PDA

View Full Version : Antrenor strain la Dinamo



Utilizator
21st December 2005, 18:15
Din iarna am putea avea un alt antrenor in locul lui Ando.
Cei despre care se spune ca ar fi pe lista sunt:Gianluca Vialli, Ruud Krol, Jose Ramon Alesanco si Mauro Tassotti.

Avand in vedere antecedentele si relatia cu Giovani cred ca Alesanco e in pole position. Nu prea m-ar bucura, experientele anterioare in Romania au aratat ca este un antrenor bunicel dar prea moale si destul de obedient in relatia cu patronatul.

Krol cred ca e urmatorul ca sanse de a veni la noi. Cred ca ar fi o alegere buna avand in vedere ca are ceva mai multa experienta ca antrenor decat primul si reprezinta scoala olandeza de fotbal recunoscuta pentru organizarea impecabila si stilul de joc spectaculos. A mai antrenat KV Mechelen (Belgium), Servette Geneva (Switzerland), echipa nationala a Egiptului, Zamalek Caļro (Egipt), Al Wahad (United Arab Emirates), secund al lui van Gaal la Nationala Olandei, secund la Ajax. Mai multe amanunte despre el aici: http://members.tripod.com/LauD/profiles/Krol/krol.htm
Krol e favoritul meu pe aceasta lista.

Vialli e o figura a fotbalului international si venirea lui la Dinamo ar fi o mare lovitura de imagine. Jucator extraordinar iar in CVul de antrenor gasim Chelsea si Watford. Dezavantajele ar fi boemia sa recunoscuta, a lucrat numai temporar ca antrenor si nu mai antreneaza de ceva vreme, in prezent este comentator Sky TV.
Mi-ar place totusi sa vina pentru ca numai prin simpla sa prezenta ar relansa entuziasmul jucatorilor si suporterilor si nu in ultimul rand ar responsabiliza conducerea.

Tassotti a secund la AC Milan, fost jucator in echipa de aur a lui Milan dar e putin probabil ca va veni avand in vedere ca e secundul lui Ancelotti la Milan si cred ca si daca vor fi schimbati vor pastra echipa.


Ce parere aveti?

AxinTe
21st December 2005, 18:21
oricare vine in afara de Alesanco imi convine :D

Ayrton
21st December 2005, 18:25
Mai este si Arie Haan pe lista, chiar in pole-position se pare...

Utilizator
21st December 2005, 18:49
Nici Arie Haan n-ar fi rau :)
L-am uitat, poti completa tu Ayrton in textul initial si eventual sa bagi un poll cu cei nominalizati :ok:

remy
22nd December 2005, 01:03
Sa ramana Andone, ca e pacat de munca lui de cativa ani buni.
Iar schimbam tactica, dupa orice antrenor, chiar daca renumit ?
Andone, anul asta a fost lucrat de Giovanni, poate si de Netoiu, pentru a-si aduce antrenorul si jucatorii doriti de ei. Ei isi vad numai de afacerile lor, nu de club.
SPER SA MA INSEL. VOM VEDEA IN VARA CE VA FI.

remy
22nd December 2005, 03:00
ANTENA PE ANDO

Ştirile sportive ale Antenei 1 au surprins cīteva afirmaţii explozive ale lui Andone

Antena 1 a difuzat luni seară o discuţie īntre Ioan Andone şi Ionuţ Lupescu, purtată la Gala Premiilor "Fanatik". Cameramanul Marius Ştefănescu a prins momentul īn care tehnicianul lui Dinamo i se destăinuia īn secret, ţinīnd mīna la gură īn unele momente, directorului general al FRF. "Auzi? 500.000 le cer. I-am anunţat, am vorbit. Le-am dat contractul să mi-l citească. Să mă demită, să aducă Giovanni bani de acasă", a sunat mărturisirea explozivă a antrenorului, difuzată īn exclusivitate de ştirile sportive ale Antenei 1.

Gazeta Sporturilor a aflat cum s-a ajuns la această sumă uriaşă. Deşi contractul lui Andone este de 150.000 de dolari, el are o clauză īn contract conform căreia trebuie să primească dublu faţă de cīt īncasează īntr-un an dacă este dat afară. La aceasta se mai adaugă şi primele de joc. Īn plus, Ando se prevalează de faptul că echipa se află pe primul loc la sfīrşitul turului, iar obiectivul său pe plan extern, calificarea īn grupele Cupei UEFA, a fost şi el īndeplinit, deci nu ar exista motive să fie demis.

"Am vopsit destui!"
Afirmaţiile incendiare ale lui Andone nu s-au oprit la cīţi bani īi va cere preşedintelui Becali ca să plece. El a continuat: "Mi-a spus că nu mai transferă nici un jucător. Am vopsit eu destui dintre ăia! Că am vrut eu. Acum nu mai vreau nimic. Le dau lista şi o fac publică. Nu-i corect? Păi, dacă vreţi perfomanţă....". Sursele Gazetei spun că tehnicianul se referea la faptul că la Dinamo au fost aduşi fotbalişti, aflaţi sub contract de impresariat cu firma fraţilor Becali, care trebuiau reeşapaţi. Fie veneau după o perioadă lungă de accidentare, fie la echipele din străinătate nu jucau deloc. Andone trebuia să-i forţeze să joace pentru ca aceştia să revină la o cotă de transfer europeană. Acum, antrenorul nu mai vrea să accepte aceste lucruri, iar transferul lui Cătălin Munteanu, prezentat marţi de Ioan Becali, făcut peste capul antrenorului, arată că politica alb-roşilor nu s-a schimbat..

Care ar fi jucătorii "vopsiţi" de Andone

Tamaş - a venit iarna trecută de la Spartak Moscova , unde nu juca aproape deloc. Acum este titular de bază la Dinamo şi la echipa naţională
Zicu - după ce a fost transferat la Inter, nu a prins meciuri nici la Parma. A venit la Dinamo la īnceputul lui 2005 şi a reuşit cīteva partide foarte bune, precum cele cu Omonia Nicosia şi Everton de la Bucureşti
Bratu - a venit īn vară de la Nantes unde era doar rezervă. A dat goluri importante pentru echipa lui Andone, cu Everton, cu Rapid şi cu Steaua, īn Supercupă
D. Şerban - a stat o jumătate de sezon la Dinamo īn 2004, după ce a fost multă vreme accidentat. N-a jucat decīt 3 meciuri īn campionat, dar acum evoluează īn Grecia, la Larissa
C. Munteanu - a fost transferat zilele trecute de Ioan Becali. Īn ultimele 6 luni n-a jucat, fiind accidentat

"Eu aveam o altă impresie despre oameni! Bărbaţii adevăraţi stau la masă şi īşi spun īn faţă unul altuia problemele lor. N-am ce să comentez mai mult, e treaba domnului Andone"
Vasile Turcu, acţionar Dinamo

"A fost o discuţie privată. Nu e corect faptul că s-a procedat aşa"
Ioan Andone

"Nu mă interesează discuţiile private. Eu n-am treabă cu vopsitul! Eu ştiu că, deocamdată, Ioan Andone este antrenorul nostru. Nu ştiu ce va fi īn viitor! Dacă vrea, Andone mă poate lovi īn faţă"
Ioan Becali

Război rece
Din cīte se pare, şedinţa se amīnă pentru ianuarie. Atunci va afla Andone dacă rămīne. Lupta dintre Becali şi Badea e posibil să aibă un cīştigător chiar din această iarnă.

Deşi Crăciunul bate la uşă, la Dinamo e război rece īn toată regula. Mult aşteptata şedinţă se tot amīnă pentru că mulţi dintre acţionari sīnt plecaţi din ţară sau se pregătesc să plece. Aşa că este foarte probabil ca aceasta să se amīne pīnă īn ianuarie. Īntre timp se fac alianţe, se trag sfori, apar influenţe, īnsă nimeni nu iese primul la atac. Ioan Andone se află īn cel mai mare pericol. Nu prea mai are sprijin dinspre acţionari, iar Ioan Becali , dacă nu rezolvă īn timp util şi cu bani puţini aducerea unui antrenor străin, are o soluţie provizorie la īndemīnă chiar īn Ştefan cel Mare, Cornel Dinu.

Vīntul schimbărilor s-ar putea să ajungă şi mai sus de banca tehnică, Ioan Becali şi Nicolae Badea iubindu-se precum şoarecele cu pisica. Fiecare are prietenii săi, iar la şedinţă se poate īntīmpla orice, pentru că totul se supune la vot. Poate să plece Becali, dar surpriza poate apărea şi īn cazul lui Badea. Cine are muşchii mai mari va avea pīinea şi cuţitul şi īn continuare. Cine nu, pleacă. Varianta de compromis ar fi să rămīnă amīndoi pe aceleaşi funcţii, dar tot provizorat se numeşte. Două săbii īntr-o teacă nu īncap niciodată.

22 decembrie 2005

Ayrton
22nd December 2005, 09:33
Eu l-as vrea pe Vialli, dar mi se pare cel mai greu de adus. As prefera insa sa fie un antrenor tanar care sa vrea sa se afirme, nu un batranel expirat ca Arie Haan (un fel de Emerich Jenei in varianta benelux).

Utilizator
22nd December 2005, 09:36
Remy de acord ca Ando e antrenor bun, dar cred ca a ajuns in impas la Dinamo. Daca s-ar putea lua totul de la capat ar fi favoritul meu. Dar deja i-a obisnuit pe cei din conducere cu un anumit stil ascultator, chiar ceea ce scrii tu mai sus e o dovada. Unul precum Krol, Haan sau Vialli nu cred ca ar accepta orice si s-ar putea impune altfel in fata conducerii.
M-am saturat de clinciurile astea permanente conducere-antrenor din care pierdem noi. Nu vezi ca mereu facem subiecte de presa cu ce-a zis Ando, ce-a zis Giovani, replica lui Turcu etc. Sa aduca un antrenor dorit de ei si sa trecem la treaba. Sincer singurul lucru pe care-l doresc e sa vad ca se creaza un lot stabil, valoros, dornic si apt de performanta. Sa joace un fotbal frumos dar constant, fara sincopele de acum. Sa vad ca se doreste intr-adevar o politica de dezvoltare pe termen lung.

suporterita
22nd December 2005, 14:20
La toti DINAMOVISTII Craciun Fericit ,La MULTI ANI!!si dorinta voastra sa fie ascultata,sa aveti antrenor strain.

Utilizator
22nd December 2005, 15:43
Multumim de urari Suporterita, numai bine si tie, un An nou si un Craciun fericit! :)

bob
22nd December 2005, 16:25
daca ar fi sa plece andone , ceea ce ar fi pacat, l-as vrea pe alesanco. e greu de ales pe careva. mai pot fi si altii pe lista. n-as vrea sa plece andone pt. ca a facut o munca destul de buna si cunoaste jucatorii. din romania nu prea avem pe cine aduce mai bun. strainii cer salarii mari si e riscant. pana apuca sa cunoasca jucatorii, sistemul, ar putea fi tarziu. eu zic ca ar trebui cautat un tanar scolit in vest, cu ceva experienta.

