EURO 2004: Prezentare Italia
Trecand atat de aproape de coroana de campioana europeana in 2000, nu este deloc de mirare ca multa lume considera Italia drept una dintre favoritele Euro 2004.
„Azurri“ vor revansa
Poate ca au avut cateva probleme in preliminarii si au cazut la cel de-al doilea gard in Coreea de Sud si Japonia, insa italienii au in continuare o echipa extrem de echilibrata, plina de jucatori de superclasa. Faptul ca il au pe banca pe antrenorul care a avut cel mai mare succes cu echipele de club din Italia, Giovanni Trapattoni, nu face decat sa confirme ca vor fi un adversar redutabil pentru celelalte favorite ale competitiei, cum ar fi Franta, Portugalia sau Germania.
Calificare grea
Ca de obicei, drumul Italiei catre Euro 2004 nu a fost o simpla promenada. In grupa cu Tara Galilor, Serbia si Muntenegru, Finlanda si Azerbaidjan, elevii lui Trapattoni au inceput foarte slab: egal acasa cu Serbia si Muntenegru si infrangere in deplasare, in fata tinerei nationale galeze, peste patru zile. Totusi, un 4-0 contra liderului de atunci, Tara Galilor, in meciul-retur, a readus Italia la controlul grupei, iar victoria asupra outsiderilor din Azerbaidjan, in octombrie 2003, a asigurat Italiei primul loc in grupa.
Aparare „beton“
Punctul forte traditional al Italiei il reprezinta apararea, portarul Gianluigi Buffon – care a ratat Euro 2000 din cauza unei fracturi la brat – fiind nerabdator sa debuteze la un turneu final de campionat european. In fata lui Buffon se afla, probabil, cel mai puternic cuplu de fundasi centrali din lume, format din Alessandro Nesta, de la AC Milan, si Fabio Cannavaro, de la Internazionale Milano.
Sistemul 4-4-2 folosit de Trapattoni este foarte flexibil, mijlocasii de travaliu fiind folositi pentru a inlocui extremele, despre care Trap recunoaste ca ii lipsesc. Polivalenta mijlocasilor inseamna si faptul ca Italia poate evolua cu o aparare de patru in linie, cu trei mijlocasi si trei atacanti, Alessandro Del Piero fiind undeva intre Christian Vieri si Francesco Totti.
Solutie
Partea cea buna este ca Del Piero si Totti pot juca impreuna, iar aceasta rezolva una dintre posibilele lacune ale Italiei – lipsa imaginatiei la mijlocul terenului. La fel ca si in Coreea de Sud si Japonia, Trapattoni il va desemna pe Totti, poate cel mai talentat si mai creativ dintre toti jucatorii de atac ai Italiei, sa conduca echipa in turneul portughez. De asemenea, forma lui Christian Vieri, unul dintre cei mai prolifici atacanti din ultimul deceniu, va fi si ea cruciala.
Lotul pentru Euro
Portari: Gianluigi Buffon (Juventus), Francesco Toldo (Inter), Angelo Peruzzi (Lazio).
Fundasi: Christian Panucci (Roma), Giuseppe Favalli, Massimo Oddo (ambii Lazio), Fabio Cannavaro, Marco Materazzi (ambii Inter), Alessandro Nesta (Milan), Matteo Ferrari (Parma), Gianluca Zambrotta (Juventus).
Mijlocasi: Andrea Pirlo, Gennaro Gattuso (ambii Milan), Simone Perrotta (Chievo), Cristiano Zanetti (Inter), Stefano Fiore (Lazio), Mauro Camoranesi (Juventus).
Atacanti: Marco Di Vaio, Alessandro Del Piero (ambii Juventus), Antonio Cassano, Francesco Totti (ambii Roma), Bernardo Corradi (Lazio), Christian Vieri (Inter).
Programul din grupa
14 iunie, ora 19.00 Italia – Danemarca
18 iunie, ora 21.45 Italia – Suedia
22 iunie, ora 21.45 Italia – Bulgaria