Dupa 20 de ani...

[J.Bond]

Simpozionul dedicat aniversarii a 20 de ani de la Revolutie a fost marcat de scandal, dupa ce revolutionarul Dumitru Dinca a intrerupt discursul fostului presedinte Ion Iliescu, reprosandu-i ca filmul derulat la debutul sesiunii, cu momentele din 1989, ignora evenimentele din 21 decembrie de la Bucuresti, relateaza NewsIn.

Sesiunea omagiala organizata de Institutul Revolutiei Romane a debutat cu vizionarea unui film realizat de TVR, care evoca momentele din decembrie 1989, pe care fostul presedinte Ion Iliescu l-a prezentat drept “un film sinteza”, recunoscand pe parcursul disputei cu revolutionarul ca documentarul nu este complet.

Dupa film, Iliescu a luat cuvantul, vorbind despre momentele revolutiei si despre persoanele care incearca, de 20 ani, “discreditarea acestui eveniment”. Spre finalul discursului, a intervenit revolutionarul Dumitru Dinca, reprosandu-i fostului presedinte ca a prezentat un film care ignora evenimentele derulate in 21 decembrie 1989 in Piata Universitatii din Bucuresti.

“Daca ne-ati chemat aici, ne-ati chemat pentru un simpozion. Inteleg ca nu este ziua dvs de nastere (…) Sunt profund indignat de faptul ca ati facut un circ! Daca l-ati facut dvs sau altcineva, nu ma intereseaza. In mod deliberat, data de 21 decembrie a fost trecuta cu vederea (in film si in discursul lui Iliescu, n.r.)!”, a vociferat Dinca.

“Da-mi voie, te rog, dle Dinca. Respecta aceasta adunare”, a incercat Iliescu sa calmeze spiritele. “Ati sarit peste 21 decembrie, peste Piata Universitatii, peste oamenii care au fost in Piata Universitatii si au murit acolo…”, a continuat Dinca. In sprijinul acestuia a intervenit si revolutionarul Marin Neculae, care a sustinut ca filmul a fost vizionat anterior si a fost taiat cu intentie momentul 21 decembrie. “Ati spus ca s-a facut trecerea de la dictatura la democratie. S-a facut trecerea de la minciuna la minciuna, de la lipsa de speranta la mizerie”, i-a mai reprosat Dinca lui Iliescu.

Intre timp, senatorul PSD, Ion Vasile, s-a ridicat de pe scaun si a incercat sa-l calmeze pe Dinca, luandu-l pe dupa umar. Cu toate acestea, Dinca, dar si alti revolutionari s-au ridicat de pe scaun si au incercat sa plece din sala.

“Mai, Dinca, o sa ai cuvantul. Eu am deschis aceasta adunare cu un cuvant in calitate de presedinte al Colegiului Institutului, toti vor avea posibilitatea sa se exprime, dar intr-un cadru organizat”, i s-a adresat Iliescu, fara succes, revolutionarii solicitand ca altcineva sa modereze simpozionul.

In momentul tentativei de a parasi sala, Ion Vasile, alaturi de Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu si Petre Roman au incercat sa-i convinga sa ramana la simpozion. Roman a admis ca filmul in cauza “este foarte prost facut, este un film mizerabil”. In cele din urma, chiar Ion Iliescu s-a ridicat de pe scaun si s-a indreptat spre revolutionari, incercand sa-i readuca la masa. “Filmul nu reflecta adevarul complet, e o sinteza mai putin reusita”, a spus fostul presedinte.

In ciuda insistentelor, revolutionarii au parasit sala, iar Iliescu a afirmat ca “s-a retinut observatia” acestora si ca “o sa recomandam celor din televiziune sa faca un film mai complet”, adaugand in acelasi timp ca interventia lor a fost “neavenita”.

Sergiu Nicolaescu a declarat, la randul lui, ca filmul a fost o greseala. “Nu trebuie sa aratam un film incomplet, trebuia sa respectam adevarul fiecaruia. Pare un film sarbatoresc, unul populist”, a comentat Nicolaescu. De asemeena, el a precizat ca, in decembrie 1989, “oamenii nebuni” au fost cei necesari pentru implinirea revolutiei.
Sursa: HotNews

http://img34.glitterfy.com/352/glitt...3637832134.gif

După 20 de ani, vedem că în loc să manifeste respectul cuvenit jerfei celor care încă mai întreabă de dincolo de morminte, profitorii Revolutiei din Decembrie încă se mai ceartă.

Cei doi protagonişti ai scandalului reprezintă două categorii de profitori. Iliescu, care s-au implicat cu tupeu şi neruşinare în politică deşi trebuia să stea deoparte, celălalt pe cei care consideră că lui şi găştii sale li se cuvin drepturi suplimentare, drepturi care ar trebui ca la piedestalul aşa zisului lor eroism (asta nu o voi comenta acum), trebuie să fie depuse tot felul de înlesniri.

Cei mulţi şi decenţi care au fost în stradă în acele zile, la final s-au dus acasă şi şi-au văzut de treburile lor. Gloanţele care zburau prin aer, îi ameninţau pe toţi.

Adevăratul premiu pe care acest popor trebuia să-l primească, după cum s-a strigat în acele zile tulburi, “raţia de libertate”. Punct. Nimeni din cei ieşiţi în stradă nu a strigat “Vrem spaţii comerciale”, “Vrem indemnizaţii”, “Vrem …”…

S-a strigat “Jos Ceauşescu”, “Jos comunismul”, “Libertate”…

Poate tocmai pentru că cei mulţi, au murit ca fraierii, iar cei care au continuat să trăiască au crezut că lucrurile se vor aranja de la sine, au făcut ca celor care aveau un trecut de care se temeau sau le era ruşine, să ajungă la putere. De asemenea cei care aveau gura şi tupeul destul de mari au petrecut două decenii arogându-şi meritul căderii lui Ceauşescu.
E bine totuşi că cineva, fie el chiar si Preşedintele actual al României, a condamnat oficial comunismul in România indreptând măcar in parte fie chiar şi moral-istoric nedreptăţile acelui regim.

[J.Bond]

Iliescu: Cine crede că eu ar trebui să fiu la închisoare pentru Revoluţie nu e normal. Ar fi proteste în toată ţara!

BBC va difuza începând de sâmbătă o ediţie a emisiunii Simpson’s World dedicată României, dar şi fostului preşedinte al României Ion Iliescu. România liberă publică în exclusivitate interviul dat de Iliescu.

Ion Iliescu: Nu regret executarea lui Nicolae Ceauşescu

"Revoluţia din oraşul tău" Sibiu: Epoca lui Nicu Ceauşescu

Revoluţia din oraşul tău Tîrgu-Mureş: Mii de oameni au ieşit în stradă acum 20 de ani, în decembrie, convinşi că îşi pot schimba destinul

Fostul general Mihai Chiţac s-a întors la Jilava

Ion Iliescu se consideră total nevinovat pentru cele întâmplate în urmă cu 20 de ani la Revoluţie. Într-un interviu acordat jurnalistului BBC John Simpson şi publicat astăzi de cotidianul România liberă, fostul preşedinte al României spune că cei care cred că el ar trebui să plătească cu închisoarea pentru evenimentele de atunci, nu e normal.

J.S.: Mai este un aspect care nu a fost rezolvat. Mă refer la principiul numit domnia legii. Aţi fost personal anchetat din 2005 până în urmă cu câteva luni şi acuzaţiile împotriva dumneavoastră au dispărut. Iertaţi-mă că spun asta, dar sunt oameni în această ţara care spun că ar trebui să fiţi în închisoare.
Ion Iliescu.: Acestea sunt chestiuni de natura politică. Cine ar putea să mă judece pe mine în legătură cu Revoluţia română? Să fim serioşi! Tot poporul a simţit că am făcut sacrificii de-a lungul întregii mele vieţi şi ca în zilele Revoluţiei m-am implicat în tot acest proces de transformare a ţării. A exprima dubii cu privire la rolul meu în Revoluţie este o chestiune pe care nimeni în România nu ar putea să o ia în serios!

J.S.: Dar aş vrea să mă intorc la această ultimă întrebare a mea, cea mai lipsită de politeţe dintre toate, vă rog să mă iertaţi. Sunt oameni în această ţară care spun că se cuvenea să fiţi condamnat şi închis şi că, dacă nu se întâmplă aşa, acest fapt este cauzat de eşecul sistemului judiciar al ţării.
I.I.: Eu să fiu în închisoare?! Cine este… cine se gândeşte la asta?

J.S.: Vreţi să vă dăm numele? Am vorbit cu o mulţime de oameni.
I.I.: Cei care ridică o astfel de problemă nu sunt oameni normali. Dacă cineva ar încerca aşa ceva, ar provoca un protest general în intreaga ţară.

J.S.: Dar acest lucru nu este un motiv ca să nu se întâmple asta.
I.I.: A-l privi pe Iliescu ca fiind responsabil pentru cei care au murit in Revoluţie?! Eu am fost o ţintă a celor care trăgeau în zilele Revoluţiei, şi nu organizatorul…

J.S.: … acelei lovituri de stat…
I.I.: … acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune îndreptată împotriva noastră, a celor care am organizat prima structură provizorie a noii puteri. Este vorba numai de…

J.S.: Inamici?
I.I.: Sunt doar activităţi politice ale unor oameni lipsiţi de orice raţiune.

