Mititelu:Solomon se crede atotputernic, nu realizează cât rău face Științei

SE VA MUTA DIN CAUZA FÂNTÂNARULUI


Patronul Universității spune că dacă Primăria nu va dori să prelungească contractul de concesionare a arenei “Ion Oblemenco”, scadent în vara lui 2009, va duce echipa acolo unde va primi sprijin. “Solomon se află sub euforia câștigării celui de-al doilea mandat ca primar. Nu mai contează acum dacă l-a câștigat meritat sau nemeritat. El se consideră în acest moment veșnic și atotputernic, însă va veni vremea când va plăti pentru tot răul pe care l-a făcut Universității. Din nefericire, el acum nu realizează cât de mult rău face echipei. Cu toate fântânile și nebuniile pe care le-a făcut prin oraș, faima de cel mai odios primar din istoria orașului nu i-o va putea lua nimeni. Nu mă interesează o împăcare cu el pentru că nu vreau să obțin nimic de la el. Cum nici până acum nu i-am cerut nimic, nici acum nu o voi face. Dacă n-o să ne mai dea stadionul “Ion Oblemenco”, o să i-l lăsăm fără probleme și o să mergem să jucăm pe unde o să putem, pe unde o să fim lăsați să supraviețuim. Îl lăsăm pe Solomon să-și împartă liniștit milioanele cu Cămărila lui”, a declarat azi Adrian Mititelu pentru craiovamaxima.ro.

* solomon este nascut in satul cirna,comuna bistret