//Primul oras al Revolutiei traieste in iarba un anotimp inalt si cuceritor. Pentru Poli, credinta unui Banat mandru si exclusivist, gestionarea unei iubiri irepetabile inseamna totul//
La Timisoara, zorii aprinsi ai unui meci in care Poli viseaza in culori se transforma implacabil in cea mai banala dimineata posibila. Lumea se plimba regulamentar prin piete si parcuri, tinerii isi tin iubitele de mana la fel de strans, batranii si soferii de taxi fac trafic de glume si amintiri cu bucuria omului care stie ca, uneori, trebuie sa dea ceva mai departe. Dincolo de pregatirile peluzei, mocnite si misterioase, nimeni si nimic din atmosfera provinciala a unui oras european nu-ti dezvaluie macar o silaba din ceea ce se va scrie mai pe seara pe cerul unei patimi nascute pe Bega si stabilite acolo. Nimeni. Poate doar tacerea si florile.
Tarziu in noapte, dupa ce Timisoara se stinge in flacari, peisajul devine concret, teribil si halucinant prin simplitatea lui. Nu se mai aud petardele razboiului, nu mai explodeaza tribune si inimi, nu mai stralucesc artificii si priviri deopotriva. Reintoarcerea la vechile obiceiuri, la cerul violet de-acasa si la adevarurile fiecaruia se produce atat de firesc si de logic, incat cineva din afara incaperii, un strain, de exemplu, poate pierde instantaneu contactul cu realitatea. Pentru ca foarte multi dintre noi, veniti de departe, din praful si pulberea tarii, nu credem ca se poate si altfel decat clasic si mizer, Timisoara ar trebui sa ne prezinte oficial scuze. Chiar nu ne asteptam sa pierdem din nou la scor, chiar nu ne gandeam ca vom pierde din nou la Timisoara. Pana la urma, de ce se baga Timisoara intr-un scandal in care nu vrea sa dea cu pumnul ci doar sa arate obrazul? Nu stie regulile luptei? Sau le stie, dar nu le respecta? Desi Timisoara n-a fost vreodata in ring cu Gigi, cu Mitica sau cu Giovani, desi Timisoara are caracter si sentimente, Timisoara, e clar, deranjeaza prin imaculare. Ridicata intr-o enclava de devotament ce se dobandeste nativ, Timisoara nu vrea sa epateze prin continut, ci sa se propage prin substanta. Poti sa nu fii din partea ei, dar nu poti s-o ignori, pentru ca nu se face sa-ti distrugi exemplul doar pentru ca nu vei fi niciodata ca el. Ceea ce in Bucuresti, locul de nastere al raului, se traduce prin imposibil este natural la Timisoara. In acelasi minut in care Dan Petrescu, visiniu doar in varful nasului, saruta Rapidul si inelul lui Giovani, vestul devine salbatic si intoarce de la 1-3 un front prea mare si prea indepartat pentru Alba Iulia. De fapt, la Timisoara nu se petrec minuni si nu se urmeaza oracole, nu se vand suflete si nu se cumpara iubiri la colt de strada. La Timisoara e doar viata. Poate nu seamana cu a noastra, a celorlalti, poate nu e nici macar indicata de medic sau de horoscop. Dar cu siguranta e viata pe care, eu unul, mi-as dori-o dupa fiecare moarte. Adica dupa fiecare etapa de campionant in care Timisoara joaca in deplasare, fara Secosan, si nu acasa.
Reply With Quote