Constitutia de la Neptun si intelectualul roman

[Balaci]

De cateva zile se tot vorbeste despre proiectul intelectualilor Liiceanu, Plesu et co. de a scrie o noua constitutie la Neptun. Se pare ca si Basescu are o destul de mare implicare din moment ce Cotroceniul a platit 37000 RON pentru a-i transporta acolo pe intelectuali.
Ce parere aveti, este o idee buna sa avem o constitutie conceputa de un grup de intelectuali...si ce credeti ca va contine aceasta, din moment ce majoritatea celor stransi la Neptun sub obladuirea lui Plesu sunt cunoscuti ca pro-Basescu...

[Balaci]

Adaug aici si doua articole legate de subiect, o sa incerc sa gasesc si raspunsul lui Plesu, am inteles ca a dat unul...
De ce ziaristul nu e intelectual
de Cristian Tudor POPESCU | 28 IUNIE 2007

Vulgaritatea şi mitocănia presei româneşti au ajuns de nesuportat. Gabriel Liiceanu are tot dreptul să fie indignat. „Să mă pună să explic de ce am ajuns acolo cu un mijloc de transport şi nu cu altul, dacă lucrul ăsta se petrecea pe bani publici sau nepublici. Dacă vreţi să cobor la acest nivel...” Adică la cele câteva biete mii de metri la care zboară un avion pentru intelectuali plătit de popor prin voia preşedintelui său, în vreme ce se ştie că un filosof ca d. Liiceanu se deplasează de regulă gratuit prin stratosferă, cu un dirijabil tras de îngerii care-l deservesc şi pe d. Pleşu.

Ceea ce ignarilor din presă li se va fi părut o replică de un tupeu buimăcitor în gura unui moralist de talia d. Liiceanu. - „Nu pot fi întrebat de ce merg pe bani publici, pentru că nu eu trebuie să verific condiţiile călătoriei, pentru că eu sunt invitat!” – este de fapt o splendidă ilustrare a neoagnosticismului care-l frământă pe filosoful Liiceanu de când a recitit stihurile lui Omar Hayssam – „Eu nu-ntrebat, cu ce plecat/ Ei invitat călătoream/ Şi eu cărat”.

De ce era nevoie de un avion cu 99 de locuri ca să fie transportaţi câţiva inşi? A pune o astfel de întrebare arată încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce un ziarist nu poate fi în veci un intelectual. Ziaristul e în stare să-şi scrie articolul pe genunchi, într-un ambuteiaj, într-o sală de aşteptare plină ochi, într-o cârciumă aglomerată. De aceea, el nu înţelege că, pentru a gândi, intelectualul de largă respiraţie are nevoie de spaţiu, noosfera cu centrul în capul lui trebuie să intre în expansiune liberă, fără a întâlni tărtăcuţele perturbatoare ale mocofanilor.

Cât priveşte urgenţa parcurgerii celor 300 km până la mare pe calea aerului, numai tâmpit sau răuvoitor să fii ca să nu înţelegi că, aşa cum a explicat d. Liiceanu, preşedintele „avea dreptul să audă cum stau lucrurile în literatura României, în arta plastică”. Izgonit cu cruzime din cenacluri, ţinut pe la uşile bibliotecilor, fiindu-i interzis accesul în teatre sau la vernisaje, d. Băsescu a putut, în fine, în cadrul acestei întâlniri cvasiconspirative să primească nişte note informative în legătură cu situaţia din literatură şi artă, unde, cum memorabil observa d-sa, „trebuie spuse lucruri simple, pe înţelesul tuturor”. Ca să nu mai vorbim de legea lustraţiei; e musai şi pentru ea o expertiză intelectuală turbo, fiindcă după ce s-a copt 17 ani la foc mic, acum arde cetăţenii mai rău ca seceta.

Cum spuneam, aşa nu se mai poate. Cred că plec din gazetărie, îmi pun în CV că am avut şi eu câteva întâlniri „de lucru” ca invitat al d-lui preşedinte Băsescu şi mă înscriu la intelectuali.

