Venus - Un club de neuitat
Unul dintre cele mai bogate cluburi cu succese din Romania a fost echipa A.S.C. Venus București. Cu cele 8 campionate castigate si cu 6 participare in finala Cupa Romaniei, echipa a avut un palmares foarte plin pentru acele timpuri. Echipa disputa meciurile pe stadionul Venus Bucuresti, unde cele 15.000 de locuri erau regulat ocupate. Asa ca echipa avea parte de multe ori de o atmosfera euforica si infocata si era cotata ca cea mai iubita echipa din Romania. Microbistii sufereau la fiecare infrangere si se bucurau la fiecare victorie, asa cum ii se cuvine unei adevarate galerii de fotbal. Pe acest gazon, unde astazi este parcul Stirbei, au avut loc momente foarte importante pentru istoria fotbalului romanesc. In 1933 a avut loc o premiera in fotbalul national: Venus a jucat contra echipa Ujipest Budapest cu scorul de 2-2 in nocturna. Instalația de nocturnă era una inventivă pentru acele timpuri: deasupra spațiului de joc erau întinse cabluri pe care se aflau becuri. Nu numai deacea Arena Venus era cotata ca cel mai modern stadion din tara. Clubul poseda si un cabinet medical si terenuri anexe. Arena a fost construită din banii personali ai unuia dintre președinții clubului, Alexandru Elădescu, cel care și-a sacrificat o pădure în acest scop (de menționat că arena era construită din lemn, cu stâlpi de susținere din beton armat).
Pana in acest an, formatia castigase deja patru titluri de campioana. Apoi au mai urmat inca patru resusite in campionatul romanesc. ,,Negrii din Splai", cum erau numiti jucatorii Venusului, erau o adevarata forta pe plan national. In primul unsprazece se gaseau nume renumite ca Jean Lăpușneanu, Mircea David, Struska, Lazăr Sfera, Gheorghe Brandabura, Alfred Eisenbeisser, Gheorghe Albu, Vasile Gain, Silviu Ploeșteanu, Constantin Humis, Petea Vâlcov, Colea Vâlcov, Volodea Vâlcov, Rudolf Demetrovici, Augustin Juhasz, Orza, Iuliu Bodola, Traian Iordache, Motoroi, Actis, Teclu, Vasiliu, C.Georgescu sau Mitty Niculescu.
Insa pe plan european, echipa nu putea sa faca fata. De doua ori echipa s-a calificat pana in sferturile Cupei Europene, unde insa nu au putut sa treaca de Beogradski SK (1940: 0-3, 0-1) sau de Bologna (1939: 1-0, 0-5). Aceasta Vicotrie contra Bologna, chiar daca nu a fost de ajuns pentru calificare, este unul dintre cele mai mari succese din istoria echipei cu sediul in cartierul Grivița-Buzești. Bucuria care a fost starnita dupa aceasta victorie se poate compara cu euforia dupa un campionat castigat. Aceste meciuri au fost jucate in cadrul Cupei Mitropa.
Marele necaz a suporterilor Venusului a fost, ca chiar daca s-au calificat de sase ori in semifinalele Cupei Romaniei ,,Negrii nu au putut sa castige acest trofeu. Curios este si faptul, ca adversarul de care nu au trecut a fost mereu acelasi: Marea rivala CFR Rapid Bucuresti. Doar odata, in 1940, echipa a putut sa treaca de meciurile din semifinale, fiind ca adversara nu a fost cea din Giulesti. Iei o asteptau in finala.
In saisprezecimi ,,Negrii" au trebuit sa se impuna contra echipei Sparta Medias din Divizia B. Echipa a trecut de Medias, fara probleme, cu scorul de 6-2, asa cum a trecut si in optimii de Carmen Bucuresti cu 5-2. Sferturile s-au disputat si ele pe teren propriu, unde echipa a batut-o cu 3-1 pe Carpati Baia Mare. Asa ca echipa a ajuns iar in semifinala. Din nou speranta predomina in tribune, ca macar de data asta sa poata ajunge in finala. Dar echipa adversa era tocmai una din rivalele cele mai mari a Venusului: Sportul Studenesc București. Rezultatul de pe 28.04.1940 a fost insa mai clar decat asteptau multi. Dupa 90 de minute, clubul a invins pe Sportul cu 4-2 si obiectivul a fost atins. Acuma normal ca suporterii sperau si la castigarea finalei si de a vedea Cupa Romaniei pentru prima data in mainile capitanului Venusului. Pentru asta trebuia insa o victorie asupra CFRistilor. Partida s-a jucat pe 30 aprilie 1940. Stadionul ANEF, numit si Stadionul Republici amplasat în apropiere de clădirea actuală a Palatului Parlamentului, era plin pana la ultimul loc. Atmosfera era incendiara, deoarece precedent echipele s-au atacat verbal prin intermediul presei. La ora 17.45 fluierul de inceput a fost dat de arbitrul Emil Kroner (București). Acuma putea sa inceapa spectacolul.
