Probabil ca nu, altfel ar fi venit deja.
Probabil ca nu, altfel ar fi venit deja.
Ce pupi in penix ii da nea alo pesedistului travestit in investitor: ca el are nevoie de 2 jucatori acum, restul de la revelion incolo, pt playoff. Daca trag o flegma acum, se duce cu tot cu splina.
Referitor la Nistor, am auzit aseara, in spatele meu, o informatie care mi s-a parut interesanta. Astazi s-au implinit cele cinci zile in care cei de la Pandurii puteau face recurs. Nu stiu in ce masura a influentat asta transferul lui Nistor, mai ales ca nu tin minte ca la Andrei Marc sa se fi asteptat atat. Raman la parerea de mai sus, probabil ca nu se va mai face transferul. Nu m-ar mira sa semneze si el prin Rusia sau Israel.
Fabulos! FA-BU-LOS!"Noi căutăm un atacant, dar nu vrem să luăm orice. Luăm ceva bun, dacă nu așteptăm până la iarnă. Atacanții sunt foarte căutați în această perioadă și e foarte greu"
Ionuț Negoiță
iar a vorbit negoita si aproape ca reusise sa se achite binisor de sarcina asta dificila. dar dupa faza cu atacantul, iar a dat cu mucii in fasole.
concluzia este ca vom astepta pana la iarna, atunci atacantii buni nu mai sunt cautati...
Mai detestabili decat cei care nu stiu sa piarda sunt cei care nu stiu sa castige.
Carcotasilor
A zis si nea Ando ca pana in 31 august mai vin jucatori, cu calitate de data aceasta vorba unui timisorean care ne tot urmareste..."sunt mai curios ca o pisica" sa vad despre ce jucatori e vorba
M**e, domnule negoita, pentru inca o zi in care ati asistat nepasator la ce se intampla la Dinamo. VREM JUCATORI de calitate, avem o sansa URIASA sa prindem unul dintre primele doua locuri, ceea ce inseamna preliminarii de UCL.
intr-adevar, anul asta sunt sanse mari pentru Dinamo in campionat.
Ar fi pacat sa nu intareasca echipa de pe acum pentru perspectiva participarii in cupele europene la anul.
Daca nu se intampla asta, atunci va fi doar un parcurs scurt in iulie-august.
ce se mai aude despre Nistor, vine sau nu vine?
au facut atat de mult caz cu el incat parea transferul secolului, dar nu se intampla nimic desi a fost declarat jucator liber.
In atac fara Bizon e cam greu.
Popa nu m-a convins deocamdata, dar poate ma insel.
Moldoveanu ar trebui sa revina si el, dar e inca necopt.
ar fi bun inca un transfer acolo.
Apararea cam sta in Miha.
Daca va fi indisponibil sau suspendat va fi greu contra unei echipe bune.
"If the doors of perception were cleansed everything would appear to man as it is: infinite." William Blake
Din ce am auzit, in cazul lui Nistor se asteapta decizia comisiei de recurs. Cand se va reuni aceasta comisie, nu stiu. Ce nu inteleg, e de ce se tot amana atat. Apoi ramane de vazut daca va ajunge la noi, pentru ca negoita e chitros, iar Nistor are inca o cota buna.
Chiar si asa, avem nevoie urgenta de cel putin un jucator care sa creeze competitie pentru Lazar si Rotariu, nu poti juca numai cu ei tot sezonul. Patrick a pierdut vreo doi ani fara sa progreseze, iar altul nu avem acolo. Sa nu i-o dam iar la cioc lu' negoita pt ca l-a dat afara pe Romario? Sau ca n-a adus nimic decent acolo in atatea luni?
asta e proces serios, dureaza pana s-o pensiona Nistor.
ce draq, e scandalos, in nicio tara normala nu tii in procese interminabile un jucator sau salariat neplatit de luni de zile.
daca nu are bani pusi deoparte din ce naiba sa traiasca omul cat iti dai cu presupusul pe un caz limpede?
