EXCLUSIV Simona Aminar: Traiesc o a doua viata!
de Catalin Tudose, M. Chiriliuc on Noiembrie 04,2007
Simona Amînar este una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României, remarcîndu-se în mod deosebit în proba de sărituri. Ea a concurat la nivel înalt între 1994 și 2000 și s-a retras după Jocurile Olimpice de la Sydney. În acest moment, Simona încearcă să recupereze perioada copilăriei, alături de fiul ei
SportM: Ai început gimnastica la șase ani, de ce acest sport?
Simona Amînar: Eram foarte mică și părinții mei au ales acest sport. La început pentru mine a fost un joc, pentru că mă aruncam în groapa cu bureți. Dar cu timpul această joacă s-a transformat într-una mai serioasă. Mi-a plăcut foarte mult de la început și nu mi-a părut rău că părinții au ales pentru mine acest sport. Dacă nu aș fi făcut gimnastică, mi-ar fi plăcut să fac patinaj artistic.
SportM: In 1994 ai avut primul an la senioare și primul succes pe plan mondial, aur cu echipa. Cum te simțeai alături de Miloșovici și Gogean?
Amînar: A fost foarte greu, dar am fost foarte fericită că am reușit să ajung alături de Lavinia Miloșovici, întotdeauna mi-am dorit să fiu în echipa de senioare. Am ajutat mult echipa, iar în 1995 am luat prima mea medalie individuală, aur la sărituri.
SportM: Se poate afirma că la JO de la Atlanta ai beneficiat de o șansă unică în viață, atunci cînd ai înlocuit-o pe Alexandra Marinescu în finala la individual compus?
Amînar: Am avut o șansă pe care nu am ratat-o, pentru că am transformat-o în medalie. Și altele au mai avut șansa să participe și nu au obținut nici o medalie. Eu m-am calificat în finală, dar eram a patra din echipă și doar primele trei aveau dreptul să participe în concurs. Am avut norocul ca Alexandra să îmi cedeze locul și, deși s-a vorbit mult, nu a fost decizia mea, ci a antrenorilor și a federației. Mă bucur că nu am dezamăgit și că am reușit să obțin o medalie.
SportM: Cu ce amintiri plăcute ai rămas după Mondialul de la Lausanne?
Amînar: Am fost campioană mondială la sărituri, o medalie meritată și așteptată. Am foarte multe amintiri, dar asta îmi este cea mai dragă. Și a mai fost locul doi la individual compus, după Svetlana Khorhina, cu care întotdeauna m-am luptat, mai ales în concursurile de individual compus.
SportM: Jocurile Olimpice de la Sydney pot fi numite apogeul carierei tale?
Amînar: Avînd în vedere ceea ce s-a petrecut la Sydney, cu acel podium, și nu s-a mai întîmplat să cîștigam și la echipe, și podiumul la individual compus, cred că a fost vîrful carierei. Mai ales mi-am dorit să termin acest concurs cu fruntea sus. Sydney-ul a fost cea mai mare întrecere și cred că aurul de la echipe spune foarte multe.
SportM: Revenind la problema medaliei de aur de la individual de la Sydney, crezi că Andreea Răducan va reusi să își recapete medalia?
Amînar: Îmi doresc foarte mult să obțină această medalie, va fi foarte greu, pentru că este un regulament foarte dificil de atacat. Eu cînd am acceptat această medalie, am acceptat-o pentru că este a României. Chiar dacă nu o acceptam, tot eu eram campioana, pentru că așa au decis cei din Comitetul Olimpic. Dar atît eu cît și Maria Olaru o vom susține pe Andreea Răducan cît mai mult posibil.
SportM: Ai fost componenta lotului național timp de nouă ani, în tot acest timp ai practicat gimnastica la cel mai înalt nivel. Resimți unele repercusiuni asupra sănătății, după toți acești ani?
Amînar: Probleme am avut, dar am fost norocoasă, pentru că nu am fost nevoită să mă operez sau să trec prin perioade dificile, ca alte gimnaste. Mai am dureri de spate, de glezne, dar este normal.
SportM: Ai cîștigat multe trofee, faci parte și din Hall of Fame, cu care te mîndrești cel mai mult?
Amînar: Mă mîndresc cu trofeul Sport Award, pe care l-am cîștigat pe anul 2000. Sînt a doua româncă după Nadia Comăneci care are acest trofeu. Mi-a fost decernat la Londra, la secțiunea Open, și este un Oscar în sport. După cîțiva ani am fost acceptată și în Hall of Fame - un lucru care arată că rezultatele mele din gimnastică au rămas în amintirea multor oameni. Fără să fiu lipsită de modestie, am meritat acest trofeu!
SportM: Cine mai face parte din Hall of Fame?
Amînar: Din țara noastră mai fac parte Nadia Comăneci, Bela Karoly, Daniela Silivaș, Ecaterina Szabo și Aurelia Dobre. Mai sînt gimnaste din România care ar merita să intre în Hall of Fame.
SportM: După ce ai renunțat la gimnastică, ce ai făcut?
Amînar: Dupa ce am renunțat, în primul rînd mi-am terminat facultatea. După un an de zile m-am angajat, lucram la o școală și la o grădiniță, pentru că simțeam nevoia să fac ceva. Nu am preferat antrenoratul pentru că știu ce înseamnă să faci performanță. Am pregătit o grupă de copii la o școală, chiar mă mîndresc că am participat cu acei copii la o competiție unde am și cîștigat. După ce am terminat cu școala și grădinița, m-am angajat ca asistent la Universitatea de Vest din Timișoara. Acum sînt și vicepreședinta Federației Române de Gimnastică. Am încercat să fac cît mai multe pentru gimnastică.
SportM: De ce ai ales să rămîi în Timișoara?
Amînar: Am ales Timișoara pentru că, fiind la Deva, îmi era mai ușor să mă merg la studii aici. Ceea ce m-a determinat să și rămîn a fost soțul meu, pe care l-am cunoscut la nunta Laviniei, în 1999. Ne-am căsătorit și avem un băiețel, ne este foarte bine!
SportM: Te mai tentează să și antrenezi?
Amînar: Deocamdată, nu! Momentan nu sînt pregătită să antrenez și, în plus, îmi doresc să mă ocup cît mai mult de familie și de băiețel. Vreau să trăiesc alături de el, prin el. Pot să spun că sînt o mămică tînără și ceea ce facem împreună cu familia nu se compară cu ce făceam înainte. Parcă este a doua viață pentru mine, gimnastica a fost prima."
M-am gandit sa deschis acest nou subiect despre Simona chiar de ziua ei, pentru ca de ceva timp tot caut ceva materiale frumoase, dar m-am gandit sa mai astept pana cand va fi ziua ei. Deocamdata las doar articolul asta, revin in scurt timp si cu celelalte surprize! Si inca odata, la multi ani, Simona!