Sahisti celebri

[Geografu]

Pionieri,campioni mondiali,challengeri toate mintile luminate care au infrumusetat acest sport.Le vom cunoaste biografia si vom afla lucruri interesante.

[Balaci]

Incep prin a prezenta lista cu toti campionii mondiali, oficiali sau neoficiali, FIDE etc.

„Neoficiali”, dar larg acceptaţi şi recunoscuţi

* Legall de Kermeur (1730-1747)
* Francois-André Philidor (1747-1795)
* Alexandre Deschapelles (1800-1820)
* Louis de la Bourdonnais (1821-1840)
* Howard Staunton (1843-1851)
* Adolf Anderssen (1851-1858)
* Paul Morphy (1858-1862)
* Adolf Anderssen (1862-1866)
* Wilhelm Steinitz (1866-1886)

Declaraţi oficial campioni

* Wilhelm Steinitz (1886-1894)
* Emanuel Lasker (1894-1921)
* José Raúl Capablanca (1921-1927)
* Aleksandr Alehin (1927-1935)
* Max Euwe (1935-1937)
* Aleksandr Alehin (1937-1946)
* Mihail Botvinnik (1948-1957)
* Vasili Smîslov (1957-1958)
* Mihail Botvinnik (1958-1960)
* Mihail Tal (1960-1961)
* Mihail Botvinnik (1961-1963)
* Tigran Petrosian (1963-1969)
* Boris Spasski (1969-1972)
* Robert Fischer (1972-1975)
* Anatoly Karpov (1975-1985)
* Garri Kasparov (1985-1993)

Campionii mondiali în versiunea FIDE (1993-2006)

* Anatoli Karpov (1993-1999)
* Alexander Khalifman (1999-2000)
* Vishwanathan Anand (2000-2002)
* Ruslan Ponomariov (2002-2004)
* Rustam Kasimdzhanov (2004-2005)
* Veselin Topalov (2005-2006)

Campionii mondiali în versiunea clasică

* Gari Kasparov (1993-2000)
* Vladimir Kramnik (2000-2006)

Campionii mondiali în versiunea unificată

* Vladimir Kramnik (2006-2007)
* Viswanathan Anand (2007-prezent)


Nu pot sa imi ascund preferinta pentru Emanuel Lasker (favoritul meu); in perioada cand analizam partide celebre, stilul lui Lasker mi se parea printre cele mai agresive si spectaculoase; cateva dintre meciurile sale cu marele sau rival Capablanca sunt mici bijuterii ale genului (o sa incerc in timp sa reproduc cateva).
Daca e sa privim prin prisma genialitatii, sunt cativa sahisti de pe lista care ar putea intra in aceasta categorie: Morphy, Capablanca, Alehin, Fischer si Kasparov (inca am dubii asupra ultimului). De asemenea, multi dintre fostii campioni si mari sahisti au povesti uimitoare de viata. O sa incerc si eu pe cat posibil sa reproduc cat mai multe aici.

[georg40]

Interesanta lista balaci. Mersi.
In tinerete am urmarit foarte mult evolutia sahistilor Mihail Botvinik si Anatoli Karpov care au ramas favoritii mei pana in prezent.

Am ramas mereu impresionat de talentul si performantele regretatului Bobby Fischer, care ne-a parasit recent pentru totdeauna, ca si ale lui Garri Kasparov, dar nu mi-au placut aparitiile lor excentrice.

In ce-i priveste pe Lasker si Capablanca ei sunt considerati daca nu ma insel ca doi dintre importantii inovatori si teoreticieni ai sahului.

Colegul geografu a fost inspirat propunand acest subforum.

[Balaci]

Reproduc un articol din Cotidianul de astazi:

Povestea de dragoste a lui Bobby Fischer

Catalogat de multi drept nebun pentru duritatea parerilor antiamericane si antisemite, pretentiile exagerate pe care le solicita organizatorilor - lumina din sala e prea slaba, spectatorii stau prea aproape, camerele de televiziune trebuie sa dispara pentru ca ii afecteaza concentrarea -, fostul campion mondial la sah Bobby Fischer, decedat saptamina trecuta in Islanda, ducea o viata normala in exil. Chiar daca in interviuri spunea ca „femeile sint o pierdere de vreme“, Fischer traia o poveste de dragoste cu fosta sahista japoneza Miyoko Watai departe de ochii curiosi ai lumii.

Avea 27 de ani cind Fischer devenea campion mondial. Absolventa a Facultatii de Medicina din Meiji, Miyoko Watai invatase sah pentru a putea sa-l bata pe iubitul ei de-atunci. La inceput, sahul era doar o pasiune. Lucra ca farmacista cind a participat la prima sa olimpiada, in 1972. Urmarea tot ce se intimpla in lumea sahului, asa ca nu avea cum sa-i scape meciul pentru titlul mondial dintre campionul lumii de atunci, Boris Spasski, si americanul Bobby Fischer. S-a indragostit la prima vedere de tinarul care uimise lumea, punind capat unei dominatii de 24 de ani a scolii sovietice de sah. A inceput sa colectioneze tablouri si reviste care-l aveau ca erou pe Bobby Fischer, omul care l-a depasit la IQ pe Albert Einstein. Un an mai tirziu, visul ei cel mai de pret se implinea: Miyoko statea fata-n fata cu cel pe care-l idolatriza, Bobby Fischer. „Venise in Japonia pentru a cauta sponsori pentru revansa cu Spasski. Eu am fost cea care i-am prezentat orasul. Am petrecut impreuna citeva zile. Vorbea putin si era extrem de amabil. La inceput a fost mai mult o amicitie intre noi, corespondam prin intermediul scrisorilor. Inaintea Olimpiadei din 1974, din Columbia, Fischer m-a invitat la el in America. In vremea aceea era membru al Bisericii lui Dumnezeu si statea intr-o locuinta apartinind acelui cult religios. Dimineata eram dusa la locuinta lui Fischer, dupa care ieseam impreuna pentru a vizita orasul si a lua masa. Atunci am vizitat Disneylandul si Las Vegasul“, isi aminteste Watai.

In 1992, Watai a fost invitata speciala a lui Fischer la meciul revansa cu Spasski, in urma caruia americanul a devenit persona non grata in tara sa natala. Meciul se disputase in Iugoslavia, tara aflata sub embargo. De altfel, administratia americana il avertizase pe Fischer, dar raspunsul sahistului a fost clar: la conferinta de presa dinaintea partidei, Bobby Fischer a luat scrisoarea, a aratat-o jurnalistilor, apoi a scuipat-o. Pentru ca acasa nu se mai putea intoarce, intrucit il astepta inchisoarea, sahistul american a ales sa se refugieze in Ungaria, la familia de sahisti Polgar. „In Ungaria l-am vizitat o singura data. I-am cunoscut prietenii, am fost la film si la cumparaturi. Facea lucruri obisnuite ca oricare alt om. Nu se gindea numai la sah. In perioada in care a stat in Ungaria a trecut prin momente extrem de triste. Mama si sora lui au murit, iar el nu a putut merge la inmormintare“, povesteste Miyoko. Pentru ca in urma acestei vizite relatia cu sahista asiatica a evoluat - „atunci am devenit intimi“ -, Fischer a decis, in 2000, sa-si urmeze iubita in Japonia. „Japonia si Germania erau tarile pe care le iubea cel mai tare. Cit a stat in Europa era asaltat de jurnalisti. In Japonia nu l-a recunoscut nimeni, putea sa se relaxeze. Nu s-a intilnit cu nici un jucator de sah, de relatia noastra nu stiau decit prietenii foarte apropiati“, spune asiatica.
Si totusi, Japonia urma sa-l loveasca atunci cind nu se astepta. „Pe 13 iulie 2004 trebuia sa plece in Filipine si in Hong Kong pentru a-si vizita niste prieteni sahisti. In dimineata zilei de 14 iulie am fost sunata de la biroul de emigrari pentru a fi informata ca Bobby a fost arestat. Nici in ziua de astazi nu stiu care a fost motivul. Oficial, ii expirase pasaportul, dar nu era adevarat. Acesta expira in 2007. Trebuia insa sa ne dam seama ca e ceva necurat. Pe cind ne aflam in Elvetia, Bobby a mers la ambasada americana pentru a primi 24 de pagini aditionale la pasaport. A asteptat pentru asta zece zile. Banuiesc ca putea fi arestat acolo, dar probabil guvernul american nu-si permitea sa faca asta intrucit Elvetia era tara neutra. Au asteptat sa se intoarca in Japonia, pentru ca guvernul de aici era servil americanilor“, isi aminteste Watai. In incercarea de a-l salva pe Fischer de la deportare, Watai a decis sa se casatoreasca imediat cu el, in arest. „Am mers pe 17 august sa inregistrez casatoria, insa ofiterul i-a cerut lui Bobby o sumedenie de acte care trebuiau luate de la ambasada americana, ceea ce era practic imposibil“, spune Miyoko. Salvarea lui Fischer a venit din partea guvernului islandez, tara in care in 1972 cunoscuse gloria si care l-a salvat de la inchisoare, acordindu-i cetatenia.

Miyoko a lasat in urma tot, familie, prieteni, cariera - era presedinte al Asociatiei Japoneze de Sah -, alegind sa-si urmeze iubitul in Islanda. „Era extrem de incapatinat, nu lua medicamente. Prefera metodele orientale. Cind racea, statea in casa, nu se trata. A fost un om extraordinar. Poate pentru oamenii din jur avea un caracter excentric, dar eu cred ca el nu poate fi judecat dupa standardele oamenilor obisnuiti. Era un geniu. Nu-i placeau femeile care se dadeau cu ruj, care purtau tocuri si isi vopseau parul. Dar ce femeie iese pe strada nemachiata? Era o persoana onesta. Mi-a povestit ca in momentul in care a devenit campion mondial a primit numeroase contracte de publicitate de la companii. Le-a refuzat insa pe cele in ale caror produse nu credea. Nu alerga dupa bani“, concluzioneaza Miyoko Watai. In Islanda, Fischer si-a gasit sfirsitul din cauza unor probleme renale la virsta de 64 de ani.