Utilizator
22nd December 2005, 16:35
Bob, de ce il preferi pe Alesanco?

Ayrton
23rd December 2005, 08:56
Probabil pt ca a avut mari performante la National si la Craiova... la unii a antrenat aproape 12 etape, la ceilalti vreo 3 luni... :D ... Alesanco e o proasta varianta... Si nici nu cred ca e reala, e aruncata mai mult pe piata de Giovani ca sa-si acopere adevarata miscare.

RstInPc
23rd December 2005, 12:43
Conform Dinamomania, Andone si-a reziliat in aceasta dimineata contractul pe care il avea cu Dinamo. In locul lui va fi numit ca antrenor Esteban, fost secund al lui Alesanco.
Cine-i asta frate ? Pe unde a mai antrenat ? Dintre toti antrenorii care se vehiculau a fi la echipa ne-am ales cu rumegusul. :mda:

ady51a
23rd December 2005, 13:17
Esteban Vigo, cine-i asta? un fel de Wolfgang Frank?:D

Edgar
23rd December 2005, 13:18
Secund la Craiova.
Antrenor la echipa de amatori a Barcelonei.
Director tehnica la Malaga.
Antrenor la Xerez.
Antrenor la Cordoba.

Ayrton
23rd December 2005, 13:28
E 1 aprilie azi?????????

Asta e cea mai proasta gluma pe care am auzit-o anul asta! :rosu:

gicu
23rd December 2005, 13:33
RstInPc, pana si rumegusul e bun la ceva...daca-i de esenta tare il folosesti la afumat carnati :o:

Cred ca n-au mai avut bani sa plateasca antrenor (dupa ce l-au despagubit pe Ando) si l-au luat pe Escobar asta :headbang:

Ayrton
23rd December 2005, 13:40
nu se poate ma sa fie asta noul antrenor! in nici un caz!

gicu
23rd December 2005, 13:44
pe bune ca ma gandesc mai des sa m-apuc de fotbal :D Vorba lui Utilizator, in ceva vreme ne punem la punct conditia fizica si apoi jucam de placere (fara contracte mari si grase :P). Si daca ne facem echipa...il luam si pe Escobar antrenor...ca se pricepe la amatori.

Paul
23rd December 2005, 13:51
Depinde ce va doriti?
Pe termen scurt antrenorii strain sunt riscanti.
Pe termen lung sunt meseriasi ... (uitati-va la National)

cip_81
23rd December 2005, 13:57
Hai ca ne-au adus si antrenor strain...strain de fotbal.

Paul
23rd December 2005, 14:24
a lucrat la Barcelona ...
cred ca si electricianul de la tabele Barcelonei , e mai meserias ca unii antrenori din Ro

bob
23rd December 2005, 15:03
e bai mare. oricum, cinste lui andone! ca boul asta de spaniol nu face 2 parale! ma duc la ski! sa nu mai aud de fotbal!

Aurel.D
23rd December 2005, 15:47
Un antrenor strain ar fi binevenit la Dinamo, datorita mentalitatii lui, dar nu acest Vigo care cumpara apa minerala pt. lotul Barcelonei. Sper ca Becali nu isi doreste sa fie linsat in tribuna oficiala!! Daca este, sa aduca un ANTRENOR!
Antrenor serios.

cip_81
23rd December 2005, 16:57
Ne-au vanturat fel de fel de nume...ba Kroll, ba Vialli, ba Alesanco...ca pana la urma sa ne-aduca un secund. Dar, daca stau bine sa ma gandesc, noi de secund aveam nevoie, antrenor principal avand in persoana lui Becali Ion. El decide cine pleaca, cine vine, cine joaca, cine nu, ce posturi sunt acoperite si ce nu. ..ma duc sa vars.

Ayrton
23rd December 2005, 17:14
cred ca o sa ajung sa-l regret din toate pct de vedere pe Andone...

PS: Au fost reziliate si contractele secunzilor Dorin Mateut si Iulian Mihaescu...

old lord
23rd December 2005, 23:07
am ciciti ce a spus becali la conferinta de presa
ii impartasescparerea, sunt de acord cu el

de ce risca atat de mult cu un antrenor de asta?
chiar nu se gaseste ceva mai bun? ce are in cap

Man_USA
23rd December 2005, 23:32
Ei a inceput Becali sa isi arate coltii. In curand o sa scape si de suporterii dinamovisti...asta dupa ce va fi vandut pe ale Zicu & co prin Rusia si a bagat in buzunar malaiul.

remy
24th December 2005, 00:44
Mafia familiei Becali e unita, toti 3 sant dubiosi, se aseamana in interese.
Mi se par ultra-dubioase toate declaratiile unui presedinte de club (oricare ar fi el), care sa spuna ca ... echipa lui nu merita sa conduca cu 5 puncte in clasament, ca mai bine era pe locul 2. Asta vrea performanta, sau sufera de grandomanie ca varu-sau, omul de Neanderthal, JI-JI CEL VITEAZ (aluzie la Mihai Viteazul) ? Parca zici ca a vorbit cu JIJI sa nu castige Dinamo campionatul. Nu sant ei in familie, ce naiba, machedonii nu prea se cearta sau se urasc.
Nu va e clar ca si-a pus jucatorii lui si a lui Netoiu sa-l sape pe Andone, de au ajuns sa nu mai faca nimic, echipa aflandu-se in degringolada de o luna jumatate ?
Si eu am mirosit asta de cand a declarat ce a declarat. Si pute rau.
Ce presedinte e asta care baga bete in roate propriei echipe ? Doar sa-si aduca el oameni dubiosi ?
Totusi, poate ma insel, si ar fi mai bine sa asteptam pana in vara, ce va fi, vom vedea.
Daca ia campionatul, va fi iertat 80 %.
Dar pe urma sa vedem daca vor fi in Ch. League. Acolo e buba.

bob
24th December 2005, 20:52
moarte bisnitarilor! o sa-l spurcam tot returul!

remy
24th December 2005, 21:37
Şoseaua Esteban cel Mare - Eduard Apostol, Valentin Damian / (foto - Marca)

Totul s-a īntīmplat joi seară, la sediul lui Computerland, īntr-un cerc extrem de restrīns. Discuţiile au īnceput după ora 22:00 şi s-au terminat vineri dimineaţă, spre ora 3:00. Au participat doar 4 persoane. Nicolae Badea, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Ioan Andone. Antrenorului i s-a plătit aproape 100.000 de dolari, atīt cīt mai avea de īncasat pīnă la finalul contractului său, scadent īn vara anului viitor. Ieri, la ora 17:00, Ioan Becali a convocat presa la o conferinţă. A vorbit īn două reprize, ţinīnd să diferenţieze ideile īntre trecut şi viitor.

DESPRE TRECUT
„Majoritatea acţionarilor a decis”
"Relaţia dintre Dinamo şi Andone s-a īncheiat īn urmă cu 45 de minute, cīnd am semnat rezilierea īnţelegerii. Am īncheiat colaborarea şi cu secunzii săi, Mateuţ, Mihăescu şi Manu. Totul s-a rezolvat īn condiţii amiabile, rezonabile, atīt pentru antrenor, cīt şi pentru club. Nu eu l-am demis pe Andone, majoritatea acţionarilor a optat pentru īncetarea acestui raport. A fost un «La revedere» fără ranchiună. Eu sīnt cu conştiinţa īmpăcată că n-am făcut nimic īmpotriva lui Andone", a spus preşedintele executiv despre capitolul īncheiat.

DESPRE VIITOR
Contract pe 5 luni
Becali a recunoscut ieri că a avut discuţii cu Gianluca Vialli şi Francesco Maturana, iar din sursele Gazetei şi Arie Haan, şi Ruud Krol au declinat oferta de a prelua pe Dinamo. "Am ales cu sufletul şi am adus un antrenor pe care īl cunosc şi despre care am referinţe bune", a declarat preşedintele executiv. A luat o pauză de două secunde: "Alesul nostru este Esteban Vigo, care a mai fost antrenor principal la Craiova şi FC Naţional. Alesanco a fost numele, impactul, dar Esteban era antrenorul. Vigo l-a format şi pe Lionel Messi, noul star al Barcelonei". Esteban Vigo a semnat un contract pe 5 luni cu opţiune de prelungire pe īncă doi ani. "Īn proporţie de 95 la sută va semna, iar pe 27 sau 28 decembrie o să vi-l prezentăm oficial. Urbano Ortega va fi unul dintre secunzi, trebuie să mai găsim unul şi un antrenor cu portarii", a mai zis Becali.

BECALI DESPRE ESTEBAN
„Am luat un muncitor, un «trabajador», unul care va lucra”

„Se negociază de 7-8-10 zile cu Esteban! Nu m-a interesat aducerea unui antrenor romān”

„Obiectivele lui Vigo sīnt cīştigarea campionatului, un joc spectaculos, aducerea suporterilor la stadion, apoi grupele Champions League”

CULISE
Discuţie telefonică ameninţătoare
Surse apropiate grupării dinamoviste afirmă că ruptura definitivă īntre Ioan Becali şi Ioan Andone a intervenit la sfīrşitul săptămīnii trecute. Preşedintele executiv a avut o discuţie dură la telefon cu antrenorul, īn care s-au aruncat cuvinte grele. Se vehiculează chiar varianta că Ando i-ar fi zis lui Giovanni că īi pare rău că nu l-a lovit īn vestiar, atunci cīnd a avut posibilitatea! Tehnicianul ar fi cerut păsuire pīnă ieri, ca să se ajungă la o īnţelegere privind īncheierea acordului.

http://www.gsp.ro/images/content/articles/2005/12/30221/1202-1335209448514b84cf11b_600_399_.jpg

Esteban Vigo (īn dreapta), īl va avea ca "secund" pe Urbano Ortego (stīnga), şi el fost jucător al Barcelonei / Marca

25.000 de dolari va fi salariul pe care Esteban Vigo īl va primi īn cele cinci luni de contract. Andone cīştiga 150.000 de dolari pe an

„Acum 3 zile am fost contactat de preşedintele Becali şi am acceptat oferta. Vin cu speranţa de a face performanţă cu Dinamo. Vreau să cīştig campionatul şi să intru īn Liga Campionilor. Pentru mine e o provocare să antrenez o echipă de prestigiu cum e Dinamo şi sper să stau cīt mai mult aici”
Esteban Vigo, īn exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, prin intermediul "Marca"

CINE ESTE NOUL ANTRENOR
"Principal" īn liga a doua spaniolă
Esteban Vigo Benitez (51 de ani) a evoluat ca mijlocaş la Barcelona şi Malaga, bifīnd şi trei prezenţe īn prima reprezentativă a Spaniei. Tehnicianul a fost secund al lui Juan Ramon Alesanco īn perioada īn care acesta a antrenat U Craiova, īn returul ediţiei 1997-'98, şi pe FC Naţional, īn sezonul 1998-'99. Esteban a mai antrenat două formaţii din liga secundă spaniolă: pe Xerez, īn 2003, şi Cordoba, īn 2004. Esteban a preluat pe Xerez īn etapa a 10-a, īnsă a fost destituit cu două etape īnainte de terminarea campionatului, īn ciuda faptului că salvase formaţia de la retrogradare. De la Cordoba, Esteban a fost schimbat īn septembrie 2004, după 7 etape şi un singur punct obţinut.