[J.Bond]

Dupa 20 de ani...

sub o justitie independenta de ramasite bolsevice iliesciene, Stanculescu si Chitac au ajuns dupa gratii. Spre marea disperare a bunicutei kgbiste.

Dupa 20 de ani,

Generalul Iulian Vlad, fostul sef al securitatii, rupe tacerea. Acum la OTV.

[J.Bond]

La 20 de ani de la căderea comunismului, românii încă mai învaţă despre democraţie, scrie presa străină
19 dec 2009, 21:41

România a intrat din nou în vizorul presei străine. De data aceasta, accentul este pus asupra Revoluţiei şi a celor 20 de ani de după regimul comunist.

La 20 de ani de la căderea comunismului, scriu jurnaliştii de la timesonline.co.uk, citând un sondaj, "situaţia din România este mai rea decât era înainte de 1989". Mai mult, 40% dintre repondenţii citaţi au spus că viaţa este, în prezent, mai grea. În plus, 56% dintre aceştia au afirmat că, "sub regimul comunist, oamenii erau trataţi, în general, cu mai mult respect decât în prezent".

"Numele lui Ceauşescu se află pe buzele tuturor, în autobuze şi în cafenele", continuă jurnaliştii britanici. "Într-adevăr, în timpul regimului comunist existau tot felul de reguli absurde, cum ar fi cea care interzicea aprinderea becurilor între anumite ore, interzicea avorturilor sau raţionalizarea alimentelor, însă, în prezent, foarte mulţi oameni, cu precădere din mediul rural, încă îl mai pomenessc pe geniul din Carpaţi în rugăciunile lor", continuă publicaţia online.

Nici rata şomajului, care se află în continuă creştere, nici faptul că, potrivit unui raport al Transparency International, România se află printre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, nici chiar "exemplele de megalomanie", cum ar fi Casa Poporului, nu au scăpat criticilor jurnaliştilor britanici.

Mai mult, publicaţia citează un raport potrivit căruia 85% dintre bogaţii României au un trecut comunist. "Un alt raport arată, însă, că lucrurile nu stau tocmai astfel, iar România este mândră, pe bună dreptate, de numărul impresionant al milionarilor sub 35 de ani, aşadar liberi, care nu se află sub suspiciunea că s-au numărat printre lacheii lui Ceauşescu", apreciază jurnaliştii.

"Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat România este discrepanţa enormă între bogaţi şi săraci. În recenta bătălie prezidenţială dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, cei doi au atacat problema într-o manieră personală. Băsescu, care a fost reconfirmat în poziţia de preşedinte, a insistat asupra faptului că-şi va folosi al doilea mandat pentru a afla adevărul despre revoluţia din 1989. Geoană a făcut referire la dezvoltarea societăţii şi la nevoia de a respinge dorinţa de îmbogăţire", punctează jurnaliştii.

În încheiere, jurnaliştii trag o concluzie cât se poate de nefericită: "Silviu Brucan, unul dintre conspiratorii care au ajutat la detronarea lui Ceauşescu, a spus, la scurt timp după Revoluţie: Românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a învăţa ce înseamnă democraţia. Cei 20 de ani s-au scurs, însă românii încă mai au de învăţat."

[J.Bond]

In 20 decembrie 1989, Timisoara devenea "primul oras liber din Romania". Pe 20 decembrie, revolutionarii anuntau din balconul Operei formarea primului partid anticomunist: Frontul Democrat Roman. Vorbim de un moment istoric care marcheaza inceputul sfarsitului pentru regimul Ceausescu. In acea dimineata, coloana formata din muncitorii de la Elba si Solventul s-a oprit in Piata Operei si au anuntat formarea Frontului Democrat Roman. O alta coloana de manifestanti s-a strans in fata Consiliului judetean care era pazit de 3 cordoane de militieni, jandarmi si parasutisti. Acestora li s-au alaturat muncitorii de la Electromotor, combinatele chimice si Uzina Mecanica. Miza era mare pentru ca in acea cladire se aflau primul-ministru de atunci Constantin Dascalescu si mai multi lideri comunisti.

In fata acestei multimi, militienii, jandarmii si parasutistii au fost retrasi. Grupul de revolutionari condus de Ioan Savu a intrat in cladire. Dupa mai multe discutii, oamenii au iesit cu primul-ministru Constantin Dascalescu. Savu s-a adresat multimii si le-a cerut oamenilor sa nu lase pe nimeni sa iasa din Consiliul judetean.

Din balcon s-a citit o lista de revendicari. Acestea cuprindeau: demisia lui Dascalescu, a guvernului, a lui Ceausescu, demascarea criminalilor, alegeri libere, eliberarea detinutilor si recuperarea trupurilor celor cazuti. Seara i-a gasit pe timisoreni cu doua puncte de comanda: unul in Piata Operei, celalalt la Consiliul judetean. In cele din urma balconul Operei a fost ales centru revolutionar si toata lumea s-a mutat in Piata Operei. Din acel moment, Timisoara a intrat in libertate si a fost condusa si in zilele urmatoare din balconul Operei. Armata fraternizase cu revolutionarii si apara acum intrarile orasului. La Bucuresti zilele lui Ceausescu erau numarate.

[Radu]

Cum se poate domnilor ca nenorocitul de diaconescu sa ii aduca la jegul ala de televiziune pe acei nenorociti care au facut 2 crime in 89?

[J.Bond]

Greii dosarului „Revoluţiei”, protejaţi de neglijenţa lui Voinea
Luni, 21 Decembrie 2009

Greşelile fostului anchetator i-au salvat până acum de judecată pe cei mai importanţi 102 învinuiţi în această cauză. Printre ei, şi fostul preşedinte Ion Iliescu.Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi, în decembrie 1989, în ziua de Crăciun şi pentru uciderea, la Timişoara şi Bucureşti, a 162 de români. Ulterior, nu mai puţin de 102 ofiţeri de armată şi miliţie, în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu, au fost puşi sub acuzare pentru moartea a 942 de persoane care au continuat „să lupte pentru libertate” după 22 decembrie, când dictatorul cedase deja puterea. O realitate care pare să fi fost ţinută la secret în ultimii cinci ani.


Deşi li s-au adus cele mai grele acuzaţii prevăzute de Codul Penal (omor, în toate formele lui, genocid, distrugerea, jefuirea şi însuşirea unor obiective şi valori culturale), nici unul dintre „greii” acestui dosar nu a ajuns până acum în faţa judecătorilor.

În plus, mare parte dintre ei au avansat pe scara ierarhică după 1990, ocupând funcţii importante în statul care le-a plătit, pe lângă pensiile speciale, plăţi compensatorii de milioane de lei. Numele lor se regăsesc acum în singurul dosar al „Revoluţiei” care se mai află pe masa procurorilor.

Mărturia învinuitului Iliescu se întinde pe 14 pagini

Potrivit unor surse judiciare, doar şapte dintre aceştia sunt puşi oficial sub acuzare, după ce au luat la cunoştinţă învinuirile aduse. Printre ei, şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

„Iliescu a fost pus oficial sub acuzare în februarie 2009. A fost audiat şi a dat o declaraţie olografă care se întinde pe 14 pagini. De ce acum? Pentru că, iniţial, acuzaţiile împotriva lui au fost formulate de Dan Voinea (procurorul care a avut dosarul în lucru timp de 18 ani - n.r.), printr-o rezoluţie discutabilă în toc mită în decembrie 2004, la scurt timp după ce PSD-ul condus de Ion Iliescu a ieşit de la guvernare. Sincer, credem că lui Voinea i-a fost teamă să-l ancheteze pe Iliescu «ca la carte». Şi în 2005, când l-a chemat la audieri în «Mineriadă», s-a străduit să-i facă şederea la Parchet cât mai confortabilă. S-a fâstâcit într-atât, încât i-a prezentat alte învinuiri, mult mai «delicate » decât cele pe care le formulase iniţial”, au conchis sursele citate.

Consultaţi aici lista completă a inculpaţilor

ESTIMĂRILE LUI KOVESI

Ancheta, finalizată în primele luni ale lui 2010

EVZ: Aţi spus că Dan Voinea a făcut multe greşeli în instrumentarea dosarului „Revoluţiei”: a pus sub acuzare morţi sau persoane care nu au date de identificare. Mai pot fi îndreptate aceste greşeli?
Codruţa Kovesi: Unele greşeli de procedură pot fi îndreptate de procurorul de caz. Unele acte şi probe, însă, care nu au fost instrumentate la timp, vor fi lovite de nulitate.

Pe de o parte, e vorba despre identificarea unor martori, a unor învinuiţi care probabil au decedat între timp şi care ar fi putut aduce, prin declaraţiile lor, probe importante. Pe de altă parte, e vorba despre efectuarea unor expertize sau a unor acte care ar fi putut duce la întreruperea cursului prescripţiei în cazul anumitor acuzaţii aduse celor în vinuiţi.