*
Bobby Fischer, principalele mutari
o s-a nascut pe 9 martie 1943, la Chicago
o a fost al 11-lea campion al lumii la sah (1972-1975)
o mare maestru la 13 ani
o in 1972, in Islanda, cistiga titlul mondial, dupa ce il invinge in finala pe campionul mondial en titre Boris Spasski
o in 1975 pierde titlul mondial intrucit nu s-a prezentat la
o meciul organizat de FIDE cu rusul Anatoli Karpov, nemultumit fiind de conditii
o in 1992 ii acorda revansa lui Spasski, disputind un meci demonstrativ in Iugoslavia, tara aflata sub embargoul Statelor Unite
o in 2004 este arestat pe un aeroport din Japonia si primeste un an mai tirziu azil politic in Islanda
o a decedat pe 18 ianuarie 2008, in Islanda, tara care i-a acordat cetatenia in 2005

[Geografu]

Sa incepem prezentarea biografiilor noastre cu primul campion oficial acceptat la sah.
Este vorba despre Wilhelm Steinitz.

http://img232.imageshack.us/img232/5403/steinitzql7.jpg (http://imageshack.us)

Wilhelm (mai târziu William) Steinitz (n. 17 mai 1836, Praga; d. 12 august 1900, New York) a jost un jucător de şah evreu austriac şi primul campion mondial oficial al acestui joc (1886-1894). Cunoscut pentru contribuţiile sale originale la strategia de şah precum ideile sale despre jocul poziţional, teoriile sale au fost privite cu consideraţie de jucători precum Aron Nimzowitsch, Siegbert Tarrasch respectiv Emanuel Lasker.

Este cu un an mai bătrân decât Paul Morphy mare sahist din generatia sa, însă cei doi n-au jucat niciodată unul împotriva celuilalt. S-a mutat la Viena, Austria de tânăr şi a lucrat ca jurnalist. Punctul de cotitură în cariera sa de şahist a apărut la finele anului 1858 la Viena, chiar când Morphy îşi termina triumfalul său tur prin Europa. În 1861 devine campionul Austriei. Cariera sa internaţională avea să înceapă în 1862 printr-un turneu puternic la Londra.

Câştigă campionatul vienez de şah, iar mai târziu ocupă locul şase la un concurs internaţional organizat la Londra. Mai târziu se stabileşte la Londra şi îşi face din pasiunea sa, şahul, o carieră. Turneul de la Londra a fost câştigat de Anderssen, iar după dispariţia lui Paul Morphy şi retragerea lui Howard Staunton, Wilhelm este considerat cel mai bun jucător din lume. Steinitz era considerat al şaselea după Anderssen, Paulsen, Owen, MacDonnell şi Dubois. Mulţi au tras concluzia că puterea sa de concentrare era mai mică decât a lui Morphy.
Steinitz era cunoscut la vremea sa ca un jucător puternic, creativ şi capabil de combinaţii bune. La Londra a jucat unul dintre cele mai bune jocuri ale sale împotriva lui Mongreiden, unul dintre rivalii lui Paul Morphy. Nimeni nu se aştepta la evoluţia pe care o va avea Steinitz. În urmatorii ani modul de joc al lui Steinitz s-a îmbunătăţit vertiginos. În 1863 i-a înfrânt pe englezul Joseph Blackburne şi pe Dubois. În 1866 i-a învins atât pe Adolf Anderssen din Germania cât şi pe Henry Bird din Anglia.

Învingerea lui Anderssen, care atunci era considerat în mod oficial campion mondial, a marcat începutul dominaţiei lui Steinitz ca şi campion neoficial. În ciuda faptului că următorii ani au fost lipsiţi de noroc pentru Steinitz, nici turneul de la Paris din 1867, nici cel de la Baden-Baden din 1870 nu l-au marcat în vreun fel, Steinitz reuşind să rămâmă primul, deşi în ultimul turneu, Anderssen a câştigat din nou.

Steinitz a fost primul care a înţeles că şahul are legături importante cu creativitatea, că are o logică internă foarte rigidă şi că doar înţelegând această logică este posibil pentru un jucător să-şi învingă adversarii. El a demonstrat aceste puncte importante, atât în scrierile sale substanţiale cât şi în jocurile sale. Ceea ce a reuşit să dezvolte Steinitz marchează punctul de start al sistematicilor şahului. Înainte de Steinitz, şahul era o combinaţie de trucuri, sau de variaţii de deschideri.

Wilhelm a subliniat faptul că nu numai deschiderea este importantă, ci şi jocul în sine şi sfârşitul lui, între toate existând o conexiune logică, lucru ce mai târziu a fost înţeles de către ceilalţi jucători de şah. Deşi s-a demonstrat că teoriile lui Steinitz erau în mare parte "ghiduri", care nu trebuiau să fie urmate cu ochii închişi, regulile care s-au dezvoltat din teoriile sale sunt "coloana vertebrală" a strategiei moderne în şah.

Acest stil nou şi pentru contemporanii săi, destul de ciudat, i-a adus acestuia succese în Londra, 1872, Viena, 1873, câştiguri uşuoare împotriva lui Johann Zukertort, în 1872 şi Blackburne, 1876. Acesta a fost cel mai înalt punct din cariera lui Steinitz, după care a urmat un declin. Superioritatea faţă de ceilalţi jucători nu era pusă la îndoială. Cu toate acestea, următorii şase ani după meciul cu Blackburne, el nu a mai jucat.

După ce a locuit la Londra peste 20 de ani, Steinitz a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a continuat să domine lumea şahului. Totuşi, meciul pierdut în faţa polonezului Johann Zukertort, la Londra în 1883, a pus la indoială titlul de campion mondial al lui Steinitz, acesta revenindu-i lui Zukertort. Disputa a avut loc în 1886, cand aceştia au jucat un meci de campionat. Câştigătorul acestui meci avea să fie numit "Campion mondial la şah", titlu ce nu mai existase până atunci.

http://img219.imageshack.us/img219/1020/steinitzla1866lo5.jpg (http://imageshack.us)

Steinitz la 1866

Meciul a fost destul de incitant, cu Zukertort, care a avut destule avansuri faţă de Steinitz în primele jocuri, jucate la New York. Cu toate acestea, Steinitz şi-a revenit în următoarele jocuri jucate la Saint-Louis şi ultimul jucat la New Orleans, el a dominat efectiv. Steinitz a câştigat şi a fost numit "Campion mondial", primul din istorie.

La finele acestui ultim câştig, Steinitz s-a concentrat asupra scrierilor sale, contribuind enorm la literatura dedicată şahului. Una dintre cele mai interesante contribuţii ale sale are loc în Revista Internaţională de Şah, The International Chess Magazine din 1885 până în 1891. În următorii opt ani el a mai jucat sporadic, cu un meci foarte convingător contra lui Tchigorin şi Gunsberg.

Steinitz, după publicarea unor articole în Modern Chess Instructor, în care a publicat câteva tactici de deschidere, cu o aparentă logică, dar care au fost puse la îndoială, au dus la un meci prin fir, contra lui Tchigorin, pe care Steinitz l-a pierdut. Tchigorin a avut şansa lui de "Campion mondial" în 1892, dar a pierdut într-o manieră dramatică, în favoarea lui Steinitz. Steinitz avea 56 de ani la acea perioadă, dar era clar că în trecut juca mai bine, că acum, cand bătrâneţea l-a prins din urmă juca mai prost.

El a rămas campion în mod oficial până în 1894, jucând un ultim meci în New York şi Montreal, contra unui jucator practic necunoscut numit Emanuel Lasker. Lasker a caştigat. La finele acestui meci, modul de joc al lui Steinitz a inregistrat un declin puternic. El a mai jucat însă în cateva turnee importante, la Hastings, Sankt Petersburg, Nuremberg, însă fără succes.

Un alt meci împotriva lui Lasker, la Moscova, 1896-7, a fost aranjat, dar Wilhelm Steinitz a pierdut lamentabil. După o performanţă enorm de mică, comparativ cu trecutul său, în 1899 în Londra, Steinitz a înnebunit şi a murit pe 12 august, 1900 la Wards Island, New York.

[Balaci]

Din cate stiu eu (nu am citit toate detaliile in amanunt) Steinitz era deja bolnav si schiop cand a jucat cu Lasker (l-a ales tocmai pe Lasker, deci erau alti challengeri mai tari, tocmai pentru ca nu se mai simtea sigur pe el).
Sper ca vei continua cu Lasker povestea, un adevarat mare campion, si cel mai longeviv dintre toti campionii mondiali:ok:

[Geografu]

Intr-adevar Lasker va fi capitolul II cum se spune din povestea de aici.
Si da Balaci Steinitz suferea deja din punctul de vedere al dereglarilor mintale la momentul respectiv din pacate.

[Geografu]

Continuam intr-adevar cu povestile marilor sahisti cu cel de-al doilea campion mondial din istorie sportului mintii : Emanuel Lasker.

Emanuel Lasker (n. 24 decembrie 1868; d. 11 ianuarie 1941) a fost un jucător de şah şi matematician evreu german, născut la Berlinchen în Branderburg (astăzi Barlinek în Polonia). Evreu de origine, se va remarca şi ca un filozof şi umanist de excepţie, luptând pentru educaţia, stabilitatea şi securitatea omenirii. A fost campion mondial la şah (1894-1921).

http://img85.imageshack.us/img85/7779/emanuellaskeryt8.jpg (http://imageshack.us)

În 1894 el a devenit Campion Mondial la Şah, învingându-l pe Wilhelm Steinitz cu 10 victorii, 4 egaluri şi 5 înfrângeri. El a menţinut acest titlu timp de 27 de ani, un record ce nu a fost întrecut nici până acum. Cele mai de seamă turnee ale sale au fost la Londra, 1899, Sankt Petersburg, 1896 - 1914 şi New York, 1924. În 1921 el va pierde titlul în favoarea lui José Raúl Capablanca. Lasker s-a oferit să se retragă, oferindu-i titlul lui Capablanca, însă acesta a vrut să îl învingă pe Lasker într-un meci oficial.

În 1933, evreul Lasker şi soţia sa Martha Kohn au trebuit să plece din Germania, din pricina naziştilor. Au plecat în Anglia, apoi au locuit pentru o scurtă perioadă în Uniunea Sovietică, în cele din urmă hotărându-se să se stabilească la New York.

Lasker este cunoscut pentru metoda sa "psihologică" de joc, în care el lua în consideraţie calităţile subiective ale adversarului său, comparându-le cu necesităţile obiective ale poziţiei sale pe tabla de şah. Richard Reti sublinia faptul că Lasker ar fi făcut chiar şi mişcări de ordin inferior, dacă ştia în vreun fel că aceste mişcări îi vor crea o stare de disconfort adversarului, oricât de mică, lucru dezminţit de Lasker.

Cu toate acestea, în 1914, la Sankt Petersburg, într-un faimos meci contra lui José Raúl Capablanca, pe care acesta trebuia să-l caştige cu orice preţ, Lasker a ales o deschidere care este considerată de mulţi şahisti inofensivă - atât timp cat adversarul juca ofensiv. Capablanca, încurajat de turneu să joace într-un mod sigur, a eşuat în a lua măsuri ofensive împotriva mişcării lui Lasker, justificându-i acestuia strategia, Lasker va caştiga meciul.