„Am lucrat la Craiova cu Esteban Vigo, cīnd era secundul lui Alesanco. Era pe «vīnă» şi se băga cu noi la antrenamente. Şedinţele de pregătire şi atmosfera erau plăcute, dar cred că sīnt tehnicieni mai buni ca el īn Romānia”
Ionel Ganea


INTERVIU
„M-a impresionat Andone”

Gigi Neţoiu a povestit că la şedinţă de joi seară antrenorul era afectat că pleacă din Ştefan cel Mare, dar a īnţeles că Dinamo doreşte altceva

- Domnule Neţoiu, de ce la discuţia care l-a determinat pe Andone să plece aţi fost doar dumneavoastră, Badea, Borcea şi antrenorul?
- Ando a insistat. Noi i-am comunicat şi părerea celorlalţi acţionari. Pentru mine a fost o surpriză plăcută modul cum a decurs discuţia cu Ando. L-am considerat tot timpul un prieten, eu am fost cel care a insistat să fie antrenorul nostru. Acum a īnţeles că Dinamo doreşte altceva.

- Era supărat că pleacă?
- Era normal să fie afectat. A stat aici aproape 3 ani. A făcut lucruri bune, dar şi unele greşeli. Asta nu īnseamnă că vina a fost numai a lui. Jucătorii au şi ei partea lor. Cred că a intervenit o plafonare atīt din partea lui, cīt şi din partea fotbaliştilor.

- Īnvăţaţi spaniolă acum?
- Becali şi Borcea reprezintă partea executivă. Ei se vor implica total şi tot ei vor răspunde alături de antrenor de rezultatele echipei. Noi, acţionarii, le asigurăm doar sprijinul.

- Cine mai vine la Dinamo?
- Īmi doresc foarte tare să-l aduc īnapoi pe Alexa. E posibil să mai aducem 3-4 fotbalişti.

- Cine pleacă?
- Guso īn proporţie de 99 la sută. Avem 5 atacanţi. E posibil ca unul dintre ei să plece.

- Dănciulescu, Niculescu?
- Dănciulescu nu este de vīnzare, iar Niculescu nu are nici o ofertă.

- Ce se va īntīmpla cu Florentin Petre?
- Dacă va avea o ofertă din străinătate, clubul nu-i va pune piedici. Īn cazul īn care nu va pleca, i se va prelungi contractul.

- Preşedintele Becali vrea să i-l micşoreze?
- Va avea cel puţin acelaşi contract de acum. Sīnt sigur că vom ajunge la o īnţelegere.

BECALI DESPRE ANDONE:
„Avem nevoie de o altă relaţie, de o altă mentalitate decīt a lui Andone”

„Dinamo vrea să schimbe ceva, vrem să facem o echipă competitivă pe plan internaţional. Noi n-am apărut afară, cum au făcut-o Steaua şi Rapid, n-am făcut acel salt īn Europa”

„Chiar dacă ne calificam īn primăvara europeană era momentul să schimbăm ceva! La Dinamo obiectivele se īndeplinesc cu nota 10 plus. Aşa, am obţinut rezultate şi cu nota cinci, de trecut clasa”

„Nu vedeam surīsul, acel «smile» pe chipul jucătorilor. Vreau la Dinamo un joc elastic, spectacol, un joc fără teamă, acea mentalitate de a nu face cantonamente infinite”

Palmaresul lui Andone ca antrenor la Dinamo
- A cīştigat un titlu de campion (2004), trei Cupe ale Romāniei (2003, 2004, 2005) şi o Supercupă a Romāniei (2005)
- A calificat echipa īn grupele Cupei UEFA (2005)
- A terminat turul ediţiei 2005-2006 pe primul loc īn Divizia A cu Dinamo

„Sīnt amărīt! Timpul va arăta cine a avut dreptate. Urez baftă domnului preşedinte Becali pentru cīştigarea titlului şi, dacă nu se va īndeplini acest obiectiv, dīnsul să-şi asume responsabilitatea īn faţa suporterilor dinamovişti”
Ioan Andone

„Păcat că s-a terminat aşa”
Jucătorii au aflat şi ei ieri de plecarea antrenorului. "Nea Ando a făcut treabă bună, īmpreună cu dīnsul noi, jucătorii, am adus glorie şi performanţe clubului. Păcat că s-a terminat aşa! Cīnd e să nu meargă lucrurile īntr-o echipă, antrenorul plăteşte. Noi mergem īnainte, sīntem fotbalişti profesionişti şi trebuie să ne vedem de treabă", a spus căpitanul Florentin Petre.

Badea: „Nu e o īnfrīngere pentru mine”
Nicolae Badea l-a susţinut public pe Andone şi a declarat ieri că tehnicianul are uşa oricīnd deschisă la Dinamo. "Nu este o īnfrīngere pentru mine plecarea lui Andone. Eu l-aş fi susţinut īn orice alternativă ar fi ales. Andone a dovedit īncă o dată responsabilitate şi fidelitate pentru Dinamo. Vreau să-i mulţumesc public lui Ioan Andone pentru tot ceea ce a făcut īn Ştefan cel Mare", a declarat Badea pentru agenţia Mediafax.

FANI
„O mizerie ce i s-a făcut lui Andone”
Unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Mihnea Ionescu, a fost dur: "Sincer, este o mizerie ce i s-a făcut lui Andone, īn condiţiile īn care el īşi īndeplinise obiectivele: locul 1 īn Divizia A la finele turului şi calificarea īn grupele Cupei UEFA. Normal că se putea mai mult, īnsă lotul nu i-a permis asta. Noi īi putem reproşa lui Andone că nu a luptat pīnă la capăt. Andone este dinamovist sută la sută. Despre Esteban Vigo nu putem spune nimic, fiindcă nu-l cunoaştem".

De ce s-au blocat banii jucătorilor
Fotbaliştii din Ştefan cel Mare şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de neachitarea salariilor pe două luni, dar şi a primelor care īnsumează cel puţin 5.000 de dolari de jucător. Surse autorizate pretind că acţionarii au decis blocarea conturilor īntrucīt preşedintele CA, Nicolae Badea, nu le-a dat acţiunile pentru care fiecare a achitat cīte 700.000 de dolari. A fost o decizie de forţă, īnsă plecarea lui Andone se pare că a calmat spiritele.

mereu DINAMO !
25th December 2005, 13:46
Mare nenorocire la DINAMO acest pitic becali.

Sunt total surprins cum DOMNUL BADEA a acceptat sa colaboreze cu o piticanie ce se da ROBERT DE NIRO !

Sper din toata inima ca DOMNUL BADEA sa nu fie zburat de la DINAMO de aceasta piticanie ! Ar fi o tragedie .

vlad1607
25th December 2005, 14:14
a plecat un dinamovist pur sange dar presimt ca spaniolul va face treaba buna

FORZA CAINII !

Aurel.D
27th December 2005, 10:33
Vad ca toti jucatorii romani cu care a colaborat Vigo, au o parere foarte buna despre el si tot ce putem sa speram este ca el va schimba mentalitatea jucatorilor nostri, in primul rand! NU MAI VREAU SA VAD JUCATORI AI LUI DINAMO CARE MERG PE TEREN IN TIMPUL JOCULUI!!!!
Si eu il respect pe Ando inca de cand juca pt. Dinamo, insa trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca a facut multe greseli. In marea majoritate a meciurilor importante, a jucat cu frica si nu a avut indrazneala sa ia decizii decisive. Astfel, vezi palmaresul lui cu echipele din Bucuresti si in cupele europene din deplasare.
Ii urez mult succes lui Ando la Omonia si sa dea Dumnezeu ca Esteban Vigo sa fie ceea ce ii trebuie lui Dinamo in acest moment!!

sun
27th December 2005, 14:11
Foarte interesant , atat Steaua cat si Dinamo au schimbat antrenorii .

Sincer , mi se pare penibil motivul lui Becali ( Steaua si Rapid s-au calificat , noi nu , deci Andone pa pa :cya: ) E gretos .

Vigo are avantajul ca Dinamo se preocupa doar de campionat . Stie deja toate meciurile care le mai are de jucat . Dinamo are un mic avantaj aici .
Si inca ceva : Atat Vigo , cat si Olaroiu , au aceeasi sarcina : sa pastreze JOCUL ( spectaculos si eficient ) al echipelor respective.

Ayrton
27th December 2005, 15:25
Ultimul zvon e ca giovani a fost neplacut surprins de corul general (ziaristi, suporteri dinamovisti, chiar si suporteri ai altor echipe) de contestatari ai lui Esteban Vigo si se pregateste sa-l numeasca director tehnic pe columbianul Francesco "Paco" Maturana, cu care negociaza in aceste zile.

Aurel.D
27th December 2005, 16:44
Cred ca odata cu venirea noului antrenor, care o fi el, la Dinamo va fi mare nevoie de LINISTE, ca a cam lipsit in ultima vreme.

Ayrton
27th December 2005, 17:55
Pstul de secund i-a fost propus si lui Florin Raducioiu de la care se astepta un raspuns urgent.
Ramane vacant un post de antrenor cu portarii.

vlad1607
27th December 2005, 20:31
sa avem incredere in spaniol,sa nu judecam inainte de a vedea ce se intampla caci el totusi provine dintr-un fotbal cu o alta mentalitate eu zic ca asta se va vedea....sa nu dramatizam inutil CAPU SUS FORZA NOI ! :D

Paul
27th December 2005, 20:36
Ultimul zvon e ca giovani a fost neplacut surprins de corul general (ziaristi, suporteri dinamovisti, chiar si suporteri ai altor echipe) de contestatari ai lui Esteban Vigo si se pregateste sa-l numeasca director tehnic pe columbianul Francesco "Paco" Maturana, cu care negociaza in aceste zile.

Maturana asta e meseriash , adik are un super nume , nu cred ca e asa usor sa`l aduci la Dinamo (se stie ca Giovani nu da malai aiurea :P)

vlad1607
27th December 2005, 20:37
nu mi se pare asa mare scula de bascula Maturana ...

ideal ar fi pt stadiul asta Alecsanco.

Deluxe
28th December 2005, 04:14
Good luck with "Boquerón" ;)

It would be important that Raducioiu accepts his role in the staff. If not, I offer myself :D

remy
28th December 2005, 05:10
Eu zic ca nu vrea BECALI sa fie alungat cu pietre de la Dinamo, daca n-o califica in Ch. League.
Eu pe asta mizez, ca e ultima sansa de a demonstra ca nu l-a dat afara pe Andone doar din orgoliu.
Ar fi ultima sa greseala din fotbal, pur si simplu va fi ocolit de toate cluburile, pt. ca mai are experienta proasta cu Rapidul.
Tocmai de asta mizez pe el, pt. ca i-a ajuns cutitul la os si trebuie sa demonstreze ca e un presedinte adevarat, chiar daca face experimente, si ca poate, cu ajutorul decaderii Stelei lui Olaroiu, sa ia campionatul.

