Paul
29th May 2006, 16:21
Reportaj document!
Nu l-a vrut pe Mitică Dragomir la Steaua!
Valentin Ceauşescu a vorbit pentru ProSport despre perioada cât a fost un apropiat al fotbalului. A clarificat nelămuriri, a făcut mărturisiri şi a demontat legende.
Dan Filoti
Valentin Ceauşescu. Băiatul cel mare al familiei dictatoriale. Unul dintre numele pe care în anii 80 îl rosteai cu voce tare numai dacă era însoţit de un epitet laudativ. Poate cel mai puţin înjurat membru al clanului ce a condus ani la rând România. Dar mai ales omul care a stat în spatele celui mai mare succes din istoria fotbalului românesc, câştigarea C.C.E. de către Steaua în 1986. Înainte de Revoluţie nu vorbea, pentru că un interviu cu el reprezenta un demers mult prea îndrăzneţ pentru cel mai temerar jurnalist. După, s-a retras departe de ochii lumii, încercând să-şi trăiască viaţa ca oricare altul. Nu i-a fost greu, atât timp cât şi atunci când avea un statut privilegiat într-o Românie comunistă n-a abuzat de asta. O mulţime de legende, unele inventate, altele exagerate. Foarte multe întrebări rămase fără răspuns. Până azi.
Coboară dintr-un automobil, înrudit prin alianţă cu bătrâna Dacie, şi se îndreaptă cu paşi fermi spre locul întâlnirii. Se scuză pentru insesizabila întârziere şi se aşază pe scaun. E îmbrăcat sport, şi reporterul are timp să studieze fizionomia unui om ca toţi ceilalţi. Ochelarii reprezintă detaliul care îl identifică atât în ochii celor care au mai avut ocazia să îl privească pe viu, cât şi în memoria celor care l-au văzut în rarele poze sau imagini televizate surprinse. Nefamiliarizat cu reportofonul şi cu aparatul de fotografiat - recunoaşte din capul locului că nu este adeptul întâlnirilor cu reprezentanţii mass-media -, îşi aprinde una dintre multele ţigări americane fără filtru pe care avea să le fumeze pe parcursul unei discuţii de două ore. “Vă răspund la orice întrebare”, spune din capul locului, deşi ne-a avertizat că ultimul lucru pe care l-ar vrea ar fi ca vorbele sale să stârnească valuri într-un fotbal aflat oricum în pragul nebuniei. Ştim foarte bine, chiar şi aşa, că orice ar spune este mai mult decât v-aţi fi aşteptat. Pentru simplul motiv că Valentin Ceauşescu nu a mai vorbit niciodată pe îndelete şi în mod oficial cu presa. Şi asta ţine să o sublinieze chiar dânsul, privind complice spre Cristian Ţopescu, cel fără de care această întâlnire nu ar fi avut loc. Ne lasă, aşadar, să înţelegem că declaraţiile acordate în urmă cu câteva săptămâni la Corbeanca, unde s-au sărbătorit 20 de ani de la Sevilla, la una din rarele apariţii publice, au fost mai degrabă protocolare.
PRO: Domnule Ceauşescu, aţi jucat vreodată fotbal?
VALENTIN: Cred că orice copil are o pasiune pentru acest sport. Am jucat fotbal, întâi pe maidan, ca toată lumea, apoi la o echipă din campionatul orăşenesc. Eram portar.
PRO: Statutul de fiu al...
VALENTIN: Care statut, oameni buni?! Eram un copil în anii aceia...
PRO: Când aţi văzut primul meci de fotbal pe viu?
VALENTIN: Cred că aveam vreo 7-8 ani. Am fost la un amical al naţionalei cu Ungaria, care s-a lăsat cu scandal. Nu îmi mai amintesc exact scorul (n.r. - 1-2 în faţa a 90.000 de spectatori după ce tricolorii au condus cu 1-0 până în minutul 76), dar ştiu că arbitrul, parcă era rus, şi echipa oaspete au plecat de pe teren pe la tribuna oficială a Stadionului “23 August”.
PRO: Un prim contact tumultuos cu fotbalul...
VALENTIN: Cred că întotdeauna acest sport a fost cel mai urmărit şi a născut mari pasiuni.
PRO: A fost el un prilej de etalare a orgoliilor demnitarilor înainte de ‘89?
VALENTIN: Se poate spune că era un astfel de prilej. Dintotdeauna a născut ambiţii mai mult sau mai puţin măsurate. Tocmai datorită acestui fapt s-a dezvoltat atât de mult. Totuşi, faptul că oamenii cu putere s-au implicat a adus şi ceva bun. Se strângeau bani care veneau în fotbal.
PRO: Au apărut în acea perioadă unele echipe artificiale: Flacăra Moreni, Victoria...
