PDA

View Full Version : wimbledon 2006



Pages : [1] 2

lethal
13th June 2006, 14:24
Hanescu OUT, Sabau IN
Asta e situatia la Wimbledon trist dar asta ii viata
PS Pavel mai are de asteptat 9 abandonuri sa speram ca intra si el pe tabloul principal (Daca stie cineva ce se intampla cu Hanescu si daca si-a inghetat clasamentul sa posteze)

Cneazul
14th June 2006, 13:54
prezenta jucatorilor romani la acest mare turneu este pusa sub semnul intrebarii.La masculin, doar Razvan Sabau are sanse sa intre pe tabloul principal si asta , datorita retragerii de pe tablou a unor jucatori mai bine cotati ca el. articol din prosport:
Adio Wimbledon!

Victor Hănescu e īncă nerefăcut după accidentare, iar clasamentul nu-i permite lui Andrei Pavel să intre pe tabloul principal. Ambii vor lipsi de la Londra.
Pentru romāni, regalul pe iarbă este compromis din start. Atāt Pavel, cāt şi Hănescu vor fi privaţi de participarea la cel mai important turneu de pe glob.
Primul trece printr-o perioadă fastă: semifinale la dublu la Paris şi victorie la Halle, pe iarbă, contra lui Baghdatis, dar e nevoit să plătească pentru īnceputul slab de sezon. Ierarhia l-ar obliga să joace calificări la Wimbledon. “Cneazul” a cāntărit şi a renunţat la iarba londoneză. “Prefer să vin īn aceeaşi perioadă acasă, la Constanţa, la challenger-ul lui Gabriel Trifu. O iau şi ca pe o vacanţă, īncerc să mă mai şi distrez un pic”, a declarat Pavel. Deocamdată, călăul finalistului de la Australian Open vrea să avanseze la Halle, unde īl va īntālni īn turul secund pe suedezul Soderling. “Īn primul tur, cu cipriotul, totul s-a jucat la o minge-două. Baghdadis a avut şansele lui, după care şi-a pierdut din īncredere. Cu nordicul nu va fi uşor pentru că e un jucător incomod: serveşte plat şi loveşte foarte tare”, a comentat constănţeanul.
Pentru Victor Hănescu, vacanţa forţată se prelungeşte. Ca să scape de durerile la coloană ce l-au īmpiedicat să joace la Roland Garros, trebuie să-şi ţină racheta la cutie pānă īn iulie. “E o problemă de timp. De săptămāna viitoare voi īncepe cu īnot, bicicletă. Īncerc să mă liniştesc, să nu mă gāndesc prea mult la problemele medicale. Clasamentul nu-mi va mai permite probabil să merg la turneele din SUA, dar sper pānă atunci să joc la Kitzbuhel şi Sopot”, a spus “Hăne”.

lethal
15th June 2006, 09:27
poate ca intr-un fel are dreptate Andrei dar ca sa intre la Wimbledon mai trebe doar 9 abandonuri care cu siguranta vor veni si daca atunci a mers la Constanta nu ii va parea rau ??!!:confused:

Cristi
15th June 2006, 09:53
Pai daca vin cele 9 abandonuri, cu siguranta ca Andrei va alege sa joace la Wimbledon... o fi distractiv la Constanta dar la Wimbledon sunt bani si puncte (mai ales ca ar putea juca si la dublu cu Waske), mai ales ca are si de aparat puncte la simplu. Daca vrea sa ajunga iar in top 50 (cum a declarat mai recent decat interviul de mai sus) e clar care ii sunt prioritatile. Eu as vrea ca Andrei sa castige turneul de la Halle si sa primeasca WC la Wimbledon :drak:

css2
16th June 2006, 21:45
andrei joaca la wimbledon.wild card.adio challengerul de la constanta.

lethal
16th June 2006, 22:41
Articles

Wimbledon Wild Cards Announced


Tuesday, 13 June, 2006


Gentlemen's Singles

1. Alex Bogdanovic (GBR)

2. Richard Bloomfield (GBR)

3. Jamie Baker (GBR)

4. To be announced

5. To be announced

6. To be announced

7. To be announced

8. To be announced

unde il vezi sau de unde stii???

css2
16th June 2006, 22:51
ai rabdare ca o sa fie acolo.

css2
16th June 2006, 22:59
asta nu stiu.stiu numai ca a primit wc la wimbledon.atita tot

lethal
17th June 2006, 10:23
:ok: aha ai avut dreptate Pavel va juca la Wimbledon /hello /hello
The final two wildcards went to 2003 finalist Philippoussis and to Andrei Pavel.
/OLE/

Ady
17th June 2006, 11:10
si-o fi bagat nastase coada?

ana888
17th June 2006, 13:27
posibil...probabil

victorash13
17th June 2006, 14:50
si la dublu are wild card

lethal
17th June 2006, 15:01
5. Lee Childs (GBR) and Andrei Pavel (ROM) nu stiu cat de bine joaca Lee Childs dar probabil ca Nastase a intervenit si el :)

adriana_d
17th June 2006, 16:38
nu stiu ce va bucurati atat de pavel k va juca la Wimbledon?nu v ati invatat cu el k iese in primul tur ,hai poate din al doilea (depinde cu cine joaca)

Ady
17th June 2006, 16:41
era un punct psihologic in cariera lui, dupa multi ani nu juca la un grand slam, si nu din cauza unei accidentari ...
dupa atatia ani in care a jucat la cele mai bune turnee ( pavel era prezent la cel mai puternic turneu al saptamanii de fiecare data) acum ar fi jucat la un challanger de-abia infiintat in timp ce toata lumea buna a tenisului era in Londra ...

Cneazul
18th June 2006, 11:48
federer e intr-o forma mai scazuta pe iarba. in afara de primul meci, i-a trebuit 3 seturi ca sa-i invinga pe ceilalti. sa vedem ce va face azi cu berdych.
yuppy!andrei are wild-card. Articles

Wimbledon Wild Cards Announced
Tuesday, 13 June, 2006
Gentlemen's Singles

1. Jamie Baker (GBR)
2. Richard Bloomfield (GBR)
3. Alex Bogdanovic (GBR)
4. Jamie Delgado (GBR)
5. Martin Lee (GBR)
6. Alan Mackin (GBR)
7. Andrei Pavel (ROM)
8. Mark Philippoussis (AUS)
Gentlemen's Doubles
1. Martin Lee (GBR) and Jonathan Marray (GBR)
2. Colin Fleming (GBR) and Jamie Murray (GBR)
3. James Aukland (GBR) and Jamie Delgado (GBR)
4. Josh Goodall (GBR) and Ross Hutchins (GBR)
5. Lee Childs (GBR) and Andrei Pavel (ROM)
6. Allocated to next direct accepted team
7. Allocated to next direct accepted team
Ladies' Singles
1. Victoria Azarenka (BLR)
2. Sarah Borwell (GBR)
3. Naomi Cavaday (GBR)
4. Anne Keothavong (GBR)
5. Alicia Molik (AUS)
6. Katie O'Brien (GBR)
7. Melanie South (GBR)
8. Agnieszka Radwanska (POL)
Ladies' Doubles
1. Sarah Borwell (GBR) and Jane O'Donoghue (GBR)
2. Amanda Keen (GBR) and Anne Keothavong (GBR)
3. Katie O'Brien (GBR) and Melanie South (GBR)
4. Claire Curran (GBR) and Jamea Jackson (USA)
5. Rebecca Llewellyn (GBR) and Karen Paterson (GBR)
6. Allocated to next direct accepted team
7. Allocated to next direct accepted team
Mixed Doubles
1. Cyril Suk (CZE) and Helena Sukova (CZE)
2. To be announced
3. To be announced
4. To be announced
5. To be announced
Qualifying Gentlemen's Singles
1. James Auckland (GBR)
2. Kenneth Carlsen (DEN)
3. Jeremy Chardy (FRA)
4. Lee Childs (GBR)
5. Colin Flaming (GBR)
6. Joshua Goodall (GBR)
7. Jonathan Marray (GBR)
8. Wesley Whitehouse (RSA)
9. To be announced
Qualifying Ladies' Singles
1. Ivana Abramovic (CRO)
2. Cara Black (ZIM)
3. Jelena Dokic (AUS)
4. Amanda Keen (GBR)
5. Jane O'Donoghue (GBR)
6. Karen Paterson (GBR)
7. Georgie Stoop (GBR)
8. Caroline Wozniacki (DEN)
The remaining Wild Card places will be announced later.

nu inteleg un lucru: "5. Lee Childs (GBR) and Andrei Pavel (ROM)". sa joace andrei pavel la dublu cu ala??nu cred,cristooooooooase!
cine e childs?
Lee Childs (GBR)

Birthdate: 11-Jun-82

Birthplace: Yeovil, Somerset, England

Residence: Bridgewater, Somerset, England

Height: N/A

Weight: 174 lbs (79 kg)

Plays: Right-handed

Turned Pro: N/A

Coach: Danny Sapsford





Current INDESIT ATP Ranking - Singles: 478


Career High INDESIT ATP Ranking - Singles: 251 (6/21/2004)

Current Stanford ATP Doubles Ranking: 383


Career High Stanford ATP Doubles Ranking: 344 (8/22/2005)

TenisFan
18th June 2006, 14:41
6-0 2-1 in finala de la Halle pentru Fedex in fata lui Berdych... :o: Doar o singura greseala nefortata din partea elvetianului in primul set... :o:

whisper
18th June 2006, 16:21
Cred ca e a sasea.scor 6-1 pt.Nadal
Nu intelesesem ma gandeam ca ti-a parut rau ca a pierdut Federer.:)
pt.cei care tin cu Federer,tocmai a castigat la Halle.Cred ca nu poate fi detronat anul asta.

whisper
18th June 2006, 16:33
imi spune si mie cineva cine-i in finala de la Queens,si cine castiga.si daca nu-i in finala(sigur)unde s-o oprit nadal.

pistoliki
18th June 2006, 18:19
imi spune si mie cineva cine-i in finala de la Queens,si cine castiga.si daca nu-i in finala(sigur)unde s-o oprit nadal.

nadal s-a oprit in sferturi, s-a retras din meciul cu hewitt ca sa nu riste o accidentare mai grava la umarul stang,avand in vedere ca vine wimbledon-ul hewitt l-a batut in finala pe blake 6-4, 6-4 :ciocan: :ciocan: :ciocan:

TenisFan
18th June 2006, 18:36
Si avand in vedere ca vine Wimbledon-ul Fedex a castigat la Halle 6-0 6-7 6-2in fata cehului Berdych...Eu zic ca e suparat dupa infrangerea cu Nadal de la Roland Garros ba chiar frustrat...O sa defileze la Wimbledon... :-ss

pistoliki
18th June 2006, 19:13
YAY!!! Mark Philippoussis a primit wildcard pentru saptamana viitoare la Wimbledon. :yeah: :yeah:
Avand in vedere ca Federer a castigat ultimele trei editii la Wimbledon, mai degraba vad o finala Hewitt-Federer decat Nadal-Federer...for sure nimeni nu-l invinge pe Nadal pe zgura, dar pe iarba mai are de lucrat pana sa-l bata pe Federer :D

adriana18p
18th June 2006, 22:28
da si eu as vrea o finala hewitt-fed si sa bata hewitt evident dar logic ca finala mea preferata e safin-nalbandian:D:D si logic iarasi safin sa castige, dar nu o sa se intample din cauza lui marat ca e intr-o "forma de invidiat"

relansat
18th June 2006, 22:43
Mey adriana, tu`mi esti simpatica asa de felul tau, insa cum dreak te poti gandi la o finala safin-nalbandian pe iarba? :o:

luma
18th June 2006, 23:19
Pe iarba Federer nu are egal. Dar pe zgura... Oricum, imi place Federer pt eleganta cu care joaca, pt ambitie, pt modestie, imi pare un jucator complet. Dar Nadal... oau!!! Pe zgura este imbatabil. Si a facut o figura frumoasa, zic eu, la Queen's. Pacat ca s-a accidentat. O sa-l vedem la Wimbledon. A! Sa nu uit! Stie cineva calendarul competitiei de la 's Hertogenbosch?