Există suficiente probe pentru ca măcar o parte dintre „numele grele” acuzate în acest dosar să ajungă în faţa instanţei?
Nu ştiu şi nu vă pot spune acum mai mult. Tot ce vă pot spune însă este că procurorii de caz vor evalua toate probele. De altfel, tot ce s-a făcut până acum în această cauză a fost reevaluat.

Când estimaţi că va fi finalizată, totuşi, această anchetă ale cărei rezultate sunt aşteptate de 20 de ani?
Nu pot să dau un termen. O parte dintre cei chemaţi să le fie prezentate acuzaţiile vor cere, probabil, un nou termen pentru a-şi pregăti apărarea, şi atunci finalizarea anchetei ar putea fi întârziată. Sper însă ca dosarul să fie finalizat în prima parte a anului viitor.

„ESCHIVELE” LUI VOINEA

„Rezoluţia din 2004 nu era bătută în cuie”

EVZ: De ce aţi întocmit acea rezo luţie, prin care aţi pus sub acuzare 102 persoane - inclusiv pe Ion Iliescu - abia în decembrie 2004, când PSD pierdea puterea?
Dan Voinea: Atunci mi-a fost dat spre rezolvare dosarul, ca urmare a presiunilor Asociaţiei 21 Decembrie. Pe atunci era şef Joarză (Samoilă Joarză - n.r.) la secţia Parchetelor Militare. M-a chemat Ilie Botoş (fost procuror general al României - n.r.) şi, pentru a opri protestele revoluţiona rilor, mi-a dat să rezolv plângerile victimelor. Am infirmat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, dată în 1995, în dosarul cu numărul 97, şi am reluat ancheta.

De ce nu aţi redactat rezoluţia aşa cum prevedea Codul de Procedură Penală? Nici unul dintre acuzaţi nu are date de identificare. Spre exemplu, cine este generalul Geoană sau acel Radu Ion?
În Codul de Procedură de atunci (valabil şi acum - n.r.) nu exista obligaţia să se comunice învinuitului faptul că a început urmărirea penală împotriva lui. Generalul Geoană, fostul comandant al Apărării Locale Antiaeriene, a fost tatăl lui Mircea Geoană. Iar Radu Ion era demnitar comunist în Comitetul Central. Rezoluţia era doar un instrument de lucru, nu era bătută în cuie.

Câte dintre cele peste 900 de victime de după 22 decembrie pot fi considerate astfel în baza unor probe, dacă nu aţi cerut autopsii?
Nu am cerut autopsii pentru că nu se mai impunea. Aveam rapoartele legiştilor din 1990, iar victimele fuseseră înmormântate.

BENEFICIARII REVOLUŢIEI

Acuzaţi de genocid, „generalii lui 22 decembrie”au fost ridicaţi în grad şi în funcţii de Ion Iliescu

Alături de Ion Iliescu au statut de învinuit în dosarul „Revoluţiei” o pleiadă întreagă de ofiţeri - mare parte dintre ei generali de armată, miliţie şi securitate.

Acuzaţiile, aceleaşi: omor, genocid, distrugerea, jefuirea şi însuşirea unor obiective şi valori culturale, fapte care ar fi fost comise după fuga lui Ceauşescu, adică începând de pe 22 decembrie.

Unii - precum generalul Andruţă Ceauşescu (fratele dictatorului), Silviu Brucan, Nicolae Pleşiţă, generalii Nicolae Militaru (numit de Ion Iliescu, în decembrie '89, ministru al apărării), Ştefan Guşe (fost şef al Marelui Stat Major) sau Ioan Geoană (tatăl lui Mircea Geoană, fost comandant al apărării antiaeriene) - au murit.

Alţii, deşi nomenclaturişti celebri, precum Tudor Postelnicu, sunt greu de găsit, după cum susţin surse judiciare.

Iar cei mai „importanţi” - având în vedere nu doar stelele de pe epoleţi, ci şi funcţiile pe care le-au ocupat în stat, în ultimii 20 de ani, dar mai ales faptul că pot răspunde pentru faptele lor - nu au aflat până acum că sunt vizaţi de anchetă.

„Vor fi chemaţi la audieri, în următoarele luni”, dau asigurări surse judiciare. Între „greii” dosarului: Toma Zaharia, Eugen Bădălan, Mircea Mureşan, Cico Dumitrescu (fost consilier prezidenţial al lui Iliescu) sau Gheorghe Dan (al cărui nume a fost vehiculat în dosarele „Bancorex” şi „Jimbolia”).

„Afaceri penale”, pensii şi solde de milioane

„Toţi aceşti oameni au un numitor comun: Ion Iliescu. Dacă nu au mai primit o stea de la fostul preşedinte, au ocupat funcţii importante în perioada în care acesta şi PSD - partidul pe care l-a condus atâţia ani - au fost la putere. Aceşti oameni au beneficiat din plin de Revoluţie”, au explicat sursele citate.

Spre exemplu, generalul Toma Zaharia a ocupat postul de prim-adjunct al ministrului PSD al internelor Ioan Rus în perioada 2000-2004.

Supranumit „Generalul Heroină” - întrucât numele său a fost legat de o „afacere” cu precursori pentru droguri, „furnizaţi” de Sintofarm, societate condusă la acel moment de soţia sa - „TZ-ul”, aşa cum îl alintau sub ordonaţii, a semnat, în 2004, cu EADS, controversatul contract de un miliard de euro, pentru securizarea frontierelor.

La începutul anului 2005, la momentul pensionării sale, Zaharia a fost considerat cel mai bogat „rezervist” al poliţiei, încasând plăţi compensatorii de un miliard de lei vechi.

Nici generalul Mircea Mureşan nu a stat mai rău. Fost şef al Statului Major General, Mureşan şi-a finalizat parcursul vieţii publice candidând din partea PSD pentru un post de senator în Colegiul Ilfov, la alegerile parlamentare din 2008.

Deşi numele său a fost legat de represiunea de la Timişoara, Eugen Bădălan a primit câte o stea pe umăr de la Ion Iliescu, în 2000 şi în 2004, când a fost avansat şi pe poziţia de şef al Marelui Stat Major.

Pe final de mandat, el a fost acuzat însă de procurorii DNA că ar fi prejudiciat Armata cu peste 26 de milioane de lei, în urma unui contract încheiat cu Tofan Group.


PROTEJAT DE LEGE

Iliescu: „Niciun procuror nu poate spune public că sunt învinuit”

Deşi în declaraţia dată procurorilor Ion Iliescu recunoaşte că, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, au fost înregistrate „cele mai multe victime şi distrugeri”, în faţa publicului neagă orice implicare în ceea ce numeşte „acţiunea diversionistă, armată, expresie a unei acţiuni politice care a urmărit discreditarea puterii provizorii”, pe care el însuşi o reprezenta la acel moment.

În plus, cel care a stat la cârma României timp de zece ani - începând din 22 decembrie 1989 - se ascunde în spatele legii atunci când vine vorba despre calitatea sa de învinuit într-unul dintre cele mai importante dosare aflate pe rolul Parchetului General.

„Nimeni din Parchet nu poate spune public că sunt învinuit. Cine o face îşi încalcă statutul”, a „tunat” Ion Iliescu.

El a precizat pentru EVZ că este acuzat acum „de un impostor din cadrul Asociaţiei «21 Decembrie», care vorbeşte în numele revoluţionarilor, deşi nu a participat la Revoluţie”.

„Singura lui titulatură în cadrul asociaţiei este de administrator”, a completat fostul şef al statului, subliniind apoi că se referă la Teodor Mărieş. „În plus, faptul că am dat această declaraţie la Parchet nu are nicio importanţă”, a conchis Iliescu.


"Niciun procuror din Parchetul General nu poate spune public că sunt învinuit. Cine o face însă îşi încalcă statutul."
Ion Iliescu, fost preşedinte al României

„REVOLUŢIA” ÎN CIFRE

41.000 de martori, 4.600 de expertize

Peste 1.100 de victime din rândul civililor, 41.000 de martori, 3.500 de constatări medico-legale, 10.000 de investigaţii în teren, 1.000 de procese-verbale de cercetare la faţa locului. În total, aproape 4.500 de dosare penale aflate pe rolul Parchetelor Militare, cărora li se adaugă alte 52 întocmite de procurorii civili pentru uciderea şi rănirea a sute de români după 22 decembrie 1989.
Până acum, au fost întocmite 112 rechizitorii, în baza cărora au fost trimişi în judecată 69 de „vinovaţi” civili şi 176 de militari, din care 18 generali (6 din cadrul Ministerului Apărării şi 12 de la Interne), dar şi 24 de foşti demnitari ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR sau membri ai comitetelor de partid judeţene. Două dosare, dintre care unul de 1.000 de volume, se află încă pe masa procurorilor.

[J.Bond]

-21 decembrie 1989 - doborarea unei dictaturi care a durat peste 50 de ani.

[J.Bond]

“La Ion Iliescu, amnezia este plăsmuită din beton armat”
Vlad Stoicescu
Luni, 21 Decembrie 2009


În decembrie 1989, atunci când au ieşit în stradă pentru a dărâma barierele dictaturii, miile de români sacrificaţi pe altarul Revoluţiei nu-şi imaginau că, douăzeci de ani mai târziu, istoria se va transforma într-un câmp de bătălie.