Paul
28th December 2005, 11:02
nu mi se pare asa mare scula de bascula Maturana ...

ideal ar fi pt stadiul asta Alecsanco.

pai e sef centru de copii si juniori la Barcelona ...
adik castiga vreo 500k pe an ...

Maturana vine cu vre`o 2-3 columbieni ... da n-are Dinamo bani sa-si ia director tehnic strain , care nu face mai nimic ...

Aurel.D
28th December 2005, 11:58
Cred ca acum daca Vigo a fost deja instalat, trebuie sa avem incredere in el, sa il incurajam si sa nu il criticam numai dupa ceea ce citim in gazeta sporturilor :rosu: (era sa zic "a porcilor"), ci dupa ceea ce va face la Dinamo. Eu zic ca trebuie sustinut in primul rand de suporteri, nu el este de vina ca a fost dat afara Andone!
Asta este soarta antrenorilor, dintodeauna a fost si va fi asa!

gicu
28th December 2005, 12:08
clar ca nu-i vina lui, trebuie sustinut asa cum sustinem noi echipa asta! Din pacate conducerea administrativa lasa de dorit la Dinamo. Eu ii urez succes si sper ca si jucatorii sa puna osul la treaba si s-arate ca sunt in stare sa joace la Dinamo.

ps. Regret plecarea lui Andone insa nu-mi place cum a reactionat dupa ce a fost dat afara. Daca ar fi tacut din gura ar fi fost o iesire demna pt. cineva care tot timpul o sa ramana un dinamovist adevarat.

Ayrton
28th December 2005, 13:24
Oricum Andone nu a atacat Dinamo, l-a atacat doar pe giovani, care chiar daca are functia pe care o are, nu va reprezenta NICIODATA Dinamo!

george-dinamo
29th December 2005, 09:44
asa e. ando s-a luat de jiovani si avea dreptate. isi indeplinise doua din cele 3 obiective impuse la inceputul sezonului, chiar daca a fost permanent hartuit de jiovani si sabotat de unii jucatori. acum sa vedem ce va face stefanel asta si cine va mai veni/pleca.

Ayrton
29th December 2005, 10:08
Deocamdata se pare ca Raducioiu a refuzat postul de secund.

MeAgainstOdds
29th December 2005, 14:40
:rosu: :rosu: Simpatic tipu asta...Sebastian Figo. Mai cunoscut e portaru de la Industria Sarmei Campia Turzii decat panarama asta.Ma rog e faza ca Becalo-Rolls asta are ideile lui idioate si de aia ii freaca pe toti din juru fenomenului Dinamo.A baut oleaca cu alde Turcu sau Termopan ala si gata a pus mana pe voturi in CA.Daca Badea-i FRAIER!! Doar tre sa-si intretina nea Giovanni plantatia de cafea de la soacra-sa din Columbia.In orice caz de abia astept sa vad primu meci su Sebi pe banca.O sa vin din Iasi sa vad meciu. Ciao i FORZA DINAMO!!!

old lord
29th December 2005, 19:06
pana la urma cinwe e antrenor la dinamo ? :D cornel dinu sau spaniolul

Ayrton
30th December 2005, 09:39
... vedem noi cand incepe returul :D

Pana una-alta, Florin Tene e noul antrenor de portari. Asa ca avem totusi un dinamovist pe banca tehnica...

Mario Di Lazi
30th December 2005, 12:35
Experimentul facut in acest moment de Giovani Becali nu este la primul episod.
Pe cand era la Rapid a schimbat antrenorul, Mircea Rednic, care era cu Rapid la 3 puncte distanta de lider, cu Dan Petrescu, care nu prea avea experienta si a terminat campionatul tot pe locul 3 la peste 10 puncte de lider.
Dati-mi un singur motiv pentru care as crede acum in acest moment ca schimbarea lui Andone (locul 1 cu Dinamo la un punct in fata Stelei), cu spaniolul Esteban Vigo (la fel ca si Dan Petrescu un necunoscut in ale antrenoratului ) ar fi o mutare castigatoare.
Il sustin pe Esteban Vigo, pentru ca este antrenorul lui Dinamo, dar nu cred nici macar 10 % ca o sa castige campionatul.
De ce au vrut sa-l schimbe pe Andone , Cu ce a gresit Andone, Ce jucatori preferati de cei 10 actionari nu a introdus Andone in teren pentru a le creste cota si a fi vanduti spre staisfactia materiala a sponsorilor
Sunt intrebari fara raspuns
Pacat de Andone, pacat de acest loc 1 ocupat de Dinamo

Dinamovistu_tm
30th December 2005, 21:57
Io personal sper ca acest individ care mai mult ca sigur a ingropat Dinamo prin schimbarea lui Andone sa plece cat mai repede posibil ca si-a batut joc destul de acest club...si cred ca nu sunt singurul care gandeste asta.Sunt curios cate puncte va scoate acest antrenor de care nimeni nu a auzit pana acu. /hello FORZA DINAMO /hello

remy
2nd January 2006, 00:00
FITI OPTIMISTI !
Mai stii ce "bulan" are De Niro ?
Eu sper, mai ales daca-si pastreaza 80 % dintre jucatorii actuali.

MeAgainstOdds
3rd January 2006, 15:42
Cum draq sa-l dai pe Danciulescu?????!!!!!! Pe Plesan n-are decat, ca-i terminat baiatu.Da pe Danciulescu? E cel mai bun atacant din tara si-l dai pe mana unui antrenor ,cel putin penibil, ca Hagi.Sa ma scuzati da asta e realitatea. Degeaba zic baietii ca nu stiu nimic. Da voi ati vrea, ca sef de club sa se suie pe capu vostru toti suporterii? Nu cred. Deci prevad o surpriza.
Macar daca vinde pe bani buni sa aduca ceva de calitate de afara, nu alt nigerian sau francez de doi lei !
Bafta si La Multi Ani la toata lumea!
Forza Dinamo! si sper ca Ceahlaul sa joace la anu' un derby pe nocturna cu Dinamo

remy
6th January 2006, 02:56
"NU-MI TREBUIE ANTRENOR CU RESTAURANT SI AFACERI"
Andrei Niculescu

Ioan Becali explică motivul pentru care a ales să lucreze cu spaniolul Esteban Vigo: "Are mentalitate de īnvingător, nu de fricos. Şi e dedicat sută la sută meseriei"

http://www.gsp.ro/images/content/articles/2006/1/30896/0202-134631764c0db561be948_600_400_.jpg

Biroul de la Dinamo al lui Ioan Becali nu te lasă mască, dar nici indiferent. Se zice că a făcut o groază de schimbări īn interior. "Stau aici mai bine de 10 ore pe zi. Dacă găsiţi un preşedinte al lui Dinamo care să fi făcut la fel īn ultimii 20 de ani, vă felicit", spune. Īn spatele biroului tronează un tablou uriaş cu jucătorii dinamovişti bucurīndu-se după cīştigarea ultimei Cupe a Romāniei. Ce ironie. Ultimul trofeu al lui Andone!


"Putem pune reportofonul pe birou?", īntrebăm. Răspunsul vine imediat: "Pune-l unde vrei, că am şi eu unul aici". Deschide sertarul şi arată un aparat relativ nou. "Toţi care vin aici sīnt īnregistraţi. Mai ales ziariştii, că ştiu eu cum sīnteţi voi. De ce să daţi voi banda voastră, n-am şi eu banda mea? Nu poţi să schimbi ceva sau să bagi ceva ce n-am zis".


Are şi el o īntrebare: "Pot folosi mobilul? Nu de alta, dar mai avem treabă, mai cumpărăm, mai vindem jucători". Acceptăm, dar la final aveam să ne dăm seama că n-a fost chiar cea mai bună idee. Soneriile celor două aparate au sunat aproape īncontinuu pe parcursul celor 60-70 de minute cīt a durat discuţia.


- Haideţi să īncepem cu actualitatea de zi cu zi. Cum s-au simţit spaniolii?
- Cred că de simţit s-au simţit bine, doar ştiţi cum īi primi noi pe străini. Dar nu ăsta era lucrul cel mai important. Important e că am semnat contractele, şi īn limba romānă, şi īn limba spaniolă. Am semnat, de fapt, două rīnduri de contracte, unul pe 5 luni şi celălalt pe doi ani de zile. Cel pe doi ani īl voi depune mai īncolo, să zicem pe la īnceputul lunii mai, atunci cīnd eu şi colegii mei acţionari şi ceilalţi oameni cu funcţie administrativă din club vom şti dacă e bine să mergem pe mīna lor īncă doi ani.


- Sīnteţi sigur pe opţiunea asta sau e una forţată, din pricină că n-au ieşit alte variante?
- Eu, din punctul meu de vedere, da. Eu a trebuit să le explic şi celorlalţi acţionari modul īn care lucrează Esteban. L-am avut pe Maturana aici, m-a sunat de cinci ori şi, dacă vrei să ştii, mă sună īncontinuu. I-am spus că alegerea mea a fost alta.


- Dar de ce vă sună Maturana?
- Crezīnd că totuşi, pīnă la urmă, īl voi lua. Dar n-am dorit un nume. Eu īl luam pe Maturana fără probleme. Presa scria bine, că doar era un ditamai antrenorul, dar eu nu asta urmăresc, să scrie presa bine şi să iasă prost. Prefer invers. Mai bine pierd cu un cal īn care am crezut eu decīt cu un cal īn care cred ziariştii.


- E adevărat că s-a tratat şi cu alţii? De exemplu cu Vialli?
- Nu, cu Vialli am avut o discuţie după ce s-a zvonit că va veni la Farul. Omul mi-a zis din prima «Giovanni, dacă voiam să vin īn Romānia, nu discutam mai īntīi cu Dan Petrescu sau cu tine?». Şi mi-am dat seama că-i doar un zvon fără acoperire. E aproape imposibil să-l aduci pe Vialli īn Romānia cīnd el cīştigă un milion de euro pe an doar comentīnd la televiziune.


- Alţii?
- Ar mai fi fost antrenori care ar fi putut veni aici, antrenori cu nume. Din fotbalul italian, din cel olandez. Nu vreau să dau nume pentru a nu le face lor un deserviciu pentru că nu i-am preferat pe ei. Dar asta a fost convingerea mea, ca om de fotbal. Ştiu cum a lucrat Esteban, ştiu relaţia lui cu jucătorii, ştiu atmosfera din cantonament...


- Dar ştiţi că nu are o experienţă profesională la nivel de primă echipă chiar atīt de mare?
- Ce īnseamnă nivel de primă echipă?


- Să zicem, de luptă pentru titlu.
- Păi, lupta pentru titlu īn Romānia poate fi egală cu lupta pentru evitarea retrogradării īn Spania.