VALENTIN: Nu numai ele. Şi Steaua, şi Rapid, şi Dinamo... Dinamo e şi acum club departamental dacă nu mă înşel. E adevărat că erau şi formaţii create oarecum artificial. Rolul lor era să încurce echipele mari, în funcţie de interese. De aceea erau create.
PRO: Aşa-numita Cooperativă... Când aţi auzit prima oară de cuvântul “blat”?
VALENTIN: Cred că această noţiune face parte din fotbal de când s-a inventat el. Nu ştiu să vă răspund exact, dar, pentru a anticipa o întrebare, am asistat la astfel de jocuri... Îmi amintesc că înainte să mă implic la Steaua, am fost la un meci al ei la Târgovişte. Stadionul mic, tribunele arhipline, eu am mers cu un prieten şi ne-am aşezat în tribună. Primul-secretar m-a reperat şi a venit la mine. «Tovarăşu’ Ceauşescu, de ce aţi venit?! Oricum ai noştri o să învingă, pentru că am vorbit înainte să scăpăm şi noi de retrogradare». Nu l-am crezut, am stat la tot meciul şi mai era şi o ploaie torenţială... Bineînţeles că a bătut FC Târgovişte.
“Aveam telefonul ascultat de Securitate!”
PRO: Arbitrajele cum erau? Puneaţi presiune asupra celor care “fluierau”?
VALENTIN: Pe mine nu mă interesa cine arbitra. Au fost cazuri când, ştiind că sunt în tribună, un arbitru sau altul se simţea obligat să favorizeze Steaua, dar să ştiţi că după meci mergeam şi le ceream să nu mai facă asta pentru că, efectiv, Steaua nu avea nevoie.
PRO: Nici în meciurile cu Dinamo?
VALENTIN: În meciurile cu Dinamo, ce să mai pun eu presiune? Puneau destul “generalii” de la Securitate pentru dinamovişti. Nu că şi alţi generali (de-ai noştri) nu ar fi procedat la fel dacă ar fi avut aceeaşi putere.
PRO: Se spunea despre Crăciunescu că era arbitrul Stelei.
VALENTIN: Şi acum are Crăciunescu să îmi dea o sticlă de whisky pentru că nu ne-a acordat un penalty la un meci în “Ştefan cel Mare”. Bumbescu a fost împins în careu, dar n-a dat nimic. După meci m-am văzut cu el şi i-am spus: «Dacă îmi spui că ţi-a bătut soarele în ochi, e în regulă, dar să ştii că a fost 11 metri clar». Am făcut pariu, s-a uitat la casetă şi mi-a recunoscut că a greşit. Mai târziu, după ‘90, mi-a recunoscut ce presiuni se făceau... Soţia lui era economistă şi era ameninţată că îşi pierde serviciul... Chestii din astea.
PRO: Cine făcea astfel de presiuni?
VALENTIN: Generalii de Securitate. Nu are rost să mai dau acum nume.
PRO: Era mai puternică Securitatea decât fiul preşedintelui?
VALENTIN: Glumiţi?! Securitatea conducea în acea vreme. Câte transferuri nu am ratat noi la Steaua pentru că îmi era ascultat telefonul şi când voiam să luăm un jucător ne trezeam că l-a luat Dinamo!
PRO: Şi dumneavoastră aveaţi telefonul ascultat?
VALENTIN: Păi îl ascultau pe taică-meu şi nu mă ascultau pe mine?!
PRO: Rivalitatea Steaua - Dinamo era mai puternică decât s-ar fi crezut.
VALENTIN: Asta spre sfârşitul anilor 80, când la conducerea lui Dinamo a venit cine a venit, v-am spus că nu vreau să dau nume, şi, după ce m-am implicat eu mai mult la Steaua. Dar să ştiţi că în ‘83, de exemplu, eu am fost la meciul dinamoviştilor cu cei de la Hamburg. Le-am şi prezis că se vor califica şi am fost la un pas să anticipez scorul corect, dar şi desfăşurarea lui. Mulţescu a ratat în ultimul minut şi nu mi-a ieşit pronosticul de 3-3, dar le-am zis că o să fie conduşi cu 3-0 şi se califică.
PRO: De ce v-aţi implicat totuşi în fotbal? Aţi auzit, probabil, legenda cum că orice echipă care ar fi avut sprijinul dumneavoastră ar fi avut aceleaşi performanţe.
VALENTIN: Nimic mai fals. Nu cred această teorie. Atunci când am venit eu la Steaua, era deja o echipă puternică cu un conducător (n.r. - Ion Alecsandrescu) priceput - poate cel mai bun din istoria fotbalului nostru - şi cu un antrenor extraordinar, Emeric Ienei. M-am implicat în fotbal pentru că îmi plăcea şi pentru că am considerat că este un domeniu de activitate în care puteam să fac ceva bun. Am simţit momentul...
PRO: De ce la Steaua?