Un alt meci istoric este meciul Lasker - Bauer, Amsterdam, 1889, în care Lasker şi-a sacrificat ambii nebuni, într-o manevră ce avea să fie repetată şi în alte jocuri de aici încolo. Unele variaţii de deschidere îi poartă numele, cum ar fi apărarea Lasker (1.d4 d5 2.c4 e6 3.Nc3 Nf6 4.Bg5 Be7 5.e3 O-O 6.Nf3 h6 7.Bh4 Ne4), introdusă alături de gambitul damei. În 1895 el a introdus o linie care stopa efectiv po****rul gambit Evans într-un meci de turneu (1.e4 e5 2.Nf3 Nc6 3.Bc4 Bc5 4.b4 Bxb4 5.c3 Ba5 6.d4 d6 7.0-0 Bb6 8.dxe5 dxe5 9.Qxd8+ Nxd8 10.Nxe5 Be6). Liniile curbe ale lui Lasker, combinate cu un joc agresiv din partea albului şi conform lui Reuben Fine, poziţiile simplificate la care ajungea în final Lasker sunt din punct de vedere psihologic demoralizatoare pentru adversar.

Lasker a fost şi un matematician distins. El şi-a făcut studiile de doctorat la Erlangen din 1900, anul morţii lui Wilhelm Steinitz, până în 1902 sub îndrumarea lui David Hilbert. Teza sa de doctorat Über Reihen auf der Convergenzgrenze a fost publicată în Tranzacţii Filozofale în 1901.

Lasker a introdus conceptul unui prim ideal, care extinde noţiunea de putere al unui număr prim, către o geometrie algebrică. El este renumit şi pentru articolul său din 1905, intitulat Zur Theorie der Moduln und Ideale, care a apărut în Mathematische Annalen. În acest articol el a pus bazele a ceea ce acum se numeşte Teoria Lasker-Noether pentru un caz special de ideale, într-un cerc polinomial.

El a fost şi un filozof şi un bun prieten lui Albert Einstein. Mai târziu în viaţa sa a devenit un umanist, scriind cu pasiune despre nevoia de inspiraţie şi de educaţie structurată, pentru stabilizarea şi securitatea omenirii. El s-a apucat mai târziu de Bridge (jocul), unde a devenit maestru, apoi de studierea jocului Go (jocul).

El a inventat Lasca, o variantă a şahului, în care piesele nu sunt luate de pe tablă, ci puse sub piesa care le cucereşte. Scriitoarea Else Lasker-Schüler i-a fost cumnată, iar Emanuel Lasker, este inrudit cu jucătorul de şah, Edward Lasker. În 1925 el publică Manualul de Sah al lui Lasker, faimos în cercurile de şahişti, pentru tonul filozofic întalnit în carte.

http://img84.imageshack.us/img84/4020/laskersifratelesauwm4.png (http://imageshack.us)

Lasker si fratele sau in 1907

Voi incheia cu 2 citate nemuritoare ale sale :

"Şahul este un joc limitat la această lume, go are ceva extraterestru. Dacă vom găsi vreodată vreo civilizaţie extraterestră care joacă un joc pe care îl jucăm şi noi, acesta va fi go, fără nici o îndoială."
"Realizarea unei educaţii armonioase este comparabilă cu producerea şi creşterea unui organism armonios construit. Acesta este hrănit de sânge, celălalt de spirit; dar Viaţa, egal misteriosă, creativă, puternică, curge prin fiecare."

[Geografu]

Al treilea campion mondial oficial in sah a fost cubanezul Jose Raul Capablanca , un "Mozart al sahului" asa cum a fost supranumit.

José Raúl Capablanca y Graupera (n. 19 noiembrie 1888; d. 8 martie 1942) a fost un şahist de naţionalitate cubaneză, care a deţinut titlul de campion mondial între anii 1921 şi 1927. Este unul dintre cei mai mari şahişti din toate timpurile.

http://img223.imageshack.us/img223/4015/capablancaob2.jpg (http://imageshack.us)

Capablanca şi Emanuel Lasker sunt singurii care au depăşit, până la Boby Fischer, un coeficient ELO de 1700 de puncte. A devenit campion mondial după ce l-a învins pe Lasker (la vremea aceea bătrân şi bolnav - cel care a deţinut coroana de campion cel mai îndelungat timp din istoria şahului). A pierdut titlul în faţa lui Alexander Alehin, care a refuzat să-i acorde revanşa, punând condiţii irealizabile pentru susţinerea meciului. Cauzele înfrângerii au fost: 1. infatuarea: Capablanca era convins că nimeni nu-l poate invinge şi nu s-a pregătit pentru meci; 2. extraordinara pregătire a lui Alehin pentru meci; 3. introducerea, pentru prima dată în competiţia şahistă, de către Alehin, a analizei psihologice a adversarului: campionul rus a observat că atunci când cineva îi opune o rezistenţă îndârjită lui Capablanca, acesta începe să se enerveze şi face mici erori; Alehin a reşit să speculeze toate aceste lucruri. După ce a pierdut meciul, dorinţa cea mai mare a lui Capablanca a fost să-şi recâştige titlul. S-a pregătit intens la masa de joc. A participat la marile turnee, spulberându-şi adversarii, aşa cum o va face, mai târziu, Fischer. Condiţiile puse de Alehin pentru meci şi apoi izbucnirea războiului, i-au zădărnicit planurile. Fără îndoială, a fost un geniu al şahului şi, probabil, un strateg inegalabil. Se spune că juca la fel de bine şi bridge sau alte jocuri. Se pare că pierderea titlului de campion mondial s-a datorat păcatelor infatuării şi narcisismului, dar şi unei bune doze de comoditate.

Supranumit dupa cum spuneam "Mozart al şahului" Capablanca ştia deja la 4 ani să joace şah. A învăţat modul în care se mută piesele şi regulile şahului privind partidele jucate de tatăl său. Acesta a fost surprins când micuţul Raul i-a atras atenţia asupra unei mutări greşite. "De unde ştii tu că am greşit?", l-a apostrofat el pe copilul despre care până atunci crezuse că se joacă aidoma oricărui alt copil de vârsta lui. Constatând precocitatea lui Jose Raul, l-a dus la un club de şah din Havana, unde copilul a început să-şi înfrângă, cu vremea, toţi adversarii. La 13 ani a devenit pretendent la titlul de Campion Naţional, pe care l-a câştigat în faţa maestrului Juan Corzo (patru meciuri câştigate, trei pierdute şi şase remize). Din acesat moment începe ascensiunea explozivă a marelui şahist, comparabilă cu cea a lui Paul Morphy şi Bobby Fischer. (Să notăm însă că au existat şi alţi copii minune ai şahului: americanul Sammy Reshevski, românul Florin Gheorghiu).

În 1909, la vârsta de douăzeci de ani, Capablanca a câştigat un meci contra campionului Statelor Unite Ale Americii, Frank Marshall. Marshall a insistat ca la turneul din San Sebastián, Spania, 1911 să participe şi Capablanca. A fost unul dintre cele mai puternice turnee ale timpului. Toţi jucătorii de marcă ai lumii, cu excepţia campionului mondial Emanuel Lasker au participat la acel turneu. La începutul turneului, Ossip Bernstein şi Aaron Nimzovici au obiectat cu privire la prezenţa lui Capablanca, deoarece acesta nu câştigase nici un mare turneu până atunci.

Cu toate acestea, după ce Capablanca a câştigat prima serie de meciuri împotriva lui Bernstein, acesta i-a recunoscut talentul şi nu a ezitat să creadă că José Capablanca ar fi în stare să câştige turneul. Nimzovici a luat ofensiva, la un comentariu de-al lui Capablanca, zicând că jucătorii ce nu s-au dovedit ar trebui să-şi ţină limba în prezenţa celor mai buni ca ei. Capablanca l-a invitat pe Nimzovici la o serie de meciuri rapide, pe care le-a câştigat cu uşurinţă. Maeştrii adunaţi au fost de acord că şahistul-minune, Capablanca era de neînvins la jocurile rapide, o distincţie ce va sta alături de Capablanca până la sfârşitul vieţii sale.

Capablanca şi-a pus în gând câştigarea turneului din mâinile lui Nimzovici, a intrat în joc cu acesta, si şi-a format o deschidere admirată şi de Mihail Botvinnik. La sfârşitul turneului, Capablanca a zguduit lumea şahului ocupând primul loc la turneul din San Sebastián, în faţa unor jucători precum Akiba Rubinstein, Carl Schlechter şi Siegbert Tarrasch.

În 1911, Capablanca îl provoacă pe campionul mondial de la acea vreme, Emanuel Lasker. Lasker a acceptat provocarea, venind însă cu o serie de 17 reguli. Capablanca a refuzat o parte dintre ele, astfel că meciul nu a avut loc în cele din urmă.

În 1913, Capablanca a jucat în oraşul său natal, Havana, unde a ocupat locul II, după Frank Marshall, pierzând într-unul din meciurile sale individuale cu acesta, chiar după ce a avut o poziţie mai bună. Conform arhivelor istoriei, la meciul acela au fost prezenţi peste 600 de spectatori, care îşi încurajau eroul local, dar care l-au aplaudat plini de fair-play pe învingător.

În septembrie 1913, Capablanca şi-a găsit de lucru la un oficiu cubanez. Din câte se cunoaşte, ocupaţia sa nu era alta decât de a juca şah, ocupaţie pe care a luat-o în serios de fiecare dată. Pentru mulţi ani el a fost cel mai po****r cubanez în viaţă.

Apoi, el a jucat o serie de meciuri în Europa, împotriva câtorva dintre liderii de atunci. La Berlin el l-a învins pe Jacques Mieses şi pe Richard Teichmann; la Moscova el a jucat o serie de şase meciuri: câte două împotriva lui Alexander Alehin, Evgheni Znosko-Borovski şi Fiodor Dus-Hotimirski, pierzând o singură dată (în faţa lui Evgheni Znosko) şi câştigând în rest. Apoi, a urmat o serie de meciuri la Viena, unde i-a învins pe Richard Réti şi Savielly Tartakower. S-a întors la Moscova, l-a învins pe Bernstein din nou, cu o mutare ce a intrat în antologii drept genială, Db2! şi pentru noua strategie cu "pionii atârnaţi" cu care a reuşit să-l învingă pe Nimzovici.

În turneul din 1914 din St. Petersburg, unde au participat majoritatea liderilor, cu excepţia celor din imperiul Austro-Ungar, Capablanca s-a întâlnit cu marele Lasker la aceeaşi tablă de şah, într-un meci de turneu. În rundele preliminarii, Capablanca şi-a luat un avans enorm, ceea ce l-a forţat pe Lasker să transforme din decalaj, un egal. Capablanca a câştigat premiul de excelenţă împotriva lui Bernstein, şi câteva meciuri importante contra lui David Janowski, Nimzovici şi Alehin.

