PDA

View Full Version : Nota zece e istorie in gimnastica



Mihaela
7th April 2006, 13:41
Nota zece, simbol a perfectiunii pana anul trecut, a devenit in 2006 un dezastru pentru orice gimnast sau gimnasta de valoare. Asta deoarece Federatia Internationala a introdus noul cod de punctaj, radical diferit de cel anterior. Conform noului cod nota maxima este in jur de 17, desi in anumite conditii poate depasi aceasta limita, si e obtinuta prin suma a doua scoruri: executie si compozitie.

Una din cele mai controversate decizii este de a acorda punctaj la compozitie pentru un element chiar daca au existat erori mari la executarea lui. Ideea este ca erorile vor scadea oricum punctajul de la executie. Practic insa asta poate insemna ca vom vedea multe exercitii cu elemente dificile, dar prost executate.

La executie se porneste de la nota 10, din care se scad erorile. Inainte deducerile erau la latitudinea arbitrilor, intre anumite limite, insa acum exista mai putin loc pentru subiectivitate deoarece exista doar 4 categorii de greseli: mici (0.1 penalizare), medii (0.3), mari (0.5) si foarte mari (0.8). O cadere de exemplu e o greseala foarte mare si se penalizeaza cu 0.8, iar un pas la aterizare e o greseala mica cu deducere 0.1.

Spre deosebire de executie, la compozitie se porneste de la zero. Pentru a obtine puncte la aceasta categorie trebuie executate elemente cat mai dificile, insa doar cele mai valoroase noua plus coborarea de pe aparat vor fi luate in considerare. Fiecare din aceste elemente va aduce un punctaj intre 0.1 si 0.7. Teoretic asta inseamna nota 7 pentru 10 elemente de valoare maxima, iar impreuna cu nota 10 pentru executie perfecta s-ar ajunge la nota 17 pentur un exercitiu impecabil. Lucrurile sunt insa un pic mai complicate, pentru ca la scorul pentru elemente se adauga punctaj pentre combinatii (elemente dificile executate unul dupa celalalt, fara pauza intre ele) si cerinte speciale (specifice fiecarui aparat).

Ramane de vazut daca noul cod de punctaj isi va atinge obiectivul de a permite o diferentiere cat mai buna si o notare mai obiectiva a sportivilor. Un lucru e sigur - complexitatea acestuia a devenit chiar mai mare decat a celui anterior, care era deja foarte dificil. Este deja aproape imposibil chiar si pentru un arbitru profesionist sa evalueze un exercitiu fara a nota pe hartie fiecare element si a face o analiza ulterioara a acestora. Gimnastica artistica e mai criptica ca oricand.