whisper
18th June 2006, 23:55
mutumesc!pistoliki.e rau ca s-a accidentat,sper sa isi revina si daca ajunge in sferturi si la wimbledon e bine.si eu as vrea o finala cu safin.dar sunt sigura ca federer o sa castige.oricum pt.cei care tin cu fed.felicitari pt.halle.am vazut,nu cred ca pot sa zic postul,ca o sa fie date la tv cele mai tari finale de la wimbledon.in cazu in care sunt amatori sa le vada

adriana_d
19th June 2006, 00:01
L ati uitat de Tim care este intr o forma excelenta? A mancat bataie in meciul cu Hewitt (meci pe care il domina categoric) din cauza arbitrului care l a furat la puncte in grupa mare ,si intotdeauna Tim a avut dreptate.Se pare k discutiile cu prostul de arbitru l au afectat si a piredut.Este un jucator excelent pe iarba cu lovituri de mare finete si acuratete si sa nu uiatm k joaca la fileu k nimeni altul.Este el mai ghinionist dar cred k merita sa castige anul asta Wimbledonul, lucru pe care il doreste enorm.:)

adriana_d
19th June 2006, 00:18
Aveti dreptate ! Federer nu are egal!E f f talentat si are niste lovituri !!!!!!!!Mama ,mama , de unde le scoate frate?As dori sa vad la Wimbledon o finala intre Federer si Tim,ATUNCI SA VEZI SPECTACOL!Amandoi buni la fileu,cu un joc elegant de ambele parti.Le doresc sa ajunga in finala!Calendarul il gasesti pe www.eurosport.com(calendar ATP),cred,eu acolo ma uit.:)

adriana18p
19th June 2006, 00:18
Mey adriana, tu`mi esti simpatica asa de felul tau, insa cum dreak te poti gandi la o finala safin-nalbandian pe iarba? :o:

:))
in primul rand asta e dorinta mea dar am zis ca nu o sa se intample niciodata
totusi nalbandian a facut finala la wimbledon asa ca exista macar sansa ca el sa ajunga in finala de ce nu?
si safin nu e totusi exclus are serviciu ff bun si rever bun la fileu poate mai tb sa lucreze si a facut si el anul trecut finala la halle si l.a chinuit putin pe federer
dar safin nu e in forma asa ca ...:(
oricum nu o sa ma stresez prea tare cu wimbledon ca eu am bacul atunci asa ca ....

adriana_d
19th June 2006, 00:26
Bravo Federer ! Este un jucator de pe alta planeta!Este o placere sa il vad jucand.Are un rever fantastic pa care il executa fara sa se uite unde trimite mingea,tinta o are in minte.Unde mai pui k il executa cu o singura mana !El face o arta din tenis, si tenisul din el un artist.:)

Cneazul
19th June 2006, 01:07
eu mi-as dori o finala pavel-trifu. da noah, gabi e accidentat. pe langa asta are si clasamentul "de invidiat" asa ca ma multumesc cu o finala roger-andrei.am scris azi pe siteu` lu federer. l-am intrebat dc nu joaca la dublu cu andrei

css2
19th June 2006, 01:55
ai inceput sa-mi placi mai adriana d

css2
19th June 2006, 02:05
vad ca au mai aparut fan federer.ma bucur f mult pentru ca citeodata ma luptam singur cu meseriasii care spuneau ca safin e mai tare ca roger.

lethal
19th June 2006, 08:31
eu imi pot toate sperantele in Andre Agassi si Andrei Pavel nu cred ca pot ajunge vreunul in finala dar macar o semifinala :P

relansat
19th June 2006, 09:17
@daroczi vrabia malai viseaza si pana o sa joace marmota la dublu cu Andrei o sa treaca milenii :evil:
Voi fi fan Hewitt, Philippoussis, Henman si chiar Nadal. Orice afara de robotelul elvetian :D

relansat
19th June 2006, 09:40
Las` mey ccs`eu ca si`o ia marmota cat de graba :happy
Incontestabil, este cel mai bun jucator de tenis, insa mare mi`i satisfactia cand si`o ia de la Nadal :drak:

relansat
19th June 2006, 09:42
Lol, inca un an maxim doi si maestrul va avea probleme :evil:
O sa si`o ia si de la Nadal si de la cehul Berdych care pe zi ce trece se perfectioneaza :)

Cristi
19th June 2006, 10:04
In primul rand ca probabil Andrei era cel mai bun jucator care nu ar fi jucat la Wimbledon (80 ATP acum). In al doilea rand el joaca bine pe iarba, anul trecut a ajuns in turul 3. Probabil ca participarea la dublu alaturi de Lee Childs (un jucator britanic tanar si deocamdata f slab) a fost o conditie ca el sa primeasca acel WC. Dar e bine ca l-a primit!

Cristi
19th June 2006, 10:08
O finala intre Federer si Henman ar fi scurta si neinteresanta. Henman ar manca o bataie crunta. Oricum nu va ajunge Henman in finala la Wimbledon, dar poate ca va pica in optimi cu Federer si asa va avea loc 'marele' meci.

Cristi
19th June 2006, 10:19
Trebuie ca federer sa il 'umileasca' de 5 ori la rand ca sa isi ia revansa... dar eu cred ca nu o sa il 'umileasca' decat maxim o data (pe iarba sanse mici sa se intalneasca anul asta - ar trebui ca Nadal sa prinda finala), pe hard eu cred ca isi vor imparti turneele castigate si apoi vine iar sezonul de zgura la anul...

Nu inteleg cum ar putea fi Nadal considerat plictisitor. OK, Coria da, as intelege. Sau esti plictisitor daca nu castigi sau renunti dupa primele 3 schimburi???

pistoliki
19th June 2006, 10:35
L ati uitat de Tim care este intr o forma excelenta? A mancat bataie in meciul cu Hewitt (meci pe care il domina categoric) din cauza arbitrului care l a furat la puncte in grupa mare ,si intotdeauna Tim a avut dreptate.Se pare k discutiile cu prostul de arbitru l au afectat si a piredut.Este un jucator excelent pe iarba cu lovituri de mare finete si acuratete si sa nu uiatm k joaca la fileu k nimeni altul.Este el mai ghinionist dar cred k merita sa castige anul asta Wimbledonul, lucru pe care il doreste enorm.:)

adevarul e ca ar fi timpul sa castige si tim la el acasa, se chinuie de ceva vreme saracutul de el :headbang: :headbang: mi-ar placea sa castige, dar sincer nu prea cred ca are sanse, ar fi frumos what can i say "go tim"/hello /hello , oricine in afara de federer este my favorite, sincer nu-l halesc pe elvetian deloc :ciocan: :ciocan:
si oricat as visa eu la o finala la Wimby in care sa joace safin, cam greu de realizata asa ceva pe iarba, mai ales in forma asta de zile mari in care e acum..asta e...shit happens :D
oricum anul asta o sa fiu fan pavel, safin, hewitt, philippoussis, henman, kieffer (daca joaca) oricine in afara de federer sau nalbandian :happy :happy

luma
19th June 2006, 13:26
Salut!! Federer este castigator la Halle. OK! Mai joaca ceva pana la Wimbledon ? Nadal a plecat acasa pt umar. Asa am inteles.
Cineva este tare rau intr-o zi de luni, dimineata. Este adevarat ca Nadal este singurul jucator din lume cara l-a batut pe Federer de 4 ori, consecutiv, dar pe suprafata rapida Federe este rege. Castiga cam tot ce joaca. Pe Nadal cred ca o sa-l vedem la W pana in turul 3. Poate ca asta este si farmecul lui Nadal:incontestabil rege al zgurei. :yeah:

relansat
19th June 2006, 13:33
A jucat Nadal bine si pe iarba, nu a facut`o rau impotriva lu` Hewitt. Pacat ca a pierdut, sper sa fie apt 100 % si sa faca fata la Wimbledon :)

Cneazul
19th June 2006, 15:02
cine o schimbat numele threadului?eu am ales unu mai estetic"wimbledon-splendoare in iarba" iar voi l-ati schimbat"wimbledon 2006" asta e.daca l-ati omorat pe ceausescu.
domnu relansat?tu-l faci pe gabi marmota?

Ady
19th June 2006, 16:19
cred ca relansat se referea la federer ca find "marmota"
vadim a schimbat numele thread-ului, oricum imi pusesem in gand sa il schimb si eu...
formula"wimbledon-splendoare in iarba" a fost si este sloganul publicitar al celor de la tvsport, nu vrem sa parem papagali care copiaza...
gaseste alte sintagme care sa fie originale, propune-le si schimb eu numele thread-ului

Cristi
19th June 2006, 17:09
@daroczi: esti nou pe aici, in fiecare an a fost un thread cu Wimbledon-ul... si cum se pastreaza toate mesajele chiar e normal sa fie trecut si anul in titlu. Probabil ca Vadim nu a vrut sa anticipeze... poate nu iese asa bine anul asta :p

relansat
19th June 2006, 17:45
Daroldinho marmota e Federrer :happy

Propun ca numele threadului sa fie: Wimbledon picnic la iarba verde :ok:

pistoliki
19th June 2006, 18:04
sigur ca federer isi va apara titlul...ar fii prea frumos sa castige hewitt.. :D
"come on" :yeah: :yeah: (dar se poate) /hello /hello /hello

whisper
19th June 2006, 18:09
nu cred ca o sa conteze prea mult cine-i in finala alaturi de fed ca tot el(desi nu-mi place)o sa castige.daca ar fi dupa ce as vrea eu cred ca safin,dar cum nu e intr-o forma buna...

TenisFan
19th June 2006, 18:37
Lol, inca un an maxim doi si maestrul va avea probleme :evil:
O sa si`o ia si de la Nadal si de la cehul Berdych care pe zi ce trece se perfectioneaza :)Nu :( Din pacate n-o sa si-o ia...O sa-i sparga pe toti ca pana acum mai putin pe zgura :( O sa castige Wimbledonul de inca vreo 4-5 ori de acum incolo si o sa faca vreo 16-17 titluri de mare slam apoi o sa se retraga...Probabil o sa castige Roland Garros-ul daca se accidenteaza Nadal sau daca pierde pe parcurs ceea ce nu cred ca sa va intampla...

TenisFan
19th June 2006, 18:44
Nu-mi place intrebarea de la inceputul thread-ului...Ea mai degraba ar putea sa se formuleze in felul urmator: cine va pierde anul asta in finala la Fedex? ;) Nadal nu ajunge in sferturi la wimbledon nici daca se forteaza el la maxim...Nu poate pentru ca jocul lui nu are nici o tangenta cu aceasta suprafata de joc...La femei o sa fie mai interesant ca-s multe care ravnesc la titlu...Dar sa nu vina barbatul de Venus sa-si bata joc ele ca nu-i frumos! :o:

relansat
19th June 2006, 18:58
TenisFan, nu`mi place de tine ca esti prea pesimist :D
Orice imperiu cade spunea un om cult cu care ma mai cunosc si eu :evil:

TenisFan
19th June 2006, 21:03
TenisFan, nu`mi place de tine ca esti prea pesimist :D
Orice imperiu cade spunea un om cult cu care ma mai cunosc si eu :evil:Eu cred ca sunt realist...Am vazut o mega campanie impotriva acestui om pe acest forum si in mare parte de aceea m-am si inscris...Nu inteleg ce puteti sa aveti impotriva acestui mare campion...Este un jucator complet,un jucator cerebral,un jucator de o naturalete extraordinara...Intr-un sport intr-o competite de obicei cel mai bun castiga...In jocul de tenis se inscriu multi factori inaintea partidei si intra in ecuatia care va da ca rezultat castigatorul...Cei mai multi jucatori din ziua de azi nu cred ca au psihic sa-l bata pe Federer si cand cred ca au psihic Fedex le arata ca nu au lovituri...Singurul care intra de fiecare data pe teren cu gandul ca poate sa-l bata pe Federer este Nadal...Problema este ca Nadal il va bate pe Federer numai pe zgura ceea ce a fost la Dubai la inceputul anului a fost o intamplare...Daca totusi se va intampla ca cei doi sa joace intr-o runda mai avanasata a unui turneu pe hard atunci Federer ii va demonstra cine e mai bun pe aceasta suprafata...Sunt atatia mari jucatori in ziua de azi...Voi credeti ca e chiar asa de usor sa ramai acolo la varf?Toti il asteapta pe Federer la cotitura sa rateze undeva si apoi sa arunce cu noroi in el...Nu asa se trateaza un mare campion...