Cu toate acestea, el a căzut victima unei reveniri în forţă a lui Lasker la jumătatea turneului, Capablanca terminând pe locul doi, cu un scor de 13 puncte, contra lui Lasker la 13.5, dar deasupra lui Alexander Alehin. După acest turneu, ţarul Nicolae al II-lea i-a proclamat pe cei 5, Lasker, Capablanca, Alehin, Tarrasch şi Marshall, drept Mari Maeştri ai Şahului.

În 1920 Lasker a observat creşterea pe care Capablanca a înregistrat-o şi i-a cedat acestuia titlul, zicând "You have earned the title not by the formality of a challenge, but by your brilliant mastery", tradus în "Ai câştigat titlul nu prin formalitatea unei provocări, ci prin măiestria ta strălucitoare". Capablanca ar fi dorit să câştige titlul în mod onorabil, însă Lasker a insistat că el va fi acum cel ce-l va provoca la duel.

Ei au jucat un meci în Havana, în 1921, pe care Capablanca l-a câştigat prin patru victorii, zero înfrângeri şi 10 remize. Această realizare de a câştiga titlul fără a pierde un singur meci contra adversarului a rezistat mai mult de opt decenii până la meciul Vladimir Kramnik - Garry Kasparov, 2000.

El a dominat turneul de la Londra, 1922. Aici s-au aflat un numar în creştere de jucători puternici, loc unde s-a simţit că actualul campion nu va fi în stare să reziste posibilelor provocari la titlu. Jucători precum Alexander Alehin, Efim Bogoliubov, Geza Maroczy, Richard Réti, Akiba Rubinstein, Ksawery Tartakower şi Milan Vidmar, s-au întâlnit să vorbească despre viitoarea conduită a acestor campionate. Printre alte lucruri, Capablanca a propus condiţii, printre care se număra şi cea în care adversarul să pună 10.000 de dolari pentru banii de premiu.

În următorii ani Rubinstein şi Nimzovici l-au provocat pe Capablanca, însă ei nu au reuşit să procure fondurile sti****te de noul regulament. Meciul împotriva lui Alehin din 1927 a fost împuternicit de câţiva oameni de afaceri argentinieni şi de preşedintele Argentinei, care garanta fondurile.

Capablanca a fost din nou pe locul doi, în 1924 la New York, în spatele lui Lasker, dar din nou, în faţa lui Alehin. El a fost clasat pe locul trei, la Moscova, pierzând în faţa lui Efim Bogoliubov şi Lasker, 1925. A reuşit totuşi în 1927 să domine turneul de şase jucători de la New York, fără să piardă un singur meci, cu 2,5 puncte în faţa lui Alehin.

Un aspect de la partida din turneul de la Moscova dintre Capablanca si Lasker in anul 1925 :

http://img81.imageshack.us/img81/5349/caplascs5.jpg (http://imageshack.us)

Ca şi Campion Mondial La Şah, Capablanca a suferit modificări şi în viaţa personală. În decembrie 1921, el s-a căsătorit cu Gloria Simoni, Betancourt. Ei au avut un fiu José Raúl, în 1923 şi o fiică, Gloria în 1925, dar căsnicia s-a terminat cu un divorţ. El şi-a pierdut şi ambii părinţi.

Capablanca a dominat la turneul din New York, 1927, înaintea lui Alehin cu trei puncte, câştigând un premiu de excelenţă împotriva lui Rudolf Spielmann şi câştigând iarăşi două meciuri împotriva lui Aaron Nimzovici. El va pierde titlul, într-un meci maraton împotriva lui Alehin, acesta dovedindu-se, în meciuri lungi, un adversar redutabil.

Alehin a refuzat să mai joace un meci-retur împotriva lui Capablanca, însă a jucat două meciuri împotriva lui Efim Bogoljubov, un jucător fin, dar care nu îi punea probleme într-un meci de lungă durată. Alehin a refuzat să mai joace în turnee la care avea să participe şi Capablanca.

După pierderea titlului, Capablanca a câştigat o serie de turnee, în speranţa că îl va face pe Alehin să îi ofere acestuia un meci retur, însă nu a fost să fie. În 1931, Capablanca l-a înfrânt pe jucătorul olandez Max Euwe cu 2 victorii, 0 înfrângeri şi 8 remize.

Asta a marcat finalul carierei sale, el retrăgându-se din jocurile serioase de şah, către cele mai uşoare, la clubul de şah din Manhattan. Din scrierile lui Reuben Fine aflăm că la acea perioadă Capablanca era capabil să-l bată pe Alehin la "şah blitz" însă el deja l-a bătut în puţinele jocuri pe care aceştia le-au avut.

În 1934, Capablanca se reîntoarce la jocul serios. El a început să se întâlnească cu Olga Ceagodaeva, cu care s-a si căsătorit în 1938, ea fiind aceea care l-a inspirat să joace din nou. În 1935, după probleme cu alcoolul, Alehin a pierdut titlul în faţa lui Euwe. Capablanca şi-a reînnoit speranţele de a câştiga din nou titlul de campion mondial, lucru reuşit la Moscova în 1936, înaintea lui Botvinnik şi Lasker.

Mai târziu avea să facă egal cu Botvinnik, la Nottingham într-un super-turneu în acelaşi an, dar păstrându-şi poziţia înaintea lui Euwe, Lasker, Alehin şi a jucătorilor mai tineri, Reuben Fine, Samuel Reshevsky şi Salo Flohr. În acest turneu Capablanca şi-a luat revanşa pentru înfrângerea pe care a suferit-o. Alehin a reuşit să greşească, i-a dat avantaj lui Capablanca, acesta a profitat într-o mişcare pe care nici unul dintre ceilalţi jucători prezenţi, cu excepţia lui Lasker, nu au putut să o anticipeze.

În 1937, Euwe, spre deosebire de Alehin, din respect pentru Capablanca i-a dat acestuia un meci-retur. Alehin s-a lăsat de alcool, s-a pregătit bine şi a recâştigat titlul. La finele acestui moment, au fost puţine şanse pentru Capablanca să-şi recâştige titlul, deoarece Alehin nu a mai jucat în vreun campionat mondial, până la moartea sa în 1946.

Sănătatea lui Capablanca a luat o întorsătură urâtă, în timpul unui turneu AVRO în 1938, unde a avut mai multe atacuri cerebrovasculare, ceea ce i-a dat un rezultat jalnic, ocupând locul şapte din opt. În 1939, la Olimpiada de Şah el a reuşit să îl surclaseze din nou insa pe Alehin şi Paul Keres.

Pe 7 martie 1942, aflându-se într-un meci "blitz" la Clubul de Şah din Manhattan, în New York, el a căzut din cauza unui atac cerebrovascular. A fost dus de urgenţă la spitalul Muntele Sinai, însă a murit ziua următoare.

Coincidenta sau nu , rivalul cubanezului, Emanuel Lasker a murit în acelaşi spital, cu un an mai devreme. Cel mai mare duşman al său, Alehin a scris despre moartea acestuia "Cu moartea sa, am pierdut un geniu al şahului al cărui fel nu-l vom mai vedea." - "With his death, we have lost a very great chess genius whose like we shall never see again."

[Balaci]

Intr-adevar, doi jucatori geniali, fiecare in felul lui, acesti Lasker si Capablanca. Eu tot timpul am vazut lupta lor ca una dintre inovatie si imaginatie (Capablanca) versus munca si perseverenta(Lasker). Oricum, lupta dintre cei doi ramane epocala...alaturi de Alehin formeaza, cred eu, epoca de aur a sahului.

[Geografu]

Si ca sa completam aceasta epoca de aur a sahului dupa cum bine ai spus tu amice Balaci , iata a venit vremea sa il evocam si pe marele Alexander Alehin.

http://img112.imageshack.us/img112/5079/alehinbu2.jpg (http://imageshack.us)

Alexander Alehin , al patrulea campion al lumii din perioadele 1927 - 1935 si 1937 - 1946, nascut intr-o familie de nobili rusi a trait din 1920 in emigratie. S-a stabilit in Franta dedicandu-si viata sahului (absolvise si Facultatea de Drept), studiului si unei munci titanice de autoperfectionare.
"Prin intermediul sahului mi-am format caracterul. Sahul te invata in primul rand sa fii obiectiv. In sah poti deveni mare maestru numai recunoscandu-ti greselile si lipsurile. Exact la fel ca si in viata!"

A inceput sahul la varsta de 12 ani, la 16 ani castiga turneul de amatori de la Moscova, apoi participa in Germania la Dusseldorf (1908) la turneul secund unde ocupa locurile 4-5. Castiga meciurile in fata lui K.Bardeleben (4,5 - 0,5) si a lui Blumenfeld (4,5 - 0,5) din 1911 si progreseaza rapid participand la mari turnee (Karlsbad, Stockholm, Scheweningen, St. Petersburg) cu rezultate din ce in ce mai bune.

A debutat ca mare maestru la Manheim (1914), dar turneul a fost intrerupt datorita inceperii primului razboi mondial, lui Alehin atribuindu-se primul loc (castigase 9 partide, pierduse una si o remiza).
Se reintoarce in Rusia si inrolandu-se in armata este ranit in razboi si internat in spital.
Dupa "Marea Revolutie" traieste la Odessa, apoi la Moscova si cu prima "ocazie" scapa in strainatate in 1921.
Marile sale succese, Budapesta (1921), Baden-Baden, Kecsemet (1927) si locul doi la New York (1927) ii ofera dreptul de a ataca titlul mondial pe care il cucereste prin surprinzatoarea victorie in fata lui J.R.Capablanca in 1927 (6 victorii, 3 infrangeri, 25 remize).

Dupa acest meci el se impune in arena mondiala printr-o serie de rasunatoare succese (San Remo 1930, Bled 1931, Londra, Pasadena 1932, Paris 1933, Zurich 1934, Orebro 1935), dar pierde, la fel de surprinzator titlul pentru o perioada de doi ani (1935-1937) in fata lui Dr.Max Euwe (14,4 - 15,5).
Alehin isi mai pusese de doua ori titlul in joc contra lui E.Bogoliubov (1929, 1934), castigand ambele meciuri (15,5 - 9,5 si 15,5 - 10,5). Meciul revansa cu M.Euwe (1937) este castigat de A.Alehin cu 15,5 - 9,5, Alehin devenind primul campion al lumii care isi recastiga titlul.

Al doilea razboi mondial il gaseste pe A.Alehin sub ocupatie germana si el, ca sahist profesionist este obligat sa participe, impreuna cu Paul Keres la unele turnee organizate de nemti. Totodata in presa nezista apar sub semnatura sa o serie de articole cu caracter nazist (articole care ulterior vor fi riguros contestate de Alehin).
Dupa incheierea razboiului in 1945 incepe o intensa campanie in presa din partea reprezentantilor tarilor invingatoare (U.R.S.S., S.U.A., Olanda) prin care Alehin este invinuit de colaborationism cu nazistii cu scopul de a i se retrage titlul mondial.
Pe de alta parte, M.Botvinnik, care dupa succesul de la Nothingham, 1936, incepuse tratativele pentru un meci cu A.Alehin, reincepe aceste tratative. La numai 54 de ani, in plina forta sahista, Alehin moare subit in Portugalia, iar banuielile ca ar fi fost ucis nu s-au confirmat.