VALENTIN: Pentru că de mic am ţinut cu Steaua şi pentru că am vrut să protejez această echipă să nu aibă soarta Craiovei, care a fost distrusă de Dinamo. A contat şi revenirea la echipă a lui Imi Ienei, cu care mă cunoşteam de mai mult timp şi nu neapărat din fotbal.
“Gică Popescu n-a venit pentru că îşi punea tatăl în pericol”
PRO: Aţi adus jucători cu forţa în Ghencea?
VALENTIN: V-am spus şi mai devreme că tot ce voiam să luăm noi era interceptat de Dinamo... După ce a plecat Piţurcă, am ajuns chiar în situaţia să luăm un fotbalist, Negrău, cu dezlegare de la dinamovişti. Cât am fost eu, nimeni n-a venit cu forţa. Radu II mi se pare că a cam fost luat pe sus de Halagian şi a mai fost Bărbulescu, deturnat dinspre Baia Mare. Mă amuz şi acum pentru că fugise de la Scorniceşti de Halagian şi, până la urmă, s-au trezit şi el, şi Bumbescu la Steaua sub comanda aceluiaşi Halagian.
PRO: Aţi fost refuzat de fotbalişti precum Sabău şi Gică Popescu.
VALENTIN: Am vrut să îl luăm şi pe Lupu, şi pe Vaişcovici şi nu s-a putut. Cu Sabău era aproape rezolvat transferul, dar l-a luat Dinamo pentru că mutarea lui a garantat salvarea Clujului de la retrogradare. Era o întreagă încrengătură în care erau implicate mai multe echipe, şi Corvinul parcă... În orice caz, ştiu că însuşi Cornel Dinu i-a recomandat atunci să vină la Steaua.
PRO: Gică Popescu s-a ascuns prin Craiova de dumneavoastră?
VALENTIN: Poveşti. El era în armată şi l-am întrebat dacă rămâne la noi. Iniţial mi-a zis că da, după care a plecat fără să spună “la revedere”. Se vorbise deja pentru ca la Craiova să ajungă, la schimb, Iovan şi încă un jucător tânăr. Ulterior, am auzit că “prietenii” noştri au scos un dosar cu taică-su, care avusese un accident şi Gică Popescu a fost ameninţat. Atunci a fugit. I-am reproşat doar că nu a venit să-mi spună cinstit despre ce era vorba. Oricum, n-aş mai vrea să creez şi eu alte legende noi.
PRO: Pe Hagi, în schimb, nu l-aţi ratat.
VALENTIN: Despre Hagi jucătorul, nu are rost să vorbim. S-au spus prea multe. Ion Alecsandrescu l-a dorit dintotdeauna la Steaua, trebuia să îl ia de la Constanţa pentru că el voia să joace la noi, dar frate-miu a spus la insistenţele lui Mac Popescu: «Pe ăla tânăr, lăsaţi-l la Sportul». Mai târziu, în primăvara lui 1986, Ion Alecsandrescu mi-a propus să încercăm transferul lui Hagi, dar în acel moment am ezitat pentru că mă temeam de influenţa pe care Gică ar fi putut s-o aibă asupra jocului echipei. Dar Gică s-a dovedit un adevărat stelist şi cred că dacă ar fi venit de la început, atât el, cât şi Steaua ar fi avut de câştigat.
PRO: Dar a rămas la Steaua fără acordul Sportului...
VALENTIN: Cred că aşa a fost pentru că Mac Popescu a refuzat să primească vreun jucător la schimb în perioada cât Hagi trebuia să rămână la noi. Îmi amintesc că a fost un scandal şi Comitetul Federal a decis să se respecte voinţa fotbalistului. Gică a spus că vrea să rămână la Steaua cu o singură condiţie: să nu fie dat afară din facultate!
“Oamenii de fotbal n-au fost în regulă niciodată”
PRO: Aşadar, fotbalul nu v-a făcut o impresie prea bună la primele contacte.
VALENTIN: Rămân la părerea că oamenii de fotbal nu au fost în regulă niciodată. Pe la începutul anilor 80, când a fost un scandal cu bani negri şi cu arbitraje îndelung contestate, s-a pus serios problema trecerii la profesionism, dar primii care s-au opus au fost tocmai oamenii de fotbal de atunci.
PRO: În plin sistem comunist se punea aşadar problema unei organizări de tip occidental. A fost un vot democratic?
VALENTIN: Acum, nu vă închipuiţi că s-au opus direct. Au dirijat astfel lucrurile încât să nu se schimbe nimic pentru a-şi putea continua activitatea după bunul lor plac. Să ştiţi că nu era mare diferenţa faţă de ceea ce se întâmplă acum. Se spunea că Jean Pădureanu trăgea sforile în Divizia A, fiind cu Gloria, în “B”.
PRO: Dumitru Dragomir (foto) este un alt “supravieţuitor” al acelei epoci...