- Īn divizia a doua, să nu uităm! Chiar aşa de rău stăm noi?
- Nu zic că stăm rău. Dar zic că un antrenor de afară are altă mentalitate. Cine a fost Bergodi? Te īntreb şi eu pe tine că eşti īn domeniu. Şi ne-a bătut cu 2-0 fără drept de apel. Noi, cu cel mai bun antrenor al anului şi cu cel mai titrat. Corect sau nu? Cine a fost Grigoraş? A venit, ne-a bătut cu 1-0 şi a plecat.


- Vorbim totuşi de doi antrenori care nu lucrau sub presiune, ca Andone. Că nici la Farul, nici la FC Naţional nu există aşa ceva.
- Hai să lăsăm baltă chestia asta cu presiunea. Presiunea nu ţi-o face nimeni, ţi-o faci tu. Eu nu cred că din cauza presiunii am pierdut noi. Dacă şi cīnd aveam 5 puncte īnaintea lui Steaua eram presaţi, ce să mai zic cīnd eram sub ei?! Noi tocmai atunci am pierdut, cīnd ne-a fost lumea mai dragă.

"Nu-i prelungim contractul lui Petre"
- Care-i situaţia lui Florentin Petre? Termină la vară contractul, nu?
- E adevărat, termină la vară. E un jucător important pentru noi pīnă la vară, dacă va rămīne, dar dacă īn această iarnă va avea o ofertă convenabilă, şi mă refer la el aici, clubul va face toate eforturile pentru ca Petre Florentin să-şi poată continua cariera, poate chiar s-o termine, īn străinătate.


- Dar nu vă gīndiţi totuşi să-i prelungiţi contractul?
- Nu, nu i-l vom prelungi. S-ar putea ca īn aceste 6 luni să aibă o evoluţie de excepţie şi să ne facă să ne răzgīndim, dar la acest moment, repet, la acest moment, decizia e să nu-i prelungim contractul lui Florentin Petre.


- Ce-i cu zvonurile astea cu Moţi, Pleşan, Vlad Munteanu? Mai nou Grigorie şi Niculescu?
- Pentru mine ofertele adevărate sīnt cele scrise, semnate, aici, pe biroul meu. Deocamdată n-am aşa ceva. Ce spun cei de la Timişoara e problema lor. Oricum, nu se ia nici o decizie fără să vorbim cu antrenorul, iar el va avea ultimul cuvīnt. Şi-a luat acum vreo 30 de DVD-uri, are un dosar cu tot ce avem noi īmprumutat şi are timp să studieze. Oricum, īncă de aici mi-a spus să nici nu mă gīndesc să-l dau pe Claudiu Niculescu.


- Dar de venit, vor veni jucători?
- Vor veni. Deja avem unul, pe Mihuţ, şi tratăm pentru alţii. Mai sīnt unii care termină contractul īn vară cu care sīntem īn discuţii, dar nu vă pot spune numele lor pentru că le-aş periclita cariera. Vom vorbi cu cluburile lor ca să vedem ce pretenţii au acum, dar dacă sīnt mari, īi luăm la vară fără bani. Jucătorii sīnt conştienţi că după 1 ianuarie, cīnd vor afla cluburile lor, s-ar putea trezi pedepsiţi, dar sīnt de acord.


- Ce īnseamnă pedepsiţi?
- Parcă nu ştim stilul romānesc. Nu mai joci, treci la echipa a doua, nu mai ai voie să te antrenezi, chestii d-astea, d-ale noastre, care n-au legătură cu fotbalul profesionist. Nu vă uitaţi la cazul Cassano, că el la Roma nu juca pentru că nu voia el să se antreneze, nu pentru că nu voia Roma să-l bage.

"Eu cu Andone am un pact semnat. Dacă mai vorbeşte mult, īl ard la bani"
- Să revenim puţin la tema Andone. Au fost nişte declaraţii dure ale lui la adresa dumneavoastră.
- E adevărat. Dar eu nu intenţionez să răspund la ele. Pentru că eu am semnat un pact cu Andone. Scris, negru pe alb. Īl am aici, īn sertar. Pe data de 23 decembrie e făcut şi eu īmi asum plata către Andone numai īn condiţiile īn care atīt noi, partea executivă, cīt şi el nu vom face declaraţii. El alunecă puţin la provocările voastre, ale ziariştilor, şi-şi riscă astfel banii. E scris la punctul 5 al acelei īnţelegeri că dacă părţile fac, dreg, discută sau zic unele lucruri apar penalizări. De aceea mă abţin deocamdată. Poate că aş avea şi eu săi zic multe lucruri lui Andone, dar eu cīnd semnez un contract īl şi respect.


- Totuşi, poate şi Andone are dreptul să fie supărat. Şi mă refer aici nu atīt la rezilierea contractului său cīt la data la care s-a făcut lucrul ăsta. Chiar nu se putea aştepta pīnă după Crăciun, să aibă şi omul Sărbători liniştite?
- Stai să ne īnţelegem! Imediat după Marsilia, probabil că Andone s-a plīns că nu poate vorbi cu Becali singur. Dar eu i-am promis lui Andone că după ce terminăm turul şi cupele europene, abia după ultimul meci, cel ce va decide calificarea sau nu, vom sta de vorbă. A doua sau a treia zi, ne-am īntlnit aici şi am stabilit amīndoi, de comun acord, nişte lucruri. A urmat o tăcere, eu aşteptīnd să mă caute. Probabil s-a dus īn stīnga, īn dreapta, la nişte oameni care, credea el, īl vor ajuta să răstoarne majoritatea părerilor acţionarilor, care erau ca Andone să nu mai continue cu noi. N-a reuşit şi apoi au īnceput declaraţiile. Aşadar, el ştia că ne vom despărţi imediat după Marsilia!


- Īnteleg că au fost 6 acţionari care au votat pentru īndepărtarea lui. Deci, au fost şi 3 păreri pro Andone?
- Hai să-ţi spun ceva. Care nouă? Sīntem doar 7, pentru că doi n-au mai continuat cursa asta contracronometru de a pune bani īn Dinamo.


- Cine sīnt cei doi?
- Or să vă spună dīnşii. Deci, din 7 care decid, 6 au avut opţiunea de a-l schimba pe Andone.


- Iar īmpotrivă a fost domnul Badea?
- Probabil. Aşa reiese şi din declaraţiile sale īn presă.


- Deci nu vă reproşaţi faptul că l-aţi scos pe Andone stricīndu-i Sărbătorile.
- Da' eu n-am venit aici să stric sau să dreg ceva. Eu am venit să apăr interesele lui Dinamo şi mă dedic lui Dinamo. Asta a şi fost discuţia dintre nevastă-mea şi soţiile celor doi spanioli. Le-a zis că eu nu mai sīnt īnsurat cu ea, sīnt īnsurat cu Dinamo. Ce vreţi mai mult decīt că stau 10-12 ore pe zi aici, cīnd īn ultimii ani nu cred că găseaţi pe cineva mai mult de un ceas īn acest birou?


- Vi s-a reproşat că şi pe Rednic, la Rapid, l-aţi scos de Moş Nicolae.
- E o minciună sacrosantă. Eu i-am spus domnului Copos, cīnd am bătut palma, că eu vin numai cu antrenorul meu. Problema cu Rednic a rezolvat-o dīnsul. Eu niciodată nu mă voi duce să lucrez undeva cu vechiul antrenor. Am făcut o greşeală cu Andone şi uite la ce am ajuns!


- La ce-aţi ajuns, īn fond? La locul unu, nu?
- Corect, dar primul loc pentru mine contează la terminarea campionatului, nu acum.


- E adevărat, dar bilanţul se face pe ce-a fost, nu pe ce se presupune că va fi. Şi acum asta e, locul unu.
- Auzi, ştii cīte īnfrīngeri a avut Dinamo īn 23 de meciuri? Vreo 8. Pun aici şi egalul cu Jiul. Crezi că īn ritmul ăsta poţi să iei un campionat? Te īnşeli.


- Repet, deocamdată ce se vede e clasamentul.
- Clasamentul, da. Dar nu vedeţi şi returul?


- Deja trebuie să anticipăm.
-Păi, ia să anticipăm! Dinamo are deplasări criminale. La Rapid, la Constanţa, la Cluj, la Timişoara. Nu vedeţi şi acest program care e invers acum? Nu vedeţi că īn tur am pierdut o grămadă de puncte īn meciuri uşoare? Şi că am avut cīteva meciuri īn care efectiv ne-a ajutat Dumnezeu? Mai ales īn cel cu Steaua, unde la pauză trebuia să fim umiliţi, să fie vreo 4-0 scorul? Şi hai să-ţi mai dau altele. 1-0 pentru Nicosia, ocazie mare de 2-0 salvată de Gaev. Eram gata sau nu? Mergem la ei acasă. 2-0 şi ne salvează Claudiu.


- Iar daţi exemplele care vă convin!
- Dă-mi tu altele!


- 5-1 cu Everton. 5-2 cu Rapid.
- 5-1 cu Everton? A avut Dinamo 1-0, apoi 1-1. Au avut ocazia să facă 2-1, n-au făcut. Iar noi am dat tot ce-am avut. Cu Rapid, cam la fel a fost.


- De bine n-aveţi?
- Ba da. Victoria cu ŢSKA. Meciul de la Everton care mie mi-a plăcut mai mult decīt cel de aici. Pentru că acolo am jucat aproape de ceea ce-mi doresc. Am sărit la contre, am intrat īn ei, cu presiunea publicului pe noi. Am avut faţă de echipă europeană, nu de una care face pe ea de frică. Ne-am bătut cu ei. Nu pot să spun acelaşi lucru la Marsilia, la Sofia. Păi cīnd eşti echipă adevărată, te duci ca Steaua, faci 0-0 la Sampdoria unde putea să şi bată. Fără trac, fără frică. Sau la Berlin. Sau ca Rapidul la Doneţk. Pe cīnd noi?


- Şi chiar credeţi că Esteban poate face mai mult?
- Da, sīnt convins. Esteban vine dintr-un fotbal mare de tot. A jucat 11 ani la Barcelona, a cīştigat trofee. Vine cu acea mentalitate de īnvingător, nu de fricos. Şi e profesionist, se dedică numai şi numai meseriei. Eu n-am nevoie de un antrenor cu restaurante sau alte afaceri, care are de vămuit nu ştiu ce marfă, de cumpărat nu ştiu ce spaţiu. Dacă un antrenor are afaceri, bravo lui, dar să le lase soţiei sau unui manager şi să se dedice meseriei!


- Dar dumneavoastră sīnteţi dedicat sută la sută?
- Mie la mie. Eu sīnt dedicat lui Dinamo mie la mie.


- Nu mai alunecaţi spre firma de impresariat? Nu-l mai ajutaţi pe Victor?
- N-am nici o treabă cu Victor. Mai mult, mă cert mereu cu el pentru că eu zic un preţ, el vine cu alt preţ şi tot aşa.

"Bani negri? Dacă mi-au dat, probabil i-am luat"
- Apropo de impresariat. Se spune că aţi cīştigat o grămadă de bani negri din transferuri.
- Bani negri? Dom'le, dacă mi-au dat, probabil i-am luat. Şi i-am lăsat īn acea ţară. Ca să nu risc să ies cu ei de acolo. I-am investit acolo.


