do­uă date. Brașovul nu a avut respect față de noi, credea că Oltchim e can­titate neglijabilă cînd a propus să se joace în iunie”, a declarat vicepreșe­din­tele Oltchimului, Petre Berbe­caru.

În schimb, Brașovul a criticat vehe­ment decizia. “Ne obligă să jucăm între cele două manșe ale finalei Cupei Cupelor contra norve­gien­celor de la Larvik? E bătaie de joc! Dacă Vîlcea era în situația noastră se proceda la fel? O să mer­gem și noi cu junioarele să ne batem joc de campionat”, a spus președin­tele Sorin Tîrcă. Președinții clubu­ri­lor din Liga feminină se vor întîlni azi la FRH și vor discuta cu privire la data de disputare a der­byului. Rulmentul e lider în cam­pionat, cu 44 de puncte, Oltchim fiind pe locul 2, cu 42 de puncte.

resita
13th May 2008, 15:32
Finala Ligii Naționale feminine Oltchim - Rulmentul se va juca pe 26 mai, de la ora 18:00, s-a stabilit azi în urma unei întrevederi între președinții celor două cluburi, Ioan Gavrilescu și Sorin Târcă, desfășurată în prezența șefilor FRH. "De comun acord, președinții celor două cluburi s-au înțeles pentru 26 mai, ora 18:00. Negocierile au durat doar 5 minute", ne-a declarat Mihai Marinescu, secretarul general al FRH. Naționala feminină se va reuni tot pe 26 mai, imediat după această dispută.

Sorin Blaj
13th May 2008, 17:23
Este perfect pentru Cupa Cupelor, rau pentru campionat, dar asta este, bine ca s-a cazut de acord sa se joace dupa dubla cu Larvik.

Vad ca nu spun nimic de meciul cu Buzaul sau ala nu mai face parte din campionat? :)

SORENSEN
13th May 2008, 19:34
ba da se pare ca va fi pe 28 mai dc nu ma insel...

dragosh_vl
20th May 2008, 10:33
Victorie Oltchim ... si va fi campioana asa ca meciul cu Buzau pt Rulmentu nu mai conteaza tot pe lcoul 2 termina :P

OLTCHIM - brasov = 34-23

FOrza OLTCHiM

dragosh_vl
21st May 2008, 20:11
CHIMISTUL '80 - '90 vs Sport Club Municipal CRAIOVA

21 Mai 2008


In deschiderea jocului dintre Oltchim Rm. Valcea si Rulmentul Brasov din data de 26.05.2008, incepand cu ora 16,00 va avea loc un show handbalistic la care isi vor aduce contributia echipele Chimistul '80-'90 si S.C.M. Craiova.
Formatia valceana - la care vor evolua glorii ale anilor '80 - a fost "provocata" de mai
tanara sa colega din Craiova la un joc demonstrativ ce va contribui la spectacolul
handbalistic din sfarsitul acestui sezon competitional.



Loturi :

Chimistul '80-'90
Cristina ROUA, Nicoleta LAZAR, Maria TOROK DUCA, Edith MATEI, Hilda HRIVNAK, Geta
ANDRONACHE, Adriana CALIN, Simina MATEI, Felicia TIPI, Maria RADOI, Victorina BORA.
Antrenor: prof. Maria CIULEI.

S.C.M. Craiova:
Narcisa BADITA, Elena BADITA, Floriana DIDU, Ana Maria ENESCU, Maria EPURE,
Delia GHILA, Camelia LAZEANU, Ana-Maria MANEA, Ileana MANOLESCU, Andreea NICOLA, Elena NICU, Bianca OPRITESCU, Iulia PIRVU, Luisa POP, Alexandra TACALIE, Gabriela TICHELEA, Alexandra URSACHI si Maria VLASCEANU
Antrenor: prof. Gheorghe SBORA

gerard2008
21st May 2008, 20:50
bate rulmentul si va iesi campioana

dragosh_vl
22nd May 2008, 09:59
daca scapa fara 10 sa zica mersi ;)

SORENSEN
22nd May 2008, 19:41
ultima repetitie pt ORV 41-22 cu Baia Mare

dragosh_vl
22nd May 2008, 20:14
in deplasare ;)

dragosh_vl
22nd May 2008, 20:14
sa vina Urban Brasov (Valcea) ... :))

resita
23rd May 2008, 07:12
stie cineva daca meciul este live la tv, ca nu gasesc nimic care sa spuna despre meci?