TenisFan
19th June 2006, 21:08
Finala cu Federer, finala cu Federer, bla bla bla... Si daca se accidenteaza Federer (Doamne fereste!!) ? Aici sa va vad, neicusorilor! Ca vorba aia: ce e previzibil e evident.:rolleyes:Federer se poate accidenta numai daca Roddick,sau orice alt jucator care vrea titlul la Wimbledon,intra in camera lui de hotel cu o bata de baseball si-l arde la gioale... ;) Apropos tu de ce crezi ca se vorbeste despre o finala cu Federer?Ca ne place noua de el?Ca-i frumos?Ca-i simpatic?Ca are bani?Te plictiseste jocul lui sau care-i problema?E unul dintre cei mai spectaculosi jucatori din circuit iar pe iarba are posibilitatea sa vina la fileu sa-i admiri acuratetea remarcabila in loviturile de vole...Daca un om este valoros si este mai bun decat ceilalti este de condamnat acest lucru sau care-i baiu`? :-s

luma
19th June 2006, 21:26
Federer se poate accidenta numai daca Roddick,sau orice alt jucator care vrea titlul la Wimbledon,intra in camera lui de hotel cu o bata de baseball si-l arde la gioale... ;) Apropos tu de ce crezi ca se vorbeste despre o finala cu Federer?Ca ne place noua de el?Ca-i frumos?Ca-i simpatic?Ca are bani?Te plictiseste jocul lui sau care-i problema?E unul dintre cei mai spectaculosi jucatori din circuit iar pe iarba are posibilitatea sa vina la fileu sa-i admiri acuratetea remarcabila in loviturile de vole...Daca un om este valoros si este mai bun decat ceilalti este de condamnat acest lucru sau care-i baiu`? :-s

Oau! Stai nu da! Imi place Federer, este si frumos si simpatic si are bani si jumatate din po****tia feminina de asta vorbeste despre el. Nu uita ca la inceputul anului a jucat cu glezna bandajata, asta de la o accidentare mai veche (fara sa vina cineva in camera de hotel cu o bata de baseball). Eu am propus o alta varianta: daca nu joaca Federer cine va castiga W?:ciocan:

TenisFan
19th June 2006, 21:33
Nu dau prietene ca mi-s pacifist...Ba eu as zice ca de cand cu victoriile astea directe impotriva helvetului po****tia feminina are nenumarate fantezii erotice cu un anume spaniol cu plete si cu aspect macho...De asemenea in aceleasi fantezii toate dar absolut toate fetele/femeile zic ceva de genul: vamos rafa! :yeah: Revenind la ceea ce ne intereseaza pe noi in special pe acest topic...Pai sa zicem ca acceptam prin absurd varianta ta si ca Fedex se va accidenta evident ca organizatorii nu vor inmana nici un trofeu pentru ca atat ei cat si jucatorii stiu ca trofeul de la wimbledon ii apartine de drept lui Federer... ;) :o:

whisper
19th June 2006, 23:24
sigur ca o sa-si apere titlul,de altfel e cam greu sa-l bata cineva.in cazul in care ar abandona ar fi frumos ca titlu sa i se dea tot lui ,dar nu cred c-ar fi corect fata de ceilalti jucatori.bine poate doar in cazul in care s-ar gandi ca daca ar fi ajuns in finala cu el,ar pierde.dar nu cred ca e cineva care sa se considere infrant de la inceput chiar daca joaca cu nr.1 mondial.

adriana18p
19th June 2006, 23:59
ce tot vb despre abandonul lui fed,nu o sa se intample si gata
si in caz ca abandoneaza d c sa ii se dea trofeul lui,ce nalba nu a abandonat in semi cu fed,d c sa nu i se dea trofeul lui ca este favorit

relansat
20th June 2006, 01:04
Mey adriana, ai grija ca daca va castiga Federrer Wimbledon`ul tu nu o sa iei BAC`ul :happy

p.s: nu e o gluma, ai grija ce faci si roaga`te sa si`o ia marmota din primele tururi sa nu ai emotii ;)

dianette_d
20th June 2006, 04:13
Propun ca numele threadului sa fie: Wimbledon picnic la iarba verde :ok:
Wimbledon - picnic la iarba verde cu regina. :ok:

adriana18p
20th June 2006, 11:02
Mey adriana, ai grija ca daca va castiga Federrer Wimbledon`ul tu nu o sa iei BAC`ul :happy

p.s: nu e o gluma, ai grija ce faci si roaga`te sa si`o ia marmota din primele tururi sa nu ai emotii ;)

haha, nu o sa ma intereseze deloc ce o sa se intample la wimbledon, poate sa castige cine o fi ca nu imi pasa
si nu are nici o legatura cu bacul

pistoliki
20th June 2006, 12:36
tousi vorbim despre wimbledon, sa nu ne indepartam de la subiect, enough aberatii pe seama accidentari lui Federer care n-o sa se intample. :drak:
Despre fete n-a zis nimeni nimic... :rosu:
Davenport s-a retras de la Wimbledon din cauza problemei de la umar care o tine "pe banca" din martie, pe langa ea va lipsi si Serena Williams din cauza unei accidentari la genunchi.
Pe cine vedeti castigatoare la Wimby anul asta? :)

adriana18p
20th June 2006, 13:34
pacat ca s-a retras davenport:( e una din jucatoarele mele preferate,dupa ce ca a scazut mult in clsament acuma iar pierde punctele pe care le-a castigat anul trecut
sper sa nu castige iar venus
eu zic ca sharapova are sanse bune sa castige,henin a facut finala acum cativa ani daca nu ma insel in 200 sau 2001 are si ea sanse

Cristi
20th June 2006, 14:26
Sper sa castige Clijsters

pistoliki
20th June 2006, 15:33
Clijsters n-are nici o finala jucata la Wimby si nici Henin, ea buna pe zgura, pe iarba cam scartie (ca si nadal) sincer as vrea sa castige Sharapova, nu stiu daca joaca si Hingis si in ce forma mai e ca ar fi frumoasa o finala Hingis Sharapova :rolleyes: :rolleyes:

Cristi
20th June 2006, 15:44
Sa nu o uitam pe Vaidisova... sunt tare curios ce va face pe iarba anul asta...

adriana18p
20th June 2006, 16:09
henin a facut finala la wimbledon si a pierdut in fata lui venus williams
Grand Slam (singles) History
5 04 03 02 01 00 99 98 97 96 95 94 93 92

WIMBLEDON 16-5 - 1r - SF SF F 1r - - - - - - - -

in 2001 a facut finala, sper sa nu mai faca aceeasi figura ca anul trecut
poate ajunge departe si petrova ca ea e buna la fileu si are si serviciu bun

Apolini
20th June 2006, 16:53
am votat NU
am impresia ca se va rupe firul destul de repede.

TenisFan
20th June 2006, 17:51
Ihim!Toata lumea il omite pe barbatul Amelie ca sa nu mai vorbim de celalalt barbat Venus... :o: Mie personal imi place Kuznetsova...Daca ar fi un pic mai concentrata cred ca are loviturile necesare de a matura cu ele pe jos...Totusi ceva in spune ca Hardeanca vrea sa castige si Wimbledon-ul... :-ss N-o vad bine pe Vaidisova cred ca a fost o forma buna si cam atat...Poate peste cativa ani sa ajunga o jucatoare constanta si de top 5... :yeah:

Sorin Blaj
20th June 2006, 18:49
Edina Gallovits a trecut de primul tur de calificare pe tabloul principal.

luma
20th June 2006, 20:36
Henin vine cu o mare ambitie la W. Cred ca este singurul turneu de MS care-i lipseste. Vaidisova-hm! As paria pe Venus. Hingis a revenit dupa muuuuult timp. Prea mult.:)

whisper
20th June 2006, 20:53
favoritele mele sunt v.williams, clijters si henin.cred c-o sa castige v.w,dar as vrea m.m. sa castige henin.

luma
20th June 2006, 21:07
favoritele mele sunt v.williams, clijters si henin.cred c-o sa castige v.w,dar as vrea m.m. sa castige henin.

Si eu. Are unul dintre cele mai bune backhand-uri din lume;daca nu cel mai bun. Doamne, si ce micuta e (167 cm):yeah:

amatorul
20th June 2006, 23:10
tousi vorbim despre wimbledon, sa nu ne indepartam de la subiect, enough aberatii pe seama accidentari lui Federer care n-o sa se intample. :drak:
Despre fete n-a zis nimeni nimic... :rosu:
Davenport s-a retras de la Wimbledon din cauza problemei de la umar care o tine "pe banca" din martie, pe langa ea va lipsi si Serena Williams din cauza unei accidentari la genunchi.
Pe cine vedeti castigatoare la Wimby anul asta? :)
Sharapova:yeah: sau Justine :yeah:
nu stiu ambele sunt bune pe aceasta suprafata, o sa fie cam greu de ales, da mai avem pana atunci

lethal
21st June 2006, 00:58
cam asa arata programul de la tv sport eu sper sa nu mai intrerupa meciurile si sa prinda totusi pe Pavel si Sabau ;)
15:05 Tenis, Wimbledon 2006 - SPLENDOARE IN IARBA: (IN DIRECT)
18:30 STIRILE TV Sport
19:00 Tenis, Wimbledon 2006 - SPLENDOARE IN IARBA: (IN DIRECT)
21:30 STIRILE TV Sport
22:00 Poker: FACETI JOCURILE! (PREMIERA TV SPORT)
23:00 Wimbledon 2006 - SPLENDOARE IN IARBA, rezumatul zilei
00:00 STIRILE TV Sport
00:30 GOLIMPIADA
01:30 Tenis, Wimbledon 2006 - SPLENDOARE IN IARBA

PS Mi se pare cam devreme rezulmatul zile la ora 21:00(in UK) atunci se mai pot juca meciuri :D

lucian_iasi
21st June 2006, 11:09
da si eu as vrea o finala hewitt-fed si sa bata hewitt evident dar logic ca finala mea preferata e safin-nalbandian:D:D si logic iarasi safin sa castige, dar nu o sa se intample din cauza lui marat ca e intr-o "forma de invidiat"


Cam greu sa bata Hewitt :( :( ..federer are 9 victorii consecutive(scorul general este 11-7 ptr federer...

1999-Lyon HEWITT 7-6(4) 2-6 6-4
2000-Cupa Davis AUSTRALIA-Elvetia(Zurich) HEWITT 6-2 3-6 7-6(2) 6-1
2000-Toronto HEWITT 3-6 6-3 6-2
2000-Basel federer 6-4 5-7 7-6(6)
2001-S'Hertogenbosch HEWITT 6-4 6-2
2002-Miami federer 6-3 6-4
2002-Paris HEWITT 6-4 6-4
2002-Shanghai(t.campionilor) HEWITT 7-5 5-7 7-5
2003-Cupa Davis AUSTRALIA-Elvetia(Melbourne)HEWITT 5-7 2-6 7-6(4) 7-5 6-1...ultima victorie a lui Lleyton in fata lui federer
2004-Australian Open federer 4-6 6-3 6-0 6-4
2004-Hamburg federer 6-0 6-4
2004-Wimbledon federer 6-1 6-7(1) 6-0 6-4
2004-US Open federer 6-0 7-6(3) 6-0
2004-Houston(t.campionilor-grupe) federer 6-3 6-4
2004-Houston(t.campionilor-finala) federer 6-3 6-2
2005-Indian Wells federer 6-2 6-4 6-4
2005-Wimbledon federer 6-3 6-4 7-6(4)
2005-Us Open federer 6-3 7-6(0) 4-6 6-3

TenisFan
21st June 2006, 16:31
Il batea numai la 0 :( Vezi ce se intampla daca-l enervezi pe Fedex? :( In setul 3 iei 6-0...E clasica faza... :o:

Cristi
21st June 2006, 16:51
Hewitt are in mod clar complexul Federer. A jucat extrem de bine (peste ce il credeam capabil) la US Open pana s-a intalnit cu elvetianul si a capotat... cam in genul lui Federer anul asta in finala de la Roland Garros. Cred ca intr-un nou meci cu ierbivora va fi invins inca inainte de primul schimb de mingi.

lucian_iasi
21st June 2006, 18:01
Hewitt are in mod clar complexul Federer. A jucat extrem de bine (peste ce il credeam capabil) la US Open pana s-a intalnit cu elvetianul si a capotat... cam in genul lui Federer anul asta in finala de la Roland Garros. Cred ca intr-un nou meci cu ierbivora va fi invins inca inainte de primul schimb de mingi.


Asa e..dar la un moment dat va capota si Federer o data in fata lui Lleyton...speranta moare ultima...

luma
21st June 2006, 21:56
Sper sa nu mai dea de federer pana in finala...

Ha-ha-ha! S-o crezi tu! Este destul de inconstant in ultimul timp dar mi-a placut la Queen's.Mi-ar place ofinala intre cei doi, dar sa castige Federer.

pistoliki
22nd June 2006, 11:43
Rivali aprigi


Tenisul căuta de cīţiva ani buni o rivalitate clasică, onestă, care să aşeze faţă īn faţă doi tipi puternici, ambiţioşi, cu psihic tare. Doi tipi capabili să se bată īn orice săptămīnă pentru titlul pus īn joc. Unul dintre cei doi trebuia să fie Federer. El a dominat īnfricoşător de clar ultimele sezoane, pierzīd doar cīteva meciuri, ici-colo. Apoi a apărut Nadal. L-a īngenuncheat pe elveţian pe zgură īn 2005, iar anul acesta a reuşit să-l răpună şi pe cimentul din Dubai.

