PDA

View Full Version : Hcm Constanta & Cvm Tomis



Rechinul Ucigas
20th February 2006, 03:27
Dinamo - CVM Tomis 1-3, īn Cupa Romāniei

Constănţenii īşi apără trofeul īn finală

Sāmbătă, s-a jucat manşa secundă īn semifinalele Cupei Romāniei la volei masculin. Deţinătoarea trofeului, CVM Tomis, a jucat la Bucureşti, de la orele prānzului, īn sala „Extreme“, īn compania dinamoviştilor. Chiar dacă, īn primul meci, constănţenii se impuseseră pe propriul teren cu 3-1, sarcina lor nu era deloc simplă.

Īntālnirea, arbitrată de Jan Bratu (Brăila) şi Marian Stoica (Bucureşti), a īnceput cu emoţii pentru vizitatori. Aceştia au pierdut primul set la 20 şi se părea că lucrurile se complică. Īn partea a doua, cei de pe litoral i-au īnvins pe localnici cu 25-17, egalānd situaţia pe seturi şi asigurāndu-şi accesul īn ultimul act al competiţiei. Cum īntre cele două grupări există o mare rivalitate, elevii lui Gyula Bartha şi-au ţinut promisiunea de a nu ceda la Bucureşti şi au dat īn continuare un veritabil recital, cāştigānd īn continuare cu 25-21 şi 25-18, reeditānd astfel rezultatul din tur, 3-1.

Conducerea tehnică a Tomisului a mizat īn majoritatea timpului pe Gontariu, Began, M. Pavel, Dirivenco, Miletic şi Tănăsescu īn postura de libero, pe parcurs fiind utilizaţi şi ceilalţi jucători care au făcut deplasarea, adică Oancea, Voinea, Kusio şi D. Pavel.

/hello /hello /hello




Dinamo - HCM Constanţa 33-34 (19-17)

Victorie īn ultima secundă

Sala „Antilopa“ a găzduit, ieri, derby-ul campionatului Ligii Naţionale la handbal masculin, dintre Dinamo şi HCM. Un succes al constănţenilor, care aveau patru puncte avans īn clasament, ar fi lămurit īn proporţie de 90% problema cāştigării titlului.

Meciul, disputat īntr-o tensiune extremă, a debutat īntr-o notă de echilibru, echipele mergānd cap la cap, ele aflāndu-se mai mereu la egalitate. Spre sfārşitul primei reprize, bucureştenii au avut o zvācnire şi au intrat la cabine cu avantaj, 19-17. Īn partea secundă, dinamoviştii au īncercat desprinderea, īnsă de fiecare dată constănţenii au revenit. Finalul a fost unul incandescent, gazdele ducāndu-se la 32-29 īn min. 53. Zarurile păreau a fi aruncate, cu atāt mai mult cu cāt, īn min. 56,sārbul Adzici, unul dintre cei mai buni de la HCM, a văzut cartonaşul roşu la un duel cu Bibirig.

Şi totuşi, fie şi īn inferioritate numerică, HCM a revenit, a egalat la 33. Cu 18 secunde īnainte, Dinamo avea mingea şi făcea tot posibilul să plece la atac. Balonul a fost interceptat de Buricea, care a īnscris pentru 34-33 cānd mai erau două secunde. A fost nu numai golul victoriei, ci şi, foarte probabil, al readucerii, după o pauză de doi ani, a titlului la Constanţa.

Pentru īnvingători, au punctat: Nicolae - 8, Adzic, Timofte, cāte 7, Toma - 4,Kadzic - 3, Iacob - 2, Dragicevic, Băiceanu, Stavrositu şi Buricea- cāte 1. Au arbitrat Silviu Stănescu şi Robert Harabagiu, ambii din Moreni.

/hello /hello /hello
un weekend superb !!! :D

Rechinul Ucigas
21st February 2006, 12:30
Iubesc finalurile de meci!"
Ionuţ Coman (Constanţa), Marian Ursescu


A cīştigat campionatul Romāniei cu trei echipe diferite: Minaur Baia Mare, Fibrex Săvineşti şi HCM Constanţa. A fost la un pas cu Fibrex de intrarea īntre primele opt echipe ale Europei, iar cu Constanţa a bătut Barcelona īn Romānia. Aihan Omer, cel supranumit "Turcul", este tehnicianul despre care Petre Paleu, fostul său patron de la Fibrex, spune că este singurul antrenor care ar putea califica echipa naţională la un turneu final. Omer e diplomat īnsă şi spune că pentru el, īn momentul de faţă, doar Constanţa există.

