Buna.
De cand am descoperit acest forum si v-am citit povestile m-am intrebat ce as putea sa va povestesc eu despre pasiunea numita gimnastica.
De cand imi place acest sport?
Cred ca nu sunt singura care va spune ca din copilarie. Eu am crescut la tara si marele meu regret in legatura cu gimnastica este ca nu am putut practica acest sport. Nu cred ca as fi fost un talent iesit din comun, dar cu siguranta as fi fost un excelent om de echipa.
Prima amintire despre gimnastica o am din 1980 - Olimpiada de la Moscova. Imi aduc aminte ca eram toata familia ( eu, parintii, bunica) adunati in fata unui televizor alb-negru pentru a o vedea pe Nadia. Ce s-a intamplat atunci stiti cu toti. Ce mi se pare mie impresionant privind in urma este faptul ca a doua zi toata lumea ( adica mamele si bunicile noastre -"babele" cum le spuneam noi) in loc sa comenteze "stirile locale" ( ceea ce s-a mai intamplat in sat) discuta cum a fost nedreptatita Nadia si cum ne-au furat rusii.
Locuiam pe o ulita ("linie" - cum ii spuneam noi) cu mai multi copii aproximativ de varsta mea si majoritatea fete. Unul din jocurile preferate era "de-a gimnastica". Inventasem inlocuitori pentru sarituri si paralele, iar cu barna si solul era simplu deoarece la desenam pe pamant. Fiecare fata reprezenta o gimnasta si bineinteles ca toata lumea voia sa fie Nadia. Imi aduc aminte ca la un moment dat am vrut sa fiu altfel decat resul fetelor si mi-am ales sa fiu Rodica Dunca si Melita Ruhn
(era altceva!!!). In vacanta de vara veneau la bunici doua fetite care locuiau la oras si faceau gimnastica la "Casa Pionierilor" din orasul respectiv. Eram asa invidioasa ca ele puteau sa faca diferite elemente specifice gimnasticii! Eu reuseam sa fac "roata", "podul de sus" si sa ma si ridic la loc, "stateam in maini la gard" (adica ne sprijineam cu picioarele de un gard, apoi ne indepartam cu mainile de gard si coboram picioarele pe gard pana ajungeam in pod, dupa care faceam intraga operatiune invers). Distractiv este ca intr-o zi nu ne-am ales gardul potrivit si cum in vecinatate erau niste urzici am facut cunostinta cu ele.
Dupa momentul 1980, au fost niste ani de liniste in care nu am mai aflat nimic despre gimnastica. A urmat perioada 1982-1983 cand am dat gimnastica pe fotbal fiind mare fan al "campioanei unei mari iubiri" si traind la maxim meciurile din cupa UEFA.
A venit apoi anul 1984 cu Olimpiada de la Los Angeles in care Romania a devenit campiona olimpica (ce-i drept in absenta URSS). M-am suparat foarte tare pentru individualul compus si pentru Cati Szabo,dar m-am bucurat pentru medaliile din finalele pe aparate (mai ales la barna unde am avut 2 medalii de aur).
Eram abonata la revista "Cutezatorii" la scoala si intr-un numar al revistei au publicat un articol despre gimnaste. Cum la vremea respectiva informatiile erau putine si,fiind la tara, nu prea aveam acces la ziare, sorbeam orice informatie despre gimnastica. Tata lucra la oras si se intampla sa mai aduca uneori cate un ziar acasa. Cautam infrigurata stiri despre gimnastica si le puneam la "colectie".
A urmat Rotterdam 1987 pe care l-am trait din plin ( stirea in sine ca imagini am vazut mult mai tarziu). Iar aici vreau sa fac urmatoare precizare: ma mandresc ca fac parte din categoria celor care stiu si au stiut mereu ca dupa plecarea lui Bela Karoly antrenorul coordonator al echipei Romaniei a fost Adrian Goreac.
Mereu am trait cu impresia ca Seul 1988 a fost un esec pentru gimnastica noastra. Mult mai tarziu am inteles ca a fost considerat un esec pentru ca, probabil, eram campioane mondiale si asteptarile erau mari.
Dupa 1988, in mintea mea se face un gol si nu mai stiu nimic despre gimnastica. Pana in 1991 cand intamplator am descoperit-o pe Lavinia Milosovici. Tocmai ajunsesem intr-o vizita, iar gazdele urmareau Campionatele Mondiale de la Indianapolis. Va dati seama ca m-am lipit de televizor si nu m-a mai interesat nimic. Din acel moment nu mi-a mai scapat nimic din gimnastica. Stiu toate gimnastele care au facut parte din echipa Romaniei, am o intreaga colectie de articole si ziare, am fost la curent cu toate campionatele si am tremurat de emotie in fata televizorului sau asteptand cate o stire la radio (mai ales despre calificari).
Poate ca nu am talent de povestitor si nu stiu daca am reusit sa va transmit cat de mult iubesc gimnastica, dar un lucru va pot spune cu certitudine: au fost nopti in care nu am putut dormi revazand in minte un exercitiu mai putin reusit al fetelor si gandindu-ma ca daca nu ar fi gresit la un anume element istoria gimnaticii ar fi fost alta.
Voi incerca sa revin si cu alte povesti pentru ca mai am si abia acum am cui le impartasi.
Reply With Quote
Cred ca gimnastica era si mai frumoasa atunci, iar oamenii stiau sa aprecieze valoarea sportivilor. Sa ne mai scrii, cand poti! 