Atīta vreme cīt drumurile lor au fost paralele, cu Rafa jucīnd şi cīştigīnd mult pe zgură, iar Roger evitīnd-o cu excepţia minimumului admis, nu se putea vorbi de o concurenţă reală. Acum īnsă, lucrurile s-au schimbat. Federer şi Nadal sīnt primii doi jucători ai lumii şi au toate şansele să se īntīlnească mereu īn finale. Ibericul şi-a īmbunătăţit rezultatele pe suprafeţe rapide, elveţianul şi-a deschis o relaţie colţuroasă, dar mult mai promiţătoare cu zgura. Au personalităţi puternice, dar contrastante. Roger reprezintă calmul calculat pīnă la ultima zecimală. Rafael aduce exuberanţa latină, forţa muşchilor şi puterea de luptă. Īn plus, cei doi se respectă şi-şi recunosc meritele unul altuia. Īncă un punct de plecare pentru o competiţie ce poate ţine capul de afiş al următorilor ani īn tenisul masculin. Este ceea ce-şi doreşte toată lumea.


Roger Federer īn 2006
- 4 turnee cīştigate (Doha, Australian Open, Indian Wells, Miami). A jucat alte 4 finale, Dubai, Monte Carlo, Roma, Roland Garros, toate pierdute la Nadal
- 47 de victorii şi 4 īnfrīngeri
- 3.195.160 de dolari cīştigaţi

Rafael Nadal īn 2006
- 5 turnee cīştigate (Dubai, Monte Carlo, Barcelona, Roma, Roland Garros). A pierdut īn semifinale la Marsilia şi Indian Wells, īn sferturi la Queen's şi īn turul 2 la Miami
- 37 de victorii şi 4 īnfrīngeri
- 2.502.300 dolari cīştigaţi


60 de victorii consecutive are Rafael Nadal pe zgură, serie īncepută īn primăvara anului trecut. Recordul precedent īi aparţinea lui Guillermo Vilas, din 1975

41 de victorii consecutive pe iarbă are Roger Federer, ultima obţinută la Halle. Recordul era deţinut de Bjorn Borg, cu 41 de izbīnzi, īntre 1976 şi 1981
:o: :o: :o:

relansat
22nd June 2006, 12:00
Asa si? Dupe matematica mea rudimentara, dealtfel, stiu ca 60>>41 :rolleyes:

Cat despre marmota, o fi facand ea ciucalata buna, insa vei vedea ce tort cu frisca isi ia in fata de la un local (Hewitt, Philippoussis sau mai stiu eu cine)

Te vei convinge mey pistoliki, ai sa`ti plangi de mila si tu si aditza cand o sa piarda fabricantu` de ciucalata :D

pistoliki
22nd June 2006, 12:41
Asa si? Dupe matematica mea rudimentara, dealtfel, stiu ca 60>>41 :rolleyes:

Cat despre marmota, o fi facand ea ciucalata buna, insa vei vedea ce tort cu frisca isi ia in fata de la un local (Hewitt, Philippoussis sau mai stiu eu cine)

Te vei convinge mey pistoliki, ai sa`ti plangi de mila si tu si aditza cand o sa piarda fabricantu` de ciucalata :D

:o: era un simplu articol gasit pe gsp.... eu nu-l halesc pe federer nici cat negru sub unghie... chiar mi-as dori sa castige hewitt anul asta (asta pt ca safin n-are nici o sansa :d :D )

Cristi
22nd June 2006, 13:34
Eu nu cred ca Nadal nu va prinde nici o finala la Wimbledon pe iarba.... pana si Nastase a prins cateva. Cred asadar ca pana la urma cei doi se vor lupta in 5 seturi pe iarba.

TenisFan
22nd June 2006, 13:35
Imi place ca va inarmati cu doze mari de speranta... :yeah: Federer era sa-l bata pe Nadal la Roma a avut mingi de meci si totusi spaniolul l-a batut...Rochus era sa-l bata pe Fedex la Halle a avut patru mingi de meci si totusi a pierdut...Pana nu dai mana cu ei nu castigi jocul...Hai sa facem un concurs totusi mai atractiv...Cate seturi va pierde Fedex anul asta inainte de a ridica trofeul? /hello ;) Variante de raspuns: a) 0 b)1 c)2 d)exagerezi daca vrei sa pui mai mult de 2... :yeah: ;)

relansat
22nd June 2006, 13:51
Mai mult de 2, daca va intalni oameni care au antidotul :ok:

Pliviu
22nd June 2006, 14:49
Asa si? Dupe matematica mea rudimentara, dealtfel, stiu ca 60>>41 :rolleyes:

Cata zgura si cata iarba se joaca in timpul unui an? Nadal joaca 4-5 turnee de zgura si Federer doar 2 pe iarba. Sau spus altfel Federer este neinvins pe iarba de 4 ani, iar Nadal este neinvins pe zgura de 2.

relansat
22nd June 2006, 15:33
Acum sa`ti raspund si eu: sunt mai multi tenismeni priceputi pe zgura decat cei care iubesc iarba?

Pliviu
22nd June 2006, 15:50
Nu vreau sa iau din meritele lui Nadal pentru cele 60 de victorii, dar nu mi se pare corecta comparatia 60>>41. Referitor la ultima ta afirmatie: probabil ai dreptate sunt mai multi jucatori care cresc pe zgura si iubesc mai mult suprafata asta, dar tenis se joaca pe orice teren si mi se pare artificial sa incepem sa comparam asa performantele celor 2. Oricum ambii vor intra in istorie cu aceste siruri de victorii.

Ca sa fiu si on topic nu il vad prea bine pe Federer anul acesta la Wimbledon. In turneele de Grand Slam anul asta a jucat prost inclusiv la Australian pe care l-a castigat. In finala cu Nadal cred ca s-a temut de jocul lui propriu nu atat de mult de Nadal. Sa fim seriosi e nr. 1 de atata timp era foarte aproape sa il bata pe Nadal pe zgura in ultima lor confruntare cum ar putea sa ii mai fie frica de un jucator in halul ala daca stie ca ii iese jocul. De asta sunt de parere ca Federer va juca cu o frica fata de jocul lui si daca nu trece peste asta va avea probleme mari.

p.s. 1996 a fost un an prost si pentru Sampras. (ma refer la Wimbledon)

luma
22nd June 2006, 16:06
Bravo pistoliki! Mult adevar in ceea ce spui:"au personalităţi puternice, dar contrastante. Roger reprezintă calmul calculat pīnă la ultima zecimală. Rafael aduce exuberanţa latină, forţa muşchilor şi puterea de luptă. Īn plus, cei doi se respectă şi-şi recunosc meritele unul altuia. Īncă un punct de plecare pentru o competiţie ce poate ţine capul de afiş al următorilor ani īn tenisul masculin. Este ceea ce-şi doreşte toată lumea". Doar ca noi, fanii, vrem sa mutam confruntarea de pe terenul de tenis, aici. Ii apreciez in mare masura pe cei doi, dar nu i-as putea compara. In ceea ce-l priveste pe Federer, nu cred ca se va impiedica de 4 finale pierdute.:ok:
Spunea cineva, nu mai stiu cine, ca singurul care intra pe teren sa-l bata pe Federer este Nadal. Haida de! Omuletii astia sunt jucatori profesionisti; nu intra pe teren decat cu gandul sa invinga, altfel ar sta acasa, in fata tv, ca noi. Sau ar cauta meciuri pe net.:headbang:
Pt tenisfan: spun 3.:yeah:

Cristi
22nd June 2006, 17:15
Sunt 100% de acord ca foarte putini jucatori intra pe teren cu Federer crezand ca au sansa lor sa castige. Nadal e unul dintre ei, probabil nu singurul. Mai era si Aggasi pana de curand.

TenisFan
22nd June 2006, 18:10
Cand il umilesti il dezmembrezi il terorizezi pe Hewitt intr-o finala de mare slam cu 6-0 7-6 6-0 eu cred ca-ti intra pe sub piele individul asta...Dar nu zic eu asta ca jucatorilor de top le e frica de Fedex a constatat chiar McEnroe de cate ori l-am auzit comentand... :yeah: Pliviu stii care e impresia pe care o lasa Federer?Este impresia pe care o lasa Rossi...Dat fiind faptul ca e mai bun decat ei le lasa cate-un set sa fie jocul "mai strans" mai spectaculos mai incitant...Problema e ca daca ii iei setul se supara pe tine si-ti da 6-0 in al treilea pt invatatura de minte...Cel mai mult ma amuza la el declaratiile de la final de meci...Sunt apetisante: "da la un moment dat credeam ca pierd m-a impins pana la limita a trebuit sa joc din ce in ce mai bine"...La AO anul asta s-a distrat in primele seturi cu Haas i-a luat unul la 0 apoi revine miraculos neamtul dar cum?Pai vreo 2-3 duzini de greseli nefortate ale elvetianului si 2-2 la seturi apoi in setul 5 isi regaseste forma tot in mod miraculos elvetianul si-l dezmembreaza cu 6-2... :o: Mie mi s-a parut teatru ieftin din partea lui Federer atunci doar pt ca meciul sa fie mai echilibrat mai antrenant...Cine vrea sa faca la pariu ca pana in sferturi Federer nu pierde decat un set la Wimbledon anul asta? ;)

Pliviu
22nd June 2006, 18:48
Interesant ce zici, dar eu nu sunt de acord. Poate s-a intamplat in cateva meciuri, dar nu risti in halul ala impotriva lui Haas. Setul 5 nu a fost chiar asa cum o arata scorul. A fost si o decizie gresita a unui albitru de linie chiar la o minge de break a lui Haas din cate imi amintesc. Si dupa meciul ala Federer nu a mai jucat deloc cum o facea el. Si crezi ca facea teatru cand s-a pus pe plans la sfarsit, crezi ca nu a simtit ca putea sa piarda turneul ala din cauza lui. Si daca e chiar asa de bun de ce nu l-a batut pe Nadal. Sigur vroia sa castige Roland Garosul, sau i-a dat Nadal un set sa fie mai antrenant:D

adriana18p
22nd June 2006, 19:21
amandoi aveti cate putin dreptate , eu nu cred faptul k fed face teatru, cine vrea sa stea cat mai mult pe teren? logic ca doreste sa fie cat mai odihnit pt meciul urmator si , haas e periculos, mai ales ca inainte de ao il batuse pe fed chiar daca era demonstrativ, stia fed ca ii poate pune probleme, mie ce imi place la fed ca are psihic puternic desi a clacat in finala cu nadal, are puterea sa revina chiar de la mingi de meci,doar 2 partide din cate stiu eu a pierdut dupa ce a avut el mingi de meci:finala cu nadal de la roma si semifinala cu safin:D de la ao
hmm eu oricum vreau sa castige safin sau nalbandian desi primul nu are nici o sansa, fed hmmm nu m.ar deranja daca ar castiga desi cam prea mult a luat

Black Mamba
22nd June 2006, 19:38
Cred ca Federer si-a revenit din punct de vedere psihic dupa infrangerea de la Roland Garros. Cu greu, dar si-a revenit.

La Halle a avut doua meciuri teribile cu Gasquet si Rochus, a salvat vreo 4 mingi de meci cu Rochus si dupa aceea a castigat mai usor meciurile cu Haas si Berdych.

Daca nu se intampla ceva iesit din comun (sau daca nu va ajunge Nadal in finala :D), nici anul asta nu va avea probleme. :yeah:

relansat
22nd June 2006, 19:45
Mamba, ce sa faca Federrer cu Nadal pe iarba? Sa vezi un triplu 6-3 de toata frumusetea sau ce? N`are nicio sansa. Eu ma gandeam la oameni care poate sa tina in frau marmota, un Henman, Hewitt si altii pe care puteti sa`i denumiti voi, nicidecum spaniolul Nadal. In fine, asta e parerea mea :mda:

Black Mamba
22nd June 2006, 21:36
De-aia am pus un smiley acolo... :)

Si croatii ar putea sa-i puna probleme, sa nu-i uitam.

lucian_iasi
22nd June 2006, 22:12
chiar mi-as dori sa castige hewitt anul asta


.doar daca nu da de federer...