Nu fac nuntă

- Domnule Omer, HCM Constanţa e neīnvinsă īn campionat şi e calificată şi īn sferturile Cupei Cupelor. Cu Dinamo, duminică, aţi avut īnsă emoţii mari, nu?
- Da, am bătut īn ultimele secunde, dar eu am sperat tot timpul că vom cīştiga. Băieţii ştiu că nu cedez niciodată şi am īncercat să le insuflu şi lor aceeaşi mentalitate. Nu uitaţi că pe Dinamo şi anul trecut, īn finala Cupei Romāniei, i-am bătut īn ultima secundă prin golul lui Adzici, acum la fel prin golul lui Buricea. Noi ştim că un meci ţine 60 de minute, şi nu 59 de minute şi 59 de secunde.

- Cum aţi sărbătorit după succesul de la Bucureşti?
- Am fost rezervaţi pentru că nu e momentul să facem nuntă. Am oprit la Feteşti, īn drumul spre Constanţa, am mīncat şi am băut cīte o bere. Sigur, eu sīnt convins că sīntem campioni, nu mai avem unde să pierdem şase puncte īn campionat, dar vreau să facem o figură frumoasă şi īn Europa. La sfīrşitul săptămīnii jucăm cu danezii de la Skjern şi cu siguranţă va fi foarte greu.

Mai rezervaţi īn Ligă

- Reprezintă meciurile cu Dinamo ceva aparte pentru dumneavoastră?
- Sigur că da, nu numai pentru mine, dar şi pentru jucători. Sīnt partide frumoase, cu tensiune, īn care se joacă handbal cu adevărat. Eu mi-aş dori mai multe astfel de meciuri, dar din păcate nu le avem şi de aceea mergem īn turnee de pregătire īn Germania.

- Mai poate Constanţa să facă surprize de genul Barcelona īn Liga Campionilor?
- Eu nu-mi doresc neapărat. Mai bine batem echipele mai slab cotate şi ne calificăm decīt să batem o superforţă şi să fim eliminaţi.

Rechinul Ucigas
21st February 2006, 12:34
O secundă uriaşă
Ionuţ Coman (Constanţa), Marian Ursescu


Dinamo Baumit a controlat partida cu HCM Constanţa de duminică dimineaţa aproape pe toată durata partidei. Bucureştenii au condus īn permanenţă pe tabela de marcaj īn prima repriză, au intrat la cabine īn avantaj, 19-17, iar cu cinci minute īnainte de final aveau trei goluri īn plus: 32-29! Bibirig, Cozma, Ghionea şi ceilalţi dinamovişti păreau că i-au copleşit pe constănţeni şi că pot relansa lupta pentru titlu, mai ales că sīrbul Adzici nu a mai prins finalul īn teren după o lovitură aplicată īn apărare lui Bibirig. Florin Nicolae, Toma, Timofte şi ceilalţi au crezut īnsă pīnă la final īn şansa lor. S-au apărat cu atenţie şi au dat lovitura de graţie īn ultima secundă de joc, la un contraatac marca George Buricea. Au declanşat apoi fiesta pe parchetul sălii Antilopa şi au arătat că, īn handbal, Provincia dă tonul.


"Mi-era dor de Liga Campionilor"

George Buricea a adus titlul Constanţei, marcīnd golul victoriei īn derbyul cu Dinamo Bucureşti

- George, cum e să cīştigi pe terenul marii rivale, Dinamo?
- Ceva special, extraordinar de plăcut. Cīnd am plecat pe contraatacul din final, singurul meu gīnd a fost că trebuie să īnscriu. Nu aveam voie să ratez pentru că era şansa de a ne atīrna deja la gīt medaliile de campioni. Nici nu am avut timp de emoţii. Meciul a fost mereu pe muchie de cuţit, dar să nu uităm că īn ultimii doi ani nu au reuşit să ne īnvingă decīt o singură dată. Īn plus, avem de partea noastră şi parcursul aproape perfect din campionat, aşa că sīntem peste Dinamo.

- Mai credeaţi īn victorie pe finalul partidei?
- Nu am cedat nici un moment, chiar dacă ne conduceau la două goluri şi aveau superioritate numerică. Ştiu că nu e specific echipelor romāne, dar am luptat pīnă īn ultima secundă şi s-a văzut. A fost şi vina lor, pentru că nu au ştiut să gestioneze avantajul, s-au grăbit şi au pierdut mingea.

- Ce ţi-au zis coechipierii?
- M-au felicitat, m-au pupat, m-au aruncat īn sus, nici eu nu mai ştiu. Eram cu toţii fericiţi!

- Va īntoarceţi īn Liga Campionilor după un an de absenţă.
- Mi-era dor de Liga Campionilor şi abia aşteptam să jucăm din nou cu granzii Europei. Nu ne-am făcut de ruşine pentru că am īnvins pe Barcelona şi am pierdut calificarea la limită, pe mīna noastră. Īn schimb, Dinamo s-a făcut de rīs şi a pierdut la scor, aşa că meritam să fim din nou īn Ligă.