O statistica a rezultatelor lui A.Alehin este impresionanta:
Participand la 87 de turnee, Alehin a ocupat de 62 de ori primul loc.
A jucat 1264 de partide oficiale, dintre care a castigat 735, a pierdut 127 si a remizat de 402 ori.
A jucat 23 de meciuri, castigand 17, in patru a incheiat la egalitate si a pierdut doua (in fata lui Euwe si Nenarokov in 1909).

Vorbind despre Alehin, M.Botvinnik afirma: "Rejucand partidele lui Alehin sahistii viitoarelor generatii vor ramane uimiti de forta geniului sau. Studiul partidelor lui Alehin confera o uimitoare satisfactie estetica."

Iar M.Euwe afirma: "Cand ma gandesc ce minunate idei a aplicat in partidele sale Alehin, ce planuri surprinzatoare de joc gasea el uneori, ma inclin cu adanca uimire in fata maiestriei lui."
Uluitorul sau talent combinativ l-a facut pe A.Alehin sa afirme: "Pentru mine sahul nu este un joc, ci o arta!" - si sa caute in permanenta esteticul in combinatiile sale.

Poate cel mai mare sahist care a existat pe aceasta planeta Alehin trebuie sa ramana in memoria iubitorilor acestui sport totdeauna pentru minunatele sale combinatii,partide,idei dar mai ales pentru dragostea pe care a avut-o vizavi de sportul mintii.

[Geografu]

Continuam cu al cincilea campion mondial din istoria sahista si unul care a detinut aceasta coroana foarte putin timp si anume doar 2 ani.

Max Euwe (1901 - 1981)

http://img91.imageshack.us/img91/6078/euwelp0.jpg (http://imageshack.us)

Doctor in matematica, publicist, specialist in mecanica, astronomie si informatica (director al centrului de informatica I.B.M.), de 13 ori campion al Olandei, cel care i-a rapit pentru doi ani titlul genialului A.Alehin (1935 - 1937) a contribuit enorm la imensa po****ritate de care se bucura sahul in Olanda.
Adept al scolii clasice, pozitionale, cu permanenta tendinta spre initiativa si bun tactician, M.Euwe, a demonstrat o longevitate sportiva remarcabila participand la prima masa a Olandei la 6 Olimpiade, a jucat 30 de meciuri si la numeroase mari turnee obtinand rezultate constant bune. In ultimii ani de viata a fost ales presedinte FIDE (1970 - 1978).

A devenit al cincilea campion mondial în 1935, pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, până în 1937, victorie pusă pe seama alcoolismului marelui Alexander Alehin, pe care l-a învins în meci direct la doar un punct diferenţă, în Olanda. Revanşa francezului de origine rusă a fost cruntă, şi a venit la doar doi ani distanţă.

După moartea lui Alehin în 1946, multă lume a considerat că el ar fi îndreptăţit să preia titlul de campion mondial, dar Euwe cu eleganţa care l-a caracterizat, a refuzat.

În schimb a acceptat să ia parte la un meci turneu între cei mai puternici 5 jucători din lume, disputat în oraşele Haga şi Moscova în 1948, turneu unde a ocupat ultimul loc.

Ultimul concurs major la care a participat a fost Turneul candidaţilor de la Zurich, din 1953, unde a ocupat ultimul loc.

Din 1970, când avea venerabila vârstă de 69 ani, şi până în 1978 a fost preşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah, jucând un rol deosebit în organizarea meciului Boris Spassky – Robert Fischer.

Din acesată poziţie a jucat un rol considerabil în decizia lui Viktor Korchnoi de a cere azil politic în Olanda. Totul s-a întâmplat după o discuţie între cei doi, Euwe asigurându-l pe marele maestru rus de întregul său sprijin.

În acelaşi an, 1976, Euwe a sprijinit candidatura Israelului pentru obţinerea organizării Olimpiada de Şah. Având în vedere că acest stat era singurul cu care URSS nu avea legături diplomatice, e de la sine înţeles că manifestarea s-a soldat cu un boicot din partea sovieticilor.

Aceste două atitudini îndreptate împotriva şahului din Uniunea Sovietică l-au adus în atenţia KGB-ului, dosarul său fiind scos din arhivele secrete abia după prăbuşirea comunismului.

A murit în anul 1981, pe 26 noiembrie, lăsând în urmă amintirea unui om integru.

În Amsterdam există o piaţă care îi poartă numele - Max Euwe Plein, şi un muzeu ce deţine o întreagă colecţie de cărţi scrise de marele jucător olandez, sau referitoare la viaţa lui.

O mare parte din datele biografiei lui Euwe le-am cules de pe www.blogsport.ro.

[Geografu]

Continuam seria campionilor mondiali cu rusul Mihail Botvinnik , rusul ce a dominat multi ani de zile lumea sahista.

http://img90.imageshack.us/img90/5776/mihailbotvinnikfm9.jpg (http://imageshack.us)

Mihail Botvinnik (1911 - 1995)

Personalitate puternica, M.Botvinnik a dominat arena mondiala mai bine de un sfert de veac, incepand cu cucerirea titlului mondial in 1948 prin castigarea primului loc la turneul candidatilor la titlul mondial (cu un avans de 3 puncte fata de cel de-al doilea clasat, V.Smâslov) si terminand cu ultima sa evolutie in "Meciul secolului" (victorie in fata marelui maestru M.Matulovici cu 2,5 - 1,5) in 1970.
El a detinut titlul de campion al lumii din 1948 pana in 1963 cand l-a pierdut in fata lui Tigran Petrosian. In aceasta perioada el a sustinut 7 meciuri pentru titlul mondial terminand doua la egalitate (Bronstein 1951, Smâslov 1954) care, conform regulamentului, i-au permis sa-si pastreze titlul, a pierdut de doua ori titlul pentru cate un an (pierzand meciurile la V.Smâslov in 1957 si la M.Tal in 1960), dar si-a recastigat de fiecare data titlul in meciurile revansa contra lui Smâslov (1958) si M.Tal (1961), devenind primul campion al lumii care si-a recastigat titlul de doua ori.
Inca din 1936, Alehin l-a considerat pretendent la titlul mondial in urma victoriei sale in turneul de la Nothingham.

Activitatea practica si teoretica a lui M.Botvinnik reprezinta o noua epoca in dezvoltarea conceptiei moderne privind pregatirea metodico-stiintifica a sahului de performanta.
Intrebat fiind ce l-a impresionat cel mai mult din activitatea lui M.Botvinnik, Bobby Fischer a raspuns: "Autocontrolul, disciplina, modul sau de a evita superficialitatea si logica sa de fier."

Botvinnik si-a inceput cariera de mare succes participand la turneele de la Moscova si obtinand locurile 1-2 in 1935, la egalitate cu Salo Flohr, si locul 2 in 1936, locul 3 la turneul AVRO (dupa R.Fine si P.Keres, dar inaintea lui Alehin si Capablanca), locul 1 la Hastings (1961/1962), Stockholm (1962), component al echipei olimpice (1958-1960), o lunga liste de succese care au scos in evidenta calitatile de luptator, tenacitatea si puterea sa de concentrare.

Fondator de scoala (printre elevii sai numarandu-se si G.Kasparov), M.Botvinnik a fost adeptul stilului pozitional activ, cu idei strategice profunde in diferite deschideri (varianta Botvinnik din Apararea Slava), cu un stil agresiv in care loviturile tactice surprinzatoare constituiau incheieri logice a unor constructii strategice consecvente.

A scris numeroase lucrari, atat in domeniul stiintific (fiind de profesie inginer doctor in stiinte tehnice), cat si in domeniul sahist, printre care lucrarea "Partide alese" (1926 - 1946), 4 volume de analize critice (1984 - 1987), monografii ("Apararea Grunfeld"), precum si memorii in care M.Botvinnik analizeaza unele critici ce i-au fost aduse in ultima perioada privind stilul sau autoritar de conducere din perioada sa de glorie.

La 84 de ani, Mihail Botvinnik, un adevarat patriarh al sahistilor rusi, a trecut in nefiinta.

[Geografu]

Al doilea rus campion mondial consecutiv s-a numit Vasili Samslov si acesta a cucerit coroana de cel mai bun sahist al globului in anul de gratie 1957 fiind al 7-lea campion mondial ( al optulea cronologic insa Alehin a cucerit titlul de 2 ori ) oficial din istoria sportului mintii.

http://img98.imageshack.us/img98/4914/smaslovxy9.jpg (http://imageshack.us)

A inceput sahul de la varsta de 6 ani. Sub indrumarea tatalui sau a inceput sa studieze cu pasiune sahul, citind "Bazele jocului in sah" (J.R.Capablanca), "Manualul lui Dufrense", "Gandirea sanatoasa in sah" (E.Lasker) si partidele lui Lasker, Capablanca, Alehin, Tarrasch, Rubinstein, Nimzovici. In 1935-1936 a asistat la turneele de la Moscova, vazandu-i "in carne si oase" pe Lasker si pe Capablanca, adevarati idoli "vii".

Primele sale participari la concursuri au avut loc in 1935, in 1937 are deja categoria intai iar in 1938 devine campion unional de juniori. In 1940 participa la campionatul Moscovei unde il intalneste pentru prima data pe marele sau rival, M.Botvinnik, partida terminandu-se remiza dupa o lupta grea. In acest concurs ocupa locul al treilea (dupa I.Bondarevski si A.Lilienthal). La 20 de ani primeste titlul de mare maestru pentru locul 3 obtinut in turneul candidatilor la titlul de campion absolut al Uniunii Sovietice.
Primul turneu jucat peste granita, la Groningen, dup razboi (1946)a reprezentat un mare succes: locul al 3-lea, dupa M.Botvinnik si M.Euwe, clasare care i-a deschis drumul luptei pentru titlul mondial.
La 27 de ani ocupa locul al doilea la turneul candidatilor la titlul mondial dupa M.Botvinnik (1948), iar urmatorii 10 ani au fost anii grei ai luptei cu M.Botvinnik pentru titlul mondial.

Pentru a putea ataca titlul era necesar ca Smâslov sa castige turneul candidatilor (Budapesta 1950), dar el a ocupat numai al treilea loc (dupa Bronstein si Boleslavski), clasare ce-i oferea participarea directa la turneul candidatilor de la Zurich 1953. Aici, V.Smâslov, dupa o lupta titanica cu P.Keres, S.Resevski, D.Bronstein, M.Euwe, S.Gligorici, M.Najdorf, I.Boleslavski, E.Gheler si T.Petrosian, termina castigator !.
Meciul pentru titlul mondial cu M.Botvinnik se disputa in anul 1954, dar se termina la egalitate 12-12 si Botvinnik pastreaza titlul.
A fost necesar ca V.Smâslov sa castige un nou turneu al candidatilor la Amsterdam (1956) pentru a putea ataca din nou titlul mondial.