TenisFan
23rd June 2006, 01:33
Pliviu poate nu stii ce declaratie a facut de curand dupa un meci castigat la Halle chiar cu Haas am impresia...Dupa ce i-a luat primul set germanului l-a pierdut pe al doilea si apoi a castigat 6-4 in decisiv daca nu ma insel...I-au scapat cateva cuvinte pe care in mod normal nu le zicea...A zis ceva de genu`: "mi-a luat al doilea set si apoi a trebuit sa ridic nivelul jocului ca sa pot sa-l bat..." Am ramas: :o: Probabil infrangerea cu Nadal l-a impins catre astfel de cuvinte necontrolate...Pai sa-ti spun ce s-a intamplat cu Nadal...La Dubai n-am vazut finala deci nu-mi pot da cu parerea...La Monte Carlo a intrat pe teren cu gandul ca pierde...Apoi a echilibrat jocul si Nadal a fost mai bun decat el...La Roma a intrat pe teren cu gandul ca-l bate si chiar asa a lasat senzatia ca degeaba se lupta Nadal ca va pierde pana la urma...In fine 5 ore si cateva minute mai tarziu intr-un tie-break care putea sa mearga de oricare parte a castigat din nou spaniolul...Dupa mine acest meci a fost epic si nu a existat invins desi Nadal a ridicat trofeul...Dupa aceasta partida absolut geniala cred ca lui Fedex i s-a intiparit pe creier o fixatie cum ca nu poate sa-l bata pe Nadal pe zgura orice ar face...Si nu ar fi fixatie pe cat este reala ideea asta...Ce e greu de inteles?Nu-l poti bate pe individ pe zgura pentru ca se lupta pt fiecare punct iar tu trebuie sa depui un efort titanic sa-i iei un punct exceptand datile cand dai castigatoare marca Federer...La Roland Garros Fedex mi s-a parut blazat cu nici un chef de joc iar limbajul trupului denota faptul ca se considera invins...Eu v-am zis asta e impresia pe care a lasat-o dupa meci si fie vorba intre noi dupa numarul greselilor nefortate absolut uluitoare pe care le-a facut in meciul cu Haas din setul 3 si 4 eu ma simt indreptatit sa spun ca a jucat teatru...Pur si simplu parca le dadea afara voit...Crede-ma ca ramasesem tampit in fata televizorului de cum poate sa le dea afara in cel mai lejer mod posibil...In setul 5 ca pasarea Phoenix a reinviat si a jucat magnific nedandu-i nici o sansa neamtului... :o:

Cneazul
23rd June 2006, 10:36
tare mi-as dori sa joace andrei pavel cu "the one" in turul doi(cam greu sa ajunga cneazul acolo). nicio sansa nu o sa-i lase andrei la fedex. op sa-i intrerupa seria. numa ca...iau si io o bataie de la fratemeo. el e fan roger, eu sunt fan andrei.

luma
23rd June 2006, 10:43
Pai daca esti fan Pavel cu sa-ti doresti sa joace cu Federer? Si in turul 2!!!!
N-ar avea nici o sansa. Daca e sa visam cu ochii deschisi poate prin semi sau, de ce nu, in finala. :yeah:
Hai Andrei!!!!!

adriana18p
23rd June 2006, 14:17
meciuri super interesante la wimbledon:1 tur fed-gasquet si dupa o posibila intalnire fed-henman
safin-rusedski si in turul 2 o posibila intalnire safin-gonzalez

Cneazul
23rd June 2006, 14:29
ioi. pavel-Marcel Granollers-Pujol ESP in primu tur. in turu` 2,revansa lu` baghdatis. fantastic. turul 3 ...revansa lu pavel cu grosjean.optimi...revansa lu roddick.
sabau,turu 1. revansa cu Philipp Kohlschreiber GER . turu 2, davidenko.
nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! cristosu masii. exact ce n-am vrut. turu 3 mega-giga-super show-ul nadal-agassi
la du8blu andrei joaca cu mascota childs. in turu 1 e usor(daca stie childs ceva) si in turu 2joaca cu favoritii nr2. mirnyi bjorkman. de ce naiba nu joaca la dublu cu waske?sau cu altu?
nujiuuuuuuuuuuu. maica masii. la feminim , in sferturi hingis- henin :((

lethal
23rd June 2006, 14:37
deci in primul rand Pavel un are un culoar acceptabil ar putea sa ajunga in turul 3 mai ales ca Baghdatis e mai obosit joaca azi semifinale la Rosmalen ,Sabau ar putea ajunge si el in turul 3 daca joaca bine (Kohlschreiber s-a retras in fata lui Baghdatis ieri si poate va veni sa joace cu Sabau si va abandona) iar Davydenko nu prea le are cu iarba mai degraba as vedea turul 2 Sabau - Falla . La dublu Andrei va juca impotriva Lukasz Kubot/Tomas Zib dar turul 2 cu Max Mirny si Jonas Bjorkman pare extrem de greu .
Sa speram ca Andrei Pavel si Razvan Sabau vor trece cateva tururi si ii vom prinde in direct la Tv Sport

Cristi
23rd June 2006, 14:50
Da... federer va avea viata super-grea de data asta in primele 2 tururi!

Andrei a picat binisor cu neexperimentatul Marcel Granollers-Pujol in turul 1, insa in turul 2 va pica probabil cu Baghdatis, care intre timp s-a incalzit si pe iarba si apoi daca trece probabil cu Grosjean, si apoi cu Roddick etc. Intr-adevar, poate sa bata in toate cele 4 meciuri, dar sa vedem daca nu cumva pierde chiar in primul.

TenisFan
23rd June 2006, 15:44
Ce deziluzie pt Gasquet si Henman doar turul I respectiv II anul asta la Wimbledon...Pacat dar poate mai incearca la anul... :yeah: Gasquet vorba aia e tanar are tot timpul in fata...Nu cred ca Pavel trece de turul 2...Adica Baghdatis is va lua revansa in opinia mea...Dar sa fim optimisti si sa-l vedem in turul 3... /hello

adriana18p
23rd June 2006, 16:03
gasquet are sanse sa il bata pe fed , ia luat un set la halle a fost meci greu pt fed si acum joaca si semi la nottingham
si henman e intr.o forma buna, asa ca nu ar tb sa ii consideram deja eliminati

lucian_iasi
23rd June 2006, 18:22
Daca nu il bate Gasquet il bate henman pe federer...scapam de elvetian.../hello /hello /hello

luma
23rd June 2006, 19:18
Ar fi pacat, s-ar duce tot spectacolul. Ii tin pumnii lui Federer. Trebuie sa aiba incredere in el.:ok:

TenisFan
23rd June 2006, 20:04
Gasquet joaca o finala maine chiar...Ghici cu cine...Cu Soderling adversarul lui Henman din primul tur...Eu zic ca Henman va trebui sa se intrebuinteze la maxim sa-l bata pe suedez(eu mizez pe Soderling)...Doi la mana: amandoi vin dupa un turneu epuizant pe cand Federeru` are o saptamana de pauza in care-si poate trage sufletul si gandurile ca sa zic asa...Va veni extrem de concentrat si odihnit si intr-o forma mentala de invidiat...Eu zic ca din partidele astea doua va pierde maxim un set sau nu va pierde nici unul... ;) :o: /hello :ciocan: :yeah:

lucian_iasi
23rd June 2006, 20:27
Nu-l bate Soderling pe Henman..e adevarat ca n-a castigat niciodata wimbledonul dar e crescut pe aceasta suprafata...si Soderling n-a jucat cu asemenea jucatori ci cu jucatori mai slabi ca el:Gimelstob,Mahut,Tipsarevic...

Plus ca nu ai aflat noutatile:Soderling tocmai a pierdut in semifinale cu gasquet 7-6,7-6..ce finala joaca?????????????:o: :o:Gasquet joaca finala cu Jonas Bjorkman(tot suedez...probabil ca i-ai incurcat...)

Henman il bate pe Soderling si joaca cu federer sau gasquet...

luma
23rd June 2006, 20:29
Zici bine TenisFan. Dar va avea doua meciuri destul de grele care-l vor solicita la maxim. Indiferent cat de obositi vor fi Gasquet si Henman (daca va trece de primul tur) sunt jucatori buni pe iarba. Dar Federer reactioneaza intotdeauna invers: cu cat este mai solicitat, cu atat se monteaza mai mult. Chiar daca, cand iti este lumea mai draga (si mingea mai usoara) pune de o chifteluta marca "Federer". Nu stiu de unde scoate, insa, mingiile alea extraordinare, absolut fantastice!!

lucian_iasi
23rd June 2006, 20:31
Zici bine TenisFan. Dar va avea doua meciuri destul de grele care-l vor solicita la maxim. Indiferent cat de obositi vor fi Gasquet si Henman (daca va trece de primul tur) sunt jucatori buni pe iarba. Dar Federer reactioneaza intotdeauna invers: cu cat este mai solicitat, cu atat se monteaza mai mult. Chiar daca, cand iti este lumea mai draga (si mingea mai usoara) pune de o chifteluta marca "Federer". Nu stiu de unde scoate, insa, mingiile alea extraordinare, absolut fantastice!!


Unde e obosit Henman??????????????????????????k saptamana asta n-a jucat...mai informati-va si nu mai aruncati perle aiurea...

luma
23rd June 2006, 20:50
Unde e obosit Henman??????????????????????????k saptamana asta n-a jucat...mai informati-va si nu mai aruncati perle aiurea...

Cand am spus "obositi" ma refeream de fapt la Gasquet (care face cat doi- ha!ha!) Gasquet asta chiar joaca!!!!!!!!!! La Henman ma refeream ca este jucator bun pe iarba. Undeva, acolo, am vrut sa fac acordul. Pacat ca nu s-a inteles.

lucian_iasi
23rd June 2006, 20:53
Da de acord gasquet este putin obosit...dar sunt sigur ca ii va face fata lui federer..si ii ia si un set...

amatorul
23rd June 2006, 20:56
eu zic ca elvetianul e un jucator bun(desi nu imi place de el) dar considerand felul cum joaca pe iarba, nu il cinsider favorit la W........pe iarba mai sunt si Hewitt pe care il cred favorit, Roddick care are un joc foarte bun pe iarba si mai e si Henman pe acolo pe undeva:o: .................voi ce credeti, cine o sa castige W anul acesta?

luma
23rd June 2006, 21:00
voi ce credeti, cine o sa castige W anul acesta?

Credit total lui Federer. :yeah:

whisper
23rd June 2006, 22:51
oricine dar nu fed(asa mi-as dori).nalbandian,hewitt,gasquet,henman,safin(:P )(daca participa).m-am saturat sa aud ca asta este turneul lui fed.ce altcineva nu poate sa castige.

Cneazul
24th June 2006, 01:03
rugati-va s-o ia la fese roger in turu 1 sau 2, ca api are culoar usor.

lucian_iasi
24th June 2006, 07:39
Daca trece de primele 2 tururi va castiga din nou wimbledonul...iar acest lucru NU trebuie sa se intample!!!!!!!!

luma
24th June 2006, 09:34
N-a zis nimeni ca este turneul lui Federer si sunt alti jucatori buni, chiar foarte buni, care pot castiga W. Cred ca el vine putin mai motivat: a pierdut RG si vrea sa demonstreze. Asta la el este echivalent cu a castiga.
Nalbandian pe iarba?????

luma
24th June 2006, 09:51
rugati-va s-o ia la fese roger in turu 1 sau 2, ca api are culoar usor.