- Pīna atunci, vine meciul cu danezii de la Skjern.
- Va fi greu, dar nu ne e frică, chiar dacă au īn lot patru jucători care au luat cu naţionala medalia de bronz la Europene. Nu sīnt de nebătut şi dacă facem un meci bun īn deplasare, avem şanse mari. Ar fi ceva să mergem īn semifinalele Cupei Cupelor!


Īi opreşte lumea pe stradă
După succesele repetate din campionat sau cupele europene, handbaliştii constănţeni spun că sīnt foarte iubiţi pe Litoral. "Oamenii umplu sala la fiecare meci şi vin peste tot cu noi īn deplasare. Pe stradă ne cunoaşte toată lumea, ne felicită, ne salută, vor să se pozeze cu noi. Am creat o emulaţie pentru handbal la Constanţa şi de acest lucru sīnt cel mai fericit", spune antrenorul Aihan Omer. De altfel, la meciul cu Dinamo, suporterii veniţi de pe Litoral au fost mai numeroşi decīt cei dinamovişti. "Toţi au venit pe cont propriu, cu trenul, cu maşinile lor. Acest lucru spune mult", a īncheiat Omer.

Rechinul Ucigas
22nd February 2006, 00:58
HCM - Romvag Caracal

Duel disproporţionat

De la ora 18, tot īn Sala Sporturilor, se joacă o partidă atractivă īn Liga Naţională de handbal masculin: HCM - Romvag. Constănţenii (loc 1, 31 p) n-au motive prea mari să-şi facă griji īn faţa unui adversar modest (loc 13, 6 p), care este pe toboganul drumului spre Divizia A. Principala problemă pentru elevii lui Aihan Omer este aceea că nu se ştie către ce vor opta: vor alege spectacolul sau vor prefera să facă o repetiţie pentru dificila partidă de duminică, din Cupa Cupelor, din Danemarca, de la Skjern. O cale de mijloc ar fi preferabilă, dar e greu de realizat dacă nu s-a trecut peste euforia succesului de la Dinamo şi dacă se ia īn derādere gruparea olteană. Īntālnirea va fi condusă de bucureştenii Horaţiu Belu şi Viorel Ciucan. (G.M.)

Rechinul Ucigas
23rd February 2006, 00:18
HCM CONSTANTA 41 - 16 Romvag Caracal

Rechinul Ucigas
27th February 2006, 03:20
Defilăm īn Europa
Marian Ursescu


După ce sezonul trecut a răpus pe Barcelona, īn Romānia, HCM Constanţa defilează şi īn acest sezon īn Europa, fiind la un pas de semifinalele Cupei Cupelor, a doua competiţie europeană ca valoare. "Marinarii" au bătut aseară, īn Danemarca, pe Skjern Handball, formaţie care are īn lot trei internaţionali danezi, doi islandezi şi un estonian.

Uriaşul Lars Moller Madsen (2,05 metri) şi islandezul Vignir Svavarsson au făcut ce au vrut cu apărarea constănţeană īn debutul meciului. Antrenorul Aihan Omer a trecut imediat la o apărare avansată, care le-a zădărnicit palnurile de success ale gazdelor. Florin Nicolae (10 goluri) a īnscris din toate poziţiile, spre disperarea danezilor care nu au găsit antidotul nici la jocul pe extreme al romānilor.

După ce au condus la patru goluri diferenţă īn minutul 43, 28-24, danezii s-au văzut egalaţi īn minutul 49, 29-29, pe final romānii dīnd recital. Timofte a īnscris din aeriană, iar Sandu Iacob, pe contraatac, īn inferioritate numerică, a īnchis tabela la 35-31 īn favoarea constănţenilor, care visează acum la semifinalele Cupei Cupelor.

S-a accidentat Băiceanu
Singurul regret al constănţenilor după meciul de aseară este accidentarea pivotului Silviu Băiceanu, survenită īn minutul 25 la un duel cu masivul Svavarsson. Băiceanu nu a mai putut continua jocul, suferind din cīte se pare o entorsă la genunchiul stīng. Locul pivotului titular a fost suplinit īnsă excelent de sīrbul Dragicevici, care la 21 de ani a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale la Constanţa.

desdemona
27th February 2006, 04:12
A fost intr-adevar un meci superb /hello Abia astept returul, sper sa nu fie surprize... ca deh, imi imaginez ca aia vin montati serios si cu ganduri de revenge fata de romanasii care le-au cantat melodia dupa care sa danseze :cool:
Intr-adevar, apararea avansata a fost una din cheile revenirii noastre si ale victoriei din final :ok:

Rechinul Ucigas
28th February 2006, 02:52
HCM va fi arbitrată de greci, Tomis de rusoaice

EHF a anunţat numele oficialilor delegaţi la partida dintre HCM şi Skjern, din a doua manşă a sferturilor de finală ale Cupei Cupelor la handbal masculin. După 35-31 realizat de constănţeni īn prima partidă īn Danemarca, returul de duminică, din Sala Sporturilor (ora 11), va fi condus de brigada greacă Korres - Migas. Observator va fi armeanul Mkhitarian. Cum trupa lui Aihan Omer şi-a asigurat īn bună măsură accesul īn semifinale, prezentăm rezultate consemnate la finele săptămānii precedente, pentru a vedea posibilele adversare: Nordhom (Germania) - Schaffhausen (Elveţia) 36-21,Tatran Preşov (Slovacia) - Chehovski Medvedi (Rusia) 27-30 şi Fraikin Granollers - Valladolid (ambele din Spania) 33-31.