V.Smâslov isi vede visul cu ochii in 1957 cand reuseste sa invinga pe Botvinnik cu 12,5 - 9,5. Dar, dupa mai putin de un an, are loc meciul revansa. Despre acest meci, in cartea sa "In cautarea armoniei", V.Smâslov declara: "Cred ca am evoluat in acest meci mult sub nivelul posibilitatilor mele. Fara a nega meritele adversarului meu, care s-a pregatit serios pentru acest meci, cred ca rezultatul nesatisfacator se datoreste in mare parte starii mele de sanatate. Am inceput acest meci gripat si l-am terminat avand o pneumonie…(…) Insa n-am de ce sa-mi regret soarta. Imi indeplinisem visul de a deveni al 7-lea campion al lumii."

De atunci, Smâslov nu s-a mai calificat in vreo finala de campionat mondial, dar a continuat sa joace sah, dovedind o cariera longeviva rasunatoare. Ultimul mare "strigat" al lui Smâslov s-a produs in 1983, cand a fost la un pas de dreptul de a-i ataca titlul mondial lui Anatoli Karpov. Astazi, fostul campion mondial, ajuns la admirabila varsta de 87 de ani, este foarte slab cotat in ierarhia internationala a jucatorilor de sah.

Despre crezul sau sahist, V.Smâslov afirma: "In sah ma impresioneaza uimitoarea lume a ideilor si frumusetea!"
"Estetica artei sahiste consta pentru mine in primul rand din veridicitatea ei descoperita printr-o gandire logica clara!"
"Frumusetea apare nu numai in jocul combinativ cu sacrificii, dar si in pozitii aparent simple in care se descopera brusc un bogat continut."

[Geografu]

Continuam "expozitia" de ilustrii sportivi ai mintii cu inca un rus.Mihai Tal este acela si el este de fapt un leton nascut la Riga , insa a reprezentat asa cum era normal URSS , Letonia fiind parte integranta a "colosului cu picioare de lut".

http://img90.imageshack.us/img90/2111/taluy8.jpg (http://imageshack.us)

Denumit si "Tigrul din Riga", Mihail Tal ( 1936-1992 ) a invatat sahul la 10 ani, titlul de maestru cucerindu-l prin victoria in meciul cu maestrul V.Saighin in anul 1955. In 1957 reuseste sa obtina titlul de campion unional, la Campionatele Mondiale Studentesti obtine 8,5 puncte din 10 la prima masa, apoi in 1958 cucereste din nou titlul de campion si dreptul de participare la Interzonalul de la Portoroj (1958).
Interzonalul se incheie surprinzator cu victoria categorica a tanarului Mihail Tal care isi continua ascensiunea fulgeratoare realizand la Olimpiada de la München (1958) 13,5 puncte din 18 la prima masa, si primul loc la marele turneu de la Zürich (1959).

Dar succesul cel mai mare vine la Turneul Candidatilor (1959) unde M.Tal, cu 20 puncte din 28 posibile ocupa locul 1 si dreptul de a ataca titlul mondial detinut de M.Botvinnik.
In 1960 meciul are loc la Moscova si se incheie cu o victorie stralucita a lui Mihail Tal, cu scorul de 12,5 - 8,5, care devine al 8-lea campion al lumii.
In aceasta calitate evolueaza la Olimpiada de la Leipzig (1960) realizand un nou scor excelent (11 puncte din 15) si la turneul de la Stockholm (locul 1), dar intr-o stare precara de sanatate pierde meciul revansa cu Botvinnik in 1961 (8 - 13).

Totusi cariera sa continua cu noi succese, iar enorma sa po****ritate datorita stilului sau sclipitor il face sa fie dorit ca invitat in toate turneele mari. In ciuda starii sale proaste de sanatate (suporta numeroase interventii chirurgicale), el participa in 1962 la Turneul Candidatilor de la Curaçao, se retrage din motive de boala, se reface si castiga turneele de la Hastings, Rejkyavik (1964), Palma de Mallorca (1966), Gori (1968), Wijk aan Zee,Tallin, Soci (1973),Dublin, Halle, Novi Sad (1974), Montreal (1979).
Nu renunta la lupta pentru titlu si in 1965 castiga un meci dur impotriva lui L.Portisch (5,5 - 2,5) si lui Bent Larsen cu 5,5 - 4,5, dar pierde meciul final impotriva viitorului campion mondial, Boris Spasski cu 4 - 7. In ciclul 1968 castiga impotirva lui Gligorici, dar pierde cu V.Korcinoi, iar in ciclul 1980 este eliminat de L.Polugaebski (2,5 - 5,5). La Turneul Candidatilor de la Montpelier (1985) este eliminat din cursa pentur titlul mondial de J.Timman care reusind un meci egal 3 - 3 se califica la meciurile Candidatilor intrucat avea un coeficient Soneborg - Berger mai bun decat Tal.

Castiga ultimul sau titlu de campion mondial la blitz in 1988 (juca extraordinar de tare si frumos jocul rapid), dar boala nu-l iarta, rapindu-l in 1992 pe cel ce a fost un adevarat idol al unor intregi generatii de sahisti.


Caracterizandu-l pe Mihail Tal, Bobby Fischer afirma: "Tal este stralucitor! Cel mai important pentru el intr-o partida este sa gaseasca mutarea de efect care sa-i aduca victoria."
Combinatiile sale vor delecta inca multi ani intregi generatii de tineri care vor descoperi minunata lume a sahului !

[Geografu]

Vorbim acum despre Tigran Petrosian , un alt rus care a cucerit titlul de campion mondial.

Tigran Petrosian (1929 - 1984)

http://img246.imageshack.us/img246/4654/petrosiannh2.jpg (http://imageshack.us)


Al noualea campion mondial a inceput sa practice sahul la varsta de 11 ani la Tbilisi sub indrumarea lui A. Ebralidze. Prima carte studiata, "Sistemul meu in practica", A. Nimzovici, si-a pus profund amprenta asupra conceptiei si stilului sau de joc.
Credo-ul sau in sah a fost: "Sunt profund convins ca in sah nimic nu este intamplator... Eu cred numai in jocul logic si corect!"

Succesele sale incep in anii 1950, o data cu castigarea titlului de campion al Moscovei, in 1952 si 1953 obtine locul 2-3 in finalele unionale si dreptul de participare la turneele interzonale unde ocupa de asemeni locuri fruntase (2-3 in 1952 si 5 in 1953). Continua cursa pentru titlu la interzonalele din 1955 (locul 4), 1956 (locul 3-7) si 1959 (locul 3) si turneele candidatilor (1957, locul 3-7) si 1959 (locul 3).

Anul 1962 este anul marii consacrari, el castigand turneul candidatilor si dreptul de a ataca titlul mondial detinut de "vesnicul" M. Botvinnik. Meciul se disputa in 1963 si este castigat de Tigran Petrosian cu scorul de 12,5 - 9,5.
Isi apara cu succes titlul in 1966 contra lui Boris Spasski (12,5 - 11,5), dar in 1969 cedeaza titlul mondial aceluiasi Boris Spasski pierzand meciul cu 10,5 - 12,5.

Tigran Petrosian nu renunta la lupta pentru titlu participand in 1971 la meciurile candidatilor (cu R. Hubner 4-3, cu V. Korcinoi 5,5-4,5 si 2,5-6,5 cu R. Fischer), in 1974 (cu L. Portisch 7-6, si V. Korcinoi 5,5-6,5) si 1980 (de asemenea pierde la V. Korcinoi cu 3,5-5,5). La interzonalul de la Rio de Janeiro a ocupat locul 1-3.

Personalitate controversata, criticat pentru jocul sau aparent arid, dar posesorul unei tehnici de filigran si a unei conceptii originale profunde de constructie a unor planuri si idei noi in deschideri (Apararea Franceza, Caro-Kann, Grundfeld), el este astazi un clasic, continuator si inovator al conceptiei moderne a lui A. Nimzovici. Jucator pozitional activ, el nu scapa ocaziile declansarilor unor atacuri surprinzatoare conduse cu multa energie.

[Geografu]

Inca un rus prieteni , campion mondial.Continuam , ati ghicit , cu Boris Spasski cel care si-a inceput marea cariera de sahist chiar in Romania la un turneu international desfasurat la Bucuresti.

http://img230.imageshack.us/img230/9236/spasskiqc2.jpg (http://imageshack.us)

Nascut la Leningrad, pe 30 ianuarie 1937, in inima Rusiei, Boris Spasski a fost cel de-al zecelea campion mondial din istoria moderna a sportului mintii. A invatat sa joace sah la virsta de cinci ani, in trenul cu care parasea orasul natal pentru a scapa de ororile celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Primul meci pentru titlul mondial l-a disputat in 1966, cind Tigran Petrosian a reusit sa-si pastreze coroana de lauri dupa un meci echilibrat. Trei ani mai tirziu insa, in fata aceluiasi Petrosian, Spasski reusea o victorie la limita si cistiga titlul mondial.

El a castigat Campionatul URSS de doua ori in 1961 si 1973 fiind si finalist tot de doua ori : 1956 si 1963.

De 7 ori a jucat in turneele candidatilor pentru locul de challenger al titlului de campion mondial insa a pierdut : in 1956,1965,1968,1974,1977,1980,1985.

A fost intre primii 10 sahisti ai lumii multi ani in perioada cuprinsa intre 1955-1985.

Boris Spasski a avut antrenor personal de la 9 ani, primind bursa lunara si un loc la Palatul pionierilor din Leningrad. La 11 ani a devenit campion al URSS la categoria lui de virsta, iar succesele obtinute determina autoritatile sovietice sa il trimita, in 1953, in Romania. Spasski se claseaza pe locul 4 si primeste, prin urmare, la virsta de 16 ani, titlul de maestru international. In 1955, Spasski devine campion mondial de tineret, la Anvers, iar un an mai tirziu se califica pentru turneul candidatilor, dar nu reuseste sa obtina dreptul de a-l infrunta pe campionul mondial de atunci, Mihail Botvinnik. Timp de citiva ani, Spasski intra intr-un con de umbra, fiind eclipsat de ascensiunea fulminanta a unui alt sahist rus, Mihail Tal. In 1966 se lupta pentru prima data pentru titlul mondial, cu Tigran Petrossian, dar pierde. Pe 17 iunie 1969, Boris Spasski il invinge pe Petrossian si cucereste astfel titlul mondial. „Imi amintesc ca am obosit foarte mult cind l-am batut pe Petrossian. In momentele acelea nu puteam sa ma gindesc la nimic. Nici acum nu stiu ce importanta a avut titlul acela mondial“, a mai spus Spasski.