Comemorarea celor două decenii aşezate peste memoria evenimentelor care au provocat răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut în condiţiile în care România postcomunistă şi-a confruntat rareori propriul trecut.

Puţine nume s-au aşezat pe lista vinovaţilor, responsabilitatea a umplut forma unui subiect pasat, în permanenţă, în terenul celuilalt, iar nebuloasa Revoluţiei şi-a continuat nestingherită traseul prin galaxia pestilenţială născută în urma big-bang-ului din 1989.

Revoluţie versus lovitură de stat, Armată versus Securitate, “eşalonul doi“ versus “eşalonul unu” – toate au construit, în ultimii douăzeci de ani, mituri. Şi, cu cât s-a vorbit mai mult despre 1989, în aceşti ultimi ani, cu atât s-a vorbit, de fapt, mai puţin.

http://www.evz.ro/pictures/articles/...ad9c0e1af9.jpg

EVZ vă propune astăzi un interviu-eveniment despre imaginea şi caracterul Revoluţiei, despre implicarea serviciilor străine în revolta anticeauşistă, despre raportarea prezentă la un trecut ca o rană deschisă şi, nu în ultimul rând, despre rolul lui Ion Iliescu în 1989. Vladimir Tismăneanu răspunde.

TIRANICIDUL

"Doar Elena mai putea intra în psihicul ermetic al lui Ceauşescu"

EVZ: De douăzeci de ani încercăm, fără succes, să răspundem definitiv întrebării “revoluţie sau lovitură de stat?”. Ce credeţi că s-a întâmplat în decembrie 1989, în România?
Vladimir Tismăneanu: Regimul comunist se afla într-o criză terminală. Numai orbii nu vedeau ce se petrece de fapt: o dictatură decrepită, un dictator paranoic, sărăcie lucie, foamete, izolare internaţională. Reţeta era acolo, cât se poate de precisă, pentru o explozie socială. Care s-a produs mai întâi la Braşov, în noiembrie 1987, o revoltă muncitorească împotriva sistemului comunist, deci împotriva regimului ce se pretindea al proletarilor. A urmat Timişoara, oraşul cel mai expus informaţiilor dinspre Vest.

Prizonier al miturilor absorbite în juneţea sa revoluţionară, Ceauşescu a fost ultimul stalinist fanatic, ultimul “credincios” din blocul comunist european. Era imun la semnalele realităţii. Trăia într-un univers paralel, po****t de propriile obsesii, visuri şi nostalgii. Doar Elena mai putea intra în acel spaţiu psihic altminteri închis ermetic. Deci, simplu spus, în decembrie 1989 în România a avut loc o revoltă spontană transformată rapid în revoluţie anticomunistă. Înspăimântată că va pierde complet puterea, nomenklatura s-a repliat în mare viteză şi a utilizat toate pârghiile ce-i stăteau la dispoziţie, şi erau multe, pentru a neutraliza revoluţia.

Acesta este, de fapt, momentul contra-revoluţiei declanşată şi condusă de Ion Iliescu şi amicii săi. Lovitura de stat a fost, dacă vreţi, preluarea pupitrului de comandă de către oameni pe care nimeni nu-i numise, nu-i alesese şi nu-i dorise în fruntea ţării – Iliescu, Roman, Brucan, N. S. Dumitru, Dan Marţian, Alexandru Bârlădeanu, Stănculescu, Voican Voiculescu, Măgureanu. Despre Brucan ar trebui spus că a furnizat urzurpatorilor fesenişti ai revoluţiei strategia de metamorfozare din „emanaţie” în partid cu ambiţii de monopolizare a puterii. Ceea ce nu calculaseră Iliescu, Brucan şi ceilalţi era resurecţia societăţii civile, reconstituirea partidelor istorice.

Formaţi în spiritul mistificator al istoriei comuniste, ei nu ştiau mare lucru despre figuri proeminente precum Corneliu Coposu. Mulţi au pretins că au răsturnat regimul, dar în fapt prăbuşirea dictaturii a fost provocată de revolta şi martiriul a peste o mie de cetăţeni convinşi că luptă împotriva comunismului, nu doar a lui Ceauşescu. Aş mai adăuga că lichidarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu făcea parte tocmai din acest scenariu imaginat de activiştii dezamăgiţi. Fostul lider ştia prea multe, trebuia amuţit cu orice preţ. Gloanţele le-a furnizat Stănculescu, ordinul l-a executat Voican. Dar responsabilul real a fost Ion Iliescu, oricât s-ar jura că nu a fost direct implicat. Tiranicidul este întotdeauna ordonat de succesorul tiranului.

Într-o carte-interviu semnată de Alex Mihai Stoenescu şi lansată pe 17 decembrie, generalul Stănculescu susţine teza implicării KGB-ului în organizarea şi desfăşurarea Revoluţiei. Teoria conspiraţiei sau mărturia tardivă a unui personaj-cheie care îşi caută încă alibiuri?
Generalul Stănculescu probează, asemeni altor personaje implicate în acele încă tulburi evenimente, o înclinaţie spectaculoasă spre memorie selectivă şi chiar imaginativă. Cu ani de zile în urmă scriam despre plăcerea clarobscurului istoric în amintirile lui Ion Iliescu. Putem folosi imaginea şi în legătură cu Stănculescu. Oricât am încercat, în dialolgul meu cu Iliescu din volumul „Marele şoc”, să obţin ceva într-adevăr relvant pe acest subiect, m-am izbit de un zid impenetrabil. La Ion Iliescu, amnezia este plăsmuită din beton armat.

Evident că Moscova era interesată de eliminarea lui Ceauşescu, pe care Gorbaciov îl numea, în cercul să intim, „führerul României”. Dar condiţiile pentru explozia din România nu le-a creat Gorbaciov, ci Nicolae Ceauşescu şi lacheii săi din partid şi din securitate. Oamenii nu mai puteau suporta degradarea la care erau supuşi şi umilinţele fără număr care le erau impuse: participări obligatorii la orgiile propagandistice din cadrul „Cântării României”, „raţionalizarea” alimentaţiei, adică foametea organizată guvernamental, frigul, osanalele nesfârşite, plictiseala fără capăt, greaţa fără margini.

ANTICOMUNISM?

Metalul din care sunt făcute lanţurile dictaturii

“Puterea celor fără de putere” a secerat toate dictaturile din blocul sovietic în anul de graţie 1989. La două decenii distanţă, încă ne întrebăm, şi vă propun şi d-voastră acest exerciţiu, cine au fost în România cei “fără de putere”. Şi, până la urmă, care a fost puterea lor?
Cei fără de putere erau toţi cei care detestau un sistem bazat pe respingerea valorii, pe dispreţ pentru cetăţean, pe falsificarea memoriei, pe mizerie morală şi materială, pe resentiment social şi etnic. Problema-cheie, în viziunea lui Vaclav Havel, este cum se transformă lipsa de putere în putere. Minerii din Valea Jiului care l-au sfidat pe Ceauşescu în vara anului 1977 erau parte a acestei puteri ce se năştea: invizibilă, negată în documentele oficiale, dar reală, asemeni unui agent coroziv care distruge metalul din care sunt făcute lanţurile sclaviei. Tot astfel, cei care au răspuns apelului lansat de Paul Goma, prin care disidentul român se solidariza cu Pavel Kohout, scriitorul ceh implicat în Charta 77. Ori mai târziu, ceilalţi disidenţi care au spus adevărul în pofida imenselor riscuri pe care şi le asumau.

Există puterea celor care refuzau să devină complicii Răului, care se luptau să-şi salveze decenţa într-un univers în care neruşinarea era stăpână. Trebuie să o spunem cât mai limpede: nu toată lumea a colaborat cu Securitatea, nu toată lumea a marşat la comenzile partidului de glorificare a unui regim execrat. Mulţi au plecat din ţară tocmai pentru că nu mai puteau suporta acest climat al infamiei. În ce mă priveşte, acesta a fost motivul. Puterea celor fără de putere a fost să nu participe la jocul dictat de sistem, să se menţină onorabili într-un ocean al dezonoarei.

De altfel, cum accentua Leszek Kolakowski, trebuie să ţinem minte că majoritatea oamenilor care trăiau în aceste sisteme nu erau disidenţi. Polonia a fost în fond marea excepţie, cu o societate civilă care, în anii ‘80, a cuprins, direct sau indirect, milioane de oameni. În România, existau micro-nuclee de societate autonomă care, deşi supravegheate draconic, nu puteau fi instrumentalizate – grupul de la Păltiniş, Cenaclul de Luni, spre a da doar aceste exemple.

Cât e, în prăbuşirea dictaturii de la Bucureşti, respingerea unui sistem şi cât e respingerea unui om? Vă întreb acest lucru pentru că, privită în contextul celor petrecute în ultimele două decenii, Revoluţia poartă doar nuanţe firave de anticomunism.