Sorin Blaj
23rd May 2008, 12:08
Lecușanu și Gâlcă pleacă



Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, confirmă transferul galacticelor Narcisa Lecușanu și Ionela Gâlcă la marea rivală, Rulmentul Brașov. „Gâlcă și Lecușanu ne-au transmis cereri de transfer pe 16 mai. Ne-au anunțat că nu vor mai continua cu Oltchim. Ionela va merge mai mult ca sigur la Brașov și, probabil, a convins-o și pe Narcisa. Argumentele celor de la Brașov au fost mai puternice. Nu știu dacă jucătoarele vor evolua contra Brașovului, este treaba tehnicianului Gheorghe Tadici. El știe mai bine ce decizie va lua. Problema este că, deocamdată, nu avem cu ce o înlocui pe Ionela Gâlcă. De o lună tot facem eforturi să transferăm un pivot de valoare și nu ne iese nimic“, a spus cel mai longeviv conducător din sportul de echipe românesc.

20 de lei, biletul la derbi

Chimiștii au stabilit ca prețul biletelor la meciul dintre Oltchim și Rulmentul, de luni, să fie fixat la 20 de lei. „Sala va fi arhiplină la ora partidei. Deja cererea depășește cu mult oferta. Noi vom pune la vânzare numai 1.000 de tichete, restul locurilor fiind ocupate de posesorii de abonamente“, a spus vicepreședintele chimist, Petre Berbecaru. Biletele se vor găsi la sala Polivalentă „Traian“, începând de sâmbătă.



Sursa: http://www.gdsvl.ro/Sport/2008-05-21/Lecusanu+si+Galca+pleaca

resita
26th May 2008, 08:29
meciul este transmis pe sport.ro in direct de la ora 18:00

Sorin Blaj
26th May 2008, 18:26
9-5 Oltchim, in min. 19.

rob_din
26th May 2008, 18:44
16-10 pentru Oltchim la pauza

Sorin Blaj
26th May 2008, 19:13
24-17 Oltchim.

rob_din
26th May 2008, 19:19
Felicitari FRH-ului pentru acest final "entuziasmant" de campionat.

resita
26th May 2008, 19:39
cum a fost meciul?

rob_din
26th May 2008, 19:45
cum a fost meciul?

Slab, foarte slab. Era de asteptat dupa ce Rulmentul a jucat acum 48 de ore cu Cupa Cupelor pe masa

Sorin Blaj
26th May 2008, 19:50
31-22 Oltchim - Rulmentul.

YoYoyOi
26th May 2008, 19:51
a fost praf Rulmetul in meciul asta... credeam ca au invatat ceva din finala cu Larvik :(

felicitari Oltchim :ok:

Sorin Blaj
26th May 2008, 19:59
a fost praf Rulmetul in meciul asta... credeam ca au invatat ceva din finala cu Larvik :(

felicitari Oltchim :ok:

Nu aveau nicio sansa, oboseala si accidentarile si-au spus cuvantul.

YoYoyOi
26th May 2008, 20:11
nu e vorba de oboseala cat e vorba de greseli in atac. Pase aiurea, necomunicare cu pivotul, faulturi tampite care au dus la eliminari, aruncari haotice la poarta. Nu a jucat Oltchimul bine cat a jucat Rulmentul prost.
E adevarat ca si oboseala a avut un cuvant de spus, dar o echipa care are pretentii ca Rulmentul, trebuie sa faca fata in orice conditii.

Sorin Blaj
26th May 2008, 20:34
O sa faca fata la anul. :ok:

rob_din
26th May 2008, 20:36
nu e vorba de oboseala cat e vorba de greseli in atac. Pase aiurea, necomunicare cu pivotul, faulturi tampite care au dus la eliminari, aruncari haotice la poarta. Nu a jucat Oltchimul bine cat a jucat Rulmentul prost.
E adevarat ca si oboseala a avut un cuvant de spus, dar o echipa care are pretentii ca Rulmentul, trebuie sa faca fata in orice conditii.

As fi vrut sa vad Oltchimul jucand la doua zile dupa o finala de Liga Campionilor. Insa vina apartine in mare parte si Rulmentului. Oricum un final foarte urat de campionat. Parca s-a jucat pe furis meciul asta. Chiar nu se putea gasi o alta data?

Sentient7
26th May 2008, 20:37
felicitari valcencelor pentru castigarea titlului.nu pot sa ma abtin sa nu fac o remarca/intrebare:nu am vazut meciul,dar din comentariul Prosportului,am remarcat ca Tamas si Tolnai au aparat cate 2 minute la capatul meciului!?asa valoare de nationala mai zic si eu...