[Balaci]

Iata ce zice si Pavel Lucescu in Cotidianul de azi:
O prima intuitie avea sa-mi apara, acum mai putin de doi ani, citind un text virulent de-ale lui Horia-Roman Patapievici (ceva despre postlogica) impotriva comentariilor anonime de pe net la unele dintre articolele publicate de Domnia sa in “Evenimentul zilei”.

Nu trebuie sa fii un admirator de-ai lui Cristian Tudor Popescu pentru a fi de acord ca textul sau de acum citeva zile (“De ce ziaristul nu e intelectual”, “Gandul”, 28 iunie a.c.) e o bijuterie. In esenta, seful CRP ii reproseaza filosofului (intr-o cheie ironica) atitudinea dispretuitor-elitista fata de curiozitatea indignata a unor jurnalisti in legatura cu episodul Neptun. Mai exact, fata de faza cu deplasarea in statiunea de pe malul Marii Negre, la resedinta oficiala a lui Traian Basescu, a citorva intelectuali cu un avion de 90 de locuri platit din bugetul institutiei prezidentiale. Sint aproape convins ca directorul “Gandului” nu ar fi scris acel text si, implicit, nu ar fi acuzat intimplarea in sine daca dl Liiceanu nu ar fi reactionat asa cum a facut-o intr-o emisiune de pe Realitatea TV. Pe scurt, dl Liiceanu s-a declarat revoltat de faptul ca cineva, in speta presa, are ceva de comentat asupra faptului ca presedintia cheltuieste citeva mii de euro pentru a beneficia de compania utila si onoranta a unor intelectuali. Nu am vazut, auzit, citit nimic despre vreo reactie a dlui Liiceanu la textul lui Cristian Tudor Popescu. O face usor vexat dl Andrei Plesu, in ultimul numar al “Dilemei Vechi” (“Noi tipuri de infractiune”), fara a face insa vreo referire anume la numele sau articolul directorului CRP. Mi-e usor totusi sa-mi imaginez, stiindu-i firea, ca, la citirea articolului din “Gandul”, dlui Liiceanu i-a scapat o injuratura (daca nu de mama, tata, Platon, Zeus sau alte rude macar de chelie). Precizez din capul locului, desi cred ca nici nu-i greu de ghicit, ca sint in mare masura de acord cu pozitia lui Cristian Tudor Popescu. Am fost si eu dezamagit de indignarea dlui Liiceanu, dar incerc, in prelungirea subiectului, si un posibil raspuns la intrebarea “de unde aceasta atitudine la faimosul director al Editurii Humanitas?” Cine citeste textul dlui Andrei Plesu, cel de care aminteam mai sus, va intelege mai intii ca aceasta atitudine, departe de a fi singulara, prin urmare tributara unor date personale, tine mai degraba de o anumita psihologie de grup. Si nu ma gindesc la asa-numitul grup Liiceanu, ci la o intreaga categorie de elita intelectuala autohtona. Aici, dl Liiceanu pare a fi doar expresia ei, si nu atit ultima, cit notorie. Ce pare sa nu inteleaga Liiceanu&Co. (folosesc aceasta sintagma ca pe un ideal-tip al “po****tiei” pe care o reprezinta) e ca, asa, cam pe nesimtite, in Romania, si nu numai, lumea s-a schimbat intr-un mod la care filosoful nici nu s-ar fi gindit. O schimbare de paradigma culturala, i-as zice, incercind sa ma apropii cit de cit de universul subiectului in discutie. O prima intuitie avea sa-mi apara, acum mai putin de doi ani, citind un text virulent de-ale lui Horia-Roman Patapievici (ceva despre postlogica) impotriva comentariilor anonime de pe net la unele dintre articolele publicate de Domnia sa in “Evenimentul zilei”. Desi inclinat sa-i dau dreptate, sentimentul ca ceva nu e in regula cu reactia eseistului m-a urmarit constant. Au urmat, aproape trase la indigo, reactii mai mult sau mai putin publice si din partea altor intelectuali de anvergura. Acum sint aproape edificat. Acesti distinsi concetateni au o problema comuna, si nu oricare, ci una care pare sa-i roada cumplit. Patternul care domina mintile stralucite ale majoritatii intelectualilor nostri sta pe citeva presupozitii-cheie: 1. Intelectualul e o fiinta eminamente morala. 2. Intelectualul nu iubeste puterea in sine (asta e prelucrata dupa Havel, printre putinele de altfel, ca si suna al dracului de bine) 3. Orice face sau zice un intelectual nu poate face obiectul unei judecati de valoare decit din partea altui intelectual. 4. Se califica drept intelectual cel care a publicat cel putin o carte, e de acord ca arta in general e cea mai inalta forma de cultura si care mai degraba se opune civilizatiei, tine cu dreapta chiar daca e de stinga, a semnat cel putin o data un “apel al intelectualilor”, iar ca bonus e de preferat sa aiba macar o demisie rasunatoare la activ, nu conteaza de unde si de ce (acesta e un fel de certificat de disidenta postcomunista). Ce s-a-ntimplat intre timp tinde deja sa distruga acesti piloni. Tot mai multi tineri, si destepti, si cititi, si moralmente onorabili, dar care nu indeplinesc sau nu sint de acord macar cu o parte din cerintele de mai sus, au inceput deja sa capete nu doar o asa-zisa constiinta de sine, ci si sa revendice la rindul lor un soi de putere. Numai ca ce nu-nteleg intelectualii nostri e ca “astia noii” nu vor sa le ia nici locul si nici puterea, ci sa li se recunoasca doar dreptul de a fi egali. Sint tineri care s-au nascut in cultura profund democratica a Internetului, care, inainte de orice, inseamna libertate de expresie, si care nu inteleg, la rindul lor, de ce cineva e intelectual, deci superior, numai pentru ca asa li se spune. In cultura in care s-au nascut si au crescut, spre deosebire de a “astora vechi”, totul si toti sint supusi confirmarii sau infirmarii, in fiecare moment. Pentru ei, eticheta de intelectual nu e marca inregistrata, ci se cistiga sau se pierde oricind, aici si acum. O fi bine, o fi rau? Primii stiu ce ar zice, ceilalti abia urmeaza sa dezbata.