VALENTIN: Nu îmi cereţi să dau nume şi să mă refer la persoanele din fotbalul de azi pentru că nu am s-o fac. Pot să spun despre Dumitru Dragomir doar că Ion Alecsandrescu a vrut să-l aducă la Steaua la un moment dat şi eu i-am zis că Dragomir e băiat de treabă, dar că e mai bine să stea la treaba lui.
PRO: Despre meciurile cu cântec, când echipele conduse de el învingeau cu scorurile astronomice de care aveau nevoie sau despre meciurile prelungite la nesfârşit...
VALENTIN: Nu urmăream decât partidele Stelei. Auzeam şi eu despre toate acestea, dar nu pot spune că am asistat la vreun astfel de joc. Nu mă interesa echipa Victoria. Le aveam pe ale mele la Steaua...
A rupt relaţia de prietenie cu Lucescu
PRO: Cât la sută din performanţele Stelei vi se datorează?
VALENTIN: Această întrebare mă enervează cel mai tare. Meritul este al antrenorilor şi al jucătorilor. Eu nu am făcut decât să stau alături de ei. Să vorbesc foarte mult cu ei, să-i sfătuiesc... Nu vă închipuiţi că intram eu pe teren.
PRO: Păi şi faptul că eraţi lângă ei constituie un ajutor.
VALENTIN: Da, dar nu se măsoară în procente. După ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor, Mircea Lucescu a venit la mine şi mi-a spus: «E meritul tău 80 la sută!». Nu mi-a convenit, mi s-a părut că încearcă să umbrească performanţa lor...
PRO: Suntem, de altfel, în mijlocul unei polemici pe tema acestei rivalităţi istorice...
VALENTIN: O polemică pe care nu vreau s-o alimentez şi care, credeţi-mă, nu mă interesează. Nu vreau să spun nimic de nimeni. Mircea Lucescu (foto) este un mare antrenor, dar eu personal am considerat că e mai bine să nu mai continui o relaţie de prietenie pe care la un moment dat am avut-o după ce frate-miu (n.r. - Nicu Ceauşescu) ne-a făcut cunoştinţă...
Lucrează la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele
Născut în 1948, fiul cel mare al familiei Ceauşescu a mai demontat o legendă care circulă, şi anume că ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevărat”. Chiar dacă n-o spune făţiş, Valentin Ceauşescu nu a fost de acord cu multe dintre excesele făcute de familia sa. O bună bucată de timp a tinereţii sale şi-a petrecut-o la Londra, acolo unde a aprofundat studiile de fizică, începute la facultatea din Bucureşti. În prezent lucrează ca fizician la Institutul de la Măgurele. În febra ce a urmat Revoluţiei a fost şi el închis o perioadă. “Dacă mă voi hotărî vreodată să scriu o carte, am deja titlul: «Revoluţia după gratii». Nu ştiu cine de ce parte a gratiilor era”, a mai adăugat misterios.
Nicolae Ceauşescu, întemeietor al echipei de fotbal CCA
Valentin Ceauşescu îşi aminteşte că Nicolae Ceauşescu a fost un simpatizant al Stelei. “Dacă nu mă înşel, a fost unul dintre întemeietorii CCA”. Totuşi, fostul dictator urmărea rar meciurile de fotbal: “Poate se uita la televizor...”. Fotbalul nu era un subiect la zi în casa Ceauşescu: “Oricum, ne vedeam rar, la câte o zi de naştere, şi vorbeam prea puţin de asta, iar Nicu (n.r. - fratele său mai mic) nu era un mare pasionat. S-a implicat la Sportul mai mult prin natura obligaţiilor profesionale”. Fiul cel mare al cuplului prezidenţial (foto) mărturiseşte că nu mergea pe stadion la manifestaţiile dedicate părinţilor când fostul 23 August devenea scena osanalelor de inspiraţie asiatică: “Dacă vedeam aceste manifestaţii la televizor, îl închideam”.
“Dacă aş fi fost în Italia, naţionala făcea mai mult”
Unul dintre regretele lui Valentin Ceauşescu (foto, în centru) rămâne faptul că nu a apucat să însoţească echipa naţională la “Coppa del Mondo” în 1990. “Dacă aş fi fost cu ea în Italia, am fi reuşit mai mult. Armata aceea de impresari care roia prin cantonamentul lor i-a deconcentrat. Fotbaliştilor nu le mai stătea gândul decât la sumele ameţitoare care se tot vehiculau. Păcat, am avut o echipă extraordinară, care putea să obţină mai mult!”. Ceauşescu a dezvăluit şi faptul că Lăcătuş şi Hagi aveau oferte de la Bernard Tapie, patronul lui Marseille, încă dinainte de Revoluţie, dar că oricum s-ar fi retras din fotbal în 1990, indiferent de situaţia politic
(c) ProSport
Nu l-a vrut pe Mitică Dragomir la Steaua!