- Să vă dau eu două nume. Ganea?
- La Ganea vă arăt facturile, că le mai avem. Am luat 12 la sută comision, iar 35 la sută s-au dus la o firmă ce avea drepturile de imagine ale lui Ganea. Restul a fost pentru jucător şi pentru Bistriţa şi Rapid. Ingineria a fost la contractul dintre Rapid şi Bistriţa. Eu, dacă eram la Rapid, nu semnam acel contract niciodată. D-asta am venit la Dinamo, să n-apară astfel de probleme. Să nu apară jucători liberi care să-mi plece gratis. Stai liniştiti, aşa ceva n-o să se īntīmple decīt dacă vreau eu.


- Ghioane?
- A fost probabil cel mai transparent transfer. Pe 250.000 de dolari care au intrat la Tractorul Braşov. Eu n-am avut nici un amestec. A fost o hotărīre a Comitetului Executiv prin care Ghioane a ajuns la Tractorul şi apoi la Kiev.


- Se zice că v-aţi tras două milioane de dolari atunci.
- Păi cīnd o să veniţi cu acte prin care o să-mi arătaţi că Dinamo Kiev a făcut o plată de două milioane de dolari către cineva la acel transfer, eu vă dau vouă suma asta īn ce vreţi voi, īn bani, īn terenuri, īn case. Pīnă una alta s-ar putea să mi-i daţi voi mie, că avem proces. Nici măcar comision n-am luat atunci. Urma să iau 15 la sută dintr-un eventual transfer al lui ulterior, dar din păcate nu s-a realizat.


- Şi la Mutu s-a zis că au fost bani negri. Şi la Marius Niculae, şi la Marica, şi la Zicu.
- Eu am actele pentru toate aceste transferuri.


- Păi, ce, banii negrii se dau cu acte?
- Atunci descoperiţi-i voi banii ăştia negri dacă sīnteţi aşa buni! Fii atent la mine! Cīnd există bani negri, nici cel care-i dă, nici cel care-i ia n-au interes să spună.


- Evident. D-aia sīnt negri, că nu se declară.
- Păi, da. Şi dacă sīnt negri, au dispărut.


- Noi plecăm totuşi de la nişte informaţii apărute īn presa de acolo.
- La toate cluburile astea nu veţi găsi decīt acte de transfer şi acte de comision.


- Sīnt totuşi sume mai mari decīt cele apărute la noi. La fiecare transfer, fără excepţie.
- Voi mereu faceţi confuzia īntre preţul de transfer pe care-l primeşte un club şi preţul incluzīnd salariul pe care-l plăteşte celălalt club. Care salariu e cel impozabil, că doar la noi se vorbeşte de bani īn mīnă. Şi v-am demonstrat asta de mai multe ori, dar n-aţi vrut să luaţi īn seamă.


- Sīnteţi bine acoperit, asta-i sigur.
- Păi, tu crezi că nişte oameni care mi-ar fi dat mie o anumită sumă ca bani negri s-ar fi apucat să declare la presă? Se dădeau īn primire singuri.

"Nu l-am tras de nas pe Badea"
- Aţi spus că o să-l daţi afară inclusiv pe Badea cīnd o să veniţi la Dinamo?
- Eu n-am spus niciodată aşa ceva. Domnul Badea mi-e un bun coleg ca acţionar şi un bun preşedinte al Consiliului de Administraţie. Şi trebuie să rămīnă.


- Dar l-aţi tras de nas?
- Nu, pentru că nu mi-am permis niciodată aşa ceva.


- Ştiţi care se zice că e semnificaţia acestui gest īntre mafioţii italieni? E ultimul avertisment.
- E prima dată cīnd aud. Poate că tu ai citit şi ai văzut mai multe filme ca mine, deşi mie mi-au plăcut mult filmele astea cu mafioţi. Dar asta n-am văzut-o.


- De ce nu vă suferă Ministerul de Interne?
- Aţi vorbit voi cu domnul ministru Blaga?


- Nu, dar am vorbit cu domnul Berechet. Care e reprezentantul lor īn Consiliul de Administraţie la Dinamo. Şi care v-a cam urecheat.
- Domnul Berechet vorbeşte de pe margine. Şi care nici nu cred că a zis chiar aşa lucruri urīte despre mine. Domnul Berechet mă respectă, ştie ce valoare am şi niciodată nu cred că a vorbit jignitor despre mine. Poate cu o mică tentă īn favoarea altora, şi nu īn favoarea mea, dar atīt.


- E adevărat că sīnt cīteva ţări īn care nu puteţi intra?
- Nu-i adevărat. A fost o perioadă Ungaria. E o poveste de acum 20 şi ceva de ani īn care eu şi nişte prieteni de-ai mei ne-am bătut cu nişte securişti unguri şi am devastat un bar. Atīt şi nimic mai mult, dar s-a rezolvat.


- V-aţi īmpăcat cu Piţurcă. Acum, după ce s-a consumat episodul ăsta, puteţi să spuneţi de ce v-aţi certat?
- E o chestie de fotbal şi absolut minoră. El a fost īncăpăţīnat, eu am vrut să fiu catīr ca şi el. Dar nu ne-am certat, pur şi simplu n-am mai discutat.

Īn acest moment al discuţiei, telefonul mobil al preşedintelui dinamovist sună. Răspunde. Pare nelămurit. "Cine sīnteţi doamnă, spuneţi! Cornea?", zice. "Aşa, şi pe cine căutaţi? Cum indiferent, doamnă, pe cine căutaţi?". Apoi dă telefonul pe speaker. Din aparat se aude: "Nu sīnteţi Gigi Becali?". "Nu sīnt Gigi Becali, doamnă, aţi greşit!".
Īntrebarea următoare a venit de la sine.


- Chiar, cu Gigi Becali de ce v-aţi certat?
- Prefer să nu răspund la această īntrebare. Familia mea e familia mea, numele Becali cred că, după Revoluţie, cu brio l-am creat şi l-am ridicat şi aş vrea ca toţi cei care se cheamă Becali să-mi poarte respect. La noi, la machedoni, familia e sacră şi acest subiect nu e de discutat prin presă sau la televiziuni.


- Se spune că el ar vrea să se īmpace, dar nu vreţi dumneavoastră.
- E o īntrebare provocatoare şi nu mă interesează. Ţi-am spus, numele Becali e un nume important īn lumea fotbalului şi, cred eu, pentru societate, iar problemele noastre ni le rezolvăm noi.


- De ce v-aţi făcut casele alea aşa de mari?
- Pentru că am vrut să avem copii mulţi şi să stăm toţi īn ea.


- Nu cumva ca să fie mai mari decīt a vărului Gigi?
- Sīnt cam la fel de mari toate.


- Nu tot d-aia v-aţi luat Rolls?
- Nu, l-am luat pentru plăcerea mea. Am zis că n-are rost să-mi iau la 75 de ani, l-am luata cum cīt mai sīnt īn putere.

"M-am īmpăcat cu cei de la Betis"
- Există vreun club la care nu mai aveţi acces?
- Nu. Nici măcar la Betis, unde m-am certat cu preşedintele Lopera. El e isteric ca şi mine la discuţii d-astea aprinse. Chiar am vorbit cu el după aceea. Mi-a zis «Cabron, adu-mi un jucător ieftin pe care să-l putem vinde apoi scump!».


- De ce folosiţi cuvinte din limbi străine? Zice lumea că vă daţi mare.
- Nici vorbă. Īn casă vorbesc spaniolă de vreo 20 de ani. Vorbim şi romānă, dar spaniola e de bază. Iar limba italiană a fost prima mea dragoste, pentru că am şi stat acolo ceva timp. Şi mai confund cuvintele, din italiană īn spaniolă şi invers. Plus că eu am un limbaj po****r, de pe stradă, nu unul de Sorbona.

"Cu mine, Mutu n-ar fi semnat doar pe un milion de euro"
- Care-i cel mai mare tun pe care l-aţi dat?
- Tun? Cu nevastă-mea.


- Era vorba de fotbal, dar dacă tot aţi adus vorba, nu vi se pare un pic deplasat să povestiţi cum faceţi dragoste cu soţia?
- Dar de ce să ne ferim de dragoste? Că doar copiii noştri aşa au apărut. Şi ce-i mai frumos decīt spui că, la vīrsta mea, fac dragoste cu nevasta? Că mă simt bine cu ea. Nu cred că-i o chestie deplasată cīnd doi oameni după 25 de ani de căsnicie īncă se iubesc şi fac dragoste.


- Iar tun fotbalistic?
- Perioada Galatasaray. Unde se īmpletesc şi banii cīştigaţi de mine, dar şi succesele pe care echipa le-a avut. Şi d-aia casa mea e vopsită galben, iar a fratelui meu īn roşu. Din respect pentru banii pe care i-am cīştigat de acolo.


- Şi cea mai mare ţeapă?
- Eu n-am dat ţepe. A, dacă te referi la cele luate, probabil cu jucători īn care eu am crezut şi care nu s-au realizat.


- Mutu?
- Cu Mutu eu n-am luat ţeapă.


- Īn sensul că l-aţi pierdut.
- Mie nu mi-a părut niciodată rău cīnd am pierdut un jucător. Drept dovadă, Mutu a trecut pe la noi pe la firmă, din păcate n-am fost acolo, să ne ureze cele bune de Sărbători. Pentru că asta-i viaţa.


- Nu regretaţi ieşirea aceea cīnd l-aţi desfiinţat pe Mutu la televizor?
- Nu l-am desfinţat. Cred că tot ce-am spus atunci a fost spre binele lui. Şi dacă azi comportamentul lui e altul, şi sper să fie aşa şi să nu fie ceva fals, iar īn spatele cortinei să fie altceva, poate că a īnvăţat ceva din acea intervenţie a mea.


- Se spune că v-aţi răzbunat pe el pentru că ştiaţi că semnase cu GEA.
- Doamne, fereşte! Eu nu pot să mă răzbun pe un jucător cu care am cīştigat bani. Şi am mai zis-o, nu ştiu dacă Mutu ar fi semnat la Juventus, cu mine, doar pe un milion de euro.


- Se spune că nu v-aţi dorit chiar aşa de tare să iasă Popescu preşedinte.
- Mi-am dorit din inimă. Dar de ce să nu fi dorit?


- Pentru că pe el nu-l puteaţi controla ca pe Mircea Sandu.
- Nu-i adevărat. Eu pe Mircea Sandu nu l-am controlat niciodată. Voi credeţi asta. Eu Federaţia romānă nu pot s-o controlez. Singurul ajutor e să-mi dea un certificat de transfer mai repede decīt normal. Ce īnseamnă asta? Să zicem că funcţionarii au plecat şi eu sīnt īntr-o altă ţară, unde mai e şi alt fus orar. Şi-i rog pe acei funcţionari de la Bucureşti să mai stea la serviciu ca să-mi bage şi mie pe fax certificatul de transfer, ca să rezolv treaba.