V-aş contrazice. Revoluţia a fost din prima clipă anticomunistă. Apelul către lichele al lui Gabriel Liiceanu, Proclamaţia de la Timişoara, declaraţiile GDS, articolele din revista 22 care avea prin 1990 un tiraj de peste o sută de mii de exemplare, renaşterea PNŢ şi linia ne-echivoc anticomunistă a lui Corneliu Coposu, ziarul Dreptatea, articolele din epocă ale unor N. Manolescu, Octavian Paler, Ana Blandiana, formarea Forumului Democratic Antitotalitar, Societatea Timişoara, Alianţa Civică, PAC, Solidaritatea Universitară şi câte altele demonstrează că a fost vorba de un filon ce se maturiza şi avea să ducă la străpungerea din 1996.

Din păcate, Emil Constantinescu a socotit că, odată ales preşedinte, punctul 8 al Proclamaţiei, cel care cerea lustraţia, a fost îndeplinit. Un dezolant narcisism care avea să se inflameze în anii ulteriori, căpătând dimensiuni alarmante. Anticomunismul s-a dezvoltat ca orientare polimorfă, luând varii înfăţişări. Cea mai influentă a fost aceea a anticomunismului de orientare liberală. Aici i-aş include pe Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Vasile, Valeriu Stoica, Gabriel Liiceanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, H.- R. Patapievici.

Din această direcţie a pornit revendicarea condamnării regimului comunist. Lucrul acesta s-a realizat pe 18 decembrie 2006 când, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pe care am condus-o, Traian Băsescu a condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal. Raportul Final şi discursul preşedintelui au întrerupt definitiv continuitatea statului de după cel de-al Doilea Război Mondial. Este o poziţie susţinută de Traian Băsescu pe care eu o împărtăşesc pe deplin.
http://www.evz.ro/imagemanager/images/revolutie.jpg

[J.Bond]

Timişoara
Timişorenii au schimbat cursul blestemat al destinului nostru, apăsat aproape jumătate de secol de un regim ilegitim şi criminal.

Sunt chiar zilele în care, în urmă cu 20 de ani, timişorenii, cu lumânări în mână, mai întâi „apărându-l“ pe pastorul László Tökés de furia Securităţii, apoi tot mai mulţi, căpătând forţa de a smulge însemnele sacre ale comunismului de pe judeţeana de partid şi, mai apoi, aproape toţi, cutezând şi înfruntând gloanţele armatei & miliţiei & Securităţii lui Ceauşescu şi, în final, proclamându-se cetăţeni ai unui oraş liber, au schimbat cursul blestemat al destinului nostru, apăsat aproape jumătate de secol de un regim ilegitim şi criminal.

Cine a văzut Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, organizat şi păstrat de omul firav, care îşi târăşte şi azi piciorul împuşcat în acele zile, Traian Orban, îşi aminteşte de imaginile „furate“ de câte un fotograf nebun, toate înfăţişând lupte de stradă, pâlcuri de oameni împrăştiate de rafalele gloanţelor şi regrupate apoi în jurul unei cârpe improvizate pe care scria Libertate. Cine a trăit tulburele an 1990 îşi aminteşte momentul lansării adevăratului document al revoluţiei române, Proclamaţia de la Timişoara, în 11 martie, cu al său punct 8, neîmplinit nici azi, dar atât de necesar limpezirii României, în jurul căruia s-a înfiripat şi a durat 60 de zile manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii, înăbuşită în sânge de minerii chemaţi de Ion Iliescu.

În mod curios şi, vai!, nespecific nouă, românilor, memoria a păstrat neatinsă fapta timişorenilor, de unde şi ultragierea, ofensa şi revolta faţă de tentativa unor politicieni aventurieri, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, de a se căţăra în Balconul Operei, după 20 de ani, ca să-şi rostească de acolo sărmanele discursuri electorale, sub ochii mari şi umezi ai primarului Ciuhandu.

Sunt chiar zilele în care se cuvine să ne îndreptăm gândul spre Timişoara, oraşul care a îndrăznit să se ridice împotriva dictaturii comuniste; sunt chiar zilele în care se cuvine să lăsăm de-o parte cinismul nostru obişnuit şi să asumăm curat revoluţia română din decembrie 1989.

[J.Bond]

Citynews.ro va prezinta firul evenimentelor petrecute in 21 decembrie 1989, evenimente care au schimbat cursul istoriei si au curmat multe vieti. In Cluj Revolutia a inceput in 21 decembrie la ora 15.40. Din cateva rafale, 12 persoane au fost omorate din ordinul capitanului Carp Dando, iar 28 au fost ranite. In acelasi timp, coloana de muncitori veniti de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) s-a intersectat cu dispozitivul militar condus de capitanul Ilie Dicu in fata hotelului Astoria.

Ca efect al acestei “inalniri”, patru oameni si-au pierdut viata impuscati, iar alti 10 au fost raniti. O ora mai tarziu, “campul de lupta” s-a mutat din nou in Piata Libertatii unde a sosit o noua grupa de militari condusa de capitanul Iacob Gheorghe sub comanda caruia a mai fost omorat un om, iar alti cinci raniti. Solidari cu victimele din centrul orasului, manasturenii au format o coloana de aproximativ 1.000 de persone si au pornit spre centru. Actiunea “huliganica” a acestora a fost inabusita in sange de militarii care ii asteptau la Fabrica de Bere.

Militari au deschis de doua ori focul asupra militantilor de pe Calea Manastur, odata la ora 18 si o data la ora 22: noua persoane si-au inchis ochii pe vecie, iar 15 au fost raniti pentru acelasi vis – libertate. In aceeasi zi, un dispozitiv militar a oprit o coloana de militanti cealalta parte a orasului. Dintr-un foc, o persoana a fost omorata si alte cinci ranite pe campul de lupta din Piata Marasti.

Pregatirile revolutiei la Cluj

Putini stiu ca dupa Timisoara, cel de-al doilea oras in care s-a tras asupra demonstrantilor a fost Cluj-Napoca, sustine Dumitru Inclezan, cel care a stat in spatele manifestarilor din 21 decembrie `89. “Aveam 33 de ani, nu eram membru de partid, eram un simplu inginer la Fabrica de Oxigen de la CUG. Eram preocupat de schimbarile din tarile din Europa de Sud-Est, iar in 16-17 decembrie ascultam la Radio Europa Libera evenimentele de la Timisoara”, spune barbatul, acum in varsta de 53 de ani, care sustine ca inainte de Revolutie milita prin lozinci scrijelite in baile si pe zidurile CUG-ului impotriva regimului dictatorial. Toate luptele sale interne impotriva comunismului au prin amploare atunci cand un sofer venit de la Timisoara i-a confirmat faptul ca “acolo au fost omorati oameni”.

“In dimineata de 19 cand am ajuns la fabrica am vazut o cisterna cu numere de Timis. L-am chemat urgent pe sofer la mine in birou pentru ca vroiam sa aflu din gura lui ce se intampla acolo. A avut o reactie neasteptata si mi-a spus ca nu se intampla nimic. M-am enervat, pentru ca stiam ca minte, si cand a vazut ca insist a spus <<Domnu’ sef, la noi este jalea de pe pamant. La noi au murit oameni. S-a tras chiar si noaptea din elicopter. Timisoara este inchisa, vor sa ne rada de pe fata pamantului>>. M-am cutremurat”, isi aminteste Inclezan. Inmarmurit de ceea ce aflase, barbatul povesteste ca nu a putut sta cu mainile in san si a planuit un miting de sustinere al victimelor de la Timisoara.

Ajutat de colega sa Viorica Luca, Dumitru Inclezan a inceput sa convinga lucratorii combinatului sa participe la acest miting care urma sa aiba loc in 21 decembrie la ora 14. “Vorbisem cu Viorica sa-l convinga pe sotul ei Emil sa mobilizeze oameni si in centru, pentru ca el era mai cunoscut in zona aceea. Era foarte greu sa convingi oamenii pentru ca nu stiai in cine puteai avea incredere. De obicei vorbeam doar cu doi, trei la un loc. Emil Luca a vorbit cu Radu Negru si Calin Nemes ca sa ne astepte cu alti oameni in centru”, rememoreaza barbatul. Timp de trei zile, barbatul a cutreierat CUG-ul in lung si in lat pe la toate sectiile de lucru in cautare de sustinatori ai acestei idei.

“Fratele meu lucra la CFR si mi-a promis ca vorbeste cu oamenii de la caminele de nefamilisti unde a locuit si ca ne asteapta cu un grup de 80 – 100 de oameni la gara. Am stabilit ca traseul era CUG – Bulevardul Muncii – Horea cu finalizare la Piata Pacii”, adauga Inclezan.

Masacrul de la Astoria

In dimineata de 21 decembrie, Inclezan isi aminteste ca toata lumea era nerabdatoare sa iasa in strada. “Era in jurul orei 12.30, lumea deja nu mai lucra, tot discutau despre miting. Am devansat ora plecarii si am iesit la 13.10. Erau in jur de 1.000 de oameni. Unii s-au urcat in cateva tramvaie oprite de puhoaiele de oameni, altii au luat-o pe jos spre gara”, expune revolutionarul. In zona Fabricii de Caramida, grupul de muncitori s-a intalnit cu un baraj format din ofiteri de securitate si de militie precum si cu doua cisterne de apa ale pompierilor, pregatite sa spulbere multimea. Vazand insa numarul mare de oameni, efectivul a ramas pe pozitii, iar grupul a mers mai departe.