Visiniii au inceput, cum era de asteptat: ofensiv si doar cu directia spre poarta adversa. Portarul Venusului, Mircea David a fost adeseori incercat de atacantii Giulesteni. Pana in minutul 23 ,,Il Dio" a putut sa salveze echipa, insa cand Iuliu Baratky a tras o torpela pe poarta adversa, portarul nu a avut nici o sansa. Doar 10 minute mai tarziu a urmat si al doilea gol al Rapidului, marcat de Vilim Sipos. Dezamagirea era usor perceput la fanii Venusului. Insa doua minute inainte de fluierul pauzei, atacantul Traian Iordache a putut sa reduca scorul la 2:1. Un usor val de speranta a trecut prin galeria ,,Neagra". In repriza a doua, echipa antrenata de Béla Jánosy a inceput mult mai bine. Defensiva era mai organizata si incetul cu incetul echipa lansa si atacuri. Partida era mai echilibrata, dar golul de egalizare se lasa asteptat. Pana cand Silviu Ploesteanu a reusit un sut senzational in coltul portii aparte de Petre Radulescu. Toate palariile au parasit capatele suporterilor, fiind aruncate triumfator in aer si inlocuiind confetiurile de astazi. Oameni straini, care nu se cunosteau, ii vedeai luandu-se in brate. O atmosfera de nedescris, ce domina toata tribuna. Mai erau 4 minute de jucat, in care insa nu s-a mai riscat nimica. Si prelungirele au ramas fara gol. Asa ca partida a luat sfarsit cu scorul de 2:2 egal. Deoarece la acea vreme, în cazul egalității după 90 de minute și prelungiri, nu exista departajarea la lovituri de la 11 metri, finala a mai trebuit sa fie disputata, până când una dintre echipe a putut să se impună. A doua finala s-a terminat dupa 120 de minute cu scorul de 4:4. Golurile pe partea Venusului au fost marcate de Gavrilescu (7'), Baratky (9'), Sipos (61') si Auer (77'). A doua zi, lumea a fost fascinata de acest meci. Gazeta Sporturilor:,,Venus si Rapid, dupa o lupta demna de legenda au terminat la egalitate". Asa ca trei luni mai tarziu a mai fost necesara inca o finala, care s-a terminat si ea cu scor egal, 2:2. Golurile au fost marcate de Nicolae Ene (88') si in prelungiri de mijlocasul Alfred Eisenbeisser (105'). Pe data de 9 noiembrie 1940 a urmat a patra finala, care a adus soarta Cupei din acest an. Mihail Petrescu (București) a condus aceasta partida in fata 12.000 de spectatori. Stadionul nu a fost plin, dar nu din cauza interesului scazut, ci din cauza orei, la care a fost planificata partida. Meciul s-a jucat in mijlocul zilei la ora 14:30. Dar chiar daca s-au numarat mai putini specatotori decat la finalele precedente, atmosfera a fost chiar mai infocata. Parca se simtea, ca in aceasta rece zi de noimbrie, va avea loc o decizie in privinta soartei Cupei. Prima repriza a fost stransa, fara ca o echipa sa fii iesit in evidenta si sa se fii putut vorbii de un meci la o singura poarta. Asa ca prima repriza
s-a terminat cu doua zerouri pe tabelul de marcaj. Aceasta imagine era de schimbat in repriza a doua. La fel s-a gandit si antrenorul Rapidului, care a motivat echipa sa investeasca mai mult in ofensiva, iar primul adevarat atac a fost finalizat cu o reusita exceptionala de maghiarul Baratky. Rapidul, care evident a avut nevoie de aceast gol, au inceput sa joace mult mai riscant dar si mai ofensiv. Si cum spune o regula in fotbal, cine nu trage nu inscrie, asa a marcat Gavrilescu in minutl 73. Dar cum au invatat din trecut, echipa nu vroia sa vorbeasca de o victorie sigura. Conform vorbei ,,in fotbal este totul posibil" echipa a jucat in continuare concentrat si consecvent. In minutul 85 insa parea ca trecutul se va repeta. Din nou inscrie Venus, prin Eisenbeisser, si reduce diferenta la numai un gol. Totul parea din nou posibil, dar Visiniii au invatat din greselile lor si nu au mai permis gol egalirii. Asa ca ,,Negrii din Splai" din nou nu au putut sa infranga Rapidul, care atunci juca sub numele Locomotiva Bucuresti. Asa ca Rapidul a ramas in memoria ,,negriilor" ca ,,blestemul venusiștilor", de care nu au trecut nici in semifinalele din anii 1941 si 1942. Acolo au pierdut cu scorul de 2-4 respectiv 2-7.
In urmatorii ani, formatia din Splai avea sa traisca o perioada neagra din istoria ei. Echipa nu a putut sa ii tina pe marii jucatori de baza, care au evoluat la alte echipe si succesele incepeau sa devina o raritate.
Echipa era pe calea, sa devina o victima a comunismului. Socotită un simbol al burgheziei, echipa de fotbal avea să decadă după venirea la putere a comuniștilor.
Formația avea să se salveze în 1948, când a fuzionat cu cea a Uzinelor Comunale București. Sub denumirea Venus UCB, ea a mai activat puțin din divizia a treia, însă apoi a dispărut.
O echipa cu 8 campionate castigate, cu 5 participari la semifinale si una la finala Cupei Romaniei si cu o prezenta scurta, dar totusi impresionanta in Europa a fost desfintata. Clubul cu succesele ei au fost sterse ca si cand nu au existat. Dar amintirile bucurestenilor de alta data legate cu Venus nu le poate sterge nimeni. Pentru iei, venirea la stadion era o posibilitate de a scapa de monotonia zilelor la munca. Cand suporterul parasea pragul casei lasa necazurile in spatele lui si se bucura de 90 de minute fericite si fara probleme. Dar acest club a fost desfintat de regimul comunist si cu el si baza pe care o folosea. În 1953, cochetul stadion a fost ras de pe fața pământului, iar terenul pe care s-a aflat a fost încredințat armatei.
In ziua de azi, Venus a ramas pe locul trei cu cele mai multe campionate castigate in spatele mariilor echipe Dinamo si Steaua. Venus, nu se va uita!