Cine este "api" ?

adriana18p
24th June 2006, 09:56
"apoi" asta probabil vroia sa spuna

Cneazul
24th June 2006, 14:00
logic ca apoi. dar eu chiar vroiam sa zic api. este un regionalism, doar sunt ardeleam/hello . noi avem tendinta sa scurtam cuvintele:evil: .Hai andrei!
ce meciuri tari. turu` 3 nadal-agassi:ok:
sferturi hingis-henin:yeah:
finala pavel-roger :evil:

TenisFan
24th June 2006, 14:35
Alianta impotriva lui Fedex loveste din nou...Eu sunt in masura sa va transmit urmatorul lucru: rugati-va sa-i ia astia doi un set in primele doua tururi ca apoi nu-i mai ia nimeni... /hello :yeah: stelist_21 daca esti impotriva lui Fedex spune-ne apoi sa intelegem si noi de unde vii...Eu stiu ca Tim nu mai e chiar la prima tinerete si nu va matura pe jos cu Soderling...Daca reuseste sa-l bata pe suedez o face in 4-5 seturi extrem de disputate dar eu cred ca englezul va pierde in primul tur... :o: Dar cu presupunerile suntem buni cu totii eu zic sa lasam jocul lui Fedex sa vorbeasca de la sine... /hello :yeah:

ana888
24th June 2006, 14:36
Ar fi cam mult ca Andrei sa ajunga in finala avand in vedere ca are32 de ani...dar sa nu-l subestimam.La bcr open juca si 2 meciuri pe zi si a ajuns in semifinala.Hai Andrei!!!

luma
24th June 2006, 15:50
Nu este nici o alianta; ne dam si noi cu parerea. Tot tu spui:
"dar cu presupunerile suntem buni cu totii eu zic sa lasam jocul lui Fedex sa vorbeasca de la sine... "
"Api" imi doresc sa castige Federer, este unul dintre jucatorii mei preferati, dar nu singurul. Federer este exceptional dar este normal sa-mi doresc sa existe si altii altfel unde ar mai fi frumusetea acestui sport fara confruntarea directa, fara spectacol?:yeah:
Pt daroczi: io mi-s din Bucuresti, de unde sa stiu?:rosu:

lucian_iasi
24th June 2006, 20:19
Ptr Tenis Fan:da sunt impotriva lui Federer,dar cand zic ca Henman il poate bate pe fedex ma gandesc ca totusi este crescut pe aceasta suprafata..si asta e un mare avantaj...si nu cred k federer se va distra cu gasquet...iti zic eu ca nu...francezul ii ia minim un set.Anul asta la Halle a castigat federer...foarte greu 7-6 6-7,6-4...primele 2 seturi la 7....

jucatorul meu preferat este Lleyton Hewitt

Kinder
25th June 2006, 21:10
stiu ca are probleme cu cei din calificari in turnee, si nu numai andrei, dar de data asta sint convins ca si daca ii va pune probleme spaniolul andrei va reusi sa treaca in turul 2. GO Andrei!

lethal
26th June 2006, 00:21
daca tot ati pomenit de US Open poate imi explica si mie cineva ca eram curios de foarte mult timp de ce in setul 5 nu se joaca prelungiri (diferenta de 2 gameuri) si se joaca tiebreak????

TenisFan
26th June 2006, 10:50
E-n regula stelist_21 ca esti impotriva lui...Eu n-am sa fiu niciodata impotriva unui jucator care este mai bun decat celalalt...Mi se pare o prostie sa gandesti in felul asta...Este vorba la un moment dat de fanatism iar acesta nu aduce nimic bun! :ok: Nu cred ca a aparut vreodata vreun jucator pe lumea asta care sa loveasca mingea cu o naturalete iesita din comun asa cum o face Fedex...Parca vorbim despre un desenator care trage linii in cel mai corect mod pe hartie parca vorbim despre un pictor care conduce penelul catre un nou tablou...Eu il laud nu pt ca tin cu el ci pt ca din punct de vedere al jocului este un jucator perfect mai ales pe iarba...Ok Henman a crescut pe aceasta suprafata dar Fedex a fost conceput pt ea...Elvetianul are 24 de ani adica o varsta in care esti la cel mai bun joc al tau pe cand Henman este la apusul carierei...Revin cu acelasi argument si-n cazul lui Gasquet...Halle nu e Wimbledon iar francezul nu a avut o saptamana de odihna asa cum a avut Federer...Dar azi e luni asa ca incep jocurile... :yeah:

Cneazul
26th June 2006, 11:39
nu cred. eu stiam ca la wimbledon nu se joaca la doua diferentza. hai maestrilor.nu aveti nik de zis? tre sa raspundeti la 3 intrebari. io am raspuns cat de cat.
rafanadal! o castigat moldoveanu la minsk??

luma
26th June 2006, 11:50
Spunea un comentator de la Eurosport, in timpul finalei de la RG, ca la toate turneele de MS finala se joaca la diferenta de 2 game-uri. De ce nu se procedeaza mereu asa... nu stiu.

Cneazul
26th June 2006, 12:06
cred ca doar la wimbledon nu se procedeaza...
poate:happy ca nu se procedeaza fiindca in 80` , in finala de la W a fost un tie-break foarte spectaculos:evil: . bjorg 7 sau 8 mingi de meci:cool: , iar mcEnroe a castigat setul dupa a opta minge:cool:

Cristi
26th June 2006, 15:23
Federer mi se pare in scadere de forma pe iarba. Poate ca a jucat prea mult pe zgura sezonul asta, poate si-a calculat varful de forma pt Paris, sperand sa faca Slam-ul, poate pur si simplu era in vacanta la Halle si nu s-a stresat. Ramane marele favorit la Wimbledon dar sa nu excludem surprizele.

Cristi
26th June 2006, 15:29
Nu cred ca exista tie-break in decisiv la turneele de mare slam si in meciurile de cupa Davis... ma insel?

bmarian
26th June 2006, 16:08
numai la usopen este tiebreak in setul decisiv....in rest la celelalte concursuri de grand slam se nu se foloseste tiebreak-ul in setul decisiv....decizia apartine exclusiv organizatorilor...

Ady
26th June 2006, 16:47
a jucat binisor in primul set cu gasquet, pe care l-a si castigat 6-3 ... acum de s-ar opri ploaia asta sa vedem ce face mai departe ...

carbu
26th June 2006, 17:12
Cred ca Pavel are un tablou foarte bun anul asta la Wimbledon. Va juca cu un jucator venit din calificari (pentru incalzire) in primul tur, dupa care, cel mai probabil va da de Baghdatis pe care abia l-a batut pe iarba. Si Sabau are un prim tur accesibil, dar la el nu stii niciodata...
Ce ziceti?

luma
26th June 2006, 18:49
In Andrei am incredere desi, a veni din calificari poate constitui uneori, un avantaj; acomodarea cu suprafata, increderea, etc. Baghdatis nu a jucat la s'Hertengebosch (nu stiu daca am scris bine)?
N-as spune ca o sa-i fie usor lui Andrei sa treaca de el!
Cu Sabau... mai vedem...este destul de inconstant.
Hai Andrei!!! iti tinem pumnii!!!!!/hello :yeah: /hello :yeah:

luma
26th June 2006, 19:04
a jucat binisor in primul set cu gasquet, pe care l-a si castigat 6-3 ... acum de s-ar opri ploaia asta sa vedem ce face mai departe ...

Multaaaam! Sunt deja isterica! Nu-mi merge cablul (am sunat la astia dar se moscaie), pe site-ul lor nu pot sa-i vad live... o multime de ghinioane. daca se intampla ceva interesant...daca se poate...o vorba acolo...PLEASE!!!!!! /hello /hello
Cu multumiri

Cneazul
27th June 2006, 00:50
nu a jucat baghdatis la s`hertogenbosch? eu stiu ca a ajuns pana in sferturi , sau semifinale. sau aia era la queens ?
cat despre tabloul lui andrei...foarte dificil. nu stiu ce vedeti voi asa usor.
in turul 1 joaca cu pujol. acest spaniol a jucat 3 meciuri pe iarba londoneza. andrei a jucat doar la halle pe iarba ,dar a zis ca este o iarba foarte inceata.nu este rapida. deci, pujol ii poate pune mari probleme. apoi...turul 2
. baghdatis tocmai a jucat o semifinala (sau sfert)cu ancic pe iarba. si-a intrat si cipriotul in mana pe iarba.in turul 3 l-ar putea intalni pe grosjean, care este unul dintre putinii jucatori care se descurca foarte bine pe toate suprafetele. grosjean este un foarte bun jucator pe iarba. turul 4...andy roddick. ce sa zic?? poate nu o sa joace cu baghdatis, grosjean sau roddick, ci cu altii. dar daca acei jucatori ii vor invinge pe b. g. si r. inseamna ca sunt in forma

Cneazul
27th June 2006, 00:58
nush cine a zis, dar ink e in grafic. a prezis ca roger va pierde maxim un set in meciurile cu gasquet si henman.elvetianul merge ceas(nu ca al meu.scrie pe el rolex desi l-am luat cu 225.000. in 60 de secunde ceasul meu nu merge numa 55. 5 secunde intarziere). sa revenim la tenis.pakt ca s-au amanat meciurile.e sigur ca andrei nu va juca azi(marti).tre sa se joace meciurile restanta. poate o sa apuce(daca a fost programat initial primul sau al doilea meci al zilei de marti. si sa mai fie si vreme buna)

carbu
27th June 2006, 13:17
In Andrei am incredere desi, a veni din calificari poate constitui uneori, un avantaj; acomodarea cu suprafata, increderea, etc. Baghdatis nu a jucat la s'Hertengebosch (nu stiu daca am scris bine)?
N-as spune ca o sa-i fie usor lui Andrei sa treaca de el!
Cu Sabau... mai vedem...este destul de inconstant.
Hai Andrei!!! iti tinem pumnii!!!!!/hello :yeah: /hello :yeah:

Pavel la batut pe Baghdatis la Halle in primul tur, tot pe iarba, scor 7-6; 6-3. A fost primul lor meci.

luma
27th June 2006, 14:16
Pavel la batut pe Baghdatis la Halle in primul tur, tot pe iarba, scor 7-6; 6-3. A fost primul lor meci.

Da mai, si a jucat semi in Olanda. Este mai acomodat cu suprafata, zic eu. Dar hai sa-l vedem pe Andrei trecand de primul tur. /hello

carbu
27th June 2006, 15:17
nu a jucat baghdatis la s`hertogenbosch? eu stiu ca a ajuns pana in sferturi , sau semifinale. sau aia era la queens ?
cat despre tabloul lui andrei...foarte dificil. nu stiu ce vedeti voi asa usor.
in turul 1 joaca cu pujol. acest spaniol a jucat 3 meciuri pe iarba londoneza. andrei a jucat doar la halle pe iarba ,dar a zis ca este o iarba foarte inceata.nu este rapida. deci, pujol ii poate pune mari probleme. apoi...turul 2
. baghdatis tocmai a jucat o semifinala (sau sfert)cu ancic pe iarba. si-a intrat si cipriotul in mana pe iarba.in turul 3 l-ar putea intalni pe grosjean, care este unul dintre putinii jucatori care se descurca foarte bine pe toate suprafetele. grosjean este un foarte bun jucator pe iarba. turul 4...andy roddick. ce sa zic?? poate nu o sa joace cu baghdatis, grosjean sau roddick, ci cu altii. dar daca acei jucatori ii vor invinge pe b. g. si r. inseamna ca sunt in forma

Nu-l cunosc pe acest spaniol dar ma indoiesc ca ar putea fi bun pe iarba, chit ca a castigat in calificari. Este tanar, are 20 ani. Totul e ca Pavel sa-l bata in trei seturi pentru ca daca meciul se prelungeste vor fi probleme.

TenisFan
27th June 2006, 17:10
Nu-l vad bine deloc pe Fedex...A pierdut intr-adevar un set in fata lui Gasquet :( ...Dar cumulat... :( 6-3 6-2 6-2 :( Mai eu chiar speram sa joace ceva francezul sa-l oboseasca nitel ceva acolo...Sufletul!L-a calcat evetianul in picioare afisand un tenis pe alocuri fantastic...Dupa cum tot eu ziceam deja Henman a pierdut un set la Soderling(primul) cu 7-6 si conducea cu un break in al doilea probabil a castigat al doilea set cand scriu eu mesajul asta ca nu ma mai uitai...Ideea e ca oricine ar fi in runda urmatoare mi-e foarte frica pt el sa nu fie umilit ca si Gasquet...Cred ca acum va puteti linisti si puteti participa linistiti la concursul pe care l-am initiat la inceputul Wimbledon-ului: cate seturi pierde Fedex inainte de a ridica trofeul?Din pacate acum aveti doua variante de raspuns: a) 0; b) 1 :o: /hello :yeah:

pistoliki
28th June 2006, 02:45
/OLE/ YAY safin a trecut si el de rusedski... hai andrei!!! /OLE/

DJ Klaus
28th June 2006, 03:43
Iata o disectie a tabloului masculin facuta de un profesionist.

http://www.thetennischannel.com/columnists/mcclay/wimbledon06_m.aspx

lucian_iasi
28th June 2006, 09:05
Da mai TenisFan, ai avut dreptate: astazi Federer parca ere la antrenamente (adica ieri, pt ca este trecut de miezul noptii).
Eu am zis 3 si parca vad ca trebuie sa-ti dau berea. Cate a pierdut la RG, doua? Daca pe zgura a pierdut 2, atunci, pe iarba...hm! Lasa mai 3, si-ti dau berea, asta e!!!!!!:bere:

Daca este sa iau dupa cum a jucat in primul tur, pai, ar fi 0

Cu henman va avea un meci mult mai greu chiar daca a jucat 5 seturi cu soderling...forza henman...:D

luma
28th June 2006, 10:22
De acord dar, nu cred ca englezul ii va lua un set lui Federer.

