PDA

View Full Version : "Civizlizatia vestului" i-a vandalizat casa lui Marius Popa



Kainsashiki
12th June 2007, 10:56
Marius Popa, pentru a doua oară victimă a fanilor nemulțumiți

Intențiile declarate ale lui Marius Popa de a părăsi Poli, nemulțumit de statutul de rezervă și de a da curs uneia din cele trei oferte pe care le are, par să îi fi atras goalkeeperului antipatia unora dintre suporterii Timișoarei.

Luni seara, în jurul orei 22.00, portarului bănățenilor i-a fost vandalizată ușa de la intrarea în locuință, deși se afla în casă în acel moment. "Stăteam și mă uitam la televizor și dintr-o dată, aud zgomote la ușă. Am auzit că cineva forța clanța. Cînd m-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă, am auzit vizorul căzînd. Nici nu mai știu ce să cred, de ce se întîmplă toate lucrurile astea", a descris Popa polițiștilor întîmplarea.

Marius Popa nu se află la prima "pățanie" de acest gen, în urmă cu cîteva luni goalkeeperul găsindu-și, într-o dimineață, automobilul personal zgîriat și cu portiera îndoită.

SORINULTRA
12th June 2007, 10:58
aia cautau ceva de furat acolo nu are nici o treaba cu fotbalul

Carlos Gambino
12th June 2007, 11:04
Intențiile declarate ale lui Marius Popa de a părăsi Poli, nemulțumit de statutul de rezervă și de a da curs uneia din cele trei oferte pe care le are, par să îi fi atras goalkeeperului antipatia unora dintre suporterii Timișoarei.



Ce repede s-a facut legatura intre eveniment si suporterii lui Poli ! Si asta doar pentru ca Popa e fotbalist la Poli...
Dar na, ce sa faci, asta-i presa din Ro...
Ma intreb ce se va intampla in momentul in care politia va anunta ca usa de la intrare a fost vandalizata, de fapt, de catre un vecin recalcitrant cu care s-a certat zilele trecute din nu stiu ce cauza...
"Par", "probabil", "credem", "banuim" sunt doar cateva din elementele folosite de presa pentru a acuza pe cineva fara dovezi. Regretabil...

PS
Apropo, s-a trezit repede un stelist sa dea lectii de civilizatie vestului...Sa ma pun sa deschid topic pentru fiecare jucator agresat fizic sau verbal de catre suporterii stelei de-a lungul vremii ?

Andreiy
12th June 2007, 11:08
Marius Popa, pentru a doua oară victimă a fanilor nemulțumiți

Intențiile declarate ale lui Marius Popa de a părăsi Poli, nemulțumit de statutul de rezervă și de a da curs uneia din cele trei oferte pe care le are, par să îi fi atras goalkeeperului antipatia unora dintre suporterii Timișoarei.

Luni seara, în jurul orei 22.00, portarului bănățenilor i-a fost vandalizată ușa de la intrarea în locuință, deși se afla în casă în acel moment. "Stăteam și mă uitam la televizor și dintr-o dată, aud zgomote la ușă. Am auzit că cineva forța clanța. Cînd m-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă, am auzit vizorul căzînd. Nici nu mai știu ce să cred, de ce se întîmplă toate lucrurile astea", a descris Popa polițiștilor întîmplarea.

Marius Popa nu se află la prima "pățanie" de acest gen, în urmă cu cîteva luni goalkeeperul găsindu-și, într-o dimineață, automobilul personal zgîriat și cu portiera îndoită.

presa e mai tare ca politia, se pare...:rosu:

Hard
12th June 2007, 11:09
Timisoara tot in Romania este...

gab
12th June 2007, 11:14
taceti ma ca el a vrut sa faca cum a facut aia din suceava :)) ;)

Elphax
12th June 2007, 11:15
da mai, e adevarat, si la Timisoara se fura!

dar acest incident nu are nici o legatura cu fotbalul, deci nici threadul nu are ce cauta pe Intern

mutat pe suporter Poli Timisoara ...

Benny
12th June 2007, 11:28
Born to be nr. 1 si-a mai aratat inca o data limitele.

Cappone
12th June 2007, 11:41
doar nu sunt Timisorenii mai fraieri ca restu tarii sa nu fure deloc!si de ce ar fi fanii nemultumiti acuma in vacanta?daca vroiau sa faca ceva protest faceau in timpul sezonului,nu acuma!

Elphax
12th June 2007, 11:44
bine, deja asta e problema asa zisilor gazetari ...

Benny
12th June 2007, 12:36
Mai citeste o data bine cine fura la Timisoara.

Sergio
15th June 2007, 11:20
Apropo, s-a trezit repede un stelist sa dea lectii de civilizatie vestului...Sa ma pun sa deschid topic pentru fiecare jucator agresat fizic sau verbal de catre suporterii stelei de-a lungul vremii ?
nu te mai obosi, nu cred ca se va mai intoarce prea curand pe aici... :D

Dani3l
15th June 2007, 15:13
da mai, e adevarat, si la Timisoara se fura!

dar acest incident nu are nici o legatura cu fotbalul, deci nici threadul nu are ce cauta pe Intern

mutat pe suporter Poli Timisoara ...
hahaha,cica "nu are nici o legatura cu fotbalul " dar il muta pe "suporter poli timisoara"!:happy
elphax,esti penal..rau..:happy :happy
daca n-are treaba cu fotbalul..il puneai la offtopic sau diverse...:happy

Elphax
15th June 2007, 15:18
are treaba cu o persoana - un fotbalist de la Poli, nu are treaba cu fotbalul in general

Cappone
16th June 2007, 18:20
hahaha,cica "nu are nici o legatura cu fotbalul " dar il muta pe "suporter poli timisoara"!:happy
elphax,esti penal..rau..:happy :happy
daca n-are treaba cu fotbalul..il puneai la offtopic sau diverse...:happy

si daca ii spargea casa la un instalator,unde il puneati?

Ferdininho
16th June 2007, 20:52
si daca ii spargea casa la un instalator,unde il puneati?

Elphax, inchide te rog thread-ul asta, nu suntem la Urmarire Generala.
Cineva a incercat sa-i sparga locuinta lu' Popa, politia sa-si faca treba.

Cappone
19th June 2007, 18:08
asa

Sergio
21st June 2007, 16:12
diablo, eu am auzit ca ar fi fost stelist "civilizatul"... s-a razbunat ca nu vine la staul popica... ce zici de asta?:drak: frustratule...