Valentin Ceauşescu a vorbit pentru ProSport despre perioada cât a fost un apropiat al fotbalului. A clarificat nelămuriri, a făcut mărturisiri şi a demontat legende.
Dan Filoti
Valentin Ceauşescu. Băiatul cel mare al familiei dictatoriale. Unul dintre numele pe care în anii 80 îl rosteai cu voce tare numai dacă era însoţit de un epitet laudativ. Poate cel mai puţin înjurat membru al clanului ce a condus ani la rând România. Dar mai ales omul care a stat în spatele celui mai mare succes din istoria fotbalului românesc, câştigarea C.C.E. de către Steaua în 1986. Înainte de Revoluţie nu vorbea, pentru că un interviu cu el reprezenta un demers mult prea îndrăzneţ pentru cel mai temerar jurnalist. După, s-a retras departe de ochii lumii, încercând să-şi trăiască viaţa ca oricare altul. Nu i-a fost greu, atât timp cât şi atunci când avea un statut privilegiat într-o Românie comunistă n-a abuzat de asta. O mulţime de legende, unele inventate, altele exagerate. Foarte multe întrebări rămase fără răspuns. Până azi.
Coboară dintr-un automobil, înrudit prin alianţă cu bătrâna Dacie, şi se îndreaptă cu paşi fermi spre locul întâlnirii. Se scuză pentru insesizabila întârziere şi se aşază pe scaun. E îmbrăcat sport, şi reporterul are timp să studieze fizionomia unui om ca toţi ceilalţi. Ochelarii reprezintă detaliul care îl identifică atât în ochii celor care au mai avut ocazia să îl privească pe viu, cât şi în memoria celor care l-au văzut în rarele poze sau imagini televizate surprinse. Nefamiliarizat cu reportofonul şi cu aparatul de fotografiat - recunoaşte din capul locului că nu este adeptul întâlnirilor cu reprezentanţii mass-media -, îşi aprinde una dintre multele ţigări americane fără filtru pe care avea să le fumeze pe parcursul unei discuţii de două ore. “Vă răspund la orice întrebare”, spune din capul locului, deşi ne-a avertizat că ultimul lucru pe care l-ar vrea ar fi ca vorbele sale să stârnească valuri într-un fotbal aflat oricum în pragul nebuniei. Ştim foarte bine, chiar şi aşa, că orice ar spune este mai mult decât v-aţi fi aşteptat. Pentru simplul motiv că Valentin Ceauşescu nu a mai vorbit niciodată pe îndelete şi în mod oficial cu presa. Şi asta ţine să o sublinieze chiar dânsul, privind complice spre Cristian Ţopescu, cel fără de care această întâlnire nu ar fi avut loc. Ne lasă, aşadar, să înţelegem că declaraţiile acordate în urmă cu câteva săptămâni la Corbeanca, unde s-au sărbătorit 20 de ani de la Sevilla, la una din rarele apariţii publice, au fost mai degrabă protocolare.
PRO: Domnule Ceauşescu, aţi jucat vreodată fotbal?
VALENTIN: Cred că orice copil are o pasiune pentru acest sport. Am jucat fotbal, întâi pe maidan, ca toată lumea, apoi la o echipă din campionatul orăşenesc. Eram portar.
PRO: Statutul de fiu al...
VALENTIN: Care statut, oameni buni?! Eram un copil în anii aceia...
PRO: Când aţi văzut primul meci de fotbal pe viu?
VALENTIN: Cred că aveam vreo 7-8 ani. Am fost la un amical al naţionalei cu Ungaria, care s-a lăsat cu scandal. Nu îmi mai amintesc exact scorul (n.r. - 1-2 în faţa a 90.000 de spectatori după ce tricolorii au condus cu 1-0 până în minutul 76), dar ştiu că arbitrul, parcă era rus, şi echipa oaspete au plecat de pe teren pe la tribuna oficială a Stadionului “23 August”.
PRO: Un prim contact tumultuos cu fotbalul...
VALENTIN: Cred că întotdeauna acest sport a fost cel mai urmărit şi a născut mari pasiuni.
PRO: A fost el un prilej de etalare a orgoliilor demnitarilor înainte de ‘89?
VALENTIN: Se poate spune că era un astfel de prilej. Dintotdeauna a născut ambiţii mai mult sau mai puţin măsurate. Tocmai datorită acestui fapt s-a dezvoltat atât de mult. Totuşi, faptul că oamenii cu putere s-au implicat a adus şi ceva bun. Se strângeau bani care veneau în fotbal.
PRO: Au apărut în acea perioadă unele echipe artificiale: Flacăra Moreni, Victoria...