Campionul rus si-a pus titlul in joc in 1972, la Reykjavik, in fata americanului Bobby Fischer, care il invinge la patru puncte diferenta, punind astfel capat a 24 de ani de dominatie sovietica in sah. Dupa aceasta infringere, Spasski intra in dizgratia autoritatilor sovietice si nu mai are voie sa participe la turnee in strainatate. „A fost mare «zgomot» la meciul acela. Este foarte interesant ca la meci au asistat 560 de agenti si privitori, ceea ce nu s-a mai intimplat niciodata. A fost si un meci politic“, isi aminteste Spasski pentru MEDIAFAX, rememorind cu detasare hachitele la care l-a supus Fischer: „Bobby avea problemele lui, iar eu le aveam pe ale mele. Nu pot sa spun ca m-a afectat faptul ca Fischer era mereu nemultumit si nu voia sa fie filmat meciul“. Dupa acel meci, Fischer a fost vinat de autoritatile americane, refugiindu-se in Japonia si apoi in Islanda pentru a nu fi arestat. Spasski mai incearca de citeva ori sa isi recistige titlul mondial, dar esueaza de fiecare data, fiind invins in turneul candidatilor de Karpov (in 1974) si de Korcinoi (in 1978). Treptat, Spasski se indeparteaza de sah, nemaijucind in marile turnee. Totusi, in 1992 a acceptat sa joace in Iugoslavia aflata sub embargo american un meci-revansa cu Bobby Fischer, intrind astfel in conflict si cu SUA. Premiul pus in joc, circa 2,6 milioane de dolari, l-a facut insa sa accepte riscul: „Trecusera 20 de ani de la primul meci si Bobby a gasit un sponsor foarte mare in Iugoslavia. Pentru cinci milioane de dolari amindurora ne-a facut placere sa jucam, ca nici eu si nici el nu aveam bani. Totul e foarte simplu“.

Computerul a distrus sahul

Spasski este de parere ca sahul mondial se afla in criza din cauza computerului: „Acum, partida nu incepe de la prima mutare, ci uneori chiar de la mutarea a 25-a. Computerul fixeaza tot“. Considera ca el a fost principalul sau adversar, deoarece „niciodata n-am putut sa evit prostiile pe care le-am facut“, dar il nominalizeaza si pe Anatoli Karpov. Dintre sahistii actuali, spune ca Vladimir Kramnik joaca cel mai bine, dar diferenta fata de ceilalti este mica.

„Prieten“ cu tovarasul Brejnev

Si viata personala s-a desfasurat parca pe o tabla de sah, Spasski acceptind sa reconstituie povestea sa de iubire: „In urma cu 30 de ani am cunoscut-o la Moscova pe Marina, o frantuzoaica de origine rusa. Cind ne-am cunoscut, nu aveam planuri de a ne casatori. Eu tocmai atunci divortasem si eram un singuratic dedicat sahului. Actuala mea sotie era urmarita de politia franceza, iar eu de KGB, de fapt, cele doua politii ne-au facut un bine, ne-au unit si am facut o familie frumoasa. Asa se intimpla uneori. Casatoria neoficiala a fost atunci cind eu am venit in vizita la Marina, la Paris. Eu m-am uitat foarte atent la apartamentul ei si la ea si apoi i-am spus ca voi ramine pentru totdeauna in viata ei. Ea m-a avertizat ca la ora 7.00 se trezeste si se duce la serviciu si ca se intoarce la opt seara. Eu i-am spus ca nu ma deranjeaza acest lucru si de atunci a inceput casnicia noastra. Oficial ne-am casatorit dupa un an, in 1975, cind bunul meu prieten, tovarasul Brejnev , cu un suflet foarte mare, mi-a dat voie sa ma insor. Si intr-adevar, atunci s-a realizat o comuniune perfecta intre sistemul comunist si cel capitalist. Aceasta este povestea“.

Multe date au fost luate de pe www.cotidianul.ro

[Dogville]

Sincer,eu il iubesc pe Spasski...niciun alt mare maestru nu m-a fascinat asa cum a facut-o el in frumoasele sale partide de atac....un jucator ofensiv pursinge...n-a fost cel mai bun,unic,insa,cu siguranta....forza Boris!!!!

[Geografu]

Trecem la omul pe care multi l-au caracterizat drept cel mai mare sahist care a trait pe aceasta planeta.El a fost omul care a intrerupt dominatia rusa asupra coroanei de campion mondial pentru o vreme : Robert Fischer din SUA.
Stiti binenteles ca el ne-a parasit curand chiar in acest an....:(

Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA - d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík Islanda) a fost un jucător de şah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).

http://img382.imageshack.us/img382/7840/fischerlz5.jpg (http://imageshack.us)


Mama sa, Regina Wender, era o poloneză evreică devenită cetăţean american, iar tatăl său, conform certificatului de naştere, era Hans-Gerhardt Fischer, un bio-fizician german. În 2002, un articol din „The Philadelphia Inquirer”, sugerează că tatăl său natural a fost Paul Nemenyi, un fizician evreu de naţionalitate maghiară.

La 6 ani învaţă să joace şah, mai târziu înscriindu-se la „Clubul de şah” din Manhattan.

În 1958, la vârsta de 15 ani, la interzonalul de la Portorož, se clasează pe locurile 5-6 şi devine cel mai tânăr mare maestru.

La 19 ani câştigă Interzonalele de la Stockholm, dar se clasează doar al patrulea la turneul candidaţilor. La 24 de ani (1967), la Interzonalele de la Sousse, câştigă 8,5 puncte în primele 10 jocuri, dar apoi se retrage, ieşind astfel din competiţia pentru titlul mondial, deşi se credea că va ajunge cel mai tânăr campion mondial din istoria şahului.

Interzonalul din 1970 s-a ţinut la Palma de Mallorca, pe care l-a câştigat cu 18.5-4.5 (+15=7-1). Câştigă titlul după meciul de la Reykjavik (Islanda, 11 iulie - 3 septembrie 1972), când îl învinge pe Boris Spasski (scor: 12,5 - 8,5; prima partidă a fost pierdută de chalanger, care a cerut să fie scoase din sală camerele de filmat, care îl deranjau; a doua partidă a fost pierdută de chalanger prin neprezentare; ţinând seama că la scor egal campionul en tirte îşi păstra titlul, handicapul era deja enorm, dar a fost surmontat). În preliminariile acestui campionat pentru coroana supremă, Boby Fischer i-a învins pe Tigran Petrosian (6,5 - 2,5) şi apoi pe Taimanov şi Bent Larsen cu scorul de 6-0. După victoria în faţa lui Spasski, a devenit şahistul cu cel mai mare ELO din istoria şahului. (Coeficienţii ELO ai şahiştilor de după Kasparov nu mai reflectă realitatea, deoarece sunt realizaţi în turnee special făcute pentru creşterea coeficientului). Fischer a întrerupt supremaţia de circa 25 de ani a şcolii de şah sovietice. Meciul său cu Spasski a fost supranumit "Meciul secolului". În perioada 3-24 aprilie 1975, FIDE a organizat meciul de Campionat Mondial, Boby Fischer avându-l drept chalanger pe Anatoli Karpov. Nu s-a prezentat la meci şi a fost declarat învins. Fischer a declarat, după victoria în meciul cu Spasski, că va păstra titlul de campion mondial până la sfârşitul vieţii sale.

După câştigarea titlului, Fischer nu a mai participat la competiţii oficiale timp de aproape 20 de ani.

În 1992 a jucat meciul “revanşei secolului”, împotriva lui Boris Spasski, în Iugoslavia aflată sub embargo NATO. Înaintea meciului a fost filmat scuipând pe ordinul SUA care îi interzicea să joace. Ca urmare, a fost declarat persoană non-grata pe teritoriul SUA şi, se spune, a intrat în urmărirea Interpolului.

O vreme s-a refugiat în Ungaria. Începând din 2000 a locuit în Filipine şi Japonia, împreună cu Miyoko Watai, preşedinta „Asociaţiei Japoneze de Şah”. În 2005, ca urmare a hărţuielilor la care era supus din partea autorităţilor americane şi japoneze, solicită şi primeşte cetăţenia islandeză.

Fischer suferea de o boală de rinichi degenerativă, care s-a agravat în octombrie 2007. La mijlocul lunii ianuarie 2008 condiţia lui s-a deteriorat brusc, în ziua de 17 murind în apartamentul său din Reykjavik.

A fost un aspru critic la adresa evreilor (el însuşi fiind de descendenţă evreiască), primele sale declaraţii în acest sens fiind făcute în 1961. A negat Holocaustul, şi-a anunţat intenţia de a demasca crimele evreilor şi a susţinut că Statele Unite sunt o „farsă controlată de evrei ticăloşi, circumcişi, murdari şi coroiaţi”.

La câteva ore după atentatele din 11 septembrie 2001 a declarat la un post de radio din Filipine, că „aceasta e o veste minunată”, continuând cu critici la adresa politicii SUA în Orientul mijlociu.

Unii comentatori acuză "prăbuşirea într-o prăpastie psihică" a lui Fischer (Constantin Ştefaniu). Nu suferea ziariştii, deoarece i-au mani****t declaraţiile şi mărturisirile. Ca atitudine, Fischer nu a găsit o cale a armoniilor. Spre deosebire de Alehin, care dorea ca în urma confruntării şahiste să ia naştere o "oază de frumuseţe" şi regreta enorm când adversarul său greşea (având deci o atitudine faţă de şah ca joc al armoniei şi esteticii), Fischer a declarat: îmi place să zdrobesc eu-l adversarului. Întrebat dacă are o prietenă, a răspuns: femeile sunt o pierdere de vreme. El s-a bucurat de o imensă po****ritate şi a influenţat zeci de tineri, care au început să joace şah, seduşi de personalitatea lui. Po****ritatea sa e probată, între altele, de scrieri literare ce i-au fost dedicate, cum ar fi "Cronică fantastică a şahului de ADRIAN ROGOZ-EMANUEL REICHER, Portretul-robot al celui care l-a învins pe Fischer" (publicate în Colecţia de povestiri SF). Dar şi într-o altă poveste, în care sunt implicaţi... marţienii (şi care dezvăluie misterul, intrat în legendă, a dispariţie lui Fischer). O redau pe scurt. Phillip K. Duke, un redutabil şahist prin corespondenţă, primeşte o scrisoare de la un marţian, în care i se cere, în numele amiciţiei interplanetare, să joace o partidă de şah prin corespondenţă. Duke acceptă, pune mutarea în plic, fără adresant. La două-trei zile, îi venea răspunsul la mutare. Consternat, cere "marţianului" dovezi şi poartă un sumar dialog la fiecare mutare. Află că marţienii sunt bicefali, că scrisoare cu mutarea îi dispare din sertar, atunci când nu o mai duce la cutia poştală, şi, întrebând despre scopul vieţii, află că "scopul vieţii e acela de a fi trăită". Pierde în 15 mutări şi întreabă cine i-a învăţat pe marţieni şah. Iar răspunsul vine curând: Boby Fischer. Iată, misterul dispariţiei lui Fischer e dezlegat: se află pe Marte. Fără îndoială, Fischer a intrat în legendă. (Povestea apare în almanahul din 1989 "Planeta şah", pag. 256, fără semnătură).