XXX

Dubla de pe litoral, din Challenge Cup, la feminin, dintre Tomis şi Split, a fost īncredinţată rusoaicelor Valeria Guseva şi Stela Vartanijan. Observator - Vladimir Rancik (Slovacia). (G.M.)

b3bito
5th March 2006, 14:35
HCM Constanta - Skjern 35-28
Echipa constanteana s-a calificat in semifinalele Cupei Cupelor, dupa o spectaculoasa victorie la 7 goluri, pe teren propriu, in fata danezilor de la Skjern Handbold, cu scorul de:35-28 (17-12).
In tur, elevii lui Aihan Omer cistigasera cu 35-31.

Duminica dimineata, in Sala Sporturilor din Constanta, in fata a aproximativ 3.000 de suporteri, echipa pregatita de Aihan Omer a condus ostilitatile de la un capat la altul al meciului, reusind numeroase faze spectaculoase, spre incintarea spectatorilor.

Dupa un inceput echilibrat, in care oaspetii au condus cu 1-0 si 3-2, HCM a luat jocul pe cont propriu si s-a distantat constant de adversara de intrecere, profitind de o excelenta circulatie a mingii si de paradele portarului Rudi Stanescu. Treptat, diferenta s-a marit de la trei la patru si apoi la cinci goluri, 10-5, 13-8 si apoi 17-12 la pauza.

Meciul a avut aceleasi coordonate si in partea secunda, cind scorul a luat chiar proportii, ajungind la 28-18, 29-19, 31-21. Pe final, constantenii au preferat sa joace pentru spectatori si diferenta de pe tabela a fost edusa.

HCM Constanta: Rudi Stanescu, Mihai Popescu - portari, Aleksandar Adzic (3 goluri), Bojan Butulja (1), Florin Nicolae (4), George Buricea, Sandu Iacob (4), Miodrag Kazic (3), Milutin Dragicevic (7), Ionut Saulescu (4), Marius Stavrositu (7), Mihai Timofte (1), Laurentiu Toma (1), Paul Giotoiu

Skjern Handbold: Tim Winkler, Johan Jakobsen - portari, Mikkel Aaggard (3), Kaupo Palmar (4), Dennis Mathiasen (1), Vigvir Svavarsson (2), Lars Moeller Madsen (7), Claus Hansen (3), Jesper Jensen (1), Jeppe Riber Hansen (3), Vilhjalmur Ingi Halldorsson, Jon Dorbjoern Johannsson, Kim Joergensen (3), Johan Jacobsen, Henrik Bjerg (1)

Antrenorul lui HCM Constanta, Aihan Omer, crede ca adversarul a cedat psihic si spune ca, dupa aceasta victorie, constantenii doresc sa cistige Cupa Cupelor. "E bine ca ne-am temut de acest retur. Daca nu ne-am fi luat toate masurile de precautie ar fi putut sa apara greselile. Este o performanta deosebita atit pentru handbalul constantean, cit si pentru cel romanesc. Avem o echipa omogena si cred ca putem juca mai bine. Vrem sa cistigam Cupa", a afirmat Omer, adaugind ca ii este indiferent numele adversarului din faza urmatoare a competitiei.

Jucatorii formatiei constantene au calificat publicul din Sala Sporturilor drept "extraordinar" si sustin ca le este indiferent pe cine vor intilni in semifinale. Laurentiu Toma si Florin Nicolae au spus ca ar vrea sa joace cu echipa rusa Medved Cehovski, in timp ce Sandu Iacob ar prefera pe Valladolid.

Tehnicianul lui Skjernl, Aron Kristjansson, a declarat ca atmosfera de la meci a fost surprinzatoare si nu crede ca HCM Constanta are forta sa cistige Cupa Cupelor. "Chiar daca este o echipa foarte buna, care si-a dovedit superioritatea si in meciul de astazi, nu cred ca HCM Constanta poate cistiga Cupa Cupelor. Nu trebuie uitat faptul ca in competitie mai sint echipe mai puternice ca Nordhorn si Valladolid", a spus Kristjansson.