[Gabri3l]

cata frustrare la seful comunistilor din presa, aka CTP...

on
nici nu se pune problema ca o noua constitutie elaborata de intelectuali in colaborare cu Basescu sa nu fie mai buna decat cea actuala elaborata de comunistul antonie iorgovan...

deci...o noua constitutie trebuie avuta, si asta se va intapla pe vremea mandatului(lor) lui Basescu ca presedinte, ceea ce nu poate fi ,nu-i asa, decat un "mai bine" pt viitorul Romaniei...

[Balaci]

Pentru mine, prin simplul fapt ca acest proiect a fost pus sub obladuirea lui Basescu ma face sa ma indoiesc asupra bunelor intentii ale sale. gabi, poate ma lamuresti si pe mine de ce o Constitutie scrisa de filosofi e superioara uneia scrisa de juristi...

[Gabri3l]

fara suparare... constitutia trebuie modificata(fie ca vrea balaci sau nu) ...si pentru asta trebuiesc intelectuli nene, nu toti juristii comunisti din parlament...Constitutia trebuie facuta k lumea, nu modificata mereu...

intelectuali sunt impartiali... nu fac parte din partide politice , ca antonie comunistu...

[Balaci]

Cat de impartiali sunt, tocmai asta e problema...cum poti sa te declari impartial cand Basescu te duce la Neptun cu avionul statului si te viziteaza acolo...plus ca acei intelectuali stim prea bine ce fel de simpatii au...
Chiar nu se pot gasi oare 5-6 juristi buni in tara asta care sa revada constitutia...plus, intrebarea este: ce fel de constitutie vrem? Pentru ca e clar ca proiectul de la Neptun este unul pro republica prezidentiala

[Balaci]

Constitutia, sub "valul ignorantei"?
de Andrei Cornea (www.revista22.ro)

A starnit ceva emotie - mai ales negativa - si remarci acide in presa implicarea catorva intelectuali (Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismaneanu, Sever Voinescu, Catalin Avramescu etc.), asociati politic in general cu presedintele Basescu, in proiectul de alcatuire a unei noi Constitutii - proiect discutat in cadrul unui centru al PLD si la invitatia lui Valeriu Stoica. Implicatia a fost: "intelectualii proiecteaza o Constitutie prezidentiala, croita fix pentru Basescu!".