YoYoyOi
26th May 2008, 20:39
finala de Liga Campionilor e una, cea de Cupa Cupelor e altceva ;)

Sorin Blaj
26th May 2008, 20:43
Care finala de Liga Campionilor? Poate la anul.

rob_din
26th May 2008, 20:43
finala de Liga Campionilor e una, cea de Cupa Cupelor e altceva ;)

E cam acelasi lucru. Si una de Cupa EHF presupune efort si consum psihic

rob_din
26th May 2008, 20:44
Repet intrebarea: de ce s-a jucat pe furis acest meci, cred cu multi chiar interesati de handbal habar n-aveau ca lunea se decide campioana Romaniei?

SORENSEN
26th May 2008, 20:45
Larvik e o echipa de nivel mediu...dar brasovencele au fost invinse fara drept de apel... in meciul din seara asta ORV jucand undeva la la un potential mediu n-a dat ncio o sansa unui RBV obosit si fara idei

SORENSEN
26th May 2008, 20:47
Repet intrebarea: de ce s-a jucat pe furis acest meci, cred cu multi chiar interesati de handbal habar n-aveau ca lunea se decide campioana Romaniei?

Se stia de 2 sapt... au vuit si ziarele astea asa zise de sport... mai ales pana s-a luat decizia efectiva...

Eu zic ca majoritatea celor interesati de handbal stiau....;)

rob_din
26th May 2008, 20:50
Se stia de 2 sapt... au vuit si ziarele astea asa zise de sport... mai ales pana s-a luat decizia efectiva...

Eu zic ca majoritatea celor interesati de handbal stiau....;)

Crede-ma cei interesati de sport nu prea citesc cele doua ziare. Eu unul stiam ca se joaca saptamana asta dar eram convins ca miercuri. Nu mi-ar fi trecut prin cap ca se joaca la doua zile dupa finala Cupei Cupelor.

resita
26th May 2008, 21:27
hai sa nu le cautam scuze brasovencelor pt. acest insucces. din cate am citit (repet, nu am vazut meciul) au jucat groaznic

rob@ se stia de meci de 2 saptamani

rob_din
26th May 2008, 21:33
hai sa nu le cautam scuze brasovencelor pt. acest insucces. din cate am citit (repet, nu am vazut meciul) au jucat groaznic

rob@ se stia de meci de 2 saptamani

Cred ca nu m-ai inteles, eu n-am zis ca au aflat ieri brasovencele, eu spun ca e o prostie sa pui meciul care decide campioana lunea la doua zile dupa ce una din echipe a jucat finala unei Cupe Europene.

Tu esti cu datele:): cand se joaca meciul cu Islanda?

rob_din
26th May 2008, 21:45
Cine crede ca la anul vom avea doua echipe si mai competitive se insala. Prin plecarea lui Galca si retragerea lui Hutupan Oltchim nu va mai speria pe nimeni in Europa, iar Rulmentul orice achizitii ar face tot nu va putea o forta in Liga Campionilor. Va fi mai rau la anul

dragosh_vl
26th May 2008, 22:10
mda... rulmentu nu prea a existat pe teren ... dak Tacalie inscria macar 50% din suturile la poarta era diferenta de 14-15 goluri .


rob_din amintesti de programul OLtchimului din Ianuarie ;)


Brasov uitete cine este lideru :)

SORENSEN
26th May 2008, 22:13
Crede-ma cei interesati de sport nu prea citesc cele doua ziare. Eu unul stiam ca se joaca saptamana asta dar eram convins ca miercuri. Nu mi-ar fi trecut prin cap ca se joaca la doua zile dupa finala Cupei Cupelor.

pai maine e adunarea la nationala nu cred ca se putea juca in alta zi

resita
26th May 2008, 22:18
Cred ca nu m-ai inteles, eu n-am zis ca au aflat ieri brasovencele, eu spun ca e o prostie sa pui meciul care decide campioana lunea la doua zile dupa ce una din echipe a jucat finala unei Cupe Europene.

Tu esti cu datele:): cand se joaca meciul cu Islanda?

http://www.onlinesport.ro/forum/forumdisplay.php?f=279 ;)

cobra86
3rd February 2011, 16:14
olchim va bate brasovul

Irimus
6th February 2011, 15:16
olchim va bate brasovul

pacat ca meciul si threadul sunt de acu 3 ani.