Tragerea la sorti a semifinalelor este programata marti, la sediul Federatiei Europene de Handbal (EHF), de la Viena. In aceasta faza a competitiei HCM Constanta ar putea intilni pe HSG Nordhorn (Germania), Cehovski Medvedi (Rusia) sau invingatoarea meciului dintre formatiile spaniole CBM Valladolid si Fraikin BM Granollers, programat duminica.

Simbata seara, Steaua Bucuresti reusise si ea o calificare extraordinara in semifinalele Cupei Challenge, dupa victoria in fata formatiei macedonene HC Vardar PRO Skopje, cu scorul de 34-29 (14-13). In tur, elevii lui Vasile Stinga pierdusera cu 31-35.

tchibos
5th March 2006, 20:27
FELICITARI HCM

Mare echipa avem la handbal... pacat ca Farul (echipa de fotbal) nu ia exemplu de la HCM

FatFrumos
5th March 2006, 20:33
Scuzama cind vom avea noi ca antrenor pe Lucescu Senior poate si echipa de fotbal va merge la fel de bine.....nu uita ca HCM are cel mai bun antrenor din tara.

Sa vina cupa cupelor la Constanta.
Felicitari HCM

k474laNu_2006
6th March 2006, 15:44
Mare echipa avem la handbal... pacat ca Farul (echipa de fotbal) nu ia exemplu de la HCM

Ce exp sa ia ??? din pacate e nevoie de bani si primaria investeste doar in HCM :(

b3bito
6th March 2006, 20:51
oricum si dak ar investi in echipa nu cred k ar putea sa aiba performatele pe care le are hcm..dar totushi dak ar da macar un mil de $ pt transferuri...ar fii o chestie..oricum dak ar da nu cred k sar realiza transferuri din ei....
MENTALITATE MADE IIN BOSANCEANU :d

ady51a
8th March 2006, 07:04
Valladolid priveste cu prudenta confruntarea cu HCM Constanta
Antrenorul echipei de handbal BM Valladolid, Juan Carlos Pastor, este multumit de tragerea la sorti din semifinalele Cupei Cupelor, dar priveste dubla cu HCM Constanta cu ''maxima prudenta'', pentru ca romanii au ajuns in aceasta faza dupa ce au eliminat adversare importante, relateaza Marca.

''Este pozitiv ca am evitat germanii de la Nordhorn si rusii de la Cehov, dar pentru ca HCM Constanta nu este atit de cunoscuta nu inseamna ca va fi un adversar mai accesibil, nici mai slab'', comenteaza antrenorul spaniol.

Prima grija a lui Pastor este sa vada meciurile echipei romane din acest an. ''Echipa constanteana s-a intarit fata de sezonul anterior cu transferul a 4 sirbi, iar in campionat a cedat un singur egal, ceea ce arata ca romanii vor fi un adversar tare''. Valladolid ocupa locul 5 in campionatul Spaniei, cu 22 puncte, lider fiind Barcelona cu 34 puncte dupa 19 etape. SPORT TOTAL

ady51a
11th March 2006, 13:27
HCM - Steaua

Duel de talie europeană

Duminică seară, de la ora 19, īn Sala Sporturilor, joacă, īn etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal feminin īn compania Stelei. Se anunţă o bătălie interesantă, īn condiţiile īn care se vor afla faţă īn faţă cele două trupe romāneşti calificate īn semifinalele Cupei Cupelor şi, respectiv, Challenge Cup. Constănţenii (loc 1, 35p) par favoriţi din postura de lideri ai īntrecerii cu atāt mai mult cu cāt, īn tur, īn capitală, s-au impus cu 36-29 īn faţa steliştilor (loc 4, 26p).

Totuşi, misiunea gazdelor va fi īngreunată de doi factori. Īn primul rānd, e vorba de surmontarea handicapului produs de absenţele a doi dintre jucătorii de bază, Silviu Băiceanu şi Marius Stavrositu, ambii accidentaţi. Dacă īn cazul primului e clar că nu va putea fi utilizat, īn situaţia celuilalt există infime speranţe că ar putea fi recuperat, după entorsa de la glezna stāngă suferită miercuri, la Medgidia. Confruntarea a fost īncredinţată brigăzii piteştene Barbu - Nica Cuget liber!

ady51a
12th March 2006, 09:25
HCM Constanta mai are de trecut un singur obstacol serios in lupta pentru titlu. Dobrogenii vor infrunta Steaua, pe teren propriu, miine, de la ora 19:00, in derby-ul celei de-a 19-a etape. Cele doua formatii vor evolua peste doua saptamini in cupele europene.
In sezonul trecut, Steaua invingea pe HCM Constanta chiar pe litoral, arbitrind in mare masura lupta pentru titlu, cistigat de Dinamo Baumit. Marinarii s-au razbunat in aceasta editie de campionat, spulberi ndu-i pe baietii lui Vasile Stinga in tur, chiar in Capitala, cu un categoric 36-29. Cele doua formatii se vor intilni din nou, miine, de la ora 19:00, in orasul de pe malul marii, intr-un meci din cadrul celei de-a 19-a etape a Ligii Nationale masculine.

