PDA

View Full Version : Revine Gabi Popescu?



stefanm14
9th January 2006, 20:55
Īntors din Japonia, unde şi-a terminat contractul cu JEF United, Gabriel Popescu a mărturisit că īncă nu e decis dacă va mai juca sau nu fotbal. "Īn 10 zile, voi anunţa ce fac. Am două propuneri, de la Steaua şi de la Universitatea Craiova, şi-o să văd īncotro o apuc", a mărturisit fostul internaţional. Pe līngă Olăroiu, care īncearcă să-l convingă să meargă īn Ghencea, Gabi a fost ofertat şi de Adrian Mititelu. De altfel, mijlocaşul de 32 de ani şi finanţatorul Ştiinţei s-au şi īntīlnit sīmbătă după-amiază, discutīnd pe marginea posibilei reveniri a lui Popescu īn tricoul alb-albastru.

"L-am asigurat pe Gabi că-i dau oricīnd un contract īn alb, īn care să treacă tot ce vrea el īn privinţa salariului sau a funcţiei pe care vrea să vină la noi. Ştie care sīnt posibilităţile mele financiare şi n-ar fi probleme din acest punct de vedere. Īi dau bani, pămīnturi, numai să vină la Craiova. De fapt, eu sīnt convins că, dacă va fi să mai joace fotbal, numai la Universitatea o va mai face. Este un oltean adevărat şi doar pe Ştiinţa o are īn suflet, deşi a trecut puţin şi pe la Dinamo sau FC Naţional", a declarat ieri Mititelu.

„Īl cunosc foarte bine pe Gabi şi sīnt convins că inima lui bate doar pentru Universitatea”
Adrian Mititelu, patron U Craiova

(c) gsp


Sunteti de acord cu aceasta revenire ?
Eu ezit sa ma pronunt, Popescu poate fi o solutie buna la mijloc pt acest retur, dar totusi sper sa nu se inceapa din nou sa se aduca jucatori batrani, sa fim din nou un "cimitir al elefantilor".

spinU
11th January 2006, 00:38
Nu cred ca este o idee buna pt ca Gabi Popescu nu mai joaca demult la valoarea care l-a consacrat.

ASP
11th January 2006, 15:26
asa credeti voi. ganditi-va ca nu ne putem lasa doar in Ionescu pentru ca s-ar putea sa plece. avem nevoie de el pentru ca nu e un amator.

Cra10veanu
11th January 2006, 18:33
eu zic ca e un lucru bun, 32 de ani insa e cam mult, dar anii astia au si ei un rol, experienta !

corto
12th January 2006, 16:47
32 nu e mult deloc. Daca ar vrea, si daca mai poate (dpdv fizic), G. Popescu ar mai putea juca vreo 2-3 ani cel putin. Ce cred eu insa ca-i lipseste motivatia. Omul a facut niste bani, si-a planificat viata si o vrea sa o petreaca alaturi de familie, nu prin cantonamente si noroaiele diviziei B, mai ales ca a fost plecat din tara mult timp. Poate doar Stanga sa-i insufle o parte din ambitia lui de a renaste mtul Universitatii. In teren, chiar si nu foarte motivat, Popescu poate fi foarte util si poate sa transmita din experienta lui celorlalti coechipieri. Pe unde a jucat, s-a comportat ca un adevarat profesionist din cate imi aduc eu aminte.

Oricum, nu cred ca mai are vreo obligatie fata de Craiova. Daca vine, bravo lui.

stefanm14
19th January 2006, 10:10
"N-am renunţat la achiziţionarea lui Gabi Popescu, depinde doar de el dacă mai vrea să joace fotbal sau nu. Noi īl aşteptăm cu braţele deschise"
Ovidiu Stīngă, antrenor-jucător U Craiova.

Iata ca desi nu s-a mai auzit nimic despre acest transfer, inca nu s-a renuntat la aceasta idee.

corto
19th January 2006, 12:30
La idee nu s-a renuntat ... Insa e din ce in ce mai clar ca Gab Popescu s-a hotarat sa se retraga.

stefanm14
21st January 2006, 13:30
Mijlocasul oltean pare sa se fi hotarāt asupra viitorului sau, ideea afacerilor atragāndu-l mai mult decāt o revenire la Universitatea.

Desi oficialii craioveni au incercat din rasputeri sa dea o mare lovitura pe piata transferurilor, prin achizitionarea fostului international Gabi Popescu, revenirea acestuia la echipa care l-a propulsat in fotbalul mare nu se va produce. Atras de afaceri, mijlocasul oltean pare sa fi renuntat la gāndul de a mai juca fotbal, in ciuda celor 32 de ani pe care ii are si a ofertelor primite de la Universitatea si Steaua Bucuresti. Fostul jucator al lui Jeff United nu a putut fi induplecat nici de bunul sau prieten Ovidiu Stinga sa revina la sentimente mai bune. Antrenorul Stiintei i-a facut o vizita lui Gabi Popescu chiar la clubul pe care acesta il patroneaza, insa „olandezul“ a afirmat ca discutiile nu au „inclus“ fotbalul. Lucru greu de crezut, deoarece, la conferinta de presa, organizata la inceputul saptamānii, Stinga linistea „masa alb-albastra“ spunānd ca trebuie sa vorbeasca personal cu Gabi, pentru schimbarea datelor problemei. „Cu Gabi Popescu am discutat multe lucruri, insa despre problemele zilnice, pentru ca suntem satui amāndoi de fotbal. Daca si in particular vorbim tot de fotbal, nu mai avem viata privata“, a spus Stinga. „Am stat amāndoi la masa si ne-am amintit de momentele frumoase petrecute impreuna. Venirea lui la Universitatea nu depinde numai de mine, ci de ce isi doreste el. Daca ii face placere sa vina, este binevenit. Ar fi un real cāstig la echipa“, a conchis Stinga.

(c)gds

inter
21st January 2006, 14:12
da asa am citit si eu ... se va retrage... sa fie sanatos! (ii urez asta prin prisma faptului ca a facut destule pt. noi!)

stefanm14
21st January 2006, 14:36
Poate sa ii fie organizat un meci de retragere, la vara, dupa promovare, ar fi ceva.

blue_lion121
25th January 2006, 12:38
Ar fi bine sa joace pana la vara ...experienta lui nu strica :D

stefanm14
25th January 2006, 20:14
Trebuie vorbit la trecut despre asta. Gata, e clar, si se apuca de afaceri.