Eu nu cred ca Patrick va deveni jucator de baza, pare moale, lenes si fitzos.
Dar are ceva calitati care cu mai multa munca l-ar putea transforma intr-o solutie.
Insa e mai degraba un potential teoretic, un jucator bun arata mai bine facut si joaca ca un senior la 19 ani.
Romario avea tehnica dar era cam haotic, era insa bun de plomba la nevoie.
La fel si Essombe care avea o gramada de calitati dar nu prea nimerea des poarta.
Dar ai dreptate, ar fi buna inca o aripa de valoare si atat Negoita cat si Andone sunt vinovati ca nu au deja solutii in lot.
Din ce a fost pe la Dinamo in ultimii 2 ani mie imi pare rau de Elton, vedea jocul, inchidea binisor.
Mi-ar fi placut sa-l vad in tandem cu Palic.
E interesant ca la Dinamo amandoi au crescut consistent in valoare de piata cf transfermarkt.
Elton a revenit la valoarea initiala dupa ce a plecat de la Dinamo.
Apropo, si Djakaridja Kone e liber de contract.
pe stanga as vrea sa-l vad si pe Oliva acum ca e Filip accidentat.
Ar putea fi o combinatie interesanta in tandem cu Lazar, inteleg ca si argentinianul are viteza.
Mie nu prea imi plac fundasii laterali de-i avem, Romera asta e slab iar Filip face un meci bun pe anotimp.
"If the doors of perception were cleansed everything would appear to man as it is: infinite." William Blake
Mie mi s-a parut slab de tot Elton. Nu avea sut, nici viteza, iar dreptul il folosea pentru orice, numai pt a pasa/suta nu.
Kone ar fi tare bun la noi, dar negoita nu vrea sa aduca jucatori. As paria ca nu va veni la noi nici daca se va duce el din proprie initiativa la Rin.
Kone e dus definitiv, acum la Dinamo sunt promovati cu orice pret tineri.
Nu-mi dau seama inca ce poate Azer, l-am vazut la teveu cu Steaua si a fost OK, dar parca nu e de nivelul lui Kone.
"If the doors of perception were cleansed everything would appear to man as it is: infinite." William Blake
Leo, sa sari postarea asta, e cu mascari
Daca tu -antrenor, actionar, pelea plii etc, vii si spui ca esti multumit dupa derby si aia e daca transferi sau nu, proiectu' merge, n-am ce sa fac decat sa va bag pla in gura, domnu' neputinta si domnu' handone! Ai fost legenda, ai luptat impotriva sistemului din interior (!) aratand peleul in numele nostru, f bine! Stai in lesa, te plimbam p-acolo pe la evenimente, iti mai dam un fursec, un cico, povestim ce mare smardoi ai fost si ce albitru de kkt era ala care n-a dat fault cand s-a suit bunicul Milla peste tine, la mondial. Daca vrei actiune, vrei sa futem, o futem pe ******, domnu' negoita si domnu' H! Si gata. Pai, mai stau sa pierd timpul cu astia, cand se repeta povestea babosa? Muiti, muiti, muiti, asta e tactica de joc pt sezoanele urmatoare. Si, spre deosebire de nea alo, eu am si cu ce
Last edited by Capitanu.Burcea; 23rd August 2016 at 17:42.
"Și, dacă nu vine, ce dacă? Îl iau la iarnă. E un atacant foarte bun, a venit și la București, dar nu a fost să fie, ne-am întors. Ne-a plăcut, nu e vorba de asta și nu e vorba nici de bani. Îi mai dădeam de la mine, cedam și eu și nu era problemă. Au fost alte cauze, nu e asta important”, a declarat Ioan Andone, în cadrul emisiunii “Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1."
Nici Andone nu stie ce vrea, ba voia atacant, dar cand colo noi il refuzam.