Un mare sportiv pe care din pacate banii si faima l-au stricat dar care va ramane cu siguranta in istorie drept unul dintre cei mai vajnici sahisti ai planetei.

Bobby ! :ok:

[Geografu]

Ca tot s-a jucat in aceste zile Memorialul Victor Ciocaltea sa vorbim putin si despre unul dintre cei mai mari sahisti din Romania :

Timpul are puterea de a alege, iar tot ce trece prin „sita” lui primeşte un certificat de calitate etern.

Viaţa românului Victor Ciocâltea a trecut prin acest filtru, iar Timpul a decis … va rămâne veşnic în amintirea noastră.

A văzut lumina zilei într-o friguroasă zi de iarnă, pe 16 ianuarie 1932, în Bucureşti şi a trăit pentru şah, bucurând iubitorii acestui sport nu numai prin rezultatele obţinute, ci şi prin prezenţa sa jovială.

Ciocâltea a impresionat prin dragostea lui pentru „jocul regilor” şi pentru atitudinea sa faţă de publicul amator. Niciodată nu a refuzat o partidă de şah, chiar dacă cei care îl provocau la un blitz (n.n. – şah fulger, în care fiecare adversar are mai puţin de 5 minute timp de gândire) îi erau cu mult inferiori.

Iubea şahul şi vroia să împartă şi cu alţii această bucurie a jocului.

În 1957, la vârsta de 25 ani, obţine titlul de Maestru Internaţional, într-o perioadă în care astfel de recompense nu se întâlneau la tot pasul. Astfel, titlul de Mare Maestru, obţinut în 1978, poate fi privit ca o performanţă extraordinară.

Pe plan intern, Ciocâltea şi-a dovedit supremaţia cucerind de opt ori titlul de campion naţional, prima dată în 1952, stârnind senzaţie prin maniera în care şi-a depăşit concurenţii, toţi jucători cu experienţă.

În afara graniţelor, a impus respect prin atitudine şi prin stilul de joc lipsit de compromisuri. Această abordare a şahului, sinceră şi directă, i-a adus nenumărate satisfacţii profesionale. Până la urmă Caissa (n.n. – zeiţa şahului) îi răsplăteşte pe cei cinstiţi şi curajoşi.

Rămâne de poveste victoria reputată cu piesele albe, cu ocazia Olimpiadei de la Varna, în faţa lui Bobby Fischer, într-un moment în care americanul se afla pe val, bucurându-se de aprecierea opiniei publice mondiale.

Ciocâltea nu a avut pic de „respect” faţă de adversarul său, şi a etalat cel mai bun şah pe care era capabil să-l joace.

În 1983, pe 10 septembrie, la Manresa în Spania, Ciocâltea a trecut în nefiinţă în camera sa de hotel.

Atunci când mă gândesc la Victor Ciocâltea, îmi vine în minte inscripţia de pe piatra funerară a unui gânditor asiatic … „Nu s-a născut … nu a murit … doar a vizitat Pământul între 1932 şi 1983 …”

www.blogsport.ro

Iata si o fotografie cu maestrul :

http://img225.imageshack.us/img225/7995/ciocalteayg9.jpg (http://imageshack.us)

[Leo]

Fara a demonstra aptitudini deosebite ca jucator, Napoleon isi petrecea multe ore jucind sah in celebra Cafe de la Regence. Inca din vremea in care era doar un tinar locotenent de artilerie la masa de joc, trasaturile de caracter ale viitorului imparat erau evidente: ambitia, nerabdarea, impulsivitatea. Napoleon dorea sa cistige fiecare partida, se grabea, initia atacuri nejustificate din punct de vedere strategic, dorind sa-si domine partenerul de joc. Nerabdarea sa devenea evidenta: batea darabana pe masa, asteptind mutarea adversarului. Pierderea unei partide il afecta profund. Uneori arunca insa cu furie piesele si parasea cafeneaua. Pentru ca nu-i placea ca invincibilitatea sa militara sa fie compromisa intr-o "lupta pe 64 de cimpuri", Napoleon isi alegea cu grija adversarii dintre cei mai slabi decit el. Astfel, imparatul francez prefera sa joace sah cu adjutantii lui, Joubert si Poussielgue, cu sotia Josefina, cu fratele Louis, viitor rege al Olandei, sau cu o doamna de onoare de la curte, madame de Remusat. Si totusi, pe cind se afla intr-o vizita la Viena, imparatul Frantei a vrut sa-si masoare puterile cu vestitul automat creat de baronul Von Kempelen. O decizie gresita, intrucit Napoleon a fost invins. Legenda spune ca in interiorul automatului ar fi jucat cunoscutul maestru vienez Allgaier.

In ultimii ani ai vietii petrecuti in exil pe insula Sfinta Elena, Napoleon a gasit o adevarata alinare in jocul de sah, avindu-l ca partener permanent pe fidelul sau tovaras de lupta, generalul Bertrand. Marturie sta tabla de sah expusa la Muzeul militar din Paris. Istoria mentioneaza ca o familie engleza i-ar fi oferit lui Napoleon un frumos joc de sah. Pentru ca figurile pastrau insemnele Frantei imperiale, guvernatorul insulei, Hudson Lowe, a decis sa inlocuiasca jocul cu unul mai modest, care, dupa moartea imparatului, a fost pastrat chiar de Lowe. Mult mai interesanta, dar neconfirmata pare insa povestea legata de un alt joc de sah ce i-ar fi parvenit imparatului pe insula Sfinta Elena. Piesele erau din fildes, ornate cu perle si ar fi trebuit sa-i foloseasca lui Napoleon pentru a evada. Unele dintre figuri ascundeau comunicari privind data si modalitatea de evadare. Un om de incredere urma sa-i inmineze imparatului acest joc si sa-i comunice taina pieselor. Omul a murit insa pe vapor, iar cel care i-a adus sahul lui Napoleon, nefiind initiat, nu i-a putut transmite secretul pieselor. Tabla de sah a ramas pe insula pina la moartea imparatului, dupa care, conform dorintei acestuia, i-a fost inminata fiului sau.

[Leo]

Castro a remizat cu Bobby Fischer

Mare amator de sah, liderul cubanez Fidel Castro (foto)obisnuia sa stea in fata tablei de sah 8-10 ore fara intrerupere: "Acest joc este singurul care a reusit sa ma faca sa stau nemiscat atit timp". De altfel, interesul pentru "sportul mintii" al lui Castro a fost vizibil inca din 1966, cind Havana a gazduit Olimpiada de sah. In timpul intrecerii, Fidel Castro a fost prezent de mai multe ori in sala, ba chiar s-a bagat si la masa de joc, avind ca adversar un mexican. A inceput cu o partida si a sustinut citeva. Ba, chiar la un moment dat, la propunerea cuiva din sala, s-a decis sa se joace o partida la dublu: Castro si Tigran Petrosian contra lui Bobby Fischer si a jucatorului mexican. Meciul s-a incheiat remiza. Daca la dublu a jucat alaturi de Petrosian, Castro l-a avut ca adversar pe sahistul sovietic in marele simultan organizat la finalul Olimpiadei. Dupa citeva mutari, fostul campion mondial a propus remiza, insa liderul cubanez nu a acceptat-o. "Sinteti nu doar un mare sahist, ci si un remarcabil diplomat", a spus Castro, care a reusit totusi o remiza in meciul cu Petrosian. In discursul de final, Fidel Castro si-a exprimat dorinta de a participa la o viitoare editie a Olimpiadei, lucru care nu s-a mai intimplat insa.

[Leo]

Un alt impatimit al sahului a fost marele filosof francez Jean Jacques Rousseau. In "Confesiuni", acesta a descris imprejurarile in care a luat contact cu "sportul mintii": "Am cunoscut un genovez, domnul Bagueret. Acesta se hotari sa ma invete jocul de sah, la care el se pricepea putin. Am incercat mai mult in sila si, dupa ce am invatat de bine, de rau miscarile, progresul meu fu atit de iute ca inainte de sfirsitul primei partide i-am dat tura pe care el mi-o daduse la inceput. Nu mi-a trebuit mai mult ca sa devin un patimas al jocului de sah. Am cumparat o tabla de sah, am cumparat piesele, m-am inchis in camera mea si petreceam acolo zile si nopti intregi, voind sa invat pe dinafara toate partidele, sa mi le vir in cap una dupa alta, jucind singur fara incetare si la nesfirsit".

[Leo]

Marx se certa cu sotia din cauza sahului

Mare amator al "jocului inteleptilor", filosoful german Karl Marx obisnuia sa joace sah alaturi de alti refugiati nemti in capitala Angliei. Cind pierdea cite o partida, Marx devenea literalmente furios. Intr-o zi, "Maurul" a venit cu un aer triumfator la intilnirea sahista si a anuntat ca a descoperit o mutare noua cu care avea de gind sa-i dea gata pe toti. S-a dovedit ca nu era o simpla lauda. In ziua aceea a reusit, intr-adevar, sa-si puna la pamint toti adversarii. Dar bucuria n-a durat mult. Spre miezul noptii, unul dintre jucatori a reusit sa-i descopere secretul si l-a facut mat. Cum era prea tirziu pentru revansa, cei doi au stabilit o intilnire matinala acasa la Marx. Au jucat din nou pina noaptea tirziu, iar scorul general, prin alternanta victoriilor, raminea egal. In final, adversarul l-a batut pe Marx in doua partide consecutive. Cum invinsul nu voia deloc sa se recunoasca? invins si cerea o noua revansa, a fost nevoie de interventia energica a sotiei acestuia pentru a pune capat maratonului. A doua zi dimineata, adversarul s-a trezit la usa cu servitoarea familiei Marx, Lenken, cu un mesaj: "Doamna va roaga sa nu mai jucati sah cu "Maurul" seara. Cind pierde, devine insuportabil", i-a transmis servitoarea.

[jesus supremu]

se spune ca robespierre era pasionat de sah si petrece mult timp in cafenele din paris.intr-o zi a fost provocat de un tanar care l-a batut mar.cand l-a intrebat ce doreste ca recompensa ptr victoria lui tanarul si-a scos palaria larga si in fata i s-a ivit o fata care i-a cerut sa-i crute viata logodnicului ei aflat in inchisoare:D
vreau si eu o asa logodnica:D