- Şi i-aţi omenit apoi pe oamenii ăia?
- Dacă le-am dat şpagă, adică? Nu, niciodată. Poate o masă la un restaurant, că doar avem şi noi un restaurant, Doi Cocoşi, unde slavă Domnului, s-au făcut destule mese de protocol. Dar astea sīnt atenţii normale.

"Nu mai sīnt aşa isteric"
- Nu vi se pare că aveţi de pierdut din cauza temperamentului? Vă pierdeţi cumpătul foarte uşor.
- Să ştii că m-am schimbat. De cīnd sīnt la Dinamo n-am mai avut isterii d-astea. Īnainte le aveam, şi faţă de presă, dar cred că nu-şi mai au rostul. Fetele mele au crescut mari şi mă critică. Prietenii īmi spun, doctorii īmi spun că nu-s bune excesele astea. Asta nu īnseamnă că nu vă critic pe voi ziariştii cīnd greşiţi.


- Nu cumva vă supăraţi degeaba?
- Păi cum degeaba cīnd voi să spuneţi că am făcut blat la Bistriţa şi eu am stat cu distonocalme toată repriza a doua, vai de capul meu. A trebuit să pierdem cu Piteştiul acasă, să pierdem la Naţional, să facem meci nul cu Jiul ca să vă convingeţi că nu facem blaturi. Blaturi la mine nu există. N-au existat şi nu vor exista.


- E fabula aceea cu lupul. Ştiţi cum e, au fost atītea blaturi pīnă acum că acum toate meciurile par suspecte.
- A fost odată. A fost odată o fată, Dinamo. Fata s-a măritat, de vreo 6 luni, are acum un bărbat capabil, care nu mai permite altor bărbaţi să vină la fata lui să se dea pe līngă ea, că nu mai merge.


- De ci nu aveţi nimic să reproşaţi? Nici un ziarist pe care să-l faceţi de la brīu īn jos?
- Vezi, asta e problema voastră? Continuaţi cu chestia asta. A fost acum 7-8 ani şi n-am spus-o ca o ameninţare, voi aţi interpretat-o astfel. Mi-aţi pus-o īn cīrcă şi o s-o duc pīnă la moarte.


- Mai jucaţi la cazino?
- Din cīnd īn cīnd.


- Cīt aţi cīştigat cel mai mult?
- Pe un 8, 217.000 de dolari. Era un 8 īnconjurat numai de fise. Am pus şi eu una pe 8, a ieşit 8 şi a īnceput să sune alarma.


Telefonul sună din nou. "Gata, hai că vin", zice Giovanni. Se scuză: "Īmi pare rău, dar nu mai pot sta. Am o īntīlnire, la care şi-aşa am īntīrziat, iar mie nu-mi place să las oamenii să mă aştepte". Caută ceva īntr-un dulăpior aflat pe peretele din stīnga biroului său. Deasupra, un alt tablou, pesemne important pentru preşedintele dinamovist: fraţii Becali īncadrīndu-l pe Dan Alban, fostul asociat al lui Giovanni. "Cred că e făcută īn San Marino, la un meci al naţionalei". Frapant este īnsă altceva. Anume asemănarea izbitoare dintre Victor Becali de atunci şi Hagi de acum. Parcă ar fi aceeaşi persoană.

- Īn ce relaţii sīnteţi cu soţia lui Mircea Sandu? Se zice că ea conduce de fapt Federaţia.
- Pe Lisa o cunosc de prin 1979. Era soţia prietenului meu Dan Alban. O femeie drastică, o femeie care ştia ce vrea de la viaţă, care-l ţinea strīns pe Dan şi pe mine mă enerva groaznic chestia asta. Văd că şi cu Mircea Sandu aplică acelaşi stil de viaţă. A asistat la toate momentele importante din familia mea şi-i port şi acum un respect deosebit.


- Ştiţi ce se zice, că nu sīnteţi străin de accidentul īn care a murit Dan Alban.
- Păi am visat seara ai de multe ori. Eram cu Dinu şi cu Dan la Roma. Mergeam la Dan Petrescu. Eu primesc un telefon de la nişte spanioli care voiau să deschidă un bingo la hotel Ambasador şi spuneau că nu găsesc sală. Şi a trebuit să plec. Le zic să mă ducă şi pe mine la aeroport, la care Dan a sărit cu gura pe mine că mă zgīrcesc pentru cīteva lire acolo. Iau un taxi, ajung la Frankfurt, unde aveam casă. Acolo m-a sunat un italian, directorul hotelului de la Telese Terme şi mi-a zis că Dan a murit. Eu am crezut că e o glumă, că Dan mai făcea glume d-astea. Mi l-a dat pe Dan Petrescu la telefon şi ăsta mi-a confirmat plīngīnd. Dacă mă ducea la aeroport, Dan ar fi trăit.


- Lumea zice că aţi contribuit la accident. Că i-aţi fi umblat la maşină.
- De ce, ca să rămīn singur īn afacere, nu? O prostie mai mare n-am auzit! Da' ia īntrebaţi-o pe doamna Alban, un an şi jumătate ce-am făcut după aceea? I-am dus comisioanele pe care trebuia să le iau de la cluburi? Sute de mii de dolari. Altul īn locul meu n-ar fi zis «Hai la revedere, Lisa, ciao!». Mi nu mi s-a părut normal să fac aşa ceva. Ia mai īntrebaţi-o pe doamna Alban dacă n-am avut grijă de familia lui Dan! De sora lui, Marilena, care mi-a botezat fetele. Ia īntrebaţi-o pe Marilena dacă are un apartament cumpărat de mine la Bucureşti! Astea sīnt nişte zvonuri aberante. A-be-ran-te! De ziarişti care caută senzaţionalul cu orice preţ.

Andone are restaurant cu specific unguresc
Īntr-adevăr, Ioan Andone are un restaurant īn Bucureşti, pe care l-a deschis acum mai bine de doi ani. Pe numele său "Kiraly Csarda", este excelent plasat, pe Calea Dorobanţilor, imediat după clădirea Televiziunii Romāne, şi a fost primul local cu specific unguresc din Capitală. Conform site-ului www.sapteseri.ro, plusurile restaurantului lui Andone ar fi mīncarea bună, porţiile generoase şi atmosfera plăcută, īn vreme ce minusurile ar veni de la preţurile mai piperate chiar decīt bucatele ungureşti şi de la serviciile ce uneori lasă de dorit.





Răspunsul lui Florentin Petre:
"Acum zic doar atīt: cinci ani de zile o să mai joc şi īntr-un picior la orice nivel!"

Impresarul spune că Petre e propus īn străinătate
Agentul FIFA Victor Becali a mărturisit că situaţia lui Florentin Petre nu este gravă. "Fotbalistul are contract pīnă la vară cu Dinamo. Nu i s-a propus prelungirea acordului sau diverse formule financiare, īnsă īn cazul lui se poate găsi īnţelegere īn cazul unei oferte din străinătate, īntrucīt este un jucător respectat īn Ştefan cel Mare. Este propus la mai multe echipe de afară, aşteptăm un răspuns concret", a declarat Victor Becali. / Eduard Apostol

Cine sīnt cei doi acţionari
Becali nu a făcut nominalizări īn privinţa celor doi acţionari care n-au continuat să pună bani la Dinamo, īnsă oficialii din Ştefan cel Mare susţin că respectivii sīnt Vladimir Cohn şi Bagher Karimzadeh. "Ei n-au continuat să depună pīnă la 700.000 de dolari, ca şi ceilalţi 7 acţionari, şi s-au oprit la o sumă mai mică. Le vor reveni acţiuni de cīt au depus", a declarat unul dintre şefii grupării. Vladimir Cohn a replicat ieri: "Dacă se va dovedi că merită să investim īn continuare, o vom face! Īn continuare sīnt acţionar la clubul Dinamo şi n-am de gīnd să mă retrag!".

6 ianuarie 2005

Rossi
11th January 2006, 09:47
Pt Dinamo si Steaua nu exista locul 2 ... cand iesi pe locul 2 e tragedie !

In campionat exista asa : Dinamo , Steaua si restul

Anul trecut Dinamo a terminat pe locul 2 ( ANDONE a fost principalul VINOVAT )

Toata lumea isi aduce aminte ca acum 2 ani Andone ca castigat campionatul...dar toti uita ca anul trecut
l-a pierdut .

Andone s-a dat singur afara ...si ar fi trebuit chiar el sa-si dea demisia la finalul turului ...

de ce ? fusese eliminat din grupele cupei Uefa ... Herenven sau Levski nu erau peste Dinamo si totusi
Dinamo nu a mers mai departe ...cine a fost pricipalul vinovat in meciurile cu Heerenven si Levski ?
R: VINOVAT ANDONE

in cupa am fost eliminati de Petrolul ..care joaca in divizia B ... pricipalul VINOVAT a fost ANDONE

in campionat suntem lideri , DAR , la doar 1 pct in fata stelei care a avut meciuri mult mai grele ...

echipa nu mai lega nimik ...din ce in ce mai prost ...sa nu uitam de meciurile cu JIUL , ARGES , NATIONAL

ERA KLAR CA TREBUIA ALT ANTRENOR .... ANDONE ERA DEPASIT DE MULT DE SITUATIE !!!!
S-A LUAT O HOTARARE INTELEAPTA CAND A FOST SCHIMBAT ANTRENORUL .... PROBLEMA E DACA NOUL ANTRENOR
ESTE PESTE ANDONE CA VALOARE ....PT DACA E MAI SLAB NU AM FACUT NICI O GHIDUSIE ....ERA NEVOIE DE UN SOK LA ECHIPA
EXACT CUM A AVUT NEVOIE STEAUA CAND L-A SCHIMBAT PE ZENGA !!!!

NU BECALI L-A DAT AFARA PE ANDONE ...BECALI DOAR A PROPUS ...SI TOATA LUMEA A FOST DE ACORD CA ESTE NEVOIE DE
O SCHIMBARE ....

Aurel.D
11th January 2006, 13:31
pt. Achile
Sunt de acord cu ce spui tu, cu toate ca imi pare rau de Andone ca om dar a gresit mult, mai ales in meciurile cu rivalele din campionat si in deplasarile din cupele europene. Prea a jucat cu frica in toate aceste meciuri, a fost coplesit de miza.
Daca ne uitam la statisticile meciurilor jucate cu Steaua, Rapid si National de cand a luat el echipa, ne ia groaza!!!! Sa nu mai vorbesc de meciurile jucate in cupele europene...
Sa vedem totusi daca acest Vigo va fi mai bun, si mai ales daca va fi ceea ce ii trebuie lui Dinamo acum. Personal cred ca va face treaba buna, nu stiu, ceva imi spune acest lucru...

PS: Tocmai am citit interviul de la aeroport al lui Vigo si pt. inceput, imi place felul in care gandeste si in care vede lucrurile. Daca va reusi si sa puna in aplicare ceeea ce isi doreste, va fi bine..

george-dinamo
12th January 2006, 16:11
l-am sustinut pe ando tot timpul. si nu am fost de acord cu plecarea lui, chiar daca e adevarat ca jocul echipei suferea si trebuia un soc. din pacate stefanel vigo asta nu-mi inspira nici o incredere. sper sa ma insel.

