Reprezentantii actionarilor clubului de fotbal Universitatea se vor intalni maine cu cei ai Primariei si vor discuta asupra intentiei municipalitatii de a vinde pachetul majoritar pe care il detine la echipa.

Intrunirea a fost convocata de Primaria Clujului, care trebuie sa ii informeze in mod oficial pe actionari asupra intentiei de vanzare si asupra faptului ca oricare dintre actionari isi poate exercita dreptul de preemptiune.

Conform presedintelui comisiei de buget-finante din cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca, Ovidiu Turdean, aceasta este prima discutie oficiala pe care Primaria o va purta cu Oncos, BT, Impact si Ben&Ben - celelalte companii care detin actiuni la "U".

"Comisia de buget-finante a fost mandata sa negocieze cu actualii majoritari in termen de la 30 de zile de la adoptarea hotararii. Maine le vom prezenta oferta si vom analiza prevederile statutare si legale pe care trebuie sa le respectam", a declarat Turdean, pentru citynews.ro.

Adunarea Generala va avea loc maine dupa-amiaza la sediul Primariei.

Conform informatiilor preliminare, unul dintre actionari, cel mai probabil societatea Impact, este interesat sa cumpere actiuni de la Primarie si sa devina majoritar la clubul "Sepcilor rosii".
citynews.ro