Tehnicienii ambelor echipe incearca sa faca abstractie de cele doua momente, motivindu-si jucatorii inaintea acestui derby. Fostul stelist Sandu Iacob, in prezent jucator de baza al dobrogenilor, nu tine nici el cont de ultimele rezultate.

"Voi face abstractie de faptul ca Steaua este fosta mea echipa si ma voi bate pentru ca noi sa cistigam. Nu este loc de sentimentalisme, pot doar sa le urez bafta in cupele europene, dar nu cu noi", a spus interul dreapta. Colegul sau din echipa nationala, adversar in meciul de miine, Alin Sania, este de alta parere:

"Sintem intr-o forma destul de buna, iar victoriile cu Vardar Skopje si cu Universitatea Resita ne-au dat incredere in noi. Nu mergem sa facem plaja pe litoral, ci vom incerca sa obtinem maximum de la acest meci". Liderul ros-albas- trilor nu s-a aflat pe teren in editia trecuta de campionat, cind evolua in Slovenia si in Qatar, dar a jucat in tur, cind militarii s-au inclinat pe teren propriu.

"Nici un meci nu seama na cu altul, asa ca ne vom bate pentru fiecare minge, atit timp cit avem sanse", a conchis handbalistul originar din Craiova. Inaintea partidei de miine, HCM Constanta ocupa primul loc in clasamentul Ligii Nationale, acumuli nd 35 de puncte din 18 meciuri, in timp ce Steaua Bucuresti este abia pe locul patru, la noua puncte de lider.

Dobrogenii sint neinvinsi in competitia interna, cistigind 17 jocuri si remizind o singura data. Ambele formatii vor evolua in semifinalele cupelor europene peste doua saptamini. Formatia lui Aihan Omer va juca in Cupa Cupelor cu echipa spaniola CBM Valladolid, iar militarii ii vor intilni pe croatii de la Agram-Medvescak Zagreb.

Parintii lui Sania, in tabere diferite
Familia Sania va fi impartita la meciul de miine, intrucit cei doi frati, Alin si Darius, vor fi in tabere diferite. Primul dintre ei joaca la Steaua, in timp ce mezinul, Darius, este legitimat la HCM Constanta, dar face parte din echipa secunda.

Interesant este ca, desi evolueaza in Divizia A, acesta a fost inclus anul trecut in lotul largit al echipei nationale, fiind considerat un handbalist de viitor. Din pacate, Darius Sania a suferit o accidentare care l-a facut sa rateze mare parte din acest sezon si nu a putut sa fie trecut de oficialii de la HCM pe foaia de joc a echipei din Constanta. SportTotal

tchibos
12th March 2006, 15:06
Hai HCM !!!

ady51a
12th March 2006, 16:59
Sper sa ne adunam cat mai multi la sala. Eu am plect deja. Forza HCM!!!

desdemona
12th March 2006, 17:08
Sunt convinsa ca o sa fie full. Plec si eu peste vreo juma' de ora.
Hai baieti!! :yeah:

U|L|T|R|A|S|
19th March 2006, 01:10
Am si eu o rugaminte la "handbalistii" nostri de pe forum...anuntati si voi cand vor fi puse in vanzare biletele pt. meciul cu spaniolii...

P.S. la meciul trecut am fost vineri pe la sala si deja biletele erau epuizate...poate apuc si eu un bilet

Rechinul Ucigas
20th March 2006, 16:55
HCM Constanţa - HC Minaur Baia Mare 43-27 (23-13)

Victorie cu iz de răzbunare

Īnfrāngerea de la Baia Mare pare să-i fi supărat pe handbaliştii lui Aihan Omer. Aceştia, chiar dacă n-au putut conta pe Silviu Băiceanu, Marius Stavrositu şi Aleksandar Adzici, toţi oameni de bază şi toţi accidentaţi, au arătat, sāmbătă seară, că vor răzbunare pentru insuccesul din Cupă de miercuri, cānd au cedat cu 26-29. Drept pentru care, īncă din start, s-au instalat la conducerea ostilităţilor, iar după prima repriză, aveau un avans de zece goluri (23-13) care nu mai punea problema calificatei īn semifinale. Partea a doua a fost asemănătoare primeia, aşa că scorul final, 43-27, nu a făcut decāt să confirma superioritatea unui HCM ce şi-a găsit şi momente pentru a face şi recital.

Pentru īnvingători, au punctat Dragicevic - 11, Nicolae - 7, Timofte - 5, Buricea - 4, Kazic - 4, Săulescu - 3, Toma - 3, Iacob - 3, Oselinsche - 1, Denis Ali - 1 şi portarul Mihai Popescu - 1. Au arbitrat Bogdan Ştarc şi Romeo Ştefan, ambii din Bucureşti. (G.M.)

desdemona
21st March 2006, 11:04
Am si eu o rugaminte la "handbalistii" nostri de pe forum...anuntati si voi cand vor fi puse in vanzare biletele pt. meciul cu spaniolii...