Utilizator
12th January 2006, 16:14
George om trai si om vedea ce va fi, oricum nu depinde de noi...nici mie nu-mi inspira incredere Vigo desi pare om muncitor. Daca nu pastreaza sistemul de joc 4-4-2 si il modifica dupa cum spunea ca prefera el s-ar putea sa ne dea total peste cap.

Ayrton
12th January 2006, 17:05
la ce fundasi avem, 4 sunt exagerati de multi ... 1, maxim 2 si jucam un sistem revolutionar cu 4-5 atacanti :D , ca avem de unde (Zicu, Bratu, Niculescu, Danciulescu, etc) ... cum ar fi 1-2-4-4 ? :D

george-dinamo
13th January 2006, 14:24
sau 1-10. revenim la tactica toti inainte, toti inapoi? sau dupa ce luam gol vinovatul isi ia palme de la coechipieri? ca asta e noua metoda de antrenament a domnului vigo.

APercele79
27th January 2006, 18:45
Vigo trebuie sa aibe si el sansa lui...este adevarat ca CV-ul nu este cel mai impresionant, asa ca nu degeaba toti suporterii avem dubiile noastre...
Dar daca omul face treaba buna la Dinamo, toti o sa ramanem cu gura cascata
Ce mare rahat au facut zenga, protasov cu landi inainte sa ajunga in romania??
nu a venit nimeni de la Real sau Chelsea...toti incep de undeva (adica din Romania..)

remy
30th January 2006, 03:36
Vigo, ca un taur furios

Dinamo a continuat īn amicalul de sīmbătă, cu Neuchatel (1-0), să-şi creeze ocazii cu uşurinţă, dar le-a şi ratat cu largheţe. Pe fondul avīntării īn atac, ''cīinii'' au fost prinşi de două ori descoperiţi īn apărare, Cristi Munteanu evitīnd de două ori golul din poziţii de unu la unu cu adversarul. Esteban Vigo se pliază pe Divizia A. Ca un taur furios, este vulcanic pe bancă, urlă la jucătorii săi, urlă la adversari cīnd intră dur la unul dintre ai lui, cu Neuchatel fiind la un pas de a intra pe gazon pentru a-i aplica o corecţie unui elveţian.

Dinamo - Neuchatel Xamax (Elveţia) 1-0
A marcat: Cl. Niculescu (65)
Dinamo: Cr. Munteanu - Mihuţ, Galamaz, Moţi, Pulhac - Fl. Petre, Ropotan, Zicu, Vl. Munteanu - Cl. Niculescu, Dănciulescu. Au mai intrat: I. Bălan, Grigorie, Ad. Cristea, Bratu, Bălţoi, I. Iordache, Mărgăritescu. Antrenor Esteban Vigo.

''Se dansează după cum cīntăm noi!''
Atacantul Florin Bratu a fost īmpreună cu echipa să viziteze oraşul Larnaca. Intrat īntr-un magazin, fotbalistul de 26 de ani a ochit o chitară. A luat-o, s-a uitat la ea, după care a interpretat cīteva acorduri. ''Merge! Aşa va fi şi cu rivalii noştri, vor dansa după cum le cīntăm noi! Cel puţin pīnă acum aşa e şi noi, cei de la Dinamo, nu vrem să schimbăm melodia'', a spus, amuzat, vīrful de atac. ''Eu cred că la final clasamentul va arăta ca la sfīrşitul turului, adică Dinamo va fi pe primul loc. Steaua este principala contracandidată, dar mai sīnt şi echipe ce pot pune probleme'', a conchis Bratu.

Becali: ''Sīntem pe drumul bun''
Preşedintele executiv al roş-albilor, Ioan Becali, a fost mulţumit de evoluţia jucătorilor săi īn partida cu Neuchatel Xamax (1-0). ''N-am avut de ce să mă uit la meciurile lui Poli, Rapid sau Steaua. Eu cred că Dinamo este pe drumul bun. Urmează īncă un meci īn Cipru, după aceea două partide amicale īn ţară şi apoi să vedem unde vom face ultimul turneu'', a punctat Becali. Dinamoviştii ar vrea ca al doilea stagiu al iernii să fie īn Spania, căutīndu-se parteneri de amicale. Īn discuţii sīnt Valencia, Malaga şi Cadiz. Dacă nu va ieşi, ''cīinii'' vor merge īn Antalya.

A venit cu rapidiştii
Ioan Becali s-a īntors ieri dimineaţă din Cipru īn acelaşi avion cu delegaţia echipei Rapid. "Am venit īn acelaşi avion cu colegii de la Rapid, nu cu rivalii de la Rapid. M-am salutat şi cu antrenorii, şi cu jucătorii ca oamenii civilizaţi. Acum eu mă duc acasă la Dinamo, iar ei se duc acasă la Rapid", a afirmat preşedintele grupării din Ştefan cel Mare. Becali a mai declarat că pentru clubul Dinamo campania de transferuri din această pauză competiţională este ca şi īncheiată. "Nu cred că mai transferăm pe nimeni. Obiectivele noastre au rămas campionatul şi intrarea īn grupele Champions League", a spus Becali.

Rossi
27th April 2006, 14:22
Vogts şi Matthäus sunt pe listă!

O firmă de impresariat din Anglia i-a propus pe cei doi nemţi acţionarilor pentru a ocupa funcţia de antrenor principal.


Este deja cunoscut faptul că cei opt acţionari ai roş-albilor au opt propuneri diferite īn ceea ce priveşte viitorul antrenor.
Noutatea este īnsă că o firmă de impresariat din Anglia, Stellar Group Limited, le-a propus oficialilor roş-albilor alte patru nume.
“E vorba de Berti Vogts, Lothar Matthäus, dar şi de doi tehnicieni britanici care activează īn liga a doua din Anglia”, ne-a spus Adrian Ştefănescu, cel care colaborează cu SGU. Īn afară de cei doi antrenori nemţi, această firmă reprezintă mai mulţi fotbalişti cunoscuţi din fotbalul mondial precum Peter Crouch (Liverpool), Ashley Cole (Arsenal) sau Glen Johnson (Chelsea).
“Angajarea unui antrenor precum Vogts sau Matthaus ar fi o lovitură de imagine pentru Dinamo, capitol la care clubul nu stă foarte bine. Matthäus a avut un salariu de un milion de euro cānd a condus naţionala Ungariei. A antrenat ultima dată īn Brazilia, la Atletico Paranaense, iar acum este dispus să scadă din pretenţiile financiare, fiindcă e dornic să revină īn Europa”, ne-a precizat Ştefănescu.
“Īntr-adevăr, am primit la club lista pe care ne-a trimis-o domnul Ştefănescu. Cei patru antrenori propuşi de englezi vor fi luaţi īn considerare de acţionari, atunci cānd ei se vor īntālni pentru a se pune de acord īn privinţa viitorului tehnician”, ne-a declarat managerul sportiv al “cāinilor”, Petre Buduru.
gsp

aliss
27th April 2006, 14:25
parca-l vad tot pe andone...
si el e tot strain, nu? ca doar vine de peste mari si tzari...

Utilizator
27th April 2006, 15:00
Vogs e un bazmuc, n-a prea produs nimic pe unde a fost (metode noi de antrenament, tot felul de bazaconii) si in plus are un stil total nespectaculos, clasic german, perimat pentru zilele noastre. Cu el ar fi bani aruncati.
Matthaus n-a rupt nici el gura targului dar e macar mai tanar si mai destupat la minte, avand si atuul ca a fost un jucator mai renumit decat Vogts.

Antrenori englezi de Liga a 2 a inseamna sa vrem exact acel stil englezesc care e demonstrat falimentar azi. Ar fi bun un englez doar pentru ca s-ar mula perfect pe stilul aiuristic pe care-l jucam acum: centrari aiurea pe careu, alergat fara folos pe teren.

La Dinamo continui sa cred ca daca e sa fie un strain ala musai trebuie sa fie italian sau olandez. Astia au si scoala de antrenori si produc si fotbal pe masura.

delaparis
27th April 2006, 16:41
Sincer nu cred ca un antrenor strain poate produce performanta la Dinamo.

De altfel au mai fost experiente ...

Avind in vedere situatia actuala pe plan sportiv , eu ramin la parerea ca cineva care cunoaste bina mentalitatea romaneasca si mai ales cunoaste clubul ar fi mult mai potrivit.
In ordine preferintele merg pentru Lucescu, Andone, Dinu, Rednic

Ayrton
27th April 2006, 16:44
Primul din ei nu vine, al doilea a mai fost si parca eu m-am saturat de el si in plus mi se pare ca se cam joaca acum de-a santajul si cu cipriotii si cu ai nostri, al treilea nu mai vrea sa antreneze iar cel de-al patrulea ar vrea sa vina dar nu-l vor toti dintre conducatori...

the lion king
27th April 2006, 17:04
sa ramana flocea ca dinamo joaca bine cu el la carma.flocea si netoiu=CEI MAI TARI!!!!!!!!

Utilizator
27th April 2006, 18:35
Bre Leule, daca sunt asa de buni va urez sa-i aveti voi din nou la carma :D

the lion king
27th April 2006, 19:25
doamne fere!

Utilizator
27th April 2006, 19:46
Lion: pai asta zicem si noi de multa vreme dar se tin ca raia ai dreaq. Ii dadeam bonus si pe ceilalti din conducere :D

the lion king
27th April 2006, 21:00
si tu pe cine vezi in conducere in locul astora de acum?

Ayrton
28th April 2006, 09:37
vezi ca asta e threadul despre antrenor! despre conducere e un thread mai jos, asa ca te rog pe tine Uti sa raspunzi acolo.

Aurel.D
28th April 2006, 09:57
Eu am zis de mai multa vreme ca ar fi mai potrivit un antrenor strain!
Are o alta mentalitate, impune mai mult respect si nu cred ca va trece cu vedereaderapajele fotbalistilor. Plus ca nu cred ca va putea fi influentat de conducere!!

Rossi
28th April 2006, 10:05
Cred ca pana la urma se va alege dintre urmatorii :

M. Lucescu
M. Rednic
Bergodi
Multescu
Cartu
Sabau

Cainele
28th April 2006, 10:06
ma indoiesc sa vina Lucescu

Aaetius
28th April 2006, 23:50
M. Lucescu -> nu cred ca o sa vina sa se lupte cu razvan
M. Rednic ->oare o sa faca ceva???
Bergodi ->antrenor promitator....lazial de al meu
Multescu ->la cum joaca sportul..nota 10
Cartu -> parerea mea ca nu are ce cauta...
Sabau ->mai are de muncit abia e la inceput...
M.Stoichitza ->prea spurcat....

the lion king
29th May 2006, 19:56
degringolada mare si la voi.cine vine antrenor trebuie sa taie in carne vie ca nu mai tine,fara influente ale conducatorilor la echipa ca se termina cu dinamo....fara suparare...Multe interese ...Nasol...!