Nu e nici o rusine pentru intelectuali sa contribuie la proiectul unei noi Constitutii, ba chiar e o lauda si o onoare, iar incruntarile unor ziare nu arata decat un vechi si rasuflat antiintelectualism (vezi Adevarul din 22 iunie). Mai arata ceva: incapacitatea adversarilor lui Traian Basescu de a intelege cum de poate "marinarul" sa-i seduca pe intelectuali, dar si sa danseze manele si sa castige un referendum cu 75%.

Acestea fiind zise, trebuie sa admitem ca exista pericolul ca proiectul unei noi Constitutii (sau al unei "noi republici") sa fie alcatuit dupa chipul personajelor astazi la putere - fie si Basescu -, de vreme ce traim intr-o tara in care, in general, legile se conformeaza circumstantelor private si intereselor conjuncturale. Devine astfel legitima intrebarea: care sunt principiile directoare care ar trebui sa ne ghideze intr-o astfel de intreprindere, pentru ca ea sa fie sustrasa contingentului?

a) Primul dintre acestea trebuie sa fie chiar convingerea, impartasita de majoritatea politicienilor si de o mare parte a opiniei publice, ca actuala Constitutie trebuie schimbata sau serios amendata, mai ales pentru a clarifica raporturile dintre presedinte, guvern, parlament si a evita crizele precum cea din acest an. Solutia, oricare va fi, trebuie sa fie o solutie in sens propriu - adica sa ofere un cadrul legal de rezolvare a unor crize politice mai mari sau mai mici.

b) Al doilea este ca nici un proiect de Constitutie nu poate neglija vointa poporului, deoarece acesta trebuie sa-l aprobe prin referendum.

c) Al treilea este ca nici un proiect de Constitutie nu poate neglija vointa parlamentului (al acestuia sau al celui ales in 2008), deoarece parlamentul trebuie sa voteze proiectul cu o majoritate de 2/3.

d) In fine, al patrulea principiu defineste o conditie formala, generica si care mi se pare esentiala: cei care alcatuiesc proiectul Constitutiei (la fel ca si cei care il vor discuta si vota in parlament) trebuie sa lucreze - pentru a folosi expresia celebra a filosofului american John Rawls - "sub valul ignorantei": asta inseamna ca ei sa ignore sau sa pretinda ca ignora cine sunt sau vor fi actorii care vor fi distribuiti in rolurile prescrise de Constitutie. Ei trebuie de asemenea sa puna intre paranteze propria lor pozitie politica si institutionala in sistem si trebuie sa decida in mod rational, fara "sa traga cu ochiul" la prietenii lor politici. Vor intalni astfel, cu respectarea punctului a), o "optiune secunda": aceasta nu-i va dezavantaja prea mult, daca vor fi in pozitia slaba candva, dar nici nu le va acorda avantaje supreme, daca soarta ii va distribui in pozitia tare. Aleasa astfel, solutia va fi rationala, adica universalizabila, si nu partizana, cum s-ar intampla daca s-ar baza pe "primele optiuni".

Acum, sa presupunem ca a) este acceptat si ca, macar in aceasta privinta, acest parlament sau cel viitor vor fi dispuse sa modifice substantial actuala Constitutie, astfel incat anumite crize sa capete solutii constitutionale care sa deblocheze situatia politica. In continuare, e indiscutabil ca, avand in vedere actuala discreditare publica a parlamentului, nici o Constitutie parlamentara de tip german nu are nici o sansa sa treaca la un referendum. De asemenea, e limpede ca românii nu vor renunta la dreptul de a-si alege presedintele prin sufragiu universal. Pe cale de consecinta, presedintele va trebui sa aiba anumite puteri executive, deoarece e absurd sa delegi o mare reprezentativitate unui presedinte protocolar.