Cateva sute de metri mai incolo, in fata complexului Iris, demonstrantii au fost din nou intampinati de un baraj al militiei in randul caruia se afla si directorul general al CUG-ului, Mihai Talpeanu. “Ne-a indemnat sa ne urcam in mijloacele de transport si sa mergem acasa. Unii s-au urcat, iar restul am continuat drumul spre gara unde ne-am intalnit cu fratele meu Ioan Inclezan. El a mers mai in fata, in primele randuri. Nu ne-am asteptat niciunul sa se traga. Dar cand am auzit focurile de arma ne-am panicat. Eu eram in cam la mijocul multimii in zona fostei benzinarii de pe Horea. M-am speriat si am luat-o la fuga spre gara”, relateaza barbatul. Crezand ca si fratele sau a reusit sa fuga din calea gloantelor si speriat de represalile militarilor, barbatul s-a intors acasa urmand sa afle a doua zi ca fratele sau a fost impuscat mortal in torace.

Baia de sange din Piata Libertatii

In acelasi timp, in Piata Libertatii, cateva zeci de persoane asteaptau muncitorii de la CUG in van. Daniel Ilea avea doar 18 ani cand “inarmat”cu o matura a fost luat in vizor de armele din mainile tremurande ale militarilor. “Auzisem la Vocea Americii ce se intampla la Timisoara. Chiar aveam doi prieteni cu care ne-am inteles sa mergem acolo. In ziua aceea ne-au lasat de la lucru mai repede, lucram la Metalul Rosu. Am mers in Piata Mihai Viteazu sa cumpar o matura, ma rugase mama. Dupa aceea am ajuns la Café Lux (vis-&agrave;-vis de magazinul Central – n.red.) cu niste prieteni. La un moment dat am vazut niste transportoare blindate care se indreptau spre Astoria. Cei de la bar s-au speriat si au inchis, iar noi am plecat inspre casa prin Paita Libertatii”, povesteste Daniel Ilea, acum in varsta de 38 de ani.

Barbatul isi aminteste ca au intalnit in piata cateva zeci de manifestanti care strigau lozinci anti-comuniste. “M-a cuprins un sentiment de bucurie ca asa ceva se intampla si in Cluj si ca vom scapa cumva de comunisti. Dar la un moment dat, in piata au sosit soldatii care s-au asezat in semicerc la intersectia strazilor Napoca si Universitatii. Ne-am apropiat de ei si strigam <<Fara violenta!>>. Eram chiar in primele randuri astfel ca daca intindeam matura ii puteam atinge. Erau niste soldati tineri care ne puteau fi frati, foarte speriati, le tremurau armele in mana”, adauga barbatul care locuieste acum in strainatate. Acesta isi aduce aminte ca soldatii strigau continuu <<Inapoi ca trag!>>.

“Nu vroiam sa cred ca o sa traga. Deoadata am auzit focuri de arma. Nici nu stiam ce sa fac, daca sa fug sau daca sa ma arunc pe jos. M-am hotarat sa fug dupa gardul viu din parc. Cand am sarit peste gardul viu am simtit o durere mare, credeam ca m-am lovit intr-un cos de gunoi. Stand intins dupa boschet, nu aveam curajul sa ma uit, dar am vazut ca pantalonii mi-s arsi si am simtit o usturime. Dupa ce au incetat rafalele prietenul meu Csabi a venit langa mine si primul lucru pe care mi l-a spus este <<No acum ce zice maica-ta?>>”, spune Ilea razand.

Tanarul baiat a fost tarat pana la intersectia cu strada 30 Decembrie (actuala Memorandumului – n.red.), iar apoi cu o Dacie Lastun a fost dus la Spitalul de Copii. Acolo medicii l-au ingrijit plangand dupa care au dat ordin echipajului de pe salvare sa-l duca acasa si sa faca uitata adresa. “Mi-au spus, daca nu se calmeaza spiritele sa ma duc undeva la munte. Nu stiam daca Ceausescu va cadea sau nu”, spune Daniel Ilea. Intors acasa, baiatul a vazut ca mama lui lipseste. A aflat ulterior ca aceasta a plecat in cautarea lui, ajungand pana la cordonul de militari de pe strada Napoca.

“A vazut un baiat a carui imbracaminte semana cu a mea. A crezut ca sunt eu si i-au cerut militarilor sa o lase sa se uite, dar acestia si-au pregatit cartusul pe teava. Din fericire oamenii au tinut-o, dar ea a lesinat”, s-a destainuit Ilea. Pana in 3 ianuarie, acesta a stat acasa in pat cu bandaje, dupa care a fost operat de doua ori la picior din cauza unei infectii puternice provocate.

Aurel Coltor, presedintele Asociatiei pentru Adevarul Revolutiei din 1989 a fost si el ranit in Piata Libertatii in aceeasi zi. “Lucram la ICP (Institutul de Cercetari si Proiectari Miniere – n.red.) pe strada 30 Decembrie. Cand am auzit galagie am iesit sa vad ce se intampla. Am vazut ca erau militari in Piata Libertatii. Am incercat cu un grup se mergem in fata la Astoria, dar in fata Postei erau tancuri si TAB-uri. Am venit inapoi in Piata Libertatii, era in jurul orei 17. Atunci s-a tras a doua oara. Langa mine a murit unul si m-au impuscat si pe mine in picior, in coapsa stanga. M-am intors acasa, avand grija sa nu ma vada nimeni ca sunt ranit. Nu stiam ce consecinte vor avea aceste actiuni. Dupa cateva zile a trebuit sa ma duc la spital pentru ca mi se infectase rana”, a declarat Coltor.

26 de eroi martiri

Rafalele de gloante s-au auzit pana la miezul noptii cand armata a primit ordin de retragere. In urma lor a ramas doar sangele si lacrimile varsate pentru libertate. Lupte intre militari si militanti au avut loc insa si in alte doua locuri din oras. La Fabrica de Bere s-a tras de doua ori in ziua de 21 decembrie 1989 sub comanda maiorilor Valeriu Burtea si Ioan Laurentiu Cocan. Oamenii veniti majoritatea din cartierul Manastur au fost opriti de focul armelor automate razultand in total noua morti si 15 raniti. “S-au mobilizat spontan. Lumea era curioasa ce se intampla. Asa ca au luat doua camioane de la o balastiera pe care sa le trimita in fata, sa ii apere de gloante”, rememoreaza Coltor.

In Piata Marasti, celalalt loc in care militarii au tras fara mila a devenit mormantul pentru o persoana, iar alte cinci au fost ranite. Acolo, din nou demonstrantii voiau sa ajunga in centrul orasului pentru ca auzeau ca acolo s-au impuscat oameni, doar ca un batalion militar i-a intampinat si i-a oprit.

Vaduvele libertatii

Dincolo de faptul ca au trebuit sa se lipseasca de caldura tatilor, fiilor sau sotilor, urmasii eroilor martiri au o alta durere: la 20 de ani de la Revolutie sunt in cautarea adevarului. “Niciodata nu vom afla. Si soldatii au primit ordine si au executat, nu ii invinuiesc”, spune Ana Merca, vaduva lui Aurel Merca, impuscat in Piata Libertatii in jurul orei 15.50 in torace. Fiicele acesteia, Adriana si Cosmina Merca o contrazic: “puteau sa traga la picioare sau in aer, nu in inima”.

Femeia isi aminteste ca in ziua cu pricina se pregatea de sarbatorile de iarna. Era acasa si vedea ca sotul intarzie. “M-am decis sa ma duc sa bat eu covoarele vazand ca Aurel nu vine. Pe scara o vecina m-a intors spunand ca s-a tras si ca in oras sunt o gramada de morti”, isi aminteste Ana Merca acele momente. Dupa o noapte nedormita in care se gandea la sotul ei, nestiind ca acesta zace de fapt mort, femeia a plecat in cautarea lui.

“Sotul meu lucra la Sanex. Dimineata am sunat la fabrica si mi-au spus ca nu a mers la lucru. Mie el imi spusese ca daca se intampla la Cluj ce e la Timisoara, merge si el. Am plecat sa-l caut alaturi de mama mea. Pe la libraria Universitatii, pe un ziar era un creier de om cu lumanari aprinse langa, urme de impuscaturi pe cladiri si se vedea ca au spalat sangele de pe asfalt. Am aflat de la cumnatii mei ce s-a intamplat cu Aurel, dar nu mai vreau sa-mi amintesc ce am vazut la morga. Erau claie peste gramada, dezbracati, impuscati si plini de sange”, povesteste femeia care chiar daca si-a refacut viata isi aminteste cu lacrimi in ochi cele intamplate. Cele doua fete de 21 si 27 de ani au ramas doar cu amintirile comemorarilor de la cimitir si cu intalnirile de la asociatie.

Ucigasii au ramas nepedepsiti

Urmasele lui Merca sunt foarte nemultumite de cum au gestionat autoritatile problema. De exemplu, atat acestea, cat si Aurel Coltor, Dumitru Inclezan si Daniel Ilea considera cu dupa Revolutie foarte multi au profitat de context pentru a primi anumite foloase. “In judetul Cluj sunt 500 de revolutionari dintre care 300 sunt luptatori neraniti. Revolutia a fost in 21 decembrie la Cluj, insa sunt multi care pretind ca au facut cine stie ce lucruri in 22, cand de fapt era liniste totala”, spune Coltor.

