Lucrările de execuție la Patinoarul sportiv și de agrement de dimensiuni olimpice din Parcul Tractorul se desfășoară fără probleme. Până acum a fost realizată aproape 40% din investiție, iar în aceste zile se finalizează procedurile de transfer al obiectivului de la Primăria Brașov la Compania Națională de Investiții. Astfel, bugetul municipiului Brașov nu va mai fi afectat de costul părții de investiție care se realizează de acum încolo. Valoarea totală a proiectului se ridică la 35,9 milioane de lei, iar Primăria Brașov a achitat deja 10 milioane de lei.
„Restul banilor vor fi plătiți de către Compania Națională de Investiții. Pentru a puncta acest transfer de investiții, joi, la Brașov va veni și ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.
Patinoarul brașovean va fi singurul din țară de dimensiuni olimpice
Patinoarul acoperit este realizat dintr-o structură de rezistență metalică, stâlpi, ferme și plane. Stâlpii se încadrează în fundații pahar de beton armat, acestea fiind legate între ele de centuri de beton armat. Fundațiile sunt dimensionate în funcție de capacitatea portantă a terenului. Placa de sub pista de gheață s-a preconizat a se realiza dintr-un beton armat rezistent la îngheț/ dezgheț. Structura de rezistență a tribunelor va fi din beton armat, iar corpul de la intrare din zidărie de cărămidă cu stâlpi și centuri din beton armat și tâmplărie metalică de aluminiu cu geamuri termopan. De asemenea, patinoarul va fi prevăzut cu instalații de producere a gheții, de climatizare, de iluminat la nivelul cerințelor impuse de apă, canal și sanitare. Suprafața construcției va fi de 3.880 mp, tribunele vor avea o capacitate de 1.756 de locuri, dar se va putea ajunge până la o capacitate de 2.500 de spectatori. Pista de gheață va fi de 30x60 m, patinoarul va avea tabelă electronică, sistem de sonorizare, vestiare atât pentru echipe, cât și pentru arbitri, dotate cu dușuri și toalete, birouri, toalete publice, bufet și, în exterior, parcări de până la 30 de locuri.
„Lucrările merg bine și sperăm că în data de 30 noiembrie 2009 vom putea să predăm patinoarul pentru a fi deschis atât cetățenilor, dar și pentru a putea fi organizate aici competiții sportive”, susține Alexandru Tudor, șeful de proiect al firmei executante, MBS Group.
sursa: bzb.ro