P.S. la meciul trecut am fost vineri pe la sala si deja biletele erau epuizate...poate apuc si eu un bilet

Vezi ca se discuta pe aici...
http://www.onlinesport.ro/forum/showthread.php?t=12060

intreaba si tu :P

Rechinul Ucigas
21st March 2006, 17:08
Universitatea Reşiţa - HCM Constanţa

Ultima repetiţie oficială

Lider neīnvins īn Liga Naţională de handbal masculin, HCM Constanţa se pregăteşte pentru turul semifinalelor Cupei Cupelor, cu Valladolid, programat duminică, īn Sala Sporturilor. Pentru a avea mai mult timp la dispoziţie, gruparea de pe litoral a ales să devanseze meciul din etapa a XX-a cu Universitatea Reşiţa, urmānd să facă o ultimă repetiţie oficială īnainte de disputa cu spaniolii. Astfel, elevii lui Aihan Omer dau piept astăzi, de la ora 17, cu formaţia din Valea Domanului, īn deplasare, cuvāntul de ordine fiind victoria.

„Mă bucur că jucătorii mai puţin folosiţi īn acest sezon au dat satisfacţie īn meciul de Cupă, cu Minaur. Sper să facă acelaşi lucru şi la Reşiţa, unde este foarte important să cāştigăm“, a spus antrenorul constănţean. Incomplet refăcuţi după accidentări mai vechi, Stavrositu şi Băiceanu vor fi cel mai probabil menajaţi, īn timp ce Denis Ali este incert, din cauza unei lovituri primite la coaste īn partida cu băimărenii. (I.C.)

ady51a
5th May 2006, 12:40
Iacob la Lubbeck!



Parcursul european excelent al constănţenilor īn acest sezon, cīnd au ajuns īn semifinalele Cupei Cupelor, nu a rămas fără urmări. Echipele din campionatele puternice din Europa au pus ochii pe romāni, care au īnceput din nou să aibă căutare. După ce pivotul Silviu Băiceanu a semnat un contract pe doi ani cu Frisch auf Goppingen, locul 10 īn Germania, un alt constănţean are o ofertă tentantă tot din Bundesliga.

TuSN Lubbeck, locul 11 din 18 formaţii īn cel mai puternic campionat din lume, īl vrea neapărat īn rīndurile sale pe Sandu Iacob, interul dreapta de la HCM Constanţa. "Nu e o ofertă pe care să o poţi refuza. Īn plus, la 30 de ani, poate fi ultimul meu tren de a juca īn Bundesliga", a declarat Iacob.
Jucătorul a īnvăţat deja limba germană după ce a evoluat doi ani īn liga a doua elveţiană, la TV Endingen. "A fost un atu al meu că ştiam limba. Va fi mult mai uşor să mă integrez īn noul lot", a adăugat Iacob. Lubbecke are īn prezent opt străini īn lot, dar la finalul sezonului cel puţin trei dintre ei vor pleca. Cel mai cunoscut e sīrbul Dragan Sudzum, component al "naţionalei" ţării sale.


CUPA ROMĀNIEI / MASCULIN
Au īnvins la Bucureşti
Pe primul loc īn campionatul Romāniei, HCM Constanţa a făcut miercuri seara un pas mare şi spre finala Cupei Romāniei. Īn prima manşă din semifinale, "marinarii" au īnvins la Bucureşti cu 28-26 pe Steaua, cīştigătoarea Challenge Cup. HCM a condus tot timpul pe tabelă, chiar şi la şase goluri diferenţă, dar pe final a avut emoţii, Mazilu şi compania fiind foarte aproape de un rezultat de egalitate. Steliştii au fost irascibili, au cerut tot timpul socoteală arbitrilor şi au acuzat apărarea prea agresivă a gazdelor. "Le-am dovedit că sīntem mai buni. Tot respectul pentru evoluţia īn Europa, dar īn Romānia nu ne bat", a declarat centrul Constanţei, Marius Stavrositu.


78 de selecţii la echipa naţională a Romāniei a adunat Sandu Iacob
GSP

Rechinul Ucigas
8th May 2006, 01:26
HCM - Steaua 34-28 (18-11), īn semifinalele Cupei Romāniei

Constanţa īşi apără trofeul

Ieri seară, īn Sala Sporturilor, s-a disputat returul uneia din semifinalele Cupei Romāniei la handbal masculin. Deţinătoarea trofeului, HCM, a avut īn faţă pe proaspăta cāştigătoare a Challenge Cup, Steaua. Cu patru zile īnainte, īn capitală, se impuseseră constănţenii, cu 28-26, astfel īncāt calculele hārtiei īi dădeau pe dobrogeni ca favoriţi la calificarea īn ultimul act al īntrecerii. La rāndu-le, bucureştenii au venit pe litoral cu gānduri mari. Au şi īnceput īn forţă, īn min. 4 aveau 2-1, dar voinţei şi grabei lor, care s-au concretizat īn multe greşeli, gazdele le-au opus un joc bine ordonat īn plan tactic.