Dumitru Inclezan intareste afirmatia acestuia si adauga ca el nu are certificat. “As fi fost revolutionar daca eram fotograf, telefonist la ambulanta, ofiter de politie, sofer la salvare sau militar. Asa, chiar daca am inceput revolutia la Cluj, cu toate ca nu este consemnat nicaieri, eu nu am certificat de revolutionar”, spune si Inclezan. Asociatia pentru Aflarea Adevarului Revolutiei din 1989 sustine insa ca va face demersuri pentru a rezolva situatia muncitorilor de la CUG. Dincolo de aceste nedreptati, cea mai mare nemultumire a revolutionarilor clujeni este faptul ca responsabilii pentru macelul din Cluj-Napoca sunt in libertate. De exemplu, capitanul Carp Dando, colonelul Florian Caba si capitanul Gheorghe Iacob au ramas nepedepsiti.

[miril]

Un articol pertinent care incerca sa explice de ce am batut pasul pe loc in ultimii 20 de ani.

Ceauşescu trăieşte! Ovidiu Nahoi Adevarul

Ceauşismul este expresia răului colectiv românesc. Ţara s-a umplut de mici Românii ceauşiste.

Se împlinesc 20 de ani de la Revoluţia din 1989, începută pe străzile Timişoarei şi încheiată cu fuga lui Ceauşescu. Dictatorul a fost executat la Târgovişte şi îngropat (se pare) în cimitirul Ghencea. Dar am ucis şi am îngropat odată cu el şi ceauşismul? Am înfipt noi ţăruşul în inima cadavrului? Sau, mai degrabă, ceauşismul a rămas, precum molimele lăsate în urmă de invadatori, în Evul Mediu?

tagurirevolutie 1989 comunism Comunismul ne-a fost adus pe tancurile Armatei Roşii. Ne-a fost impus cu forţa de o putere de ocupaţie. Ceauşismul însă, cea mai monstruoasă formă a comunismului de pe întreg cuprinsul Europei Centrale şi de Est, s-a plămădit aici, după plecarea armatei sovietice. L-am creat noi, românii. Nu Ceauşescu a pus să i se închine ode. Nu el a cerut să fie aclamat. Nu el s-a autonumit geniu. Nu el s-a comparat cu domnitorii medievali. Nu el a terorizat, singur, milioane şi milioane de oameni, nu el i-a înfometat şi i-a ţinut în frig. Nu el a alcătuit planurile megalomanice care au secătuit ţara. Mii, sute de mii, milioane de români au făcut, cu sârg, toate acestea. Prea puţini au avut puterea de a spune nu. Unde sunt toţi aceşti autori ai ceauşismului? Sunt aici şi se reproduc, de la o generaţie la alta. Ceauşismul este expresia răului colectiv românesc.

După decembrie 1989, România ar fi trebuit să îşi asume ceauşismul, să îl disece şi să îi înţeleagă resorturile. Românii ar fi trebuit să se întrebe cum de a fost posibil un asemenea fenomen politic şi cultural. România ar fi trebuit să treacă printr-un proces echivalent cu denazificarea din Germania, care n-a însemnat doar procesul de la Nürnberg. A însemnat mult mai mult: asumarea publică a răului şi educarea permanentă a tinerilor, până în zilele nosatre, sub îndemnul: „Să nu se mai repete!"

La noi nu s-a întâmplat aşa. Ţara s-a umplut de mii şi mii de mici Românii ceauşiste - în instituţii publice, în partide politice, în sectorul privat. Bobu, idiotul util, e peste tot. La fel, Dincă, executantul cinic. Sau Stănculescu, şmecherul cu piciorul în ghips. La fel tămâietorii, turnătorii, autorii de omagii, lătrăii, profitorii mici şi mari. La fel cei care, ajungând pe o anumită treaptă de mărire şi bogăţie, încep să se creadă genii, iar creierul nu le mai gândeşte decât în certitudini. Ceauşismul este atât de prezent în subconştientul colectiv încât electoratul îl caută încă febril pe acel Ceauşescu tânăr, din august 1968.

Să nu plângeţi, nostalgici care vă adunaţi, la fiecare Crăciun, lângă mormântul lui Ceauşescu! Bucuraţi-vă! Lucrarea lui dăinuie şi azi. Ceauşismul a supravieţuit. El aşteaptă doar forţa integratoare care să-l facă iarăşi ce-a fost. Şi mai mult decât atât.

[newcool]

Ma uit la TVR si-mi vine greata...revad oameni batuti de "bravii" nostri soldati in decembrie 1989,numai pe ideea ca ar fi teroristi.Ca asa li se pare lor,soldatilor,ca arata.
Ce armata de ***** am avut,ce ofiteri promovati pe linie politica,vai si amar...si ne mai miram ca-n decembrie '89,"diversionistii teroristi" au reusit sa provoace panica,harababura si o gramada de victime fara sa piarda(probabil) nici un om,si fara sa aflam nici azi cine au fost ei.

[Gica Chioru]

Ma uit la TVR si-mi vine greata...revad oameni batuti de "bravii" nostri soldati in decembrie 1989,numai pe ideea ca ar fi teroristi.Ca asa li se pare lor,soldatilor,ca arata.
Ce armata de ***** am avut,ce ofiteri promovati pe linie politica,vai si amar...si ne mai miram ca-n decembrie '89,"diversionistii teroristi" au reusit sa provoace panica,harababura si o gramada de victime fara sa piarda(probabil) nici un om,si fara sa aflam nici azi cine au fost ei.

Pentru ca pornesti de la premiza ca au existat "teroristi", eu nu cred in existenta lor. dar, daca ar fi existat astfel de indivizi, antrenati ca gherile urbane, ce armata regulata crezi ca le-ar fi facut fata? Nici macar cea israeliana, iti spun eu. Numai trupe specializate pot face fata, nu stiu cu cat succes, dar e musai sa fie specializate. Ultima zi in care am iesit pe strada in dec 89 a fost sambata, 23, nu stiu daca cunosti Bucurestiul, eram vizavi de Patria si o babuta ii explica unui "biban" unde sa traga, "uite mama, acolo, vezi ca misca draperia!", a descarcat ala jumate de incarcator in zid, dar a bagat si cateva gloante prin fereastra...

[newcool]

Pentru ca pornesti de la premiza ca au existat "teroristi", eu nu cred in existenta lor. dar, daca ar fi existat astfel de indivizi, antrenati ca gherile urbane, ce armata regulata crezi ca le-ar fi facut fata? Nici macar cea israeliana, iti spun eu. Numai trupe specializate pot face fata, nu stiu cu cat succes, dar e musai sa fie specializate. Ultima zi in care am iesit pe strada in dec 89 a fost sambata, 23, nu stiu daca cunosti Bucurestiul, eram vizavi de Patria si o babuta ii explica unui "biban" unde sa traga, "uite mama, acolo, vezi ca misca draperia!", a descarcat ala jumate de incarcator in zid, dar a bagat si cateva gloante prin fereastra...

Ceva ceva a fost Gica.Probabil diversionisti antrenati special sa provoace panica si atat. Si n-au fost in nici un caz din aia prezentati la Tv drept teroristi.Cine i-a pus in scena,unde dracu au disparut habar n-am.Insa stiu cui i-a folosit debardanda creata si ala nu a fost Ceausescu....

[J.Bond]

Revoluţia sibiană după 20 de ani

În 22 decembrie se împlinesc şi la Sibiu, 20 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Manifestările pentru comemorarea evenimentelor de acum 20 de ani, au început din această după-masă pe scena din Piaţa Mare şi se vor continua în zilele ce urmează cu depuneri de coroane, marşuri şi slujbe religioase in memoriam.

Reprezentanţii Asociaţiei Sibiu Decembrie '89 au organizat un spectacol la care au fost invitaţi Nicolae Furdui Iancu şi formaţia Crai Nou care au cântat de la ora 16, în Piaţa Mare. A urmat retragerea cu torţe a Detaşamentului de Onoare – Garnizoana Sibiu. Evenimentul din Piaţa Mare a fost precedat de un marş colectiv care a pornit exact din acelaşi loc, de unde s-a format prima baricadă de oameni, acum 20 de ani, în faţa Magazinului Dumbrava, unde s-a şi tras prima dată.

[J.Bond]

DUPA 20 ANI!

De fapt ce “aflam” din ce in ce mai detaliat, sunt din cele ce unii dintre noi le dedusesera pe cale rationala, inca de pe atunci.