Pe de alta parte, este utopic sa se presupuna ca un proiect care va da presedintelui dreptul de a dizolva fara probleme parlamentul (sistemul francez) va primi votul a 2/3 din oricare parlament român, tinandu-se seama ca o asemenea majoritate masiva trebuie sa intruneasca voturile mai multor partide sau coalitii. Nici un corp constituit nu e dispus, in conditii normale, la masochism politic. In plus, experienta autoritarismului si totalitarismului trebuie sa ne indemne la prudenta.

Rezulta ca viitoarea Constitutie va trebui sa reprezinte un compromis intre parlamentarism si prezidentialism, la fel ca si cea de acum (orice Constitutie buna e un compromis, incepand cu cea americana). Dar, spre deosebire de cea de acum, ea ar putea clarifica anumite competente si prerogative, evitandu-se astfel, pe cat posibil, crizele de tipul celei din aceasta perioada. Asta, cu conditia ca cei care vor lucra la redactarea proiectului sa respecte punctul d), adica sa aleaga "sub valul ignorantei". De pilda:

Daca sunt adeptul primului ministru, nu voi accepta, in caz de conflict, ca el sa poata fi revocat cu usurinta de presedinte. Daca sunt adeptul presedintelui, voi dori, dimpotriva, ca acesta sa-l poata demite usor pe primul ministru. Daca, insa, nu stiu de care parte ma voi afla in caz de conflict, voi face o "optiune secunda" - anume ca presedintele sa-l poata revoca pe premier, dar numai in anumite conditii, bine definite: de pilda, atunci cand partidul sau coalitia care l-a adus la putere nu mai exista de drept sau politic. (Cand unul dintre partidele care au format coalitia ce a primit votul de investitura iese de la guvernare sau e exclus de la guvernare, guvernul trebuie sa-si prezinte demisia, iar daca n-o face, presedintele il poate demite pe primul ministru.) Se va evita astfel ca un premier sa conduca prin aranjamente de culise, chiar daca alianta care l-a propus nu mai exista; el nu va fi totusi nici la discretia presedintelui, care nu-l va putea demite oricand ar voi.

Sau, daca sunt adeptul premierului, nu voi admite ca presedintele sa aiba drept de veto la numirea ministrilor, pe considerentul ca ei sunt membri ai guvernului. Daca sunt adeptul presedintelui, voi considera necesar acest veto, de vreme ce presedintele pastreaza anumite atributii executive. Dar daca decid "sub valul ignorantei", fara sa stiu de care parte ma voi afla, voi accepta din nou o "optiune secunda". Voi admite vetoul, dar intr-un singur caz, in cel al ministrului de externe, deoarece presedintele are, constitutional, prerogative speciale in acest domeniu, dar il voi refuza in toate celelalte, deoarece presedintele nu are atributii executive in celelalte domenii. Cred ca astfel se pot evita conflictele de tipul celui legat de numirea d-lui Adrian Cioroianu ca ministru de Externe.

In sfarsit, in cazul in care demiterea presedintelui, survenita in urma suspendarii, esueaza la referendum, daca sunt adeptul celor care au votat suspendarea, nu voi accepta o dizolvare a parlamentului in nici o situatie; in schimb, o voi cere imperios, in orice situatie, daca apartin celeilalte tabere, cum e acum cazul cu PD si PLD. Ambele optiuni - fiind "optiuni prime" si contingente - trebuie inlaturate si se cere gasita o solutie "secunda", aleasa "sub valul ignorantei": de pilda, daca Curtea Constitutionala decide ca presedintele nu a incalcat Constitutia, parlamentul va fi dizolvat de drept, in cazul in care se ajunge la referendum si presedintele revine prin castigarea referendumului in functie. In acest caz, parlamentul are impotriva sa nu numai votul po****r, dar si Curtea. (Cazul actual.) Dar daca Curtea Constitutionala decide ca presedintele a incalcat Constitutia, parlamentul nu trebuie dizolvat, indiferent de rezultatul referendumului, deoarece el a avut in decizia sa sustinerea Curtii Constitutionale. In acest fel, parlamentul se dizolva numai daca are doi factori de putere impotriva, dar e mentinut daca are impotriva numai unul singur. E rational ca un presedinte care are impotriva lui Curtea Constitutionala, nu numai parlamentul, sa nu poata dizolva parlamentul, chiar daca e validat prin referendum. In acest caz, nesolutionarea conflictului va fi in avantajul democratiei. Si analiza ar putea continua pe acelasi principiu si in celelalte cazuri.