VALENTIN: Nu numai ele. Şi Steaua, şi Rapid, şi Dinamo... Dinamo e şi acum club departamental dacă nu mă înşel. E adevărat că erau şi formaţii create oarecum artificial. Rolul lor era să încurce echipele mari, în funcţie de interese. De aceea erau create.
PRO: Aşa-numita Cooperativă... Când aţi auzit prima oară de cuvântul “blat”?
VALENTIN: Cred că această noţiune face parte din fotbal de când s-a inventat el. Nu ştiu să vă răspund exact, dar, pentru a anticipa o întrebare, am asistat la astfel de jocuri... Îmi amintesc că înainte să mă implic la Steaua, am fost la un meci al ei la Târgovişte. Stadionul mic, tribunele arhipline, eu am mers cu un prieten şi ne-am aşezat în tribună. Primul-secretar m-a reperat şi a venit la mine. «Tovarăşu’ Ceauşescu, de ce aţi venit?! Oricum ai noştri o să învingă, pentru că am vorbit înainte să scăpăm şi noi de retrogradare». Nu l-am crezut, am stat la tot meciul şi mai era şi o ploaie torenţială... Bineînţeles că a bătut FC Târgovişte.
“Aveam telefonul ascultat de Securitate!”
PRO: Arbitrajele cum erau? Puneaţi presiune asupra celor care “fluierau”?
VALENTIN: Pe mine nu mă interesa cine arbitra. Au fost cazuri când, ştiind că sunt în tribună, un arbitru sau altul se simţea obligat să favorizeze Steaua, dar să ştiţi că după meci mergeam şi le ceream să nu mai facă asta pentru că, efectiv, Steaua nu avea nevoie.
PRO: Nici în meciurile cu Dinamo?
VALENTIN: În meciurile cu Dinamo, ce să mai pun eu presiune? Puneau destul “generalii” de la Securitate pentru dinamovişti. Nu că şi alţi generali (de-ai noştri) nu ar fi procedat la fel dacă ar fi avut aceeaşi putere.
PRO: Se spunea despre Crăciunescu că era arbitrul Stelei.
VALENTIN: Şi acum are Crăciunescu să îmi dea o sticlă de whisky pentru că nu ne-a acordat un penalty la un meci în “Ştefan cel Mare”. Bumbescu a fost împins în careu, dar n-a dat nimic. După meci m-am văzut cu el şi i-am spus: «Dacă îmi spui că ţi-a bătut soarele în ochi, e în regulă, dar să ştii că a fost 11 metri clar». Am făcut pariu, s-a uitat la casetă şi mi-a recunoscut că a greşit. Mai târziu, după ‘90, mi-a recunoscut ce presiuni se făceau... Soţia lui era economistă şi era ameninţată că îşi pierde serviciul... Chestii din astea.
PRO: Cine făcea astfel de presiuni?
VALENTIN: Generalii de Securitate. Nu are rost să mai dau acum nume.
PRO: Era mai puternică Securitatea decât fiul preşedintelui?
VALENTIN: Glumiţi?! Securitatea conducea în acea vreme. Câte transferuri nu am ratat noi la Steaua pentru că îmi era ascultat telefonul şi când voiam să luăm un jucător ne trezeam că l-a luat Dinamo!
PRO: Şi dumneavoastră aveaţi telefonul ascultat?
VALENTIN: Păi îl ascultau pe taică-meu şi nu mă ascultau pe mine?!
PRO: Rivalitatea Steaua - Dinamo era mai puternică decât s-ar fi crezut.
VALENTIN: Asta spre sfârşitul anilor 80, când la conducerea lui Dinamo a venit cine a venit, v-am spus că nu vreau să dau nume, şi, după ce m-am implicat eu mai mult la Steaua. Dar să ştiţi că în ‘83, de exemplu, eu am fost la meciul dinamoviştilor cu cei de la Hamburg. Le-am şi prezis că se vor califica şi am fost la un pas să anticipez scorul corect, dar şi desfăşurarea lui. Mulţescu a ratat în ultimul minut şi nu mi-a ieşit pronosticul de 3-3, dar le-am zis că o să fie conduşi cu 3-0 şi se califică.
PRO: De ce v-aţi implicat totuşi în fotbal? Aţi auzit, probabil, legenda cum că orice echipă care ar fi avut sprijinul dumneavoastră ar fi avut aceleaşi performanţe.
VALENTIN: Nimic mai fals. Nu cred această teorie. Atunci când am venit eu la Steaua, era deja o echipă puternică cu un conducător (n.r. - Ion Alecsandrescu) priceput - poate cel mai bun din istoria fotbalului nostru - şi cu un antrenor extraordinar, Emeric Ienei. M-am implicat în fotbal pentru că îmi plăcea şi pentru că am considerat că este un domeniu de activitate în care puteam să fac ceva bun. Am simţit momentul...
PRO: De ce la Steaua?
