Mediașul a desfăcut ieri șampania pentru promovare
Sărbătoare pentru Gaz Metan!

Brazilianul Eric de Oliveira a fost purtat pe brațe de fani (foto mare). Imediat după finalul meciului, jucătorii au desfăcut șampania (foto 1), iar apoi s-au îmbrățișat minute în șir (foto 2)
Meciul de ieri cu FC Caracal a fost o simplă formalitate pentru medieșeni, care s-au impus cu 7-1 și au sărbătorit promovarea alături de fani ore în șir.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Gaz Metan are biletele pentru Liga I. Ieri, Baciu (3), Prodan (6, 71), Boaru (10, 88), Curtean (63) și Gego (90) au adus cea mai clară victorie din acest sezon, golul de onoare al oaspeților fiind reușit de Bușu (15). Finalul partidei a produs descătușarea în rândul jucătorilor și a fanilor. Antrenorul Cristi Pustai a fost purtat pe brațe de jucători, promovarea fiind udată chiar la stadion cu șampanie. Chiar și brazilianul Eric de Oliveira nu și-a putut stăpâni lacrimile. Matematicianul de pe banca Mediașului și-a liniștit mai apoi fanii, care au citit prin presă că locul Gazului în Liga I va fi vândut. „100% vom juca în primul eșalon al fotbalului românesc. Vom face maxim 4-5 transferuri. Diferența în acest sezon a fost făcută de mentalitatea pozitivă pe care am impus-o. Am realizat o mare performanță, fiecare a avut rolul lui la această promovare. E cel mai important eveniment din cariera mea, sunt extrem de fericit”, a zis Pustai.

Baie de șampanie în vestiar

Fotbaliștii grupării fanion a fotbalului sibian au continuat să se bucure în vestiarul echipei, acolo unde au curs din nou râuri de șampanie, iar pe fețele celor prezenți se putea citi satisfacția. Lor li s-a alăturat vicepreședintele Ioan Rusu, vizibil emoționat de performanța obținută. Lăzile de bere au mai stăvilit din setea celor de la Gaz Metan, care au continuat apoi să petreacă toată seara în unul din locurile tradiționale unde echipa se reunește de obicei pentru bancheturile oficiale și nu numai. „Au voie să petreacă în această zi (n. r. - ieri), care este una în care tot orașul trebuie să se bucure pentru că am promovat. Să nu se uite că și ei și eu suntem oameni și merităm să ne bucurăm în astfel de momente pentru că am muncit și am reușit un lucru extraordinar“, a spus la cald matematicianul de pe banca Gazului, Cristi Pustai.

Trăiri maxime pentru Boaru și Șomfălean

Dacă majoritatea fotbaliștilor din lotul Mediașului sunt la prima lor accedere în Liga I, doi dintre cei care au sărbătorit duminică după-amiază promovarea au mai trăit sentimentul și în 1999. Golgheterul echipei, Claudiu Boaru, și fundașul Flavius Șomfălean au fost jucători de bază și la precedenta calificare în Liga I. „Nu pot să vă spun în cuvinte ceea ce simt. Vă dați seama că de atâția ani am jucat aici la Mediaș cu gândul de a reveni cu Gaz Metan în prima divizie. Sentimentul este extraordinar și mă bucur că am reușit să promovăm. Am muncit, ne-am zbătut și am reușit să ne transformăm în realitate acest vis“, a spus Claudiu Boaru.
http://www.prosport.ro/fotbal-intern...-metan-2628371
In sfarsit are si judetul Sibiu o echipa in prima liga dupa atatia ani! Bravo Gaz Metan Medias, sa ajungi cat mai sus in clasament in sezonul urmator!