Pe scurt, prezidentialismul si parlamentarismul trebuie temperate in mod rational - ceea ce inseamna ca trebuie facut complet abstractie de chipul personajelor sau partidelor care incarneaza astazi sau ar putea incarna maine institutiile statului.

Vom fi oare capabili - intelectuali, societate civila, oameni politici, juristi - asadar, sa decidem "sub valul ignorantei"? Iata singura intrebare capitala in cee a ce priveste alcatuirea unei noi Constitutii. Restul sunt detalii.

[Bumbescu]

Un nou thread idiot deschis de prietenul nostru:D

O constitutie nu poate fi elaborata decat de juristi, Liiceanu sau Plesu nu pot decat sa aiba anumite pareri punctuale.
Desi recunosc ca nu am citit-o niciodata in totalitate, numai ideea ca a fost conceputa de unul din cele mai odioase personaje postdecembriste(iorgovan) ma determina sa consider actuala constitutie o adevarata mizerie(imi aduc f bine aminte cum a fost votata si de cine a fost votata, electoratul antiiliescu si anti fsn fsn din care cu mandrie am facut si a fac parte nu a participat la vot).
Referitor la problema fostului autor de sf-uri mizerabile(pe care inainte de 89 erai obligat sa le cumperi la pachet in librarii-vrei numele trandafirului? ok, dar mai iei si doua carti de kkt scrise de un cretin-cristian tudor popescu), baiatul sufera de un mare complex din cauza faptuluica nu este bagat in seama de anumite cercuri formate din intlectuali veritabili.

[YoYoyOi]

anumite schimbari sunt necesare. Dar contributia "intelectualilor" respectivi la acele schimbari mi se pare o tampenie....

[Herc_Reloaded]

De ce ar fi o tampenie contributia lor? Ce, credeti ca un "jurist" precum Iorgovan a avut, are si va avea vreodata o contribuite mai semnificativa?

CTP este frustrat si invidios pe aceia care ofera sfaturi presedintelui, in timp ce el, inginerul epocii de aur, comentatorul de tenis si gazetarul epocal, in fine, el, CTP trebuie sa scrie in continuarea la o gazeta pe care nu o mai citeste aproape nimeni. Si mai ales, nu mai are puterea aceea dulce de a influenta din umbra deciizile politice, pe care cu o anumita prefacuta umilinta o aveau pe vremea lui Nastase.

Asta il roade pe CTP. Si pe Cristoiu. Si pe multi altii din presa. Toti se vor un fel de Mazarin.

[YoYoyOi]

Depinde ce se intelege prin "intelectuali" :rolleyes:

Dar nimeni nu stiu mai bine decat un jurist cum se face o lege. Asta e clar. Juristii nu publica proza/poezie, decat la nivel de amatori. Asa si "intelectualii" respectivi pot face legi/ constitutii doar la nivel de amatori...

[Utilizator]

mda, subit Constitutia a devenit cuiul lui Pepelea, de modificarea ei e dependenta total evolutia Romaniei. In rest legile se aplica perfect, Codul Penal a umplut inchisorile si bugetul statului, singura problema ce mai trebuie rezolvata e Constitutia, cea care de fapt creaza numai un cadru general legislativ.

Altfel sigur ca SI Constitutia trebuie ajustata, dar daca treaba asta va fi facuta de filosofi si de literati obscuri ce nu s-au putut afirma decat luptand post-factum contra comunismului defunct atunci peste vreo cativa ani se va modifica si modificarea.
Gaselnite ce prind rapid la masele largi de alegatori ce inca mai cred in minuni si schimbari radicale ce pot apare peste noapte prin modificarea Constitutiei, prin introducerea votului (pseudo)uninominal sau prin intemeierea 'celei de-a treia Republici' (imitatie idioata ca multe altele a ceea ce au avut altii candva...o pleiada de intelectuali ce produc plagiaturi lozincarde pentru a seduce poporul roman rupt de realitate).