VALENTIN: Pentru că de mic am ţinut cu Steaua şi pentru că am vrut să protejez această echipă să nu aibă soarta Craiovei, care a fost distrusă de Dinamo. A contat şi revenirea la echipă a lui Imi Ienei, cu care mă cunoşteam de mai mult timp şi nu neapărat din fotbal.
“Gică Popescu n-a venit pentru că îşi punea tatăl în pericol”
PRO: Aţi adus jucători cu forţa în Ghencea?
VALENTIN: V-am spus şi mai devreme că tot ce voiam să luăm noi era interceptat de Dinamo... După ce a plecat Piţurcă, am ajuns chiar în situaţia să luăm un fotbalist, Negrău, cu dezlegare de la dinamovişti. Cât am fost eu, nimeni n-a venit cu forţa. Radu II mi se pare că a cam fost luat pe sus de Halagian şi a mai fost Bărbulescu, deturnat dinspre Baia Mare. Mă amuz şi acum pentru că fugise de la Scorniceşti de Halagian şi, până la urmă, s-au trezit şi el, şi Bumbescu la Steaua sub comanda aceluiaşi Halagian.
PRO: Aţi fost refuzat de fotbalişti precum Sabău şi Gică Popescu.
VALENTIN: Am vrut să îl luăm şi pe Lupu, şi pe Vaişcovici şi nu s-a putut. Cu Sabău era aproape rezolvat transferul, dar l-a luat Dinamo pentru că mutarea lui a garantat salvarea Clujului de la retrogradare. Era o întreagă încrengătură în care erau implicate mai multe echipe, şi Corvinul parcă... În orice caz, ştiu că însuşi Cornel Dinu i-a recomandat atunci să vină la Steaua.
PRO: Gică Popescu s-a ascuns prin Craiova de dumneavoastră?
VALENTIN: Poveşti. El era în armată şi l-am întrebat dacă rămâne la noi. Iniţial mi-a zis că da, după care a plecat fără să spună “la revedere”. Se vorbise deja pentru ca la Craiova să ajungă, la schimb, Iovan şi încă un jucător tânăr. Ulterior, am auzit că “prietenii” noştri au scos un dosar cu taică-su, care avusese un accident şi Gică Popescu a fost ameninţat. Atunci a fugit. I-am reproşat doar că nu a venit să-mi spună cinstit despre ce era vorba. Oricum, n-aş mai vrea să creez şi eu alte legende noi.
PRO: Pe Hagi, în schimb, nu l-aţi ratat.
VALENTIN: Despre Hagi jucătorul, nu are rost să vorbim. S-au spus prea multe. Ion Alecsandrescu l-a dorit dintotdeauna la Steaua, trebuia să îl ia de la Constanţa pentru că el voia să joace la noi, dar frate-miu a spus la insistenţele lui Mac Popescu: «Pe ăla tânăr, lăsaţi-l la Sportul». Mai târziu, în primăvara lui 1986, Ion Alecsandrescu mi-a propus să încercăm transferul lui Hagi, dar în acel moment am ezitat pentru că mă temeam de influenţa pe care Gică ar fi putut s-o aibă asupra jocului echipei. Dar Gică s-a dovedit un adevărat stelist şi cred că dacă ar fi venit de la început, atât el, cât şi Steaua ar fi avut de câştigat.
PRO: Dar a rămas la Steaua fără acordul Sportului...
VALENTIN: Cred că aşa a fost pentru că Mac Popescu a refuzat să primească vreun jucător la schimb în perioada cât Hagi trebuia să rămână la noi. Îmi amintesc că a fost un scandal şi Comitetul Federal a decis să se respecte voinţa fotbalistului. Gică a spus că vrea să rămână la Steaua cu o singură condiţie: să nu fie dat afară din facultate!
“Oamenii de fotbal n-au fost în regulă niciodată”
PRO: Aşadar, fotbalul nu v-a făcut o impresie prea bună la primele contacte.
VALENTIN: Rămân la părerea că oamenii de fotbal nu au fost în regulă niciodată. Pe la începutul anilor 80, când a fost un scandal cu bani negri şi cu arbitraje îndelung contestate, s-a pus serios problema trecerii la profesionism, dar primii care s-au opus au fost tocmai oamenii de fotbal de atunci.
PRO: În plin sistem comunist se punea aşadar problema unei organizări de tip occidental. A fost un vot democratic?
VALENTIN: Acum, nu vă închipuiţi că s-au opus direct. Au dirijat astfel lucrurile încât să nu se schimbe nimic pentru a-şi putea continua activitatea după bunul lor plac. Să ştiţi că nu era mare diferenţa faţă de ceea ce se întâmplă acum. Se spunea că Jean Pădureanu trăgea sforile în Divizia A, fiind cu Gloria, în “B”.
PRO: Dumitru Dragomir (foto) este un alt “supravieţuitor” al acelei epoci...