Stiam raspunsul la intrebarea retorica: cine a tras in noi dupa 22?
Da, il stiam, cel putin din ianuarie 1990 erau multi care stiau:Cei care au avut nevoie de morti nevinovati sau adversari, in scenariul lor scelerat de preluare a puterii.
Sigur ca executantii nominali, oamenii de mana, nu erau si nici azi nu sunt poate toti cunoscuti, dar nu pentru ca nu s-ar fi putut ci pentruca nu s-a dorit, si inca nu se doreste.
Si cum sa se doreasca acesta, ba din contra sa se faca tot ce este posibil ca justitia sa nu ajunga eficient in acesta zona chiar cu pretul agatarii cu orice pret de putre si franarea dezvoltarii Romaniei adica prin ceva foarte aproape de inalta tradare.
Este evident ca daca se asuma o lovitura de stat, nu apareau mortii de dupa 22 decembrie.
Dar in masura in care a existat acea diversiune, si in masura in care ptr a se da legitimitate noii puteri ce nu dorea sa-si asume calea loviturii de stat, ci calea revolutionara draga marxistilor, au fost facute deliberat victime nevinovate crima este similara genocidului si cred ca este imprescriptibiila iar pdeapsa conform legilor de atunci cand crimele s-au produs este pedeapsa capitala cred ca prin spanzurare datorita caracterul abominabil al genocidului, iar azi cand pedeapsa cu moartea a fost abolita tocmai de cei vinovati si care stiau ca ii paste si pe ei ar fi inchisoarea pe viata.
In programul dlui Presedinte se afla si acest punct si el este un punct care se poate indeplini, daca pe langa Presedinte va dori acest lucru si PDL dar si natiunea.
In orisice caz a se vorbi doar pesimist cu ocazia acestei aniversari-comemorari nu este just, caci azi suntem in zone de neimaginat in decembrie 1989:
-membri NATO si UE;
-constitutie democratica si libertate cat suntem si cum suntem in stare sa ne-o asumam.

Scriam undeva pe atunci, ca daca parintii si bunicii nostri au stat cu pistolul sovietic sau ceausist in spate, noi nu mai avem asa ceva in ceafa si totul este in raspunderea si deci in vina noastra, a poporului roman.
Si azi avem exact cat am fost in stare sa avem, cu scuza doar a faptului ca am fost supusi la un lant de diversiuni si mani****ri carora greu le poti rezista si cu un QI peste 130 sau cu un instinct intuitiv inascut care sa concureze cu respectivul QI.
Dar este doar o scuza si nu o absolvire de responsabilitate.
Asadar avem exact ce meritam, dar azi suntem din ce in ce mai multi, cei care erau ca mentalitate in 89 de partea revoltei anticomuniste(nu numai anticeausiste)

Nerealizari avem multe, chiar si daca luam ca reper doar declaratia in 10 puncte a puterii inscaunate atunci care este Proclamatia Consiliului Frontului Salvarii Nationale citita in 22 dec 1989 la TVRL de Ion Iliescu la ora 11pm, si pe care va rog s-o mai gasiti care puteti, ca eu nu reusesc, caci se pare ca dl Iliescu a pitit-o bine!? in care spre exemplu se vorbea si despre reformarea invatamantului, ceva ce a fost abia de curand incercat sa se declanseze de catre dl Basescu.

Dar sa fie clar, istoria nostra este in mana noastra si faptul ca am fi nevolnici nu e o justificare, ci doar o scuza penibila.

[Marius]

ma markare, eu sunt mai greu de cap si nu pricep un lucru. tovarasu' basescu e presedinte de 5 ani. de 5 ori pana acum a fost 22 decembrie, de 5 ori s-au avansat planuri de aflare a "adevarului".

tu vii acu' si spui ca stii cine a tras dupa 22 dec. 1989. nu vrei tu sa te duci la tovarasu' presedinte, eventual la vreun procuror, si sa ii informezi si pe dansii, poate in felul asta o sa avem ceva condamnari inainte sa se curete tovarasu iliescu.

P.S. ar fi convenabil sa se duca batranul si apoi sa apara "subit" niste documente care il incrimineaza, nu?

[J.Bond]

Dupa 20 de ani

Se implinesc azi 20 de ani de la rasturnarea regimului comunist. Aveam atunci 14 ani (impliniti), dar parca nu erau 14, ci mult mai multi. Pentru ca a fost o copilarie anormala, cu probleme: caloriferele reci acasa si la scoala, facut teme la lumina lumanarilor, cozi de ore intregi in frig pentru un kilogram de carne. Drumuri la tara, la bunici, in trenuri neincalzite si carat la intoarcere sacose pline cu faina, oua, fructe, carne. Popaganda la TV, propaganda la scoala, frica de vecini ca aveam video si ca ascultam Europa Libera, scrie Emil Stoica pe blogul Jeopardy.

Ceausescu a fost impuscat la 3 zile dupa aceea. Meritat. Stiu, a fost o farsa de proces. Un proces care a durat 1 ora, dar care ar fi putut dura doar 7 minute si cu o decizie corecta de genocid daca procurorii puteau sa prezinte ca dovada cel putin inregistrarea teleconferintei din 17 decembrie 1989.

Romanii au avut curajul sa isi apere drepturile. Au iesit in strada. Si, din pacate, mai mult de 1000 de oameni au murit. Au murit pentru ca nu le-a fost teama.

Nu ne-a fost teama atunci, nu ne-a fost teama nici in urmatorii 20 de ani. Am avut lupte interne, de exemplu intre bucuresteni si mineri. Insa, in cele din urma, am avut si schimbare democratica de regim. In 1996. Apoi inca una in 2000, urmata de o alta in 2004. Iar intre 2004 si 2009 am vazut o democratie functionala: alegeri europene, suspendari de presedinte, alegeri prezidentiale exceptional de disputate, referendumuri pe teme politice.

Economic si social ne-am luat destinul in maini. Am trecut de la o economie si societate unde totul era planificat (este adevarat, destul de prost) de la nastere si pana la pensie la o societate unde educatia si priceperea fiecaruia dintre noi sunt mai importante. Am trecut catre o societate unde avem pensii private, unde munca are flexibilitate, atat geografic cat si in ceea ce priveste meseria pe care o alegem. Avem libertati pe care nici nu le-am fi visat in urma cu 20 de ani.

Nu trebuie sa ne uitam trecutul. Caci altfel nu am aprecia ce avem de facut azi: adica sa ne pretuim libertatile castigate: libertatea economica, libertatea de miscare, libertatea de expresie, etc. Aceste libertati sunt atat de pretioase incat multi le considera un dat. Nu este un dat, ci sunt libertati castigate prin sacrificiul nu numai a celor peste 1,000 de revolutionari morti in decembrie 1989, dar si prin sacrificiul direct sau tacut a milioane de oameni in perioada 1945 – 1989.

Sunt niste libertati atat de scumpe incat nu poti sa nu te revolti cand anumiti indivizi, la 20 de ani de la recastigarea acestora, incep sa le conditioneze. Nu poti sa nu te revolti cand vezi ca anumiti indivizi cer limitarea dreptului la vot, de exemplu. Si nici macar nu isi cer scuze.

[miril]

Gata cu pastele, J.Bond. Doar n-o sa ne confisti topicul, e drept, deschis de tine, asa cum a facut FSN-ul cu revolutia romana. De acum incolo orice articol, link relevant sau nu, lipsit de comentarii se manajeaza, pardon, se menage-aza.

[miril]

"Traiectoria dinspre PCR fix in PD a lui Cornel Anastase, omul din spatele Robertei. Despre cariera profesionala si politica a lui Corneliu Anastase s-a comentat mult. Si nu de bine… Ascensiunea sa fulminanta, pe vremea comunismului, spre functia de director la Uzina “1 Mai”, fara sa arate cine stie ce calitati profesionale care sa o justifice, a fost pusa pe seama faptului ca tatal sau era seful tipografiei de partid, un post greu, din punct de vedere politic, pe vremea aceea. Corneliu Anastase s-a dovedit tipul de conducator ascultat din cauza comportamentului sau dur, fiind foarte temut printre muncitori. Apoi, s-a scris in presa, in nenumarate randuri, despre comportamentul sau de la Revolutie, cum ca Anastase, om de baza al partidului, ar fi ordonat sa se incuie portile uzinei si ca ar fi chemat armata, ca sa impiedice iesirea revolutionarilor, in ziua de 22 Decembrie 1989. Din fericire, in acea zi au fost puse pe muncitori doar tunurile de apa, sub podul de la Gara de Sud. In urma acestor evenimente, el a “disparut”, ani de zile, unde credeti?, in fosta URSS, ca reprezentant comercial al Uzinei “1 Mai”, devenita intre timp Upetrom, se spune ca pentru a i se pierde urma si a nu mai da ochii cu fostii subalterni. Il regasim ca subprefect al Guvernului Vacaroiu, dupa care s-a perindat pe la ApR si a ajuns, in final, “pe cai mari”, langa fiica sa, in Partidul Democrat. Din cauza ca trecutul lui comunist a trezit suspiciuni vizavi de o eventuala colaborare cu securitatea, au fost solicitate vizavi de Corneliu Anastase date de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. S-a vehiculat la un moment dat ca raspunsul ar fi venit – si ca acesta ar fi fost “politie politica” – perioada in care Anastase si-a dat demisia din functia de vicepresedinte al PD Prahova si s-a speculat ca s-ar fi oferit, din toate partile, “recompense” pentru documentul respectiv, insa chestiunea a ramas, deocamdata, in ceata".

http://****tariceanu.wordpress.com/2...rtai-anastase/

Cu alte cuvinte, acum 20 de ani ca... Acum. Cercul se inchide. Va las sa comentati.