Ceva imi spune ca nu o sa mai facem nici un transfer si o sa asteptam cuminti pana la iarna, cand vinul fiert o sa aduca un plus de limpezime in mintile lui Andone si Negoita
Asta e, o sa jucam cu Hanca la mijlocul terenului, apoi cu Hanca varf impins in locul Bizonului si daca situatia o cere, cu Hanca fundas central, ca si asa are el veleitati defensive
Mna acum ma uit la ce campionat avem si, cu exceptia spurcatilor, celelalte echipe sunt sub noi ( cu exceptia cfr-ului dar aia sunt in insolventa si cu fel si fel de interese). E oarecum frustrant sa nu ne luptam la primele 2 locuri acum, cand e loc de asa ceva, si sa ne usuram munca aducand 2-3 jucatori care sa manevreze cat de cat mingea
Bah da' cine e atacantul asta, e de la Carla's Dream, umbla anonim si mascat de nu-i spune numele?
L-au adus cu gluga pe cap pana la Rin, l-or fi rapit pentru negocieri si pe urma i-au dat drumul ca manca prea mult.
Secretomania e pana la cer de zici ca trateaza pentru Messi si nu pentru un jucator liber de contract si cunoscut doar de familie si consateni.
Il aducem la iarna, sa avem putintica rabdare si sa speram ca nu se accidenteaza Bizonul
Pe cine aduce, aceasta-i intrebarea.
Altfel cu siguranta ca mai vine un jucator la iarna pentru ca mereu e asa.
Si sa vedem daca nu cumva il ia pana la vara ca de obicei:
il testeaza in retur, vad ca e bun si ii fac cu mana cand ala si-a facut un pic de CV si pleaca spre salariu mai bun.
In fine, startul peste asteptari din campionat a devenit un argument (fals) ca e lot puternic si nu mai e nevoie de altii.
Cred ca Negoita si-a facut socoteala ca Dinamo intra in olay-off cu actualul lot si deci nu mai e nevoie de transferuri pana la iarna.
Mai ia 2-3 jucatori spre vara si s-a carpit si pentru vreo douq tururi preliminare in cupele europene.
Cred ca spera si la ceva falimente ale altora precum Pandurii ca sa ia ceva jucatori buni gratis.
In felul asta face economii la buget.
E foarte probabil ca Dinamo sa ramana in frunte la final de tur, dar vor veni accidentari si suspendsri si nu vad bine returul fara intariri de pe acum.
Si chiar daca e un campionat debil, Dinamo nu are garantat un loc pe podium fara sa se mai intareasca.
Parerea mea e ca terminam in primele 3, chiar si cu lotul asta asa subred. E campionatul prea slab, prea multe echipe care sunt fragile dpdv financiar. 2-3 plombe ne-ar permite sa ducem o lupta cu steaua, altfel aia castiga titlul inainte de inceperea play-off-ului
As lua jucatorii acum doar cu gandul ca ai un an intreg la dispozitie sa ii integrezi in echipa pentru ca in vara viitoare daca tot mergi in Europa League (sau CL) sa nu faci doar act de prezenta. Tragi acum de tine, dai cateva salarii mai mari si anul viitor daca iti faci echipa buna poti sa ai sanse sa faci o figura frumoasa. Cateva meciuri pe Arena Nationala cu 40 de mii de oameni in tribune ti-ar asigura ceva bani
Nu as fi sigur de locul 3.
Altfel de acord cu tine, dar asta ar insemna sa gandeasca cineva afacerea Dinamo in termeni de business.
Si sa mai aiba sa mai puna doi lei peste cat da acum.
Dar omul nu poate si nu da.
In fine, eu inca mai sunt extrem de fericit ca Dinamo continua fara datorii istorice si cu salarii la zi.
Asta mai presus de toate pacatele patronului si peste frustrarea data de o echipa minimalista intr-un campionat periferic.
Ma enerveaza ca nu vad o evolutie rapida, dar mai bine asa decat o pagina trecuta a fotbalului romanesc precum alte echipe.