Cristi
28th June 2006, 11:09
Mai vedem noi daca poate sau nu face fata...

luma
28th June 2006, 11:22
Daca iti aduci aminte, Agassi a pierdut la Federer anul trecut dar a facut un turneu extraordinar. Acum depinde de cum se simte pt ca are ceva probleme. Si poate va aduceti aminte de vremurile cand era pe tot terenul.

Ady
28th June 2006, 13:33
sunt de acord ... henman nu a jucat prea bine ieri si federer a parut la un antrenament cu gasquet ...

Cristi
28th June 2006, 13:58
Ieri a fost ieri si data viitoare va fi altceva. Probabil ca Henman ii va lua totusi un set lui Federer. Probabil 3-1 la seturi pentru elvetian (Henman cred eu va lua al doilea sau al treilea set).

Black Mamba
28th June 2006, 14:21
Asa zic si eu. Daca trece de Henman, nu cred ca va mai avea probleme serioase pana in finala chiar daca se va intalni cu adversari bunicei.

Vadim
28th June 2006, 14:40
Joaca azi vreun roman?

ana888
28th June 2006, 15:00
Joaca azi vreun roman?

joaca Andrei PAVEL...asa scrie pe sit dar programul a fost dat peste cap de ploaia din prima zi

Vadim
28th June 2006, 15:01
Da, am vazut si eu. E pe terenul 3, ar trebui sa intre pe la 5 cred, azi.

ana888
28th June 2006, 15:06
Da, am vazut si eu. E pe terenul 3, ar trebui sa intre pe la 5 cred, azi.

eu m vazut ca joaca pe9.dar ma duc acuma sa vad daca au schimbat ceva

ana888
28th June 2006, 15:07
http://www.wimbledon.org/en_GB/scores/schedule/index.html

aici spune ca va juca pe 9

Vadim
28th June 2006, 15:21
Da, e pe 9. E mai la soare. ;)

Cristi
28th June 2006, 15:36
Azi nu mai scapa Andrei si va trebui sa joace :drak: sa vedem ce branza face...

ana888
28th June 2006, 16:32
tocmai acum joaca si nu se da meciul pe tv sport..deocamdata...da speram ca il vor da pana la urma...

luma
28th June 2006, 16:40
tocmai acum joaca si nu se da meciul pe tv sport..deocamdata...da speram ca il vor da pana la urma...

E meciul cu Roddick, deci nici o sansa; in plus nu este televizat meciu lui Andrei.:no:

Vadim
28th June 2006, 17:06
Cine pune camere pe terenul 9? Toate televiziunile sint pe terenurile principale.

ana888
28th June 2006, 17:22
andrei a castigat primul set la tie break...HAI ANDREI!!!!

Ady
28th June 2006, 17:22
pavel tocmai a castigat primul set 7-6, sa speram ca de acum va fi mai usor ... HAI ANDREI !

luma
28th June 2006, 17:23
Primul set este al lui Pavel: 7-6

Ady
28th June 2006, 17:25
mutati-va pe tennis live, aici scrieti comentariile dupa meci, altfel va fi greu de urmarit thread-ul...
post-urile astea in timp real sunt foarte folositoare, dar pentru cei care nu au urmarit meciul, pe ceilalti risca sa ii irite ...

Ady
28th June 2006, 17:35
pavel isi castiga usor serviciul 2-2 in setul al 2-lea

best_lazialul
28th June 2006, 17:37
pare foarte echilibrat acest meci. important e sa se califice Pavel insa cred ca il va chinui acest spaniol. 3-2 pentru Pujol

best_lazialul
28th June 2006, 17:43
of-of..break pt spaniol 4-2 si setul pare pierdut

ana888
28th June 2006, 17:44
sa speram ca nu e chiar asa....HAI ANDREI!

best_lazialul
28th June 2006, 17:46
rebreak Andrei!!! 3-4 ...e mai bine asa..

ana888
28th June 2006, 17:47
a facut si andrei brek...HAI ANDREI!!!!!
ps:ce ne sincronizam best lazialul

carbu
28th June 2006, 17:48
Fii mai optimist ca-l influentezi. Tocmai a luat breakul inapoi.

ana888
28th June 2006, 17:54
a facut ala iar break...offf ...interzis cardiacilor

best_lazialul
28th June 2006, 17:57
5-4 Andrei serveste pentru setul 2.

bmarian
28th June 2006, 17:58
5-4 si serveste pt setul 2

best_lazialul
28th June 2006, 18:00
minge de set!..anulata..

carbu
28th June 2006, 18:00
Demonstreaza ca e roman. joaca mai bine sub presiune. A salvat o caruta de mingi de break. Cred ca spaniolul cedeaza nervos.

best_lazialul
28th June 2006, 18:01
2-0 la seturi pentru Andrei. E bine asa. Trebuie sa-l bata in 3 seturi ca sa nu oboseasca prea tare.

carbu
28th June 2006, 18:12
In meciul celalalt Baghdatis e condus la seturi de un necunoscut.

best_lazialul
28th June 2006, 18:20
break Andrei!!! 3-2 si serviciul pentru roman.

ana888
28th June 2006, 18:20
3 mingi de break pt andrei ....si break!!!!!hai andrei

best_lazialul
28th June 2006, 18:21
Baghdatis este la un pas de a pierde. Este condus cu 2-1 la seturi si are de recuperat un break in setul 4.

ana888
28th June 2006, 18:33
spaniolul a facu break....

ana888
28th June 2006, 18:36
si andrei rebreak..........
serveste pt meci...hai andrei!!!

carbu
28th June 2006, 18:37
Se mai joaca putin cu el ca sa se acomodeze cu iarba de la Wbdon.

best_lazialul
28th June 2006, 18:37
break Andrei. 5-4 si serveste pentru meci!!

best_lazialul
28th June 2006, 18:39
gata...game,set,match Andrei Pavel!!!

ana888
28th June 2006, 18:39
finish....a castigat Andrei.BRAVO!!!!!!!!!

TenisFan
28th June 2006, 20:30
Da este exact cum am prezis...Henman i-a luat un set lui Federer...Evident tot cumulat d00h...6-4 6-0 6-2 pt Fedex care defileaza la Wimbledon dupa cum era de asteptat...Concursul pe care tot il propun ramane si pt azi valabil de data asta insa aveti o singura varianta de raspuns la intrebarea: cate seturi va pierde Federeru` inainte de a ridica trofeul?Variante de raspuns: a) 0.Cam atat totusi dupa meciul de azi...Sper ca acum toti cei care si-au pastrat sperante dupa meciul de ieri sa inteleaga ca Fedex nu se opreste decat la cifra 8 la Wimbledon...Dupa cum ma asteptam din partea lui joaca in cel mai economicos mod posibil si as dori sa mai mentionez faptul ca azi a vrut sa-l umileasca pe Henman (iar cand vrea da 6-0 fara probleme) deoarece avea record negativ impotriva lui dar si probabil datorita faptului ca vrea sa le arate tuturor inca o data ca nimeni nu se pune cu Federer Express pe aceasta suprafata...El v-am mai spus se bate cu istoria el il vrea pe Borg pe McEnroe pe Lever pe Sampras... :yeah: Din pacate acest lucru este imposibil acum dar nu stiu care dintre ei s-ar incumeta sa patrunda pe teren in fata acestui magician elvetian... :o: :headbang: /hello :yeah:

amatorul
28th June 2006, 20:55
of,of,of.....am urmarit meciul Federer-Henman.....Federer e rege pe iarba,cel putin pana acum, da nici nu ma asteptam la asa ceva, credeam ca Henman o sa-i puna probleme elvetianului, tinand cont de faptul ca e rege la seviciu-voleu ceea ce e important pe terenurile de iarba,juca acasa si e familiar cu iarba....da ce a reusit?sa umilit singur, cred ca mai mult de 60% din loviturile sale au iesit afara, da in fine.....cu cine vca juca Fedexul turul urmator?a da si Pavel?

luma
28th June 2006, 21:16
Federer va juca cu invingatorul dintre Vliegen si Mahut (este 2-0 la seturi pt Mahut); Pavel cu "prietenul" Baghdatis.

pistoliki
28th June 2006, 21:18
a trecut si andrei de Pujol: 7-6, 6-4, 6-4 si urmatorul meci il are cu cipriotul Baghdatis care abia a trecut in 5 seturi de britanicul Alan Mackin 6/4 6/7 6/7 7/5 6/2 HAI ANDREI CA SE POATE! /OLE/ /OLE/

Cneazul
28th June 2006, 21:29
domnu tenisfan, vreau sa-mi schimb raspunsu la intrebare daca se mai poate. eu zic ca federer va pierde 0 seturi la wimbledon.:P

amatorul
28th June 2006, 21:29
Bagdhatis?!:mda: nasol,e bun pe hard dar pe iarba nu stiu nik despre el,are Pavel sanse?:mda: ;)

Ady
28th June 2006, 21:31
pai tocmai l-a batut pavel acum doua saptamani pa iarba... si mai e si accidentat cipriotul ... poate nu isi revine pana la meciul cu andrei :)

Cneazul
28th June 2006, 21:42
hmm. o luat la fese rau de la roger. oricum, este intr-o buna dispozitie de joc. e in forma si poate sa revina in topurile mondiale. mai bine henman decat davidenko,gonzalez,robredo,blake ,toti in top 15.

Black Mamba
29th June 2006, 01:28
Un articol interesant despre Henman si Federer aici: http://www.wimbledon.org/en_GB/news/articles/2006-06-28/200606281151519238484.html

Cneazul
29th June 2006, 11:20
bomba la wimbledon. am facut o descoperire socanta.extraordinar.andrei pavel ne uimeste din nou.fantastic. pe langa simplu si dublu, andrei s-a mai inscris si la dublu mixt.fantastic.face pereche cu karolina sprem

Cristi
29th June 2006, 12:14
baghdatis e accidentat si cred eu si obosit dupa maratonul de ieri (4h30min) Andrei are o sansa in plus sa il invinga. Sa ii uram succes (va juca dupa-masa undeva dupa 17:00)

TenisFan
29th June 2006, 12:56
bomba la wimbledon. am facut o descoperire socanta.extraordinar.andrei pavel ne uimeste din nou.fantastic. pe langa simplu si dublu, andrei s-a mai inscris si la dublu mixt.fantastic.face pereche cu karolina sprem/hello E buna Karolina Sprem....Si cand zic asta nu ma refer doar la statutul de jucatoare de tenis... :yeah: Eu zic ca Pavel la varsta lui ar trebui sa se potoleasca cu fazele astea surprinzatoare si sa puna mana sa se concentreze pe simplu ca are culoar sa ajunga departe pentru ca Roddick ala e praf... /hello :yeah:

carbu
29th June 2006, 13:55
/hello E buna Karolina Sprem....Si cand zic asta nu ma refer doar la statutul de jucatoare de tenis... :yeah: Eu zic ca Pavel la varsta lui ar trebui sa se potoleasca cu fazele astea surprinzatoare si sa puna mana sa se concentreze pe simplu ca are culoar sa ajunga departe pentru ca Roddick ala e praf... /hello :yeah:

Haideti sa fin realisti. Daca trece de Baghdatis, n-are nici o sansa in fata lui Grosjean. Oricum pentru el e o performanta iar acest forum n-ar mai fi activ daca n-ar fi Andrei Pavel. Desi cu toti refuzam s-o recunoastem (inclusiv Andrei) viitorul lui este la dublu. Are toate calitatile pentru a ajunge in primi 10 la dublu unde mai poate juca lejer inca 4-5 ani.

best_lazialul
29th June 2006, 16:30
a inceput transmisia pe tv sport.

best_lazialul
29th June 2006, 16:44
3-0 baghdatis. nu a inceput deloc bine andrei. iroseste punctele cu mare lejeritate.

best_lazialul
29th June 2006, 16:49
din pacate andrei are mari probleme.se pare ca este accidentat.

TenisFan
29th June 2006, 16:52
Gata si cu Pavel...Oricum Baghdatis mi s-a parut mega concentrat probabil ca-l batea cam dur...

pistoliki
29th June 2006, 16:54
poate poate isi revine ca boxeur-ul din pumni :D

Hai mai Andrei!

adriana18p
29th June 2006, 16:58
pavel s.a retras :( s.a accidentat la spate
numai asta ii lipsea acum :(

pistoliki
29th June 2006, 17:10
.....sau poate nu.... :headbang: :headbang: :headbang: :headbang:

Cneazul
29th June 2006, 19:34
mamma mia. nu cred.cristoase! de ce chiar acum>chiar acum a inceput sa0i faca spatele figuri. in 2004 la us open s-a calificat in optimi din cauza unei accidentari la spate. acum ...spatele.of doamne.

whisper
29th June 2006, 20:12
sincer,nu prea i-am urmarit cariera.dar imi pare rau ca nu l-o batut pe federer.