VALENTIN: Nu îmi cereţi să dau nume şi să mă refer la persoanele din fotbalul de azi pentru că nu am s-o fac. Pot să spun despre Dumitru Dragomir doar că Ion Alecsandrescu a vrut să-l aducă la Steaua la un moment dat şi eu i-am zis că Dragomir e băiat de treabă, dar că e mai bine să stea la treaba lui.
PRO: Despre meciurile cu cântec, când echipele conduse de el învingeau cu scorurile astronomice de care aveau nevoie sau despre meciurile prelungite la nesfârşit...
VALENTIN: Nu urmăream decât partidele Stelei. Auzeam şi eu despre toate acestea, dar nu pot spune că am asistat la vreun astfel de joc. Nu mă interesa echipa Victoria. Le aveam pe ale mele la Steaua...
A rupt relaţia de prietenie cu Lucescu
PRO: Cât la sută din performanţele Stelei vi se datorează?
VALENTIN: Această întrebare mă enervează cel mai tare. Meritul este al antrenorilor şi al jucătorilor. Eu nu am făcut decât să stau alături de ei. Să vorbesc foarte mult cu ei, să-i sfătuiesc... Nu vă închipuiţi că intram eu pe teren.
PRO: Păi şi faptul că eraţi lângă ei constituie un ajutor.
VALENTIN: Da, dar nu se măsoară în procente. După ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor, Mircea Lucescu a venit la mine şi mi-a spus: «E meritul tău 80 la sută!». Nu mi-a convenit, mi s-a părut că încearcă să umbrească performanţa lor...
PRO: Suntem, de altfel, în mijlocul unei polemici pe tema acestei rivalităţi istorice...
VALENTIN: O polemică pe care nu vreau s-o alimentez şi care, credeţi-mă, nu mă interesează. Nu vreau să spun nimic de nimeni. Mircea Lucescu (foto) este un mare antrenor, dar eu personal am considerat că e mai bine să nu mai continui o relaţie de prietenie pe care la un moment dat am avut-o după ce frate-miu (n.r. - Nicu Ceauşescu) ne-a făcut cunoştinţă...
Lucrează la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele
Născut în 1948, fiul cel mare al familiei Ceauşescu a mai demontat o legendă care circulă, şi anume că ar fi fost adoptat de cuplul dictatorial: “Nu este adevărat”. Chiar dacă n-o spune făţiş, Valentin Ceauşescu nu a fost de acord cu multe dintre excesele făcute de familia sa. O bună bucată de timp a tinereţii sale şi-a petrecut-o la Londra, acolo unde a aprofundat studiile de fizică, începute la facultatea din Bucureşti. În prezent lucrează ca fizician la Institutul de la Măgurele. În febra ce a urmat Revoluţiei a fost şi el închis o perioadă. “Dacă mă voi hotărî vreodată să scriu o carte, am deja titlul: «Revoluţia după gratii». Nu ştiu cine de ce parte a gratiilor era”, a mai adăugat misterios.
Nicolae Ceauşescu, întemeietor al echipei de fotbal CCA
Valentin Ceauşescu îşi aminteşte că Nicolae Ceauşescu a fost un simpatizant al Stelei. “Dacă nu mă înşel, a fost unul dintre întemeietorii CCA”. Totuşi, fostul dictator urmărea rar meciurile de fotbal: “Poate se uita la televizor...”. Fotbalul nu era un subiect la zi în casa Ceauşescu: “Oricum, ne vedeam rar, la câte o zi de naştere, şi vorbeam prea puţin de asta, iar Nicu (n.r. - fratele său mai mic) nu era un mare pasionat. S-a implicat la Sportul mai mult prin natura obligaţiilor profesionale”. Fiul cel mare al cuplului prezidenţial (foto) mărturiseşte că nu mergea pe stadion la manifestaţiile dedicate părinţilor când fostul 23 August devenea scena osanalelor de inspiraţie asiatică: “Dacă vedeam aceste manifestaţii la televizor, îl închideam”.
“Dacă aş fi fost în Italia, naţionala făcea mai mult”
Unul dintre regretele lui Valentin Ceauşescu (foto, în centru) rămâne faptul că nu a apucat să însoţească echipa naţională la “Coppa del Mondo” în 1990. “Dacă aş fi fost cu ea în Italia, am fi reuşit mai mult. Armata aceea de impresari care roia prin cantonamentul lor i-a deconcentrat. Fotbaliştilor nu le mai stătea gândul decât la sumele ameţitoare care se tot vehiculau. Păcat, am avut o echipă extraordinară, care putea să obţină mai mult!”. Ceauşescu a dezvăluit şi faptul că Lăcătuş şi Hagi aveau oferte de la Bernard Tapie, patronul lui Marseille, încă dinainte de Revoluţie, dar că oricum s-ar fi retras din fotbal în 1990, indiferent de situaţia politic
(c) ProSport