Cu un Ionuţ Stănescu din nou de remarcat īn poartă (18 intervenţii reuşite, elevii lui Aihan Omer au preluat conducerea ostilităţilor şi, după ce au egalat īn min. 5, s-au aşezat īn avantaj şi pe tabela de scor. Revelatoare este diferenţa de la pauză, 18-11, care arăta că soarta team-ului ce va merge mai departe este lămurită.

Repriza secundă nu s-a mai remarcat decāt sub două aspecte. Ambele trupe au făcut spectacol, dar şi nervii au cedat, brigada Silviu Stănescu - Robert Harabagiu dictānd o mulţime de eliminări, inclusiv un cartonaş roşu antrenorului stelist Vasile Stāngă.

Pentru HCM, care pe 22 mai, la Bucureşti, vor juca īn compania lui Dinamo (34-26 şi 30-31 cu Lignitul Tg. Jiu) au marcat: Toma (8), Kazic (5), Adzic, Băiceanu, Stavrositu (cāte 4), Nicolae, Dragicevic (cāte 3), Timofte (2) şi Săulescu (1).

Rechinul Ucigas
8th May 2006, 01:27
Tomis - Universitatea Jolidon Cluj 27-25 (11-12)

Greu se rămāne īn Europa!

Duminică, s-au jucat partidele antepenultimei etape īn campionatul Ligii Naţionale la handbal feminin. Īn Sala Sporturilor, īn faţa a doar cāteva sute de spectatori, Tomisul a jucat un meci foarte important pentru viitorul său sezon. Īntālnirea cu Universitatea era deosebit de importantă, ea putānd să stabilească trupa care se va clasa la finalul competiţiei īn cvintetul ce ne va reprezenta īn ediţia 2005/2006 a cupelor continentale.

Īn contextul īn care nu numai punctele contau, ci şi golaverajul (īn toamnă, se impuseseră clujencele cu 29-26), am avut parte de o confruntare extrem de tensionată, miza punāndu-şi amprenta pe evoluţiile jucătoarelor. Antrenorul Dumitru Muşi a apelat chiar la Loredana Mateescu, nerefăcută complet după o fractură la mānă, la Doina Avram, īn convalescenţă, şi la Roxana Mazur, şi ea cu mari probleme medicale.

După clasica perioadă de tatonare, atunci cānd iniţiativa a aparţinut fiecăreia dintre părţi, Tomisul a luat avantaj (min. 13, 6-3), dar n-a fost decāt un foc de paie, pentru că, īntr-un final de repriză pragmatic, Clujul a īntors scorul şi a intrat la cabine cu 12-11 īn favoarea sa.

Partea a doua a fost şi mai dramatică. Transilvănencele au avut avantaj şi de trei goluiri (min. 32, 11-14), dar constănţencele au revenit īn forţă (min. 47, 19-16), după care a urmat cavalcada ratărilor de ambele părţi. A fost şi 21-21 (min. 53), dar şi 25-21 (min. 56). S-a terminat 27-25, scor final care lasă loc calculelor aritmetice. Echipa de pe litoral mai are de jucat, miercuri, la Sf. Gheorghe, īn faţa campioanei Rulmentul şi apoi, acasă, cu Oltchim Rm. Vālcea.

Ieri, pentru Tomis au īnscris: Alina Petrache - 7, Loredana Mateescu - 6, Dorina Jerebie - 5, Mihaela Pārāianu - 4, Cristina Duican - 3, Cristina Strungaru - 1, Raluca Blebea - 1.

Gabriel MILCESCU

ady51a
8th June 2006, 22:57
Fratilor, plecaca Omer:headbang: Oare ce s-a intamplat?

Kooler
8th June 2006, 23:23
Naspa daca pleaca. Cred ca nu mai are Mazare bani sa-i dea.

ady51a
8th June 2006, 23:28
Paote cei care sunteti in galerie, vorbiti cu Sorin si va mobilizati si faceti un meeting pro Omer!

desdemona
9th June 2006, 00:00
Da, ar trebui sa ne strangem in fata Salii Sporturilor sau a clubului. Sa aratam ca ne pasa de el macar, daca nu il convingem sa ramana :(

pff
9th June 2006, 02:31
pleaca la mai bine ... ca toata lumea de fapt ..... resita probabil i`a oferit un contract mai mare si .. asta e ....... sper sa ramana macar echipa daca el pleaca ... k daca ia si jucatori dupa el ..cam nasol ..........