Sorin Blaj
29th June 2006, 21:19
Rafael Nadal
6/7 3/6 7/6 7/5 6/4
cu Robert Kendrick.
Foarte greu, dar ce meci avem in turul urmator:
Rafael Nadal - Andre Agassi

TenisFan
30th June 2006, 00:59
Pe mine nu ma intereseaza ce face kktul ala de federer...din partea mea se poate duce naibii...Se duce se duce dar mai intai ia trofeul la Wimbledon... /hello :yeah: In alta ordine de idei meci greu pt Hewitt in runda a doua cu o cunostinta pe care o s-o avem si noi coreanul Lee...A luat coreanul primul set 7-6 apoi Hewitt le-a castigat pe urmatoarele doua intre care al treilea la tie-break si tot australianul avea 6-5 cu break in setul 4...Coreanul a intrat determinat pe teren a facut break a egalat la 6 si i-a luat tie-break-ul ducandu-l pe australian in decisiv...Din cate l-am vazut eu pe Lee era foarte determinat si daca meciul nu se oprea din cauza luminii probabil ca iesea triumfator...Maine s-ar putea ca intr-un cel mai bun dintr-un set sa-l bata australianul...Sa vedem...
/hello

luma
30th June 2006, 11:15
Mi-a placu Nadal ieri, in meciul cu americanul; nu ma refer la joc ci la determinare, "incapatanare" i-as putea spune. Are o putere de revenire fantastica.

M-am bucurat cand am aflat ca jucam in Davis cup cu Coreea; acum ma gandesc de doua ori. Ei, dar asta ar fi prea de tot!!!

Sorin Blaj
30th June 2006, 18:41
Prima surpriza la masculin. Nalbandian out. Invins de spaniolul Fernando Verdasco. Cred ca Nalbandian nu s-a refacut dupa accidentarea de la Rolland Garros.

Apolini
30th June 2006, 19:04
Mai degraba ma gandesc la o finala Federer- Safin
Safin e intr-o forma excelenta!

adriana18p
30th June 2006, 19:28
da s.a vazut in ce forma e
a mancat bataie mey a revenit gonzalez de la 0-2 la seturi

Sorin Blaj
30th June 2006, 20:47
Mai degraba ma gandesc la o finala Federer- Safin
Safin e intr-o forma excelenta!
Mai documenteaza-te. Safin poate fi in finala doar in tribuna.

Deshteptu
30th June 2006, 23:31
cind e meciul agassi - nadal?

Sorin Blaj
30th June 2006, 23:40
Maine.
Programul este urmatorul (+ 2 ore):

Centre Court (1400 CET)

25-Andre Agassi (USA) v 2-Rafael Nadal (ESP)
4-Maria Sharapova (RUS) v Amy Frazier (USA)
Andy Murray (GBR) v 3-Andy Roddick (USA)

Court One (1400 CET)

5-Ivan Ljubicic (CRO) v 27-Dmitry Tursunov (RUS)
1-Amelie Mauresmo (FRA) v Nicole Pratt (AUS)
15-Sebastien Grosjean (FRA) v 18-Marcos Baghdatis (CYP)

Court Two (13:00 CET)

25-Elena Likhovtseva (RUS) v 7-Elena Dementieva (RUS)
6-Lleyton Hewitt (AUS) v 26-Olivier Rochus (BEL)
26-Jelena Jankovic (SCG) v 6-Venus Williams (USA)

Court Three (13:00 CET)

Shenay Perry (USA) v Sybille Bammer (AUT)
Shuai Peng (CHN) v 16-Flavia Pennetta (ITA)
22-Jarkko Nieminen (FIN) v Philipp Kohlschreiber (GER)

Court 13 (13:00 CET)

19-Ana ivanovic (SCG) v 14-Dinara Safina (RUS)
23-David Ferrer (ESP) v 10-Fernando Gonzalez (CHI)

Court 18 (13:00 CET)

9-Anastasia Myskina (RUS) v 23-Anabel Medina Garrigues (ESP)
Irakli Labadze (GEO) v Mardy Fish (USA)

luma
30th June 2006, 23:43
cind e meciul agassi - nadal?
Maine, pe Centre Court.

Sorin Blaj
30th June 2006, 23:46
Astazi la feminin:

Surpriza negativa: Hingis eliminata de Sugiyama
Surpriza placuta: Vaidisova isi continua parcursul dupa ce a eliminat-o pe Sprem.

TenisFan
1st July 2006, 00:09
Mi-a placut de francezul ala Mahut...L-a zgandarit nitel pe Fedex probabil sa-l mai trezeasca din plictiseala cu care i-a executat pe Gasquet si Henman... /hello Cel mai tare meci de maine nu e Nadal - Agassi ci Rochus - Hewitt...Eu zic ca Rochus asta poate produce surpriza si ajunge departe...Evident si Nadal cu Agassi e meci de urmarit dar eu cred ca-l face spaniolul... :o: Fedex are posibiltatea sa joace in optimi cu un compatriot si anume Wawrinka...Acesta din urma joaca cu croatul Ancic e 1-1 la seturi ambele la tie-break fara nici un break meciul a fost oprit din cauza ca era tarziu si vizibilitatea era scazuta... :yeah: Vamos Olivier! :o: ;)

Universal
1st July 2006, 06:10
Nu-l face. Acum nu. Andre poate face o mare surprizä si-l eliminä pe spaniol. My favourite.

C'mon Andre!

lucian_iasi
1st July 2006, 08:33
Cel mai tare meci de maine nu e Nadal - Agassi ci Rochus - Hewitt...Eu zic ca Rochus asta poate produce surpriza si ajunge departe...



Stai calm ca nu are nici o sansa Rochus in fata lui Hewitt,chiar daca jocul australianului a fost slabut cu lee,acest meci va semana cu cel din primul tur...adica il va termina repede/hello /hello /hello ..in meciurile directe conduce(cum era si normal de altfel)HEWITT cu 1-0.Singura lor intalnire directa a avut loc la Queens in 2002 cand HEWITT s-a impus in 2 seturi extrem de clare:6-2,6-1...

luma
1st July 2006, 11:31
Nadal si Agassi s-au intalnit o data: 1-0 pt Nadal (pe hard!!!!)

adriana18p
1st July 2006, 11:53
Fedex are posibiltatea sa joace in optimi cu un compatriot si anume Wawrinka...

fed se intalneste cu berdych in optimi nu cu ancic sau wawrinka

TenisFan
1st July 2006, 13:02
Da asa am gresit eu cand am zis optimi...Desigur ca in sferturi cu Wawrinka...In optimi intr-adevar il intalneste iar pe cehul Berdych pe care l-a batut in finala la Halle dupa un neverosimil 6-0 in primul set...Asa ma stelist_21 tu esti Gica Contra la ceea ce spun eu sau care-i baiu`?Nu trece post de-al meu in care tu sa nu zici inversul...Ma rog e si asta un fel de a fi...Da-mi voie sa-ti spun ca Hewitt iar joaca 5 seturi cu belgianul asta...Ori joaca 5 ori il bate belgianul mai repede...L-o batut la Quenn's acum doua secole zici a?Pai cate s-or fi schimbat de atunci?Au mai crescut si ei poate o mai fi invatat belgianul ceva... :o: Dar lasa ca vedem noi azi...Cat despre Nadal cu Agassi si mie mi-ar placea sa-l bata Agassi pe mucos dar cred sa spaniolul vrea sa demonstreze ca e bun si pe iarba deci probabil ca o sa vedem un meci lung...Iar daca se duce in 5 seturi sau ceva de genul asta mai mult ca sigur ca Agassi nu va rezista fizic raliurilor... /hello Mai vedem! :yeah:

luma
1st July 2006, 13:09
...Cat despre Nadal cu Agassi si mie mi-ar placea sa-l bata Agassi pe mucos dar cred sa spaniolul vrea sa demonstreze ca e bun si pe iarba deci probabil ca o sa vedem un meci lung...Iar daca se duce in 5 seturi sau ceva de genul asta mai mult ca sigur ca Agassi nu va rezista fizic raliurilor... /hello Mai vedem! :yeah:

Daca iti aduci aminte, Agassi este recunoscut pt felul cum isi "plimba" adversarii pe teren si Nadal nu este pe zgura. Dar daca vrei sa fi corect, recunoaste ca pustiul si-a imbunatatit jocul pe iarba; inafara de faptul ca "munceste" pt fiecare minge.

Ady
1st July 2006, 15:14
eu cred ca o sa castige agassi totusi ...

best_lazialul
1st July 2006, 15:35
a inceput meciul. sper sa castige Andre.

best_lazialul
1st July 2006, 15:53
echilibrat pana acum Nadal-Agassi cu un mic plus pentru Nadal care isi castiga mai usor serviciul si a avut si vreo 2 mingi de break

Kinder
1st July 2006, 16:28
a inceput tie-breakul. go agassi!

best_lazialul
1st July 2006, 16:37
Off..a castigat Nadal. Andre a avut setul in mana. Hewitt il rupe pe Rochus deocamdata. 5-0 setul 1.

Kinder
1st July 2006, 16:49
si e aproape de un 3-0 ine setul 2 nadal...

TenisFan
1st July 2006, 17:12
Il curata repede Nadal pe Agassi...Ma asteptam si la varianta asta deoarece Agassi nu a gandit prea bine trebuia sa se retraga anul trecut cand a pierdut finala in fata lui Fedex...

best_lazialul
1st July 2006, 17:29
din pacate se pare ca acest meci va dura doar 3 seturi. sper ca ljubicic sa-l scoata pe nadal

Sorin Blaj
1st July 2006, 17:33
15 asi Nadal? Pentru spaniol este o realizare.

Acum am ajuns acasa.

Cei doi sunt jucatorii mei favoriti + McEnroe. Nu ma asteptam ca Nadal sa aiba 2-0 la seturi.
Cred ca a fost un meci interesant.

best_lazialul
1st July 2006, 17:37
a fost intr-o singura directie. Nadal a dictat ritmul partidei. in primul set la tie-break Agassi a avut 5-2 dar a pierdut.De atunci s-a rupt echilibrul. Oricum finalul e aproape si Andre nu a avut nici macar o minge de break! Hewitt il bate rau pe Rochus si Ljubicic se chinuie putin cu Tursunov dupa ce a avut 2-0 la seturi

Sorin Blaj
1st July 2006, 17:43
Mersi Lazialule.

Speram sa fie asa dar nu eram chiar atat de optimist, mai ales dupa jocul anterior de cinci seturi, dupa ce a revenit de la 0-2 la seturi.

Sper sa avanseze cat mai sus si de ce nu? chiar sa avem o finala Federer - Nadal.

TenisFan
1st July 2006, 17:52
din pacate se pare ca acest meci va dura doar 3 seturi. sper ca ljubicic sa-l scoata pe nadalEu sper ca Nadal sa ajunga in finala cu Fedex sa vad un masacru... :yeah: Din pacate nu cred ca ajunge in semi finale...Rochus se comporta execrabil azi se pare ca m-am inselat in privinta lui il credeam mult mai puternic...

stefanm14
1st July 2006, 17:53
Pacat pt Agassi, insa Nadal si-a imbunatit extraordinar jocul si are drum deschis spre sferturi (va juca cu georgianul care l-a batut pe Fish prin abandon), insa de acolo va incepe greul. Eu nu cred intr-o finala Federer - Nadal. Nadal ca sa ajunga acolo trebuie sa treaca intai de Ljubicic, apoi de Hewitt/Roddic (excluzand surprizele), ceea ce va fi f.greu.

Sorin Blaj
1st July 2006, 17:54
Momente magice: Toti spectatorii in picioare, aplaudandu-l pe Agassi.

lucian_iasi
1st July 2006, 20:11
Da-mi voie sa-ti spun ca Hewitt iar joaca 5 seturi cu belgianul asta...


Oare?6-1,6-4,6-4/hello /hello iti spune ceva?5 seturi?mai gandeste-te:P :P :P..

Sorin Blaj
1st July 2006, 20:51
NADAL a servit mai bine ca AGASSI, la Wimbledon. Asta da surpriza.

luma
1st July 2006, 20:58
A servit mai bine, s-a aparat mai bine, a jucat mai bine; a fost ca un zid in fata lui Agassi. M-am asteptat ca Nadal sa intre hotarat pe teren, dar nu m-am asteptat ca Agassi sa cedeze. Eram pregatita sa vad o lupta apriga, un meci de 5 seturi disputate.

Cred ca Nadal n-a avu 15 asi in tot turneul RG.